Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Comunicarea interpersonala. Rolul comunicarii in relatiile interpersonale

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
STUDIU DE CAZ : COMUNICAREA GUVERNAMENTALA PENTRU REVIZUIREA CONSTITUTIEI INTRE EDUCATIE CIVICA SI PROPAGANDA
SOCIETATEA INFORMATIEI SI CONSTRUIREA SIMBOLICA A EVENIMENTELOR
LIMBAJUL - NEUROFIZIOLOGIA LIMBAJULUI
COMUNICAREA IN GRUP
Abordare procesuala a negocierii in afaceri
Comunicarea in cadrul grupului - METODE SI TEHNICI DE CUNOASTERE A GRUPURILOR
COMUNICARE SI CULTURI ORGANIZATIONALE
Conceptul de comunicare de masa
IMPLICATII ALE COMUNICARII LA NIVEL GLOBAL
Internetul - Surse de comunicare

TERMENI importanti pentru acest document

:
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/svadan38/public_html/replace_diacritice.php on line 143
:
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/svadan38/public_html/replace_diacritice.php on line 143
:
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/svadan38/public_html/replace_diacritice.php on line 143
:
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/svadan38/public_html/replace_diacritice.php on line 143
:

Comunicarea interpersonala.  Rolul comunicarii in relatiile interpersonale

           

            In familie, profesie, societate si in intimitatea vietii, fiecare ne lovim zilnic de o diversitate de probleme. Suntem oameni, si actionand intre semeni, reusitele si esecurile, bucuriile si tristetile, satisfactiile ca si dezamagirile sunt inevitabil dependente de raporturile cu noi insine, cu ceilalti, cu grupul si comunitatea de care apartinem.

            Punctul de plecare si intelegere a termenilor de comunicare interpersonala il prezinta conceptia lui G. H. Mead si a interactionalismului simbolic asupra conceptului de altul in cazul comunicarii dintre sine-eu si ceilalti-altii, si in asimilarea celuilalt, inclusiv a normelor, valorilor si limbajelor in interiorul sine-lui prin invatarea sociala si socializare. Actiunile oamenilor se rasfrang si in mediul social, iar sinele este atat subiect cat si obiect al interactiunii sociale. Interactiunea sociala se refera astfel la faptul ca dezvoltarea omului are loc intr-o continua evaluare a diferitelor aparitii exterioare, asa cum sunt ele experimentate si intelese de altii. Interactiunea sociala implica relatia dintre doi sau mai multi indivizi, rezultatul considerarii altora din punct de vedere perceptiv.

            Comunicarea interpersonala este tipul de comunicare care are loc in interiorul fiecarei persoane, monologul sau intim, reflectia personala asupra noastra insine, asupra relatiei noastre cu altii si mediul exterior; prin urmare acest tip de comunicare se suprapune in mare limbajului intern.[1]

            Comunicarea interpersonala este conditionata de conceptia despre sine a individului care apare dintr-un complex de influente trecute si prezente, din interactiunea  conceptiilor despre sine si a conceptiilor despre lume. Comunicarea interpersonala este o convergenta, un amestec al stimulilor interni si externi. Este utilizata ca un mijloc de asigurare personala, de constituire a increderii, de autodescoperire a omului ca fiinta. Comunicarea interpersonala este prin definitie un mod fundamental de interactiune psihosociala a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor si a semnificatiilor sociale, generalizate ale realitatii in vederea obtinerii stabilitatii sau a realizarii unor modificari de comportament individual, sau la nivel de grup. Comunicarea interpersonala se realizeaza in interiorul unui grup dintre un eu si un alt eu.[2]

            Raporturile interpersonale se realizeaza prin contactul direct nemijlocit intre doua peroane, sau dintr-o persoana si un micro grup uman in cadrul vietii de familie, la locul de munca sau in viata sociala. Aceasta presupune ca persoanele sa se cunoasca reciproc, sa comunice, mai ales verbal si sa actioneze in comun intr-un anumit scop. Orice forma de mijlocire si de mediere a cerintei cunoasterii, a comunicarii reciproce si a actiunii comune intervenite intre doua sau mai multe persoane, este de natura sa afecteze specificul raporturilor interpersonale date. Raporturile interpersonale implica, o anumita traire, o participare psihologica de ordin emotional, vocational sau rational. Cunoasterea, comunicare si actiunea nemijlocita permite oamenilor sa-si defineasca pozitiile, atitudinile unii fata de altii. In acest sens ei se pot aprecia sau nu, se pot simpatiza, antipatiza sau pot sa-si fie indiferenti in mod unilateral sau reciproc, simultan sau succesiv. O  alta caracteristica a raporturilor interpersonale consta in aceea ca acestea sunt, in principal, subordonate vietii particulare, personale, a celor ce interactioneaza.

            Raporturile interpersonale ne apar ca fiind un gen specific de legaturi, indivizibili psihosociale, vii, nemijlocite intre oameni, care reflecta cel mai adesea in forme predominante afectiv emotionale, aspecte particulare ale vietii sociale, istoricesti determinata. Raporturile interpersonale nu sunt pe de-o parte psihologice si pe de alta parte sociologice. Dimpotriva ele se imbina, se intrepatrund, astfel incat, eliminand un termen se distinge cu necesitate celalalt.[3]

Grupurile ca unitati interactionale si identifiale

            Grupurile sunt unitati in care interactiunile dintre indivizi compun un camp cognitiv, adica compun reprezentari. Cunoasterea normelor grupului nu e suma indivizilor ci rezultatul interactiunilor si interdependentelor (structura), ansamblul de scopuri si relatii cu alte grupuri. Oamenii  traiesc  organizati  in  grupuri  in calitatea lor de  fiinte  sociale. Un  grup  social  reprezinta  un ansamblu  de  indivizi  intre  care exista relatii bine definite si in  care fiecare individ are constiinta apartenentei la grup.

            Grupul este alcatuit dintr-un numar de persoane care comunica intre ele destul de des pentru o perioada de timp si care nu sunt suficient de putine pentru ca fiecare sa poata comunica cu ceilalti direct sau prin intermediul altuia. In cazul grupurilor sociale, din perspectiva comunicarii, este importanta distinctia fundamentala dintre grupurile primare (acestea sunt grupuri caracterizate prin asocierea intima, relatii tip fata in fata si cooperare, sunt grupuri mici cu principii si reguli informale) si grupurile secundare, care sunt definite prin relatii reci, impersonale, contactuale, ele sunt grupuri mari care au forme, si principii si reguli formale.[4]

            Specificul comunicarii interpersonale in grup este rezumat in ideea conform careia, acest tip de interactiune este o comunicare inchisa intre membrii grupului, tocmai pentru ca grupul, pentru a exista ca atare trebuie sa-si construiasca o raportare proprie si distincta fata de realitate. In grup se face distinctia intre lumea interioara a insului si cea exterioara. Fiecare membru al grupului trebuie sa-si constientizeze pozitia in grup pentru a se putea deschide in interiorul grupului, fata de membrii acestuia. Comunicarea grupului cu exteriorul are loc pe paliere sociale. Comunicarea are un rol fundamental in insasi existenta grupului, pentru ca la baza grupurilor sociale se afla interactiunea sociala, iar aceasta este data de comunicare.[5]

Membrii  unui  grup au o anumita  structura, functioneaza dupa unele reguli prestabilite, au interese comune si urmaresc realizarea unor scopuri specifice, bine delimitate. Metodele de investigatie ale grupului sunt putine, iar acestea care exista sunt, cele mai multe dintre ele, adaptari ale metodelor folosite in studierea personalitatii individului. Psihologia de grup este diferita de suma psihologilor fiecarui individ ce ii apartine, de aceea se simte nevoia unor modalitati noi, specializate, proprii cunoasterii grupurilor.[6]

Membrii grupurilor interactioneaza  si ca efect isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt. Odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului, ceilalti isi vor adapta la randul lor comportamentele. Se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta.

            Relatiile sunt o componenta semnificativa a vietii, am fost creati pentru relatii, nu pentru a trai fara ele. Cea mai mare parte a vietii noastre este petrecuta in diverse relatii.[7]

In Comportamentul colectiv [1969] Herbert Blumer face o prima si importanta dihotomie intre multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare. Blumer gaseste ca exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor ele putand fi: intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus), conventionale (organizate cu un scop precis), expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor), active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat) si protestatare (caracter conventionalizat si scop precis). La randul lor miscarile sociale sunt de mai multe tipuri: regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii), reformiste (propun o noua societate), revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan clar). Multimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime.

 Relatia cu celalalt ne preocupa in orice moment, atat in viata de zi ci zi, cat si in situatiile marcante din plan profesional, familiar sau sentimental.[8]  In mod sigur regulile de conduita si de comunicare reduc gradul de incertitudine atunci cand ne punem intrebarile: „Am facut ce trebuie sa fac?”si  „Am folosit cuvantul potrivit?” Dar intrebarile raman fara raspuns si ne preocupa in continuare.[9]

Celalalt ca reper si martor

Celalalt ni se prezinta in mare parte necunoscut astfel incat intampinam numeroase dificultati in stabilirea unei relatii conform dorintei care i-a dat viata. Un obstacol important in calea acestei cunoasteri il constituie si educatia noastra cu valorile si criteriile sale de reusita pe care le comporta, criterii ce duc in mod inevitabil la formarea unui individ egoist.

Orice om normal isi doreste reusita si fericirea. Trebuie sa constientizam ca ceilalti au un rol extrem de important in orice reusita sau in orice forma de fericire de care ne bucuram. Practic, cunoastem reusita in mare masura prin intermediul relatiilor pe care le stabilim cu ceilalti. Propria fericire depinde in mare parte de relatiile pe care le avem cu ceilalti.

            Scopul si interesele indivizilor sunt suficient de familiare. Totusi e necesar sa admitem  ca nu toti oamenii au aceleasi scopuri si chiar cei ce le au nu le ierarhizeaza la fel. E clar ca marea majoritate a oamenilor au acordat prioritate maxima supravietuirii. Moartea  curma toate nadejdile, visurile si ambitiile centrate pe aceasta lume. Faptul ca supravietuirii i se acorda prioritate maxima are implicatii majore in viata sociala a oamenilor. Pe langa supravietuire, e mult mai greu de spus care e cel mai important tel al omului. Posibil ca cei mai importanti concurenti sunt: sanatatea si statutul social si prestigiul. Pretutindeni oamenii sunt gata sa plateasca scump pentru sanatate, si recunosc sincer acest lucru. Bineinteles, exista si scopuri materiale. Pentru atingerea acestor scopuri, oamenii trebuie sa foloseasca, pe cat pot, diversele resurse cu care sunt inzestrati de natura si de societate, inzestrari ce includ averea si insusiri personale ca energia, inteligenta, frumusetea si indemanarea. Fiecare persoana le foloseste in stradania de a  realiza lucrurile pe care le pretuieste cel mai mult.[10]

            Mii de oameni stiu ca vor diverse lucruri de la ceilalti dar sunt timizi si nu actioneaza in aceasta directie de frica sa nu fie socotiti egoisti. Instinctiv, ei au impresia ca daca isi asigura reusita si fericirea asta va insemna ca vor lipsi pe altcineva de aceasta reusita si fericire.

            „Se spune ca omul face experienta lumii sale. Ce inseamna aceasta? Omul exploreaza suprafata lucrurilor si le experimenteaza. Obtine din ele o cunoastere relativ la alcatuirea lor, o experienta. El experimenteaza ce anume sunt lucrurile.   

            Dar nu numai experientele ii ofera omului lumea. Caci ele ii ofera o lume care se compune din Acela si Acela, din El si Ea si Acela.”[11]

            Relatiile interumane reusite pot fi interpretate ca fiind oferirea celuilalt de langa noi ce isi doreste, in schimbul a ceva ce ne dorim. Nimeni nu este multumit de ceea ce are. Fiecare din noi are nevoie de lucruri pe care le pot oferi altii.

            Exista trei cai fundamentale prin care ii putem aborda pe ceilalti:

-         putem lua ceea ce ne trebuie de la celalalt cu forta, prin amenintari, intimidari sau inselandu-l. Desi de obicei in aceasta categorie intra delicventii, multe persoane respectabile, folosesc aceasta metoda, dar mod mai subtil;

-          putem deveni cersetori ai relatiilor interumane, adica sa imploram pe ceilalti sa ne dea bucuriile pe care le dorim. Acest tip de personalitate supusa are un mare castig de cauza;

-         putem opera pe baza unui schimb echitabil, putem oferi celorlalti bucuriile pe care le doresc si de care au nevoie, iar acestia la randul lor ne vor oferi satisfactiile de care avem nevoie.

 Homo „loquens” rolul comunicarii in relatiile interpersonale

Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica  fiinta dotata cu gandire si limbaj ( 'homo cogitarius', 'homo loquens'). Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiindu-i specifice si deosebindu-se astfel, radical, de celelalte vietuitoare.

            Omul, cea mai inteligenta dintre creaturi, dar, totodata, si cea mai dificila si violenta, apare pe pamant ca o incununare a creatiei sau evolutiei, , crezandu-se a fi un adevarat “finis coronat opus”. Fiind un exponent al inteligentei fiintiale, se astepta de la om sa se transforme intr-o unealta a pacii sau, macar, un adevarat ‘stapanitor’ al lumii inconjuratoare. Omul nu poate trai pe cont propriu. El se naste ca membru al unei specii, ca parte a umanitatii si traieste in comunitate. Veriga a unui intreg lant genetic, omul face legatura intre cei dinainte si urmasii sai, fara macar sa vrea asta, e ceva intiparit, nu poate fi altfel. Avand ca tipar genetic apartenenta la neamul omenesc, omul creste in familie, in comunitatea, in ‘tribul’ in care s-a nascut. Omul a simtit nevoia crearii unor legaturi inca din preistorie, in acest fel a aparut ‘tribul’, ca exponent al unei vieti in comun. Putem defini ‘tribul’ ca un grup social al carui membri impartasesc o identitate si interese comune, acestea ducand la o loialitate reciproca foarte puternica. Am crezut pana acum ca acest fel de organizare este unul primitiv si invechit, dar istoria recenta a adus aceasta idee mult mai aproape decat credeam. Apartenenta la un ‘trib’, la un anumit grup, este ceva innascut omului, este ceva firesc. Tribul este, de fapt, un loc al dragostei, comunicarii si comuniunii. Nigel Biggar spune: “Este firesc sa te simti legat de comunitatea care te-a hranit si care, intr-un mare procentaj, te-a facut ceea ce esti. Este natural sa te identifici cu cei care vad lumea in acelasi fel in care o vezi tu insuti, care vorbesc aceeasi limba, spun aceleasi povesti, admira aceiasi eroi si au aceeasi scara de valori. Este natural sa te simti atras de catre cei care au aceeasi imagine despre realitate ca si tine, astfel confirmandu-ti opinia ca fiind cea corecta. Este firesc sa ii iubesti pe cei cu care poti usor comunica, pe cei pe care ii intelegi deja si pe cei de care esti deja inteles. Este normal sa iti iubesti aproapele.”
De ce vorbim mai intai despre ‘comunitate’? Pentru ca ea sta la baza comunicarii, la baza limbajului. Cuvantul “comunitate” vine din latinescul “communeo” si inseamna “a pune impreuna, a aduce impreuna”. De aici tragem concluzia ca aceasta “comunitate” umana nu inseamna a pune oamenii impreuna ca pe niste cartofi intr-un sac, fara relatie unul cu altul. Intr-o comunitate, oamenii dezvolta metode de comunicare prin care se dezvolta ei insisi. De aici avem limbajul. L. Wittgenstein afirma ca fara limbaj omul nu ar putea vietui. Mai mult, daca nu si-ar dezvolta limbajul in cadrul unei comunitati, ar fi acelasi lucru. Un om care isi faureste propriul limbaj nu va fi inteles de nimeni. Asadar, exista anumite fenomene comune unei anumite specii, un anumit limbaj, care ne face sa putem convietui. Exista si un anume tipar genetic comun, care ne inzestreaza cu abilitatea de a comunica. Relatiile sociale’ ne face sa realizam importanta limbajului in viata, nu numai cea umana. Un gest salveaza o viata si pastreaza specia, cu atat mai mult ar trebui sa o faca aceasta comunicare verbala, limba. Omul este unic, inconfundabil si irepetabil, dar, in acelasi timp, este si o veriga a lantului neintrerupt al umanitatii, un membru al marii comunitatii umane, Limbajul este ‘podul’ de legatura intre aceste unice, si totodata aceleasi, persoane, oamenii.[12]

1.1.        Comunicarea verbala

Sensurile comunicarii

            Din punct de vedere istoric, termenul „a comunica” e legat de cuvantul „comun”, el deriva din verbul latinesc „comunicare” cu sensul: „de a avea in comun, a face ceva in comun, a impartasi ceva”. Istoricul utilizarii termenului de comunicare este folosit din secolul al XVI-lea in sensul de „a pune in comun, a impartasi, a fi in relatie”.[13]

            Putem defini comunicarea ca fiind un proces prin care un individ, comunicatorul, transmite stimuli, de obicei verbali, cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi, auditoriul.

            A comunica inseamna a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune. Comunicarea umana constituie esenta legaturilor interumane exprimate prin capacitatea de a descifra permanent sensul contactelor sociale realizate cu ajutorul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate in vederea obtinerii stabilitatii ori a unor modificari de comportament individual sau la nivel de grup.

            Numim comunicarea esenta legaturilor interumane, comunicarea umana este acel mod fundamental de interactiune psihosociala fara de care oamenii nu ar putea sa devina oameni si sa cultive valorile speciei. Comunicarea umana se bazeaza pe simboluri, semne, este logica si are la baza semnul. Ea este totodata un proces interior si unul exterior, astfel incat putem vorbi si de comunicarea exterioara cu altii, si de comunicarea interioara cu sinele, cu propria persoana.[14]

            Ea faciliteaza nu doar transferul a ceva de la unul la altul, ci este mai profunda determinand si insusirea integrala sau partiala a ceea ce este adresat. Comunicarea umana nu se realizeaza niciodata fara intentia de a influenta calitativ iar nu doar cantitativ. Ea are drept scop transformarea sau conservarea anumitor calitati. Aceasta nu se face prin transfer de calitati ci prin cu totul altceva, mai greu de definit si de masurat.

            Din punct de vedere tehnic, procesul comunicarii se poate realiza integral, „fara rest”, dar acesta este posibil doar pentru masini care transmit exact ceea ce primesc, altor masini.

Limbajul ca activitate individuala de comunicare       

 Limbajul este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea, transmiterea de informatii  presupune vehicularea unor semnificatii intr-un emitator si un receptor, ceea ce nu se poate realiza decat prin utilizarea unor coduri care sa permita, materializarea acestor mesaje, codurile putand fi semnele  cuvintele  diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular  specific surdo-mutilor, sau alfabetul Morse, etc. O alta componenta esentiala a unui sistem de comunicare este conexiunea inversa  ce are rolul de a regla emisia mesajelor in functie de efectele produse.[15]

           Limbajul fiind limba in actiune sau limba preluata ( interiorizata ) si utilizata de fiecare subiect uman (care o gaseste la nastere gata constituita), inseamna ca limbajul preia si latura semantica a limbii. Latura semantica a limbajului  nu se suprapune insa integral pe cea a limbii intrucat, pe de o parte, individul nu-si poate insusi toate semnificatiile tuturor cuvintelor existente in lexicul unei limbi, iar pe de alta parte, fiecare individ adauga semnificatiei principale unui cuvant alte sensuri secundare, strans legate de experienta sa personala. De exemplu, cuvantul „matematica”, semnifica „stiinta exacta a numerelor si a relatiilor dintre ele” dar la aceasta semnificatie valabila pentru oricine se asociaza trairi subiective ( predominant afectiv-motivationale ) diferite  in cazul unui elev premiant la olimpiada de matematica fata de un elev corigent. Acestea sunt tocmai sensurile personale ale cuvantului respectiv,rezultate din experientele specifice,unice,ale fiecarui elev in legatura cu aceasta disciplina de studiu.

La baza comunicarii umane sta intotdeauna un limbaj care poate lua mai multe forme, cele mai multe dintre acestea fiind de forma dihotomica: limbaj oral, limbaj corporal, limbaj scris, limbaj exterior, limbaj interior. Distinctia importanta este cea dintre limba si limbaj, pentru ca limbajul nu se confunda cu limba. Limbajul desemneaza un sistem de semne, reprezentari abstracte, generalizate prin intermediul cuvintelor, imaginii, simbolurilor, in timp ce limba este un sistem de semne si de aplicare a lor si de norme de folosire al  limbajului in exterior. Spre deosebire de limbaj, limba are un caracter istoric, social, cultural pentru ca se schimba in decursul timpului. Comunicarea umana se efectueaza in sisteme si limbaje complexe care trec usor de la limbajul verbal la cel non-verbal, de la gest la simbolul matematic, sau al culorilor, de la sunet la tonuri si de la ritmuri alerte la tacere.[16]

Cu ajutorul acestor mijloace sunt puse in miscare nu simple marfuri de schimb ci semnificatii. Recunoasterea acestora este primul pas spre comunicarea umana. Acel ceva devine element comun, care uneste. Este o unire de aparenta. Apartine celor care comunica mai intai limbajul, apoi ei isi recunosc ideile si in final interesul de a pastra aceasta legatura. In raporturile lor, oamenii nu raman niciodata simplii spectatori. Datorita comunicarii umane, pe celalalt il regasesc in mine asa cum eu pot fi regasit in el. Fiecare ne vom completa mereu cu acea parte pe care am preluat-o in momentul comunicarii cu semenii. A comunica nu inseamna un simplu transfer, ci un schimb de mesaje care, reprezinta o interactiune.

EMITATORUL

(E)

 

RECEPTORUL

(R)

 
                                  CANAL


                                     FEED-BACK

 

                                  

            Emitatorul poate fi constituit dintr-un om, un grup sau un organism de difuzare. Uneori emitatorul poate fi natura insasi, omul devenind receptorul mesajelor sale, mai mult sau mai putin descifrate.

Receptorul poate fi un fel de emitator invers.

Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:

1. Logic

2. Para verbal

3. Non verbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel para verbal (ton, volum, viteza de rostire) si 55% la nivelul non verbal  (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea  etc.).

Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.

Daca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

            Comunicarea poate fi directa sau indirecta.  Comunicarea directa fiind o modalitate de transmitere a mesajului cu posibilitatea interlocutorilor de a se vedea, ea beneficiaza de cunoasterea imediata a reactiilor generate la receptor, de mesaj. Un alt avantaj este acela ca intotdeauna corporalitatea sudeaza membrii grupului intr-un aliaj interpersonal, inedit si particular. Comunicarea directa este cea mai completa, dispunand de intreaga diversitate de mijloace de exprimare verbale si non-verbale.

            Comunicarea indirecta este realizata cu ajutorul unui canal, mijloc de comunicare, denumit adesea mijlocitor. El este elementul de legatura intre emitator si receptor. Comunicarea indirecta poate lua diferite forme: audio, vizuale  sau audio si vizuale. Este o comunicare la distanta, aproape nelimitata, si feedback-ul nu este decat rareori receptionat imediat.[17]

            Nevoia de comunicare este reclamata nu doar de dorinta de informare si de contact, de legaturi cu semenii ci si de urcusul spre constiinta propriului statut. Comunicarea se realizeaza intre doua persoane, intre o persoana si un grup, intre o persoana si intreaga masa in care este si ea inclusa, dar si cu sine. Oamenii au nevoie de a se confirma obiectiv unii cu  altii, dar in unele perioade comunica numai cu ei insisi. Este unanim recunoscut ca emitatorul este mai intai receptorul care se deschide spre celalalt, spre o alta fiinta sau fiintei receptoare.

            Fiinta umana nu poate exista decat in continua oscilare spre sine si spre ceilalti intru intemeierea sa. Nu poate fi conceputa existenta unui om in afara cautarii si deschiderii sale spre ceilalti, avand nevoie de intelegere, de companie dar si de auto-confruntare. Prin actul comunicarii, oamenii, asemenea frumusetii „se distribuie fara sa se imparta” (Noica). Comunicand nu te saracesti cu gandul comunicat, ci mai curand te umpli cu el.

Tipuri de comunicare:

-         Comunicarea intra-personala. Este comunicarea in si catre sine.

-         Comunicarea inter-personala.  Este comunicarea intre oameni.

-         Comunicarea de grup.  Este comunicarea intre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alti oamenii.

-         Comunicarea de masa.  Este comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de oameni.

Scopul comunicarii:

-          sa informam pe altii;

-         sa atentionam pe altii ;

-         sa explicam ceva;

-         sa distram ;

-         sa descriem ;

-         sa convingem, etc.

            Prin intermediul comunicarii se dezvolta anumite insusiri psihice:

-         entuziasmul, originalitatea, inteligenta, capacitatea de a folosi cunostintele, simtul realului, observatia, gustul pentru frumos, experienta de viata.

Deoarece in procesul cunoasterii umane se transmit informatii, idei, sentimente, atitudini, rolul principal al comunicarii devine acela de a consolida grupul. Comunicarea ideala, perfecta este cand glasul fiecaruia devine glasul grupului iar glasul grupului vorbeste pentru fiecare. Diferentierile care apar in actul comunicarii sunt determinate de informatia particulara a componentilor grupului. Aceste diferentieri sunt comunitatea actului unificarii. Comunicarea ramane modul esential de existenta si de dezvoltare a personalitatii. Ea se desfasoara permanent si cu acest scop. La nivelul personalitatii, limbajul,in toate formele sale,este un indicator cert al capacitatii intelectuale; bogatia vocabularului, corectitudinea gramaticala, cursivitatea logice, a flexibilitatii si fluentei gandirii. In acelasi timp, dovada intelegerii deci a functionalitatii gandirii nu se poate  face decat prin intermediul verbalizarii, exteriorizarii prin limbaj a ideilor.[18]

            Comunicarea verbala este o comunicare orala. Putem vorbi de o serie de caracteristici specifice ale acestui tip de comunicare:

-         stilul rece – caracterizeaza formele de comunicare necooperative, in care emitatorul nu isi recunoaste receptorul;

-         stilul formal – presupune transmiterea mesajului spre un auditoriu numeros, al carui reactii sunt perceptibile pentru un vorbitor, ceea ce presupune existenta unui discurs coerent;

-         stilul consultativ – este cazul comunicarii profesioniste, de afaceri; implica o participare mai activa a interlocutorului la dialog;

-         stilul ocazional – este cazul comunicarii intre prieteni; in acest caz dispare deseori baza informationala, minima necesara unui dialog, au loc schimbari rapide de planuri, exista deseori parti intregi de monolog in cadrul comunicarii;

-         stilul intim – este situatia comunicarii care recurge la un cod personal si nu are ca obiectiv comunicarea de informatii sau de date exterioare, ci ofera informatii despre stari si trairi intime ale subiectului.

Efectele comunicarii verbale: acest tip de comunicare se caracterizeaza prin faptul ca ea este inepuizabila si seriala – un mesaj este retransmis de mai multe ori, acest fapt incluzand o pierdere mai mare de informatii, dar este totusi naturala. Prin comunicare se pot transmite atat informatii adevarate cat si false, realitatea putand fi manipulata. Comunicarea nu trebuie confundata cu realitatea.

 1.2. Rolul discutiei in stabilirea relatiilor interpersonale

Faptul ca obtinem informatii vaste despre partenerii nostri de relatie poate fi interesant, dar nu mai interesant faptul ca in majoritatea situatiilor in care dobandim aceste informatii se datoreaza aparitiei formei bogate, strans legate de cultura noastra a simbolului: limba vorbita sau scrisa si de asemenea printr-unul dintre opusii ei, tacerea, pauzele importante, omisiunile semnificative sau lucrurile nerostite.

            In viata de zi cu zi initiem, dezvolta si incheiem relatii mai ales prin discutii. Ne exprimam personalitatea, oferim sprijin social, ne aratam puterea, ne demonstram interdependenta, convingem, lingusim, ne certam, invitam, respingem, divortam, cerem in casatorie, propunem si imbunam persoanele din jur in primul rand prin discutie.

            Discutia prezinta atitudinile si cerintele noastre, ne permite sa dezvaluim informatii despre noi insine, sa ne exprimam sentimentele si sa aratam cum gandim. Totodata presupune implicarea si produce reactii din partea celorlalti. Discutia are multe roluri pe care trebuie sa le urmarim indeaproape, daca vrem sa intelegem relatiile. Ea opereaza prin simboluri comune, dar este eficienta numai pornind de la ipoteza ca persoanele cu care vorbim vor putea deduce mesajul real al afirmatiilor noastre, dat fiind faptul ca impartasesc universul nostru de discurs. Discutia constituie o sursa principala de informatii despre sistemele de semnificatie si preocuparile oamenilor si trebuie sa reflectam asupra modului in care functioneaza.[19]

            Oamenii sunt fiinte atat de complexe, incat discutia nu poate fi numai sa clarifice, ci sa complice, nu poate numai sa dezvaluie ci sa disimuleze si nu poate numai sa calauzeasca ci sa abata din drum. Ambiguitatea si echivocul sunt uneori importante pentru o relationare reusita. Discutia apare in contextul social al altor actiuni, si majoritatea observatorilor vor fi de acord ca astfel de actiuni spun mai mult decat cuvinte. Totusi nu sustine ca discutia nu conteaza, mai degraba ea trebuie interpretata in lumina altor lucruri cunoscute si observate in legatura cu sistemul de semnificatii specifice unei persoane. Discutia dicteaza majoritatea conceptelor social psihologice in decursul unei singure conversatii derulandu-se, simultan sau consecutiv mai multe subiecte de interes.

            Discutia ca instrument persuasiv.

            Lasand la o parte, varietatea, forta sociala, stilul si continutul ei tematic, discutia mai are o calitate interesanta, este folosita pentru a convinge. Noi tindem sa privim discutia ca o activitate care foloseste limba, pe care o consideram un instrument neutru pentru descrierea realitatii, pentru reprezentarea unor lucruri, pentru definirea unor idei si pentru desemnarea unor obiecte, lucruri sau persoane. Cuvintele reprezinta simboluri pentru lucruri si pentru actiuni. Spre exemplu, propozitiile simbolizeaza gandire si multe alte lucruri pe langa aceasta. Cu toate acestea exista un alt mod sugestiv de a privi limba, care ofera posibile caracterizari care pot fi discutate, reconsiderate sau pur si simplu negate de catre ceilalti vorbitori. Nuantele de semnificatie nu numai ca sunt responsabilitatea emitatorului si nu al limbii, dar sunt mai degraba relevante pentru modul in care vorbitorul interpreteaza si intelege lumea decat descrieri ale lumii in sine.

            Discutia unui vorbitor este sistematica pentru modul sau de a privi lumea, si o prezinta ca pe o oferta pe care ceilalti o pot accepta, contrazice, respinge sau asimileaza. Vorbirea chiar si cea cotidiana are rol de prezentare, argumenteaza un mod de a privi lucrurile, foloseste metafore si termeni pe care aceea persoana considera relevant, prezinta optiunile vorbitorului, este propovaduitoare.

            Discutia este mai mult decat comportament. Este o forta de caracter, de prezentare simbolica care convinge in aceeasi masura in care  expune, arata si informeaza. Reprezinta in acelasi timp un punct de vedere cultural prin cuvintele si semnificatiile pe care le cuprinde si poate fi condusa intr-un mod care permite oamenilor sa o foloseasca in felul lor pentru a exprima semnificatiile lor personale.

            Discutia utilizeaza o limba comuna, limba utilizeaza simboluri comune si personalizate, simbolurile utilizeaza semnificatia, semnificatia implica impartasire, impartasirea utilizeaza indivizi iar indivizii utilizeaza discutia. Astfel nu numai ca trebuie sa includem discutia in analizarea relatiilor, ci avem nevoie de o teorie asupra functiilor pe care discutia le are si asupra modurilor lor de realizare.

            Discutia serveste simultan unor scopuri diverse:

-         strategice: negarea unor pozitii opuse; propria prezentare; administrarea impresiilor.

-         individuale: stabilirea; exprimarea sau infaptuirea unui scop individual intr-o interactiune; recunoasterea cerintelor si valorilor altor persoane.

-         rationale: initierea unor conversatii despre asemanari; obtinerea dezacordului, indicarea afectiunii si realizarea de propuneri relationare.[20]

Discutia ca intreg este o actiune nu numai o zugravire si o descriere de imagini. Ea valoreaza mai mult decat redarea atitudinilor si a auto-dezvaluirilor personale, ea demonstreaza si structureaza modurile noastre de gandire ilustrand definitia noastra despre om, si cerintele care ne caracterizeaza. Atunci cand ne concentram in mod specific asupra discutiei in relatii, putem vedea mai multe moduri in care ea descopera, nu numai semnificatia unui vorbitor, in general, ci mai ales, atitudinile fata de altii, inclusiv partenerul relational. Discutia arata si opiniile receptorilor asupra altor indivizi, in general, nu numai prin continuturile sale ci si prin stilurile ei.[21]

1.3.        Limbajul non-verbal

Comunicarea non-verbala este bazata pe imagini si sunete. Acest tip de comunicare este definita negativ, drept, comunicarea care nu este verbala, este compusa din mai multe elemente: comportamentul simbolic (actiuni ce transmit la mai multe semnificatii), paralimbajul, utilizarea simbolica a obiectelor si gestionarea spatiului si timpului.     [22]

Comunicarea non-verbala are o serie de functii: accentuarea comunicarii verbale (ea intareste mesajul transmis verbal, il accentueaza), complementaritatea, contextualizarea sau functia expresivitatii substitutiva, manipulatorie. Ea are de asemenea o serie de caracteristici: 

-         comunicabilitatea – se poate afirma ca la un nivel extrem de general, comportamentul uman si intreg spatiul social sunt pline de semnificatii. Orice comportament, inclusiv folosirea unor obiecte poate transmite semnificatii si oricarui comportament i se pot atribui semnificatii, inclusiv unele care nu exista initial;

-         fidelitatea scazuta;

-         sincronismul comportamental – poate fi tradus prin aparitia tendintei de a se coordona comportamentele non-verbale ale emitatorului si receptorului;

-         particularizarea – comunicarea non-verbala nu este universala;

-         contextualizata si contextualizanta – a. tine de un context, are valoare intr-un anumit context social dat; b. Acest tip ofera contextul pentru manifestarea comunicarii verbale;

-         credibilitate – impactul unui mesaj este dat de un procent de 7% de comunicarea verbala, 38% de paralimbaj, 55%de comunicarea non-verbala;

Din punct de vedere practic, de fiecare data cand spunem de cineva ca este perspicace sau are intuitie, ii dam o eticheta fara a purta o discutie cu persoana respectiva, ne bazam pe capacitatea de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane si de a le compara cu cele verbale.  Cand spunem ca presimtim sau simtim ca cineva ne-a mintit, de fapt remarcam ca limbajul trupului sau si cuvintele rostite de acest ins nu sunt in concordanta.[23]

Comunicarea are mai multe forme de manifestare: expresie faciala, gesturile, paralimbaj, postura, gestionarea spatiului si timpului.

Majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii sunt aceleasi in intreaga lume. Cand oamenii sunt fericiti, zambesc, cand sunt tristi stau suparati, se incrunta sau devin posaci. A incuviinta dand din cap, inseamna aproape in mod universal „da” sau o incuviintare. Este una din formele inclinarii capului si pare a fi un gest innascut, utilizat si de oamenii nevazatori si surzi. Clatinarea capului intr-o parte si alta pentru a indica un „nu” sau o negare este de asemenea universal si se prea poate sa fie un gest desprins imediat dupa nastere. Cand  sugarul se satura de lapte incepe sa-si clatine capul la stanga si la dreapta pentru a indeparta sanii mamei. Cand copilasul a mancat deja suficient, copilasul intoarce capul intr-o parte si alta pentru a impiedica parintii sa-i mai dea de mancare, si astfel invata repede sa utilizeze gestul clatinatului capului pentru exprimarea dezaprobarii sau atitudinii sale negative.[24]

            De multe ori limbajul non-verbal dezvaluie ceea ce am fi vrut sa aflam prin comunicarea verbala. Trebuie sa avem in vedere daca vrem sa descifram interlocutorul: intr-o discutie amicala intre doua persoane care nu s-au mai vazut de mult, luminarea fetei unui dintre ei, rasul, zambetul ori strangerea in brate arata bucuria revederii. Dar o simpla strangere de mana, un aer distant sau o privire rece denota pe de alta parte, mai degraba rezervarea si o dorinta foarte mare de a iesi cat mai repede dintr-un posibil dialog.

            Paul Ekman si Wallance V. Friesen (1971-1975) au identificat trei componente ale fetei in comunicarea emotiilor.

-         Prima componenta este reprezentata de partea de sus a fetei, fruntea si sprancenele;

-         A doua parte, de mijloc, urechile, ochii, pometii obrajilor;

-         Partea de jos a fetei, nasul, gura si barbia.

Toate acestea ilustreaza sapte tipuri de emotii: furia, dezgustul, teama, bucuria, supararea, satisfactia si surprinderea, recunoscute ca fiind universale. Pe langa acestia, Jonathan Haidt si Deacher Keltner 1999, mai supun atentiei si alte stari: jena, rusinea, compasiunea, amuzamentul, muscarea limbii, acoperirea fetei sau mirarea.[25]

           

1.4.  Principalele forme de manifestare ale limbajului corpului

            Cercetarile ce au avut ca obiect de studiu fata umana au demonstrat ca expresia fetei, influenteaza de multe ori decizia, comportamentul sau evolutia multor lucruri in diferite situatii in care indivizii interactioneaza.

            O persoana care are o infatisare placuta este tot timpul cu zambetul pe buze, in comparatie cu una care afiseaza o atitudine distanta si nu are un aspect fizic prea placut. Suntem obisnuiti, marea majoritate dintre noi, cand mergem pe strada in cursul zilei, si mai ales seara, sa studiem mai atent sau mai superficial persoanele pe langa care trecem, si cu atat mai mult, pe cele cu care interactionam. Faptul ca raspundem unui seaman de al nostru, imbracat decent, aranjat si cu o fizionomie placuta, la intrebarea cat este ceasul? sau unde este cutare loc? ne face sa ne simtim confortabil si multumit ca l-am putut ajuta. De multe ori spatiul ,timpul si persoana nu pot fi potrivnice. Seara, de exemplu, cand apare langa noi pe neasteptate un barbat atletic, cu o figura fioroasa, cu tatuaj pe maini, cicatrice pe fata si ne intreaba pe un ton rece: cat e ceasul? Sau daca avem un foc, primul sentiment care-l simtim este de neliniste, disconfort  psihic si teama ca s-ar putea intampla ceva rau.[26]

            Rasul – este considerat a fi tot o expresie faciala, mai ales, daca avem in vedere, faptul ca acesta apare la oameni dupa primele doua luni de viata. Ne referim atat la rasul localizat cat si la expresiile faciale intermediare, cum ar fi zambetul. Caracteristica cea mai importanta a rasului consta in faptul ca este contagios, putand fi luat doar prin simpla auzire a felului prin care se manifesta cei din jur.

            Privirea – ochii sunt foarte des folositi in cautarea raspunsului sau a unei confirmari din partea celor cu care interactionam. De multe ori, discutiile cu prietenii sau cunoscutii, utilizeaza expresii precum:  are o privire iscoditoare, sau se uita cu invidie, se citeste rautatea in privirea lui, ii radeau ochii sau se citeste bunatatea in ochii lui.

            Toate aceste expresii vizeaza diferitele moduri de a privi, ale unei persoane, privirea care este influentata de marimea pupilelor acesteia. In functie de starea sufleteasca, pupilele se pot contracta, in cazul unei stari negative, sau dilata, in cazul unei stari pozitive. O zicala spune: uita-te in ochii aceluia cu care vorbesti;  ochii sunt oglinda sufletului.

            Ochii sau privirea semnaleaza natura relatiei existente dintre doua persoane, si nu numai: miscarile ochilor sau privirea compenseaza de multe ori distanta fizica dintre doua persoane.

            Flirtul - chiar daca sunt la o distanta foarte mare unul de celalalt, contactul vizual insistent, dintre doi tineri aflati la o petrecere, micsoreaza distanta fizica, apropiindu-i, mai ales cand exista si atractie sexuala.

            Inca din copilarie suntem capabili intr-o oarecare masura, sa interpretam fetele persoanelor cu care interactionam. Copiii stiu ca daca mint si nu vor sa fie descoperiti, trebuie sa nu roseasca sau sa nu devina palizi, sa nu priveasca in pamant. Cu exceptia momentelor in care suntem dominati de emotie, toti avem o oarecare perspicacitate in a interpreta trasaturile fetei umane pentru a sti ca o persoana care are colturile gurii lasate si privirea stinsa este trista sau nefericita. Daca un om nu se simte bine, sau daca doreste sa fie distant fata de altii, tinuta sa va fi rigida. Oamenii deosebit de sensibili, care doresc sa se protejeze fata de semenii lor printr-o duritate aparenta, isi creeaza un scut, abordand o atitudine mereu tensionata. Spatele incovoiat, aplecat inainte, reprezint mereu semnul supunerii si al tristetii. Incovoierea spatelui este si un semn sigur al depresiei, un semn al pierderii autoritatii, prin ghemuire, persoana in cauza incercand „sa se faca mica”. Tot de tinuta sunt legate si urmatoarele:

-         mainile bagate in buzunarul pantalonilor;

-         mainile tinute la spate;

-         mainile incrucisate pe corp.

Aceste pozitii reprezinta asa numita „autoatingere” care ne da mai multa siguranta, mai mult confort.

            Umerii si trunchiul – in mod normal, cand suntem linistiti si relaxati, tinem umerii in jos orientati spre spate. Ridicam umerii, si ii aducem in fata atunci cand indoim spatele, atunci cand ne simtim amenintati si ne este teama sau pur si simplu, nelinistiti. O persoana care este vesele, este sigura pe sine isi tine spatele drept, tragerea umerilor inapoi este un semn al puterii si al faptului ca totul este sub control. Daca pieptul este scos in afara, se poate spune ca aceea persoana „ia viata in piept”, are un sentiment de superioritate. Atunci cand simtim ca „am primit una-n cap” bagam automat capul intre umeri pentru a ne proteja. Aceasta tinuta reprezinta nesiguranta si frica. Aceasta stare de spirit poate fi explicata si printr-o anumita situatie de moment, dar poate fi si permanenta si atunci tinuta respectiva devine caracteristica, fiind provocata de o stare neintrerupta de teama. Spre exemplu, frica unui copil fata de parinti se manifesta prin umerii lasati, care  sunt un semn al subaprecierii si al complexelor. Exista si alte manifestari prin care semnaleaza o atitudine defensiva, spre exemplu, atunci cand dam din umeri sau atunci cand umerii tremura, miscari asociate in special cu rasul, semnaleaza anumite temeri din trecut.

Picioarele – majoritatea oamenilor nu constientizeaza faptul ca se deplaseaza cu ajutorul picioarelor. Nu acorda o importanta picioarelor, decat atunci cand acestea cedeaza. Exista trei pozitii deosebite:

-         cu picioarele departate – aceste persoane sunt echilibrate si sigure pe sine, se afla cu „picioarele pe pamant”;

-         cu picioarele apropiate – manifesta o dorinta exagerata de autoafirmare. Aceasta pozitie e asociata in mod frecvent cu o amenintare, la fel ca si in cazul in care persoana se afla cu picioarele departate in mod exagerat. Impresia degajata este aceea de atitudine controlata, are in sine ceva formal, o anumita rigiditate;

-         persoanele care isi repartizeaza greutatea corporala de pe un picior pe altul fara a-si modifica frecvent pozitia, sunt adaptabile si pline de viata. Implica un fenomen de stabilitate. Modificarea frecventa, reprezinta un semn al labilitatii, nesigurantei, nu este o persoana echilibrata (gestul ridicarii pe varfuri).

Pozitia in care stam asezati a devenit pozitia dominanta a societatii noastre. Se poate observa in mijloacele de transport in comun evitarea atingerii persoanei care sta langa noi pe scaun. Spre exemplu, exista persoane care dupa ce se aseaza, isi pun bagajele pe locul inca neocupat, de langa ele. Acest gest reprezinta pastrarea unei distante fata de cealalta persoana. Picior peste picior caracterizeaza persoana deschisa sau sigura pe sine. Picioarele  lipite unul de altul sunt dovada incertitudinii.[27]

Cunoasterea limbajului corpului ne poate ajuta sa aflam mai multe unii despre altii, putand astfel sa comunicam mai usor. De foarte mare importanta in descifrarea limbajului corpului este principiul conform caruia anumite semnale pot avea mai multe semnificatii. Nu este indicat sa facem aprecieri pe baza unei singure observatii, trebuie avuta intotdeauna in vedere starea de spirit in care ne aflam. Un lucru trebuie observat de mai multe ori si lasat sa treaca timp din momentul in care observam. Aprecierea corecta a diverselor miscari prin care se exprima starile sufletesti este dificila si datorita faptului ca fiecare dintre noi si-a dezvoltat pe parcursul vietii o a doua natura. Acest lucru are ca urmare faptul ca modul de comportare initial este mascat. Este vorba de un proces compensatoriu sau hipercompensatoriu. Atunci cand facem aprecieri asupra altora, sa nu uitam sa ne autoapreciem. In  mod constient sau inconstient facem aprecieri asupra altora numai in functie de parerea pe care o avem despre noi insine. Nimic nu e mai usor decat sa-i judecam pe altii, si nimic nu este mai greu decat sa ne judecam pe noi insine. Capacitatea de a ne privi critic pe noi insine prin autoevaluare, este strans legata de o apreciere corecta a celor din jur. Cei mai fini cunoscatori a caracterului uman nu sunt cei care cred despre sine ca dispun de aceasta calitate, ci aceia care sunt dispusi sa-si recunoasca defectele si sa admita faptul ca fac si greseli, atunci cand emit judecati legate de altii.[28]

           



[1] Steve Duck, Relatii interpersonale: a gandi, a simti, a interactiona, Editura Polirom, Iasi, 2000, p. 99

[2] Rus Fl. C., Introducere in stiinta comunicarii si relatiilor publice, Editura Institutul European, Iasi, 2002, p. 24

[3] Vasile Constantin Ciocarlan, Raporturile interpersonale, Editura Politica, Bucuresti, 1973, p. 28

[4] Zamfir Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993, p. 273

[5] Valentina Marinescu, Introducere in teoria comunicarii. Principii, metode, aplicatii., Editura Titronic, Bucuresti, 2003, p. 61

[6] Zlate, Mielu, Zlate, Camelia, Cunoasterea si activarea grupurilor sociale, Editura Politica, Bucuresti, 1982, p. 77

[7] Wright, H. Norman, Relatiile – satisfactie si dezamagire, editura Noua Speranta, Timisoara, 1999, p. 10

[8] Ibidem, p. 10

[9] Serge Moscovici, Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, editura Polirom, Iasi, 1998, p. 46.

[10] Gerhard E. Lenski, Putere si privilegii, editura Amarcord, Timisoara, 2002, p.58

[11] Martin Buber, Eu si tu, editura Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 31

[12] http://www.poezie.ro/index.php/article/74013/

[13] Valentina Marinescu, op. cit., p. 7

[14] Petre Ilut, Valori atitudini si comportamente sociale, editura  Polirom, Iasi, 2004, p. 154

[15] Serge Moscovici, op. cit., p. 38.

[16] Marinescu Valentina, Introducere in teoria comunicarii, editura Tritonic, Bucuresti, 2003, p. 10.

[17] Valentina Marinescu, op. cit., p. 79

[18] Ion Ovidiu Panisoara, Comunicarea eficienta,, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 70-76

[19] Steve Duck, Relatii interpersonale: a gandi, a simti, a interactiona, editura Polirom, Iasi, 2000, p. 23

[20] Ibidem, p.24

[21] Steve Duck, op.cit., p. 25.

[22] Ion Ovidiu Panisoara, op. cit., p. 79

[23] Allan Pease, Limbajul trupului, editura Polimark, Bucuresti, 1995, p. 16.

[24] Claudia Chäfer, Limbajul corpului, editura Niculescu, Bucuresti, 2001, p. 41.

[25] Septimiu Chelcea,  Comunicarea non - verbala in spatiul public, editura Tritonic, Bucuresti, 2004, p. 54

[26] Septimiu Chelcea, op. cit., p. 55.

[27] Claudia Chäfer, op. cit., p. 45.

[28] Claudia Schäfer,  Limbajul corpului, editura Niculescu, Bucuresti, 2001, p. 175.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2158
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved