Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AdministratieDrept


HOTARAREA JUDECATOREASCA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU - DREPT PENAL
DEFINIREA SI CARACTERIZAREA CONCEPTULUI DE SUSPENDARE CONDITIONATA A EXECUTARII PEDEPSEI
Infractiunea continuata
OBIECTUL SI METODA TEORIEI GENERALE A DREPTULUI
STRUCTURA SISTEMULUI ADMINISTRATIEI PUBLICE
VARIETATI ALE CONTRACTULUI DE VANZARE CUMPARARE
Puterea judecatoreasca
TUTELA SI CURATELA - PROCEDURA CIVILA ROMANA
Principiile dreptului comunitar
Rolul structurilor si proceselor sociale in geneza delincventei juvenile

TERMENI importanti pentru acest document

hotararea judecatoreasca : hotararea judecatoreasca are putere de lege : modificarea carerii de chemare in judecata in conditii de lipsa capacitate procesuala : cat dureaza redactarea unei hatarari judecatoresti : hotararea judecatoreasca in procesul civil de la patarlagele :
loading...

HOTARAREA JUDECATOREASCA

• 1. CONSIDERATII PRELIMINARE. CLASIFICARE

            Hotararea judecatoreasca este actul final sau epilogul judecatii; ea reprecinza solutia pe cao pronunta cu privire la conflicut de drept dedus judecatii. Sau, dintr-un alt punct de vedere, hotararea judecatoreasca este actul prin care instanta de judecata isi exercita puterea de a decide, fiind un act de judecata si vointa.

            In literatura juridica, s-a subliniat ca notiunea de hotarare judecatoreasca este intrebuintata atat in sens larg, si intelege orice dispozitie data de catre o instanta judecatoareasca, asupra  problemelor care se pun in cursul desfasurarii procesului, inclusiv solutia data cu privire la obiectul procesului, in sens restrans, prin hotararea judecatoreasca se intelege actul procesual dat de catre o instanta judecatoreasca prin care se solutioneaza litigiul dintre parti.

            Codul nostru de procedura, utilizeaza termenul de hotarare in snsul restrans al cuvantului, denumind „incheieri”, toate dispozitiile date in cursul judecatii

            Natura juridica a hotararii, s-a spus in literatura juridica de drept procesual pena; este o operatiune logica si in acelasi timp un act de vointa. Intr-o alta opinie s-a sustinut ca hotarerea este un silogism format din realitatile umane si normale juridice; premiza majora este norma juridica, premiza minora este faptul, iar concluzia este combinare acestora (deductia rezulta din aceasta combinare). De remarcat este parerea potrivit careia siligismul judiciar este echivalent cu schema unei hotarari judecatoresti. S-a precizat ca premiza minora trebuie ea insasi probata si numai dupa ce aceasta operatie a fost savarsita, ea sa fie integrata in cadrul silogismului, in cunoasterea faptului – se afirma in continuare – rolul primordial il are intuitia, dar si examenul logic isi are rolul sau.

            Fata de aceaste opinii sumar prezentate, credem ca hotarerea judecatoreasca civila poate fi considerata ca un silogism juridic; insa ea nu se supune unui rationament abstract, deoarece judecatorul opereaza cu categoriile logici dupa un examen atent al materialului probat. Pe de alta parte, hotararea nu este un simplu act de vointa al judecatorului, deoarece aceaste se pronunta numai dupa ce si-a format o convingere, (act de rationament si de logica juridica); in starsit, intuitia judecatorului in procesul civil, nu-si alfa locul.

            Clasificarea hotararilor judecatoresti.

            Hotararile judecatoresti pronuntate in materi civila pot fi clasificate in mai mutle categorii:

• O prima clasificare, pe care o recunoastem in dispozitiunile art.255 alin.1 c.pr.civ., are drept criteriu continutul lor; astfel ele se impart in:

*sentinte, prin care instanta razelva fondul cauzei;

*decizii,prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului sau recursului in interesul legii ori in anulare.

            Acest articol a suferit modificari succesive, prin decretul nr.132 din 19 iunie 1952, modificat ulterior prin decretul nr.471 din 30 septembrie 1957 si recent prin Legea nr.58/1993.

            • Dupa durata actiunii lor, hotararile se impart in:

Hotarari propriu-zise care rezolva insusi fondul procesului si au de regula o actiune care este limitata in timp. Uneori au un caracter vremelnic, in sensul ca daca se schimba situatia de fapt avuta in vedere la pronuntarea lor, se poate reveni asupra lor, ca de exemplu in materie de pensie de intretinere, incredintare de minori etc.

Hotararile provizorii care au un caracter temporar. In cursul unui proces instanta poate pronunta hotararii provizorii pentru luarea unor masuri speciale. Efectul unei astfel de hotarari este vremelnic si dureaza numai atat timp cat este nevoie. Hotararea pate fi revocata sau chiar modificata chiar in cursul procesului. (ex: in timpul procesului de divort, instanta poate lua masuri provizorii cu privire la copiii minori, la locuinta etc. Hotararile provizorii, fiind independente de fondul procesului sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs in mod separat.

            Hotararile judecatorest se mai impart in hotarari finale si hotarari anticipatorii.

            Astfel, atat sentimentele cat si deciziile care se caracterizeaza prin aceea ce pun capta procesului in fata instantei care le-a pronunta, motiv pentru care sunt denumite si hotarari finale. Ca un efect specific al lor este faptul ca ele dezinvestest instanta.

            Toate celelalte hotarari ale instantei date in cursul judecatii prin care se rezolva anumite probleme, fie cu privire la mijloacele de probatiune, fie in legatura cu unele cereri incidente si, in general, cele prin care se iau diferite masuri in vederea solutionarii procesului, sunt denumite de lege incheieri. Caracteristica incheierilor consta in faptul ca ele nu rezolva fondul procesului, ci numai pregatesc si intalnesc dezlegare lui, asa incat dezinvestesc instanta de judecarea pricinii; ele mai sunt numite hotarari anticipatorii.

            • Dupa puterea lor legal si forta lor executorie, se disting hotararile definitive, de cele irevocabile.

            Hotararile definitive sunt cele prevazute de art.337 alin. 1 c.pr.civ. si anume:

            ◘ hotarari date fara drept de apel;

            ◘ hotarari date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, daca judecata acestora s-a perimat sau apelul a fost respins;

            ◘ hotararile date in apel prin care se rezolva fondul pricinii.

            Potrivit art.3/77 alin.2 c.pr.civ. sunt hotarari irevocabile:

            ◘ hotararile date in prima instanta, fara drept de apel, nerecurate;

            ◘ hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;

            ◘ hotararile date in apel, nerecutate;

            ◘ hotararile date in recurs chiar daca prin aceasta s-a solutionat fondul pricinii;

            ◘ orice alte hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

            Hotararile nedefinitive sunt cele date in prima instanta si susceptibile de apel sau recurs. Ele nu au putere executorie, cu exceptia hotararilor care pot fi executate provizoriu (art.278-278 c.pr.civ.).

            • O alta clasificare: hotararile integrale, care rezolva litigiul in intregime, instanta dezinvestindu-se de judecarea cauzei; hotarari partiale, dete conform art.270 c.pr.civ. Acest articol prevede ca „daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia, va da o hotarare partiala in masura in recunoasterii”. De pilda daca reclamantul petinde o suma de bani si paratul recunoaste numai o parte din ea. In acest caz, se poate pronunta o hotarare partiala pentru suma recunoscuta, hotararea fiind executorie imediat (art.207 pct.8 c.pr.civ.).

            Mentionam ca nu se poate da din oficiu o hotarare partiala, pentru ca s-ar incalca principiul disponibilitatii.

            • Hotararile judecatoresti mai pot fi impartite in: hotarari propriu-zise care se dau in instanta in urma unor dezbateri contradictorii si in temeiul dovezilor administrative, si hotarari de expedient, care se prenunta potrivit cu invoiala partilor (art.271 c.pr.civ.).

            Din punctul de vedere al disponibilitatilor de a servi ca titlul executoriu, hotararile se impart in executorii si neexecutorii, duca cum au fost pronuntate in actiuni in realizare sunt susceptibile de executare silita.

            Dintr-un alt punct de vedere, hotararile se impart in hotarari cu o singura condamnare si hotarari cu candamnare alternativa. Sunt hotarari cu o singura condamnare, acele hotarari prin care paratul este obligat la efectuarea unei anumite prestatii, plata unei sume de bani, predarea unui bun determinat etc. Hotararile altenative contin doua condamnari, dintre care una este principala iar alta este secundara. De exemplu, paratul este obligat sa predea un anumit bun, iar in caz de nepredare, sa plateasca o suma de bani reprezentand contravaloarea bunului; sau, in cazul condamnarii la o obligatie de a face, se poate trece alternativa –desigur la cererea reclamantului – autorizarii reclamantului de a executa el o lucrare pe cheltuiala paratului.

            • O categorie speciala de hotarari o constituie incheierile prin care judecatorul delegat de instanta competenta dispune efectuarea inregisrtrarii in registrul comercului a inmatricularii comerciantilor precum si a altor mentiuni cu privire la fapte si acte intervenite ulterior inmatricularii. Aceste inregistrari se pot face si in baza unei hotarari judecatoresti definitive (art.6 din Legea nr.26.1990 privind registrul comertului); -acest gen de incheieri pot fi atacate in apel.

            Acest lucru rezulta din prevederile art.25 din lege, care statueaza ca oricine se considera prejudiciat prin inmatriculare sau printr-o mentiune din registrul comertului are dreptul sa ceara radiarea ei. Judecatorul delegat se va pronunta asupra cererii de radiere printr-o incheiere, iar aceasta incheiere se poate ataca cu recurs (in prezent apel) in termen de 15 zile de la pronuntare. Ori, tot atata temei ar avea pentru exercitarea caii de atac a recursului si de ce a sesizat prejudiciul imediat dupa pronuntarea incheierii si mai inainte de implinirea termenului de 15 zice prevazut de art.7 din lege, la epuizarea caruia instantele sunt obligate sa trimita copiile legalizate de pe dispozitivul hotararilor luate, oficiului registrului comertului, instanta de recurs cometenta va fi desigur tribunalul judetean sau Tribunalul municipiului Bucuresti.

            Hotararea judecatoreasca este fara indoiala, cel mai important act al judecatii. Importanta ei rezida, nu numai din faptul de a fi rezolvat un raport juridic civil, dar si din consedintele sociale pe care le produce. Din punct de vedere al puterii sale doveditoare, hotararea judecatoreasca este asimilata cu act autentic.

            In adevar prin hotararile judecatoresti, instantele ocrotesc nu numai drepturile legitime ale partilor din proces, ci si drepturile si interesele intreprinderilor, institutiilor si societatilor comerciale. Desigur, aceasta misiunea va fi indeplinita numai in masura in care hotararile pronuntate sunt legale si temeinice. In acest mod, ele au fara indoiala si un rol educativ.

• 2. DELIBERAREA SI PRONUNTAREA HOTARARII JUDECATORESTI

            Dupa inchiderea dezbaterilor, instanta urmeaza sa dea solutia procesului, adica sa pregateasca si sa pronunte hotararea. Pregatirea hotararii judecatoresti comporta – asa cum pe buna dreptate s-a subliniat in literatura juridica de specialitate, patru etape mai importante:

• deliberarea;

• intocmirea dispozitivului;

• pronuntarea lui;

• redactarea hotararii.

            Art.256 c.pr.civ., dispune ca: „dupa sfarsitul dezbaterilor, judecatorii chibzuiesc in secret fie in sedinta, fie in camera de chibzuire. Aceasta este actul important al deliberarii adica judecatorii poarte intre ei discurii asuprea imprejurarilor de fapt si de drept ale pricinii, pentru a luata hotararea.

            Legea nu precizeaza modul in care trebuie purtate discutiile in cadrul deliberarii, lasand aceasta la aprecierea completului de judecata. Este insa normal ca mai intai sa se exemineze problemele de fapt ale pricinii si mai apoi problemele ei de drept, adica incadrarea in drept a starii de fapt stabilite.

            Deliberarea poate avea loc chiar in sedinta, dar aceast lucru este posibil, respectiv daca inprejurarile pricinii sunt mai simple. Consultarea celorlalti judecatori trebuie sa ramana in secret, trebuind astfel pastrat secretul deliberarii. Hotararea poate fi pronuntata de indata.

            De regula, deliberarea are loc in camera de chibzuire unde dupa terminarea dezbaterilor se retrage complebul de judecata. Acesta, dupa discutiile necerare, trebe la strangerea voturilor, incepant cu cel mai nou in functie. Se procedeaza astfel, pentru ca judecatorul mai putin experimentat sa nu fie infrluentat de parerile celor mai vechi, iar presedintele se pronunta cel din urma.

            Potrivit art.151 c.pr.civ., daca in cursul delibararii se constata ca unele imprejurari au ramas nelamurite, pricina se repuna pe rol. Altminteri, daca nu ar exista aceasta posibilitate, judecatorii s-ar vedea nevoiti sa pronunte solutii nelegale si netemeinice, impotriva convingerii lor.

            Deliberarea este singura etapa a procesului civil care nu este publica. Secretul deliberarii ofera judecatorilor putinta de a chibzui si discuta in liniste, ferindu-se de orice interventie din afara.

            In cazut in care instanta nu poate delibera in ziua judecatii, pronuntarea se poate amana pe termen de cel mult 7 zile, calculate de la data incheierii dezbaterilor. Nerespectarea acestui termen nu atrage sanctiuni procedurale (de pilda, nulitatea hotararii) ci numai eventualele sanctiuni disciplinare pentru judecatori.

            Daca dimpotriva, propunerea s-a facut inainte de ziua pentru care era amanata, hotararea este casabila, deoarece partile au fost lipside de posibilitatea de a se apara prin depunerea de concluzii scrise.

            Art.260 c.pr.civ., in alin.2 dispune ca: „Magistratul care nu a luat parte la judecata este competent sa se pronunte, chiar daca, nu mai face parte din alcatuirea instantei, afara de cazul cand a incetat de a mai fi magistrat”. In acest caz, adica daca el si-a pierdut calitatea de judecator, el nu se mai poate pronunta. Solutia care se impune este aceea de a repune cauza de rol.

            In legatura cu deliberarea este necesar sa aratam ca in cazul in care pricina este judecata de judecator unic, nu exista nici o dificultate in luarea hotararii. Dar daca completul de judecata este alcatuit de doi judecatori, si acestia nu cad de acord asupra solutiei, se ajunge de divergenta. Intr-o astfel de situatie, cauza intregeste completul de judecata cu presedintelel sau vicepresedintele instantei sau cu un judecator desemnat de presedinte. In acest fel, complexul fiind format din 3 judecatori, adica un numar impar, hotararea se ia cu majoritate.

            S-a aprecitat in literatura de specialitate, ca art.257 c.pr.civ., nu a fost abrogat, prevederile sale au reintrat in viguare. Astfel, s-a invederat ca dispozitia alin.2, potrivit caruia daca obligatia sa-si motiveze in scris opiniile, solutia logica pentru ca atat presedintele, cat si partile care vor trebui sa puna din nou concluzii sa fie in masura sa cunoasca temeiurile divergentei.

            Textul de lege la care au facut referire, mai precizeaza ca dezbaterile sunt reluate asupra punctelor ramase in divergenta si ca fiecare judecator poate reveni pana la darea hotararii asupra parerii sale.

            Dupa judecata punctelor ramase in divergenta, completul care a judecat inainte de ivirea ei, va continua judecarea pricinii. In cazul in care insa, divergenta a purtat asupra solutiei in intregul ei, conpletul de divergenta de 3 judecatori se pronunta asupra intregii actiuni.

            In ipoteza in care completul de judecata este format dintr-un numar impar de judecatori – de exemplu trei – dar unul din ei nu este de acord cu opinia majoritatii, el face opinie separata. Despre aceasta se face mentiune in minuta hotararii care se citeste in sedinta publica, iar ulterior, acel judecator este obligat sa-si motiveze separat opinia, care anexeaza la hotarare.

            Art.257 c.pr.civ. prevede si tituatia in cere in completul de judecata format dintr-un numar impar, se ajunge la mai mult de doua parti. De exemplu, unul din membrii completului de judecata este pentru admiterea actiunii in intregime, altul pentru respingerea ei in parte. In acest caz, judecatorii ale caror pareri se aproprie mai mult, sunt datori sa se uneasca intr-o singura parere. Dupa ce s-a intunit majoritatea voturilor, urmatoarea etapa, este redactarea in scris a dispozitivului hotararii care in practica mai este denumit si „minuta”, tocmai ca trebuie sa fie redactat imediat. (fr. „minuter” – a face o ciorna, a scrie marunt).

            Asadar minuta aste actul care cuprinde rezultatul deliberarii si al carui continut formeaza dispozitivul hotararii; dispozitivul cuprinde pe scurt, solutia litigiului, daca aceea ce instanta a hotarat in cauza.

            Dispozitivul trebuie semnat, sub sanctiunea nulitatii, de toti membrii completului de judecata si de grefier, cerinta semnarii dispozitivului (minutei) este menita sa garanteze autenticitatea hotararii pronuntate, precum si sa ofere posibilitatea de a verifica legalitatea compunerii complexului de judecata. Incalcarea acestei cerinte –a decit instanta noastra suprema- atrage dupa sine consecinta nelegalitatii hotararii susceptibila de a fi atacata cu recurs si casata in intregime. Dupa cum dispune art.258, modificat prin legea 58/193, dispozitivul hotararii se consemneaza intr-un registru special, tinut de fiecare instanta.

            Dispozitia din art.260 c.pr.civ., in sensul ca presedintele poate semna pentru judecatorul lipsa se aplica numai la hotarare nu si la dispozitiv.

            Dupa intocmirea dispozitivului, se trece la pronuntarea lui, care se fece in sedinta publica, chiar si in lipsa partilor. Pronuntarea este o formalitate deosebit de importanta, deoarece din acest moment hotarerea capata importanta, cu toate efectele sale.

            Anterior, sub incidenta Consiliului din 1952, Tribunalele pronuntau hotararile in numele poporului. Naua Constitutie, prevede ca hotararile se pronunta in numele legii.

• 3. CUPRINSUL HOTARARII

            Hotararea judecatoreasca trebuie sa imbrace forma scrisa, altminteri, existenta ei nici nu s-ar concepe, caci s-ar putea realiza controlul judecatoresc, comunicarea ei, executarea etc.

            Dar deosebit de forma scrisa in afara de indeplinirea unor cerinte de ordin literar, gramatical si estetic pe care o hotarare judecatoreasca trebuie in mod imperativ sa le intruneasca, legea si traditia juridica impune respectarea anumitor conditii de forma. Este vorba de mentiuni din care sa reiasa cine a cercetat pricina, cand si cum a fost judecata etc., spre a se sti daca s-au respectat toate masurile de garantie sau principiile care carmuiesc procesul civil.

            In trecut practica judeciara deosebea, intr-o hotarare judecatoreasca, patru parti: frontispiciu (indicarea instantei, data, numele si gradul magistratilor, ministerul public, grefierul), practicaua, care cuprinde partea narativa a hotararii (desemnarea partilor si rezumatul dezbaterilor), motivarea (considerentele) si dispozitivul.

            In trezent atat literatura juridica cat si practicaua sunt de acord a recunoaste hotararii judecatoresti trei parti, si anume: paracticaua, considerentele si dispozitivul.

 

1.      Practicaua (partea exploziva) reprezinta partea introductiva si descriptiva a hotararii. Ea trebuie sa cuprina, potrivit art.261 c.pr.civ.:

a.   Aratarea instantei care a pronuntat hotararea si numele judecatorilor care au luat parte la judecata.

            Elementul primordial al unei hotarari este indicata instantei de la care emana. Numai in acest mod se poate stabili daca a fost competenta a solutiona pricina si deci, daca hotararea a fost pronuntata legal, prin mentionarea numelui judecatorilor se poate verifica daca judecatorii care au participat la dezbatere sunt acei care au judecat fondul pricinii. In alte cuvinte, numai prin aratarea numelor respective se va putea sti daca hotararea a fost pronuntata de judecatorii firesti investiti cu aceasta calitate; viciile privitoare la aceste mentiuni constituie motive de casata.

            Consideram ca in cazul in care o hotarare nu contine numele judecatorilor, desi ea este semnata de judecator ea este casabile deoarece nu se poate cunoaste daca cei care au semnat-o au semnat-o din eroare. O semnarea omisiune nu se poate acoperi cu un proces verbal incheiat posterior de catre judecatori, prin care sa se tinta a se dovedi care judecatori au luat parte la proces.

b.   Numele, domiciliul sau resedinta partilor. In primul rand se vor identifica partile care se judeca, prin aratarea numelui, prenumelui, domiciliul sau resedinta si calitatea partilor pe care o au in proces.

            Aceste mentiuni sunt necesare pentru individualizarea impricinatilor, desi nu sunt socotite formalitati esentiale. Astfel daca numele este indicat gresit in hotarare, stabilindu-se ca este vorba de o simpla greseala materiala, hotararea nu este nula; tot astfel si in ceea ce priveste neindicarea domiciliului.

            Pe de alta parte, persoanele juridice vor fi indicate prin denumirea lor exacta si a studiilor lor; pot fi folosite si initialele lor. Deosebit de numele si prenumele, se va arata calitatea in care partile se prezinta, atat in ceea ce priveste rolul lor in proces (reclamant, parat, intervenient, chemat in garantie, recurent etc.), cat si referitor la capacitatea lor juridica (personal, tuture, curator, minor etc.). Deasemenea trebuie facuta mentiunea despre numele mandatarilor sau a a reprezentatilor legali si a avofatilor, spre a se verifica respectarea formelor de procedura cu privire la reprezentarea judiciara.

c.   Obiectul cererii si sustinerile, in prescurtare, apa partilor, cu aratarea dovezilor. Obiectul carerii este cel aratat in cererea de chemare in judecata. Sunt insa si exceptii, atunci cand aceasta a fost modificata sau completat pe parcursul judecatii.

            Sustinerile partilor (rezultatul dezbaterilor) vor cuprinde succint, numai faptele si imprejurarile care au importanta pentru dezlegerea pricinii; deasemenea, apararile de drept care au fost prezentate de parti in cadrul dezbaterilor si in special cu ocazia concluziilor de fond. Se vor indica si dovezile pe care partile si-au intemeiat cererea. Aceasta, pentru a se putea verifica daca instanta a luat in considerare si s-a pronuntat asupra cererilor si mijloacelor de aparare ale partilor.

            Rezumatul dezbaterilor trebuie redat cu multa fidelitate, desigur, sa cuprinda numai argumentarea esentiala. Este gresita practica uneori intalnita, in sensul de a se arata in hotarare ca dezbaterile au fost expuse de parti. Aceasta deoarece, in practica, se pot introduce –in concluziile scrize- capete de cereri noi sau acte noi, care desi nu mai au eficienta, dar totusi instanta le retine, prejudiciaza pe una din parti, care evident, nu le-a cunoscut. Pe de alta parte, dezbaterea fondului fiind un act oral, judecatorii nu sunt obligati a examina si a se pronunta decat asupra sustinerilor orale. Asa fiind, chiar daca in actiune sunt formulate anumite capete, daca nu au fost dezvoltate oral, se presupune ca partile au renuntat la ele; desigur, in astfel de situatii rolul activ al judecatorului este binevenit, deoarece renuntarea la un drept fiind un act grav de preferat a fi fost in mod expres.

            Cererea prevazuta de art.261 pct.3 c.pr.civ., nu este indeplinita decat in situatia in care instanta limiteaza cuvantul partilor sub motiv ca sunt obligate sa depuna concluzii scrise dezvoltate. Un astfel de mod de a proceda poate conduce, de multe ori, la pronuntare unor hotarari nelegale, deoarece adesea problema controversata primeste o lamurire numai prin explicarea ei de catre partea opusa; pe de alta parte, semnificatia unui act depus dobandeste adevarata valoare numai dupa ce s-a discutat in contradictoriu cu ocazia dezbaterii orale a fondului, concluziile scrise neputand substitui o astfel de operatie.

            In cazul in care s-a amanat pronuntarea, sustinerile partilor nu sunt necesare a fi consemnate in incheierea de dezbateri, la care se face referire.

d.   Aratarea concluziilor procurorului, atunci cand acestea participa la proces.

            In practica, judecatorii redacteaza numai motivele propriu-zise ala hotararilor, adica considerentele hotararii, ramanand grefierilor sarcina de a face celelalte expuneri.

2.      Considerentele sun motivele hotararii cuprind motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

            Motivarea hotararii este una din cele mai esentiale garantii impotriva arbitrariului judecatoresc. Obligatia motivarii se pune spre a arata ca judecatorii au examinat fiecare cerere sau aparare pe care au facut-o partile si totodata spre a se da posibilitatea instantelor superioare sa controleze daca judecata s-a facut cu paza fromelor legala.

            Aceasta indatorire priveste toate instantele judecatoresti, de orice grad. Exceptie fac hotararile data in materie de stramutare (art.40 alin.penultim c.pr.civ.), unde hotararile se dau fara motivare.

            In considerente trebuie sa se arata tot procesul de elaborare al rationamentului instantei, argumentandu-se cat mai clar pentru ce s-a ajuns la adoptarea sau respingerea anumitor principii, dispozitiuni legale, probe etc.; in motivare se va arata felul in care au fost retinute si incadrate faptele deduse judecatii. Asadar, se vor face naratiuni sau expuneri ale faptelor ce trebuiesc judecate, se vor face prezentari si evaluarii ale materialului probator existent la dosar etc. In acest fel, instanta folosind o argumentare deductiva sau inductiva, silogisme, interpretarea legii, va trebui sa anunte concluzia la care a ajuns cu privire la raporturile dintre parti. Din aceasta expunere cuprinsa in motivare, dispozitivul va trebui sa reiasa logic, limpede si firesc; intr-un cuvant, sa satisfaca necazuintele si simtul de dreptate care exista in fiecare om.

            Considerentele trebuie sa fie precise, necontradictorii si in concordanta cu faptele stabilite; altmiteri, nerespectarea acestor cerinte echivaleaza cu o nemotivare, ceea ce conduce la pronuntarea unei hotarari temeinice, susceptibila de casara. Astfel, s-a decis, ca simpla afirmatia ca un fapt rezulta din probele dosarului, fara sa se arate in ce constau aceste probe, constituie o nemotivare; motivarea trebuie sa fie concordata cu actele dosarului, in caz contrat ea echivaleaza cu o nemotivare.

            Potrivit art.231 alin.1 pct.5 hotararea trebuie sa cuprinda, printe altele, si motivele de drept care au format convingerea instantei. Cu toate acestea, nearatarea – in hotarare – a textului de lege in baza careia s-a admin sau s-a respuns actiune, nu atrage nulitatea ei fiind suficient enuntarea principiului de drept pe care se bazeaza. Trebuie insa spus ca nu este deloc firesc ca reclamantul sa indice in cererea de chemare in judecata incadrarea in drept, iar instanta, in hotararea ce o redacteaza sa omita acest lucru, marginindu-se a face referiri numai la principii generale de drept. De aceea, pentru a mari puterea de convingere a hotararii consideram ca ea trebuie sa contina indicarea textului de lege care are aplicare in cauza.

            In cazul in care o solutie data de instanta de fond este legala si temeinica, insa numai motivarea este gresita, s-a apreciat ca instanta de recurs nu va casa hotararea, ci va substitui in hotararea sa temeiul gresit al hotararii prin cel real, facand ea incadrarea legala.

            In practica judecatoreasca s-a decis ca intrucat recursul se poate exercita numai impotriva dispozitivului hotararii, nu si impotriva consecintelor, in cazul in care solutia data procesului prin dispozitivul hotararii, nu si impotriva consecintelor, in cazut in care situatia data procesului prin dispozitivul ei este justa, in eroarea savarsita de prima instanta priveste doar considerentele, instanta de casare urmeaza sa respinga recursul, mendionand hotararea atacata, dar va inlocui motivarea gresita din consicerente cu o alta corecta. Intr-o atare situatie se retine culpa procesuala a intimidantului si deci acesta va fi obligat sa plateasca recurentului cheltuieli de judecata in recurs. In adevar, respingerea apelului sau recursului trebuie sa echivaleze cu confirmarea in totul a hotararii instantei de fond, cu singura exceptie a inlocuirii gresitei motivari de drept cu cea corecta. Apoi, ceea ce este de esenta unei hotarari judecatoresti este faptul ca ea trebuie in intregul ei sa exprime adevarul. Ori, atunci cand anumite considerente nu exprima acest adevar, exista un interes legitim, pentru exerciatrea caii de atac si indreptarea greselilor. Pe de alta parte, nu exista o limitare legala a exercitarii apelului sau recursului numai impotriva dispozitivilui, art.282 si art.299 c.pr.civ. O motivare poate imbratisa in general mai multe capete de cerere, cu conditia de a face sa reiasa neindoios ca raspunde pentru toate deodata.

            Dar, motivarea poate fi si implicita, si in acest caz, hotararea nu poate fi casata pentru lipsa de motivare. Credem ca acest gen e motivari trebuie pe cat punta evitat, deoarece poate lasa loc la interpretari daunatoare mai ales in faza de executare in cazul in cere dispozitivul trebuie intregit cu toate considerentele hotararii. Trecand in cealalta extrema, unele hotarari cuprind o motivare superflua, sau de prisos. O asemenea motivare desi nu poate constitui un motiv de casare incarca inutil rationamentele cuprinse cu un lest redactional care ingreuneaza intelegerea ei intr-un mod lesnicios.

            O chestiune mai importanta in redactarea considerentelor este aceea a sistematizarii lor. In practica se obisnuieste a se imparti argumentele: mai intati dupa cerari, apoi dupa motivele invocate si chiar dupa anumite probleme mai importante asupra carora se reclama o dezvoltare mai ampla. Este desigur recomandabil ca formularea chestiunilo asupra carora urmeaza o demostrare sa se faca pe scurt, in cat mai putine cuvinte; se va ocoli astfel modul prolix si prezumtios de prezentare a lor care nu facilizeaza intelegerea.

            In hotarari se mai gresesc anumite formule traditionale privitoare la articularea considerentelor. Dupa un vechi tipar de origine franceza „hotararile judecatoresti se redacteaza avand argumente precedente de traditionalul „avand in vedere” sau „considerand”. Din cauza acestor formule, partea din hotarare care cuprinde moitivarea sub denumirea de „considerente”.

            Este de precizat ca aceste doua formule nu sunt sunonime, si de aceea intrebuintarea lor trebuie facuta cu grija, pentru a nu ingreuna sensul frazelor. Astfel, printre acceptiunile verbului „a considera” sunt si acelea „a cugeta matur”, „a tine seama”, spre deosebire de a avea in vedere”, care implica numai o observare, o atentie a unui fapt, fara notiunea de cugetare.

            Din punct de vedere al stilului, constructiile rationamentelor se vor enunta la persoana a treia singular, deoarece judecatorii angajeaza „Judecatoria”, „Tribunalul” sau „Curtea”, ca entitati deosebite de persoana lor. Se vor evita formularile temerare, alocutiunile arhaice, excesul de politete, de eruditie, limbajul ambiguu, pentru ca asemenea expresii lipsesc hotararea de solemnitate si autoritatea pe care trebuie sa o impuna, chiar si numai la o simpla lectura; se impune un limbaj sombru si elegant pentru ca numai astfel partile vor intelege rational si emotional considerentele hotararii.

3.      Dispozitivul, este cea dea treia parte a hotararii judecatoresti; el contine solutia data in cauza asupra faptelor care au fost deduse judecatii.

            Dispozitivul trebuie sa fie identic cu „minuta” care asa cum am aratat constituie, practic, insasi dispozitivul hotararii: in alte cuvinte in hotararea propriu-zisa se reproduce minuta pe care a pronuntat-o instanta la sfarsitul deliberarii. Desi ca acte procedurale ele sunt doaua acte diferite, efectuate la intervale de timp deosebite, continutul lor trebuie sa fie identic.

            Termenii in care trebuie redactat dispozitivul trebuie sa fie imperativi. El trebuie sa fie clar, precis si neconditonat, deoarece orice lipsa de exactitate in redactare lui poate constitui impiedimente cu ocazia punerii lor in executare.

            In dispozitiv se va arata decizia instantei cu privire la toate capetele de cerere; se va stabili daca actiunea a fost admisa, respinsa sau anulata, cu o scurta calificare justificata, si anume, fondatam prescrisa, fara interes, netimbrata, inadmisibila etc.

            Deosebit de solutia procesului, dispozitivul trebuia sa mai cuprina urmatoarele mentiuni:

a.   calea de atac si termenul in care se poate exercita, aceasta insa facandu-se numai cu privire la caile ordinare de atac. Daca hotararea nu este susceptibila de o asemenea cale de atac, se va face mentiunea ca ea este definitiva.

            Aceasta mentiune este importanta, deoarece judecatorul este dator sa indrume partile in ceea ce priveste drepturile lor procesuale. Dar, calea de atac, este data de lege, nu de intanta si de aceea indicatia gresita din dispozitiv nu poate lipsi partea de dreptul de a o exerctita, dupa cum nici invers, indicarea apelului stau a recursului nu ar putea deschide partii un drept pe care legea nu-l confera;

b.   aratarea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica. Aceasta mentiune deriva din principiul publicitatii dezbaterilor si atrage nulitatea hotararii in cazul nespecificarii;

c.   semnaturile judecatorilor, si a grefierului. De regula, hotararea va fi semnata de acei care au pronuntat-o. Daca insa unul din judecatori este impiedicat sa semneze, presedintele instantei va face aratare despre aceasta, semnand hotatarea conform art.260 alin.ultim c.pr.civ. S-a decis sa hotararea este nula daca este semnata pentru toti membrii completului de judecata de presedintele instantei care nu a facut parte din complet. In caz de impiedicare a grefierului, semneaza pentru el grefierul sef, facandu-se mentiunea de cauza impiedicarii.

            In ceea ce priveste modul de semnare a hotararii, in practica s-a pus problema de a se sti daca, in caz de impiedicare a unuia din judecatori, hotararea fiind semnata de presedinte, fara insa a face mentiune despre cauza care a impiedicat pe judecator, daca aceasta emisiune nu atrage nulitatea hotararii. In speta, instanta de control a respins acest motiv de recurs cu motivarea ce lipsa acestei mentuni nu este de natura sa atraga nulitatea, care opereaza numai in masura in care i s-a adus partii o vatamare ce nu poate fi inlaturata altfel.

            Dispozitivul hotararii mai cuprinde, dupa caz, si unele masuri cu privire la modul ei de executare. Astfel, instanta poate sa acorde debitorlui un termen de gratie, adica un termen inauntrul caruia sa faca plata, sau sa esaloneze plata la mai multe termene succesive, sau dispozitivul poate sa cuprinda incuviintarea executiei vremelnice (art.279). Dispozitivul mai trebuie sa cuprinda si cheltuielile de judecata, daca ele au fost solicitate. Intre dispozitiv si considerente trebuie sa existe concordanta. In cazut in care o atare concordanta nu exista, dispozitivul cuprinzand o alta concluzie decat aceea pe care considerentele o impuneau, hotararea data este nemotivata, instanta neputand reveni cu ocazia redactarii hotararii asupra celor statornicite prin dispozitiv. Tribunalul Suprem a decis ca neconcordanta intre minuta intocmita cu ocazia pronuntarii si dispozitivul hotararii are drept consecinta nulitatea absoluta a hotararii primei instanta precum si a instantei de recurs care a mentinut-o (art.258 si 261 c.pr.civ.).

            Redactarea hotararii se face de unul dintre judecatorii completului, dar ea reprezinta opera colectiva a intregului complet de judecata. S-a statuat insa, ca o situatie execeptionala, redactarea hotararii de catre un alt judecator, din partea completului, atunci cand judecatorul a fost transferat dupa pronuntare.

            Daca in timpul deliberarii s-a format si o opinie separata, aceasta se redacteaza de la judecatorul ramas in minoritate in acelasi timp cu hotararea (art.264 alin.2 c.pr.civ.). Opinia separata se poate insera in continuare, dupa dispozitiv, sau separat atasandu-se la hotarare.

            Redactarea hotararii trebuie gacuta in cel mult 15 zile de la pronuntare, dar nerespectarea acetui termen nu influenteaza asupra valabilitatii hotararii; judecatorul insarcinat cu redactarea ei poate insa fi sanctionat disciplinar.

            Hotararea se va face in doua exemplare originale, dintre care unul ramane in dosarul cauzei, iar al doilea se depune intr-o mapa speciala – impreuna cu toate hotararile instantei – numita tom de hotarari sau mapa de hotarari (art.266 alin.1 c.pr.civ.).

            Daca hotararea cuprinde adaugiri, stersaturi sau schimbari ele trebuie sa fie semnate de judecator sub santiunea de a nu fi luate in seamana (art.265 c.pr.civ.).

            In cazut in care in hotarare s-au strecurat erori materiale instanta, din oficiu sau la cererea partilor procedeaza la indreptarea lor; instanta apreciaza daca aceasta indreptare o face cu citarea sau fara citarea partilor. Indreptarea se face printr-o incheiere si printr-o mentiune facuta, in baza incheierii, pe ambele exemplare originale ale hotararii.

            Credem ca indreptarea unor erori materiale din oficiu, bazata numai pe declaratia unui judecator din complet sau pe simpla amintire a instantei de judecata referitor la unul din elementele prevazute de art.281 c.pr.civ., nu poate fi admisa; tot astfel nu se putea fi admisa revenirea uneia din parti asupra unei omisiuni care ii este imputabila. O eroare asupra aprecierii unui fapt nu poate fi rectificat prin procedura prevazuta de art.281 c.pr.civ. Tribunalul Suprem a decis ca nu se poate dispune, cu motivarea ca este o omisiune a instantei, intabularea dreptului de propietate al reclamantului asupra constructiei adificate de el, deoarece nu este vorba de o eroare materiala, ci de o greseala de judecata. Deasemenea, nu poate constitui o eroare materiala o apreciere gresita asupra responsabilitatii uneia din parti. Art.281 c.pr.civ. fiind text de exceptie la principiul autoritatii lucrului judecat si cum elementele de natura a justifaca aceasta procedura sunt limitative, interpretarea lui trebuie sa ramana restrictiva.

            In ceea ce priveste comunicarea hotararilor, aceasta este obligatorie ori de cate ori legea leaga de acesta operatie curgerea termenului de recurs. (art.266 alin.ultim si art.301 c.pr.civ.). In caz contrat, adica daca curgerea termenului de recurs este legate de operatiunea pronuntata, hotararea nu se mai comunica partilor. Comunicarea hotararii se face potrivit regulilor stabilite pentru inmanarea citatiilor (art.86-98 c.pr.civ.). In legatura cu aceasta s-a dices ca in cazul in care paratii au fost prin publicitate, iar sentinta le-a fost comunicata printr-o singura comunicare colectiva, la usa instantei, hotararea nu poate fi considerata ca valabila comunicata si deci, intrucat nu a ramas definitiva, este susceptibila de recurs si nu de contestatie in anulare.

            Desigur, dupa pronuntarea hotararii ori dupa comunicarea ei, dupa caz, partea care a pierdut procesul poate folosi caile de atac prevazute de lege. Dar ea poate sa renunte la aceste cai, achesand la hotarare in mod tacit sau expres. In cazul in care nu s-a delarat recurs, hotararea ramana definitiva la data expirarii termenului de recurs.

            Pentru ca hotararea judecatoreasca definitiva sa fie executata, ea trebuie, in prealabil sa fie investita cu formula executorie. Formula executorie este mentiunea aplicata de instanta pe copia legalizata a hotararii judecatoresti, care cuprinde ordinul dat in numele Presedintelui Romaniei catre organele de executare, sa duca la indeplinire aceasta hotarare, iar procurorilor sa sprijine aceasta executare; formula este mentionata in art.269 c.pr.civ. si cuprinde doua parti: prima, care indica organul in numele caruia se da ordunul si se trece in frontispiciul hotararii; a doua, cara cuprinde ordinul de executare se trece sub textul hotararii.

            Hotararea investita cu formula executorie poata denumirea de titlu executoriu. Ea se va inmana numai partii care a castigat procesul sau reprezentantului ei.

• 4. EFECTELE HOTARARII JUDECATORESTI

            Hotararea judecatoreasca produce urmatoarele efecte:

1)      Dezinvesteste instanta de judecarea cauzei

            Aceasta inseamna ca judecatorii s-au pronuntat asupra conflictului dintre parti numai pot reveni asupra solutiei date;

2)      Dupa hotararea judecatoreasca odata semnata de instanta, se bucura de puterea doveditoare a actelor autentice;

3)      Drepturile constatate si recunoscute prin hotararea judecatoreasca dobandesc putere executorie, in sensul ca sunt susceptibile de executare silita;

4)      Odata pronuntata, hotararea face ca orice prescriptie privitoare la dreptul la actiune sa fie inlocuita intr-o noua prescriptie de trei ani.

5)      In principiu, hotararea are efect declarativ, in sensul ca dreptul recunoscut prin hotarare se considera a fi preexistent hotararii, care numai il constata.

            Cand s-a judecat o actiune in constituire sau transformare de drepturi, drepturile create prin hotarare isi produc efectele abia dupa ramanerea definitiva a hotararii;

6)      Efectul cel mai important al hotararii judecatoresti este de a dobandi puterea lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat reprezinta un principiu de baza in procesul civil, protrivit caruia ceea ce s-a hotarat printr-o hotarare judecatoreasca se considera ca exprima adevarul si judecata nu mai poate fi reluata. In legislatia noastra, puterea lucrului judecat (resjudecata) este definita de art.1201 c.civ., care prevede ca: „este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate”. Caracterele puterii lucrului judecat sunt regulamentate in art.166 din codul de procedura civila in care se arata ca: „exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurt”.

            Asa cum s-a aratat autoritatea de lucru judecat indeplineste doua functii: una de exceptie si una de prezunctie. Exceptia autoritatii de lucru judecat are la baza regila la o actiune nu poate fi judecata decat o singura data – non bis in idem. Aceasta aplica conditia identitatii de actiuni, adica acelasi obiect aceeasi cauza si aceleasi parti. De alta parte, prezunctia autoritatii de lucru judecat are la baza regula de constatare (nu neaparat in sensul de solutie privind raporturile litigioase dintre parti) facuta de o hotarare definitiva nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare –res judicata pro veritate habetur. Spre deosebire de exceptie, prezunctia autoritatii de lucru judecat reclama diversitatea de actiuni si identitatea de chestiuni.

            Autoritatea de lucru judecat nu functioneaza in cazul unor litigii care au ca obiect despagubiri sau alte prestatii periodice.

            Datorita multitudinii de situatii posibile privind elementele autoritatii lucrului judecat, a modului de solutionare a acestei exceptii, autoritatii lucrului judecat a hotararii penale in procesul civil, a partii din hotararea care trece in puterea lucrului judecat etc., in practica se ridica numeroase probleme. Nu vom insista mai mult, marginindu-ne doar la aceste consideratii sumare deoarece toate acestea exced obliectul lucrerii noastre.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 435
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved