Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AdministratieDrept


DREPTUL SI STATUL

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DEZBATEREA CAUZEI in SEDINTA DE JUDECATA
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL
Recidiva postcondamnatorie (dupa condamnare)
METODOLOGIA CERCETARII INFRACTIUNILOR ECONOMICE
DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR
DREPTUL CIVIL (DREPTURILE REALE) GRILA
FORME DE RASPUNDERE CONTRAVENTIONALA SI PENALA A PERSOANELOR CARE DESFASOARA ILEGAL ACTIVITATEA DE AVOCAT IN ROMANIA
Rolul, scopul, trasaturile, fundamentul si limitele dreptului international
Aparitia disciplinei dreptului constitutional

TERMENI importanti pentru acest document

def cuvantului cod de legi inorientul antic : albici mihail despre drept si stiinta dreptului ed all beck bucuresti 2005 : dreptul atenian :


DREPTUL SI STATUL

Sectiunea I – Conceptul de drept

                 §1. Notiunea de drept

                 Cuvantul „drept” deriva din latinescul directus ceea ce inseamna linie dreapta, rigla, drept. Corespondentul perfect, ideatic al termenului este jus – drept, dreptate, licit.

                 Ca o definitie generala, dreptul reprezinta un ansamblu de norme de conduita sociala cu scopul de a organiza viata intr-o comunitate.

                 In sens strict tehnic, restrans, dreptul este privit ca o stiinta – ansamblu de idei, notiuni, concepte si principii. Stiinta care se ocupa cu studiul acestora se numeste stiinta juridica.

                 Uzual insa, termenul de drept desemneaza mai multe sensuri:

                 a) dreptul obiectiv – totalitatea normelor juridice, adica a regulilor de convietuire sociala instituite in societate.

                 b) dreptul pozitiv – acea parte a dreptului obiectiv aflata in vigoare la un moment dat. Reprezinta dreptul aplicabil, obligatoriu, dus la indeplinire la nevoie prin forta publica sau forta coercitiva a statului.

                 c) dreptul subiectiv – reprezinta facultatea, prerogativele, obligatiile ce-i revin unei persoane si posibilitatea de a-si apara impotriva tertilor drepturile lezate.

                 Dreptul subiectiv consacra in taram juridic valorile care configureaza personalitatea umana, respectarea lor devenind astfel un imperativ social.

                 Viata, onoarea, libertatea civica, proprietatea, domiciliul, etc. sunt valori care privesc individul, dar a caror respectare reprezinta un interes general. Aceste valori odata sanctionate prin norme juridice adecvate devin drepturi si libertati ale omului si alcatuiesc statutul juridic al persoanei.

                 Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv reprezinta doua ipostaze complementare ale acestui fenomen – dreptul. Dreptul subiectiv nu este si nu poate exista in lipsa dreptului obiectiv, iar dreptul obiectiv isi gaseste transpunerea in planul raportului juridic prin dreptul subiectiv.

                

                 §2. Originea si evolutia dreptului

                 Ca fenomen aflat in stransa corelatie cu viata sociala, evolutia dreptului se afla in mod firesc legata de evolutia omenirii. Asadar, se poate afirma ca din momentul aparitiei primelor forme de organizare in familie, ginta, trib apar si primele forme incipiente, rudimentare ale normelor juridice. Acestea se transforma treptat in deprinderi, obiceiuri, traditii.

                 Cercetarile efectuate de antropologi, sociologi si istorici arata ca pe aceasta prima treapta de dezvoltare a societatii, raporturile membrilor comunitatii erau reglementate de tabu-uri sau norme tribale de interdictie. ( spre exemplu – ocrotirea pamantului, a conducatorilor, atingerea anumitor plante, etc. )

                 Aceste reguli seamana puternic cu regulile restrictive din normele juridice penale ulterioare. Aparitia acestor norme este fundamentata pe faptul ca reprezinta ,,un prim deziderat al oricarei ordini” si ca anumite reguli sociale sunt indispensabile unei forme de organizare sociala. Aceste seturi normative se dezvolta treptat, concomitent cu schimbarile sociale.

                 Asadar, urmeaza o noua etapa – aceea a normei cutumiare sau dreptul obisnuielnic – acele reguli nescrise de conduita, repetate in timp, in situatii similare, ce ajung sa devina ordine pentru o anumita comunitate.

                 Odata cu aparitia formei organizate, structurale a societatii – statul – dreptul trece intr-o alta etapa evolutiva.

                 Unele norme vechi, obiceiuri sunt recunoscute de stat si devin norme juridice. Altele sunt edictate de puterea de stat in temeiul guvernarii, prin instituire de reguli generale si obligatii. In acest timp, societatea, ca un etern vulcan nascocitor de interactiuni sociale, da nastere unor noi reguli sociale ( obisnuielnice, morale, religioase, etc. ), reguli ce nu se confunda si nu se contopesc cu cele juridice.

                 Treptat, dreptul se configureaza ca un sistem distinct, structurat, desprins de morala si obiceiuri, alcatuit din norme juridice scrise, instituite de stat si aplicabile, la nevoie, prin forta publica.

                 §3. Primele legiuiri

                 Dreptul ca entitate apare odata cu constituirea puterii publice, adica in timpul primelor organizatii statale.

                 Asadar primele ,,monumente legislative” le intalnim in Orientul antic si in antichitatea greco-romana. Apar insa importante legiuri in  BabilonCodul lui Hamurabi, IndiaLegile lui Manu, ChinaCodul lui Mu.

                 Codul lui Hamurabi – esenta dreptului mesopotamian a fost edictat cu 2000 de ani inainte de Hristos. Contine norme juridice, morale, religioase.

                 Legile lui Manu – cuprind norme juridice contopite cu norme religioase. Erau redactate in versuri si se refereau la casta, la deciziile regale si traditii.

                 Legile lui Moise – reprezinta vechiul drept ebraic, in care norma juridica se confunda cu norma religioasa. Contin reguli ce se refera la crime, desfasurarea judecatii, pedepse, legitima aparare, circumstante atenuante.

                 Legile lui Solon – reprezinta dreptul atenian si se refera mai mult la raporturi juridice civile. Un cod de legi reformist legat de casatorie, adoptie, calendar, comert, circulatie monetara.

                 Dreptul roman – Codul lui Justinian – un adevarat cod cu prevederi legale foarte variate, cuprinzand intreaga materie de drept public si privat. Are la baza Legea celor XII Table .

                 §4. Factori de configurare a dreptului

                 A) Cadrul natural – cu toate componentele sale: mediul geografic, factori biologici, fiziologici, demografici.

                 Exercita influenta asupra dreptului prin multiple resorturi, masuri pentru combaterea poluarii mediului, reglementari privind regimul juridic al spatiului aerian,  masuri legislative de limitare / stimulare a cresterii demografice, etc.

                 B) Cadrul social-politic economic. Evolutia fenomenului juridic pune in lumina caracterul corelativ al actiunii componente acestor factori economic, politic, ideologic, cultural, etc.

                 Libertatea economica, institutiile politice, pluralismul ideologic, conservarea patrimoniului cultural reprezinta doar cateva dintre obiectivele statului pe care si le poate atinge doar prin norma juridica.

                 C) Structurile organizatorice ale societatii:

·        Grupurile de interese – orice structura care, pe baza unei atitudini si interes comun, transmite anumite scopuri celorlalte grupuri din societate.

·        Grupurile de presiune – alaturi de partide politice, influenteaza puterea. Reprezinta o prezenta tot mai activa in luarea deciziei.

                 D) Factorul uman – zona centrala, de interes pentru oricare legiuitor.

                 Dreptul se raporteaza permanent la prezenta omului in societate si la interactiunile sale cu mediul social, la capacitatea sa de a influenta si transforma socialul. Viata dreptului se desfasoara in totalitate intr-un cadru social. De dorit este ca nimic din social sa nu scape reglementarilor juridice.

                 Dreptul este chemat sa inlature haosul si incertitudinea individului si societatii. El configureaza modele clare, precise, pozitive de urmat pentru toti membrii societatii si pentru stat.

                 Dreptul reprezinta un model, are la baza un scop, apare sub o anumita forma si justifica o cauza finala – instaurarea justitiei si ordinii sociale.   

                

                 §5. Continutul si forma dreptului

                 Continutul – reprezinta totalitatea elementelor constitutive, esentiale, care caracterizeaza existenta unui obiect sau fenomen, ansamblul interactiunilor si proprietatilor care asigura functionalitatea acestuia.

                 Forma – reprezinta modul de existenta, organizare, structurare a elementelor constitutive ale unui fenomen.

                 Luand in calcul aceste doua definitii generale, de „dictionar” vom incerca sa imbinam mai multe teorii cu privire la continutul si forma dreptului.

                 Distingem astfel doua acceptiuni ale continutului dreptului:

                 a) continutul normativ – conduita prescrisa de norma juridica, drepturile si obligatiile subiectelor de drept;

                 b) continutul social – vointa si interesul general pe care dreptul le promoveaza.

                 Forma dreptului reprezinta modul de exprimare a normei juridice. Forma este:

                 a) interna – exprimarea dreptului in ramuri si institutii juridice;

                 b) externa – „haina” pe care o imbraca norma juridica, purtand diverse denumiri – lege, decret, statut, etc.

                 §6. Tipurile de drept

                

                 Problema tipizarii dreptului este legata de diferitele tipuri de stat, adica de „societate”. Este admisa cvasiunanim notiunea de formatiune sociala – adica o anumita organizare statala si juridica, un anumit tip de stat si de drept cu trasaturi esentiale comune si, in acelasi timp, diferite.

                 Tipul istoric de drept reprezinta delimitarea trasaturilor caracteristice tuturor sistemelor de drept din cadrul aceleiasi formatiuni sociale, sisteme apartinand unui tip de stat. Se disting astfel: dreptul antic, medieval, modern si contemporan.

                 Fiecare tip istoric de drept a raspuns si poarta amprenta exigentelor politico-morale si conditionarii sociale concrete din forma in care s-a manifestat.

                 Comparatistul francez Rene David vine in dreptul juridic contemporan cu o alta clasificare a dreptului, functie de aparteneta la un bazin de civilizatie juridica – familii de drept. Sunt tratate comparativ urmatoarele familii de drept: romano-germana; anglo-saxona (common-law), dreptul socialist, dreptul musulman, dreptul hindus, dreptul chinez, dreptul Africii negre, etc.

                             Intrebari evaluatoare

1.      Definiti notiunea de drept.

         2. Configurati primele legiuiri.

         3. Definiti continutul si forma dreptului.

         4. Enumerati principalele tipuri de drept.

Sectiunea a II-a – Conceptul de stat

                 §1. Notiunea de stat

                 Statul reprezinta principala institutie politica a societatii.

                 Cel care a fundamentat o teorie a statului este N. Machiavelli, parintele stiintei politice moderne.

                  Statul reprezinta o necesitate exterioara fata de societatea civila, manifestata ca supremul instrument de conducere sociala.

                 §2. Originea si aparitia statului

                 G. Burdeau in lucrarea sa intitulata L’Etat sustine ca statul este o idee, o abstractie. Oamenii au inventat statul pentru a nu se supune oamenilor. Statul este o forma de putere care innobileaza supunerea.

                 Relatii de putere – autoritate au existat dintotdeauna.

                 Statul, aparut ca raspuns la anumite cerinte intr-un anumit moment al evolutiei sociale, modifica aceste relatii. Statul nu mai este constituit pe baza unei asocieri spontane a indivizilor. Avem de a face aici cu o vointa de asociere ca rezultat al unui efort reflexiv; el reprezinta o institutie menita sa functioneze in conformitate cu anumite norme si in virtutea unei finalitati distincte; „este forma prin care grupul se unifica, supunandu-se drepului”.

                 Faptul ca statul este titular al puterii nu trebuie sa conduca la ideea ca ar beneficia de o putere absoluta, deoarece puterea sa este intotdeauna subordonata dreptului.

                 In sens larg, statul este organizarea politica a societatii, a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric, recunoscut de comunitatea internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru apararea valorilor umanitatii.

                 In sens restrans, statul este ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea, aparatul prin care se realizeaza directionarea societatii.

                 §3. Elementele statului

                 Statul se identifica si se remarca prin trei elemente fundamentale, absolut necesare pentru a putea vorbi de stat in intelesul deplin si modern al cuvantului.

a)     Elementul personalreprezentat de populatie, denumita generic colectivitate umana, sociala, cea asupra careia actioneaza statul. Intre populatie determinata generic, fiecare membru al acesteia si institutiile statului exista o legatura juridica (cetatenie), morala si, uneori, traditionalist-religioasa.

                 O discutie nuantata trebuie purtata despre natiune – bazata pe constiinta nationala si limba comuna.

                 Populatia, indiferent ca se constituie ca natiune sau numai ca popor, se raporteaza la un anumit teritoriu pe care este asezata, fata de care are anumite drepturi si obligatii, dar si interese.

                 b) Elementul material ( teritoriul )„o suprafata de pamant buna de locuit in raport permanent cu populatia” ( Giorgio de Vecchio ).

                 Teritoriul reprezinta acea portiune de pamant si ape, delimitata de hotare naturale sau conventionale, pe care locuieste in mod permanent poporul sau natiunea si asupra caruia se exercita puterea de stat.

                 c) Suveranitatea (puterea publica) – acel element de forma si caracter propriu statului.

                 Toti indivizii unui stat detin o serie de drepturi si obligatii corelative, determinate de o putere suprema, unitara, care este tocmai subiectul ordinii juridice.

                 Statul ordona comportamentul indivizilor, confera sau limiteaza libertatile acestora, obliga si sanctioneaza pe toti cei ce nu se conformeaza.

                 Un stat nu poate fi suveran daca este dependent de un alt stat, daca nu poate actiona liber in interesul general al poporului pe care-l reprezinta.

                 Suveranitatea implica doua trasaturi esentiale: suprematia si independenta.

                 Puterea de stat este suverana, unitara si exclusiva. Ea emana de la popor, apartine acestuia, statul fiind in fapt forma de manifestare a puterii poporului.

          

                 §4. Functiile statului

                 a) Functia legislativa – stabileste dreptul, normele genrale si obligatorii de conduita;

                 b) Functia executiva – prin care se organizeaza aplicarea legilor, punerea lor in aplicare in cazuri concrete;

                 c) Functia judecatoreasca – sanctioneaza incalcarea legilor si solutioneaza litigiile juridice;

                 d) Functia economica – organizeaza activitatea economica;

                 e) Functia sociala – organizeaza un sistem de protectie sociala, asigurari sociale si de sanatate;

                 f) Functia culturala – asigurarea unor conditii corespunzatoare de instruire si educare a tuturor cetatenilor.

                 §5. Separatia puterilor in stat. Statul de drept.

                 Primele trei functii enumerate mai sus reprezinta in fapt trei forme de manifestare a puterii publice, de separare a acestor puteri.

                 a) Functia legislativa – reprezinta manifestarea directa a suveranitatii poporului si se caracterizeaza prin aceea ca statul „are puterea puterilor sale” adica, poate dispune orice, poate institui conduite umane, stabili reguli generale de conduita sociala obligatorie.

                 b) Functia executiva – aplicarea legilor si a altor acte normative.

                 c) Functia jurisdictionala – de solutionare a litigiilor aparute intre indivizi, intre persoane fizice si persoane juridice si stat.

                 Fiecare putere trebuie sa se exercite independent, sa se autolimiteze in raport cu celelalte, pentru a se preveni abuzul de putere.

                 Separatia puterilor este absolut necesara pentru o guvernare democratica, pentru existenta unui stat de drept.

                 Statul de drept – acel stat in care puterea a fost cucerita prin mijloace democratice, exista o Constitutie care asigura egalitatea membrilor colectivitatii, toti cetatenii avand obligatia sa respecte legea.

                 In statul de drept se stabilesc competente clare pentru fiecare autoritate publica, astfel incat substituirea unei autoritati in locul alteia sa fie exclusa din punct de vedere legal.

                 Orice autoritate publica are obligatia de a-si duce la indeplinire sarcinile si prerogativele cu care a fost investita.

                             Intrebari evaluatoare

         1. Ce este statul ?

         2. Care sunt elementele fundamentale ale statului ?

         3. Precizati care sunt functiile statului.

         4. Ce este statul de drept ?

         5. Enuntati principiul separatiei puterilor in stat.

                              BIBLIOGRAFIE

    1. Albici Mihail, Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 3-64;

    2. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 15-30, 159-170;

    3. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 20-71;

    4. Dvoracek V. Maria, Lupu Gheorghe, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, p. 40-61, 93-102, 124-142;

    5. Djuvara Mircea, Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, p. 63-67;

    6. Huma Ioan, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2000, p.12-31;

    7. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p.26-103;

    8. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p.35-103;

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 163
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved