Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AdministratieDrept


RECURSUL – CALE EXTRAORDINARA DE ATAC

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
AUDIT SI CONTROL BANCAR - MIJLOACE DE CONTROL INTERN
Cadrul juridic si principiile cooperarii judiciare internationale in materie penala
Justificarea si necesitatea existentei unei cooperari judiciare internationale intre state
DREPTUL PENAL CA RAMURA A DREPTULUI
TERMENELE PROCEDURALE
Principiul umanismului
PROCEDURA EFECTUARII FOTOGRAFIILOR JUDICIARE SI A INTOCMIRII PLANSELOR FOTOGRAFICE
TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE
PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL
INTREBARI SI RASPUNSURI DREPTUL EUROPEAN

TERMENI importanti pentru acest document

: principiul echivalentei sau echipolentei in procedura civila romana : termen de 5 zile pentru a vedea dos civin arhiva : recursul a devenit cale extraordinara de atac : conditii de fond ale recursului :

RECURSUL – CALE EXTRAORDINARA

DE ATAC

SECTIUNEA I

SEDIUL MATERIEI. DEFINITIA SI

CARACTERELE RECURSULUI

Recursul este calea de atac prin care partea interesata sau procurorul solicita, in conditiile prevazute de lege, desfiintarea unei hotarari judecatoresti data fara drept de apel, in apel sau de un organ cu activitate jurisdictionala[1].

In prezent, sediul materiei pentru aceasta cale de atac il reprezinta Capitolul I al Titlului V – „Caile extraordinare de atac” din Cartea a II-a a Codului de procedura civila.

De-a lungul timpului, recursul a suportat diverse incadrari in legislatia noastra procesuala[2]. Sistemul nostru judiciar a fost organizat pana in anul 1952, pe baza Legii nr. 18/1948, sub forma existentei a doua grade de jurisdictie – judecata in prima instanta si judecata in apel – alaturi de care mai subzistau anumite cai de atac de reformare care nu puteau fi insa exercitate decat in anumite conditii si numai pentru motive determinate. Asemenea cai de atac au fost calificate drept cai extraordinare de atac. Printre aceste cai extraordinare de atac, se numara si recursul in casatie, reglementat pana in anul 1948 numai de legile Curtii de Casatie. Prin modificarea din 1948, recursul a fost introdus in Codul  de procedura  civila ca  o  cale ordinara de atac, alaturi de apel, pentru ca,

incepand din 1952, sa ramana pana in 1993 singura cale ordinara de atac. Legea nr. 59/1993 a reintrodus in sistemul nostru procesual apelul si a reglementat recursul, dupa modelul din 1948, ca a doua cale ordinara de atac. Aceasta calificare legala nu corespunde insa cu continutul reglementarii insasi, deoarece, pe de o parte, motivele de recurs sunt limitativ prevazute de lege (art. 304 C.proc.civ.) si vizeaza, ca regula, numai legalitatea, iar, pe de alta parte, recursul nu suspenda executarea de drept a hotararii susceptibile de a fi recurate decat in mod exceptional, in cazuri anume prevazute de lege. Pentru aceste motive, prin O.U.G. nr. 138/2000, Capitolul II – „Recursul” al Titlului IV –„Caile ordinare de atac” din Cartea a II-a a devenit Capitolul I – „Recursul” al Titlului V – „Caile extraordinare de atac” din Cartea a II-a[3].

Asadar, in prezent, recursul trebuie caracterizat ca o cale de atac comuna, extraordinara, de reformare, nedevolutiva si, in principiu, nesuspensiva de executare silita, prin care se exercita controlul de legalitate de catre instanta ierarhic superioara asupra hotararilor pronuntate de instanta de apel[4].

Recursul este o cale de atac comuna, adica el se afla la dispozitia partilor din proces; fireste ca, in temeiul art. 45 C. proc. civ., in conditiile legii, recursul poate fi exercitat si de catre procuror.

Recursul este o cale extraordinara de atac, in sensul ca, pe de o parte, pot face obiectul acestuia numai anumite hotarari definitive si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala, iar pe de alta parte, pot constitui motive de recurs numai cele aratate expres si limitativ de art. 304 C. proc. civ., fara a fi permisa, in principiu, producerea de noi probe.

Recursul este o cale de atac de reformare deoarece se adreseaza unei instante superioare in scopul exercitarii controlului judiciar si al casarii hotararii nelegale sau netemeinice.

Un alt atribut important al recursului este acela ca reprezinta o cale de atac nedevolutiva, intrucat, in principiu, nu determina o rejudecare in fond a cauzei. De la aceasta regula exista o singura exceptie; potrivit art. 3041, recursul declarat impotriva unei hotarari care, conform legii, nu poate fi atacata pe calea apelului, nu este limitat de motivele prevazute la art. 304 C. proc. civ., instanta avand posibilitatea de a examina cauza „sub toate aspectele”. In aceasta situatie se poate vorbi chiar de efectul devolutiv al recursului[5].

In principiu, recursul nu este suspensiv de executare, insa, prin art. 300 alin. 1 C. proc. civ., se arata in mod expres si limitativ ca recursul suspenda executarea hotararii numai in cazurile privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa.

De asemenea, prin art. 300 alin. 2 C. proc. civ. se prevede ca „la cerere, instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate si in alte cazuri. Suspendarea la cerere poate fi acordata numai dupa depunerea unei cautiuni ce va fi stabilita, prin incheiere, cu ascultarea partilor in camera de consiliu (art. 300 alin. 3 C. proc. civ.). Instanta de recurs, pentru motive temeinice, poate reveni asupra suspendarii acordate.

Recursul este o cale de atac subsecventa, in sensul ca survine, de regula, numai dupa judecarea apelului, adica el nu poate fi exercitat, omissio medio, trecand peste apel.

SECTIUNEA A II-A

CONDITIILE DE FOND SI DE FORMA

ALE RECURSULUI

2.1. Conditiile de fond ale recursului

Asa cum am arata cu ocazia analizarii conditiilor necesar a fi indeplinite pentru valabilitatea apelului, in primul rand se impune obligativitatea respectarii conditiilor necesare pentru exercitarea actiunii civile. Ca si in cazul apelului, conditiile de fond se refera, in esenta, la hotararile susceptibile de recurs, instanta competenta sa-l solutioneze, la partile care pot exercita recursul si la termenul de recurs. O situatie particulara o reprezinta motivele de recurs, care au conotatii atat asupra formei, cat si asupra fondului recursului, pe acestea nepropunandu-ne  a le analiza ci doar a le enumera.

A. Hotararile susceptibile de recurs si instanta competenta a le solutiona

Spre deosebire de reglementarea din perioada 1952-1993, cand recursul avea ca obiect hotarari de prima instanta, nedefinitive, in prezent, pe calea recursului pot fi atacate numai hotararile definitive, date fara drept de apel sau date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala.

Textul de prima referinta, cat priveste hotararile susceptibile de recurs, este cel al art. 299 C. proc. civ.: „Hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala sunt supuse recursului. Dispozitiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile in mod corespunzator”.

Se poate desprinde o prima categorie a hotararilor supuse recursului, si anume, sentintele pronuntate fara drept de apel. Acestea sunt in numar redus, deoarece constituie exceptia de la regula potrivit careia hotararile date in prima instanta pot fi atacate cu apel. Ratiunea existentei acestor exceptii priveste mai multe aspecte, cum ar fi: importanta redusa a interesului in conflict, urgenta solutionarii unor cauze. Astfel de hotarari date fara drept de apel, susceptibile insa de recurs, sunt aratate in legea de procedura civila sau in legi speciale. Codul de procedura civila cuprinde urmatoarele asemenea hotarari: hotararea data pentru rezolvarea unui conflict de competenta, susceptibila de recurs in termen de 5 zile de la comunicare (art. 22 alin. 5 C. proc. civ.); hotararea data in materie de perimare, prin care se constata perimarea cererii de chemare in judecata, susceptibila de recurs in termen de 5 zile, care curge de la pronuntare (art. 253 alin. 2 C. proc. civ.); hotararea prin care cererea de chemare in judecata se respinge in fond, ca urmare a renuntarii la insusi dreptul pretins (art. 247 alin.4 C. proc. civ.); hotararea instantei judecatoresti asupra actiunii in anulare impotriva unei hotarari arbitrale (art. 366 alin. 1 C. proc. civ.); ordonanta presedintiala (art. 582 alin. 1 C. proc. civ.); hotararea prin care se consfinteste invoiala partilor (art. 273 C. proc. civ.) etc. Art. 2811, introdus recent in legea de procedura civila, a adus alte cateva cazuri noi cu privire la hotararile care nu sunt supuse apelului, pe care le-am mentionat in prezenta lucrare. De asemenea, prin legi speciale, se arata expres daca hotararea este supusa apelului sau direct recursului (de exemplu, Legea nr. 32/1968 privind contraventiile, Legea nr. 31/1970 privind ocrotirea unor categorii de minori etc.)[6].

Cea de-a doua categorie, si cea mai numeroasa, a hotararilor susceptibile de recurs, este aceea a hotararilor pronuntate in apel. In acest caz, trebuie amintit ca recursul nu poate fi executat omissio medio, adica fara sa se fi exercitat mai intai calea ordinara a apelului.

Recursul poate fi exercitat indiferent daca prin hotararea atacata s-a rezolvat sau nu fondul cauzei ori numai un incident cu caracter procedural. Nu prezinta importanta daca apelul a fost respins sau judecata acestuia s-a perimat, deoarece hotararile atacate sunt doar definitive, nu si irevocabile, dupa cum rezulta din art. 377 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ.. Totusi s-a decis ca, daca apelul a fost anulat ori a fost respins ca tardiv sau ca nemotivat, recursul nu poate viza insasi fondul hotararii atacate, ci numai viciile procedurale legate de anularea sau respingerea apelului pentru neregularitatile aratate[7].

Cat priveste hotararile pronuntate intr-o contestatie in anulare, revizuire sau contestatie la titlu[8], se aplica principiul accesorium sequitur principale si deci  ele vor  fi nesusceptibile  de recurs, numai  daca si  hotararile  ce au format

obiectul acestor mijloace procesuale puteau fi atacate pe calea recursului. In cazul revizuirii pentru contrarietate de hotarari, calea de atac a recursului este deschisa nu numai daca hotararea ce a incalcat puterea de lucru judecat (care urma sa se anuleze) este o decizie a unei instante de apel, ci si atunci cand este o sentinta de prima instanta.

A treia categorie de hotarari susceptibile de recurs este aceea a hotararilor pronuntate de alte organe cu activitate jurisdictionala decat instantele judecatoresti. In cazul unor asemenea hotarari, recursul constituie forma de realizare a controlului judecatoresc. De exemplu, potrivit art. 4 din Legea nr.29/1990, actele administrative jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale.

In anumite cazuri prevazute de lege, recursul se poate exercita si impotriva incheierilor judecatoresti. In acest sens, se are in vedere regimul juridic al incheierilor premergatoare stabilit prin dispozitiile art. 282 alin. 2, 3 din C. proc. civ., in materie de apel, art. 316 din acelasi cod, urmand sa completeze ca „dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs”. Asadar, incheierile premergatoare se pot ataca, in principiu, numai odata cu fondul cauzei. De la aceasta regula se abat incheierile prin care s-a intrerupt judecata in fata instantei de apel si care pot fi atacate separat cu recurs (art. 282 alin. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ.). De asemenea, pot fi atacate separat cu recurs si incheierile prin care s-a suspendat cursul judecatii, solutia aratata in prevederile art. 2441 C. proc. civ., articol ce a fost introdus recent in cod, prin O.U.G. nr. 138/2000. recursul mai poate fi exercitat si impotriva incheierilor prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

In Codul de procedura civila, exista anumite dispozitii particulare care deschid calea de atac a recursului si impotriva altor incheieri; este cazul incheierilor prin care instanta se pronunta asupra cererilor de suspendare a executarii dupa introducerea unei contestatii in anulare, a unei cereri de revizuire, a unui recurs in anulare sau a unei contestatii la executare (art. 3191, art. 325, art. 3302 si art. 403 C. proc. civ.). In toate aceste situatii, art. 403 C.proc.civ. dispune ca incheierea „poate fi atacata cu recurs, in mod separat”[9].

Potrivit art. 27 din Legea nr. 56/1993 privind Curtea Suprema de Justitie, partile pot declara recurs la instanta suprema si impotriva hotararilor nedefinite sau a actelor judecatoresti de orice natura care nu pot fi atacate pe nici o cale, iar cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel. Din acest text rezulta ca recursul special la Curtea Suprema de Justitie poate fi exercitat si impotriva incheierilor premergatoare date de curtile de apel, indiferent daca s-a, intrerupt cursul judecarii unui apel sau a unui recurs. Art. 27 din legea mentionata nu acopera situatia in care s-a intrerupt cursul judecarii unui recurs in fata tribunalului, si nu in fata unei curti de apel, desi, pentru identitate de ratiune, ar trebui sa se recunoasca si in acest caz partii interesate posibilitatea de a se plange, eventual pe calea unui recurs la curtea de apel[10].

O alta lege ale carei dispozitii procedurale speciale prevad posibilitatea atacarii cu recurs a unor categorii de incheieri, este cea privind societatile comerciale – Legea nr. 31/1990. Astfel art. 60 din acest act normativ precizeaza ca incheierile judecatorului delegat privitoare la inmatriculare sau la orice inregistrari in registrul comertului sunt supuse numai recursului.

Exista insa si unele incheieri care nu sunt susceptibile de exercitiul caii de atac a recursului[11].

Referitor la instanta competenta sa solutioneze recursul, aceasta este, dupa caz: tribunalul, daca se ataca o hotarare pronuntata in prima instanta de judecatorie (cazul hotararilor date fara drept de apel); curtea de apel, daca se ataca o hotarare pronuntata de tribunal in apel, sau o hotarare pronuntata de tribunal in prima instanta data fara drept de apel; Curtea Suprema de Justitie, daca se ataca o hotarare a curtii de apel sau alte hotarari, in cazurile prevazute de lege[12].

Este de mentionat si faptul ca trebuie respectata cerinta cu privire la compunerea instantei ce este investita cu solutionarea unui recurs: potrivit unor dispozitii din Legea nr. 92/1992, recursurile se judeca in complet format din 3 judecatori, sub sanctiunea nulitatii.

De asemenea, o alta conditie necesara pentru valabila introducere a recursului este cea referitoare la depunerea cererii de recurs la instanta a carei hotarare se ataca, sanctiunea nerespectarii fiind tot nulitatea (art. 302 C. proc. civ.)[13].

B. Subiectele recursului[14]

In cadrul acestei teme, nu vor fi reluate aspecte care au fost analizate deja cu ocazia tratarii subiectelor apelului si care se pot deduce, prin analogie, ca fiind valabile, cu adaptarile ce tin de denumirea caii de atac.

In fata instantei de recurs, pot fi parti doar persoanele intre care s-a legat procesul in fata instantei de fond sau de apel.

Partile in fata instantei de recurs poarta denumirea de recurent (cel care exercita recursul) si intimat (persoana impotriva careia se exercita recursul). Oricare dintre parti poate dobandi calitatea de recurent sau de intimat, indiferent de pozitia procesuala pe care a avut-o in fata instantelor de fond: reclamant, parat, apelant, intimat, intervenient principal sau accesoriu etc.

Calitatea de parte la judecata care s-a finalizat cu hotararea atacata, nu este suficienta pentru exercitarea recursului, ci trebuie indeplinita, printre altele, si conditia interesului[15].

Recursul poate fi exercitat si de catre tertele persoane introduse in proces pe calea interventiei voluntare sau interventiei fortate. Tertele persoane mentionate pot exercita calea recursului in conditiile aratate deja cu prilejul analizei dreptului acestora de a exercita calea de atac a apelului. O situatie aparte priveste pe intervenientul accesoriu, intrucat recursul acestuia este conditionat de atacarea hotararii si de partea in favoarea careia acesta a intervenit. In caz contrar, recursul intervenientului se considera neavenit[16], potrivit art. 56 C.proc.civ., solutie ce este similara, de altfel, si in cazul apelului introdus de catre acesta.

Potrivit art. 45 C. proc. civ., dreptul de a exercita caile de atac este recunoscut si procurorului; asadar procurorul poate introduce recursul, indiferent daca a participat sau nu la solutionarea cauzei in fata instantelor de fond.

C. Termenul de recurs

Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel”. Textul, in teza a II-a, precizeaza ca „dispozitiile art. 284 alin. 2-4 se aplica in mod corespunzator”.

Regula privind durata termenului este de 15 zile, dar se intalnesc si termene mai scurte, de 5 zile, de exemplu, in cazul conflictelor de competenta (art. 22 alin. 5 C. proc. civ.), al asigurarii dovezilor pe cale principala (art. 238 alin. 1 C. proc. civ.); termene mai lungi, de exemplu, 30 de zile in materia divortului. (art. 619 C. proc. civ.).

In ce priveste punctul de pornire a termenului, acesta curge de la comunicarea hotararii. Si sub acest aspect, se constata existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun, de pilda, termenul de recurs impotriva ordonantei presedintiale si impotriva incheierii de asigurare a dovezilor curge de la pronuntarea hotararii, atunci cand ele s-au dat cu citarea partilor (art. 582 alin.1, art. 238 alin. 1 C. proc. civ.).

In aplicarea principiului echipolentei[17] in baza art. 102 alin. 2 C. proc.civ. si a art. 301 C. proc. civ., care face trimitere la art. 284 alin. 2-4 C. proc. civ., actul comunicarii in vederea exercitarii recursului este inlocuit cu alte acte echivalente. Aceste cazuri sunt:

1. Cererea adresata instantei de catre o parte pentru ca hotararea sa se comunice celeilalte parti (art. 102 alin. 2 C. proc. civ.). in acest caz termenul incepe sa curga de la data cand s-a cerut comunicarea.

2. Comunicarea hotararii odata cu somatia de executare (art. 284 alin. 2 C.proc.civ.). utilitatea practica a acestei reguli se invedereaza in situatia in care comunicarea nu a fost facuta dintr-o omisiune sau, fiind facuta cu incalcarea legii, partea interesata nu a aflat de existenta hotararii decat odata cu somatia de executare, precum si atunci cand comunicarea nu a ajuns sa se faca de instanta, hotararea pronuntata fiind executorie de drept sau ea dandu-se, la cerere, cu executie vremelnica.

3. Declararea recursului inainte de comunicarea hotararii (art. 284 alin. 3 C. proc. civ.). Partea, introducand recurs inainte de a i se comunica hotararea, se considera – printr-o fictiune admisibila – ca hotararea i s-a comunicat la data depunerii cererii de recurs. Prin aceasta fictiune se evita ca actul de diligenta al partii sa se intoarca impotriva ei si ca un recurs eventual gresit sa-i paralizeze dreptul de a obtine verificarea hotararii de catre instanta de recurs.

Art. 301 C. proc. civ., facand trimitere si la alin. 4 al art. 284 C. proc. civ., rezulta ca, pentru procuror, termenul de recurs este cel de drept comun, dar el curge de la comunicare, atunci cand a participat la judecarea cauzei si de la pronuntarea hotararii cand nu a fost prezent la dezbateri. Ratiunea acestei solutii a fost prezentata in cadrul termenului de apel.

Termenul de recurs, fiind un termen de decadere[18], curge continuu, fara sa fie susceptibil de intrerupere si suspendare. Regula enuntata cunoaste totusi unele exceptii. Astfel, si in materia recursului se considera aplicabile dispozitiile art. 285-286 C. proc. civ., care consacra posibilitatea intreruperii termenului de apel prin moartea uneia dintre parti sau prin moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. De asemenea, termenul de recurs se intrerupe si in cazul in care partea a fost impiedicata, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa, sa exercite calea de atac in termenul stabilit de lege. Nerespectarea termenului prevazut de lege este sanctionata cu decaderea partii din dreptul de a exercita calea recursului. Tardivitatea recursului se invoca in mod obisnuit de partea interesata – intimat – pe cale de exceptie.

Termenul de recurs este imperativ si absolut[19]. De aceea, se considera, pe buna dreptate, ca problema tardivitatii poate fi invocata si de instanta din oficiu.

Trebuie facute cateva precizari in legatura cu dispozitiile art. 310 C.proc.civ.: „Daca nu se dovedeste, la prima zi de infatisare, ca recursul a fost depus peste termen sau daca aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti facut in termen”. Din aceste dispozitii, rezulta ca decaderea nu opereaza automat prin simpla scurgere a termenului de recurs; instanta este obligata sa verifice indeplinirea conditiilor necesare pentru pronuntarea decaderii si sa statueze in acest sens, daca se face dovada tardivitatii. Pe de alta parte, se observa ca prevederile art. 310 C. proc. civ. instituie o prezumtie de exercitare a recursului in termen. O atare prezumtie se aplica doar in una din cele doua ipoteze anume determinate de lege: daca nu se dovedeste tardivitatea recursului sau daca aceasta proba nu rezulta din dosar. Textul de lege mentionat nu are doar o semnificatie probatorie, ci si implicatii cu privire la conditiile de valorificare ale decaderii. Prin edictarea dispozitiei legale amintite, s-a urmarit invocarea exceptiei de tardivitate inainte ca instanta sa intre in cercetarea recursului. De altfel, in literatura de specialitate, s-a remarcat ca si in ipoteza in care recursul se judeca la primul termen, intimatul trebuie sa ridice mai intai exceptia de tardivitate, caci daca se intra in cercetarea cauzei, recursul urmeaza sa fie considerat in termen[20].

Totusi, art. 310 C. proc. civ. reglementeaza o situatie particulara. In mod obisnuit, problema tardivitatii se rezolva pe baza actelor de la dosar. Data depunerii recursului trebuie sa rezulte din insasi recipisa de predare a cererii la posta sau din faptul inregistrarii ei la instanta competenta. Textul analizat excede aceasta ipoteza care reprezinta totusi regula. Or, in aceasta situatie, in care tardivitatea rezulta din actele de la dosar, decaderea poate fi invocata in tot timpul judecatii[21].

Alin. 5 al art. 303 C. proc. civ. precizeaza ca: „Presedintele instantei, care primeste cererea de recurs, va putea sa o inapoieze partii prezente, daca nu indeplineste conditiile prevazute de lege, pentru a fi refacuta, prelungind termenul de recurs cu 5 zile”. Desi pare a fi o prelungire a termenului de recurs, in realitate, legiuitorul a avut in vedere necesitatea indeplinirii unor cerinte formale, cum sunt neindicarea unor elemente de identificare a partilor, a martorilor propusi, lipsa semnaturii si altele. Insusi textul de lege subliniaza ca cererea se restituie partii „pentru a fi refacuta”. Deci, legea nu are in vedere acele conditii care se refera la exercitiul recursului, ci la partea formala a acestuia[22].

Cat priveste motivele de recurs, art. 306 alin. 1 C. proc. civ. prevede ca, daca recursul nu a fost motivat in termenul legal, acesta este nul[23].

Recurentul nu se va putea plange pe calea contestatie in anulare speciala, prevazuta de art. 318 C. proc. civ., ca nu i-au fost examinate motivele formulate tardiv, chiar daca acestea ar fi de ordine publica. Art. 306 alin. 2 C. proc. civ. prevede, ca o exceptie de la sanctiunea nulitatii recursului, cand acesta nu a fost motivat in termenul legal, ca motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu, de instanta de recurs, dar ea este obligata sa le puna in dezbaterea partilor. Motivele de ordine publica, acelea deci care privesc incalcarea unor dispozitii legale imperative – procesuale sau materiale – pot fi invocate de catre

parte inaintea instantei de recurs, pana la incheierea dezbaterilor in fata acesteia, deci si dupa expirarea termenului de motivare a recursului. Numai incalcarea normelor dispozitive trebuie semnalate instantei de recurs in termenul fixat de lege pentru depunerea motivelor de recurs[24].

2.2. Conditiile de forma ale recursului

Dispozitiile Codului de procedura civila, care reglementeaza recursul, nu contin reguli speciale cu privire la cuprinsul cererii de recurs, asa incat, se aplica prevederile art. 287 C. proc. civ. si ale art. 82 alin. 1, art. 83 C. proc. civ.. Combinand prevederile acestor articole cu cele ale art. 303 si art. 316 C.proc.civ., rezulta ca cererea de recurs va cuprinde:

1. Numele, domiciliul sau resedinta partilor, ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca recurentul locuieste in strainatate, va arata domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. Daca recurentul nu sta personal in proces, se va arata, de asemenea, numele reprezentantului si domiciliul acestuia, alaturandu-se dovada corespunzatoare.

2. Hotararea care se ataca individualizata prin aratarea instantei care a pronuntat-o, numarul hotararii, data pronuntarii, eventual si numarul dosarului.

3. Motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza recursul.

4. Dovezile invocate in sustinerea recursului.

5. Semnatura.

Aceste cerinte si consecintele nerespectarii lor au fost prezentate in capitolul privitor la apel. Se impun insa a fi facute cateva precizari referitoare la motivarea recursului.

Motivarea recursului trebuie sa se supuna unor cerinte impuse de lege. Mai intai, este de remarcat ca, potrivit art. 303 alin. 1 C. proc. civ., recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se calculeaza de la comunicarea hotararii, chiar daca recursul s-a facut mai inainte[25].

Potrivit art. 306 alin. 3 C. proc. civ., „Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, daca dezvoltarea acestora face posibila incadrarea lor intr-unul din motivele prevazute de art. 304”. Per a contrario, daca motivele de recurs sunt confuze, imprecise, avand un caracter general, iar dezvoltarea lor nu permite incadrarea hotararii atacate in cadrul nici unui motiv de casare din cele prevazute de art. 304 C. proc. civ., aceasta neregularitate a cererii de recurs este sanctionata cu nulitatea[26].

Cererea de recurs, sub sanctiunea nulitatii, trebuie sa fie timbrata[27]. Sunt si unele situatii in care recursul nu se timbreaza, cum ar fi recursul declarat de procuror, recursul introdus impotriva unei hotarari pronuntate intr-o cauza pentru care nici cererea de chemare in judecata nu se timbreaza.

2.3. Cauza recursului – motivele de recurs

Motivele (cauzele) de recurs sunt neregularitatile, omisiunile, erorile sau netemeinicia hotararii ce se ataca pe aceasta cale, care trebuie sa imbrace una din formele prevazute de art.304 C.proc.civ. sub denumirea de motive de modificare sau casare. Deci, simpla nemultumire a partii de hotararea pronuntata nu este suficienta, dupa cum nu este suficienta nici afirmatia generala ca hotararea atacata este nelegala sau netemeinica, recurentul fiind obligat sa isi sprijine recursul pe cel putin unul din motivele prevazute limitativ de lege[28].

Art. 304 C. proc. civ. consacra anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr.138/2000, 11 motive de recurs, dintre care unele de neregularitate, iar altele de netemeinicie. In mod normal, ar trebui ca recursul sa poata fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate a hotararii, deoarece partile au avut la dispozitie o judecata in fond in fata primei instante si o rejudecare a fondului (atat in fapt cat si in drept) in apel. Totusi legea prevedea si unele motive care vizau netemeinicia hotararii[29].

Motivele de casare prevazute de art. 304 C. proc. civ. nu isi gasesc aplicare in acele situatii in care hotararea primei instante data, potrivit legii, fara drept de apel, ci se vor aplica dispozitiile art. 3041 C. proc. civ. Potrivit acestor dispozitii, recursul nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele. Aceeasi situatie este prevazuta de art. 73 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi. Potrivit acestui articol, „impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta se poate declara recurs jurisdictional, care nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304 C. proc. civ., instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele”. Avand in vedere dispozitiile art. 72 din Legea nr. 94/1992, potrivit carora hotararile instantelor Curtii de Conturi nu sunt supuse apelului,  s-a apreciat ca dispozitiile art. 73 din aceeasi lege nu mai erau necesare[30].

In legatura cu prevederile art. 304 C. proc. civ., unii autori au criticat unele imperfectiuni ale acestor reglementari. Astfel, in acest articol se regasesc unele motive care constituie temei pentru exercitarea unor cai extraordinare de atac. Este cazul celui de-al saselea motiv de recurs – cand instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut – care constituie temei de revizuire (art. 322 alin. 1 pct. 2 C. Proc .civ.). Situatia este identica si in cazul celui de-al patrulea  motiv  de  recurs    depasirea  atributiilor  puterii  judecatoresti    care

constituie si temei pentru exercitarea recursului in anulare (art. 330 pct. 1 C. proc. civ.). Alte imperfectiuni legate de reglementarea cuprinsa in art. 304 C. proc. civ. se refera la existenta unor motive care cuprind mai multe ipoteze, desi reprezinta acelasi aspect de nelegalitate si interferenta dintre unele motive de recurs[31].

Potrivit art. 304 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere:

1.     cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale;

2.     cand hotararea s-a dat de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii;

3.     cand hotararea s-a dat cu incalcarea competentei altei instante;

4.     cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;

5.     cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute cu sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2;

6.     daca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;

7.     cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii;

8.     cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia;

9.     cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii;

10.            cand instanta nu s-a pronuntat asupra unui mijloc de aparare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaratoare pentru dezlegarea pricinii.”[32]



[1] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.476; I.Les, Tratat…, op.cit., pag.569.

[2] A se vedea pentru „evolutia si involutia reglementarii recursului”, I.Deleanu, op.cit., pag.368-370.

[3] V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, „Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.138/200 (II)”, in R.D. nr.2/2001, pag.15-16.

[4] Ibidem, pag.16.

[5] I.Les, Tratat…, op.cit., pag.571.

[6] A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag.365-366.

[7] I.Les, Tratat…, op.cit., pag.572-573.

[8] A se vedea, pentru amanunte, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.477.

[9] I.Les, Tratat…, op.cit., pag.573.

[10] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.478.

[11] A se vedea, pentru exemplificare, I.Les, Tratat…, op.cit., pag.574.

[12] Pe langa cazul special prevazut de art.4 din Legea nr.29/1990, se poate mentiona si situatia reglementata prin art.231 din Legea nr.56/1993, potrivit caruia recursurile, exercitate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de sectiile Curtii Supreme de Justitie, se solutioneaza de catre un complet format din 9 judecatori, in cadrul aceleiasi institutii.

[13] C.S.J., sec.com., dec. nr.947 din18 iunie 1996, in Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1996, pag.347-348.

[14] A se vedea, pentru detalii, V.Daghie, op.cit., pag.95-102; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.479-481.

[15] Curtea de Apel Bucuresti, sec.civ., dec. nr.35 din 13 ianuarie 1995, in Culegere de practica judiciara…, pag.291-292.

[16] Curtea de Apel Bucuresti, sec.civ., dec.nr.429/1998, in Culegere de practica judiciara…, pag.295-296.

[17] A se vedea, I.Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. II, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, pag.375-376.

[18] A se vedea I.Les, Sanctiunile…, op.cit., pag.201.

[19] Ibidem, pag.203.

[20] Ibidem, pag.203-204.

[21] I.Les, Tratat…, op.cit., pag.577.

[22] Ibidem, pag.577.

[23] Curtea de Apel Bucuresti, sec.civ., dec. nr.2006 din 4 decembrie 1998, in Culegere de practica judiciara…”, pag.301-302.

[24] I.Deleanu, op.cit., vol. II, pag.378-379.

[25] I.Les,  Tratat…, op.cit., pag.578.

[26] Curtea de Apel Bucuresti, dec. nr.1221 din 26 septembrie 1997, in Culegere de practica judiciara…, pag.300-301.

[27] A se vedea, pentru amanunte, V.Daghie, op.cit., pag.111-113.

[28] D.Radu, Ghe.Durac, op.cit., pag. 351.

[29] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag. 481. aceste lipsuri au fost, in parte, inlaturate, prin suprimarea ultimului motiv de recurs, care viza netemeinicia hotararii (prin O.U.G. nr.138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art.304 C.proc.civ.

[30] I.Les, Tratat…, op.cit., pag.580; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.482.

[31] Ibidem.

[32] A se vedea, pentru amanunte in legatura cu aceste motive de recurs, V.M.Ciobanu, Tratat…, op.cit., vol. II, pag.384-394; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.481-488; F.Magureanu, op.cit., pag.330-338; V.Daghie, op.cit., pag.119-133 , I.Les, Tratat…,op.cit., pag.580-590.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 568
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved