Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

DEZVOLTAREA COPILULUI IN PERIOADA ANTEPRESCOLARA - SENZATIILE SI PERCEPTIILE, LIMBAJUL

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Tintele de volum prospective pentru internarile in spital
BRONHOPNEUMOPATIA CRONICA OBSTRUCTIVA
Definitia osteoporozei
Leucojum aestivum (Ghiocel de balta)
TRAVALIUL
CRESTEREA SI DEZVOLTAREA SOMATICA SI NEUROPSIHICA A COPILULUI
Retea neuronala Braincel
OPTOGENEZA SISTEMULUI VIZUAL
IMUNITATEA PIELII
PROFILAXIA TROMBOZEI VENOASE PROFUNDE CU HEPARINE CU GREUTATE MOLECULARA MICA, IN ARTROPLASTIA SOLDULUI

DEZVOLTAREA COPILULUI

IN PERIOADA ANTEPRESCOLARA



DEZVOLTAREA PROCESELOR DE CUNOASTERE

A.  SENZATIILE SI PERCEPTIILE

B.   REPREZENTARIILE

C.   MEMORIA

D.  PARTICULARITATILE ATENTIEI

E.   LIMBAJUL

F.    GANDIREA


A.  Senzatiile si perceptiile

         Intre 1 si 3 ani, deosebit de mult se imbogateste planul senzorial – perceptiv. Perceptiile auditive cunosc treptat o specializare si o anumita finete, dobandind functii psihologice mai ample. Numeroase tipuri de fenomene sonore devin obiect al perceptiei. Muzica incepe sa determine la copii reactii pozitive sau atentie incordata, mai ales dupa varsta de un an si jumatate, ceea ce demonstreaza ca incepe sa se dezvolte sensibilitatea muzicala. La doi ani, copilul este sensibil la ritm; poate chiar sa danseze la auzul de melodii ritmate. Dezvoltarea analizatorului auditiv e implicata si in diferentierea cuvintelor, a modului cum sunt pronuntate. Progresele sensibilitatii in aceasta directie maresc baza perceptiva de intelegere a limbajului. Se formeaza treptat auzul fonematic.

         Se dezvolta totodata, perceptiile vizuale. Dupa 1 an, spre 1 an si 6 luni, se manifesta interesul pentru figuri colorate din reviste, ziare etc. Spre 2 ani, interesul ramane viu si atunci cand pozele sau figurile nu sunt colorate. La 3 ani, pe copil il intereseaza cartile cu ilustratii. El are preferinte pentru ilustratiile clare si simple, cu putine detalii si expresive.

Obiectele indepartate, precum si cele mici le percepe mai greu, ceea ce se datoreaza dezvoltarii inca nesatisfacatoare a capacitatilor de acomodare a cristalinului. De fapt, recunoasterea obiectelor de la distanta, perceperea lor clara, presupune o anumita experienta perceptiva de care anteprescolarul nu dispune inca.

         Perceptiile si senzatiile gustative si olfactive se dezvolta si ele. Anteprescolarul mai obisnuieste sa duca lucrurile la gura. In general, gusturile sale se diferentiaza; el incepe sa aiba preferinte pentru alimente de o anumita culoare, sau o satietate gustativa si olfactiva care determina reactii negative. La 1 an si 6 luni – 2 ani si jumatate, multi copii refuza grisul cu lapte, de care s-au plictisit.

         O deosebita dezvoltare au intre 1 si 3 ani perceptiile tactile. Mai ales dupa formarea capacitatii de deplasare independenta si de folosire a cuvantului, tactul furnizeaza si creeaza, impreuna cu vazul, conditii de percepere a spatiului haptic, concret, direct, nemijlocit. Inca la 15 luni este evident faptul ca, atunci cand arunca obiecte sau le scapa din maini, copilul prezinta o mare mobilitate in urmarirea vizuala a traiectoriei pe care o descrie caderea obiectului. Tot in aceasta perioada se constituie si alte caracteristici structurale ale perceptiei. Datorita implicatiei tactile, vizuale si kinestezice in perceptie, copilul anteprescolar diferentiaza mai bine si mai clar dimensiunile obiectelor. Desi progresul in aceasta privinta este lent, totusi, in legatura cu anumite situatii care au fost fixate puternic, in special prin experienta tactila si vorbire, copilul incepe sa foloseasca criterii de diferentiere, categoriile de ,,mare” si ,,mic”. Jocul de manuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea acestui gen de aprecieri.

         Este adevarat ca obiectele indepartate sunt inca distinse greu si defectuos. Dificultatea ramane mare in aceasta privinta si din cauza ca extinderea zonei vizuale este limitata (in adancime, aceasta zona este clara la 5 – 11 m, iar limitele campului vizual sunt cuprinse intre aproximativ 45 si 50 cm). Ceea ce depaseste campul vizual (in largime si adancime) este perceput relativ haotic. De altfel, copilul nici nu-si ridica probleme de percepere a obiectelor aflate la distanta decat in foarte rare ocazii. Inconsistenta experientei anteprescolarului cu privire la dimensiunile si forma obiectelor este, inca, evidenta. In perceptia spatiala se include, intr-o coordonare foarte fina, ce evolueaza intens in perioada anteprescolara, neatingand insa limita de confluenta necesara in perceperea corecta a marimii la distanta, activitatea para (binara) a receptorilor (ochi, urechi, tact etc.).

         Experienta tactilo – vizuala – kinestezica, inca imperfecta, se va dezvolta totusi simtitor, se va stabiliza si, in continuare, in perioada prescolara, copilul va castiga treptat experienta (cognitiva) ca obiectele nu-si modifica, decat in mod aparent, marimea la distanta.

         Copilul traieste din plin prezentul; perceperea evenimentelor trecute este confuza. Totusi, vorbirea infuenteaza constituirea elementara a perceptiei de timp, datorita necesitatii de expunere ,,pe rand” a ceea ce in perceptie se da impreuna. La acestea se adauganecesitatea, uneori puternica, de a explica si comunica adultului etape ale unor activitati consumate si ale unor intentionalitati gradate.

         Desi perceptia constituie modalitatea cea mai dezvoltata de reflectare a realitatii obiective, caracterul ei inca fragil la anteprescolar este evident. Daca o persoana cunoscuta se imbraca altfel decat de obicei, ea este greu recunoscuta chiar de copilul de 2 ani. Generalizarea perceptiva este manifestata in numeroase imprejurari. In acest sens, o fetita de 1 an si 7 – 8 luni, care avea obiceiul sa lase capul in jos cand cineva o privea insistent, reactiona in acelasi mod in fata oglinzii, in care de fapt se privea pe ea insasi, sau in fata unui portret, ce privea cu insistenta in fata, fatita manifestand astfel o perceptie generalizata, primitiva, cu elemente ale recunoasterii confuze, la situatii doar aparent asemanatoare.

         Dezvoltarea perceptiei este influentata in ontogeneza timpurie de imbogatirea mijloacelor de comunicare verbala. Atentia copilului poate fi orientata, la varsta de 3 ani, discret, prin limbaj, spre anumite insusiri ale obiectelor, ceea ce face ca perceptia sa se desfasoare in conditii noi, mai evoluate.

         Toate acestea ne permit sa consideram ca dezvoltarea perceptiei are loc in trei moduri: sub influenta actiunii cu obiectele, sub influenta comunicarii verbale si sub forma perceptiei contemplative. Intre 1 si 3 ani modalitatea mai frecventa de percepere este aceea care priveste actiunea cu obiectele.



B.   Reprezentarile

         O serie de psihologi, ca Baldwin, H.Wallon, Marian, R. Zazzo, au subliniat ideea ca, pana la 2 ani, evolutia reprezentarilor si operarea mentala cu ele este lenta.

         Studii exprese asupra reprezentarilor din prima copilarie au creat insa termeni noi pentru aceasta problema. N. I. Barkenblitt a aratat, pe cale experimentala, ca la 1 an si 4 luni sunt evidente reprezentarile generale pe baza rezervei de perceptii de care dispune copilul. Acest fenomen este favorizat de dezvoltarea limbajului. Sub influenta limbajului reprezentarile se supun unei profunde restructurari. Limbajul, la randul sau, se dezvolta pe seama cresterii capacitatilor de reprezentare a obiectelor, actiunilor etc. Cuvantul – denumire devine instrument al activitatii intelectuale numai datorita dezvoltarii reprezentarilor.

         Prin limbaj se contureaza continutul reprezentarilor, se precizeaza legaturile acestora cu grupele de obiecte pe baza carora s-au format.

         In copilarie, reprezentarile vor ramane totusi mult legate de perceptie, vor predomina reprezentarile cu un caracter intuitiv concret.

         Posibilitatea constituirii unor reprezentari prin intermediul cuvantului creeaza o baza noua pentru capacitatile cognitive si stimuleaza desprinderea treptata a reprezentarilor de perceptia directa.

         Dezvoltarea planului mental permite trecerea de la aparitia involuntara a reprezentarilor la aparitia lor in urma unei solicitari verbale. Copilul poate fi solicitat, la 2 ani si jumatate, sa caute pantofii si sa-I aduca, sa puna pieptenele la loc etc. Toate acestea arata ca reprezentarile sale au o oarecare precizie in ceea ce priveste locul unde se afla plasate obiectele evocate.

         In prima copilarie se dezvolta si reprezentarea de sine (H.Wallon). Copilul se numeste pe sine, dupa ce a auzit pe altii de mai multe ori numindu-l. A atras mult atentia capacitatea relativ redusa a copilului, pana la 1 an si 6 – 7 luni, de a se recunoaste in oglinda. Uneori, anteprescolarul poate manifesta accese de gelozie fata de copilul din oglinda tinut in brate de catre mama sau tatal sau. Aceasta manifestare este cu atat mai intensa cu cat persoana care tine copilul manifesta fata de acesta mai multa tandrete. Gesturile, in acest caz, sunt percepute ca fiind adresate unui alt copil.

C.   Memoria

         Intre 1 si 3 ani memoria copilului se dezvolta mai ales pe linia organizarii conduitelor plastice de recunoastere si reproducere a cuvintelor, fapt posibil datorita cresterii cantitatii de informatie si retentie sau stocare.

         Functiile mnemonice sunt alimentate de achizitii prin stratificare (retentie) a evenimentelor si conduitelor de fiecare zi implicate in satisfacerea trebuintelor si dorintelor copilului. De aceea, la 18 luni, copilul poate executa mici sarcini, poate cauta jucaria, mingea etc.Mai mult, cand a terminat mancarea, intinde spontan farfuria si spune: ,,gata”, dovedind astfel ca a acumulat o anumita experienta de viata.

         Recunoasterea este facilitata de familiarizarea copilului cu datele generale ale mediului in care traieste. Asociatiile prin continuitate au un rol deosebit de important in retentie, in fixarea mnemonica de scurta durata (imediata).

         In cadrul memoriei, creste latenta ei. Asfel, la 1 an, latenta este uneori de cateva saptamani, la 3 ani – de cateva luni, la 4 ani – de un an. Se pune astfel in evidenta crearea orizontului primitiv de retrospectiva (spontana) a experientei de cunoastere. Evocarea verbala complica acest orizont.

         Memoria imediata a copilului anteprescolar are un caracter afectogen pronuntat, in care se recunoaste legea raportarii la evenimentul cel mai pregnant.

         Reproducerea verbala spontana in relatiile cu adultul devine deosebit de activa. Copilul face inca destule greseli pe acest plan, dar efortul lui de a reproduce o anumita forma de exprimare se intensifica.

         De fapt, repetarea organizeaza memorarea si deci reproducerea.

D.  Particularitatile atentiei

         Ca functie complexa de orientare si concentrare a activitatii psihice, atentia este evident nedezvoltata pana la 18 – 20 de luni, cand copilul incepe sa manifeste momente de atentie concentrata in activitatea de joc de manuire. Astfel de momente se constata pe la 2 ani si in relatiile cu adultul, copilul fiind adesea foarte atent la modul cum vorbeste sau cum gesticuleaza acesta. Anteprescolarul poate fi distras prin cuvinte de la o activitate prost orientata. Tot verbal, I se pot sugera actiuni, mobiluri etc. Atentia se formeaza si se dezvolta mai ales in joc, activitate in care raportul dintre factorii intamplatori ce-l distrag pe copil este diferit fata de situatiile dinafara jocului. In decurs de 10 minute, de pilda, copilul anteprescolar poate sa schimbe directia activitatii de 6 – 7 ori, iar in joc, de aproximativ 3 – 4 ori (la 2 ani si jumatate). Durata jocului, ca activitate, creste de-a lungul acestei perioade a dezvoltarii psihice. In conditii adecvate, copilul la 2 ani se poate juca peste 10 minute, iar la 3 ani, peste 15 minute. In literatura de specialitate se arata ca, la copiii mici, oboseala nu determina distragerea in aceeasi masura ca la adult.

E.   Limbajul

         In aceasta perioada, vorbirea incepe sa aiba un rol din ce in ce mai mare in viata copilului anteprescolar.

         Cuvantul, perceperea lui ca excitant, se face in trei situatii diferite:

1)    In imprejurari in care se identifica si se denumeste o situatie, un obiect. In acest caz, cuvantul se asimileaza de catre copil ca substituant al obiectului sau situatiei percepute. In aceste conditii, cuvantul capata o mare stabilitate si permite sa se constituie functia superioara de semnalizare a vorbirii.

2)    Dar cuvantul poate sa fie perceput de catre copil dupa o intamplare. In acest caz, copilului I se vorbeste despre ceva petrecut inainte, in viata lui (dupa o plimbare, dupa o vizita etc). El percepe deci cuvantul care actualizeaza reprezentari cu privire la evenimente traite anterior.

3)    Uneori, copilului I se relateaza fapte, intamplari, impresi, la care el nu a participat in nici un fel, deoarece fac parte din experienta adultului. In aceasta situatie perceperea limbajului se face fara un sprijin pe experienta copilului (care este inca foarte restransa).




         Cea mai importanta cale a dezvoltarii limbajului este aceea a verbalizarii activitatii prezente si trecute, dar mai ales aceea a insusirii cuvantului in perceptia situatiei sau a obiectului. Ca evolutie generala, perioada primei copilarii se caracterizeaza, in aceste conditii, prin trecerea de la intelegerea limbajului legat de situatii practice la forme mai variate de comunicare, nelegate de asemenea situatii.

         Copilul invata sa denumeasca fenomene, situatii, obiecte din ambianta, modul de folosire a acestora, ajungand la intelegerea ca toate obiectele de acelasi fel, cele care servesc unor acelorasi aspecte se denumesc printr-un anumit cuvant. Chiar in prima copilarie exista o anumita capacitate de perfectionare a vorbirii si intelegerii verbale.

         In fiecare perioada a dezvoltarii ontogenetice se constituie anumite caracteristici ale vorbirii. In perioada dintre 1 – 3 ani, copilul isi insuseste mai ales cuvinte si modul de a le lega intre ele, unele aspecte ale acordurilor gramaticale, ale morfologiei si ale sintaxei. Treptat, cuvintele rostite capata o fizionomie apropiata de cuvintele rostite de adult. Concomitent se invata utilizarea corecta a mijloacelor morfologice si sintactice ale limbii, folosirea curenta a unor cuvinte cu functii de instrumente gramaticale (in afara de cuvintele – denumire si de cuvintele cu semnificatii nediferentiate).

              Dezvoltarea vocabularului in prima copilarie. Perioada anteprescolara poate fi socotita drept perioada in care, de fapt, se desfasoara invatarea practica a limbii materne. Numarul de cuvinte intelese si rostite de copil creste, ceea ce ii ofera posibilitatea sa stabileasca relatii verbale destul de variate.

Varsta

1,6 ani

2 ani

3 ani

Cuvinte

100

300 – 400

1000 – 1100

         Cresterea vocabularului activ este vizibila mai ales in a doua jumatate a anului al doilea de viata. La 18 luni, copilul intelege numai un important numar de cuvinte cu functii de denumire a obiectelor, fenomenelor etc., dar si sensul cuvintelor: aici, acolo, aceia, acum etc. In vocabular persista un mare numar de cuvinte onomatopeice sau de cuvinte cu un caracter denominativ ambiguu. Totusi, dupa 2 ani, copilul poate sa-si exprime trebuintele si dorintele prin cuvinte, sa foloseasca pronumele personal si posesiv, sa utilizeze si cateva adjective, in mod corect. La 3 ani, vocabularul sau contine si unele numerale etc., devenind complex si colorat.

         Dezvoltarea mai mica sau mai mare a nivelului limbajului si a volumului vocabularului se face sub influenta si preocuparea adultului, a celor din jurul copilului pentru stimularea unei vorbiri corecte. In orice caz, vorbirea copilului intre 1 si 3 ani se caracterizeaza prin substantive (simplificate, ca pronuntie), adjective (folosite dihotomic), precum si printr-un numar redus de verbe.

              Particularitati ale pronuntiei. Intelegerea continutului semnalizator al diferitelor cuvinte, precum si pronuntarea lor ridica probleme grele in fata copilului mic. Totusi, el va trebui sa rosteasca fiecare cuvant cat mai clar ca sa poata fi inteles. Necesitatea de a fi inteles stimuleaza, in decursul primei copilarii, dezvoltarea pronuntiei, a articularilor complexe. Din cauza unor dificultati in pronuntia cuvintelor mai lungi sau mai grele, se vor manifesta anumite trasaturi deficitare ale pronuntiei. Cele mai frecvente sunt:

1)    Eliziunea, care consta din omiterea din corpul cuvantului a uneia sau a mai multor silabe, a unuia sau a mai multor sunete;

2)    Inlocuirea articularii complexe cu una simpla;

3)    Inlocuirea sunetelor apropiate ca articulare: uneori, copiii inlocuiesc sunetul r cu sunetul l;

(Cu toate acestea, aceste fenomene nu constituie dislalii, rotacisme, sigmatisme etc. propriu-zise, adica nu sunt defecte de vorbire. La baza acestor inlocuiri sta capacitatea de pronuntie limitata. Totusi, capacitatea copilului de a progresa din acest punct de vedere este evidenta si se supune legii sintezei sunetelor in silabe si a silabelor in cuvinte etc.)

4)    Metateza consta in mutarea sunetelor si silabelor in cuvant;

5)    Perseverarea sunetelor si silabelor apropiate se exprima mai ales prin dublarea unor silabe in cuvant, in general silaba articulata;

6)    Contaminarea, fenomen intalnit des la copiii foarte mici se exprima prin faptul ca, la un moment dat, un anumit cuvant sufera, in vorbirea copilului, un regim care nu I se potriveste (am mergut dupa am facut), sau prin accentuarea gresita;



7)    Tendinta de economie si contragere: din cuvintele greu de pronuntat si relativ extinse, copilul compune o forma verbala concentrata, redusa.

         Greutatile si greselile de pronuntie provin din dezvoltarea inca insuficienta a analizatorului motor – verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exercitiul verbal, realizat prin comunicarea de zi cu zi, auditia pronuntiei corecte a adultului vor contribui la dezvoltarea corespunzatoare a vorbirii copilului. Uneori, intarzierile in evolutia pronuntiei corecte a cuvintelor au la baza unele anomalii (buza si limba prea groase, prea rigide sau prea moi, anomalii ale danturii etc. sau obstructia foselor nazale prin polipi, fisuri palatine ori aderente ale valului palatin).

         Se pot intalni insa si defecte de voce (voce nesonanta, falset, ragusit etc.) si defecte de rostire (gangaveala, balbaiala, impiedicarea silabica).

         Defectele de vorbire se diminueaza simtitor pana la 3 ani, vorbirea devenind mai fluanta si corecta. Se dezvolta mult intonatia.

         Adesea, defectele de pronuntie pornesc chiar de la unii adulti, care vorbesc cu copilul o adevarata ,,limba pasareasca”.

              Dezvoltarea structurii gramaticale a vorbirii. Tot dupa 2 ani, copilul incepe sa faca anumite progrese in ceea ce priveste folosirea constructiei gramaticale a limbii materne. Acesta ramane totusi relativ simpla pana la 3 ani.

         La inceput, cuvantul are sens de propozitie si este folosit ca atare. La 1 an si 8 luni copilul incepe sa construiasca propozitii simple. In procesul complex al comunicarii experientei sale, al verbalizarii experientei de care dispune, copilul isi insuseste caracterul de sistem al terminatiilor cuvintelor flexibile. In sistemul articularii verbelor sau substantivelor el se exprima in jurul varstei de 2 ani. Cu toate acestea, asistam la contaminari de regim gramatical necorespunzator, la creatii de cuvinte etc.

         Treptat, copilul isi corecteaza structura gramaticala a limbii. Folosirea din ce in ce mai corecta a cazurilor, a numarului, a genului, a acordului gramatical face ca propozitia sa devina mai bogata, exprimarea tot mai clara. Spre sfarsitul anului al doilea si prima jumatate a anului al treilea, copilul incepe sa foloseasca persoana I a pronumelui personal si pronumele posesiv. Pronumele demonstrativ este utilizat in locul cuvintelor – denumiri (ata, ici, colo). Cuvintele care exprima relatii sunt inca adesea gresit folosite, fiind plasate in locul altora (dar, deci, pentru ca au sens apropiat de si). Anteprescolarul utilizeaza multe interjectii, exclamatii, sunete parazitare; limbajul lui este foarte colorat si insotit de numeroase gesturi si de mimica.

              Functiile sociale ale limbajului copiilor de 1 – 3 ani. Pe masura ce limba devine mijloc de comunicare, ea deserveste si functia de instrument al socializarii copilului. In situatiile de comunicare se activeaza lanturile verbale si lanturile curente de cuvinte, copilul utilizand toate mijloacele fonetice de care dispune pentru a exprima relatiile ce le constata in realitatea obiectiva, unele generalizari in aceasta privinta si pentru a facilita simbioza dintre el si cei din jurul sau. Dupa cum s-a vazut, insusirea limbajului se realizeaza adesea in invatarea unor activitati. De aici posibilitatea trecerii de la activitati la cuvinte si invers. Binenteles, limbajul se asimileaza, in principal, prin ,,comunicare”.

         Inca inainte de 1 an, consolidarea pronuntiei are loc in cadrul dialogului cu adultul, dialog in care intervin momente de natura foarte diferita, ce dau o anumita tonalitate acestor relatii si o mai mare sau mai restransa valoare de transfer de experienta.

         La 2 ani se fac progrese in ceea ce priveste interesele glosice ale copilului, fenomen exprimat prin frecventa intrebarilor de tipul: ,,ce este aceasta?”. Cand ne referim la dezvoltarea vorbirii copilului, trebuie sa avem in vedere si insusirea unei conduite verbal – afective, incorporarea in conduita verbala, inca de la 1 an si 5 – 8 luni, a unor modalitati verbale de multumire, de salut etc. La 3 ani se observa o nuantare in conduita verbal – sociala.

         In concluzie, linia generala a dezvoltarii limbajului la copilul anteprescolar se caracterizeaza prin trecerea de la cuvantul cu sens de propozitie, de la limbajul functional simplu la propozitia simpla (limbaj situativ) cu functii mai complexe. Asadar, dezvoltarea limbajului reflecta modul in care are loc dezvoltarea psihica a copilului si modul in care evolueaza comunicarea cu adultul si cu alti copii, ca expresie a sociabilitatii infantile in plina constituire.

F.    Gandirea

         Aproximativ dupa 1 an si 8 luni, copilul trece printr-o faza de transformari importante pe planul proceselor de cunoastere. Intensificarea cunoasterii denumirii obiectelor duce la constituirea experientei cognitive ca toate obiectele pot fi denumite. Copilul incepe sa intrebe mult, cu perseverenta, pe toti cei din jurul sau, intrebarile sale referindu-se nu numai la denumirea obiectelor, ci si la locul si rolul pe care le au. Cresterea curiozitatii si intensificarea intrebarilor pun in evidenta o modificare calitativa a procesului de integrare in conditiile mediului de existenta in care se afla copilul. Modificarea priveste constituirea intensa a unui plan mental in care se organizeaza treptat o oarecare ordine.

         Consecinta unui astfel de fenomen in acest moment al dezvoltarii copilului este foarte mare. Anteprescolarul incepe sa stabileasca mult mai activ asemanari si deosebiri intre obiecte si fenomene, integrand modul de a fi folosite in semnificatia obiectelor denumite.

         Treptat se dezvolta noi modalitati operative obiectuale, se organizeaza comparatia, gruparea (clasificarea). Practic, la 2 ani, copilul poate sa compare constructia sa de cateva cuburi suprapuse cu cea facuta de partenerul sau. Aceasta inseamna ca a descoperit diferentele. La 2 ani si jumatate, aceste diferente in supara si-I provoaca reactii brutale (darama constructiile). La 3 ani, va avea alta atitudine, el va incerca sa modifice constructia sa sau va incerca sa faca alaturi una noua, asemanatoare cu cea a partenerului sau. De altfel, la 3 ani el va dobandi o anumita capacitate de a determina diferentele intre doua imagini, dupa ce mai intai la una dintre ele s-a operat o schimbare, poate compara doua obiecte. Planul sesizarii de diferente este evident in domenii foarte diferite.

         La toate acestea trebuie sa adaugam faptul ca, inca la doi ani si jumatate, copilul poate sa aseze, intr-o anumita ordine, cateva imagini si sa dea o explicatie plauzibila acestei asezari.

         La sfarsitul acestei perioade, gandirea copilului se exprima, ca si gandirea adultului, in trei termeni (subiect, predicat, copula). Ea este insa dominata de judecatile de existenta si de atitudinea interogativa fata de denumirea obiectelor. Important este si faptul ca se dezvolta elementele abordarii inteligente a situatiilor concrete, punandu-se treptat bazele operativitatii generale, elementare a gandirii.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1303
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site