Hotararile adunarii generale

Hotararile adunarii generale

Importanta hotararilor adunarii generale

Vointa sociala a oricarei societati comerciale exprimata de adunarea generala este adusa la indeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizeaza administrarea societatii. in acest sens, hotararile luate de adunarea generala, cu respectarea legii, contractului de societate sau statutului, sunt obligatorii pentru toti asociatii. Obligativitatea hotararilor adunarii generale pentru toti asociatii este un corolar al principiului majoritatii, care guverneaza formarea vointei sociale a oricarei societati comerciale.

Avand in vedere importanta hotararilor adunarii generale a actionarilor, obligativitatea acestora pentru toti actionarii, chiar si pentru cei care nu au participat la sedinta in urma convocarii, precum si faptul ca hotararea adoptata in numele legii reprezinta vointa sociala a societatii ca personalitate juridica, legiuitorul a reglementat strict modalitatea de intocmire a hotararilor. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la convocarea adunarii generale, a exercitarii votului, a publicitatii dezbaterilor, etc, s-a prevazut posibilitatea pentru persoanele prejudiciate de a cenzura hotararea adunarii generale pe cale judiciara.

In acest sens, se pot observa dispozitiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit carora hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala, sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.

Exemplificand acest aspect, intr-una din solutiile pronuntate in practica judiciara s-a retinut ca nici la fond si nici in apel, apelantul parat nu a depus nici o dovada din care sa rezulte data la care hotararea adunarii generale din 16.12.1998 a fost publicata in Monitorul Oficial pentru a se putea calcula termenul de 15 zile si pentru a se analiza daca actunea promovata este sau nu in termen, astfel ca intimatii reclamanti puteau sa o introduca oricand, in lipsa unei asemenea probe certe[1].

De asemenea, practica a stabilit ca atacarea in justitie a unei hotarari a adunarii generale in cazul unei societati cu raspundere limitata poate sa aiba loc numai dupa publicarea acesteia in Monitorul Oficial[2].

In vederea asigurarii unor certe garantii procesuale, Legea nr. 161/2003 'privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei', a adaugat acestui text de lege inca doua alineate, stabilindu-se pe aceasta cale, ca atunci cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoana interesata. De asemenea, noul text de lege statueaza ca administratorii nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie.

Facand referire la aceste modificari survenite in textul art.132 din Legea nr. 31/1990, se poate aprecia ca prin reglementarea nulitatilor absolute ale hotararii A.G.A., legiuitorul nu a facut decat sa consfinteasca din punct de vedere legislativ orientarile deja existente in doctrina si practica judiciara.

Spunem acest lucru, deoarece autorii lucrarilor de specialitate au efectuat distinctii intre nulitatile relative si absolute ale hotararilor A.G.A. inca inainte de aparitia acestei legi.

Sectiunea I

Consideratii generale

Adunarea generala este organul suprem al societatii. Ea ii numeste pe administratori si cenzori si tot ea ii revoca, aproba bilantul contabil si fixeaza dividendele, stabileste bugetul de venituri si cheltuieli si planul de activitate pe urmatorul an, hotaraste asupra oricaror modificari ale actului constitutiv.

Adunarea asociatilor reprezinta forma de organizare care permite elaborarea si exprimarea in decizii si hotarari a vointei sociale.in ansamblul societatii comerciale adunarea asociatilor reprezinta cel mai important organ de conducere avand plenitudine de competenta si atributii[3].

De aceea, hotararile adunarii generale au o importanta deosebita in viata societatilor comerciale si este motivul pentru care legiuitorul a stabilit conditii stricte si imperative de adoptare si respectare a lor.

Din acest punct de vedere, se poate mentiona, ca de vreme ce hotararile adunarii generale reprezinta vointa sociala a societatii, actionarii sunt tinuti sa respecte deciziile statutare si deciziile adunarii generale, daca acestea au fost adoptate cu respectarea procedurii prevazute de lege. Chiar in interiorul unei adunari, ordinara sau extraordinara, nu exista o unitate absoluta a conditiilor de adoptare, deoarece, conditiile de formare a vointei sociale sunt supuse legii si actului constitutiv.

Hotararea adunarii generale, care reprezinta asa cum s-a mai aratat vointa persoanei juridice, desi este generata de voturile asociatilor, ea nu se reduce la simpla lor insumare, ci reprezinta o realitate de un ordin diferit, care ii exprima subiectivitatea distincta, ca entitate colectiva institutionala[4].

Sectiunea a II-a

Publicitatea si obligativitatea hotararilor

Opozabilitatea hotararii adunarii generale fata de terti se asigura prin realizarea publicitatii acesteia, in conformitate cu art. 131 alin. 4 din Legea nr. 31/1990. Astfel, hotararea adunarii generale va fi depusa in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului spre a fi mentionata in registru si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a in cazul in care aceste hotarari implica modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul aditional, cuprinzand textul integral al clauzelor modificate.

Hotararile adunarilor generale nu vor putea fi executate daca nu au fost indeplinite formele de publicitate mentionate mai sus si, in consecinta, nu produc efecte juridice nici fata de actionari, nici fata de terti.

In literatura de specialitate s-a considerat ca astfel de hotarari sunt afectate de o conditie suspensiva, neputandu-se solicita executarea obligatiilor ce decurg din hotarare pana la indeplinirea formalitatilor privind publicitatea. in schimb, odata efectuate aceste formalitati, se aplica regula potrivit careia conditia indeplinita are caracter retroactiv, deci hotararea isi produce efectele de la data adoptarii[5].

Interdictia executarii hotararilor nepublicate conform legii poate fi privita si ca o sanctiune ce intervine in cazul nerespectarii formalitatilor de publicitate[6].

Totusi, lipsa caracterului executoriu al hotararii adunarii generale nu inseamna ca aceasta nu este valabila. Ca atare, s-a apreciat ca pana la data la care hotararea adunarii generale este anulata conform art. 132 din Legea nr. 31/1990, aceasta este prezumata valabila. Hotararea adunarii generale nu va putea fi pusa in executare inainte de indeplinirea formalitatilor de publicitate, insa, lipsa caracterului executoriu al acesteia nu inseamna ca ea nu produce efecte fata de actionari si fata de terti. Spre exemplu, pana la data publicarii, fiecare actionar care a participat la adunare si a votat hotararea are obligatia de a nu savarsi acte si fapte care pot impieta asupra executarii ei. Mai mult, actionarii care au votat in favoarea ei sunt tinuti de acea hotarare, ei neputand efectua actele de aducere la indeplinire pana cand aceasta nu face obiectul tuturor formelor de publicitate. in ceea ce priveste tertii, societatea este obligata fata de ei prin actele organelor sale, chiar daca acestea depasesc limitele obiectului de activitate, exceptand cazul in care societatea dovedeste ca tertii cunosteau sau trebuiau sa cunoasca depasirea acestor limite. Daca hotararea adunarii generale nu depaseste limitele obiectului de activitate, tertii care au cunoscut hotararea au obligatia de a nu incheia cu societatea acte care reprezinta modalitati de executare a hotararii, inainte ca formalitatile de publicitate sa fie indeplinite[7].

Unii autori au comentat in doctrina ca dispozitiile art. 131 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile doar societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni. Pentru celelalte forme ale societatii comerciale, legea nu prevede obligatia aducerii la cunostinta tertilor a hotararilor adunarii generale, dar cu toate acestea, hotararile sunt supuse inregistrarii in registrul comertului, daca ele privesc acte sau fapte a caror inregistrare este prevazuta de lege, cum ar fi hotararile privind donatia, vanzarea, locatiunea, sau garantia reala asupra fondului de comert[8].

Apreciem ca dispozitia din art. 131 alin. 4 cuprinde norme cu caracter general care se aplica tuturor formelor de societati comerciale, cu atat mai mult cu cat legiuitorul nu a facut nici o distinctie in acest sens, deci nici interpretul nu trebuie sa distinga. Asadar, formalitatile de publicitate ale hotararii adunarii generale sunt aplicabile pentru toate tipurile de societati.

Dezbaterile adunarii generale se finalizeaza cu adoptarea hotararilor prin vot, mijloc de exprimare a vointei sociale. Ca efect al principiului majoritar, hotararile luate de adunarea generala, in limitele legii si actului constitutiv, sunt obligatorii chiar si pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

In acest sens, se poate concluziona ca hotararile adunarii generale se impun cu forta unei legi si reprezinta o consacrare a fortei juridice a principiului vointei majoritare. Hotararile adunarii generale sunt acte de vointa interna, care nu obliga decat pe actionari, organele societatii si functionarii acesteia. Adunarea generala in limitele prevazute de art. 132 din Legea nr. 31/1990 poate lua orice hotarare, inclusiv de revocare totala sau partiala a hotararilor anterioare cu conditia de a nu se aduce atingere drepturilor dobandite de terti.

Exista cazuri cand hotararea adunarii creeaza o obligatie directa in favoarea actionarilor, cum ar fi cea privind fixarea dividendului, care genereaza o actiune directa ce poate fi promovata de actionari pentru plata dividendului.

Hotararile adunarii generale sunt obligatorii pentru actionari si societate, insa fata de terti nu produc efecte directe.

In alta ordine de idei, hotararile prin care se numesc administratorii, cenzorii sau lichidatorii este generatoare de drepturi si obligatii pentru acestia, intrucat ele exprima o perfectare a acordului lor dat anterior luarii hotararii, in faza proiectului de hotarare. Asa se si explica faptul ca raporturile dintre aceste categorii si societate, reprezentata in cazul de fata prin organul sau suprem - adunarea generala - sunt reglementate de dispozitiile referitoare la contract, in speta, de cele privitoare la contractul de mandat[9].

Sectiunea a- III-a

Nulitatile relative si absolute ale hotararii adunarii generale a actionarilor

Nulitati absolute

Nulitatea absoluta intervine atat ca urmare a nerespectarii unor dispozitii legale cat si a nerespectarii unor dispozitii statutare, daca prin acestea se ocroteste un interes social general[10].

In acest sens, distingand in raport de natura interesului ocrotit, se poate concluziona ca sunt lovite de nulitate absoluta, in primul rand, hotararile adunarii generale care au fost adoptate fara respectarea normelor privitoare la convocare, sau au fost adoptate in alt loc si in alt termen decat cel aratat in convocare, amintind in aceasta situatie, ca regula, dispozitiile imperative ale art. 117 din Legea nr. 31/1990. De la aceste dispozitii fac bineinteles exceptie, prevederile art. 121 din acelasi act normativ care privesc tinerea adunarii generale de catre actionarii reprezentand intreg capitalul social, daca nici unul dintre ei nu se opune.

In ceea ce priveste convocarea adunarii, se poate observa ca legiuitorul a adus o completare prin Legea nr. 161/2003, facandu-se precizarea in art. 117 alin. 4 ca in situatia in care toate actiunile societatii sunt nominative, convocarea adunarii se poate face numai prin scrisoare recomandata, precizare care nu mai lasa loc de interpretare in ceea ce priveste folosirea unor alte mijloace de comunicare ce puteau fi asimilate prin analogie scrisorii recomandate. (O astfel de analogie s-ar fi putut realiza prin prisma noilor modificari ale Codului de procedura civila care in dispozitiile art. 720 face trimitere la comunicarea prin fax, telex, posta electronica, etc, modalitati care, dupa cum se vede, sunt excluse de Legea nr. 31/1990.)

Un alt aspect de nulitate al hotararilor A.G.A. este acela al nerespectarii ordinii de zi mentionate in convocare. In acest sens, practica judecatoreasca a fost constanta in aplicarea dispozitiilor art. 117 alin. 7, potrivit caruia, convocarea se face cu 'mentionarea explicita a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterii', constatand ca hotararile adoptate cu incalcarea acestei prevederi sunt lovite de nulitate absoluta. Considerentul pentru care s-au pronuntat astfel de solutii a fost acela ca publicitatea ordinii de zi are drept scop sa impiedice formarea unor majoritati neasteptate si interesate, si punerea actionarului in masura sa se pregateasca si sa se documenteze in deplina cunostinta a problemelor ce urmeaza a fi discutate, deoarece, in calitatea pe care o are, actionarul aduce o contributie prin votul sau la formarea vointei sociale[11].

Referitor la acelasi subiect, ar mai fi de mentionat ca Legea nr. 161/2003 a introdus un nou alineat textului art. 117 alin. 9, potrivit caruia actionarii societatilor de tip inchis, pot face in scris, propuneri adresate administratorilor pentru completarea ordinii de zi, cu cel putin 5 zile inainte de data adunarii, insa propunerile vor fi inscrise pe ordinea de zi doar cu aprobarea adunarii generale. De la aceasta regula, fac exceptie propunerile privind modificarea actului constitutiv, care trebuie, sub sanctiunea nulitatii sa fie cuprinse in convocare, cu mentionarea textului integral al propunerii.

Printre alte cazuri de nulitate absoluta, ar mai putea fi enumerata situatia in care hotararea adunarii generale a fost adoptata cu un cvorum sau o majoritate mai mici decat cele prevazute de lege. Si aici ar fi de subliniat cazurile in care la prima convocare a adunarii ordinare nu au fost prezenti actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social sau deliberarile au fost validate fara sa fie indeplinita conditia majoritatii absolute din capitalul social reprezentat in adunare[12]. De asemenea, in cazul adunarii generale extraordinare, este aplicabila aceeasi institutie a nulitatii absolute daca la prima convocare nu au fost prezenti actionari reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar hotararile au fost luate fara majoritatea care sa intruneasca votul actionarilor ce reprezinta cel putin jumatate din capitalul social, sau la convocarile ulterioare nu au fost prezenti actionari reprezentand jumatate din capitalul social, iar hotararile au fost luate fara votul unui numar al acestora care sa reprezinte o treime din capital. Se presupune ca, in situatiile prezentate mai sus, actul constitutiv nu deroga de la conditiile legale de cvorum si majoritate, caz in care, evident, se aplica prevederile acestuia, cu conditia ca respectiva clauza sa nu reduca limitele legale[13].

Tot referitor la nulitatile absolute, s-ar putea adauga cele ce intervin in lipsa cerintelor de forma prevazute 'ad validitatem', facand vorbire in aceasta categorie despre hotararile adoptate in lipsa unui secretariat sau a unui presedinte al adunarii, sau cele ce nu au fost constatate  printr-un proces-verbal care sa contina mentiunile prescrise de lege.

Nulitati relative

Revenind la subiectul propus, vom dezbate in continuare cazurile de nelegalitate ale hotararilor adunarii generale a actionarilor care atrag, insa, nulitatea relativa a acestora.

S-a apreciat in literatura, ca nulitatea relativa este, in general, determinata de faptul ca majoritatea a fost obtinuta cu voturile unor incapabili sau cu voturi afectate de vicii de consimtamant ori determinata de incalcarea unor dispozitii legale supletive precum si a unor clauze statutare[14].

Astfel, hotararile luate cu incalcarea dispozitiilor art. 126 alin.l din Legea nr. 31/1990, respectiv cu votul administratorului cand este vorba de descarcarea gestiunii lui sau de o problema in care persoana sau administratia lui ar fi in discutie, sunt nule, dar numai daca voturile administratorilor au fost indispensabile pentru obtinerea majoritatii. Aceasta, intrucat adunarile generale au drept scop sa verifice actele de gestiune facute de administratori, iar a permite acestora sa cumuleze functia de mandatar al actionarilor si de gestionar, inseamna a le permite sa influenteze hotararile adunarii care privesc raspunderea sau activitatea lor.

In aceeasi ordine de idei, sunt lovite de nulitate relativa, hotararile care au fost luate cu participarea unor actionari a caror libertate de vot a fost limitata pe baza unor conventii prohibite prin art. 128. Interdictia din art. 128 este absoluta, deoarece dreptul la vot nu poate face obiectul unei tranzactii, separat de actiune, iar actionarul trebuie sa aiba libertate desavarsita de a vota dupa convingerea sa, in cadrul adunarii. incalcarea acestei interdictii duce numai la nulitatea absoluta a conventiei privind exercitarea dreptului de vot, hotararea adunarii generale ramanand valabila pana la dovedirea unei vatamari ce nu poate fi reparata decat prin anularea hotararii.

Cazurile de nulitate relativa deja expuse mai sus, permit includerea in aceasta categorie si a celor ce privesc calitatea actionarilor care isi exprima votul cu ocazia adunarii generale, si anume cand hotararile au fost adoptate cu participarea si votul unor persoane lipsite de capacitatea deplina de exercitiu, sau cu participarea si votul unor persoane al caror consimtamant a fost viciat prin eroare, doi sau violenta.

Este insa de remarcat, ca in cazul nulitatilor relative enumerate mai sus, hotararea adunarii este anulabila numai daca voturile viciate au fost indispensabile pentru formarea majoritatii[15]. Pe de alta parte, in toate cazurile in care se invoca aspecte de incalcare a actului constitutiv, hotararea adoptata in aceasta modalitate este lovita de nulitate relativa.

Distinctii intre nulitatile absolute si relative

Raportat la distinctiile aratate, apreciem ca s-ar impune si unele precizari referitoare la diferentele de regim juridic dintre nulitatea absoluta si nulitatea relativa, diferente stabilite in materia dreptului comun. Astfel, este binecunoscut, ca daca nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, chiar si de instanta din oficiu, nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului. in aceeasi ordine de idei s-a stabilit ca, daca nulitatea absoluta este imprescriptibila si nu poate fi acoperita prin confirmare, nulitatea relativa este prescriptibila (in termenul de 15 zile prevazut de art. 132 alin. 2 care este un termen de prescriptie extinctiva si nu de decadere) si de asemenea poate fi acoperita prin confirmare potrivit dispozitiilor art. 1190 C.civ.

Intr-o opinie exprimata in literatura de specialitate, s-a afirmat ca actiunea in anulare prevazuta de art. 132 din Legea nr. 31/1990 are in vedere numai cauze de nulitate relativa, izvorate din incalcarea normelor legale supletive sau a actului constitutiv si poate fi intentata numai de actionarii care au lipsit sau care au votat impotriva. Pentru celelalte cazuri de nulitate, s-a sustinut ca se aplica dreptul comun in ceea ce priveste conditiile si procedura de introducere a actiunii in nulitate (relativa sau absoluta)[16].

Consideram insa, ca actiunea in anulare prevazuta de art. 132 poate fi introdusa de actionari si pentru cauze de nulitate absoluta, legea nefacand nici o distinctie intre cele doua cauze de nulitate. Mai mult, prin modificarile aduse Legii nr. 31/1990 de Legea privind prevenirea si sanctionarea coruptiei nr. 161/2003, au fost reluate dispozitiile din materia dreptului comun referitoare la nulitatea absoluta, ceea ce nu mai lasa loc de interpretare in acest sens. Asadar, potrivit art. 132 alin. 3¹ introdus de Legea nr. 161/2003, cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata.

Intr-o sentinta pronuntata de Tribunalul Oradea, s-a retinut ca la data de 28. 02. 1994 a fost convocata adunarea generala a actionarilor, ocazie cu care din partea actionarului 'I' S.A. Oradea, au participat trei persoane fara imputernicire speciala, in acest caz, hotararile adoptate, fiind luate de persoane fara calitate, simt nelegale[17].

1. Actiunea in anulare

In ceea ce priveste procedura de anulare a hotararii adunarii generale reglementata de dispozitiile art. 132-133 din Legea nr. 31/1990, aceasta se aplica tuturor tipurilor de societate comerciala si se judeca potrivit procedurii reglementate in Legea societatilor comerciale care se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.

Hotararea adunarii generale contrara legii sau actului constitutiv poate fi atacata numai in fata instantelor judecatoresti, chiar daca exista o clauza compromisorie in cadrul actului constitutiv sau un compromis arbitrai care atribuie arbitrajului comercial competenta actiunii in anulare[18].

Un alt aspect demn de luat in seama ar fi acela ca, desi judecarea cererii de anulare are un caracter contencios, totusi cererea se judeca in camera de consiliu, in scopul accelerarii judecatii. Cerinta legii privind judecarea cererii de anulare in camera de consiliu este imperativa, ea urmarind sa protejeze confidentialitatea informatiilor privind activitatea societatii comerciale, iar nerespectarea acestei conditii conduce la nulitatea absoluta a hotararii pronuntate in acest fel.

Conform art. 132 alin. 4 actiunea in anulare este de competenta tribunalului de la sediul societatii, textul de lege stabilind astfel competenta instantei in a carei raza teritoriala societatea isi are sediul, iar notiunea de sediu trebuie interpretata in aceste conditii ca avand sensul legal de 'sediu social'.

Un alt element de noutate adus de dispozitiile art. 132 prin modificarile intervenite conform Legii nr. 161/2003, este acela ca cererea privind anularea hotararii se va solutiona in contradictoriu cu societatea reprezentata prin administratori, mentiune care nu se regasea in vechea reglementare.

Daca insa actiunea este promovata de o parte a administratorilor, fireste ca societatea va fi reprezentata de ceilalti. In cazul in care toti administratorii au atacat hotararea, societatea va fi reprezentata de persoana desemnata de presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va alege alta persoana in vederea reprezentarii in fata instantei[19].

De asemenea, alin. 4 al art. 132 introdus prin aceeasi Lege nr. 161/2003 stabileste ca administratorii nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie. in acest caz, trebuie facuta precizarea ca administratorii nu pot ataca doar acea parte a hotararii adunarii generale care contine revocarea lor din functie, insa pot solicita anularea masurilor nelegale adoptate printr-o astfel de hotarare chiar daca prin ea s-a luat si masura revocarii. Daca s-ar accepta solutia contrara ar insemna ca practica judiciara a instantelor sa lase loc abuzului de drept, stiut fiind ca, hotararea poate fi atacata de actionarii care au votat impotriva masurilor adoptate si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei. Astfel, daca persoanele interesate in adoptarea unei anumite masuri ar lua act in timpul sedintei adunarii generale ca administratorul se opune ( in conditiile in care acesta are drept de vot), ar adopta si masura revocarii lui din functie pentru a-i inchide calea promovarii actiunii in anulare.

Potrivit dispozitiilor art. 132 alin. 10, hotararea irevocabila de anulare va fi mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, spre deosebire de vechiul text de lege care supunea publicitatii respectiva hotarare definitiva de anulare. Dispozitia din art. 132 alin. 10 privind opozabilitatea hotararii judecatoresti de anulare fata de toti actionarii este o consacrare a caracterului social al actiunii, cand, desi introdusa de un singur actionar, admiterea ei profita si se impune tuturor actionarilor.

2. Actiunea in radiere

Distinct de actiunea in anulare reglementata de art. 132, hotararea adunarii generale poate fi supusa, in mod indirect controlului de legalitate, prin intermediul actiunii in radiere din registrul comertului a mentiunii privind hotararea respectiva, introdusa in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului[20]. Conditiile de introducere a actiunii in radierea mentiunii privind hotararea adunarii generale sunt insa diferite de cele ale introducerii actiunii in anulare.

Astfel, sub raportul sferei persoanelor care au calitate procesuala activa, in cazul actiunii in radiere aceasta este mai larga decat in situatia actiunii in anulare, putand include si alte persoane decat actionarii. in ceea ce priveste interesul cerat pentru introducerea actiunii, in cazul radierii, reclamantul trebuie sa dovedeasca existenta unui prejudiciu creat prin inscrierea mentiunii in registrul comertului, fiind vorba de un interes personal, in timp ce, in cazul actiunii in anulare interesul este social, trebuind dovedita doar incalcarea legii sau a actului constitutiv. Cu privire la termenul de introducere al actiunii, se poate observa ca in cazul actiunii in radiere, legea nu precizeaza termenul in care aceasta poate fi introdusa. Fiind vorba de o actiune care are drept scop inlaturarea unui prejudiciu, termenul de prescriptie este cel de drept comun, si anume 3 ani, care difera de termenul de 15 zile prevazut de lege pentru introducerea actiunii in anulare.

In ceea ce priveste raportul dintre cele doua actiuni, conform unei opinii exprimate in literatura de specialitate, actiunea in radiere a mentiunii privind hotararea adunarii generale nu poate fi introdusa de un actionar inainte de introducerea actiunii in anulare si admiterea ei de catre instanta, deoarece, in caz contrar, ar fi practic lipsita de efecte juridice o hotarare a adunarii generale, care, in lipsa unei actiuni in anulare este prezumata valabila. In plus, intr-o asemenea ipostaza, s-ar ajunge la eludarea conditiilor de exercitare a actiunii in anulare si s-ar crea premisele pentru sicanarea actionarilor de catre unii actionari minoritari. Art. 25 din Legea nr. 26/1990, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 348/2001, consacra caracterul subsidiar al actiunii in radiere, fata de alte mijloace legale si actiuni care sunt in mod obisnuit la indemana celui interesat[21].

Alti autori, nuantand aceasta dezbatere, au sustinut ca, avand in vedere caracterul actiunii in radiere, si anume inlaturarea cauzelor care produc sau pot produce un prejudiciu, ea poate fi introdusa si dupa expirarea termenului de introducere a actiunii in anulare, dar numai de actionarul care a lipsit de la sedinta adunarii generale unde a fost votata hotararea respectiva. In acest sens, s-a considerat ca nu este de conceput ca actionarii care au votat in favoarea hotararii adunarii generale sa ceara ulterior radierea mentiunii corespunzatoare din registrul comertului, deoarece astfel s-ar ajunge la o reformulare a vointei sociale intr-un alt cadru decat cel prescris de lege si anume adunarea generala a actionarilor[22].

In practica judiciara s-a retinut intr-o speta, ca hotararea A.G.A. poate exista in orice forma, dar judecatorul delegat cenzureaza si dispune radierea daca descopera neconcordante cu cadrul legal intern sau general, deoarece Legea nr. 31/1990 si Legea nr. 26/1990 reglementeaza doua figuri distincte si paralele: astfel, anularea hotararii A.G.A. se poate cere in termen de 15 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial, de orice actionar care nu a luat parte la adunarea generala sau a votat impotriva, cerand sa se mentioneze aceasta in procesul-verbal al sedintei, in timp ce radierea unei inregistrari se poate cere de catre orice prejudiciat. Se poate ajunge astfel la situatia ca, fara sa se fi anulat hotararea A.G.A., aceasta sa nu se inregistreze la registrul comertului sau, odata inregistrata, sa fie radiata, fiind lipsita in acest mod de recunoastere si de efecte. Intr-o asemenea ipoteza, prioritate si greutate interpretativa juridica are tocmai efectul radierii inregistrarii, deoarece judecatorul delegat cenzureaza continutul mentiunii si il pune in acord cu legalitatea, deoarece o mentiune neconforma scapata la o prima verificare a judecatorului delegat si neatacata prin procedura prevazuta de art. 132 ar urma sa produca efecte contrare statutului si contractului societatii comerciale, sa prejudicieze interesele actionarilor sau chiar ale unor categorii de terti[23].

Apreciem ca toata aceasta controversa a fost transata definitiv prin noile reglementari introduse de Legea nr. 161/2003 potrivit carora art. 25 din Legea nr. 26/1990 are urmatorul continut: ' orice persoana fizica sau juridica prejudiciata ca efect al unei inmatriculari ori printr-o mentiune in registrul comertului are dreptul sa ceara radierea inregistrarii pagubitoare in tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, in cazul in care prin hotarari judecatoresti irevocabile au fost desfiintate in tot sau in parte sau modificate actele care au stat la baza inregistrarii cu privire la care se solicita radierea, daca prin hotararea judecatoreasca nu a fost dispusa mentionarea in registrul comertului.'

Remarcam ca in acest fel se restrange drastic sfera admisibilitatii actiunii in radiere, legiuitorul lasand posibilitatea rezolvarii nemultumirilor referitoare la adoptarea hotararilor adunarii generale a actionarilor in cadrul actiunii in anulare, prevazuta de art. 132 din Legea nr. 31/1990, asa cum de altfel era si firesc.

Concluzii

Fara a avea pretentia epuizarii subiectului propus, consideram ca prezenta lucrare a abordat in ansamblu toate elementele definitorii ale adunarii generale a actionarilor sau asociatilor, prin imbinarea opiniilor exprimate in literatura de specialitate de catre savantii dreptului, cu solutiile adoptate in practica judiciara precum si cu o interpretare stricta a textelor de lege ce reglementeaza aceasta materie.

In contextul deja precizat, in care s-a mai facut referire la importanta deosebita a societatilor comerciale, in general, in domeniul economic si a adunarilor generale in special, in viata unei societati comerciale, ar fi necesar ca acest domeniu deosebit de sensibil sa fie dezbatut si aplicat doar de specialisti in materie comerciala. Din acest punct de vedere ar fi oportuna infiintarea unor instante specializate in materie comerciala, care sa asigure in primul rand o interpretare unitara a legislatiei societatilor comerciale, stiut fiind ca solutionarea actiunilor de anulare a hotararilor adunarii generale, actiunilor in excludere, precum si altor actiuni prevazute de Legea nr. 31/1990, presupune o interventie a judecatorului in cadrul vointei partilor semnatare ale contractului de societate. Ori, aceasta interventie trebuie exercitata cu maximum de responsabilitate, prin delimitarea stricta a folosirii drepturilor cu buna sau cu rea-credinta, a incalcarii unor norme imperative sau supletive, precum si prin aplicarea justa a cadrului procesual adecvat.

De aceea, apreciem ca binevenita interventia legiuitorului in aceasta materie, care in proiectul de modificare a Legii de organizare judecatoreasca nr. 92/1992, a prevazut pentru perioada imediat urmatoare infiintarea tribunalelor comerciale, specializate in solutionarea litigiilor de acest gen.

Astfel, prin plenitudinea de competenta pe care o vor avea aceste instante in materia aplicarii dispozitiilor Legii societatilor comerciale, se vor asigura mai multe garantii procesuale de natura celor deja aratate.

Nu in ultimul rand, infiintarea tribunalelor comerciale, ca instante specializate, vine sa intregeasca ansamblul modificarilor legislative ce au fost adoptate pentru alinierea cu legislatia comunitatii europene in vederea accederii Romaniei si sub aspectul normelor de drept in arealul statelor componente ale Uniunii Europene.

Totodata, consideram ca este imperios necesar ca toate reglementarile referitoare la adunarea generala a actionarilor sau asociatilor, cum ar fi cele aflate in Legea nr. 64/1995 sau O.U.G. nr. 28/2002, sa fie cuprinse intr-un singur act normativ, respectiv in Legea nr. 31/1990 care reprezinta legea cadru in materia societatilor comerciale. O astfel de reglementare ar conduce la aplicarea coerenta si unitara a normelor de drept substantial, cu consecinta asigurarii finalitatii pentru care ele au fost edictate.

Deosebit de cele mentionate mai sus, socotim utila 'de lege ferenda' introducerea in legislatia noastra a categoriei societatilor comerciale prin forma lor, indiferent care ar fi obiectul de activitate al acestora, asa cu exista spre exemplu in dreptul francez. Astfel, ar urma ca societatea care imbraca forma societatii pe actiuni sau forma societatii cu raspundere limitata, sa fie considerata comerciala, chiar daca obiectul sau de activitate ar fi constituit din acte de natura civila, cu toate consecintele ce ar decurge din aceasta.

O astfel de dispozitie ar fi necesara, cu atat mai mult cu cat reglementarile anterioare (codul comercial din 1887) prevedeau posibilitatea efectuarii unor activitati civile sub forma societatilor comerciale.

Cu referire strict la tema supusa dezbaterii, 'de lege ferenda' apreciem ca pentru apararea drepturilor subiective ale actionarilor sau asociatilor, ar fi necesar ca in situatia in care se refuza de catre administratori convocarea adunarii generale la cererea asociatilor, acestia sa aiba posibilitatea solicitarii convocarii pe cale judiciara, insa pe calea unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun.

Data fiind urgenta unei astfel de cereri, s-ar impune reglementarea unor termene scurte de judecata. Desigur, potrivit art. 720⁶ din C. Proc.Civ. introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, toate procesele si cererile se judeca cu precadere si cu o anumita celeritate. Credem, insa, ca pentru judecarea cererii prin care se solicita ca instanta sa dispuna convocarea adunarii generale, trebuie reglementata anume o procedura speciala, asemanatoare cu cea a ordonantei presedintiale.

Este adevarat, ca prin noile modificari aduse Legii nr. 31/1990 de Legea nr. 161/2003 se face referire la dispozitiile art. 331-339 din C. Proc.Civ., ce reglementeaza procedura necontencioasa, totusi aplicarea acestei proceduri nu rezolva problema urgentei cu care ar trebui solutionata o astfel de cerere.

Tot 'de lege ferenda', asa cum legiuitorul a prevazut posibilitatea derogarii prin actul constitutiv de la anumite norme supletive ale Legii nr. 31/1990, ar trebui ca aceasta posibilitate sa existe si in cazul adoptarii hotararilor adunarii generale la a doua convocare. Asadar, dupa cum se prevede ca la prima convocare hotararea se adopta cu majoritate absoluta, daca prin actul constitutiv nu se prevede o majoritate mai mare, pentru identitate de ratiune, o astfel de derogare ar trebui permisa si pentru cea de-a doua convocare.

Finalizand prezentarea lucrarii ce a avut ca obiect adunarea generala a actionarilor sau asociatilor reglementata de Legea nr. 31/1990, prin prisma tuturor elementelor de natura a influenta aceasta materie, putem concluziona ca legislatia este perfectibila, imprimandu-se cu necesitate modificarea si completarea prevederilor legale in consonanta cu cerintele statelor membre ale Uniunii Europene.