Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AdministratieDrept


Perchezitie. Infractiune flagranta. Constitutionalitate

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CADRUL STRATEGIC AL UNIUNII EUROPENE
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)
RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE , DE EDIFICII SI DE LUCRURI IN GENERAL
Testamentul mistic
Auditul sistemelor IT
Drept Penal Special - INFRACTIUNI CONTRA STATULUI - TRADAREA
Indemnizatie si concediu de maternitate
SUBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR - CONCEPTUL ROMANESC DE AUTOR
Drept international privat - test grila
Marca in dreptul comunitar

TERMENI importanti pentru acest document

: perchezitie infractiune flagranta : infractiune flagranta intri in locuinta : infractiunea flagranta in noua reglementare : legea care dispune perchezitionarea :

Perchezitie. Infractiune flagranta. Constitutionalitate

            Dupa cum se stie prin Legea nr. 281/2003 si O.U.G nr. 109/2003 a fost exclusa din C.proc. pen. exceptarea cazului de infractiune flagranta de la procedura autorizarii prealabile de catre judecator.[1] Instituirea autorizarii perchezitiei in caz de infractiune flagranta si problemele ivite in practica din aceasta cauza, ne determina sa facem unele consideratii pe marginea acestei noi reglementarii si implicatiile ei in eficienta si imaginea justitiei.

             Este indeobste cunoscut ca cuvantul perchezitie vine de la latinescul perquiro, sivi, situm, quitere, care inseamna a cauta, a cerceta cu ingrijire, pretutindeni si reprezinta o institutie ce desemneaza o activitate deosebit de importanta in cazul instructiei penale. Dupa prof. V. Manzini, „perchezitiile sunt cercetari materiale, efectuabile coercitiv, ingaduite prin exceptiile de la garantiile normale ale libertati individuale, in scopul de a asigura procesului lucruri care pot servi ca proba sau de a aresta pe inculpatul sau pe alta persoana suspectata de infractiune sau evadata.”[2]

        „In conflictul dintre dreptul „social” sau „procesual” de perchezitie si dreptul individual asupra persoanei si domiciliului, s-a dat preferinta dreptului social sau procesual; adica in mod exceptional, libertatea persoanei trebuie sa sufere limitare, atingere in caz de perchezitie personala, iar inviolabilitatea domiciliului, in caz de perchezitie domiciliara; aceasta in interes procesual; a trebuit sa se impuna acest sacrificiu dreptului individual asupra persoanei si domiciliului, in interesul descoperirii si asigurarii probelor de vinovatie, sau a prinderii infractorilor si deci in  interesul pedepsirii infractiunilor, sau al apararii sociale; acestui interes procesual si in acelasi timp acestui interes social superior a trebuit sa se supuna dreptul individual; caci daca pentru aceste interese superioare este sacrificata libertatea individuala prin detinerea preventiva (masura procesual penala cea mai grava), era inevitabil, ca sa se admita si un sacrificiu mai mic al dreptului individual prin perchezitii.”[3]                                                                 Perchezitia domiciliara consta in „inspectarea si cercetarea locuintei prevenitului, complicilor sai, gazdelor sale si a oricarei alte persoane la care s-ar crede ca pot fi gasite probe de vinovatie.”[4]Socotim ca definitia data de prof. Manzini este mai precisa mai completa si actuala in raport de locul si rolul perchezitiei ca act de instructie.[5]Potrivit practicii judiciare , doctrinei, si chiar al unor reglementari din alte sisteme judiciare prin perchezitie se urmareste:

-         gasirea, retinerea, arestarea, faptuitorului, invinuitului, inculpatului sau evadatului din starea legala de detinere;

-         lucrurile susceptibile de confiscare speciala prevazute de art. 118 din C. pen.[6], respectiv: lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala; lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni; lucrurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe infractor; lucrurile dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii; lucrurile detinute in contra dispozitiilor legale;

-         descoperirea si strangerea probelor;

-         descoperirea si ridicarea scrisorilor, telegramelor si orice alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat ori adresate acestuia fie direct, fie indirect legate de savarsirea faptei prevazute de legea penala;

-         intreruperea actului infractional flagrant;[7]

        Perchezitia desi prezinta o serie de aspecte comune in ceea ce priveste metodele de cercetare ori unele din obiectivele urmarite, se deosebeste de activitatea de cercetare a locului savarsirii faptei, prin sfera de actiune si scopul urmarit. Limitele locului savarsirii faptei sunt date de extinderea suprafetei detinatoare de urme ale infractiunii, pe cand limitele locului perchezitionat sunt determinate de folosinta exclusiva a anumitei persoane. Dar ca si in cazul cercetarii la fata locului[8], reglementarea actuala a perchezitiei nu este la adapost de critica.

       Institutia juridica a perchezitiei vizand exercitarea unor drepturi si libertati, isi are temeiul fundamental in art.29 pct.2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului[9], in art.8 pct.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului[10] si in art.53 din Constitutia Romaniei revizuite.[11] 

            In art. 23 pct. 2 din Constitutia revizuita, referitor la cadrul si limitele perchezitiei se dispune: „perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt  permise  numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege”. Aceasta inseamna ca numai prin lege pot fi reglementate cazurile si procedura perchezitiei, retinerii sau arestarii si deci acestea nu pot fi reglementate prin vreun act normativ inferior legii, respectiv hotararile de Guvern, instructiunile si ordinele ministrilor sau actele normative emise de autoritatile publice locale.

            Prin „cazurile prevazute de lege” urmeaza sa intelegem numai situatiile bine precizate, in care autoritatile publice competente  pot proceda la perchezitii, retineri sau arestari. Pentru a prevenii abuzurile chiar din partea legiuitorului, constituantul i-a stabilit anumite limite in reglementarea perchezitiei. Astfel, constituantul prin art. 27 i-a permis legiuitorului (Parlamentul) ca prin lege sa reglementeze patrunderea sau ramanerea in domiciliul persoanei fara invoirea acesteia, numai in urmatoarele cazuri:

a)   pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari  judecatoresti;

b)   pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

c)   pentru apararea sigurantei nationale si a ordinii publice;[12]

d)   pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.

          Credem ca dat fiind importanta acestor prevederi constitutionale pentru apararea valorilor fundamentale, ar trebui ca aceste patru cazuri sa fie reglementate cat mai operativ de legiuitor.

            Totodata Constituantul a mai stabilit ca: „Perchezitia se dispune de judecator  si se  efectueaza  in conditiile si in formele prevazute de lege. Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul infractiunilor[13] flagrante.

           Se constata ca fiind un act care afecteaza “inviolabilitatea domiciliului” Constituantul, prin norma fundamentala a reglementat numai aspectele esentiale ale perchezitiei domiciliare; ca urmare, perchezitia domiciliara se poate efectua in cadrul constitutional definit in mod deosebit de art. 23 pct.2 si art.27 din Constitutie,  si numai „in cazurile,conditiile,formele si procedurile prevazute de lege”. Deci Constituantul a lasat la aprecierea si reglementarea prin lege de catre Parlament a cazurilor, conditiilor, formelor si procedurilor perchezitiei. In temeiul acestor dispozitii constitutionale si respectiv a cadrului constitutional prestabilit, legiuitorul a reglementat in Codul de procedura penala institutia perchezitiei.

               In practica s-a pus problema daca perchezitia domiciliara se poate efectua potrivit legislatiei in vigoare pana la 1 iulie 2003,[14] inainte de inceperea procesului penal. Asa cum am aratat situarea momentului perchezitiei, inainte sau dupa inceperea urmaririi penale este tot de competenta Parlamentului .

    Este de observat ca art. 100 din Codul de procedura penala care reglementeaza efectuarea perchezitiei face trimitere la art. 98 din Codul de procedura penala. Or, art. 98 din Codul de procedura penala plaseaza perchezitia numai in faza “urmaririi penale sau a judecatii”. In cazul infractiunii flagrante, perchezitia domiciliara se efectua  fara autorizarea magistratului  conform art. 101 pct. 3 din  Codul de procedura penala in redactarea avuta pana la intrarea in vigoare la 1 iulie 2004 a Legii nr. 281/2003[15] dar si in acest caz, momentul inceperii urmaririi penale este identic cu momentul constatarii infractiunii flagrante. De asemenea, legiuitorul potrivit art. 96 coroborat cu art. 100 din Codul de procedura penala modificat, cand reglementeaza refuzul predarii mijloacelor de proba si perchezitia, situeaza aceste acte in cadrul procesului penal fara diferentieri intre faza urmaririi penale si faza judecatii. In alin. ultim al art.100 din Codul de procedura penala astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de Urgenta nr. 109/ 2003, a fost reglementata in mod expres aceasta problema astfel: „Perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale.”

                        Potrivit art.100 din actualul cod de procedura penala, „Cand persoana careia i s-a cerut  sa predea vreun obiect sau vreun inscris din cele aratate in art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor,se poate dispune efectuarea acesteia. Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala. Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin incheiere motivata, in cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau in cursul judecatii. Perchezitia domiciliara se dispune in cursul urmaririi penale in camera de consiliu, fara citarea partilor. Participarea procurorului este obligatorie.

 Perchezitia corporala poate fi dispusa, dupa caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator.” Actualele dispozitii ale art.100 din C. proc. pen.  comporta unele discutii.

        O prima problema ar fi ca scopul solicitarii, dispunerii si efectuarii perchezitiei definit in art. 100 din C.proc.pen. nu satisface cerintele instructiei penale, in  stabilirea adevarului a vinovatiei sau nevinovatiei si tragerea la raspundere a celor vinovati. De pilda nu sunt cuprinse in „scopul perchezitiei”: descoperirea produsului infractiunii, descoperirea bunurilor susceptibile de indisponibilizare pentru recuperarea prejudiciului sau plata amenzii penale, descoperirea si prinderea invinuitului, inculpatului, ori a evadatului din starea legala de detinere si altele.

      O alta problema ar fi daca dispozitiile art. 100 alin.4 din C.proc. pen. modificat, referitoare la dreptul organului de cercetare penala si al procurorului de a dispune perchezitia corporala sunt sau nu in contradictie cu dispozitiile art. 27 pct.3 din Constitutie respectiv: „perchezitia se dispune de judecator …”. Credem ca dispozitiile art. 100 alin. 4 din C. proc. pen. sunt constitutionale deoarece:

                  - art. 27 din Constitutie reglementeaza  relatiile sociale fundamentale prin care se asigura inviolabilitatea domiciliului persoanei si nu inviolabilitatea persoanei fizice (libertate individuala); ca urmare dispozitia art. 27 pct.3 din Constitutie reglementeaza exclusiv perchezitia domiciliara incredintand dreptul de a o dispune numai judecatorului;

                  -  perchezitia corporala este reglementata in art. 23 (libertatea individuala), in pct.2 din Constitutie in care se dispune: „Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile  si cu procedura prevazuta de lege.” ; folosirea cuvantului „perchezitionarea” precum si a sintagmei „unei persoane” in articolul care garanteaza libertatea individuala  evidentiaza ideea constituantului de a reglementa perchezitia corporala in mod diferit de perchezitia domiciliara.

                   - constituantul prin art. 23 pct.2 a lasat in competenta parlamentului sa acorde si sa reglementeze prin lege dreptul de a dispune perchezitia corporala.

            Referitor la perchezitia corporala se mai pot face si alte discutii. Astfel legiuitorul a acordat acest drept pe langa procuror si judecator numai politistilor care au calitatea de organe de cercetare penala. Or prinderea in flagrant, oprirea si conducerea la sediul politiei a persoanelor care pericliteaza viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori sociale[16] se face de regula de politisti care nu au calitatea de cercetare penala.[17] Socotim ca perchezitia corporala se deosebeste de controlul sumar al imbracamintei ce se efectueaza de politisti potrivit Legii nr. 218/2002 in scopul descoperirii si ridicarii obiectelor ori substantelor prin care s-ar pune in pericol viata, integritatea fizica si psihica a celui perchezitionat, acelui care perchezitioneaza sau a altor persoane. Credem ca perchezitia corporala consta in cercetarea, inspectarea corpului si a imbracamintei unei persoane ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor, precum si a obiectelor ori substantelor prin care s-ar pune in pericol viata, integritatea fizica si psihica a celui perchezitionat ori a celui care perchezitioneaza sau a altor persoane.            

             Desi Constitutia revizuita nu interzice  perchezitia domiciliara fara nici o autorizare in caz de infractiune flagranta, sau cu consimtamantul scris al persoanei la domiciliul careia se efectueaza, legiuitorul  a introdus obligativitatea autorizarii instantei si in astfel de cazuri[18]; Socotim ca in spiritul Constitutiei, legiuitorul organic ar putea sa revina si sa autorizeze prin efectul legii perchezitia domiciliara in caz de infractiune flagranta deoarece:

-                     Constituantul modificand Constitutia nu a impus autorizarea judecatorului si in cazul infractiunii flagrante desi era in vigoare dispozitia legala care prevede in mod expres ca in caz de infractiune flagranta nu este necesara autorizarea;

-                     Constituantul trateaza diferentiat perchezitiile in cazul infractiunii flagrante, permitandu-le de pilda in timpul noptii (art.27 pct.4);

-                     referindu-se la parlamentari constituantul in art. 72 pct. 3 din Constitutia revizuita introduce o noua reglementare dispunand: „In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei.”Se observa ca in cazul infractiunii flagrante savarsite de parlamentari constituantul nu face distinctie intre perchezitia domiciliara si perchezitia corporala. Sub acest aspect s-ar putea  considera ca elaborand modificarile Constitutiei in timp ce era in vigoare regula ca perchezitia domiciliara in cazul infractiunii flagrante era permisa fara autorizarea magistratului, Constituantul a extins aceasta regula in mod expres si in cazul parlamentarilor.

-                     Constituantul prin art. 27 pct. 3 a imputernicit Parlamentul sa stabileasca conditiile si formele in care se efectueaza perchezitia in asa fel incat prin aceasta sa se realizeze scopul ei.

-                     Intru-cat scopul perchezitiei este si prevenirea distrugerii probelor infractiunii, prelevarea, ridicarea si conservarea acestora, intreruperea actului infractional flagrant, salvarea vietii, integritatii fizice si psihice, sau a bunurilor puse in pericol prin infractiunea flagranta credem ca legiuitorul organic ar trebui sa reautorizeze prin efectul legii perchezitia in cazul infractiunii flagrante.

-                     Socotim ca reautorizarea prin lege a perchezitiei in cazul infractiunii flagrante, si-ar avea temeiul constitutional in dispozitiile art. 27 pct.2 literele b si c din Constitutie in care se dispune: „inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;”o astfel de reglementare s-ar incadra si in dispozitiile art.53 din Constitutie care reglementeaza cazurile de restrangere a exercitiului unor drepturi sau a unor libertati. Este de observat ca in scopul asigurarii desfasurarii instructiei penale  precum si al apararii drepturilor si al libertatilor cetatenilor, a securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice , numai prin lege, numai daca se impune,si numai daca este necesar intr-o societate democratica se poate restrange exercitiul unor drepturi sau al unor libertatii.

-                     In mod expres in constitutiile unor tarii este prevazut ca in cazul infractiunii flagrante nu este necesara autorizarea perchezitiei domiciliare.[19]  

            In practica s-a ridicat problema daca dispozitiile art. 101 al. 2 din Codul de procedura penala in vigoare pana la 1 iulie 2003[20] referitor la efectuarea perchezitiei domiciliare pe baza consimtamantului scris al perchezitionatului, sunt constitutionale.

            Socotim ca aceasta dispozitie era si este constitutionala  si dupa revizuire deoarece:

-         nici o dispozitie din Constitutia revizuita nu interzice implicit sau explicit  perchezitia             domiciliara pe baza consimtamantului scris al perchezitionatului;

-         in art. 23 pct. 2, constituantul dispune ca perchezitia este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege, ceea ce inseamna ca legiuitorul este imputernicit in acest sens, si daca asa a hotarat legiuitorul initial, aceasta a fost si este in limitele Constitutiei;

-         in art. 27 pct. 1 teza II, constituantul dispune ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia; or legiuitorul in temeiul „invoirii acesteia”, a introdus conditia mai restrictiva prin sintagma „consimtamantul scris al acesteia”[21] in cazul perchezitiei, ceea ce inseamna ca perchezitia nu poate fi efectuata pe baza unei invoiri verbale, ci numai scrise daca legiuitorul prevede aceasta;

-         in art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si in art. 17 al Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, sunt interzise numai imixtiunile arbitrare sau ilegale in domiciliul persoanei.

-         Persoana isi exercita o libertate putand consimti scris daca apreciaza necesar efectuarea perchezitiei domiciliare, pentru a evita procedura instituita de Codul de procedura penala prin care i-s-ar incalca mai multe drepturi in caz de nevinovatia sa ( procedura invinuirii, chemarii la sediul organului de urmarire penala, angajarea unui avocat, etc.)[22]

 



[1] La 1 iulie 2003 prin Legea nr.  281/2003 a fost modificat art.101 iar prin OUG, art.100 din  Codul de procedura penala prin care este reglementata perchezitia.

[2] V. Manzini, Trattato di Diritto processuale penale, Vol.III,Torino, 1931-1932, p. 357, cit.de Traian Pop, Drept procesual penal Vol.III. Ed.Tipografia Nationala S.A. Cluj.1947, p.479.

[3] Traian Pop, Drept procesual penal Vol.III. Ed.Tipografia Nationala S.A. Cluj.1947, p.480.

[4] I.Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, Vol.IV, Ed. Tip. „Curierul Judiciar”,Bucuresti, 1926,p.618.

[5] „Perchezitia este un drept exceptional conferit de regula judecatorului de instructie(perchezitia fiind un act de instructie) si numai cu totul exceptional, in caz de urgenta si flagranta, este ingaduit si ofiterului de politie judiciara.”Traian Pop, op.cit. p. 481.

[6] „Pentru efectuarea perchezitiei, in raport cu natura si particularitatile cauzei se asigura realizarea uneia sau mai multora din urmatoarele scopuri:a) descoperirea de obiecte sau inscrisuri ce contin sau poarta urmele infractiunii; b)descoperirea de obiecte, inscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate sa serveasca la comiterea faptei; c) descoperirea unor obiecte, inscrisuri sau valori, produs al infractiunii; d) identificarea si ridicarea bunurilor provenite din infractiune; d) descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmarire penala, judecata sau executarea pedepsei; e) descoperirea persoanelor disparute de la domiciliu, a cadavrelor ori a partilor din cadavre; f)descoperirea unor obiecte, inscrisuri sau valori detinute contrar dispozitiilor legale - arme, munitii,toxice, stupefiante, metale si pietre pretioase etc.;g) descoperirea de obiecte si valori aflate in patrimoniul faptuitorului sau al persoanei responsabile civilmente, care fac obiectul indisponibilizarii - in vederea repararii prejudiciului cauzat prin infractiune ori pentru garantarea executarii pedepsei amenzi.” Constantin Aionitoaie, Tratat de tactica criminalistica, Editura ,Carpati, Oradea, 1992, p.207. A se vedea si Camil Suciu,  Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1972, p.539.        

[7] De pilda : identificarea si neutralizarea dispozitivelor explozive montate in cadrul unor acte teroriste sau chiar de drept comun; intreruperea unei agresiuni, descoperirea si prinderea agresorului care s-a ascuns in momentul surprinderii, etc.

[8] De pilda in cazul cercetarii la fata locului a infractiunilor ce se cerceteaza din oficiu, pot aparea obstructionari din partea partii vatamate care nu este de acord cu efectuarea cercetarii la domiciliul acesteia.

[9] „2.In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare persoana este supusa numai ingradirilor stabilite de lege in scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti si in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale, intr-o societate democratica.”

[10] „1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii si a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

[11] „(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ale unui dezastru ori le unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”

[12] Credem ca reglementarile prin lege privind cercetarea la fata locului isi au temeiul constitutional in art. 27 din Constitutia revizuita.

[13] In art. 27 pct. 4 din Constitutie in redactarea din 1991, se folosea sintagma „delictului flagrant”sintagma care nu era la adapost de critica. A se vedea V. Dabu, Drept constitutional si institutii politice, Ed. SNSPA, Bucuresti, p.206.

[14] La 1 iulie 2003 prin Legea nr.  281/2003 a fost modificat art.101 iar prin OUG nr. 109/2003, art.100 din  Codul de procedura  penala prin care este reglementata perchezitia.

[15] Dupa intrarea in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei , prin Legea nr. 281/2003 a fost modificat art.101 din Codul de procedura penala in sensul ca in cazul infractiunii flagrante acum este necesara autorizatia judecatorului dispozitie ce ni se pare discutabila avand in vedere ca pana se obtine autorizati de la judecator cel surprins in flagrant poate dizolva si arunca stupefiantele in chiuveta distruge urmele sau continua savarsirea infractiunii ce ar afecta chiar viata victimei. In art. 27 pct. 2 lit.(b) din Constitutie s-a dat dreptul legiuitorului de a permite prin lege accesul in resedinta unei persoane pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane. Or pana nu se reglementeaza o astfel de situatie prin lege, autoritatea nu poate intra in  domiciliul sau resedinta persoanei in scopul inlaturarii primejdiei privind viata, integritatea fizica sau bunurile persoanei.

[16] A se vedea art. 31 pct.1 lit. b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.

[17] Potrivit art. 27 din Legea nr. 218/2002 „Prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane sunt desemnati politistii care au calitatea de organ de cercetare penala.”

[18] Prin Legea nr. 281/2003 a fost modificat art. 101 din Codul de procedura penala dandu-i-se o noua redactare in care a disparut urmatoarea referire la infractiunea flagranta: „In caz de infractiune flagranta, perchezitia domiciliara se efectueaza fara autorizatia procurorului.”Aceasta noua reglementare credem ca nu este la adapost de critica.

[19] In art. 13 pct.2 din Constitutia Germaniei se prevede: „Perchezitiile pot fi ordonate numai de judecator, iar in caz de primejdie prin intarziere si de alte organe prevazute de legi si pot fi efectuate numai in formele prevazute de ele.”In art. 18 pct.2 din Constitutia Spaniei se dispune: Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul unei persoane fara consimtamantul acesteia sau in baza unei hotarari judecatoresti, cu exceptia infractiunilor flagrante.” Potrivit art. 33 si 35 din constitutia Japoniei  perchezitia domiciliara se efectueaza fara autorizatia judecatorului in caz de infractiune flagranta.

[20] La 1 iulie 2003 a intrat in vigoare Legea nr. 281/2003 care a dat o noua formulare art. 101 din C.proc.pen. in care nu mai este reglementata perchezitia domiciliara pe baza consimtamantului scris al perchezitionatului dispozitie dupa opinia noastra discutabila.

[21] Evident ca este vorba numai de un consimtamant valabil format si exprimat ceea ce exclude dolul, eroarea, violenta.

[22] Sub acest aspect credem ca nici un impediment nu ar fi daca legiuitorul organic  ar permite perchezitia domiciliara daca persoana la domiciliul careia urmeaza a se face perchezitia consimte in scris la aceasta.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 311
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved