Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
AdministratieDrept


STUDIU DE CAZ - Ucraina si Romania in razboi strategic

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PSIHOLOGIE JU DICIARA - SINTEZE
Rolul structurilor si proceselor sociale in geneza delincventei juvenile
Drept civil. Mosteniri (149 intrebari) - Grila
PRINCIPALELE MODALITATI DE SAVARSIRE A INFRACTIUNILOR
NOTIUNEA, CARACTERELE JURIDICE SI CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE INTRETINERE
RAPORTUL JURIDIC - Subiectele raportului juridic
RUDENIA SI AFINITATEA
Atributele dreptului de proprietate
Infractiuni reglementate de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale
DREPTUL GETO-DAC

TERMENI importanti pentru acest document

: romania in razboi cu ucraina : studiu caz stat natiune stat natiunilor : studiu de caz intre doua tari : informatii din ucraina cu privire la razboi :

Studiu de caz - Ucraina si Romania in razboi strategic

Studiul de caz este preluat de pe site-ul

http://www.studiidecaz.ro/pdf_format.php?cid=326

„Bucuresti, 12.02.2007 - Miza din jurul Insulei Serpilor: rezervele de hidrocarburi si gaz metan Miza Bastroe: intrarea strategica si necontrolabila in apele Uniunii Europene. Parlamentul Ucrainei a adoptat la 8 februarie atribuirea denumirii de 'satul Belai' ('Alb') asezarii militare din Insula Serpilor, care dupa aceasta decizie va fi trecut pe harta Ucrainei si in registrul localitatilor ucrainene. Decizia privind crearea unei localitati in Insula Serpilor, unde se afla o puternica baza strategica a fortelor CSI, a fost luata inca la 5 iulie 2006 de Consiliul regional Odesa. Oficial, localitatea 'Belai' face parte din raionul Chilia si se va subordona Consiliului municipal Vilkovo.

Procesul de la Haga dintre Romania si Ucraina privind delimitarea platoului continental si zonele economice exclusive ale celor doua tari in Marea Neagra constituie doar o latura a razboiului diplomatic si strategic dintre Ucraina si Romania.

Este indiscutabil faptul ca dupa 1991 raporturile romano-ucrainene sunt grevate de numeroase si spinoase diferende. Din lunga lista a acestora se amintesc: 'problema' sudului Basarabiei, nordului Bucovinei, tinutului Herta si Insulei Serpilor; situatia minoritatii romane din Ucraina; construirea de catre Ucraina (pe pamant istoric romanesc!) a canalului Dunare-Marea Neagra, denumit generic 'Bastroe'; despagubirile pe care Romania trebuie sa le primeasca in urma investitiilor facute in combinatul de exploatare miniera Krivoi Rog, de la Dolinska; stabilirea pe teren a liniei de frontiera; delimitarea zonelor economice exclusive si a platoului continental al celor doua tari in Marea Neagra. Ucraina, stat recent aparut (1991) pe harta politica a Europei, si-a arogat calitatea de 'mostenitoare' a fostei Uniuni Sovietice, adjudecandu-si teritoriile[1] romanesti smulse cu forta de fosta U.R.S.S. de la Romania. Nu s-a sinchisit de protestele Bucurestiului, nici de eventualele litigii. Kievul a privit teritoriile romanesti pe care le-a incorporat, in buna traditie sovietica, ca parti inseparabile ale noului stat ucrainean, deci ca o 'succesiune legitima' de la fosta U.R.S.S.

Normal ar fi fost ca toate aceste 'probleme' sa-si fi gasit rezolvarea inca din 1991, in spiritul bunei vecinatati, prin respectarea drepturilor istorice si juridice ale Romaniei, a Tratatului de pace de la Paris (10 februarie 1947), a celorlalte documente juridice ce guverneaza viata internationala. In ciuda acestei situatii dezavantajoase pentru tara noastra, in ciuda inflexibilitatii si tergiversarilor la care partea ucraineana a apelat in mod constant, partea romana, de buna credinta, avand moral, istoric si juridic dreptatea de partea sa, a decis continuarea negocierilor cu Kievul in vederea gasirii unor solutii corecte.

   Dupa 1997 negocierile bilaterale au continuat fara rezultate notabile, partea ucraineana demonstrand o totala inflexibilitate. Cu fiecare runda de negocieri privind delimitarea zonelor economice exclusive si a platoului continental al celor doua tari in Marea Neagra, partea romana s-a convins de reaua credinta a Kievului, de faptul ca negocierile erau efectiv o pierdere de timp din cauza diferentelor esentiale de abordare intre cele doua parti cu privire la procesul de delimitare; in acest interval, concomitent cu tratativele, partea ucraineana a actionat in vederea schimbarii situatiei de fapt a Insulei Serpilor. Constienta ca, mai devreme sau mai tarziu, partea romana va fi silita sa inceteze aceste negocieri sterile si sa faca apel la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, partea ucraineana s-a straduit din rasputeri sa modifice situatia si statutul Insulei Serpilor, sa-si creeze argumente cu care sa combata cererile si punctele de vedere ale partii romane. Remanentele politicii sovietice din timpul 'razboiului rece' se fac inca simtite la unii dintre 'succesorii' fostei U.R.S.S. Reactiile Ucrainei, 'politica' acesteia in chestiunile legate de delimitarea zonelor economice exclusive si a platolui continental al celor doua tari in Marea Neagra, nu au fost deloc in consonanta cu tipul de politica ce se duce astazi in Europa, in cadrul NATO si a altor organisme europene.

   Evident, interesele de moment si de perspectiva ale Ucrainei (eventuala aderare la NATO si UE) impune din partea acesteia mai multa deschidere spre un dialog real, transparenta, aplecare spre gasirea, impreuna, a unor solutii echitabile in toate chestiunile de interes reciproc. Partea romana si-a dovedit disponibilitatea in acest sens.

La 2 iunie 1997, intre Romania si Ucraina au fost semnate doua documente[2]: Tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare dintre Romania si Ucraina (Tratatul politic de baza), respectiv Acordul conex Tratatului politic de baza (incheiat prin schimb de scrisori intre ministrii Afacerilor Externe din cele doua tari). Cele doua documente contin prevederi referitoare, printre altele, la obligatia partilor de a incheia un Tratat privind regimul frontierei de stat si un Acord pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra. Totodata, Acordul conex contine o serie de principii in functie de care cele doua parti au convenit sa realizeze delimitarea. In cursul anului 1998, a inceput negocierea, in paralel, a documentelor mai sus mentionate. Textul tratatului privind regimul frontierei de stat romano-ucrainene a fost convenit la sfarsitul celei de-a 19-a runde de negocieri bilaterale, documentul fiind, ulterior, semnat la Cernauti, la 17 iunie 2003, de catre presedintii Ion Iliescu si Leonid Kucima, intrand in vigoare in urma schimbului instrumentelor de ratificare, realizat la Mamaia - cu prilejul Summitului Central European -, la data de 27 mai 2004. Cat priveste Acordul privind delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra, acesta nu a fost, pana in prezent, convenit, din cauza diferentelor esentiale de abordare intre cele doua parti cu privire la procesul de delimitare. Aspectele cu privire la care pozitiile partilor raman divergente au in vedere, pe de o parte, metoda de delimitare (localizarea punctului de unde ar trebui sa inceapa delimitarea) si, pe de alta parte, chestiunea determinarii tarmurilor relevante pentru delimitare (statutul Insulei Serpilor avand aici un rol decisiv). In ceea ce priveste metoda de delimitare, partea romana pledeaza pentru respectarea dreptului international, practicii si jurisprudentei in materie (metodele propuse de partea romana s-au inspirat din jurisprudenta C.I.J. si din spetele solutionate de aceasta: Danemarca versus Norvegia -1993, Canada versus SUA -1998, Bahrein versus Qatar - 2001, Camerun versus Nigeria -2002), metoda folosita de majoritatea acordurilor bilaterale incheiate in acest domeniu si cunoscuta sub denumirea de 'echidistata/circumstante speciale'.

Astfel, in viziunea partii romane, procesul de delimitare presupune respectarea urmatoarelor etape:

- determinarea tarmurilor relevante pentru delimitare;

- stabilirea unei linii de delimitare provizorii, echidistanta fata de tarmurile relevante;

- identificarea eventualelor circumstante speciale ale zonei supuse delimitarii[3];

- corectarea liniei de echidistanta provizorii, tinandu-se seama de circumstantele speciale, si stabilirea unei linii finale de delimitare, astfel incat sa se ajunga la un rezultat echitabil;

Totodata, in viziunea partii romane ar fi profund inechitabil ca doua nedreptati (1948 - anexarea insulei de catre URSS si 1949 - fixarea unilaterala a limitei apelor sale teritoriale la 12 Mm), vechi de peste o jumatate de secol, comise intr-o perioada cand Romania se afla sub ocupatie militara sovietica, sa devina baza juridica pentru comiterea unei inechitati si mai mari. La randul ei, partea ucraineana promoveaza o metoda de delimitare ne mai intalnita in practica instantelor internationale sau in acordurile de delimitare incheiate pana in prezent de diverse state, care ar conduce la rezultate profund inechitabile pentru Romania. Felul in care cele doua parti se raporteaza la prezenta Insulei Serpilor in aria de delimitat are legatura directa cu pozitia fiecareia dintre ele cu privire la tarmurile in functie de care ar urma sa se realizeze delimitarea.

Daca C.I.J. ne va da dreptate si va consfinti in plan juridic international faptul ca este vorba de o stanca, atunci delimitarea ne-ar avantaja, iar zona cu hidrocarburi, gaz metan s.a. - adevarata 'miza' a diferendului cu Ucraina! - ar trece in teritoriul ce va fi controlat de Romania.”

Procesul a fost finalizat. Curtea s-a pronuntat. Gasiti informatii pe site-ul www.mae.ro sau pe site-ul Curtii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!


CONCLUZII

In concluzie este important de stiut ca fondarea Curtii Internationale de Justitie constituie un ideal al lumii contemporane mentinand ideea de pace prin respectarea dreptului popoarelor si a principiilor de drept international in relatiile dintre state. Curtea este principalul organ judiciar al Natiunilor Unite, avandu-si sediul in Palatul Pacii din orasul Haga. Curtea Internationala de Justitie si-a inceput activitatea in anul 1946, inlocuind Curtea Permanenta de Justitie Internationala care a functionat si ea tot in Palatul Pacii in anul 1922.

Curtea Internationala de Justitie este parte integranta a Cartei Natiunilor Unite si opereaza in mare dupa un Statut asemanator celei care existase inainte de 1946 ( C.P.J.I). Principalele functii sunt pe de o parte rezolvarea in acord cu prevederile dreptului international a disputelor juridice dintre state, iar pe de cealalta parte ofera opinii si sfaturi in legatura cu intrebari de natura juridica puse de organe  si agetii internationale autorizate.

Compunerea Curtii Internationale de Justitie este alcatuita din 15 judecatori alesi pe o durata de 9 ani de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite si Consiliul de Securitate. Nu se poate sa fie mai mult de un judecator de o anume nationalitate, alegerile tinandu-se  la fiecare 3 ani pentru o treime din posturi, judecatorii care se retrag putand fi realesi. Membrii Curtii nu reprezinta guvernele tarilor din care provin, ei fiind magistrati independenti.

Un judecator competent trebuie sa aiba calificarea necesara in tarile din care provin pentru ca sa poata ocupa cele mai inalte pozitii sau sa fie juristi cu o recunoscuta valoare in ceea ce priveste dreptul international. Compunerea Curtii mai trebuie sa reflecte principalele forme de civilizatie si principalele sisteme de drept din lume. Cand Curtea nu are un judecator de aceeasi nationalitate cu una din partile aflate in conflict, acest stat poate sa numeasca o persoana ca judecator ad-hoc, in scopul rezolvarii litigiului respectiv.

Numai statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite au calitate procesuala activa dar si pasiva in fata Curtii Internationale de Justitie. Numarul statelor membre se ridicica la 185, acestora adaugandu-li-se 2 state care nu fac parte inca din Organizatia Natiunilor Unite, dar care au devenit parti semnatare ale Statutului Curtii, avand  aceleasi drepturi.

Curtea este competenta sa analizeze o disputa, doar daca statele implicate i-au acceptat jurisdictia, astfel:

-                  prin declaratia lor facuta sub forma unei intelegeri speciale prin care supun spre rezolvare litigiul lor Curtii;

-                  in virtutea unei clauze de jurisdictie unul dintre statele semnatare poate sa se adreseze Curtii;

-                  prin reciprocitatea care rezulta din declaratiile facute conform Statutului, prin care fiecare stat accepta ca obligatorie jurisdictia Curtii, in cazul unei neintelegeri cu un alt stat care a facut si el aceeasi declaratie.

Procedura dupa care se judeca este definita de Statut si de Regulile Curtii adoptate, dar si conform Statutului. Regulile care sunt in vigoare si in prezent, au fost adoptate in 14 aprilie 1978. Procedurile includ o faza scrisa, in care partile noteaza si schimba intre ele cereri, dar si o faza orala care consta intr-o sedinta publica in care agentii si avocatii se adreseaza Curtii.

Dupa faza orala, Curtea delibereaza separat iar decizia este anuntata intr-o sedinta publica, decizia fiind definitiva si irevocabila. Nerespectarea ei de catre unul din state face ca celalalt stat sa se adreseze Cosiliului de Securitate al Natiunilor Unite.

Curtea poate infiinta o Camera speciala la cererea partilor care sa judece dupa o procedura mai sumara. Camera este formata din 7 membri, care  judeca orice problema legata de mediul inconjurator ce intra in jurisdictia sa.

Din 1946, Curtea a emis 67 de decizii in legatura cu probleme legate de frontira, suveranitatea teritoriala, folosirea fortei, lipsirea interventiei in treburile interne ale unui stat, reltiile diplomatice, luarea de ostatici, dreptul la azil, nationalitate, dreptul de trecere si drepturile economice.

Curtea foloseste doua limbi oficiale – engleza si franceza, iar orice material scris este tradus automat si in cealalta limba.

In concluzie toate deciziile Curtii Internationale de Justitie sunt luate in acord cu tratatele internationale si conventiile in vigoare.



[1] Profesor universitar Doctor Dominut Padurean – Ucraina si Romania in razboi strategic, Academia Navala „Mircea cel Batran”, Google;

[2] Profesor universitar Doctor Dominut Padurean – Ucraina si Romania in razboi strategic, Academia Navala „Mircea cel Batran”, Google;

[3] Profesor universitar Doctor Dominut Padurean – Ucraina si Romania in razboi strategic, Academia Navala „Mircea cel Batran”, Google;

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 147
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved