Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Particularitati privind verificarea calculatoarelor

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



Particularitati privind
verificarea calculatoarelor

Generalizarea folosirii calculatoarelor in toate zonele vietii sociale, dar mai ales, in activitatile comerciale, bancare, administrative impune utilizarea si a acestui gen de expertiza, fiind un act procedural indispensabil in investigarea multor infractiuni de coruptie.



In general, un mandat specifica locatia in care trebuie sa aiba loc o perchezitie, anchetatorii urmand sa ridice obiectele aflate in locurile pe care acestia le puteau accesa.

Daca un calculator reprezinta un instrument al infractiunii sau o proba, mandatul de perchezitie trebuie sa vizeze calculatorul in sine si in subsidiar informatiile pe care le detine. Mandatul ar trebuie sa fie cat mai detaliat in ceea ce priveste descrierea componentelor care vor fi ridicate (cu date privind fabricantul, modelul, alte informatii care pot servi la identificare). Pot fi avute in vedere componentele hardware (procesor, memorie RAM, hard disk), dar si software (sistemul de operare si programele instalate). De asemenea, se cerceteaza si perifericele, intre care pot fi mentionate imprimanta, modemul extern, monitorul, memorii externe si orice alt dispozitiv legat de calculator.

In ceea ce priveste stocarea informatiei, locatia fizica a acesteia poate fi necunoscuta, unitatea centrala (serverul) pe care se opereaza aceasta nefiind la locul perchezitiei. In acest caz exista mai multe situatii[1]:

informatiile se afla intr-o locatie externa, iar aceasta se afla in afara localitatii, zonei;

informatiile se afla intr-o locatie, iar anchetatorii stiu ca aceasta se afla in aceeasi zona;

informatiile se afla intr-o locatie externa, necunoscuta.

Trebuie precizat ca, in cazul unor activitati curente pe calculator, nimic nu poate prezuma o activitate absoluta, generalizata infractionala. De aceea, regula ar trebui sa fie aceea de a nu bloca activitatea curenta a persoanei juridice sau fizice care utilizeaza un calculator. Ori de cate ori se impune, procurorul trebuie sa se limiteze la o copie de pe obiectul ce poate servi drept mijloc de proba, de exemplu, de pe o discheta. Procedeul tehnic poate consta in fixarea materialului probator pe orice suport de informatie mobil. In aceste conditii, operatiunea trebuie adusa la cunostinta proprietarului ordinatorului, reaudierea, revizualizarea materialului trebuind efectuata in prezenta acestuia, a aparatorului. Valoarea unor asemenea elemente va consta numai in cantitatea de adevar pe care partea adversa nu o poate contesta. De aceea, respectarea normelor procedurale este de imperativa necesitate.

La cererea organului judiciar, orice persoana are obligatia de a pune la dispozitie destinatarilor si autoritatilor publice mijloace care sa permita accesul facil, direct, permanent si gratuit cel putin la urmatoarele informatii:

a) numele sau denumirea furnizorului de servicii;

b) domiciliul sau sediul furnizorului de servicii;

c) numerele de telefon, fax, adresa de posta electronica si orice alte date necesare contactarii furnizorului de servicii in mod direct si efectiv;

d) numarul de inmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, in cazul in care furnizorul de servicii este inscris in registrul comertului sau in alt registru public similar;

e) codul de inregistrare fiscala;

f) datele de identificare ale autoritatii competente, in cazul in care activitatea furnizorului de servicii este supusa unui regim de autorizare;

g) titlul profesional si statul in care a fost acordat, corpul profesional sau orice alt organism similar din care face parte, indicarea reglementarilor aplicabile profesiei respective in statul in care furnizorul de servicii este stabilit, precum si a mijloacelor de acces la acestea, in cazul in care furnizorul de servicii este membru al unei profesii liberale;

h) orice alte informatii pe care furnizorul de servicii este obligat sa le puna la dispozitie destinatarilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

De asemenea, furnizorul unui serviciu al societatii informationale care faciliteaza accesul la informatia furnizata de alti furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alti furnizori, are obligatia de a pune la dispozitia organelor judiciare, la cererea legala a organului judiciar, a unor instrumente de cautare a informatiilor sau a unor legaturi cu alte pagini web ale destinatarilor serviciului sau.

Cand exista pericol de disparitie si daca este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, organul de urmarire penala foloseste cunostintele unui specialist, prin dispunerea efectuarii unei constatari tehnico-stiintifice. De exemplu, un asemenea caz apare daca informatiile sunt criptate, codate sau parolate. Raportul prin care se consemneaza operatiile si concluziile constatarilor tehnico-stiintifice poate constitui mijloc de proba.

Partea interesata are dreptul sa solicite ca pe langa persoana numita in calitate de expert sa mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, si un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevazute la art. 11 - 14 din Ordonanta de Guvern nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara . Orice contestatie privitor la o eventuala prezentare in fata instantei a unor transcriptii trunchiate, si deci in defavoarea celeilalte parti trebuie lamurita anterior finalizarii dosarului.

Realizarea propriu-zisa a perchezitiei calculatorului se va efectua de un specialist in informatica si numai cu precautii speciale in ceea ce priveste dezasamblarea si asamblarea componentele unui calculator, dar si pentru integritatea si accesibilitatea datelor continute de acestea. Este recomandabil ca tot actul procedural al perchezitiei sa fie fotografiat sau inregistrat pe banda video (inclusiv ecranul monitorului si daca este posibil toate legaturile prin cablu) si sa se pregateasca o schema a conexiunilor. Toate acestea vor documenta conditiile in care se afla echipamentul in momentul sosirii anchetatorilor, indicand modul in care acesta era configurat.

Intrucat Constitutia dispune ca perchezitia se poate dispune numai de catre un magistrat, se poate aprecia ca o perchezitie domiciliara nu se poate face fara autorizatia procurorului, si numai cu acordul scris al locatarului. Nu este nevoie de un acord scris daca se constata predarea de bunavoie a echipamentului sau suportului de informatie. Aceasta situatie trebuie insa a fi consemnata ca atare in scris. Mai trebuie amintit ca textul art. 103 C. pr. pen. prevede ca perchezitia inceputa intre orele 6-20 poate continua si in timpul noptii. Dar Constitutia - text principial, de stricta si imediata aplicare - interzice efectuarea perchezitiilor in timpul noptii. De aceea, se retine ca - exceptie facand flagrantul - orice perchezitie trebuie sa inceteze pana la orele 20. In schimb, ridicarea de obiecte si inscrisuri se poate face de procuror si in timpul noptii.

In prezenta persoanelor indicate in Codul de procedura penala se va proceda la vizualizarea materialelor de pe suportul electronic, iar fisierele care intereseaza vor fi copiate pe un alt suport. Daca intereseaza intreg continutul suportului, acesta se va copia cu grija, asigurandu-se transferul tuturor fisierelor. Pentru a nu fi alterate, informatiile se stocheaza pe orice suport de informatie ce nu suporta rescrierea sau modificarea datelor. Un alt aspect ce trebuie urmarit este deconectarea tuturor cailor de acces la distanta ale sistemului (firul de legatura al telefonului, cablul de alimentare din modem) si decuplarea cablurilor de legatura cu serverul, astfel incat nimeni sa nu poata altera sau sterge din memorie informatiile stocate. Se vor atasa etichete la orice punct de legatura, pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioara a conexiunilor.

In acest fel, obiectiile privind falsificarea datelor sunt inlaturate. Aceasta operatie se va face intotdeauna in prezenta persoanei de la care se vor ridica inscrisurile in forma aceasta electronica, sau la care se efectueaza perchezitia, iar, in lipsa acesteia, in prezenta unui reprezentant al sau, a unui membru de familie sau a unui coleg sau vecin. Aceste operatiuni se efectueaza de catre procuror in prezenta unor martori asistenti. Procurorul are dreptul sa deschida orice alte mijloace electronice sau tehnice care pot pastra informatii in format electronic, pot deschide dischete sau C.D. daca cel in masura sa o faca refuza aceasta.

De asemenea, o obligatie elementara, inscrisa in art. 105 alin. 2 din Codul de procedura penala, este ca procurorul sa se limiteze la ridicarea numai inscrisurilor care au legatura cu fapta savarsita. Organul judiciar are obligatia sa ia toate masurile ca faptele si imprejurarile din viata personala a celui la care se efectueaza perchezitia si care nu au legatura cu cauza, sa nu devina publice. Datele cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrari automatizate trebuie sa fie :

a) obtinute si prelucrate in mod corect si legal;

b) inregistrate in scopuri determinate si legitime si nu sunt utilizate in mod incompatibil cu aceste scopuri;

c) adecvate, pertinente si neexcesive in raport cu scopurile pentru care sunt inregistrate;

d) exacte si, daca este necesar, actualizate;

e) pastrate intr-o forma care sa permita identificarea persoanelor in cauza pe o durata ce nu o depaseste pe cea necesara scopurilor pentru care ele sunt inregistrate.

Dupa efectuarea acestor activitati tehnice, hardul, celelalte suporturi electronice sau copiile acestora se prezinta persoanei de la care sunt ridicate si celor care asista pentru a fi recunoscute si a fi insemnate de catre acestea, dupa care se eticheteaza si se sigileaza. Unitatea centrala, monitorul, respectiv intregul sistem neavand de ce sa fie ridicate, pot fi sechestrate dar lasate in pastrare celui la care se afla sau unui custode.

O mare importanta pentru integritatea calculatoarelor si componentelor ridicate o are si ambalarea, transportul si depozitarea acestora. Astfel, trebuie evitat transportul in portbagajul autoturismelor, depozitarea in conditii de umiditate, praf, caldura puternica, in prezenta unor surse de radiatii electromagnetice.

Despre efectuarea perchezitiei, respectiv a ridicarii de fisiere, trebuie intocmit un proces-verbal care sa cuprinda descrierea amanuntita a celor constatate si a masurilor luate, dar mai ales obiectiile persoanelor la care se refera procesul-verbal si ale martorilor asistenti.

Perchezitia calculatoarelor are o importanta deosebita in investigarea faptelor de coruptie, inclusiv in cazul infractiunilor de trafic de influenta si primire de foloase necuvenite, prin acest act procedural gasindu-se date legate de evidenta unor cereri, eliberarea unor documente (adeverinte, raspunsuri la unele solicitari), dactilografieri, contracte, parteneri oficiali, contabilitate, conturi.



Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, op.cit., p.710.

Ordonanta de Guvern nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000.

Dorin Ciuncan, Mijloace materiale de proba. Ridicare de obiecte. Utilizarea informatiilor stocate electronic, in Buletinul documentar al P.N.A. nr. 2/2004.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1136
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved