Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

INTREPRINZATORUL IN DOMENIUL PRODUCTIEI AGROALIMENTARE

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Metodele rapide de evaluare
Politica de distributie
COMPORTAMENTUL MANAGERIAL - STILURI DE CONDUCERE
MANAGEMENTUL PROIECTELOR
Automatizarea productiei
PLAN LECTIE - TEORIA LEADERSHIPULUI - Etapele formarii unei echipe
CUNOSTINTE, CALITATI, APTITUDINI - NECESARE MANAGERULUI
MANAGEMENTUL SCHIMBARII - PROIECT
Functia de planificare - obiectivele organizatiei (Evolutia modelelor de planificare)
Impozitul pe profit

TERMENI importanti pentru acest document

: intreprinzator din agroalimentar : intreprinderi in domeniul agroalimentar : informati despre manifestarea intreprinzatoare in mediul de afaceri : LEGAL EXISTA INTREPRINZATOR INDEPENDENT :

INTREPRINZATORUL  IN  DOMENIUL PRODUCTIEI AGROALIMENTARE

1. Intreprinzatorul – definire,  trasaturi, motivatie

            In sistemul agroalimentar exista unitati al caror management este exercitat de cei care le detin in proprietate (de exemplu,  exploatatiile familiale), sau de cei care le-au creat (societati comerciale de diferite tipuri, din agricultura si din industria alimentara) in calitate de proprietari, de coproprietari, de actionari, fiind cunoscut faptul ca economia de piata are ca trasatura de baza procesul de creare a noi intreprinderi si, deci, de manifestare a liberei initiative in acest domeniu. “Asa cum managementul – scria Peter  Drucker – a devenit organul specific al unei evolutii contemporane si de integrare al societatii noastre bazate pe organizatii, tot asa si inovatia si sistemul antreprenorial  trebuie sa devina parte integranta a activitatii din organizatiile economice si din societatea noastra” (16) .

            Tuturor, celor de mai sus (sefii de exploatatii, creatori de societati de diferite feluri etc.), li se poate atribui calitatea de intreprinzator. Alaturi de intreprinderile amintite, exista si societati comerciale cu capital partial sau total de stat,  gestionarea lor facandu-se de catre manageri.

            Desigur ca, bunastarea unei natiuni cuprinde, printre factorii de baza, munca membrilor sai, munca privata in sensul ei traditional, dar, in epoca moderna, sau extins semnificatiile si dimensiunile factorului munca, conferindu-i un statut superior: cel de factor uman (48). Succesul, in sensul cresterii economice, depinde de munca. Se apreciaza, insa,  ca aceasta trebuie sa fie insotita si de alte trasaturi ale factorului uman: initiativa, mobilitate intelectuala, capacitate de adaptare la diferite situatii conjuncturale, posibilitati de anticipare  si de fructificare, in interesul propriu, a schimbarilor etc.  Nu poate fi vorba, desigur, de o minimalizare a rolului muncii traditionale, in ceea ce priveste aportul sau la bogatia unei natiuni. Pare, insa, veridica afirmatia ca o natiune ai carei cetateni poseda, pe langa harnicie, si: indemanare in munca, staruinta si un dezvoltat spirit al afacerilor are mai multe sanse  de a accede pe drumul prosperitatii.

            Abordand spiritul de initiativa, ne referim, de fapt, la un element de noutate pentru indivizii din tara noastra, care vin dintr-o perioada  istorica recenta in care initiativa privata  a fost slab reprezentata (un numar restrans de liberi profesionisti, gospodariile agricole din zona necooperativitaza etc.).  Ne aflam, am putea spune, intr-o etapa de invatare, in situatia de a face primii “pasi”, care, asa dupa cum este stiut, nu sunt tocmai siguri. Lipsesc cunostintele, dar nici “terenul”, asa dupa cum se va  vedea, nu este tocmai sigur.

            In aceste conditii, nu este intamplator faptul ca incercarile de tratare, in diferite lucrari si studii, a spiritului intreprinzator si, implicit, pe purtatorul acestuia - intreprinzatorul – pornesc, adesea, de la definirea  celui din urma. Acest lucru este firesc, deoarece se pot formula intrebari de felul (62): Ce este un intreprinzator?  Ce-l caracterizeaza si cel motiveaza ? Care este diferenta dintre el si majoritatea oamenilor si care este semnificatia diferentei ?  Sunt intrebari  la care  se incearca sa se raspunda, cu toate ca nu este usor.

            In decursul timpului, au fost formulate mai multe definitii ale  intreprinzatorului, cuprinse in dictionare sau in alte lucrari.

            Intreprinzatorul este o persoana fizica sau un grup de persoane, care isi asuma sarcina infiintarii, gestionarii, organizarii si conducerii unei afaceri, la care participa cu capitalul sau si/sau cu capital atras. (Dictionar Enciclopedic, vol.III, Editura Enciclopedica, 1999);

            Intreprinzatorul este o persoana care, intr-un contract de antrepriza, se angajeaza sa efectueze o lucrare pentru un client; seful unei intreprinderi – in mod special al unei intreprinderi specializate in constructii sau lucrari publice (Le Petit Larousse, 1995);

            Intreprinzatorul este un individ in stare sa conduca, sa administreze, sa organizeze si sa-si asume riscul unei afaceri sau al unei  intreprinderi  (Webster 's  Dictionary);

            Intreprinzatorul este o persoana care creeaza o intreprindere (Management, Editura Economica, 1999);

            Intreprinzatorul este un ganditor independent, care indrazneste sa fie diferit de gandirea comuna, obisnuita (Tribuna Economica nr.22/1997).

            Definitiile au elemente comune, fondul  parand sa fie acelasi. Unele dintre ele fac referiri la aspecte care definesc mai mult managerii. Or, intre acestia si intreprinzatori exista deosebiri, redate, intre altele, fie si numai prin faptul ca unii (intreprinzatorii) creeaza intreprinderi, iar altii (managerii) exercita, utilizand diferite metode, managementul unor organizatii economice. Nu-i mai  putin adevarat, insa, ca intreprinzatorul poate parcurge “drumul” care il duce la postura de manager.

            Definitiile citate indeamna si la o necesara unitate, la un limbaj comun, in ceea ce priveste denumirile folosite.  Utilizam denumirea de intreprinzator, sau pe cea de antreprenor  specific mai ales constructiilor. Mai departe, spunem spirit intreprinzator sau antreprenorial.  Folosirea lor este simultana, dupa cum se observa, in definitii. Optam, totusi, pentru „intreprinzator”.

            Nu ne putem imagina ca indivizii unui neam pot fi toti, potentiali, intreprinzatori. Indivizii sunt, din punct de vedere sociologic, unici. Ei au potentialitati, deschidere catre nou, asumarea riscurilor, atitudini diferite  etc. Se apreciaza ca spiritul intreprinzator este o  aptitudine pe care nici nu o gasim in cazul tuturor oamenilor, iar acolo unde exista poate fi intalnita in grade diferite. Inseamna ca un intreprinzator trebuie sa intruneasca anumite trasaturi si sa aiba un comportament psihologic specific.

            Dintre trasaturile unui intreprinzator, ceea ce il si deosebesc de alti semeni de ai sai, amintim:

•         personalitate puternica;

•         vointa deosebita;

•         perseverenta; sesizarea oportunitatilor;

•         dedicarea,  cu pasiune, scopului urmarit;

•         dorinta de a face, cel putin in anumite situatii, lucruri neincercate;

•         lupta pentru descoperire  a noului si aplicarea lui in practica;

•         convingerea de necesitatea  unor schimbari in desfasurarea anumitor activitati: metode de productie, de organizare etc.;

•         nemultumire fata de starea de lucruri existenta;

•         mentalitate de castigator, de invingator.

Cel putin unele dintre aceste trasaturi au legatura cu psihologia intreprinzatorului,  aceasta constituind un alt domeniu al abordarilor care il privesc. Accentul cade, aici, in principal, pe caracterul psihologic (taria psihologica), care ii determina atitudinea fata de risc. Tentatiile (motivatia) de a deveni intreprinzator  pot fi destul de mari, daca avem in vedere consecintele pozitive, in cazul succesului, care decurg din aceasta. Dar, nu trebuie uitat ca exista uneori si riscuri tot atat de mari. Urmarile negative, in eventualitatea producerii riscurilor, au in vedere, intre altele:

•         aspectele de ordin material – pierderea capitalului investit;

•         situatia economica a familiei;

•         statutul social al intreprinzatorului;

•         reticenta celorlalti intreprinzatori si, in general,  a lumii afacerilor fata de cel ce nu a  reusit;

•         etc.

Atitudinea fata de risc este demna de luat in seama, cand se trateaza capacitatea de a fi intreprinzator, de a demara o afacere.  Pozitiile extreme in acest caz, adica teama exagerata, in ceea ce priveste riscul, care paralizeaza vointa, si, respectiv, subestimarea aparitiei acestuia, sunt la fel de daunatoare. O atitudine ponderata fata de risc si consultarea unor specialisti sau organizatii, care evalueaza  riscurile lansarii in diverse afaceri sunt  de mare utilitate.

O problema care se ridica, aici, are in vedere rolul trasaturilor de caracter  si raportul dintre ele si cunostintele dobandite in sensul formarii   in spirit intreprinzator a diversilor indivizi. Se poate formula intrebarea: In demararea unei afaceri prevaleaza ceea ce este nativ sau lucrurile invatate ? Acesteia i se asociaza, aproape firesc, o alta intrebare: Sunt intreprinzatori cei mai  docti dintre oameni ?  Nu stim daca spiritele cele mai elevate, predispuse spre meditatie si spre aprofundari stiintifice manifesta si inclinatiile cele mai puternice spre a intreprinde,  spre a demara o afacere. Dintre toti oamenii de afaceri, de succes, americani ai secolului al XIX-lea, arata Peter Drucker, numai unul a urmat un colegiu: J.P. Morgan s-a dus la Gφttingen  pentru a studia matematica, dar s-a lasat dupa un an (17). De atunci,  lucrurile s-au schimbat mult, autorul citat, insusi, sustine cu tarie ca este nevoie ca  indivizii, care vor sa intre in lumea afacerilor si cei care exercita managementul unor organizatii, sa detina cat mai multe cunostinte pentru a corespunde cerintelor revolutiei manageriale.

            Raspunsul privind raportul amintit, mai sus, ar fi imbinarea, intr-un mod fericit, a insusirilor native (al caror rol nu este de neglijat) privind spiritul intreprinzator cu  abilitatile dobandite in urma unei educatii antreprenoriale atente.

            Abordarile privind  spiritul intreprinzator trebuie sa fie extinse si asupra elementelor de ordin motivational  care il determina. Prima motivatie care apare este castigul,  sub forma profitului, care sa-i  permita intreprinzatorului sa se elibereze de “grija banului”. Demararea unei afaceri are o asemenea motivatie, dar, lucrurile trebuie privite in evolutia lor   ascendenta, treptata. O afacere se construieste si devine viabila, in timp, ceea ce constituie un  punct de vedere  unanim acceptat, castigul amplificandu-se, cand succesul se realizeaza, pe masura trecerii timpului. Elementele motivationale sunt, desigur, mai numeroase, avand stransa legatura cu statutul social al intreprinzatorului, cu realizarea de sine si, chiar, cu dobandirea  notorietatii. Cei care cunosc succesul unei afaceri, creeaza sau salveaza economic o intreprindere devin, potrivit culturii organizationale, adevarati eroi, intrand, s-ar putea afirma, in memoria colectiva. Potrivit altor puncte de vedere, prima motivatie nu o constituie banii (60). Pe primul plan sunt trecute utilizarea cunostintelor si aplicarea ideilor si a experientei intr-un anumit domeniu, pornind de la oportunitatile oferite de mediul de afaceri. La fel, este subliniata si influenta pe care si-o asigura cel care reuseste in lumea afacerilor. O imbinare a aspectelor materiale cu cele care vizeaza statutul social al intreprinzatorului pare a fi solutia cea mai buna in formarea conceptiei motivationale pentru viitorii initiatori de afaceri.

            Manifestand  spirit intreprinzator,  un individ isi satisface propriile interese  de natura materiala si morala, dar raspunde si anumitor nevoi, care apar in mediul ambiant, in care isi desfasoara activitatea.

            Exista, insa, si o parte mai putin dorita a spiritului intreprinzator, ale carei componente ar putea crea reticente fata de acesta, sau chiar abandonarea unor lucruri incepute. In acest sens, amintim:

•         marea cantitate de munca ce trebuie depusa, ca  una din conditiile obtinerii succesului, care depaseste mult cele 8 ore zilnice;

•         responsabilitatea deosebita ce revine intreprinzatorului fata de propria situatie, de  statutul propriu, dar si fata de familie, fata de eventuali actionari si de angajati;

•         stresul  generat de efortul depus si de responsabilitate;

•         timpul dedicat afacerii poate conduce la neglijarea familiei, cu stari generatoare de incordare si de conflicte.

Intervin, deci, alaturi de riscul gestionat al afacerilor, si inconveniente de genul celor de mai sus, care trebuie cunoscute, nu pentru a dauna spiritului intreprinzator, ci, pentru a-i pregati, pe cei care vor sa i se dedice, ca pentru o lupta in care se angajeaza si pe care trebuie sa o castige.

2. Factori care influenteaza formarea si manifestarea spiritului intreprinzator.

Formarea spiritului intreprinzator,  ca o premisa a punerii sale in opera, este determinata de mai multi factori, dintre care amintim (48,60) :

•         factori familiali, adica influenta din partea familiei, care, in conditiile noastre, este redusa, spiritul intreprinzator s-a manifestat, in proportie foarte mica, in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Se resimte lipsa de experienta si de traditie in acest  domeniu;

•         factori educationali, subliniind, aici, rolul invatamantului de toate gradele in formarea in spirit intreprinzator a celor care studiaza;

•         nevoia de realizare de sine;

•         calitati manageriale;

•         cultura economica si cea generala;

•         capacitate de comunicare;

•         comportamentul in  afaceri;

•         mediul, in general, si cel economic, in special.

Educatia in domeniul spiritului intreprinzator, fie ea familiala, fie scolara va contine, ca urmare, componente variate (economice, psihologice, de comportament etc.). Prin abordari specifice se va incerca sa se transmita cunostinte menite  sa-i ajute pe viitori creatori de afaceri  sa parcurga  “drumul”  spre succes.

3. Factori care cer si factori care favorizeaza crearea de noi intreprinderi

Transpunerea in practica a disponibilitatilor antreprenoriale ale unor indivizi in domeniul productiei, inclusiv al celei agroalimentare, are un rol de prim ordin in mersul ascendent al economiei. Nivelul de dezvoltare al acesteia  va depinde de numarul si de puterea economica a intreprinderilor existente, la un moment dat, si al celor nou create.  Agregarea rezultatelor intreprinderilor contribuie la formarea nivelurilor indicatorilor sintetici prin prisma carora se apreciaza gradul de dezvoltare al economiei unei tari. De aceea, politica economica trebuie sa-si focalizeze preocuparile asupra proceselor de creare si functionare a noi  intreprinderi.

Satisfacerea cererii de produse agroalimentare este un alt factor  care solicita crearea de noi intreprinderi agroalimentare. Studiile privind cererea pot fi efectuate direct de intreprinzator sau se solicita elaborarea lor de catre organisme specializate. In acest fel,  se obtin informatii utile privind:

•         gradul de satisfacere a cererii de produse agroalimentare;

•         masura  in care, structural, cererea este satisfacuta;

•         calitatea produselor agroalimentare oferite pe piata de intreprinderile existente;

•         manifestarea unei cereri de diversificare a produselor agroalimentare;

•         interesul consumatorilor fata de produsele agroalimentare  semipreparate si/sau preparate ;

•         existenta unor tehnologii de diversificare  a procesarii produselor agricole;

•         atitudinea, favorabila sau nu, a consumatorilor fata de produsele agroalimentare romanesti in raport cu cele importate;

•         calitatile  organoleptice si  caracterul ecologic atat ale unora, cat si ale celorlalte;

•         preturile la care sunt oferite produsele autohtone, si, respectiv, cele provenite in urma operatiunilor de import, avand in vedere ca intreprinzatorul va intra in competitie cu producatorii respectivi.

In randul factorilor  care solicita  manifestarea spiritului intreprinzator se afla si cel referitor la punerea in valoare a unor resurse, concomitent cu cresterea  gradului de utilizare al altora, insuficient folosite pana atunci. Are loc, pe aceasta baza, sporirea cantitatii de produse agroalimentare  cu grad ridicat de prelucrare, in urma aplicarii unor procesari succesive, simultan crescand si valoarea adaugata. 

Gradul in care este ocupata forta de munca si, deci, combaterea somajului trebuie, de asemenea sa fie cuprinse in randul factorilor care impun crearea de noi intreprinderi. Este posibil, ca urmare, o crestere a numarului locurilor de munca, lupta impotriva somajului  fiind o componenta a politicilor economice  ale diferitelor tari.

Pentru conditiile  noastre, initierea  de noi afaceri, materializate in noi intreprinderi, reprezinta o cerinta a trecerii la economia de piata (32). Se creeaza, in general, intreprinderi mici si mijlocii, care sunt mai flexibile, adaptarea lor la  particularitatile noului mediu economic fiind mai usor de infaptuit, evitandu-se pierderea de resurse si impactul social negativ al falimentului inregistrat de mari  intreprinderi.

Alaturi de factorii care solicita crearea de noi intreprinderi exista si factori care favorizeaza acest  foarte util proces.

Atunci cand se creeaza o intreprindere se porneste de la legislatia in vigoare, aceasta determinand, intre altele, forma sa juridica. Cadrul legal este reprezentat, in principal,  de Legea 31 /1990  privind societatile comerciale. Legea mentionata permite constituirea unor intreprinderi cu forme juridice variate, cum ar fi: societati in nume colectiv, in comandita simpla, in comandita pe actiuni, cu raspundere limitata, pe actiuni. Se poate recurge, in functie de conditiile existente (mijloace materiale, financiare etc.) la un tip sau altul de societate.

O mare relevanta in ceea ce priveste crearea de noi intreprinderi o au reglementarile financiare : nivelul fiscalitatii, acordarea de credite, dobanda la credite etc.  In general, politica guvernamentala poate, prin masurile pe care le promoveaza, sa stimuleze extinderea spiritului intreprinzator si concretizarea lui in afaceri. De fapt, intreprinzatorul actioneaza intr-un mediu complex, al carui subsistem  economic ramane, asa dupa cum se va vedea, esential. Cel ce devine intreprinzator resimte influenta factorilor din mediu. Astfel, factori cum sunt: starea economica a tarii, lipsa de capital, nivelul dobanzilor la credite , marimea impozitelor, a taxelor de diferite feluri sau tipul de mediu  pot sa inhibe spiritul intreprinzator. La noi, elementele  mentionate nu par a fi favorizante, mediul de afaceri,   incitand la noi actiuni economice, este in curs de constituire. Chiar si dificultatile demersului,  de care se vorbeste atat, cu accentul pe birocratie, sunt consimtite ca un factor de reticenta in manifestarea spiritului intreprinzator.

Reglementarile financiare, bine elaborate si aplicate, reprezinta adevarate parghii care pun in miscare si mentin spiritul intreprinzator. Ele stimuleaza apetitul investitional al detinatorilor de capital si, in general, al celor care doresc sa devina investitori, avand in vedere ca resursele financiare pot fi procurate (credite, emiterea de actiuni etc.).

Fiind vorba de avansarea unor capitaluri, de creativitate, de aplicarea unor idei, de eforturi si de responsabilitate  orice demers in lumea afacerilor urmeaza sa se bucure de o fundamentare riguroasa (planul de afaceri fiind, in acest sens, un instrument util), ca o conditie de baza a asigurarii necesarului.

Expresii si cuvinte cheie

•         libera initiativa

•         statutul social al    intreprinzatorului

•         intreprinzator

•         realizare de sine

•         antreprenor

•         notorietate

•         spirit intreprinzator

•         responsabilitate

•         inovatie

•         stres

•         mobilitate intelectuala

•         formarea spiritului  intreprinzator

•         capacitate de adaptare

•         factori familiali, educationali

•         comportament psihologic

•         cultura economica

•         personalitate

•         capacitate de comunicare

•         vointa

•         cadrul legal

•         riscul afacerii

•         reglementari financiare

•         castig

Intrebari de verificare

  1. Cum este definit intreprinzatorul ?
  2. Care sunt trasaturile unui intreprinzator  ?
  3. In ce consta motivatia intreprinzatorului ?
  4. Enumerati si dezvoltati factorii care contribuie la manifestarea spiritului intreprinzator .
  5. Care sunt factorii care cer si cei care favorizeaza demararea  unor afaceri agroalimentare ?        

Teste de autoevaluare

  1. Ca factor al succesului  in afaceri si al cresterii economice, munca trebuie sa fie insotita si de alte trasaturi ale factorului uman aflat, mai  cu seama, in ipostaza de intreprinzator (1 p):
    1. apartenenta sa la un grup lucrativ
    2. acceptarea valorilor culturale promovate intr-o intreprindere
    3. mobilitate intelectuala, initiativa si fructificarea oportunitatilor in interes propriu
    4. urmarirea promovarii in ierarhia organizationala
    5. capacitatea de a indeplinii o functie de executie
  2. Trasaturile care il deosebesc pe un intreprinzator de restul indivizilor sunt,  mai degraba, de ordin  (1 p):
    1. material
    2. profesional
    3. referitor la nivelul de formare: liceal sau universitar
    4. psihologic
    5. stiintific
  3. Satisfacerea  cererii manifestata pe piata fata de un produs este (1 p):
    1. un fenomen cu implicatii asupra organizarii structurale a unei  intreprinderi
    2. un factor care solicita crearea de noi intreprinderi
    3. un proces care reclama a buna comunicare intre mangerii aflati la diverse niveluri ierarhice
    4. o modalitate de imbunatatire a comportamentului in afaceri din partea initiatorilor acestora
    5. o reflectare a schimbarii mediului social
  4. In randul elementelor motivante pentru un intreprinzator, se regasesc (1 p):
    1. marimea capitalului posibil de asigurat pentru demararea unei afaceri in domeniul agroalimentar
    2. cultura sa generala si economica
    3. realizarea de sine, chiar  dobandirea unei anumite notorietati
    4. marea  cantitate  de munca pe care trebuie  sa o depuna
    5. caracterul sau psihologic si atitudinea fata de risc
  5. Crearea de noi intreprinderi, ca trasatura a economiei de piata, este solicitata de (1 p):
    1. cresterea  fiscalitatii
    2. marimea ratei dobanzii platite pentru creditele angajate
    3. punerea in valoare a unor resurse
    4. puterea de cumparare scazuta a populatiei
    5. existenta unor reglementari  legale in domeniu
  6. Printre  factorii care influenteaza formarea spiritului intreprinzator, pot fi regasiti (2 p.):
    1. capacitatea de comunicare
    2. nivelul si structura cererii fata de diferite produse
    3. reglementarile financiare
    4. factorii educationali
    5. crearea mediului de afaceri
    6. acordarea de facilitati financiare, prin politica economica a guvernului
    7. factorii familiali
    8. situatiile conjuncturale

a - 1,3,6;  b – 2,4,8; c – 1,4,7; d – 5,6,8; e – 3,4,6;

7.In sensul actiunilor de creare a noi intreprinderi  influenteaza  factori, precum (3 p):

1.      comportamentul  in afaceri al intreprinzatorilor

2.      factori educationali si familiali

3.      necesitatea dezvoltarii economiei nationale

4.      o politica financiara relaxata

5.      comunicarea interpersonala dintre componentii unei intreprinderi

6.      satisfacerea cererii fata de diferite produse

7.      reducerea ratei somajului

8.      existenta capitalului de imprumutat cu o dobanda mica

a – 2,3,4; b – 1,5,6; c – 3,6,7; d – 4,7,8; e – 3,5,7.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 424
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved