Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Comunicarea si rolul sau in practica medicala

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE DE APLICARE A TRATAMENTULUI – BOALA ULCEROASA
INTOXICATIE CU PLUMB (saturnism) - TRATAMENT
LSD
„Clorzoxazona” = pentru febra musculara
REGIM DE SLABIRE DR. ATKINS
EXERCI³II DE MOBILIZARE PREGATITOARE A DEGETELOR SI A MAINILOR PENTRU MASAJ
MEDIASTINUL
Fertilizarea in vitro si transferul de embrioni
RETINA
NANISMUL

TERMENI importanti pentru acest document

statusul asistentei medicale si rolul ei : comunicarea electronica in practica medicala : comunicarea si rolul sau in practica medicala : comunicareasi rolul sau in asistenta medicala : comunicarea scopul si rolul sau in practica medicala :

Comunicarea si rolul sau in practica medicala

Procesul comunicarii reprezinta transmiterea, receptionarea, stocarea, prelucrarea si utilizarea informatiilor, fiind caracteristica individului si societatii in toate etapele dezvoltarii. Prin comunicare omul dispune de principalul mijloc de socializare, in timp ce sistemele si structurile sociale isi mentin stabilitatea si isi realizeaza finalitatile prin intermediul retelelor de comunicatie disponibile.

Claude Shannon (1948) emite prima teorie matematica a comunicarii, conform careia cel mai elementar act al comunicarii presupune existenta unui emitator, care utilizand un limbaj codifica un mesaj pe care il transmite printr-un canal de comunicare spre un receptor ce primeste mesajul in decodifica si ii intelege sensul. Exista de asemenea si raspunsul receptorului la mesajul primit, fiind vorba de feedback.

In cercetarile asupra comunicarii au fost emise si sapte axiome ale acestui proces:

1.      Comunicarea este inevitabila atata timp cat intre doi interlocutori comunciarea nu se limiteaza la componenta verbala, ci include procesul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii, tacerii, spatiului individual, vestimentatiei, toate acestea avand o valoare comunicativa foarte bogata.

2.      Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

3.      Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi tratat in termeni de cauza – efect sau stimul raspuns.

4.      Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica.

5.      Comunicarea este ireversibila.

6.      Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau complementare.

7.      Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare.

Procesul de comunicare presupune si existenta unor scopuri, care au fost reliefate de N. Stanton (1995):

-         sa fim receptionati (auziti sau cititi)

-         sa fim intelesi

-         sa fim acceptati

-         sa provocam o reactie (o schimbare de comportament sau de atitudine)

E. La Monica (1994) propune alte noua scopuri ce pot fi gasite in procesul comunicarii:

  1. a invata, transmite sau primi cunostiinte
  2. a influenta comportamentul cuiva
  3. a exprima sentimente
  4. a explica sau a intelege propriul comportament sau al altora
  5. a intretine legaturi cu cei din jur sau a te integra intr-o colectivitate sau grup social
  6. a clarifica o problema
  7. a atinge un obiectiv propus
  8. a reduce tensiunile sau a rezolva un conflict
  9. a stimula interesele proprii sau ale celor din jur

Clasificarea comunicarii a pornit de la doua tipuri principale:

-         comunicarea verbala

-         comunicarea non-verbala,

Fiecare categorie poate avea doua subgrupe:

-         comunicare intr-un sens

-         comunicare in ambele sensuri (cu feedback)

Comunicarea verbala include tot ceea ce este scris sau spus, mijlocind schimbul de semnificatii in societate si reprezantand o paradigma a tuturor celorlalte forme de comunicare umana. In comunicare, limbajul are sase functii, conforme cu cele sase elemente ale procesului comunicativ – emitator, transmitator, referent (realitatea la care se refera mesajul), codul, canalul si destinatarul – (R. Jakobson, 1964):

  1. Functia emotiva – exprima direct atitudinea vorbitorului fata de cele spuse de el
  2. Functia conativa sau persuasiva – urmareste obtinerea unui anumit tip de raspuns din partea destinatarului
  3. Functia referentiala – denotativa sau cognitiva vizeaza referentul, interesul fiind pentru semnificatia, continutul exprimat
  4. Functia fatica – se refera la controlul canalului de comunicare dintre cei doi interlocutori.
  5. Functia poetica – vizeaza mesajul, modul de exprimare si forma care retin atentia la fel de mult ca si continutul cognitiv al mesajului
  6. Functia metalingvistica – se refera la codul utilizat, manifestandu-se atunci cand in comunicare apare necesitatea atentionarii in legatura cu codul utilizat.

Aceste functii coexista in orice tip de comunicare, intr-un mesaj predominand una dintre ele, care determina, de altfel, si structura verbala a acestuia.

In comunicare, vorbitorul realizeaza trei tipui de acte (I.L. Austin):

-         acte locutionare, privind realitatea propriu-zisa a unui mesaj

-         acte ilocutionare, privitoare la scopul si stitudinea emitatorului fata de receptorul mesajului

-         acte perlocutionare, referitoare la influenta exercitata de vorbitor asupra receptorului prin mesajul emis.

O alta caracteristica a limbajului este productivitatea sa, orice utilizator putand construi mesaje inteligibile pentru orice recpetor apartinand aceleiasi comunitati lingvistice, cu privire la orice subiect, real sau imaginar. Astfel pot aparea si mesaje sau relatari in absentia despre evenimente ori situatii, generatoare ale unei subclase degradate de mesaje, zvonurile sau minciuna. Folosirea minciunii are anumite ratiuni, pe langa cele legate de obtinerea unor avantaje personale existand si unele chiar altruiste.

Intre limbajul scris si cel oral exista cateva deosebiri definitorii:

-         limbajul scris exprima in cele trei dimensiuni ale spatiului ceea ce limbajul fonetic exprima in unica dimensiune a timpului (A. Leroi-Gurham, 1983)

-         limbajul scris privilegiaza rationamentul, rigoarea termenilor, formularile clare

-         comunicarea scrisa implica formulari definitive, exclude negocierea sensurilor intre emitator si receptor, acestia putand fi separati in spatiu si timp, este logica, precisa si suficienta siesi

-         limbajul oral are un registru mai larg de manifestari, prin intermediul factorilor extra si paralingvistici care il insotesc, prin influenta decisiva a cadrului situational in care are loc comunicarea

-         limbajul verbal are o forta de sugestie mai mare, fiind generator chiar de efecte hipnotice in anumite conditii

-         limbajul verbal primeste particularitati si nuante in functie de sexul, varsta si statusul social al interlocutorilor

Situatiile de comunicare influenteaza utilizarea limbajului verbal, elementele esentiale fiind: rolurile sociale, cadrul fizic, cadrul social, contextul lingvistic si extralingvistic si momentul desfasurarii comunicarii, intre acestea trebuind sa existe o anumita compatibilitate in scopul unei comunicari eficiente.

-         in functie de rolul jucat, vorbitorul alege anumite registre de vorbire

-         in functie de relatia de rol, vorbitorul alege registrele de vorbire adecvate, deduse din practica sociala si culturala, alternandu-le in functie de rolurile pe care le adopta

-         comunicarea prin limbaj verbal se asociaza comunicarii prin mijloace nonlingvistice, cu metacomunicarea de relatii interpersonale si poate atinge performante superioare cand se intemeiaza pe modalitati extralingvistice (expresii ale trairii).

Comunicarea non-verbala insoteste limbajul verbal, comunicand o serie de informatii despre emitent, vocea acestuia putand oferi date despre starea sa de sanatate, originea sociala, geografica, starea de spirit din acel moment. Informatiile verbale sunt insotite de un ansamblu de procedee non-verbale (gesturi, mimica, manifestari vocale, accent, intonatie, ritm, pauze etc.) care contribuie la precizarea intentiei vorbitorului.

Aceste mijloace non-verbale au fost grupate in opt tipuri (N. Hayes, S. Orrel, 1997):

-         paralimbaj

-         contact vizual

-         expresii faciale

-         postura

-         gesturi

-         atingere

-         proximitate

-         imbracaminte

O alta categorisire a indicilor non-verbali (N. Stanton, 1995)

-         expresia fetei (zambet, incruntare)

-         gesturi (miscarea mainilor si a corpului)

-         pozitia corpului (in picioare sau asezati)

-         orientarea (cu fata sau spatele la interlocutor)

-         proximitatea (distanta fata de interlocutor)

-         contactul vizual (privirea indreptata sau nu spre interlocutor)

-         contactul corporal (atingere, bataie pe umar)

-         miscari ale corpului (indica aprobarea sau dezaprobarea, incurajare)

-         aspectul exterior (infatisarea fizica, vestimentatia)

-         aspectele non-verbale ale vorbirii (variatii de volum si tonalitate)

-         aspectele non-verbale ale scrisului (asezare, acuratete, organizare, aspect vizual general)

In categoria limbajelor non-verbale se mai inscriu:

1. limbajul tacerii – forma de limbaj cu profunde semnificatii comunicative. Tacerea presupune mai multe stari: nestiinta raspunsului la o intrebare, plicitseala, meditatie, ascultare. Ascultarea nu este un proces pasiv, el presupunand intelegerea, interpretarea si integrarea informatiei primite in modelele de cunoastere proprii, dar exista si posibilitatea ca individul sa se gandeasca la altceva in timpul ascultarii, ori sa se conceapa propriul raspuns, neglijand astfel ascultarea eficienta.

Ascultarea atenta prespupune si efecte benefice:

-         incurajarea celorlalti

-         obtinerea intregii informatii

-         ameliorarea relatiilor cu ceilalti

-         rezolvarea problemelor

-         o mai buna intelegere a oamenilor,

altfel spus, un bun ascultator castiga:

-         informatie

-         intelegere

-         receptare (ascultare) reciproca

-         cooperare

1.      Limbajul spatiului – obiectul de studiu al proxemicii (disciplina fondata in anii ’60 de Edward Hall), stiinta care studiaza proprietatile comunicationale ale spatiului si modalitatile de folosire optima a acestor proprietati. Conform acestei stiinte, fiecare individ are tendinta de a-si marca imaginar un spatiu personal, considerandu-l o prelungire a propriului corp. Incalcarea acestui spati ii creeaza disconfort individului, il lezeaza si poate crea chiar stari conflictuale. In scopul evitarii acestor situatii fiecare individ isi construieste un spatiu tampon intre el si celelalte persoane sau locruri, cu o anumita permeabilitate, marime sau forma, cu importante functii psihosociale: protectie, intimitate, siguranta, odihna, reverie etc. Acest spatiu poate fi impartit in patru zone distincte, fiecare avand la randul sau doua subzone, una apropiata si una indepartata:

Zona intima – se intinde de la suprafata corpului pana la distanta de 46 cm, fiind cea mai importanta si mai aparata de catre om, fiind permis accesul doar celor apropiati

-         emotional. Favorizeaza comunicarea tactila si olfactiva. Subzona apropiata se intinde pana la 15 centimetri de corp, ea fiind penetrata doar in timpul contactului fizic (raporturi sexuale sau lupta). Mesajele transmise in acest caz sunt puternic colorate afectiv.

-         Zona personala – cuprinsa intre 46 si 122 cm, include o subzona apropiata (46 – 75 cm) in care intra prietenii si persoanele pe care le simpatizam si o subzona indepartata dedicata indivizilor intalniti la reuniuni prietenesti ,oficiale ori ceremonii. Distanta asigura protectia fata de atingerea celorlalti si comunicarea verbala optima, mesajul olfactiv ramane perceptibil, contactul vizual devine mai bun, iar limita extrema a zonei permite stabilirea unui contact fizic direct pe un teritoriu relativ neutru (strangerea mainii).

-         Zona sociala – cuprinsa intre 122 si 369 cm, include o subzona apropiata (122 – 220 cm) care presupune comunicarea verbala clara, evitarea contactului fizic printr-o serie de bariere si o subzona indepartata (220 – 369 cm), care sugereaza si o distanta ierarhica. Transgresarea acestor limite presupune situatii cu totul speciale.

-         Zona publica – peste 360 cm, corepsunzatoare aunci cand ne adresam unui grup mare de oameni, iar comunciarea isi pierde caracterul interpersonal. In acest caz volumul vocal al vorbitorului creste in timpul comunicarii, el neputand controla vizual fiecare interlocutor, dar poate urmari rectia acestora. Include si subzona 360 – 75 cm in care se poate recepta optim reactia publicului, dupaaceasta distanta feedback-ul diminuandu-se progresiv.

Exista cazuri in care zonele intime sunt invadate de necunoscuti, indivizii adoptand un comportament de autoaparare ale carui reguli au fost enuntate de Allan Pease (1993):

  1. Nu ai voie sa vorbesti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care ii cunosti
  2. Trebuie sa eviti ca privirea ta sa se intalneasca cu privirile altora
  3. Sa pastrezi o expresie de jucator de poker, fara a afisa vreo emotie
  4. Daca ai o carte sau un ziar sa dai impresia ca esti cufundat in citirea lor
  5. Cu cat aglomeratia este mai mare, cu atat iti poti permite mai putine miscari ale trupului
  6. In ascensor sa urmaresti cifrele care indica etajele.

Distantele spatiului personal variaza si in functie de factori sociali, culturali, demografici etc.

2.      Paralimbajul include aspectele nonverbale ale vorbirii care dezvaluie o serie de informatii despre vorbitor, despre emotiile si sentimentele sale, precum si despre atitudinea sa fata de mesajul verbal pe care il transmite. Intre elementele de paralimbaj se remarca tonul vocii, intensitatea vorbirii, timbrul vocii, ritmul sau fluenta vorbirii. Toae acestea furnizeaza date extrem de utile despre calitatile psihice ale vorbitorului si despre starea in care acesta se afla in momentul comunicarii (nesiguranta, anxietate, neliniste, furie, spaima etc.)

3.      Contactul vizual – are un poate cel mai important rol in emiterea si receptarea semnelor interpersonale, pentru ca:

-         multe din aprecierile noastre cu privire la alte persoane se bazeaza pe durata si timpul contactului vizual pe care il avem cu acestea

-         este un puternic indicator al starilor interioare

-         are o mare putere de influentare a sentimentelor

Contactul vizual urmeaza o serie de reguli sociale nescrise care stabilesc, in functie de circumstante, timpul cat putem privi o persoana fara a-i provoca iritare sau reactii ostile. Durata medie a privirii unei persoane necunoscute este de 1,28 secunde, peste aceasta limita putand fi interpretata ca un act de agresiune si determinand reactii ostile. Intr-o conversatie obisnuita, modul de a privi este in relatie cu interesul acordat interlocutorului. Fara contact vizual nu se poate ghici intreg continutul mesajului, totodata acest contact denotand si relatia sociala intretinuta cu interlocutorul. O durata mai mare a contactului vizual presupune dorinta de intimitate, in timp ce evitarea contactului vizual conduce la o relatie de inamicitie. Un alt criteriu privind reactia determinata de contactul vizual este cel oferit de dilatarea pupilei, proces determinat si de sentimentele pe care le incercam in legatura cu persoana privita. Contactul vizual indeplineste patru functii in comunicare:

  1. reglarea fluxului conversatiei
  2. furnizarea de feed-back
  3. semnalarea naturii relatiei
  4. exprimarea emotiei

6.Expresia faciala

Fata reprezinta cel mai puternic mijloc non-verbal de comunicare, musculatura fetei conferind o mobilitate ce exprima o gama variata de reactii, emotii, sentimente. Au fost distinse 21 de tipuri de trasaturi faciale (Paul Eckman, 1978), impartite in trei grupe:

-         statice (structura osoasa a fetei)

-         mobile dar lente (pigmentatia pielii, dentitia, ridurile, relifeul fetei)

-         rapide (temperatura, culoarea, pozitia fetei)

Fata omeneasca poate furniza 18 tipuri de informatii, printre care: temperament, inteligenta, emotie, dispozitie, varsta, starea sanatatii.

Totodata s-a demonstrat ca multe dintre expresiile emotionale de baza sunt innascute, manifestandu-se similar la indivizi apartinand unor medii culturale diferite, precum si la persoane care nu au avut posibilitatea de a si le insusi prin invatare. Emotiile sunt astfel definite drept fenomene psihologice si comportamentale care:

a)      se produc in situatii repetabile la aceste situatii

b)      implica aprecierea si reactiile la aceste situatii

c)      au un debut brusc

d)      au in general durata scurta

e)      sunt percepute ca reactii involuntare

f)        sunt prezente si la alte primate

g)      au elemente comune intr-un anumit context, dincolo de diferentele individuale produse de ereditate sau educatie

Emotiile fundamentale au un numar variabil:

1.      fericire

2.      mirare

3.      furie

4.      tristete

5.      dezgust

6.      teama

7.      dispret (Eckman, 1984)

8.      rusinea

9.      culpabilitatea

10.   bucuria (Izard, 1990)

Pe langa acestea exista si emotii complexe sau mixte,alcatuite din combinarea celor de baza (gelozia = teama + furie; anxietatea = teama + culpabilitate + tristete + rusine). Aceste emotii sunt comune tuturor indivizilor, indiferent de mediul social si cultural din care provin, dar gradul de expresivitate faciala variaza. Au fost astfel diferentiati:

-         internalisti – persoane cu fete relativ inexpresive si reactivitate fiziologica interna mare

-         externalisti – indivizi cu fete expresive si reactivitate fiziologica redusa.

Expresiile universale de baza pot fi controlate constient, in trei situatii:

-         conformarea la regulile culturale de exprimare a emotiilor

-         autoprezentarea intr-o lumina favorabila

-         tendinta de a insela pe cineva

Controlul expresiei faciale si astfel al informatiei afective exprimate include trei forme:

-         inhibarea reactiei

-         exagerarea reactiei

-         mimarea reactiei contrare.

  1. Atitudinile si pozitiile corporale

Pozitia corporala indica si ea, involuntar uneori, indicii privind starea psiho-sociala a individului. Astfel, modul in care stam in picioare, stam asezati sau ne miscam transmit o serie de atitudini complexe, printre care pot fi remarcate cu usurinta starea sociala, dorinta de dominatie, supunerea, ostilitatea, teama etc.

  1. Gesturile

Gesturile sunt modalitati obisnuite de comunicare non-verbala a informatiilor, avand in cea mai mare masura semnificatie universala. Totusi, exista gesturi cu o determinare culturala specifica, caracteristice asadar anumitor grupuri socio-culturale. Gestul poate fi deliberat (comunica ceva), spontan (rezonanta a starilor emotionale) sau poate fi simulat.

Gesturile se manifesta din copilarie, finnd expansive si imitative, comunicarea prin gesturi fiind asimilata inainte de cea verbala, ulterior invatandu-se gesturile implicate in conduitele civilizate, cele legate de statusuri si roluri sociale, reverentioase, legate de relatiile dintre sexe.

Gesturile servesc la indeplinirea a cinci scopuri ale comunicarii (N. Stanton, 1995):

  1. comunicarea informatiei – completand intelesul cuvintelor sau inlocuind discursul
  2. comunicarea emotiei
  3. sustinerea discursului – corelandu-se cu acesta
  4. exprimarea imaginii de sine – cu diferente intre intro- si extrovertiti
  5. exprimarea prieteniei

  1. Atingerea

Este in stransa corelatie cu ideea de spatiu personal si chiar daca este considerata cea mai veche forma de comunicare, atingerea corpului de catre diferite persoane este permisa extrem de selectiv. Daca mainile sunt permise atingerii de catre persoane chiar atunci cunoscute, fata, trunchiul, gatul sunt interzise strainilor. Culturile occidentale prevad norme ce au stabilit zonele corpului ce pot fi atinse de catre anumite persoane, in anumite imprejurari, existand diferente privind varsta, sexul, statusul social ori gradul de apropiere al interlocutorului.

Functiile comunicarii tactile se impart in cinci categorii (S. Jones, E. Yarbrough, 1987)

  1. atingeri care transmit emotii pozitive – exprima afectiune, caldura
  2. atingeri in joaca –exprima incurajare, apropiere, solidaritate
  3. atingeri de control – dirijeaza comportamentul sau atitudinea persoanei atinse
  4. atingeri rituale – exprima forma de salut, de respect
  5. atingeri in alt scop decat comunicare – ajutor, control fiziologic, nu au drept scop comunicarea, dar transmit si o serie de informatii afective

In ultimul timp se discuta si despre atingerea terapeutica, intalnita in cadrul terapiei bioenergetice.

  1. Indiciile non-verbale ale comunicarii

Indiciile non-verbale al comunicari au fost clasificate in cinci grupe (N. Hazes, S. Orrel, 1997):

  1. Simboluri – actiuni sau gesturi non-verbale cu o semnificatie explicita, ce poate fi exprimata si verbal
  2. Ilustratorii – gesturi si actiuni non-verbale ce insotesc si completeaza comunicarea verbala
  3. Manifestari specifice – indici non-verbali ce dezvaluie starile afective
  4. Elemente de reglaj – gesturi si actiuni non-verbale ce controleaza si intretin comunicarea
  5. Elemente de adaptare – miscari si gesturi ce raspund unor necesitati umane si care ne permit adaptarea la anumite situatii.

Comunicarea non-verbala este frecvent intrebuintata in procesele de instruire, invatamant, arta dramatica si medicina. Intre indivizi exista diferente semnificative privind comportamentul non-verbal sau stilul non-verbal de comunicare, de asemeni exista corelatii stranse si intre indicii non-verbali utilizati in comunicare, precum si intre mesajul verbal si cel non-verbal transmis de individ. Intre nivelul de pregatire, statusul social si disponibilitatile de vorbire ale unei persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj exista de asemeni o stransa legatura.

Comunicarea in relatia medic – pacient

Proces cheie in medicina, comunicarea imbraca mai multe forme si poate fi intalnita in diverse situatii, cea mai importanta dintre ele fiind fara indoiala cea intre medic si pacient, care furnizeaza o mare parte din datele necesare stabilirii diagnosticului. Totodata, comunicarea devine chiar unica modalitate de tratament in cazul unor boli cronice, prin sfaturi, suporturi, informatii gasindu-se stilul de viata impus de boala. Ameliorarea relatiei de comunicare intre medic si pacient presupune intelegerea complexitatii si subtilitatii comportamentelor interpersonale (B.H. Doblin, D. Klamen, 1997). Intre cauzele insuficientei comunicari intre medic si pacient se numara:

1.      Atitudinea profesionala – multi medici afirmand ca timpul consultatiei trebuie redus in favoarea educatiei de specialitate. Daca unii medici nu ofera informatii pacientilor, considerand ca acestea le-ar putea afecta psihicul, o alta categorie de medici considera comunicarea informatiilor legate de boala catre pacient, indiferent daca au fost sau nu solicitate, drept o parte integranta a indatoririlor lor. Daca in primul caz se poate vorbi despre o delimitare clara a rolurilor, de control asupra consultatiei si de accentuare a distantei dintre ele, in a doua categorie se regaseste deja o relatie de reciprocitate, medicul recunoscand in pacient un factor activ pe tot parcursul desfasurarii relatiei medicale.

2.      Stiluri de interviu – s-au diferentiat mai multe stiluri de interviu, printre care se numara: birocratic (cel mai comun, sondaj eficient, limitare a sensibilitatii pacientului, nediferentiere in functie de pacient), orientat spre persoana (empatia si constientizarea sentimentelor pacientilor  sunt obiectul comunicarii), orientat spre pacient, orientat spre medic.

3.      Problema incertitudinii – este des intalnita in cazul bolilor cronice, unde etiologia lor nu este suficient cunoscuta, astfel neputandu-se oferi informatii satisfacatoare. Mentinerea incertitudinii este si o practica de mentinere a controlului asupra pacientului si tratamentului.

4.      Neincrederea pacientului – la aceasta neincredere o contributie importanta isi aduce si diferentierea sociala impusa de medici in procesul de comunicare a informatiilor legate de boala, dar si modul in care se raspunde pacientilor ce solicita informatii.

5.      Perspective diferite ale medicului si pacientului – perspectiva medicului se indreapta spre rationamentul stiintific si datele psiho-clinice in evolutia bolii, in timp ce pacientul acorda importanta experientei subiective a bolii si semnificatiei duratei acestei experiente.

6.      Dificultati legate de intelegere si memorie – apar atunci cand informatiile furnizate pe parcursul consultatiei nu sunt intelese ori sunt uitate intr-un timp relativ scurt dupa consultatie. Intre factorii care contribuie la aceste aspecte se numara vocabularul tehnic al medicilor, agitatia pe care o produce vizita medicala, cantitatea prea mare de informatie furnizata uneori de catre medic, chiar si intr-un limbaj comun, selectia convenabila a informatiei de catre pacient.

Efectele comunicarii adecvate in practica medicala:

1.      Controlul durerii postoperatorii – fenomen fiziologic identic la toti indivizii, durerea presupune, pe langa „senzatia de durere“ cu raspunsurile ei imediate si o serie de stari afective asociate in „experienta durerii“. Comunicarea cu pacientii inainte de actul operator reduce atat nervozitatea acestora, care este legata de durere, cat si durerile postoperatorii, contribuind la imbunatatirea starii lor fizice.

2.      Reducerea anxietatii si stresului preoperator – nelinistea dinaintea interventiei chirurgicale influenteaza starea pacientului, uneori fiind necesara marirea dozei de anestezic. O buna comunicare cu pacientul inainte de actul operator contribuie la optimizarea starii fiziologice generale a pacientului, la reducerea stresului si la scaderea complicatiilor somatice care survin dupa operatie.

3.      Respectarea indicatiilor medicale – multi pacienti nu respecta intru totul recomandarile medicului privind tratamentul pe care trebuie sa il urmeze. La originea acestei atitudini se gasesc doi factori principali, calitatea consultatiei si durata tratamentului, dar si lipsa de comunicare dintre medic si pacient. Nerespectarea indicatiilor medicale creste astfel atunci cand medicul nu ofera explicatii privind natura si cauzele bolii ori cand manifesta dezinteres in implicare pacientului intr-o relatie de colaborare avand drept scop ameliorarea starii de sanatate. S-a realizat astfel un model de coparticipare la decizia privind tratamentul adecvat (C. Charles, 1997):

a)      medicul si pacientul sunt participanti in luarea deciziilor medicale

b)      ei trebuie sa isi transmita reciproc informatiile pe car ele detin

c)      ei trebuie sa faca pasi in directia consensului necesar pentru aplicarea metodei de tratament adecvata

d)      ei trebuie sa  ajunga la un acord asupra tratamentului aplicat.

4.      Satisfactia pacientului fata de ingrijirea medicala primita – pacientii au tendinta de a pune accent pe calitatile personale ale medicului, in defavoarea abilitatilor tehnice, profesionale. Buna comunicare medic – pacient va conduce la scaderea nemultumirii celui din urma in ceea ce priveste calitatea serviciilor medicale primite si a acuzelor de neglijenta profesionala.

Metode de imbunatatire a comunicarii in practica medicala

Pentru eficientizarea relatiei de comunicare intre cei doi actori ai actului medical, au fost elaborate cateva sugestii (Ley, 1976):

  1. indrumarile si recomandarile sa fie date la anceputul interviului
  2. sa fie accentuata importanta recomandarilor si indicatiilor medicale
  3. sa se foloseasca propozitii si cuvinte scurte
  4. informatia ce trebuie comunicata sa fie furnizata in propozitii clare
  5. recomandarile sa fie repetate
  6. sa fie furnizate informatii concrete, precise, in mod detaliat, mai degraba decat informatiile generale.
  7. sa fie date si informatii scrise pacientului, pentru a se putea orienta atunci cand este cazul.
  8. desemnarea unei persoane specializate in comunicare a cu pacientul din randul echipei terapeutice.

           

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 510
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved