IZVOARELE DREPTULUI ROMAN Caracterizare generala a izvoarelor dreptului roman

IZVOARELE DREPTULUI ROMAN Caracterizare generala a izvoarelor dreptului roman

Pornind de la definitia si analiza terminologiei privind izvoarele de drept, romanistii au ajuns la concluzia unanima ca acestea prezinta mai multe acceptiuni, respectiv cea in sens material, cea in sens documentar si, in fine, cea in sens formal, care de fapt va constitui obiectul nostru de cercetare.

Obiceiul

Obiceiul sau cutuma constituie cel mai vechi izvor al dreptului roman si s-a format in procesul destramarii societatii prestatale. El a existat in societatea gentilica, dar continutul sau avea un caracter moral, iar nu juridic. Era bazat pe vechi si puternice traditii si avea rolul de a mentine ordinea in comunitate.

Legea

Legea este in general definita ca o hotarare a poporului care devenea norma obligatorie, dar ea poate fi definita si ca o conventie intre doua persoane, cu sens de contract.

Edictele magistratilor; dreptul pretorian

Magistratii aveau un drept numit ius edicendi, in virtutea caruia puteau ca la intrarea in functie sa emita un edict, adica un act prin care faceau cunoscut populatiei programul activitatii lor pentru perioada cat urmau sa exercite aceasta magistratura. La inceput, edictele erau rostite in fata poporului adunat cu aceasta ocazie, dar mai tarziu au fost scrise pe table de lemn albe numite album si afisate in forum pentru a fi aduse astfel la cunostinta tuturor cetatenilor.

Cu trecerea timpului, dreptul civil si dreptul pretorian s-au apropiat unul de altul si daca la sfarsitul dreptului vechi si inceputul celui clasic erau net distincte, in vremea lui Justinian institutiile juridice noi nu sunt decat rezultatul fuziunii dreptului civil cu cel pretorian, proces care deci incepuse cu mult timp inainte de Justinian.

Jurisprudenta

Jurisprudenta era stiinta dreptului creata de catre jurisconsulti - iuris prudentes, iuris consulti, prin interpretarea dispozitiilor normative cuprinse in legi (E. Molcut, op. cit., p. 55).

Senatusconsultele

Senatul nu a fost de la inceput un organ legislativ, ci el a devenit astfel in mod treptat, prin masurile luate de imparati in perioada de trecere de la principat la dominat. Acesta a atribuit senatului puteri legislative care cu mult inainte fusesera exercitate de adunarile poporului.

Constitutiile imperiale

Incepand cu imparatul Hadrianus, constitutiile imperiale - constitutiones principis au dobandit putere obligatorie, devenind astfel izvoare de drept.

Constitutiile imperiale au fost de patru categorii: edicta,

mandata, decreta si rescripta.

Codificarea dreptului roman

1. Incercarile de codificare inainte de Justinian

Tendinta catre sistematizare a existat permanent pana la Justinian, prin incercari repetate intreprinse, pe de o parte, de catre persoane particulare, iar pe de alta, de catre insusi statul roman. Aceste condificari au fost: Codex Gregorianus, Codex Hermogenianus si Codex Theodosianus.

2. Legislatia lui Justinian

Opera legislativa a lui Justinian este formata din patru lucrari fundamentale, respectiv Codex, Digesta, Institutiones si Novelae.

II. PROCEDURA CIVILA IN DREPTUL ROMAN

1. Caracterizare generala a procedurii civile romane

Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza desfasurarea proceselor cu privire la libertate, proprietate, mostenire si valorificarea drepturilor de creanta (E. Molcut, D. Oancea, op.cit., p. 59).

Procedura legisactiunilor si procedura formulara se caracte- rizeaza prin desfasurarea procesului in doua etape, respectiv in iure - in fata magistratului si in iudicio - in fata judecatorului.

Procedura extraordinara se deosebea pe primele doua prin lipsa celor doua etape, desfasurarea procesului facandu-se in fata unei singure persoane.

2. Procedura legisactiunilor: legis actiones

Caractere generale

Gaius explica astfel termenul de legis actiones: orice actiune, ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv, se intemeiaza pe lege.

De fapt, erau cinci legisactiuni in cele din urma, impartite in doua categorii: una era a celor de judecata, formata din sacramentum, iudicis arbitrive postulatio si condictio, iar cealalta categorie era formata din legisactiunile de executare, respectiv pignoris capio si manus iniectio. Aceasta deoarece sentinta obtinuta prin legisactiunile de judecata nu era investita cu forta executorie, aceasta fiind obtinuta cu ajutorul unor legisactiuni specifice, create in mod expres in acest scop.

Legisactiunile au avut trei caractere ce au ilustrat perfect condi- tiile in care acestea au luat nastere, respectiv legal, formalist si judiciar.

Procedura in iure

In aceasta etapa, procesul debuteaza cu citarea paratului - reus in fata magistratului folosindu-se de catre reclamant - actor, petitor dupa caz: in ius vocatio, vadimonium extra judiciare si condictio.

In fata magistratului, reclamantul rostind formule solemne isi arata pretentiile fata de parat. Acesta putea sa reactioneze prin trei pozitii:

- sa recunoasca pretentiile reclamantului prin confesio in iure, si atunci era asimilat cu cel condamnat, procesul oprindu-se aici, nemai- trecandu-se in etapa a doua;

- sa nege pretentiile reclamantului, dar sa nu se apere - indefensio si sa nu-si dea concursul la realizarea legislatiunii. In acest caz, de asemenea, era asimilat condamnatului si procesul se oprea aici, netrecandu-se in etapa a doua;

- sa nege pretentiile reclamantului - infinitiatio si sa-si dea concursul la desfasurarea procesului. In acest caz, procesul trecea in etapa a doua si se finaliza in cele din urma cu pronuntarea unei sentinte.

Litis contestatio

In procedura legisactiunilor, litis contestatio insemna de fapt luarea de martori, prin care se exprima dorinta partilor de a se judeca si de a obtine in cele din urma o sentinta fie de condamnare, de catre reclamant, fie de absolvire, de catre parat.

Mijloace de solutionare a litigiilor intemeiate pe imperium

Competenta magistratilor era desemnata prin termenii jurisdictio

si imperium.

Imperium constituia puterea de comanda a magistratului. In sens larg, imperium cuprindea si jurisdictio.

Procedura in iudicio

Dupa ce partile au trecut prin momentul lui litis contestatio - luarea de martori, ele ajung in fata judecatorului, a doua etapa a procesului civil, unde se aplica principiul oralitatii si contradictoria- litatii. Fiecare parte isi sustine punctul de vedere pe baza materialului probator constand in martori si inscrisuri.

Organizarea instantelor de judecata

Judecatorul putea forma o instanta unica atunci cand era singur, ca judecator unic - judex unus, fie putea fi arbitru - arbiter. Deosebirea dintre judecator si arbitru era aceea ca judecatorul judeca pricinile mai dificile, iar arbitrul pe cele care priveau neintelegerile dintre rude sau vecini, ca, de exemplu, iesirile din indiviziune sau hotarnicirile.

Procesele puteau fi judecate si de judecatori multipli care formau anumite tribunale. Acestea erau fie nepermanente, fie permanente.

Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un numar impar de judecatori, numiti - recuperatores si judecau procesele dintre cetateni si peregrini.

Legisactiunile

Legisactiunile de judecata

- Sacramentum - procedura prin juramant era actiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietati si la creante avand ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri.

- Judicis arbitrive postulatio consta intr-o cerere adresata

magistratului pentru ca acesta sa desemneze un judecator sau arbitru.

- Legisactio per condictionem sau condictio a constituit o simplificare a lui sacramentum in personam si se aplica in doua situatii, respectiv in materie de certa pecunia - o suma de bani determinata si in materie de alia certa res - un alt lucru determinat.

Legisactiunile de executare

- Manus injectio - punerea mainii era o legisactiune ce nu se putea intenta decat in baza unei sentinte judecatoresti privind o suma de bani.

- Pignoris capio - luarea de gaj era considerata legisactiune cu toate ca ii lipsea caracterul judiciar, nefiind subsecventa unui proces, nepresupunand prezenta magistratului, si nici chiar a debitorului. Creditorul, dupa rostirea unor formule solemne, putea, in prezenta martorilor, sa ia un bun din patrimoniul debitorului. Daca acesta din urma nu platea, el nu putea sa-l instraineze, dar in schimb il putea distruge.

Origine

Originea procedurii formulare se gaseste in genere in cadrul insusi al legisactiunilor care incepusera spre sfarsitul epocii vechi sa devina odioase. Dupa razboaiele punice, spre sfarsitul republicii, se produc profunde transformari economice si sociale in viata statului roman.

Procedura in iure

Citarea la proces se realiza prin aceleasi procedee cunoscute din procedura legisactiunilor, numai ca in cadrul noii proceduri aceasta s-a perfectionat.

In fata magistratului - in iure, partile isi exprimau in limbajul cotidian pretentiile dupa cum credeau de cuviinta fara a recurge la formule sacramentale si ritualiste. Reclamantul expunea astfel oral obiectul cererii sale, indicand formula pe care o solicita.

La fel ca si la procedura anterioara, si in cazul acesteia paratul putea avea trei pozitii fata de pretentiile reclamantului.

Formula si partile formulei

Formula constituia un mic program de judecata prin care pretorul arata judecatorului cum sa solutioneze litigiul. Partile principale ale formulei erau: intentio, demonstratio, adiudicatio si condemnatio.

Clasificarea actiunilor

Prin actiune - actio se intelegea un mijloc procedural la indemana unei persoane careia i s-a incalcat un drept subiectiv, pentru valorificarea acestuia.

Actiunile si formulele actiunilor se gaseau inscrise in edictul pretorului. Acestea erau:

- Actiuni reale si actiuni personale. Aceasta impartire se regaseste in Legea celor XII Table si este cea mai importanta - sumumo divisio.

- Actiuni de drept strict si actiuni de buna credinta. Criteriul distinctiei celor doua categorii de actiuni era puterea de apreciere a judecatorului privind solutionarea acestora.

- Actiuni civile si actiuni honorarii sau pretoriene.

- Actiuni private si actiuni populare.

- Actiuni directe si actiuni utile.

- Actiuni penale si actiuni persecutorii.

- Actiuni arbitrarii.

Litis contestatio

In cadrul procedurii formulare, litis contestatio consta in remiterea unei copii de pe formula ori dictarea ei de catre reclamant paratului.

Litis contestatio producea in procedura formulara trei efecte ce prezentau o deosebita importanta prin consecintele juridice pe care le producea. Acestea erau: efectul extinctiv, efectul creator sau novator si efectul fixator.

Procedura in iudicio

Dupa ce magistratul remitea copii de pe formula reclamantului si acesta la randu-i paratului, ca un ultim act al primei etape, procesul trecea in a doua etapa, in fata judecatorului. Activitatea lor era simi- lara in general cu cea din procedura legisactiunilor. Reclamantul isi expunea oral pretentiile, paratul isi formula apararile, ambii prezen- tand probe in sustinerea afirmatiilor lor, putand fi asistati si de avocati. Judecatorul, persoana privata, conducea dezbaterile si, in cele din urma, pronunta o sentinta ce putea fi de condamnare la plata unei sume de bani sau de absolvire.

Judecarea procesului se facea in public intr-o zi fasta si numai in prezenta partilor. Daca una din parti nu se prezenta la proces, cealalta castiga procesul.

Jucatorul era "sclavul" formulei in sensul ca el trebuia sa o respecte intocmai, raportandu-se permanent la momentul intocmirii ei, respectiv la litis contestatio. De aceea, lui nu ii era permis sa tina seama de faptele care au intervenit ulterior lui litis contestatio.

Efectele sentintei

In urma pronuntarii sentintei, judecatorul redevine ceea ce era inainte, o persoana particulara, sentinta data de el avand efecte diferite dupa cum aceasta era o sentinta de condamnare sau o sentinta de absolvire.

Sentinta de condamnare avea un efect dublu, respectiv prezenta o forta juridica si o forta executorie.

Sentinta de absolvire nu avea decat un efect unic, respectiv forta juridica.

Reprezentarea in justitie

In epoca clasica, datorita profundelor schimbari economice si sociale, practica a cerut admiterea reprezentarii, care s-a facut treptat de la reprezentarea imperfecta catre cea perfecta.

3. Procedura extraordinara: cognitio extraordinaria

Comparatie cu celelalte proceduri

In cadrul procedurii extraordinare dispare divizarea procesului in cele doua etape. Deci, aici procesul se desfasoara in fata unei singure instante de la inceput si pana la darea hotararii, instanta reprezentata de una si aceeasi persoana, magistratul sau inaltul functionar, adica magistratul jude-cator. Formula dispare, deoarece acesta nu putea sa-si trimita formula lui insusi.

Organizarea instantelor

Functionarii judecatoresti fac parte din ierarhia functionarilor administrativi. In varful acestei ierarhii administrative se afla impa- ratul, care era si judecatorul suprem. Dupa el, pe o treapta inferioara, urmau prefectii pretoriului - praefecti praetorio din cele patru prefecturi ale Imperiului.

III. PERSOANELE

1. Caracterizare generala asupra persoanei in dreptul roman

Inceputul si incetarea capacitatii

Regula consta in: capacitatea sau personalitatea incepea o data cu nasterea si inceta o data cu moartea persoanei, exceptie facandu-se numai cu ocazia aplicarii a doua principii impuse de practica.

Primul era: "copilul conceput era considerat ca si nascut ori de cate ori era vorba de interesele sale" - infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur. In baza acestui principiu, de exemplu, copilul nascut dupa moartea tatalui avea dreptul la succesiune.

Al doilea principiu era: "succesiunea iacenta, vacanta sustine persoana defunctului" - hereditas iacens sustinet personam defuncti.

Elementele capacitatii juridice

Am amintit deja despre status-ul pe care o persoana trebuia sa-l posede pentru a avea capacitate deplina de drept, status alcatuit din trei elemente care constituiau continutul personalitatii sau capacitatii juridice, astfel: status libertatis, status civitatis, status familiae.

2. Status libertatis

Sclavii

Originile sclaviei

Originile sclaviei constau in nastere, pe de o parte, si evenimente posterioare nasterii, pe de alta.

Nasterea constituia evenimentul originar al sclaviei conform principiului "copilul nascut in afara casatoriei dobandeste conditia ma- mei". Deoarece sclava era considerata ca nastea intotdeauna in afara casatoriei, copilul acesteia devenea sclav, chiar daca tatal fusese om liber. Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa in fapt la viata juridica

- Peculiu sclavului constituia "patrimoniul sclavului", dar era un patrimoniu de fapt - peculium, caci de drept dominus era proprie- tarul acestuia.

- Testamenti factio pasiva consta in aceea ca sclavul putea fi instituit ca mostenitor daca totodata i se acorda si libertatea pentru ca numai astfel dominus putea sa aiba un mostenitor necesar, iar daca acesta era insolvabil, bunurile mostenite erau vandute pe numele sclavului care devenea infam.

- Cognatio servilis. Contubernium a reprezentat casatoria ce consta in uniunea de fapt dintre un sclav si o sclava fara nici un efect juridic. Totusi, in epoca dreptului clasic, sub influenta crestinismului, a fost recunoscuta rudenia de sange dintre sclavi sub numele de cognatio servilis in baza careia sclavii nu se puteau casatori intre ei daca erau rude de sange de grad mai apropiat.

Oamenii liberi

Oamenii liberi ingenui

Oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care s-au nascut liberi. La randul lor, acestia puteau fi de mai multe feluri, dupa cum urmeaza: cetatenii, latinii, peregrinii, oamenii liberi aflati in starea de semisclavie si colonii.

Oamenii liberi dezrobiti

Oamenii liberi dezrobiti constituiau acea categorie de persoane, fosti sclavi eliberati de stapanii lor prin dezrobire, numiti liberti.

3. Status civitatis

Status civitatis sau conditia de a fi cetatean era al doilea element al capacitatii juridice romane asupra caruia vom insista, pentru ca cetatenii formau acea categorie de persoane cu o conditie juridica superioara.

Cetatenii romani - civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate drepturile civile si politice. Drepturile civile erau: ius comercii, ius conubii si ius militiae. Drepturile politice erau: ius sufragii si ius honorum.

4. Status familiae

Familia romana

In dreptul roman, cuvantul familia avea mai multe acceptiuni, respectiv fie totalitatea sclavilor aflati in proprietatea cuiva, fie un grup de persoane aflate sub aceeasi putere, fie totalitatea bunurilor si persoanelor aflate sub puterea lui pater familias.

Puterea lui pater familias asupra persoanelor

Patria potestas. Aceasta putere se exercita asupra descendentilor si era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias in cadrul familiei romane.

Puterea maritala. In dreptul evoluat, dar tot in epoca veche, puterea maritala a preluat numele fostei puteri unice manus, schimbandu-si insa continutul semantic in sensul ca ea desemna acum o putere specifica, diferita de cea initiala, respectiv puterea sotului asupra sotiei in cadrul casatoriei, numita cu manus, cu puterea barbatului asupra femeii.

Mancipio. Aceasta putere se exercita asupra persoanelor cumparate prin mancipatio, ce constituia un mod originar de realizare a operatiunii juridice de vanzare (E. Molcut, D. Oancea, op. cit., p. 67) prin indeplinirea unor forme solemne ce constau in existenta unor conditii fara de care nu era posibila recunoasterea actului.

Puterea lui pater familias asupra bunurilor

Dominica potestas. Aceasta era puterea asupra sclavilor imbra- cata in haina dreptului de proprietate, in virtutea faptului ca sclavul era asimilat cu un lucru - res.

Dominium era puterea exercitata de stapan - dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente in cadrul familiei romane.

Persoane sui iuris si persoane alieni iuris. Termenul de persoa- na sui iuris era intrebuintat pentru a desemna pe acel cetatean care avea calitatea de pater familias.

Termenul de persoana alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater familias.

Puterea parinteasca

Aceasta putere purta numele de patria potestas si era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias in cadrul familiei romane.

Crearea puterii parintesti. Patria potestas putea fi creata fie pe cale naturala prin casatorie si nastere, fie pe cale artificiala prin doua moduri diferite, respectiv adoptiunea si legitimarea.

Iesirea de sub puterea parinteasca: a. Moartea lui pater familias; b. Pierderea unui element al capacitatii; c. Moartea fiului de familie; d. Postliminium; e. Emanciparea.

Casatoria romana

Casatoria era o uniune intre barbat si femeie, o asociere pentru toata viata, o impartasire a dreptului civil si religios - nuptiae sunt comunicatio maris et feminae, consortium omnis vitae, divini et humani iuris comunication; era uniunea barbatului si a femeii, ce implica o viata comuna - nuptia sive matrimonium este vire et muliers conjunctio, individuam consuetudinem vitae continens.

Conditii de forma (C.St. Tomulescu, op.cit., 1937, p.143;

P.Noailles, "Revue historique de droit francais et tranger" ,

1936, p. 415)

Acestea priveau numai casatoria cu manus:

- confarreatio, casatoria specifica numai patricienilor;

- usus consta in coabitarea femeii cu barbatul timp de un an de zile;

- coemptio consta dintr-o mancipatiune facuta de insasi femeia catre viitorul ei sot.

Conditii de fond

Sunt aceleasi atat pentru casatoria cu manus, cat si pentru casatoria fara manus. Astfel:

- conubium (ius conubii) era acel drept recunoscut unei persoane de a incheia o casatorie valabila conform cu ius civile (iustae nuptiae, iustum matrimonium);

- varsta admisa pentru casatorie era stabilita pentru fete la 12 ani, cand se considera ca ele au devenit nubile, adica erau in stare sa procreeze. Referitor la baieti se folosea sistemul cercetarii corporale pana la imparatul Justinian, cand s-a stabilit varsta de 14 ani.

Efectele casatoriei asupra persoanelor

Casatoria stabilea intre soti o comunitate de vietuire, sotii dato- randu-si unul altuia fidelitate.

Efectele casatoriei asupra bunurilor

In casatoria cu manus actioneaza regimul comunitatii de bunuri. In casatoria fara manus, sotii traiau in regimul separatiei de bunuri.

Adoptiunea, adrogatiunea si legitimarea

Adoptiunea era un mod artificial de creare a puterii parintesti ce consta in trecerea unui fiu de familie (alieni iuris) de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias. Cand era vorba de o persoana sui iuris care trecea de sub puterea lui pater familias sub puterea unui alt pater familias, acest act se numea adrogatiune.

Adrogatiunea constituia un caz special de adoptiune prin care un pater familias intra sub puterea unui alt pater familias impreuna cu toata familia, deci cu toate persoanele si bunurile sale.

Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii parintesti prin care copiii naturali erau asimilati celor legitimi.

5. Capitis deminutio

Pierderea capacitatii juridice - capitis deminutio. Capacitatea juridica putea fi ingradita, pastrandu-si totusi elementele componente;

Daca insa unul din aceste elemente era pierdut, consecinta era mult mai grava, caci nu mai exista, drept urmare, capacitate juridica conform conceptiei romane si se producea astfel o moarte juridica civila a persoanei in cauza, numita capitis deminutio.

6. Persoana juridica

Alaturi de persoana fizica, putea fi subiect al raportului juridic si persoana juridica sau morala. Notiunea de persoana juridica s-a format in dreptul roman in mod treptat. Romanii nu cunosteau acest termen, dar foloseau un termen echivalent, respectiv corpora, universitates, pentru a desemna diversele asociatii inzestrate cu capacitate juridica.

7. Tutela

Este un procedeu juridic ce protejeaza incapacitatile naturale.

8. Curatela

Fata de tutela, care proteja incapacitatile firesti, naturale, cura- tela avea drept scop protejarea incapacitatilor accidentale, mult mai numeroase si variate.