SISTEMUL DE PRODUCTIE AL INTREPRINDERII

Productia cuprinde ansamblul activitatilor de transformare dintr-o intreprindere. Datorita importantei ei productia reprezinta una dintre functiile intreprinderii.

Modelele productiei

Sunt mai multe moduri prin care se poate proiecta si conduce o intreprindere. Cele mai raspandite tipuri de abordari intalnite in managementul industrial sunt :

abordarea morfologica, care incearca in special reliefarea structurii de organizare si a verigilor componente;

abordarea tipologica, care pune in evidenta doar insusirile definitorii si dominante;

abordarea functionala, care considera intreprinderea un organism complex, aflat in continua transformare si evolutie.

Intreprinderea poate fi comparata cu un organism viu, biologic, a carui existenta este asigurata de indeplinirea unor functii. Functia este un concept teoretic abstract, utilizat pentru a ordona activitatile complexe si variate ale intreprinderii (spre deosebire de functii, activitatile au un caracter concret).

abordarea sistemica, incearca sa propuna un model al intreprinderii, care sa evidentieze in principal, interactiunile care au loc in cadrul ei.

Abordarea functionala recurge la identificarea functiunilor.

Notiunea de functiune la nivel de intreprindere a aparut ca urmare a studiilor referitoare la diviziunea muncii si identificarea obiectivelor. Conducerea unei intreprinderi are in vedere atingerea unor obiective. Obiectivele reprezinta caracterizari cantitative si calitative ale scopurilor urmarite de intreprindere. Se disting in general urmatoarele tipuri de obiective :

obiective fundamentale - exprima principalele scopuri ale intreprinderii. Scopul poate fi de exemplu realizarea unui profit.

Obiectivele acestea au un caracter sintetic si integrator si se refera la o perioada lunga de timp;

obiective generale - deriva din cele fundamentale. Un exemplu poate fi productia ce trebuie realizata intr-o perioada de timp;

obiective derivate - se deduc din cele generale si implica in realizarea lor folosirea unor procese de munca. De exemplu un obiectiv derivat il reprezinta realizarea unui anumit produs.

obiective specifice - sintetizeaza lucrarile si actiunile care contribuie la realizarea obiectivelor derivate. De exemplu un astfel de obiectiv poate fi realizarea reperelor necesare produsului.

obiective primare - (sau imediate) caracterizeaza activitati specifice la nivelul posturilor de munca, de exemplu: executia unui set de operatii. Acest set de operatii constituie sarcina postului.

Fig. 2. Obiectivele intreprinderii

Sarcina este cea mai mica unitate de munca individuala avand un sens complet. Prin ea se realizeaza un obiectiv primar. Ea poate fi reglementata sau ocazionala. Se divide in operatii si miscari.

Atributia este ansamblul de sarcini identice necesare pentru realizarea unui anumit proces de munca precis conturat, care se executa periodic sau continuu si care implica cunostinte specializate pentru realizarea unui obiectiv specific.

Activitatea este totalitatea atributiilor de o anumita natura (tehnica, economica, administrativa), care determina procese de munca cu un grad de omogenitate si similaritate ridicat. Cunostintele necesare realizarii activitatilor sunt din domenii limitate si exista astfel o omogenitate a personalului. Activitatea cuprinde atributii omogene ce revin compartimentelor intreprinderii.

Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor omogene sau complementare orientate spre realizarea obiectivelor generale precis stabilite, rezultate din obiectivele fundamentale ale unitatii.

Gruparea activitatilor pe functiuni se face pe baza unor criterii:

. omogenitate: activitati de aceeasi natura sau care necesita aceeasi pregatire profesionala (ex. :proiectarea produselor si SDV - urilor intra in functiunea cercetare);

. complementaritate: activitati ce se completeaza reciproc (ex. : fabricatia si reparatiile intra in functiunea productie);

. convergenta: activitati ce contribuie la atingerea acelorasi obiective (ex.: documentarea tehnica si activitatea de proiectare intra in functiunea cercetare);

In practica este dificil de incadrat activitatile in functiuni intrucat o activitate privita din diferite puncte de vedere, poate fi integrata la diferite functiuni, dar pe ansamblul continutul fiecarei functiuni formeaza un ansamblu suficient de unitar pentru a incerca definirea si determinarea lor.

Conceptul de functiune este influentat de progresul tehnic, evolutia teoriilor manageriale, care modifica complexitatea activitatilor intreprinderii, imprimand o anumita pondere a activitatilor (la inceputul sec. XX activitatea de conceptie era restransa si nu se distingea functiunea de cercetare).

H. Fayol a definit pentru prima data functiunile intreprinderii (1916) si astazi s-a ajuns la un consens cu privire la denumirea lor: cercetare, productie, comercial, financiar - contabilitate, personal.

Organizarea pe functiuni, activitati, atributii si sarcini are un caracter general in sensul ca ele exista mai mult sau mai putin dezvoltate in toate intreprinderile industriale.

Fig. 2 - Dezvoltarea functiunii de productie

Functiunea de productie cuprinde activitatile prin care se realizeaza miscarea, transformarea si prelucrarea unor resurse primare pana obtinerea unui produs finit, efectuarea unor lucrari sau prestarea unui serviciu de utilitate sociala si prin care se creeaza conditiile necesare desfasurarii fabricatiei.

Activitatile principale ale acestei functiuni sunt:

a)      programarea, lansarea si urmarirea productiei (P.L.U.) - determina cantitatile de produse ce trebuie realizate, comunicarea executantilor, verificarea realizarilor;

b)      fabricatia - executarea produselor si lucrarilor industriale conform cerintelor de calitate si a termenelor stabilite. Productia trebuie sa desfasoare cu reducerea consumurilor specifice de materiale combustibil, ritmic si sa creasca productivitatea muncii;

c)      controlul tehnic - se organizeaza pe fazele procesului productie;

d)      intretinerea si reparatiile - ele mentin echipamentele in stare functionare normala, prin preintampinarea uzurii fizice;

e)      productia auxiliara - se asigura din surse interne SDV- uri, energia (electrica, termica, abur) si apa, necesare productiei de baza.

f)        transportul intern - cuprinde transportul uzinal si interoperational.

Abordarea functionala este relativ limitata. J. Forrester remarca odata ca aceste activitati nu sunt separate in cadrul intreprinderii iar cunoasterea partilor nu este suficienta. Interconectarile si interactiunile sunt mult mai importante decat componentele luate separat. Din acest punct de vedere s-a trecut la abordarea sistemica.

Abordarea sistemica are la baza notiunea de sistem. Sistemul este o sectiune finita in timp si spatiu a realitatii, fiind un ansamblu de elemente intre care exista relatii si care functioneaza impreuna pentru atingerea unui obiectiv.

Intreprinderea constituie un sistem, iar productia un subsistem al intreprinderii, avand elemente (oameni, utilaje), relatii (intre operatii) si un scop (obtinerea produselor finite prin transformarea intrarilor).

Studiul sistemelor este realizat de o disciplina stiintifica numita Teoria Generala a Sistemelor (TGS). Aceasta identifica proprietati, principii si legi caracteristice sistemelor in general, independente de natura elementelor componente. Prin analogie TGS permite cunoasterea unui sistem care prezinta dificultati in abordarea sa.

Imaginea folosita pentru reprezentarea unui sistem este aceea de ,,cutie neagra'' (fig. 4) care arata intrarile si iesirile in sistem , in interiorul lui avand loc transformarea.

X y

T

Fig. 3 - Reprezentarea sistemului

S = unde Y = T . X

Transformarea din sistem, adica modul in care intrarile devin iesiri este determinata de structura sistemului. Transformarea este reprezentata de procesul de productie. Structura permite ca in cadrul sistemului sa se deosebeasca subsisteme. Subsistemul este un sistem care din anumite puncte de vedere are relatiile dintre elemente mai puternice. In cadrul sistemului "productie" se deosebesc subsistemele: tehnic, uman, informational, dar si subsistemele: fabricatie, pregatirea fabricatiei. logistica, etc..

Sistemele industriale sunt cibernetice adica prezinta legaturi feed-back intre intrari si iesiri si legaturi feed-forward care permit prognoza starii viitoare a sistemului.

In abordarea clasica a productiei se considera ca exista o interactiune stationara intre componentele a doua activitati: "fabricatia" si "aprovizionarea" . In acest caz problema productiei era sa se stabileasca costul minim care poate satisface o cerere cunoscuta pe un interval de planificare finit.

Solutiile (strategiile) de rezolvare erau, in acest caz, urmatoarele:

mentinerea constanta a fortei de munca si absorbirea fluctuatiilor cererii prin acumularea si epuizarea stocurilor;

mentinerea la un nivel minim a investitiilor facute pentru stocare, astfel ca angajarile si concedierile sa corespunda fluctuatiilor cererii;

mentinerea unei forte de munca constanta, dar introducerea muncii suplimentare sau admiterea golurilor in productie; astfel este posibila dispensarea de muncitorii ce asigura intretinerea;

Parametrii ce trebuie respectati in aceste strategii sunt: marirea fortei de munca, marirea stocului si fondul de timp.

In ultimii 20 de ani in special in Japonia s-au structurat noi metode pentru conducerea productiei. Literatura internationala utilizeaza pentru a le individualiza termenul "noi sisteme productive" (in lb. engleza: New Performing Systems-NPS). Acestea reprezinta metode manageriale complexe ce confera o noua perspectiva conducerii productiei incluzand:

managementul total al fabricatiei (in limba engleza Total Manufacturing Management - TMM);

managementul total al calitatii (in limba engleza Total Qualty Management - TQM);

mentenanta totala a sistemelor productive (in limba engleza Total Productive Maintenance - TPM);

implicarea totala a angajatilor (in limba engleza Total Employce Invovement - TEI);

inginerie industriala totala (in limba engleza Total Industrial Engineering);

Aceste metode au constituit prima generatie N.P.S.. A doua generatie este reprezentata de metode specifice ca:

productie exact la timp (in limba engleza Just In Time - JIT);

dezvoltarea functiilor calitatii (in limba engleza Quality Function Development - QFD);

sistemul de imbunatatire continua (in limba engleza Continnuos Imvirovement Systems - CIS);

noile instrumente manageriale (in limba engleza New Manage-ment Tools - NMT); etc.

Asa cum modelul taylorist a devenit dupa cateva decenii structura logica, invizibila, dar mereu prezent in managementul clasic, este de prevazut ca noile sisteme operative vor urma aceeasi cale, devenind baza productiei viitoare. Metodele acestea sunt deja dezvoltate si utilizate in industrie, folosirea lor in Romania reclamand un "transfer tehnologic".

Principalele aspecte care contribuie la realizarea Managementului total al fabricatiei (TMM-Total Manufacturing Management) sunt urmatoarele:

1) reducerea duratei ciclului de productie;

2) productia in flux;

3) tehnologia de grup;

4) nivelarea productiei;

5) gestiunea locurilor inguste;

6) productia sincrona;

7) programare flexibila

8) productie trasa;

9) vizibilitatea proceselor;

10 eliminarea stocurilor;

11) Jidoka - autorizarea de a opri productia;

12) reducerea intreruperilor;

13) controlul proceselor;

14) imbunatatirea calitatii;

15) automatizarea;

16) parteneriat cu furnizarii;

17) analiza costurilor;

18) standardizarea (conceptul Mashroom);

19) proiectarea industriala totala;

20) mentenanta productiva totala;

Schimburile ce au avut loc in productie l-au determinat pe Bell (1965) sa numeasca epoca contemporana post industriala managerii trebuie sa fie in adaptare la schimbari.

Astfel intreprinderea de astazi se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi :

cresterea economica este ghidata de sectoare bazate pe stiin servicii avansate. Forta productiva este bazata pe capacitate inovare;

procesul de mondializare al economiei face ca intreprinderea lucreze intr-un sistem competitiv mai deschis, in care protectionismul pierde din importanta, iar cunostintele si compete tehnologica, capacitatea de inovare, capacitatea de cooperare de prioritare;

ponderea posturilor productive in intreprinderi tinde sa scada, serviciile auxiliare tind sa influenteze semnificativ eficie proceselor de productie;

intreprinderile tind sa extemalizeze un numar crescut de activit Activitatea productiva este insotita de coordonarea unei ret complexe de subfurnizori. Avantajele apar din inteligei manageriala si mai putin din costurile de productie;

s-a schimbat semnif1catia notiunii de nevoi ce trebuie satisfacute. Inainte se vorbea doar de nevoile clientilor. Acum se tine seama si de nevoile intreprinderii, dar si ale societatii;

nu mai exista o legatura intre consumul de masa si productia masa;

in raportul cantitate-calitate, primordiala este calitatea. Intre se vorbea de o calitate acceptabila, de o calitate de conformitate. Astazi se pune accent pe calitatea perceputa;

cresc investitiile pentru marirea competentei profesionale, pentru crearea unor noi mecanisme de cooperare, precum si pentru dezvoltarea inteligentei manageriale. Acestea sunt consider astazi caile care duc la cresterea productivitatii.

Schimbari in productie apar si datorita evolutiei industriilor deoarece si ele au un ciclu de viata care se caracterizeaza prin un aspecte particulare. Etapele din ciclul de viata sunt: aparitia expansiunea, maturitatea, recesiunea. Industriile cunoscute sunt in stari diferite:

prelucrarea petrolului se apropie de maturitate;

carbunele constituie inca o piata protejata;

otelul este in criza de adaptare;

industria alimentara se indreapta spre concentrare in firme mari.

industria textila isi creeaza o structura variabila;