EXPLOATATIA AGRICOLA - OBIECTUL EXERCITARII MANAGEMENTULUI

Produsele agricole se obtin in unitati economice de o mare diversitate, functie de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie, organizarea juridica, profil, dimensiune, etc.

Unitatea economica de obtinere a produselor, bunurilor si serviciilor in agricultura imbraca forma de: intreprindere agricola, exploatatie agricola familiala, firma (prestatoare de servicii in agricultura). Literatura de management face referire cu prioritate la termenul generic de intreprindere; agricultura este insa o ramura de activitate in care predomina (atat in tarile dezvoltate economic cat si in Romania) unitati agricole de tip familial, numite si exploatatii agricole familiale (sau gospodarii individuale in raportarile statistice).

1. Particularitatile intreprinderii agricole

Unitatile economice din agricultura, chiar daca functioneaza pe baza acelorasi principii cu cele din alte ramuri de activitate, se deosebesc de acestea din urma printr-o serie de trasaturi specifice, rezultat al particularitatilor agriculturii ca activitate umana.

Aceste particularitati sunt consecinta utilizarii unor resurse de productie de o natura deosebita, si anume:

- pamantul ca suport fizic (dispersat pe intinderi foarte mari) si sursa de "materii prime': elemente fertilizante, apa, aer etc.;

- organisme vii vegetale si animale care impun proceselor tehnologice ritmuri si restrictii cantitative si calitative specifice cu posibilitati limitate de interventie;

- utilizarea energiei solare - gratuite - care face ca procesele tehnologice vegetale sa fie singurele cunoscute cu randament energetic pozitiv. 

Din acestea deriva apoi numeroase caracteristici ale proceselor tehnologice in agricultura si, implicit, ale unitatilor economice avand ca obiect de activitate productia agricola. Cele mai importante dintre acestea sunt:

- dispersia activitatii productiei primare (vegetale) pe un teritoriu vast, cu consecinte hotaratoare asupra dispunerii organizarii social-administrative a populatiei ocupate in acest sector;

- pamantul este principalul mijloc de productie, cu potential productiv diferit in raport cu diferite zone, influentand productiile la unitatea de suprafata, natura si nivelul de alocare a factorilor de productie, costul produselor. Fertilitatea naturala a pamantului poate fi micsorata, refacuta sau sporita, prin intermediul unor tehnologii de cultivare a plantelor. Utilizarea pamantului ca bun natural ridica probleme de evaluare a lui. De asemenea, pretul unei unitati de suprafata de teren destinata agriculturii este cu mult mai scazut decat pretul aceleiasi suprafete utilizate in scopuri industriale, ceea ce influenteaza in sens negativ agricultura, piata funciara, existand tendinta scoaterii din circuitul agricol a unor importante suprafete de teren;

- agricultura este dependenta de conditiile de mediu ceea ce determina o actiune considerabila a factorilor de risc asupra productiei obtinute, variabila insa in functie de natura productiei. Un mijloc de remediere a inconvenientelor sezonalitatii si riscului consta in diversificarea productiei.

- procesele tehnologice si de munca se desfasoara pe suprafete si la distante mari, ceea ce influenteaza negativ atat productivitatea agregatelor si a muncii, cat si uzura masinilor;

- complementaritatea intre numeroase productii este determinata pe de o parte de necesitatea evitarii dezavantajelor monoculturii, a inmultirii buruienilor, bolilor parazitare si a daunatorilor cat si a realizarii unor economii de cheltuieli (la graul dupa o leguminoasa de exemplu, necesarul de ingrasaminte cu azot se reduce). De asemeni exista posibilitatea reducerii unor transporturi in situatia imbinarii in cadrul aceleiasi unitati agricole a productiei vegetale cu cea de crestere a animalelor, micsorandu-se costurile de productie;

- neconcordanta intre perioadele active (a interventiilor tehnologice si umane) si cele pasive in care plantele si animalele isi continua ritmurile biologice fara interventii din afara si care creeaza sezonalitati accentuate in ce priveste utilizarea fortei de munca si a mijloacelor de productie;

- activitatile de transport si supraveghere ocupa o pondere importanta in activitatea agricola si in volumul cheltuielilor, datorata atat distantelor mari pe care se executa cat si necesitatii repetarii unora pe aceeasi suprafata (prasile, tratamente);

- neconcordanta intre fluxul consumului de resurse (foarte lung uneori in productia vegetala in special) si obtinerea produsului finit - recolta - o data pe an, care creeaza dificultati in asigurarea ritmica a resurselor financiare.

Cunoasterea acestor particularitati permite definirea corecta a agriculturii si a unitatilor economice agricole, luarea unor decizii oportune si eficiente pentru integrarea ei in economia nationala.

8) Forme de exploatatii agricole

Principalul mijloc de productie in agricultura il reprezinta pamantul, iar mutatiile produse in forma de proprietate asupra pamantului si-au pus amprenta asupra evolutiei agriculturii romanesti.

Proprietatea funciara exprima dreptul de posesiune, utilizare, dispozitie, gestiune si uzufruct al unei suprafete de teren prin puterea proprie si in interes propriu. Proprietatea funciara imbraca urmatoarele forme: proprietatea privata si cea publica.

Proprietatea privata - insumeaza toate terenurile ce apartin unor persoane fizice, juridice sau statului (domeniul privat al statului - respectiv terenuri proprietatea statului, comunelor, oraselor, municipiilor si suprafetelor).

Proprietatea publica (domeniul public) include terenurile care sunt de uz si interes public (parcuri, rezervatii, sosele, drumuri).

In Romania, dupa reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra pamantului, suprafata agricola revenind proprietatii private particulare era de 11.510 mii ha, reprezentand 77,8% din total, restul de 3.287 mii ha (22,8%) apartinand statului (domeniu public si privat al statului).

Exploatarea pamantului presupune alegerea sistemelor de productie care asigura valorificarea optima a potentialului productiv. Exploatarea terenurilor agricole se face in cadrul unor cicluri fundamentale, care include permanent si continuu operatiile de: aprovizionare, productie, vanzare, incasare.

Terenurile agricole proprietate privata pot fi exploatate individual si prin asociere.

7)Clasificarea exploatatiilor agricole

Ca urmare a efectului succesiv a unui numar de legi cu referire la proprietatea si exploatarea funciara cunoastem o multitudine de forme de unitati agricole: gospodariile individuale, asociatiile familiale (D.L.54/1990), societati agricole (Legea nr. 36/1992), si societati comerciale (foste I.A.S) (Legea nr. 31/1991). Se constata o crestere a ponderii terenului ce este lucrat in gospodariile individuale, in defavoarea celorlalte forme de exploatare a pamantului, care poate fi pusa in special pe faptul ca exista o tendinta de migrare a 'orasenilor', catre munca campului, datorita somajului si a lipsei unei reconversii profesionale corespunzatoare.

Clasificarea exploatatiilor agricole se poate realiza avand in vedere urmatoarele criterii:

Dupa finalitatea urmarita si furnizorul factorilor de proprietate in:

intreprinderi agricole;

exploatatii agricole familiale.

Dupa forma de proprietate, in:

unitati economice agricole private (gospodarii taranesti, fermele familiale, asociatiile agricole, societati agricole, societati comerciale etc.);

unitati economice agricole cu capital integral de stat sau mixt (societatile comerciale agricole, societati nationale, agentii nationale etc.)

3. Dupa scopul activitatii, in:

unitati agricole producatoare de bunuri agro-alimentare;

unitati economice prestatoare de servicii pentru agricultura;

societati nationale cu profil agricol.

4. Dupa natura productiei, in:

- unitati agricole producatoare de bunuri de natura vegetala;

- unitati agricole producatoare de bunuri de natura animala;

- unitati agricole cu productie mixta.

5. Dupa marimea sau complexitatea activitatii. Se stabilesc grade de marime in functie de anumiti indicatori ca: cifra de afaceri, valoarea mijloacelor fixe, numarul de salariati, dispersia teritoriala a subunitatilor, suprafata de teren, efectivele de animale, marja bruta dezvoltata, etc.

6. Dupa forma de integrare, in:

unitati agricole integrate pe orizontala (asociatiile si societatile agricole);

unitati agricole integrate pe verticala pe baza de contract cu unitati economice din amontele sau avalul productiei agricole;

unitati agricole complexe cu activitate integrata pe orizontala sau verticala de tip agroindustrial, care cuprind productia agricola, prelucrarea industriala si comercializarea acesteia.

Exploatatiile familiale sunt exploatatii de productie si consum care folosesc resursele proprii funciare si forta de munca si produc bunuri prioritar pentru autoconsum, dar pot comercializa cantitati variabile de produse pentru obtinerea unor venituri care sa asigure partial sau total nevoile familiei.

Gospodariile taranesti de subzistenta detin intre 1 si 5 ha teren agricol si au sanse reduse de supravietuire. Activitatea lor de productie se caracterizeaza prin:

. sortiment larg de produse care sa acopere nevoile de autoconsum;

. lipsa de capital care influenteaza calitatea tehnologiilor de productie practicate;

. posibilitati reduse de studiere a pietei.

Numarul si dimensiunile acestor gospodarii taranesti care exploateaza terenul agricol sunt elemente cu mare dinamism, ca urmare a legii arendei, a deschiderii pietei funciare, cat si a lipsei de capital. Functionalitatea mecanismelor economiei de piata (concurenta, libera initiativa, legea cererii si a ofertei) creeaza conditii pentru transformarea acestora in exploatatii familiale cu caracter comercial.

Asociatiile agricole familiale sunt exploatatii agricole cu suprafete de cel putin 10 ha si dispun de un capital moderat dezvoltand relatii cu piata si cu mediul ambiant. Sunt forme de asociere simpla intre doua sau mai multe familii care au in proprietate suprafete de teren, avand ca scop exploatarea in comun a terenurilor agricole, cresterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, conditionarea, prelucrarea si vanzarea produselor obtinute, prestarea unor servicii sau alte activitati. Proprietarii isi pastreaza dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Asocierea se poate realiza prin intelegere verbala sau scrisa, fara formalitatile juridice, familiile asociate hotarand obiectul activitatii, conditiile in care se va realiza activitatea asociatiei.

Aceste forme de exploatare a terenurilor au reprezentat in etapa tranzitiei la economia de piata pentru unele gospodarii taranesti, pentru proprietarii de terenuri care locuiesc in orase si pentru cei in varsta, in primul rand o cale de folosire a pamantului si in al doilea rand o modalitate de practicare a unor tehnologii capabile a asigura productii ridicate, un anumit nivel de eficienta economica si o sursa de venituri mai ridicate pentru proprietari.

Societatile agricole cu personalitate juridica au ca obiect al activitatii exploatare a pamantului si a mijloacelor aduse in societate. Produsele obtinute sunt destinate pietei si autoconsumului. Numarul minim de asociati este 10.

Pamantul si mijloacele agricole se aduc numai in folosinta, insa asociatii isi pastreaza dreptul de proprietate asupra lor.

Societatea agricola se organizeaza conform legii si statutului propriu de functionare. Activitatea este condusa de un administrator. Obligatiile societatii sunt garantate cu patrimoniul social. Asociatii raspund numai cu partile sociale. Aceste exploatatii agricole pot realiza investitii de interes agricol, dar nu au caracter comercial.

Societatile comerciale agricole pe actiuni cu capital privat se pot constitui conform Legii 31/1990. Acestea se pot organiza pentru productia agricola, depozitarea si pastrarea produselor, prelucrarea unor produse agricole (cereale, carne, lapte etc.) si pentru desfacerea produselor. Au la baza proprietatea privata si contractul de societate.

Sectorul de stat al agriculturii ocupa circa 17% in anul 1989 si detine circa 13% in prezent din suprafata agricola a tarii si 25% din efectivele de animale. Pe baza Legii 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca societati comerciale si regii autonome, au luat fiinta actualele exploatatii agricole cu capital total sau partial de stat prin reorganizarea IAS, SMA si a institutelor de cercetari agricole.

Societatile comerciale s-au constituit ca exploatatii agricole cu scop lucrativ si cu personalitate juridica. Prin actul de infiintare s-a stabilit statutul de functionare, denumirea exploatatiei, sediul, capitalul initial, structura si constituirea acestuia, modalitatile de preluare a activului si pasivului si inscrierea in registrul comertului.

Pentru o parte din suprafetele agricole detinute de societatile comerciale, unele persoane fizice au capatat calitatea de actionar potrivit prevederilor Legii 18/1991, dar fara drepturi reale asupra terenului, ci au dreptul de a obtine produse sau venituri si dividende din profitul obtinut de exploatatie, proportional cu suprafata in virtutea careia a devenit actionar.

Societatile comerciale desfasoara activitatea de productie si comercializare a produselor vegetale si animale, de industrializare a unor produse si de prestare de servicii in agricultura.

AGROMEC ca societati comerciale presteaza lucrari de mecanizare, chimizare, reparatii si transport, pe baza unor tarife stabilite pe unitatea de lucrare

Regiile autonome agricole reprezinta alte forme de administrare si exploatare a unor bunuri proprietate de stat si sunt exploatatii de interes national sau local. In agricultura tarii noastre, ele functioneaza in domeniul preluarii produselor sub denumirea COMCEREAL si ca statiuni didactico-experimentale pe langa institutele de invatamant superior.

Exploatatiile agricole isi desfasoara activitatea pe principiile autonomiei, gestiunii economice si profitabilitatii.

Principiul autonomiei functionale si financiare permite exploatatiei agricole sa se administreze si sa se conduca independent.

Tabelul 1

Intreprinderile agricole cu capital de stat integral sau mixt

Dupa Oancea M. - Tratat de management in unitatile agricole, Ed. Ceres, 1999.

Aceasta se manifesta in modul de constituire, in relatiile create cu alti agenti economici, in stabilirea a ceea ce produce, cui si cu cat vinde, in formarea si utilizarea fondurilor proprii si in politica de investitii.

Principiul gestiunii economice impune obtinerea unor venituri care sa depaseasca nivelul cheltuielilor efectuate.

Principiul profitabilitatii arata necesitatea ca exploatatiile agricole sa obtina profit cu o masa cat mai mare.

9)3. Marimea si dimensiunea exploatatiei agricole

Referitor la exploatatia agricola, dimensiunea si marimea sunt termeni ce definesc doua concepte diferite .

Dimensiunea este data in primul rand de volumul principalului mijloc de productie, completat de volumul celorlalte resurse. In productia vegetala, principalul mijloc de productie il reprezinta pamantul. Suprafata de teren a unei unitati exprima prima conditie a existentei ei si indicatorul de baza al dimensiunii.

In zootehnie, efectivele de animale sunt cele care dau productiile, numarul de animale reprezentand indicatorul de dimensiune a unitatilor zootehnice.

La exprimarea dimensiunii exploatatiilor agricole prin unitati de suprafata sau capete de animale se intampina dificultatea ca nu toate suprafetele sunt echivalente intre ele, asa cum nu toate speciile de animale au aceeasi pondere dimensionala. Spre exemplu, nu poate fi comparata ca dimensiune o intreprindere agricola care detine 000 ha pasune, 500 ha teren arabil, 100 ha vii pe rod, 500 capete bovine cu o alta intreprindere care poseda 500 ha teren arabil si 000 capete porcine. Intre categoriile de folosinta ale terenului si speciile de animale exista diferente semnificative in ce priveste ponderea dimensionala.

Problema se rezolva prin folosirea unor unitati conventionale numite unitati de productie conventionale (UPC), luand ca baza un hectar de cereale neirigat egal cu 1 UPC sau coeficient 100. Pentru celelalte culturi, specii sau categorii de animale se utilizeaza coeficienti de transformare, ca de exemplu:

- cartofi...6 UPC pe un hectar

- vii pe rod sistem intensiv.. 8 UPC pe un hectar

- livezi pe rod sistem clasic. 5 UPC pe un hectar

- fanete naturale 0,5 UPC pe un hectar

- vaci de lapte sistem gospodaresc.. 1,8 UPC pe un hectar

- tineret porcin.. 0,1 UPC pe un hectar

- pui de carne...0,008 UPC pe un hectar

Acest procedeu de transformare a unor unitati de masura fizice in unitati conventionale, este cunoscut sub denumirea de metoda gradarii.

In teoria dimensiunii unitatilor se adauga drept indicator in aprecierea ei, numarul de salariati sau volumul de munca in ore-om, considerandu-se ca el reflecta dimensiunea sociala a unei unitati, iar efectivele de animale, suprafetele de teren, numarul de mijloace mecanice la societati de mecanizare, reflecta dimensiunea tehnica sau latura tehnica a dimensiunii unei unitati.

Marimea evidentiaza modul in care ansamblul resursele au fost atrase, alocate, combinate si utilizate in cadrul proceselor de productie si este reflectata de rezultatele obtinute. Deci indicatorii de marime, sunt legati de iesirile din sistemul - unitate si se refera la: Venitul agricol global si net, Contul exploatatiei (cu marimea cheltuielilor si veniturilor); Cifra de afaceri, ca indicatori care reflecta latura financiara a marimii, la care se pot adauga: Valoarea adaugata, Produsul exploatatiei sau Valoarea productiei (produsele vegetale, animale, autoconsumul, variatia de inventar la animale) ca indicatori care exprima latura economica a marimii.

In tarile U.E. se utilizeaza in clasificarea exploatatiilor dupa marime, indicatorul Marja bruta standard, calculat ca diferenta intre valoarea realizarilor brute si cheltuielile variabile aferente.

Utilizarea indicatorului - cifra de afaceri - pentru gospodariile agricole taranesti trebuie privit cu rezerva, intrucat ele sunt orientate in etapa actuala in mare parte pe autoconsum ori, cifra de afaceri reflecta rentabilitatea comerciala.

In general, atat pentru dimensiunea cat si pentru marimea unei unitati, in vederea aprecierii corecte, se redispozitie-motivatie luarea in calcul a mai multor indicatori, intrucat fiecare luat separat evidentiaza numai o latura a acestui proces.

In mod cert insa dimensiunea unitatilor agricole trebuie abordata in interdependenta cu marimea, pentru ca o crestere a dimensiunii reprezinta o conditie principala sau poate fi un factor al cresterii marimii unitatii, dar nu singurul. Marimea unei unitati (exprimata de exemplu prin venitul global agricol) poate creste actionand in trei directii: cresterea dimensiunii, pastrarea dimensiunii dar cresterea gradului de intensificare; cresterea dimensiunii concomitent cu intensificarea productiei.

Intr-un concept general, netinand seama de domeniul de activitate, criteriul de definire si ierarhizare a marimii il constituie numarul de salariati. Pe baza reglementarilor U.E., clasificarea dupa marime a intreprinderilor in functie de numarul de salariati se face astfel:

- intreprinderi mici, cu un numar maxim de 200 salariati, inclusiv cele private cu maximum 10 salariati;

- intreprinderi mijlocii, cu un numar de salariati cuprins intre 201 si 500;

- intreprinderi mari cu peste 500 salariati.

Pentru unitatile economice din agricultura criteriul numarului de salariati este putin concludent, astfel ca s-au cautat indicatori care sa reflecte gradul de marime a exploatatiilor, in special pe criterii economice. O astfel de clasificare este aceea a "dimensiunii economice', adoptata de tarile membre ale U.E.

In conformitate cu aceasta metodologie la baza evaluarii economice sta "venitul brut standard' (VBS), care se calculeaza ca diferenta intre valoarea productiei brute si anumite cheltuieli specifice (seminte, pesticide, furaje etc.), dar exceptand cheltuielile cu forta de munca si cu mijloacele tehnice. Venitul brut standard -VBS - este exprimat in unitati de dimensiuni economice (UDE), care la randul lor sunt exprimate in euro, astfel: 1 UDE = 1.000 Euro.

In functie de marimea VBS exprimat in UDE exploatatiile agricole pot sa se incadreze intr-un numar de opt clase astfel:

- clasa I - exploatatii cu un VBS mai mic de 1UDE (1.000 Euro);

- clasa a II-a - exploatatii cu un VBS cuprins intre 1-2 UDE;

- clasa a III-a - exploatatii cu un VBS cuprins intre 2-4 UDE;

- clasa a IV-a - exploatatii cu un VBS cuprins intre 4-8 UDE;

- clasa a V-a - exploatatii cu un VBS cuprins intre 8-16 UDE;

- clasa a VI-a - exploatatii cu un VBS cuprins intre 16-40 UDE;

- clasa a VII-a- exploatatii cu un VBS cuprins intre 40-100 UDE;

- clasa a VIII-a- exploatatii cu un VBS peste 100 UDE.

Dimensiunea si marimea unei unitati agricole sunt variabile in timp si spatiu, fiind influentate de un ansamblu de factori de natura tehnica, tehnologica, economica, ecologica, manageriala, sociala si care actioneaza cu intensitati si in sensuri diferite.

Astfel, unii factori pot favoriza o crestere a dimensiunii unitatilor agricole, altii o limiteaza, iar altii actioneaza intr-un sens sau altul in functie de conditiile macro si micro ale mediului lor.

10)4. Arendarea terenurilor agricole

Terenurile agricole si alte bunuri utilizate in productia agricola pot fi exploatate de proprietar, administrator si arendas.

Prin arendare se intelege contractul incheiat intre proprietar sau alt detinator legal de bunuri agricole si arendas, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durata determinata si la un pret stabilit de parti, asa cum precizeaza Legea arendarii.

Prin sistemul de arenda, fermierul (antreprenorul) exploateaza terenul contra unei chirii anuale (arenda). Avantajul arendarii consta in faptul ca arendasul isi poate folosi fondurile disponibile pentru cumpararea de utilaje agricole si consumuri intermediare. Arendarea ofera tinerilor agricultori posibilitati de a-si organiza o ferma agricola si contribuie la stabilirea lor in mediul rural. Arendarea este adesea combinata cu exploatarea directa de catre proprietar.

In tarile dezvoltate, sistemul de arenda este foarte dezvoltat. In Uniunea Europeana se exploateaza circa doua treimi din terenul agricol in sistem de arenda.

In Romania a fost reglementata arenda ca forma de concentrare si de exploatare rationala a pamantului si aceasta reprezinta o cale importanta de organizare a exploatatiilor agricole comerciale in perspectiva.

Arendarea se face pe baza unui contract scris, incheiat intre proprietar sau alt detinator de bunuri agricole si arendas, pe o durata determinata si la un pret stabilit de parti, asa cum prevede Legea arendarii nr. 65/1998 (care modifica Legea arendarii nr. 16/1994). Partile contractante pot fi persoane fizice sau juridice. Arendasii, persoane fizice, trebuie sa aiba pregatire de specialitate agricola, practica agricola sau atestat de cunostinte agricole si sa prezinte garantiile solicitate de arendatori. Arendasii - persoane juridice pot fi persoane juridice romane, cu sediul in Romania, care au ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole si sa prezinte garantiile solicitate de arendator. Arendasul poate sa cesioneze contractul de arendare sotului, coparticipant la exploatarea bunurilor agricole sau descendentilor sai care au implinit varsta majoratului. Arendatorul este obligat sa predea bunurile arendate in termen si in conditiile stabilite si sa-si execute obligatiile asumate prin contract. Proprietarul are dreptul de a controla modul in care arendasul administreaza bunurile sale.

Suprafetele de teren arendate nu sunt limitate de lege, arendasul putandu-si constitui exploatatii de dimensiuni considerate a asigura realizarea unor performante economice ridicate.

S-a considerat ca, din categoria terenurilor cu destinatie agricola nu pot fi arendate pasunile si fanetele, precum si terenurile cu vegetatie forestiera daca nu fac parte din amenajamentele silvice.

Bunurile ce fac obiectul contractului de arendare pot fi mobile sau imobile, acestea trebuind sa indeplineasca anumite conditii, si anume:

- sa existe in momentul incheierii contractului de arendare;

- sa fie determinate; cele mai multe dintre bunurile ce pot face obiectul contractului de arendare sunt determinate individual, cum ar fi: terenurile, amenajarile piscicole, masinile, utilajele etc., dar unele dintre ele pot fi determinate generic, cum ar fi: animalele si pasarile din fermele care fac obiectul arendarii;

- sa fie licite si posibile;

- sa fie in proprietatea arendatorului sau in posesia uzufructuarului sau a detinatorului legal care le arendeaza;

- sa fie in circuitul civil.

Toate aceste bunuri care pot face obiectul arendarii trebuie sa faca parte din domeniul privat, intrucat bunurile aflate in domeniul public sunt afectate unei utilitati publice si, prin urmare, sunt scoase din circuitul civil.

Arendarea are la baza Contractul de arendare care este o varianta a contractului de locatiune, in sensul ca arendarea reprezinta locatiunea fondurilor rurale.

Valabilitatea contractului este asigurata de:

- forma scrisa

- inregistrarea si depunerea unui exemplar la consiliul local in a carei raza teritoriala se afla bunurile arendate.

Forma scrisa este necesara si utila ambelor parti prin aceea ca ele isi cunosc atat drepturile cat si obligatiile asumate, au garantia ca ele se vor executa, datorita naturii juridice a contractului. Caracterele juridice ale contractului de arendare sunt:

a) este un contract bilateral (sinalagmatic) care da nastere la obligatii reciproce: proprietarul sau detinatorul legal are obligatia sa predea bunul pe o perioada determinata iar arendasul se obliga sa foloseasca bunurile agricole ca un bun proprietar, sa plateasca pretul-arenda la termenele convenite, sa restituie bunurile la incetarea contractului; 

b) este un contract cu titlu oneros intrucat partile urmaresc anumite interese proprii: proprietarul sa primeasca arenda iar arendasul sa exploateze bunul agricol si sa obtina venituri; 

c) este un contract consensual (cu acordul ambelor parti) dar si solemn pentru ca cere indeplinirea unor formalitati - forma scrisa si inregistrarea la consiliul local; 

d) se incheie pe o perioada determinata de regula nu mai mica de 5 ani (exceptie suprafetele mai mici de 1 ha);

e) este un contract cu executare succesiva pentru ca proprietarul asigura dreptul de exploatare a bunului agricol succesiv, in fiecare an, pana la incetarea contractului iar arendasul asigura plata arendei succesiv pe toata durata contractului.

Legea arendarii prevede expres ca proprietarul sau detinatorul legal al bunurilor agricole cedeaza arendasului numai dreptul de folosinta, nu si dreptul de proprietate ca in cazul contractului de vanzare-cumparare.

Pana la incheierea contractului exista o asa-zisa perioada de cautare, de tatonare:

. pentru arendator, pentru a-l gasi pe viitorul arendas care sa prezinte anumite garantii de cinste, seriozitate, bun gospodar;

. pentru arendas sa-si asigure resursele materiale si financiare pentru exploatarea bunului agricol.

In practica antebelica a arendarii in Romania si a altor tari occidentale aceste garantii se refera la pregatirea profesionala, practica in domeniu si calitatile morale, detinerea de mijloace financiare si materiale suficiente pentru activitatea de productie. Legea arendarii prevede obligatia ca arendasul sa foloseasca bunurile arendate (teren agricol, constructii, animale etc.) ca un bun gospodar, sa le mentina potentialul productiv. Conform legii, nu pot da si lua in arenda bunuri agricole:

. regiile autonome, institutele de cercetare si productie agricola, societatile comerciale care au in patrimoniu sau in administrare terenuri proprietate de stat;

. agentii economici prestatori de servicii AGROMEC in care statul prin Fondul Proprietatii de Stat este actionar majoritar.

Incapacitatea sau interdictia de a nu lua in arenda pentru S.C. AGROMEC este limitata numai la terenuri agricole si se refera la persoana juridica.

De asemenea, conform prevederilor legii, nu pot lua in arenda salariatii din conducerile administrative ale acestor unitati: managerul general, directorul tehnic, directorul comercial, inginerul sef, contabilul sef, membrii consiliului de administratie.

Contractul de arendare trebuie sa cuprinda:

a) partile contractuale: numele, prenumele, domiciliul pentru persoane fizice, denumirea si sediul pentru persoane juridice;

b) obiectul contractului - complet si precis determinat, descrierea bunurilor arendate, planul de situatie al terenurilor, inventarul altor bunuri agricole;

c) obligatiile fiecareia dintre parti, expres si complet mentionate;

d) durata arendarii;

e) arenda, modalitatile, termenele de plata ale ei;

f) raspunderile fiecarei parti;

g) alte clauze convenite de parti.

Pretul in contractul de arendare il reprezinta arenda. Plata arendei se face de catre arendas si se poate face in natura, in bani, in natura si bani. Nivelul ei se stabileste de catre parti in momentul incheierii contractului, odata cu modalitatea de plata si termenele.

Arenda in natura se stabileste intr-o cantitate de produse agricole cuprinse intre un minim si un maxim care se stabilesc de ambele parti, in functie de natura produselor si de zona de cultura.

Arenda in bani consta in echivalentul in lei a produselor agricole stabilite de parti drept pret al arendei, la preturile practicate pe piata locala la data platii. Nivelul stabilit al arendei este un factor de protectie atat pentru arendator, cat si pentru arendas. In acest scop camerele agricole au obligatia sa sprijine partile contractante in obtinerea datelor referitoare la calitatea si categoria terenurilor si metodologia de stabilire a nivelului arendei.

Pentru arendarea terenurilor agricole metodologia prevede:

. 5 clase de calitate a terenurilor agricole notate cu 1-100 puncte de bonitare (clasa 1 terenuri cu 81-100 puncte; clasa II cu 61-80 puncte, clasa III cu 41-60 puncte; clasa IV cu 21-40 puncte si clasa V cu 1-20 puncte) in functie de sol, relief, clima, apa freatica;

. fiecare clasa se imparte in trei categorii A, B, C in functie de gruparea parcelara, forma si obstacole, distante fata de localitati si centru de valorificare, calitatea drumurilor;

. valoarea unui punct de bonitare in echivalent grau si coeficientii de convertibilitate in alte produse.

Organele abilitate sa incadreze terenurile pe clase de calitate si categorii sunt Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie (ICPA), oficiile judetene pentru studii pedologice si agrochimie, oficiile judetene de cadastru si organizarea teritoriului.

La arendarea in zootehnie nivelul arendei se refera la specie, categorie de varsta, starea fiziologica si potentialul de productie. Nivelul arendei trebuie sa fie serios si sincer, eliminandu-se pe cat posibil subiectivismul partilor. De aceea, in stabilirea nivelului arendei, trebuie sa se tina seama eventual de posibilitatea ca arendatorul sa participe cu materiale in activitatea de productie, cat si de cheltuielile efectuate de arendas pentru realizarea productiei, care reprezinta un procent insemnat din valoarea productiei. De exemplu, daca la o cultura cheltuielile reprezinta 60% din valoarea productiei, nivelul arendei poate fi stabilit in procente (exemplu 20%) din valoarea productiei, restul de 20% constituind venitul arendasului.

Deci, arenda:

. pentru proprietar este o renta funciara platita de catre arendas pentru dreptul de a exploata pe termen determinat o anumita suprafata agricola;

. pentru arendas este o plata pentru folosirea terenului si care constituie element al costului ca si alte cheltuieli pentru lucrari, ingrasaminte, forta de munca.

Efectele contractului de arendare

a. Obligatiile ce revin arendatorului:

- predarea bunurilor agricole (terenuri, constructii, animale etc.) la termenul convenit de parti, de regula incepand cu data inregistrarii contractului la consiliul local. Aceasta se face prin masurarea sau numararea pomilor, butucilor, masurarea spatiilor;

- sa garanteze pe arendas de evictiune totala sau partiala (pierderea proprietatii asupra bunului sau tulburarea arendasului in exploatarea linistita si utila a bunului agricol arendat);

- obligatia de garantie pentru viciile ascunse (starea de sanatate la animale, defectiuni in constructii);

b) Obligatiile arendasului:

- de a exploata bunurile arendate ca bun gospodar: sa asigure cultivarea integrala a terenurilor, sa nu le degradeze, sa le mentina starea de functionare, sa execute lucrari de reparatii curente de intretinere, sa asigure pastrarea si integritatea bunurilor arendate;

- sa mentina potentialul productiv al bunurilor arendate, sa execute lucrarile agricole la timp si in bune conditii, potrivit tehnologiilor cunoscute, sa asigure protectia mediului, sa asigure o alimentatie corespunzatoare animalelor, precum si sa asigure asistenta sanitar-veterinara;

- au obligatia de a nu schimba categoria de folosinta a terenului arendat, sau natura bunului arendat la data incheierii contractului;

- sa plateasca arenda in modalitatea si la termenele prevazute in contract;

- sa restituie bunurile agricole la expirarea contractului.

Toate aceste elemente trebuie cunoscute de specialistii si respectiv de persoanele care doresc, pot si au dreptul sa arendeze terenul sau alte bunuri agricole atat pentru satisfacerea unor nevoi juridice cat si in scopul obtinerii unor avantaje pentru ambele parti contractuale.

Incetarea contractului de arendare poate avea loc:

a) dupa expirarea termenului (duratei) prevazut;

b) inainte de expirarea termenului in urmatoarele situatii:

- prin acordul partilor inainte de a ajunge la termen;

- rezilierea pentru neexecutarea obligatiilor;

- desfiintarea titlului de proprietate al arendatorului, intrucat terenul agricol arendat poate face obiectul unui contract de vanzare-cumparare. Subarendarea partiala sau totala cat si transmiterea contractului de arendare sunt interzise de Legea arendarii. Arendasul este considerat potrivit acestei legi agricultor sau producator agricol (art. 11, alin. 1 si 2). in aceasta calitate, arendasul beneficiaza de toate facilitatile de creditare si impozitare prevazute de actele normative in vigoare, asigurandu-i un tratament juridic echitabil Astfel Legea 83/1993 privind sprijinul acordat de stat producatorilor agricoli proprietari si detinatori de animale si terenuri agricole indiferent de forma de exploatare a acestora se extinde si asupra arendasilor.

Impozitele si taxele: potrivit art. 10 si 11 din Legea arendarii se suporta astfel:

- de arendas - impozitele si taxele datorate pe venit realizate de acesta din exploatarea bunurilor arendate, mai putin venitul agricol care constituie arenda;

- de proprietar sau detinatorul legal-impozitele si taxele pentru terenuri si celelalte bunuri, precum si impozitul pe arenda, care constituie venitul agricol al arendatorului.

Salariatii permanenti si sezonierii folositi de arendasi se bucura de toate drepturile si de protectia sociala prevazute de legislatia in vigoare.

La incetarea contractului de arendare arendasul are dreptul (de retentie) de a cere arendatorului sumele de bani ce reprezinta cheltuielile pe care acesta le-a facut cu imbunatatirea bunurilor agricole arendate, sub forma unor investitii.

Arendasul ca persoana fizica are drept de preemtiune (preferinta) inaintea statului in cazul instrainarii prin vanzare a terenurilor agricole arendate, situate in extravilan. Aceasta reglementare prevazuta de lege are urmatoarele consecinte:

- determina cresterea interesului unei persoane fizice de a lua in arenda terenuri agricole, ceea ce reprezinta o modalitate de concentrare a lor cu efecte benefice asupra practicarii unor tehnologii mai adecvate si cu nivel de eficienta mai ridicat;

- determina pe arendas sa se comporte ca un bun proprietar si sa urmareasca cresterea potentialului productiv al terenurilor agricole, sa se preocupe mai atent de protectia mediului si a consumatorilor.

Exista doua directii de dezvoltare a fenomenului arendarii terenurilor agricole. Pe de o parte exploatatii mai mari de diferite tipuri (societati comerciale, societati agricole sau chiar unitati economice de alt profil) vor lua in arenda terenurile mai multor proprietati, in general de mici dimensiuni. Pe de alta parte, intreprinzatorii privati - multi dintre ei specialisti in domeniu - vor lua in arenda suprafete de teren suficient de mari pentru a construi exploatatii moderne viabile din punct de vedere economic organizate si gestionate pe tipul intreprinderii.

Arendarea terenurilor agricole constituie o practica de lucrare a pamantului si in tarile cu economie dezvoltata. Spre exemplu, in tarile membre ale C.E.E. ponderea terenului care se lucreaza in arenda este de 67,8% in Belgia, 52,7% in Franta, 38,0% in Anglia, 37,0% in Olanda, 34,0% in Germania (fosta R.FG.), 29,0% in Spania, 20-21,0% in Grecia, Portugalia, Italia.

In Uniunea Europeana relatiile dintre arendas si arendator sunt reglementate prin contracte rurale stabilite de legislatiile nationale.

11)5. Functiile exploatatiei agricole

Orice exploatatie agricola se infiinteaza si functioneaza pentru a raspunde la doua imperative:

unul economic - satisfacerea cerintelor consumatorilor prin intermediul produselor si serviciilor oferite;

unul social:

satisfacerea cerintelor materiale ale proprietarilor si salariatilor;

integrarea activa in mediu.

In acest scop in unitatile economice agricole se desfasoara o serie de procese de natura biologica, tehnica, organizatorica, economica si sociala aflate in interactiune, care concura la realizarea obiectivelor propuse. Grupate dupa anumite criterii acestea constituie functiile intreprinderii.

Functia cuprinde un ansamblu de activitati specifice, relativ omogene, inlantuite logic, care se conditioneaza reciproc si sunt orientate spre obtinerea unui obiectiv stabil.

Conceptul de functiune al intreprinderii a fost propus de H. Fayol si desemneaza o grupa de activitati dupa anumite criterii. Cunoasterea lor permite intelegerea mecanismului de functionare al unitatii.

Principalele functii ale intreprinderii agricole sunt: productie, cercetare - dezvoltare, comerciala, financiar-contabila, de personal, de protectie a mediului.

Functia de productie grupeaza toate activitatile esentiale ale intreprinderii care se finalizeaza cu obtinerea de produse agricole sau servicii prestate (lucrari agricole, depozitare, prelucrare, turism). In cadrul acestei functii se cuprind urmatoarele activitati: programarea, pregatirea si lansarea proceselor de productie, organizarea proceselor de munca in conformitate cu prevederile tehnologiei, respectarea normelor economice privind consumurile specifice de resurse materiale (seminte, ingrasaminte, combustibil) si cheltuieli, urmarirea si evidenta productiei, controlul calitatii productiei si lucrarilor, mentinerea in conditii optime a parcului de tractoare si masini agricole, a cladirilor si terenurilor, activitatea de transport intern, folosirea rationala a animalelor, respectarea normelor de tehnica securitatii muncii.

Prin intermediul acestei functii, managerul utilizeaza resursele proprii, aprovizioneaza unitatea cu resursele atrase necesare, fundamenteaza deciziile de alocare optima a resurselor. Acestea reprezinta masuri de influentare a costului si calitatii produselor agricole si serviciilor, elemente de care depinde competitivitatea pe piata. Informatiile cu privire la situatia functiei de productie sunt folosite de celelalte functii ale unitatii.

Functia de cercetare-dezvoltare. Grupeaza activitatile al caror scop este mentinerea intreprinderii in pas cu progresul tehnic. Aceste activitati, la randul lor, pot fi grupate in;

- activitati de conceptie, care vizeaza cercetarea propriu-zisa si care, in unitatile de productie, inseamna aplicarea si verificarea redispozitie-motivatierilor elaborate de catre unitatile de cercetare in toate procesele tehnologice;

- activitati de investitii care trebuie sa fie fundamentate economic prin studii de fezabilitate specializate, chiar daca acestea sunt preluate de la unitati de profil;

- activitati de stabilire a unor conduite strategice pe termen lung si mediu. 

Tinand seama de importanta functiei de cercetare-dezvoltare se impune ca aceasta sa nu fie neglijata. Se redispozitie-motivatie dezvoltarea studiilor in domeniul pietei, al gestiunii atat prin forte proprii, cat si prin colaborarea cu unitati specializate. Se apreciaza ca o unitate economica in care aceasta functie nu se manifesta este supusa stagnarii, chiar daca celelalte functii se manifesta normal.

Functia comerciala impune realizarea in cele mai bune conditii a aprovizionarii tehnico-materiale si a desfacerii productiei pe piata interna si externa. Activitatile specifice acestei functii se refera:

- in procesul de aprovizionare la stabilirea necesarului de resurse materiale pe categorii, stabilirea furnizorilor de resurse si contactarea lor, negocierea tranzactiei, incheierea contractelor cu unii furnizori, aducerea in unitate a resurselor materiale, gestionarea si gospodarirea rationala a stocurilor.

- in domeniul desfacerii produselor finite activitatile se refera la stabilirea beneficiarilor posibili, gestionarea produselor, contactarea beneficiarilor, negocierea tranzactiei, incheierea unor contracte, transportul si predarea produselor si serviciilor la timp, in conditiile si la calitatea convenita

- in activitatea de marketing: se refera la prospectarea pietelor pentru a cunoaste cerintele pietei privind sortimentul si calitatea, asigurarea publicitatii prin reclame si prezentarea produselor, participarea la targuri si expozitii, cunoasterea segmentelor de piata pentru care produce intreprinderea si din care se aprovizioneaza cu factori de productie.

Pornind de la analiza pozitiei pe piata a intreprinderii si a canalelor de distributie a produselor agricole si serviciilor, de la diagnosticarea competitivitatii acestora si a evolutiilor previzibile in raporturile cerere-oferta managementul poate stabili optiunile strategice. In aceasta conceptie intreprinderea agricola trebuie sa produca ceea ce se vinde pe piata si nu 'sa vanda ceea ce a produs'. Aceasta permite adaptarea flexibila a productiei la modificarile ce apar in cererea si sortimentul de produse agricole si servicii, alaturi de intarirea autonomiei unitatilor agricole.

Foarte multi producatori agricoli raspanditi pe intreg teritoriul tarii au posibilitati reduse de informare asupra pietei interne, dar mai ales asupra celei externe. Totodata, actualele infrastructurii rurale si sisteme de prelucrare a produselor agricole si de aprovizionare cu factori de productie necesita concepte noi si sprijin material din partea statului. In toate tarile dezvoltate aceste probleme se rezolva in mediul rural deosebit de rapid in aprovizionarea fermierilor cu carburanti, furaje, ingrasaminte, erbicide, fermieri care dispun de informatii multiple, ceea ce determina minimizarea riscurilor de marketing.

Functia financiar-contabila grupeaza activitati in domeniul:

- financiar: elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli, planificarea financiara, planificarea creditelor, obtinerea creditelor, urmarirea modului de folosire a resurselor financiare, constituirea fondurilor proprii, rambursarea creditelor bancare, controlul financiar intern, controlul gestionar de fond, inventarierea mijloacelor, respectarea legislatiei in vigoare si a disciplinei financiare;

- evidentei economice, tinerea evidentei primare (tehnic-operativa), a evidentei contabile si statistice, intocmirea bilantului, calculatia costurilor,

elaboreaza studii si analize in vederea cresterii eficientei capitalului fix, a vitezei de circulatie a mijloacelor circulante.

Aceasta functie are un rol deosebit in economia de piata cu atat mai mult cu cat gestionarea bunurilor este dificila din cauza perisabilitatii unor produse agricole si dificultatilor de stocare, a duratei de pastrare. De cunoasterea acestei functii depinde cresterea capacitatii de autofinantare si crearea posibilitatilor de investitii si nivelul profitabilitati unitatii.

Functia de personal cuprinde activitatile care urmaresc asigurarea resurselor de munca din punct de vedere numeric si profesional. Activitatile specifice acestei functii sunt:

- recrutarea, selectionarea si incadrarea personalului;

- pregatirea profesionala si actualizarea acesteia;

- salarizarea si protectia muncii, asigurarea sociala;

- promovarea si stimularea competentei.

Este necesar sa se faca distinctie intre partea conceptuala manageriala a functiei si birocratia ei (evidente, state de salarii etc.). Prin exercitarea ei conducatorul trebuie sa asigure un echilibru intre interesele angajatilor si obiectivele exploatatiei.

Caracteristicile activitatilor din agricultura si mai cu seama sezonalitatea accentuata a proceselor de munca pun probleme deosebite in ce priveste asigurarea fortei de munca in perioadele critice.

Functia de protectie a mediului ambiant, de conservare si infrumusetare a peisajului rural are un rol crescand in managementul productiei agricole. Ea cuprinde activitati de reducere a poluarii chimice a solului, apelor si alimentelor, de respectarea normelor de utilizare a diferitelor produse fitofarmaceutice, de inlaturarea efectelor eroziunii solului, de utilizarea deseurilor produse de animale.

Prevenirea si combaterea poluarii mediului necesita constientizarea si informarea producatorilor agricoli cat si cresterea responsabilitatii pentru factorii poluanti dependenti de procesul agricol.

Tehnologiile de productie trebuie elaborate in stransa legatura cu politicile privind protectia mediului si a consumatorului. Practicarea unor tehnologii cu protectie cat mai mare a mediului si a consumatorului in unitatile agricole poate fi stimulata prin preturi stimulative, facilitati fiscale si in anumite situatii subventii din partea statului.

Masurile de protectie a mediului prin costurile mai reduse care le genereaza, abilitatea cu care sunt infaptuite, influenta lor asupra calitatii produselor sunt un mijloc important al concurentei. Aceasta face ca functia de protectie a mediului sa influenteze uneori rezultatele economico-financiare ale unitatii.

La nivelul fiecarui judet aceasta activitate este supravegheata si indrumata de un centru de protectie a mediului incadrat de specialisti si modalitati de control al factorilor poluanti si in agricultura. Amplificarea acestor functii se va realiza la nivelul unitatilor agricole pe masura dezvoltarii legislatiei in acest domeniu.

Intre functiile unitatilor agricole este o stransa interdependenta. Armonizarea actiunilor lor contribuie la realizarea obiectivelor propuse in cele mai bune conditii.

12)6. Structura organizatorica de productie a exploatatiei agricole

Exploatatia sau intreprinderea agricola indeplineste o serie de functii care au fost descrise anterior, ce converg la realizarea obiectivelor, prin intermediul unei echipe manageriale.

Exercitarea functiilor (functiunilor) respective se realizeaza in mod practic in cadrul unor subdiviziuni sau compartimente organizatorice, inzestrate cu personal, sarcini si mijloace adecvate. Acestea toate compun structura organizatorica a intreprinderii agricole.

Structura organizatorica a intreprinderii poate fi astfel definita ca: "ansamblul posturilor si compartimentelor de munca ale intreprinderii, modul de constituire si grupare a acestora, precum si principalele legaturi care se stabilesc intre ele in vederea realizarii in conditii de eficienta economica ridicata a obiectivelor intreprinderii. Tinand seama de considerentele expuse mai sus putem accepta ca in practica structura organizatorica a unei intreprinde se compune din:

- structura organizatorica de productie care cuprinde totalitatea subdiviziunilor organizatorice in cadrul carora se desfasoara diferite activitati de productie sau ajutatoare ale acestora, precum si din organizarea spatiala si a legaturilor dintre ele;

- structura organizatorica de conducere care se compune din totalitatea organelor si posturilor de conducere, asamblarea si subordonarea lor, precum si legaturile care se stabilesc intre ele.

In forma prescurtata prima este denumita structura organizatorica, iar a, doua structura de conducere. Intre aceste doua componente ale structurii organizatorice exista o legatura stransa. In mod normal structura organizatorica de conducere se adapteaza structurii organizatorice de productie care tine seama de cerintele organizarii tehnologice. Acest fapt nu exclude utilizarea unor concepte si principii specifice managementului in scopul perfectionarii structurii organizatorice de productie.

In mod concret, structura organizatorica de productie reprezinta un mod de compartimentare a intreprinderii agricole pe subunitati de productie sau de servire. Aceste subdiviziuni organiyatorice pot imbraca un aspect cantitativ (numar si dimensiune) sau calitativ (natura activitatii si a relatiilor intre ele).

In functie de rolul lor in indeplinirea obiectivelor, subdiviziunile organizatorice sunt de doua feluri:

- subdiviziuni de productie al caror reprezentant tipic in unitatile agricole este ferma agricola;

- subdiviziuni de deservire sau functionale.

a) Subdiviziunile de productie. Dispun de resurse materiale, financiare si umane, care, combinate in anumite proportii si supuse diverselor procedee tehnologice, sunt transformate in produse.

Principalele subdiviziuni sau compartimente organizatorice de productie sunt:

Ferma vegetala. Are ca scop organizarea si obtinerea unei parti de productie vegetala a intreprinderii si pentru aceasta detine o anumita suprafata de teren delimitata spatial. In functie de ramura de productie si sistemul tehnologic suprafata fermei poate avea dimensiuni diferite.

Ferma de crestere a animalelor. Grupeaza un anumit numar de animale intr-o singura specie (bovine) sau categorie (bovine la ingrasat). Daca numarul de animale dintr-o specie sau categorie este redus, ferma poate detine mai multe specii si categorii de animale. Acest lucru este necesar pentru a se obtine o anumita marime a fermei care sa justifice constituirea unui compartiment (personal de conducere si administrativ, sediu, gestiune economica proprie).

Pe langa un anumit numar de animale ferma zootehnica mai dispune de adaposturi, diferite instalatii si echipamente specifice profilului.

De asemenea, unele ferme (bovine si ovine in special) dispun si de suprafetele de teren necesare obtinerii furajelor de volum (masa verde, fanuri, produse insilozabile etc.).

In intreprinderile agricole cu efective mari de animale fermele zootehnice se grupeaza cate 2-3 in complexe de crestere a animalelor. De asemenea, pentru speciile de porcine si pasari se organizeaza unitati de productie de sine statatoare, lipsite de terenuri pentru obtinerea furajelor necesare si avand la baza tehnologii de varf de tip industrial. Acestea poarta denumirea generica de combinate de crestere industriala a animalelor (porci, pasari).

In afara fermelor care constituie subunitatile de productie de baza in unitatile economice din agricultura mai putem intalni diferite compartimente de productie care au ca obiect de activitate prelucrarea productiei primare:

- statii de vinificare

- linii de imbuteliere

- sectii de conserve si semiconserve

- produse de abator si carmangerie

sau de obtinere a unor produse necesare altor subunitati de productie (fabricile de nutreturi combinate).

b) Subunitatile organizatorice de deservire (functionale). Grupeaza activitati auxiliare destinate sprijinirii activitatilor de productie din cadrul intreprinderii. Si acestea se diferentiaza in functie de natura activitatii in:

- subdiviziuni de servire tehnica: sector mecanic, sector de chimizare,  sector de hidroamelioratii, constructii etc.;

- subdiviziuni de aprovizionare-desfacere (serviciul comercial, A.D.T.);

- subdiviziuni de servire economica si administrativa: sectorul economic, diferite servicii administrative: salarizare, personal, paza, protectie impotriva incendiilor etc.

Structura organizatorica depinde de mai multi factori, cel mai important fiind dimensiunea. Dimensiunea determina un numar mai mare sau mai mic de compartimente de dimensiuni corespunzatoare, un grad diferit de autonomie.

De asemenea, se mai mentioneaza ca factori care influenteaza structura organizatorica:

- factorii naturali: terenul privind dimensiunea, configuratia, grad de comasare etc.

- factorii tehnici: caracteristicile functionale ale tractoarelor si masinilor agricole.

- factori economici si organizatorici: nivelul de concentrare, intensificare, profilul productiei.

Societatile comerciale agricole cu capital preponderent de stat sunt structurate pe ferme ca unitati productive de baza si sectoare de deservire - economic, de hidroamelioratii, de constructii, de chimizare, de aprovizionare, desfacere, transport.

In interiorul societatii comerciale, in scopul desfasurarii in conditii de eficienta a activitatii productive, se stabilesc relatii de colaborare intre ferme si intre ferme si sectoarele de deservire. Continutul colaborarii si cooperarii intre fermele aceleiasi societati comerciale si intre ferme si sectoarele de deservire, se complexeaza tot mai mult, pe masura intensificarii productiei, a concentrarii si in special a prelucrarii productiei agricole.

Aceste relatii ce se formeaza intre subdiviziunile societatii comerciale sunt coordonate de catre conducerea societatii.

Fig. 1. Organigrama Societatii comerciale "Fruvimed" SA (dupa Letitia Zahiu)

Structura organizatorica a societatii agricole este lasata, de catre lege, la latitudinea conducerii societatii. De obicei, atat timp cat aceste societati depasesc ca suprafata cateva sute de ha, nu se pune problema formarii de subdiviziuni organizatorice productive (gen ferme). Aceste subdiviziuni apar acolo unde se desfasoara o activitate mai complexa (sector culturi de camp, legumicol, vii, pomi etc.) sau unde nivelul de concentrare a suprafetelor a depasit 800-1200 ha.

Pe langa compartimentul productiv, la nivelul societatilor agricole, in structura organizatorica se regaseste un compartiment functional ce cuprinde sectorul mecanic si sectorul economic-comercial.

Sectorul mecanic este inca slab reprezentat, foarte multe astfel de societati preferand sa lucreze cu Agromecul, in regim de mijloace inchiriate, pe de o parte datorita lipsei de fonduri proprii, pe de alta parte datorita monopolului pe care il detine Agromecul in domeniul mecanizarii agriculturii. Se semnaleaza totusi un fenomen care se doreste cat mai extins si anume aceste societati au inceput achizitionarea de mijloace mecanice, spargand astfel monopolul reprezentat de Agromec.