Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AdministratieDrept


ELEMENTE DE DREPT PENAL - Partea speciala

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Categorii de norme penale
MODIFICAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA
Sistemul infractiunilor de fals
Modurile de stingere a uzufructului
JUSTITIE RESTAURATIVA - MASURI ALTERNATIVE DE DETENTIE
DREPTURI CUVENITE SALARIATILOR
FORMAREA SI LUCRUL CU RETEAUA INFORMATIVA
ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI SI TULBURAREA ORDINII SI LINISTII PUBLICE
CAPITIS DEMINUTIO - PROCEDURA CIVILA ROMANA
IMPORTANTA PROBELOR IN PROCESUL CIVIL

TERMENI importanti pentru acest document

: latura subiectiva a infractiunii de furt semnal catv : incriminarea favorizarii faptuitorului in legile speciale : elucidarea continutului componente de infractiune in procesul calificarii infractiunilor : ce contine noul drept penal partea speciala :


ELEMENTE DE DREPT PENAL

- Partea speciala -

 

Sectiunea 1: Elemente introductive. Notiune

Faptele de pericol social, componente ale fenomenului criminalitatii, sunt declarate de legea penala ca infractiuni. Aceste fapte se manifesta in forme deosebit de variate si caracteristice.

In aceasta diversitate de manifestare fiecare fapta prin care se aduce atingere unor relatii, valori sau interese sociale, politice, economice, morale cuprinde un anumit continut specific, anumite trasaturi definitorii, care ii determina o individualitate infractionala proprie.

Pentru inlaturarea sau reducerea manifestarilor antisociale, prin mijloacele dreptului penal, este necesara incriminarea prin lege a fiecarei fapte de pericol social ca infractiune.

Pentru aceasta, norma juridica penala contine, potrivit structurii sale, o dispozitie de incriminare, prin care stabileste continutul specific al fiecarei infractiuni in parte, prin urmare se defineste continutul juridic al fiecarei infractiuni, in mod general si abstract.

In dreptul penal roman, legea incrimineaza ca infractiune numai acea fapta care prezinta pericol social, respectiv aduce atingere valorilor puse sub ocrotirea legii penale si care presupune ca sanctiune o pedeapsa.

Pe langa continutul infractional variat, faptele de pericol social declarate prin lege infractiuni, prezinta si un grad de pericol social abstract, care variaza de la o infractiune la alta si pentru stabilirea acestui grad de pericol social al faptei incriminate, legiuitorul stabileste pentru fiecare infractiune in parte pedeapsa corespunzatoare.

Deci, norma penala contine, in structura sa, pe langa dispozitia de incriminare  si o dispozitie de sanctionare, prin aceasta din urma stabilindu-se felul pedepsei si limitele speciale ale acesteia.

Din cele expuse rezulta ca dreptul penal contine, pe langa normele partii generale si o categorie de norme, care determina faptele de pericol social ce constituie infractiuni, reglementeaza continutul specific al fiecarei infractiuni si stabilesc pedepsele aplicabile pentru fiecare infractiune. Aceste norme se mai numesc si norme de parte speciala si, in totalitate, alcatuiesc partea speciala a dreptului penal.

Prin urmare, dreptul penal - partea speciala cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabilesc faptele de pericol social considerate infractiuni si pedepsele aplicabile celor vinovati de incalcarea lor.

In teoria dreptului penal roman, partea generala si partea speciala a dreptului penal reprezinta partile componente ale unei ramuri unitare de drept - dreptul penal.

Sectiunea 2: Obiectul

Dreptul penal, ca ramura unitara de drept, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice de drept penal care izvorasc din savarsirea infractiunii si care se stabilesc intre stat, societate si persoanele care savarsesc infractiuni, in scopul apararii societatii impotriva infractiunilor, prin aplicarea de pedepse si alte masuri penale, in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Ca parte componenta a dreptului penal, partea speciala are ca obiect determinarea faptelor de pericol social care aduc atingere intereselor de stat, ordinii de drept, drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor, pe care le considera infractiuni, precum si stabilirea felului si limitelor speciale ale pedepselor sau a masurilor penale ce urmeaza sa fie aplicate pentru sanctionarea acelor infractiuni.

 

 

Sectiunea 3: Partea speciala a dreptului penal si legalitatea

Legalitatea este un principiu potrivit caruia orice persoana fizica sau juridica este obligata sa respecte in activitatea sa legea.

Respectarea acestui principiu din punct de vedere al dreptului penal trebuie privita sub doua aspecte: partea speciala a dreptului penal, prin rolul si functia sa, este un instrument puternic de aparare a legalitatii, normele sale servind la incriminarea ca infractiuni a unor fapte de pericol social care constituie grave incalcari ale legalitatii in diferitele domenii de activitate sociala pentru sanctionarea carora este necesara aplicarea unor pedepse. In acest inteles, orice infractiune reprezinta o incalcare a legalitatii, un ilicit penal; respectarea legalitatii din punct de vedere al dreptului penal se refera la insasi respectarea normelor dreptului penal de catre organele de urmarire penala si de catre instantele judecatoresti.

Aceste organe au sarcina speciala:

·         sa sanctioneze faptele de incalcare a legalitatii de catre cetateni

·         au datoria sa respecte cu strictete legalitatea in indeplinirea sarcinii de administrare a justitiei.

In realizarea acestei din urma sarcini trebuie realizata o justa calificare sau incadrare juridica a faptelor concrete savarsite, ca infractiuni, precum si prin sanctionarea acestor fapte in limitele pedepselor prevazute de lege.

Calificarea sau incadrarea juridica a unei anumite fapte consta in identificarea normei penale care defineste continutul specific al unei infractiuni raportat la fapta concreta si a stabili ca persoana care a savarsit acea fapta a comis o anumita infractiune. Astfel, calificarea sau incadrarea juridica a unei fapte ca infractiune este o operatie de “concretizare” a legii penale.

O corecta incadrare juridica, care trebuie realizata atat de organele de urmarire penala, dar mai ales de instanta de judecata, depinde de mai multi factori si anume:

·         de stabilirea exacta a starii de fapt, adica de determinarea completa si amanuntita a faptei concrete savarsite de invinuit sau inculpat, pe baza probelor administrate in procesul penal;

·         de cunoasterea temeinica a normelor penale si mai ales a trasaturilor continutului specific al infractiunilor prevazute de normele partii speciale a dreptului penal;

·         de priceperea sau deprinderea de a aplica legea penala, adica de priceperea sau aptitudinea de a identifica, in starea de fapt stabilita pe baza probelor administrate in cauza, imprejurarile de fapt esentiale care corespund trasaturilor continutului legal specific al unei anumite infractiuni.

Orice deficienta cu privire la oricare din acesti factori conduc la o gresita calificare a faptelor, incalcand astfel legalitatea in procesul de infaptuire a justitiei.

Gresita calificare sau incadrare juridica a faptelor se poate prezenta schematic sub urmatoarele forme:

·         fapta inculpatului se considera infractiune, desi in realitate nu are acest caracter (fie ca faptei ii lipseste vreuna din trasaturile continutului infractiunii, fie ca la baza calificarii juridice a faptei ca infractiune se afla a stare de fapt gresit stabilita)

·         fapta se califica a fi o anumita infractiune, desi in realitate ea constituie o alta infractiune, astfel ca faptuitorul este tras la raspundere penala si sanctionat pentru o alta infractiune mai usoara sau mai grava

·         fapta nu se considera infractiune, desi in realitate ea constituie o alta infractiune, ceea ce conduce la gresita achitare a unor persoane in realitate vinovate.

Prin urmare, rezulta ca o justa calificare juridica implica exigenta, fermitate, o buna cunoastere a legii, aptitudini native sau formate in timp din partea fiecarui lucrator al organelor de justitie.


Sectiunea 4: Definirea continutului infractiunii in legea penala

In stiinta dreptului penal s-a discutat daca este necesar, din punct de vedere tehnico-juridic, ca legea penala sa defineasca in mod complet si amanuntit continutul specific al fiecarei infractiuni sau este suficienta doar o indicare sumara a acestuia.

S-au conturat doua teorii principale:

A. Teoria determinarii sumare a continutului infractiunii - potrivit careia nu se considera necesar ca legea penala sa descrie amanuntit continutul fiecarei infractiuni in parte, nici sa se defineasca unele notiuni juridice indeobste cunoscute (ca de exemplu furt, functionar, viol etc.), ci ar fi suficient ca infractiunea sa fie indicata in norma penala intr-o forma cat se poate de concisa, sumara, succinta.

Codul penal in vigoare nu impartaseste aceasta teorie, si pe langa acest argument, consideram ca o astfel de teorie nu poate fi imbratisata, intrucat s-ar ajunge la formulari prea generale si vagi, susceptibile de a crea dificultati de interpretare si ar putea apare abuzul si arbitrarul in aplicarea legii penale.

B. Teoria definirii amanuntite a continutului infractiunii - potrivit careia legea penala trebuie sa contina o descriere amanuntita precisa si completa a continutului fiecarei infractiuni in parte.

Aceasta teorie este adoptata de Codul Penal roman in vigoare, faptele incriminate fiind precis, clar, amanuntit si complet aratate in cuprinsul normei penale, astfel ca se asigura o usoara si exacta cunoastere a legii penale de catre toti cetatenii, precum si aplicarea uniforma si cu fermitate a legilor de catre organele chemate sa actioneze impotriva celor care savarsesc infractiuni.

Legea penala presupune unele calitati de forma indispensabile - claritate, simplitate, concizie - calitati realizate prin definirea amanuntita a fiecarei infractiuni.


Sectiunea 5: Sistemul partii speciale a dreptului penal

Partea speciala a dreptului penal este organizata pe baza unui anumit sistem.

Prin sistemul partii speciale a dreptului penal se intelege clasificarea sau gruparea in anumite categorii, grupe, subgrupe etc., a tuturor infractiunilor prevazute de legislatia penala in vigoare.

Rezulta ca sistemul partii speciale a dreptului penal reprezinta ansamblul sistematizat al infractiunilor prevazute in normele penale cuprinse in Codul penal si in legile speciale in vigoare.

Criteriile de alcatuire a sistemului partii speciale a dreptului penal

Clasificarea infractiunilor trebuie sa se efectueze pe baza unui criteriu unic, pentru realizarea unei prime clasificari, putandu-se face apoi, in cadrul fiecarei clasificari, diviziuni primare si alte clasificari interioare pe baza unor criterii secundare.

·              Prima clasificare (diviziunea primara) a infractiunilor consta in repartizarea acestora in categorii de infractiuni, dupa criteriul de baza al alcatuirii sistemului partii speciale a dreptului penal. Astfel, in raport de genul relatiilor social-juridice care formeaza obiectul lor juridic generic (relatiile privand ocrotirea persoanei, privand patrimoniul etc.), infractiunile prevazute de legislatia penala sunt grupate in diferite categorii de infractiuni (infractiuni contra persoanei, infractiuni contra patrimoniului etc.).

·              A doua clasificare (diviziunea secundara) a infractiunilor consta in subclasificarea infractiunilor dintr-o categorie in doua sau mai multe grupe de infractiuni, pe baza unor trasaturi comune specifice acelor grupe (crimele si delictele contra persoanei se clasifica in 12 grupe, crimele si delictele contra intereselor publice in 3 grupe etc.).

·              Alte clasificari. In afara acestor clasificari legislative, doctrina si stiinta penala poate proceda si la alte clasificari, fie adoptand criterii doctrinare de clasificare, diferite de criteriile legislative adoptate de legiuitor, fie completand clasificarile legiuitorului cu alte clasificari noi.

Stiintei dreptului penal ii revine sarcina ca, tinand seama de dispozitiile codului penal si ale legilor speciale, precum si de exigentele unei clasificari stiintifice, sa elaboreze schema de clasificare a tuturor infractiunilor prevazute de legislatia penala in cadrul unui sistem unitar al partii speciale a dreptului penal.

Sectiunea 6: Denumirea infractiunilor

Adoptarea unor denumiri a diferitelor infractiuni este de mare utilitate atat teoretica, cat si practica, intrucat se poate face o mai precisa individualizare si mai usoara indicare a infractiunilor, stabilirea terminologiei juridice in sfera dreptului penal. Denumirea juridica a infractiunilor trebuie sa exprime natura specifica a faptei de pericol social incriminata ca infractiune.

Denumirile se pot prezenta sub doua forme:

-          ca denumiri inglobate in textele normelor de incriminare, procedeu utilizat in Codul penal anterior;

-          ca denumiri marginale asezate in dreptul textelor de incriminare.

Codul Penal roman a adoptat forma denumirilor marginale, considerat ca preferabil, intrucat face posibila o mai buna utilizare a dispozitiilor din partea speciala.

Exemple de denumiri, in functie de marile categorii

In acest sens, in partea speciala a Codului penal, infractiunile sunt grupate dupa cum urmeaza:

-         infractiuni contra sigurantei statului (tradarea);

-         infractiuni contra persoanei (omorul);

-         infractiuni contra patrimoniului (furtul);

-         infractiuni contra autoritatii (ruperea de sigilii);

-         infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege (abuzul in serviciu);

-         infractiuni de fals (falsuri in inscrisuri);

-         infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice (specula);

-         infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala (bigamia);

-         infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei (lovirea superiorului);

-         infractiuni contra pacii si a omenirii (genocidul).

Sectiunea 7: Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite

 activitati economice

7.1 Definitie

Infractiunile economice reprezinta acea categorie de fapte penale, ce vizeaza in esenta, relatii sociale cu continut economic si care produc consecinte directe in acest domeniu prin modalitati specifice cum sunt: inselaciunea, spalarea de bani, evaziunea fiscala, bancruta frauduloasa, falsificarea.

Sintagma „infractiuni economice” cuprinde o gama larga de infractiuni, cu continut si complexitate diferita, care s-au diversificat odata cu dezvoltarea afacerilor economice intra sau extranationale.

7.2 Caracterizare generala

Referindu-ne doar la infractiunile prevazute in Codul penal, care incalca regimul stabilit pentru unele activitati economice, vom putea constata ca acestea au un obiect juridic comun care consta in relatiile sociale privind corecta desfasurare a activitatilor economice, comerciale si financiare.

In mare parte, infractiunile privind anumite activitati economice au si un obiect material asupra caruia se desfasoara activitatea faptuitorului (bunuri cumparate in scop de revanzare, bunuri rezultate in urma contrafacerii obiectului unei inventii etc.).

Subiectul activ al acestor infractiuni este, de regula, orice persoana fizica. Prin exceptie, la unele infractiuni este necesara o anumita calitate a celui care comite infractiunea. Subiectul pasiv principal al acestor infractiuni este statul, iar subiecti pasivi secundari sunt agentii economici ori persoanele fizice care sunt prejudiciate prin comiterea uneia dintre aceste infractiuni.

Latura obiectiva a infractiunilor indreptate impotriva activitatilor economice, sub aspectul elementului material, se realizeaza de regula prin actiuni (uneori mai multe actiuni alternative), pentru care sunt prevazute, in anumite cazuri, unele cerinte esentiale care trebuie indeplinite. De obicei urmarea imediata a actiunilor desfasurate de faptuitor in savarsirea acestor infractiuni consta intr-o stare de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii economice, iar uneori se produce o vatamare directa a valorilor ocrotite. Pentru intregirea laturii obiective este necesara si legatura de cauzalitate intre actiunea desfasurata si rezultatul produs.

Latura subiectiva a acestor infractiuni se caracterizeaza prin forma de vinovatie a intentiei directe sau indirecte, iar in unele cazuri doar a intentiei directe.

Desfasurarea activitatii infractionale – pentru anumite activitati economice sunt susceptibile de acte de pregatire si de tentativa. Actele de pregatire nu sunt sanctionate, iar tentativa este sanctionata numai la infractiunile de inselaciune la masuratoare, inselaciune cu privire la calitatea marfurilor si nerespectarea dispozitiilor privand importul de deseuri si rezidiuri. Consumarea acestor infractiuni are loc in momentul in care actiunea fiind savarsita, se produce urmarea periculoasa a faptei, adica starea de pericol pentru relatiile sociale ocrotite de lege.

Sanctionarea – in raport cu gradul lor de pericol social, sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii, ale caror limite variaza de la o infractiune la alta. In unele cazuri legiuitorul a prevazut amenda ca alternativa a pedepsei inchisorii( in cazul contrafacerii obiectului unei inventii, al punerii in circulatie a produselor contrafacute si al concurentei neloiale).

7.3 Categorii de infractiuni economice, stabilite dupa modul de reglementare

Infractiunile de natura economica si/sau cu consecinte in domeniul economic, prevazute in Codul penal, sunt urmatoarele :

-          furt de energie, semnal TV;

-          inselaciune  folosind internetul;

-          inselaciunea in conventii;

-          emiterea unui C.E.C. fara disponibil in cont;

-          emitere bilet la ordin fara acoperire in contul bancar;

-          fals in declaratii;

-          falsificarea unui act ca mijloc de savarsire a infractiunii de inselaciune;

-          punere in circulatie de bancnote falsificate;

Infractiunile de natura economica , prevazute in legi speciale, sunt :

-          evaziunea fiscala;

-          bancruta frauduloasa;

-          folosirea cu rea - credinta a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea comerciala;

-          concurenta neloiala;

-          inselaciune cu privire la calitatea marfurilor;

-          uzul de fals specific vamal;

-          punere in circulatie a instrumentelor de plata electronice falsificate;

Definirea unor infractiuni economice care sunt mai frecvent intalnite in practica judiciara.

 Prezentare sintetica a elementelor  constitutive.

Furtul de energie, semnal TV

Constituie fapta de a sustrage, cu ajutorul unei instalatii improvizate, semnal TV care reprezinta o energie electromagnetica ce poate fi masurata, unitatea de masura fiind MHz, energie care are o valoare economica determinata, in principal, de cheltuielile cu captarea, prelucrarea si retransmiterea semnalului.

Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana.

Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica autorizata, care plateste drepturile de autor privind exploatarea energiei respective sau semnalului TV, ori cea care exploateaza acest sistem.

Obiectul juridic special il constituie relatiile social economice cu privire la dreptul de exploatare  si gestionare a energiei ori semnalului TV.

Latura obiectiva

Fiind o infractiune comisiva, prin natura sa, latura obiectiva consta in actiunea faptuitorului de a sustrage energie sau semnal TV folosindu-se de o instalatie improvizata.

Obiectul material este cablul, firul, fibra optica…, care transmite energia sau semnalul TV.

Elementul esential pentru existenta infractiunii este ca energia sau semnalul TV sa aiba valoare economica, pentru a carei producere se inregistreaza cheltuieli.

Latura subiectiva

Infractiunea se poate savarsi doar cu intentie directa sau indirecta.

Inselaciune  folosind internetul

Fapta de a incasa sume de bani transferate de catre o persoana pe numele sau, de a intermedia transferul unor sume de bani cu aceeasi provenienta ilicita, folosind o carte de identitate falsificata si sprijinind in mod repetat activitatea de organizare a unor licitatii frauduloase pe internet.

Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana, legea nu cere indeplinirea unei conditii speciale pentru existenta infractiunii, insa cel mai probabil ca faptuitorul este o persoana cu abilitati de operare pe computer deoarece, pentru a savarsi fapta, trebuie sa posede cunostinte minime in acest sens (creare site, oferirea unor caracteristici ale produselor fictive, inexistente; indicarea modalitatii de plata…).

Subiectul pasiv al infractiunii este persoana pagubita, care a efectuat o plata in contul unui produs inexistent.

Obiectul juridic special - il constituie relatiile economice cu caracter  patrimonial care implica increderea si buna credinta a celor care intra in aceste relatii pe internet.

Latura obiectiva

Elementul material: actiunea de inducere in eroare prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasa a unei fapte adevarate privind anumite produse comercializate pe internet.

Obiectul material: este bunul sau bunurile, care sunt oferite de faptuitor in mod fictiv spre vanzare

Intre actiunea de inducere in eroare si rezultat (paguba pricinuita) trebuie sa existe un raport de cauzalitate.

Latura subiectiva

Infractiunea de inselaciune se poate savarsi numai cu intentie directa, care este calificata prin scopul urmarit de faptuitor, anume obtinerea unui folos material injust.

Emiterea unui C.E.C.  fara disponibil in cont

Fapta de a emite o fila C.E.C. fara a avea disponibil in cont si prin care se produce astfel o paguba beneficiarului instrumentului de plata.

Potrivit pct. 2 din Normele cadru nr. 7 din 8 martie 1994, privind comertul facut de societatile bancare si celelalte societati  de credit  cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificata prin O.G. nr.11/1993, aprobata si modificata prin Legea nr. 83/1994, emise de B.N.R, cecul este instrumentul de plata utilizat de titularul de conturi bancare, cu disponibil corespunzator in aceste conturi.

In punctul 4, aliniat 3 din norme se prevede ca, cecul este un instrument de plata (nu un mijloc de garantare) prin care tragatorul dispune de fondurile pe care le are o societate bancara - trasul - acesta obligandu-se  sa-i faca serviciul de casa. In acest scop, societatea bancara elibereaza clientului sau – tragatorul – mai multe formulare necompletate, pe care acesta le va putea transforma in cecuri, in limitele  disponibilitatilor proprii .

Potrivit pct. 34 tragatorul poate emite un C.E.C. numai in conditiile existentei prealabile la tras a unor fonduri proprii, disponibile in momentul emiterii instrumentului, care sa-i faca posibila trasului efectuarea platii.

Disponibilul tragatorului poate proveni dintr-un depozit bancar, dintr-o deschidere de credit , din operatiuni de incasari si altele asemenea.

Disponibilul trebuie sa fie constituit prealabil emiterii cecului si sa aiba valoare mai mare sau egala cu cea a C.E.C-ului, trebuind sa fie lichid, cert, exigibil, adica sa nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care sa impiedice efectuarea platii.

Prin Decizia nr. IX din 24.10.2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca fapta de a emite un C.E.C. asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage dupa emitere, provizia in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba posesorului cecului, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta la art. 215 aliniat 4 din Codul penal.

Daca beneficiarul C.E.C.-ului are cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infractiunea prevazuta de art. 84 aliniat 1 punct 2 din Legea nr. 59/1934.

Structura infractiunii

Obiectul juridic special il constituie relatiile social economice privind increderea celor care accepta utilizarea acestui instrument de plata.

Subiectul activ este orice persoana care are deschis un cont in banca si care se afla in posesia unui formular de „fila C.E.C.”, debitor fata de o alta persoana fizica sau juridica.

Subiectul pasiv este persoana creditoare, care are de recuperat o suma de bani, scadenta, de la faptuitorul ce detine un cont la banca.

Latura obiectiva a infractiunii se realizeaza printr-o actiune comisiva, specifica, de completare a unei file C.E.C. in favoarea  beneficiarului instrumentului de plata.

Latura subiectiva

Natura infractiunii denota posibilitatea savarsirii sale doar cu intentie directa, ori indirecta, deoarece faptuitorul trebuie sa stie, la momentul emiterii filei C.E.C. obtinute de la banca unde are deschis contul, ca nu are disponibil in contul respectiv (constientizarea consecintelor pagubitoare asupra beneficiarului), cu conditia ca plata sa fi fost determinanta pentru incheierea conventiei cu beneficiarul.

Emitere bilet la ordin fara acoperire in contul bancar

Fapta de a emite un bilet la ordin – ca titlu de credit si instrument de plata in favoarea unei persoane creditoare faptuitorului, fara a avea acoperire in contul bancar la data emiterii ori la data scadentei, daca a fost savarsita cu intentia de a insela si s-a pricinuit o paguba.

Spre deosebire de C.E.C., biletul la ordin este atat instrument de plata cat si un titlu de credit.

Intre C.E.C. si bilet la ordin exista deosebiri fundamentale, legiuitorul prevazandu-le prin reglementari distincte.

Extinderea sferei de aplicare a textului din legea penala, care se refera la C.E.C.-ul fara acoperire, pe calea interpretarii judiciare, la biletul la ordin, constituie o incalcare a principiului legalitatii incriminarii consacrat la art.2 din Codul penal[1].

Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia penala, prin Decizia nr. 663/06.02. 2002 a statuat ca „ emiterea unui bilet la ordin, stiind ca pentru valorificare nu exista acoperirea necesara, daca a fost savarsita cu intentia de a insela si s-a pricinuit o paguba, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta la art. 215 aliniat (1), (2), si (3) Cod penal – forma calificata, pe cand emiterea unui C.E.C. in aceleasi conditii intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 215 aliniat (4) Cod penal – varianta de specie[2].

Biletul la ordin, ca titlu de credit, este reglementat prin legea nr. 58/1934, incorporand o obligatie abstracta si neconditionata de plata a unei sume de bani.

Obiectul juridic special il constituie relatiile social economice privand increderea celor care accepta uzitarea acestui instrument de plata si totodata titlu de credit.

Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana detinatoare a unui bilet la ordin.

Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica beneficiara a platii care se realizeaza prin biletul la ordin emis de faptuitor.

Latura obiectiva

Elementul material il constituie actiunea comisiva de emitere a unui bilet la ordin, semnat de faptuitor, producatoare a unui prejudiciu.

Fiind o infractiune materiala (de rezultat) se cere ca, intre actiunea ilicita si paguba produsa beneficiarului biletului la ordin, sa existe o legatura de cauzalitate.

Latura subiectiva

Infractiunea poate fi comisa numai cu intentie, intrucat este o cerinta esentiala pentru existenta acesteia, ca faptuitorul sa stie ca nu are acoperire in cont la data emiterii sau a scadentei (cand aceasta este una ulterioara emiterii).

Bancruta frauduloasa

Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidentelor societatii sau ascunderea unei parti din activul societatii, infatisarea de datorii inexistente sau prezentarea in registrele societatii, in alt act sau in bilant, a unei sume nedatorate constituie o modalitate a infractiunii de bancruta frauduloasa prevazuta si pedepsita in art. 276 lit. a) a Legii societatilor comerciale.

In aceasta modalitate alternativa nu este necesara existenta falimentului declarat al societatii, adica starea de insolvabilitate comerciala a firmei.

Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale privind increderea statului in folosirea cu buna credinta de catre cei care reprezinta societatile comerciale a unor evidente corecte, care sa reflecte in mod real activitatea desfasurata.

Subiectul activ

In absenta oricarei distinctii in lege, calitatea de subiect al infractiunii o are orice persoana vinovata de bancruta frauduloasa - si nu numai patronul - ce dispune falsificarea si semneaza balantele de verificare la indicatorii de evidenta, pentru ca firma sa apara profitabila, folosind actele pentru obtinerea frauduloasa a creditului sau folosind acte false de garantie a creditelor.

Codul comercial incrimina bancruta simpla pentru activitati apreciate ca frauduloase (savarsite mai inainte de declararea de faliment) chiar daca erau comise in scopul unui moratoriu, deci cu intentia de salvare a solvabilitatii firmei (art. 879 Cod comercial)

Bancruta frauduloasa, incriminata in art. 880 Cod comercial, consta in orice alte activitati frauduloase, savarsite in orice alt scop decat cele incriminate in art. 879 Cod comercial; daca scopul fraudulos consta expres in a frauda pe creditori (chiar si inainte de declararea in faliment), fapta se incadra in alineatul 2.

Pedeapsa bancrutei simple era de pana la doi ani, iar la bancruta frauduloasa de pana la 12 ani (maximul inchisorii corectionale).

In prezent, art. 276 din Legea nr. 31/1990 republicata incrimineaza bancruta frauduloasa cand este vorba de:

a)      fapte savarsite in vederea diminuarii (aparente) a valorii activelor sau chiar prin sustrageri, ascunderi, insotite sau nu de falsuri sau distrugere;

b)      in caz de faliment, instrainarea in frauda creditelor a unei anumite parti insemnate din active.

Observam ca, desi reglementarea actuala incearca sa acopere cele mai vaste zone de fraudare a creditorilor, scopul legiuitorului este acela al salvarii de la faliment, si nu al sanctionarii penale a falitului.

 Procedura falimentului, ca jurisdictie comerciala, este independenta de procedura penala, acestea desfasurandu-se independent una de cealalta.

In reglementarea actuala, cel chemat in justitie este societatea debitoare, actiunile vizand averea societatii. Debitor este intotdeauna societatea comerciala, ea va fi cea urmarita, toate activele se vor depune in contul sau, al averii sale.

 Instanta, aplicand o pedeapsa, va solutiona totodata si latura civila, prin restabilirea situatiei reale; prin stabilirea valorii reale a activelor; prin anularea actelor false; prin repararea pagubei aduse debitorului - societatea comerciala in cazul insusirii, distrugerii sau instrainarii catre un tert de buna credinta (in ultimul caz, in ipoteza pronuntarii falimentului), in masura in care aceasta actiune a fost alaturata celei publice.

Toate despagubirile vor fi aduse in averea societatii debitoare, de unde se vor indestula, potrivit prevederilor descrise anterior, toti creditorii, in ordinea privilegiilor, a garantiilor sau a actiunilor intreprinse in interiorul masei pasive.

Subiectul pasiv principal: statul

Subiect pasiv secundar:

Partea civila impotriva infractorului este societatea comerciala fraudata, care va trebui sa dezdauneze in nume personal creditorii fraudati, intrucat toate activitatile s-au desfasurat direct in patrimoniul persoanei juridice.

Ultima activitate va fi plata creantelor si raportul fiscal al lichidarii, aprobat de judecatorul sindic.

In concluzie, bancruta are drept consecinta o declarare a insolvabilitatii dar premisele celor doua modalitati sunt delimitate net de momentul declansarii falimentului.

Latura obiectiva:

Infractiunea are o singura premisa, care este fraudarea, inselarea creditorilor, cu diferite grade de prezumare a acestei intentii.


BIBLIOGRAFIE

•         Iulia Ciolca, Infractiuni economice, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

•         Cristof Rόhl, Daniel Daianu, Tranzitia economica in Romania - trecut, prezent si viitor, Bucuresti, 1999

•         Revista Finante publice si contabilitate – nr.3/2003, nr.1/2002, editata de Ministerul Finantelor Publice;

*  *  *

•         Codul penal cu modificarile ulterioare aduse prin Legea nr. 278/2006, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006

•         Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial , Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998. Republicata in temeiul art. X din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 133 din 27 iunie 1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 195 din 17 noiembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 335 din 28 noiembrie 1997, dandu-se textelor o noua numerotare. 11;

•         Codul comercial, publicat in Monitorul Oficial din 10 mai 1887, a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 si a intrat in vigoare la 1 septembrie 1887. Modificari au fost aduse in 1895, 1900, 1902, 1906, 1920, 1925, 1929, 1930, 1931, 1932, 1933, 1934, 1936, 1943, 1947, 1948, 1949, 1950, 1990, 1995. Ulterior au mai fost aduse modificari prin: Ordonanta de urgenta nr. 32 din 16 iunie 1997 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 133 din 27 iunie 1997;

•         Legea nr. 99 din 26 mai 1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999

•         Legea nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, Republicata in temeiul art. XI din Legea nr. 99/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, dandu-se textelor o noua numerotare. Legea nr. 64/1995 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 130 din 29 iunie 1995 si a mai fost modificata prin: Ordonanta Guvernului nr. 38/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 30 august 1996, abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 3 octombrie 1997;

•         Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 3 octombrie 1997, abrogata prin Legea nr. 99/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999. Ulterior, legea a mai fost modificata prin: Rectificarea nr. 64 din 22 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 28 februarie 2000; Ordonanta nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002;

•         Legea nr. 82 din 13 martie 2003 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.



[1] Iulia Ciolca, Infractiuni economice, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 35

[2] Codul penal, cu modificarile aduse prin Legea nr. 278/2006, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 102

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 278
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved