SITUATIA TRATATELOR INTERNATIONALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI IN DREPTUL INTERN DIN ROMANIA - RESTRANGEREA EXERCITIULUI UNOR DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTATI

SITUATIA TRATATELOR INTERNATIONALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI IN DREPTUL INTERN DIN ROMANIA - RESTRANGEREA EXERCITIULUI UNOR DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTATI

1. Situatia tratatelor internationale privind drepturile omului in dreptul intern din Romania.

Relatia dintre legislatia internationala si cea interna a unei tari prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic cat si practic.

De-a lungul timpului au fost elaborate diverse teorii cu privire la raportul dintre dreptul international si dreptul intern al statelor.

Statele si-au adaptat sau schimbat politica si legislatia in functie de teoria pe care au considerat-o ca avand castig de cauza. Toata elaborarea doctrinara are menirea sa dea raspunsuri unor chestiuni practice, indicand comportamentul care trebuie urmat de stat, pe plan intern, in sistemul legislativ si mai ales in domeniul infaptuirii justitiei, si pe plan extern, in domeniul relatiilor internationale in continua schimbare.

Astfel, una dintre aceste teorii este teoria dualista. Conform acestei teorii, cele doua drepturi sunt egale, insa independente si separate. Ele nu s-ar intalni, asemenea liniilor paralele. Ca urmare, valoarea normelor lor nu depinde de concordanta dintre ele. Aceasta teorie absolutizeaza deosebirile existente intre cele doua sisteme de drept.[2]

O alta teorie este cea a prioritatii dreptului intern fata de dreptul international public. Aceasta teorie afirma ca dreptul international public deriva din dreptul intern al statelor si drept urmare cele doua drepturi constituie o unitate deplina numita "drept statal national". Se mai sustine ca dreptul international public ar fi doar o prelungire a dreptului intern al statelor in domeniul relatiilor internationale, care poate fi numit "dreptul public extern" al statului. Aceasta teorie se baza pe vechea conceptie a suveranitatii absolute a statelor.

Dupa primul razboi mondial s-a impus teoria prioritatii dreptului international public in raport cu dreptul intern al statului. Drept urmare dreptul international ar stabili limitele competentelor dreptului intern al statelor.

Aceasta teorie este sustinuta si dupa cel de-al doilea razboi mondial avand la baza urmatoarele argumente :

recunoasterea superioritatii prevederilor tratatelor internationale fata de dreptul intern al statelor, fapt consemnat in unele sentinte arbitrare si in jurisprudenta internationala;

constitutiile unor state, in special cele membre ale Uniunii Europene, consacra superioritatea angajamentelor lor internationale fata de dreptul lor intern.

Pentru a deveni efective si a produce efecte, multe din tratatele internationale trebuie sa fie puse in actiune; dar acest lucru nu are loc doar prin simplul fapt al legiferarii lor pe plan international; ducerea mai departe a actiunii pentru atingerea obiectivului din tratat presupune includerea reglementarii in legislatia interna, iar aceasta se face prin activitatea legislativului.

Conform Conventiei de codificare a dreptului tratatelor din anul 1969 "o parte nu poate invoca dispozitiile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat."

De aici rezulta ca in situatia in care o lege interna constituie un obstacol ori nu ar fi de natura sa conduca la indeplinirea obligatiilor contractuale asumate printr-un tratat, de vreme ce statul respectiv este obligat sa-si indeplineasca obligatiile si atata timp cat nu se poate prevala de acea lege, nu-i ramane alta alternativa decat aceea de a modifica o asemenea lege si a crea baza legala interna pentru aplicarea tratatului respectiv.

In unele situatii, se formuleaza in tratat obligatia pentru parti de a include prevederile acestuia in legislatia interna a partilor, in altele, sunt consacrate drepturile care apar in virtutea aplicarii tratatului, dar pe care beneficiarii - subiectele de drept intern nu le pot invoca in lipsa unei reglementari interne. In cazul in care tratatul nu se poate aplica direct in ordinea juridica interna a unui stat, ca tratat, se pune problema prin ce modalitate acele prevederi conventionale internationale ajung sa fie incorporate in dreptul intern, astfel incat sa ajunga operationale, iar finalitatea tratatului sa poata fi atinsa.

Conform art.11 din Constitutie, in cazul tarii noastre, incorporarea tratatului in dreptul intern se face prin ratificarea acestor tratate internationale de catre Parlament.

In Dictionarul de drept international public ratificarea este definita ca fiind "actul juridic prin care un stat isi exprima consimtamantul, prin intermediul organelor sale competente, de a fi legat de un tratat international, semnat de plenipotentiarii sai.

Articolul 20 al Constitutiei prevede urmatoarele:

- Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

- Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Solutia constitutionala oferita de art.20 exprima nu doar atasamentul fata de reglementarile internationale, ci si marea receptivitate fata de dinamica posibila si previzibila a acestora. In domeniul drepturilor omului raman inca multe lucruri de infaptuit, care presupun colaborarea intre state si care se vor realiza prin tratate internationale.

Dispozitiile art.20, in perspectiva aplicarii lor, implica doua consecinte majore :

o prima consecinta il priveste chiar pe legiuitor, care va trebui intotdeauna si obligatoriu sa verifice daca proiectele de legi pe care le discuta si le adopta se coreleaza cu tratatele internationale la care Romania este parte;

o a doua consecinta priveste autoritatile publice competente a negocia, incheia si ratifica tratate internationale, care vor trebui sa manifeste o atentie sporita la observarea corelatiei dintre prevederile dreptului international si dreptul romanesc, iar in situatii mai dificile sa se foloseasca de procedeul rezervelor.

Conform Conventiei din anul 1969 privind dreptul tratatelor, rezerva este definita ca fiind "o obligatie unilaterala, oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de un stat atunci cand semneaza, ratifica, accepta sau aproba un tratat, ori adera la acesta, prin care isi manifesta intentia de a exclude sau modifica efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor, fata de statul respectiv." Conform unei alte definitii, mai simple, aparuta intr-un dictionar diplomatic, rezerva reprezinta "o declaratie de vointa prin care statul, in timp ce admite tratatul in ansamblul sau, exclude de la acceptarea sa anumite dispozitii determinate, de care nu va fi legat."

O problema ce se poate ridica in legatura cu art.20 este aceea de a sti care este solutia in situatia in care unele reglementari internationale ar contraveni Constitutiei. Conform art.51 din Constitutie, respectarea Constitutiei si a suprematiei acesteia este obligatorie. Deci suprematia Constitutiei nu permite ratificarea unui tratat international care ar contraveni prevederilor sale.

In sistemul dreptului romanesc, prevederile tratatelor internationale nu pot fi situate, sub aspectul fortei lor juridice deasupra prevederilor Constitutiei. De aici rezulta obligatia constitutionala pentru autoritatile competente in negocierea si incheierea tratatelor internationale de a observa concordanta lor cu Constitutia. Daca prevederile unor tratate internationale care se negociaza contin prevederi contrare Constitutiei, ratificarea lor se poate face fie cu rezervele corespunzatoare, fie numai dupa ce Constitutia este revizuita.

2. Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Articolul 39 al Constitutiei prevede urmatoarele:

- Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

- Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

Exercitarea drepturilor si libertatilor prevazute de Constitutie trebuie realizata in cadrul unor coordonate morale, politice, religioase si juridice, fiind de regula admis ca respectarea drepturilor si libertatilor individuale, inclusiv a celor care se exercita in grup, ale celorlalti, tine de chiar conceptul de libertate.

Declaratia Drepturilor Omului si cetateanului din Franta din anul 1789 prevedea in art.4 ca: "Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza altuia; astfel, exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu are alte limite decat cele care asigura celorlalti membri ai societatii sa se bucure de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de lege."

Posibilitatea juridica a stabilirii unor limitari raspunde nevoii de a asigura securitatea juridica a drepturilor si libertatilor celorlalti, atat in perspectiva intereselor lor individuale, cat si a celor nationale sau de grup, a binelui public ca expresie sintetica a acestor interese.

Din prevederile art.49 al Constitutiei rezulta ca s-a optat pentru institutia restrangerii drepturilor sau libertatilor si nu pentru posibilitatea suspendarii lor. Aceasta optiune corespunde prevederilor art.29, alin.2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit carora: "In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica."

Deci, restrangerea nu poate aduce atingere existentei dreptului sau libertatii.

Aceasta, in fond, reprezinta diferenta esentiala dintre suspendarea sau pierderea dreptului si restrangerea exercitiului sau. Restrangerea constituie o limitare si, deci, ea nu poate avea ca efect suprimarea dreptului. Un drept al carui exercitiu a fost restrans constituie un drept al carui exercitiu in aceste limite, este liber. Aceasta reprezinta o garantie constitutionala ce rezulta din insasi consacrarea prin Constitutie a drepturilor si libertatilor fundamentale.

O alta garantie prevazuta de art.49 este aceea a principiului proportionalitatii, in virtutea caruia restrangerea unui drept sau a unei libertati trebuie sa fie proportionala cu situatia care a generat-o. Aceasta presupune ca orice restrangere sa fie facuta numai in scopul pentru care a fost prevazuta si in anumite limite strict necesare, in functie de situatia care justifica restrangerea exercitiului unor drepturi.

Cea mai importanta garantie constitutionala a legalitatii restrangerii o reprezinta faptul ca aceasta nu poate fi instituita decat prin lege si numai daca este necesar, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Acest fapt permite atat controlul judecatoresc al actului administrativ prin care s-ar introduce o restrictie a unui drept sau al unei libertati, un asemenea act fiind nelegal si, deci anulabil pe calea contenciosului administrativ, cat si controlul constitutionalitatii de catre Curtea Constitutionala, o lege sau ordonanta prin care s-ar depasi cazurile limitativ prevazute de alin.(1) al art.49 fiind de asemenea nelegala, ca urmare a incalcarii prevederilor Constitutiei.

APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1.Prezentati teoriile elaborate de-a lingul timpului privitoare la raportul dintre reptul interational si dreptul intern al statelor.

2.Ce se intelege prin ratificarea tratatelor interationale ?

3.Precizati ce se intampla in cazul existentei unei neconcordante intre pactele si tratatele privitoare ladrepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile sale interne.

4.Ce se intelege prin rezerva la un tratat international ?

5.Specificati in ce situatii poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau al unor libertati.

6.Precizati in ce consta diferenta esentiala dintre suspendare sau pierderea unui drept si restrangerea exercitiului sau.

7.Care este garantia constitutionala a legalitatii restrangeri unui drept ?