Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


STRATEGII ARGUMENTATIVE - Argumentare si strategie discursiva

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CURS – COMUNICARE MEDIATICA
Paradigme ale comunicarii de masa din perspectiva evaluarii efectelor
Prezentare- Comunicarea de masa
Teorii si modele ale comunicarii
Telefonul - UN FLAGEL SAU O BINEFACERE?
COMUNICAREA IN GRUPURILE ORGANIZATIONALE
TEHNICI ARGUMENTATIVE
COMUNICAREA ASERTIVA
Introducere in teoria comunicarii - Definirea obiectului, a conceptului de comunicare
INFORMATIE Sl COMUNICARE: Internet

STRATEGII ARGUMENTATIVE

1. Argumentare si strategie discursiva

            Argumentarea ca ansamblu de tehnici discursive ce provoaca sau sporesc adeziunea auditoriului la tezele prezentate (C. Perelman, 1970:13) este de fapt o strategie vizind sa induca o anumita opinie asupra unei situatii persoane etc. Despre acest sens larg “subiectiv orientat” (M. Charolles, 1979) opus rationamentului si realizat prin mijloacele limbii naturale ne vom ocupa in cele ce urmeaza.



            Conform teoriei jocurilor strategia se defineste ca ansamblu de reguli ce guverneaza comportamentul jucatorului in orice situatie de joc posibila. Orice strategie comporta un scop, reguli (de evaluare a situatiilor realizate si de determinare a mutarilor urmatoare), precum si o succesiune de alegeri ce traduc un plan. La nivel argumentativ scopul strategiei este reprezentat de persuasiune (prezentare convingatoare a elementelor informative alese), regulile privesc statutul epistemologic al tezelor (obiectele acordului, ceea ce este admis ca normal, valabil), iar planul da seama de alternanta argumentelor, de eficienta lor (puternic/vs/slab), de sintagmatica discursiva (procedeul analogiei intr-un discurs didactic /vs/disocierea notiunilor intr-un discurs euristic). “Orice argumentare are ca punct de plecare obiectele acordului: fapte, adevaruri, valori, locuri comune in sensul vechi al termenului (). Orice fenomen se descrie prin insertia in clasificari preexistente, ce pot fi evident criticate, modificate” (C. Perelman, 1970:86).

2. Interogatia

            Majoritatea enunturilor de forma P? (in fr.” est -ce que P”?) intrebari toatale la care raspunsul este de tip da/nu au o valoare argumentativa.

            Ca indiciu de ignoranta, intrebarea este simetrica fata de p si ~p.

            In plan argumentativ este asimetrica, privilegiind ~p.

            Acest fenomen este legat de ceea ce se numeste coordonare argumentativa:

            E 1        E 2 sunt argumentativ coordonate daca E 1 poate sustine sau infirma E 2 sau o concluzie favorizata de E 2:

            “Sunt obosit, ramin acasa”.

            Intre E 1 si E 2 se stabilesc raporturi de justificare, opozitie, inferenta.

            i) Justificare

            “ E o prostie sa-ti parasesti postul. Vei putea gasi ceva mai bun?”

                                                E 2                                           E 1

            Inlocuind cu propozitia negativa “Nu ai putea gasi ceva mai bun”, se pastreaza coerenta textuala si coordonarea argumentativa, in schimb propozitia afirmativa “Vei putea gasi ceva mai bun” nu este acceptabila. S-ar putea obiecta ca nu este vorba de intrebari adevarate, ci de intrebari retorice, echivalente cu afirmatii negative. Dar aici nu este vorba de o intrebare retorica (testul fiind insertia unui “ma intreb”, incompatibil cu intrebarea retorica).

            ii) Opozitie

            “ Te cunoaste astazi; dar o sa te mai cunoasca miine?”

                                    E 2                                           E 1      

            El conduce spre asertiunea negativa “n-o sa te mai cunoasca miine”, ceea ce contrazice concluzia favorabila a lui E 2.

            O concluzie sumara accentueaza asupra faptului ca in cazul intrebarii retorice valoarea argumentativa intrinseca a intrebarii este exploatata pentru realizarea unui act de argumentare (infra a, b):

            a) Cum poate rezista Franta “teleculturii Coca-Cola” ? a carei lectura argumentativa este negativa: “Franta nu poate rezista tleculturii Coca-Cola”;

            b) Televiziunea nu fabrica niste lenesi? a carei argumentare este asertiva (Televiziunea fabrica niste lenesi) - dezinversare argumentativa. Enuntatorul considera in aceste cazuri ca raspunsul este de la sine inteles (atπt pentru el, cπt si pentru interlocutor); de fapt intrebarea nu apare decit pentru a aminti raspunsul, rolul sau fiind de a aserta (indirect) acest raspuns, prezentat ca opinie admisa (“vérité admise” - topos).

            “Diversitatea atitudinilor psihice care se traduc prin frazele interogative: cerere de informare, deliberare, cerere de confirmare, refuz, ipoteza, apel de aprobare are ca numitor comun constituirea de atitudini non tetice, care nu afirma procesul, ci dimpotriva il pun in discutie” (G. Moignet apud M. Tutescu, 1998:252).

           

3. Negatia polemica

            Fata de negatia descriptiva (infra i), negatia polemica (infra ii) inseamna nu anularea orientarii argumentative a propozitiei pozitive respinse, ci dimpotriva consolidarea ei:

            i) Maria nu este frumoasa



            ii) Maria nu este frumoasa, este superba.

            Negatia polemica este o strategie argumentativa bazata pe contestarea unui enunt anterior. Incarcatura sa polifonica este incontestabila: in ea intervin doua instante enuntiative: enuntatorul afirmatiei devalorizante si locutorul enuntului care se desolidarizeaza de aceasta. “Negatia polemica are astfel un caracter dialogic, replicativ, polifonic” (M. Tutescu, 1986: 103).

            Propunindu-si sa ofere o explicatie unitara (din perspectiva discursiva) a fenomenului negatiei, Pierre Attal avanseaza ipoteza negatiei  ca forma neta de contra-argumentare. Negatia descriptiva va fi contra-argumentativa-opozitie, refuz de adeziune la continutul pozitiv (“Petre nu este potrivit pentru acest post”), in timp ce negatia polemica va fi argumentativa (“Petre nu este potrivit pentru acest post, este chiar facut pentru el”).

            Negatia polemica permite depasirea unor opozitii conventionale (de dictionar ca de pilda bogat /vs/ sarac) in favoarea unor opozitii noi, discursive, de tipul “rule changing creativity” (“Societatea viitorului nu va mai avea oameni bogati si saraci”, ci “bogati si foarte bogati”).

4. Respingerea cauzei

            Strategie frecventa in operatiile de justificare si coerenta, cauza poate fi definita in patru moduri (corelatii) - cf. Oswald Ducrot , 1973 in capitolul “La notion de cause”:

            i) B rezulta cu necesitate din A (sau A este cauza suficienta a efectului B). J. B. Grize cu referire la discursul cotidian afirma: probabilitatea lui B, cunoscind A este superioara probabilitatii lui B independent de informatiile privind A, altfel spus A este o conditie favorabila pentru B;

            ii) B era imposibil fara A  - reciproca precedentei inseamna deducerea existentei prealabile a lui A din cunoasterea lui B. Aceasta orientare a gindiri ne face sa considferam efectul ca “semn” al cauzei;

            iii) relatia dintre A si B este generala. Chiar daca ne referim la evenimente istorice nerepetabile ( anexarea Alsaciei si Lorrainei in 1871 a fost cauza razboiului din 1914) putem extrage o cauzalitate generala de tipul: Cind o tara X anexeaza teritoriul unei tari Y, este posibil (firesc, legitim) ca Y sa incerce redobindirea teritoriului rapit.

            iv) A a produs B.; cauzalitatea  este interpretata ca actiune, A este sursa eficienta (actionala; Ducrot foloseste termenul “ force agissante”).

            In raport cu aceste definitii ale raportului A-B exista urmatoarele strategii de refutatio:

            1. Posibilitatea  unui A si non B. Pentru a arata ca anexarea Alsaciei nu a constituit cauza razboiului de la 1914 s-ar putea arata ca aceasta anexare ar fi putut fi urmata de resemnare - un fel de irealizare a lumii.

            2. Posibilitatea unui B fara A, altfel spus “chiar daca A n-ar fi avut loc, B tot ar fi avut loc”. Se va putea demonstra ca nu atentatul de la Sarajevo a fost cauza primului razboi mondial, ci situatia politico-economica facea oricum razboiul inevitabil.

            3. Inexistenta unei relati generale intre A si B. Pentru a respinge ideea ca esecul unui partid la alegeri s-ar datora unor scandaluri preelectorale se va obiecta fie ca acelasi partid in contexte similare a cistigat la alte alegeri, fie ca un partid mai corupt amestecat si el in afaceri dubioase a cistigat, desfiintindu-se caracterul general al relatiei A           B.

            4. Nu A a produs B. Problema este de a demonstra ca nu a existat o relatie de “producere” de la A la B; modul cel mai simplu de respingere va fi de a arata ca A este de fapt posterior lui B. In acest caz, trebuie descoperit un alt factor cauzal (A1, A2) care sa fi putut produce pe B.

            Sintetizind raporturile cauzale, Gérard Vigner (1974) propune doua mari categorii posibile de refutatio:

            chiar si cu A    nu s-a obtinut efectul B;                      A & ~ B

            chiar fara A                 a aparut B:                               ~ A & B

5. Metafora si argumentare

5.1. Dimensiunile metaforei. Modele restrictive si modele extensive.       




Ni se pare esential sa mentionam de la bun inceput prezenta mecanismului metaforic in toate tipurile discursive, ceea ce dovedeste ca metafora este consubstantiala limbajului atit ontogentic, cit si filogenetic

            Dupa focalizarea asupra metaforei poetice (scoala aristotelica si intreaga retorica clasica) si asupra metaforei lingvistice ( clarificarile lingvisticii istorice si ale filosofiei limbajului), asistam astazi la deplasarea acestui trop din spatiul lingvisticii si al retoricii in cel al epistemologiei: problematica metaforei a devenit un topos central in cunoastere (M. Black, 1962, P. Ricoeur, 1975, T. Van Dijk, 1975, J. Molino, 1979 a si b, A. Ortony, 1979). Metafora a incetat pe de  parte sa fie un mit poetic, devenind principiu explicativ in stiinta, iar pe de alta parte sa se cantoneze doar la nivel lexical, pentru a intra in cimpul teoriei discursului (in argumentare prin neoretorica lui Perelman & Olbrechts - Tyteca, in teoria actelor de limbaj cu Teun van Dijk, in implicit si indirectie cu John Searle si Catherine Kerbrat - Orecchioni).

            Inainte de a spori expresivitatea ideilor, metafora a participat la insasi formarea lor (infra opozitia cognitiv/expresiv si mecanismul metaforei). Prin metafora gindirea se misca de la gen la specie, de la specie la gen, de la specie la specie (cf. Aristotel). Dupa cum vorbirea nu este numai un mijloc de exprimare a gindurilor, ci principalul mijloc de formare a lor, tot asa metafora nu are numai o valoare expresiva, ci, mai intii, una formativa (cf. H. Wald, 1983:192). “Daca pofta vine mincind si veselia vine rizind, nu e mai putin adevarat ca ideea vine vorbind. In greceste Kosmos insemna la inceput o anumita pieptanatura, in opozitie cu un  par in dezordine, mai tirziu a capatat intelesul de ordine in care sunt aranjati soldatii in cadrul unei trupe, iar in cele din urma a ajuns sa insemne “ordinea universului” in opozitie cu “haosul initial”. Vechiul inteles nu se mai pastreaza decit in cuvintul “cosmetica”. Inainte de a insemna plata fortei de munca, salariul insemna sarea pe care o primeau ostasii romani drept solda”. (H. Wald, 1983:192).

            Cele doua aspecte, cognitivul si expresivul coexista, numai ca in stiinta metafora este preponderent cognitiva, iar in arta precumpanitor expresiva. Ca si argumentarea, metafora asigura circuitul afect-ratiune (L’argumentation: explication ou séduction?” - J. B. Grize, 1981), vizind in stiinta generalizarea particularului, iar in arta particularizarea generalului.

5.2. Metafora lingvistica/ metafora poetica/ metafora/stiintifica

            Metafora stiintifica este magistrala in masura in care informeaza si explica (termenul a fost utilizat de Lewis si incetatenit de C. Huttar, 1980, in analiza metaforei ca act de limbaj); intr-adevar functia este de generalizare, de instituire, in timp ce metafora poetica slujeste concretizarii, particularizarii mesajului (cf. celebrei distinctii a lui C. Bernard: “L’art c’est moi, la science c’est nous”).

            Metafora poetica este cu precadere metafora in absentia (metafora prin excelenta in opinia lui P. Ricoeur), in timp ce metafora stiintifica este o metafora in praesentia predicativa Tp = Tf (termenul propriu = termenul figurat ca in “Fagocitele sunt armele de aparare ale organismului”); sintagmatica discursului stiintific este Tp = Tf, in timp ce pentru discursul poetic ordinea este aleatoare: “Soleil, cou coupé” /vs/ “Bergère, tour Eiffel”.

            In genere se poate afirma ca discursul de cercetare utilizeaza cu precadere metafora concept, iar discursul didactic metafora definitorie.

            In discursul didactic metafora explica, accesibilizeaza fie propriul discurs (infra i), fie discursul altora, preluat convergent sau divergent (infra ii):

            i) “Le sociodrame est un meeting dans une ville avec cette différence que sont présents seuls les individus que concernent le problème social discuté” (L. Moreno apud D. Hollier, 1973:108).

            ii) “L’homme est la proie de son enfance” (P. Ricoeur à propos de Freud).

            Mecanismul metaforic exploateaza in diverse grade iconicitatea, similaritatea, adesea vizuala intre termenul neutru si cel figurat; situata in proximitatea imaginii, metafora trimite la perceptie si figurativ,vizualizind proprietatile emergente, de aici ponderea sa sporita in discursul didactic si de vulgarizare (pentru relatia iconictate/indicialitate in corelatie cu metafora/ metonimia, cf. D. Roventa-Frumusani, 1983).

            Marile schimbari de paradigma in istoria umanitatii sunt insotite de schimbari ale metaforelor dominante, eveniment central in diacronia revolutiilor stiintifice (T.Kuhn, 1979:416-417).

            Concluzionind (provizoriu) aceasta sumara analiza a metaforei stiintifice, ni se pare oportun sa reafirmam pertinenta metaforei ca instrument de denumire si ca strategie de comunicare (argumentarea prin iradiere metaforica).









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2180
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site