Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

DIAGNOSTICUL DIABETULUI ZAHARAT

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NURSING CHIRURGICAL
Tulburarile functionale valvulare
CORNEEA (cornea)
CORSETE . UTILIZARE. CLASIFICARI
RUJEOLA
EPIDEMIOLOGIA DZ SI A COMPLICATIILOR CRONICE
Glomerulonefrita membranoproliferativa
Medicatia cu actiune asupra sistemului nervos
IMUNITATEA ANTITUMORALA
Morfologia aparatului respirator

DIAGNOSTICUL DIABETULUI ZAHARAT

Stabilirea diagnosticului de diabet zaharat nu prezinta dificultati atunci cand sunt prezente simptomele clasice:

1. Poliurie, adica eliminarea unor cantitati mari de urina. Concen­tratiile mari de glucoza din sange fac ca in urina primitiva sa treaca o cantitate mare de glucoza. Deoarece capacitatea de reabsorbtie a glucozei de catre rinichi este limitata, restul se elimina, atragand dupa sine apa din tubii renali. Pierderea unei cantitati mari de apa prin urina produce senzatia de sete.



Polidipsie, adica un consum mare de apa, datorita senzatiei de sete excesiva.

Pierdere neintentionata in greutate. Neputand fi utilizata energia din alimente, organismul foloseste sursele proprii de energie, iar acest lucru are drept urmare o pierdere neintentionata si aparent inexplicabila in greutate.

4. Foame excesiva. Hiperglicemia poate produce foame exagerata, chiar daca se consuma cantitati mari de alimente, deoarece energia ingerata (glucoza) nu poate fi utilizata si se pierde prin urina.

Oboseala exagerata, datorita lipsei de calorii necesare pentru a furniza energie.

Iritabilitate

7. Tulburari de vedere

8. Vindecarea dificila a ranilor

9. Amorteala si parestezii ale picioarelor sau mainilor.

De obicei, diabetul afecteaza:

persoanele trecute de 40 de ani;

persoanele predispuse la surplus ponderal;

persoanele care au rude diabetice;

femeile care au prezentat un diabet in cursul graviditatii.

in prezenta simptomelor amintite, constatarea unei glicemii de 200 mg/dl sau mai mult, indiferent cand a fost prelevat sangele (pe nemancate sau dupa masa), sau a unei cantitati de glucoza in plasma de 126 mg/dl, ori in sange de 110 mg/dl sau mai mult, dupa o perioada de 10-16 ore de abtinere de la hrana si alcool, constituie argumentul indestulator pentru confirmarea diagnosticului de diabet. Asteptarea altor teste este de prisos, deoarece intarzie inceperea tratamentului.

Atragem atentia ca, de la recoltarea sangelui pana la centrifuga­rea lui, o parte din moleculele de glucoza se distrug. Aceasta mai ales daca sangele este scuturat, cu ocazia unui transport mai inde­lungat pana la laborator. in felul acesta, valorile glicemiei vor fi, in mod eronat, mai mici cu 10-20%, ceea ce poate impiedica diagnosticul precoce.

Cu toate ca glicozuria (eliminarea de zahar prin urina) pledeaza foarte mult pentru un diabet, examenul de urina nu trebuie folosit niciodata in mod exclusiv pentru stabilirea diagnosticului, deoarece o alterare a pragului renal pentru glucoza poate oferi date asemanatoare celor din diabetul zaharat.

Daca mai exista vreo nesiguranta, se poate practica testul tolerantei Ia glucoza: dimineata, la 10-16 ore de la ultima masa sau consum de alcool, se administreaza oral 75 g glucoza dizolvata in 300 ml apa. Daca, dupa doua ore, glicemia este de 200 mg/dl sau mai mult, diagnosticul de diabet zaharat este confirmat.

in timp ce acest test poate detecta diabetul in stadiile initiale, efectuarea lui necesita respectarea unor conditii, pentru a evita rezultate eronate. Factorii care pot altera testul tolerantei la glucoza in mod nespecific sunt:

consumul de glucide din ultimele 3 zile sub 150 g pe zi

repausul la pat sau inactivitatea fizica severa



stresul medical sau chirurgical

unele medicamente: diuretice tiazidice, beta-blocanti, glucocorti-coizi, fentoin

fumatul

teama de intepaturi repetate.

Aceasta inseamna ca testul tolerantei la glucoza administrata oral nu trebuie efectuat la persoanele care sufera de o boala acuta, la persoane care au fumat sau au avut un regim sarac in hidrati de carbon (glucide) in cele 3 zile precedente.

Adesea, diabetul este diagnosticat in cursul tratamentului unei alte afectiuni, in cursul unui examen de rutina sau cu ocazia unei internari in spital pentru o alta afectiune.

in medie, diabetul este prezent cu 7 ani inainte de a fi diagnosticat. Din acest motiv, toate persoanele care au depasit varsta de 45 de ani trebuie sa-si controleze glicemia, cel putin o data la 3 ani.

La persoanele care prezinta un risc crescut, cum ar fi:

surplus ponderal sau obezitate

au rude de gradul I care sufera de diabet

prezinta tulburari ale metabolismului lipidic

au o tensiune arteriala de 140/90 mmHg sau mai mult

au prezentat un diabet gestational

au nascut un copil cu o greutate mai mare de 4,5 kg

sunt inactive fizic

au colesterolul HDL sub 35mg/dl si/sau trigliceridele peste 250 mg/dl

prezinta o boala vasculara

la un test anterior au prezentat o toleranta alterata fata de glucoza,

controalele trebuie sa inceapa mai devreme si sa fie efectuate mai des.

in prezenta unui test de toleranta la glucoza patologic, riscul unui infarct miocardic sau al unui accident vascular cerebral creste de 3,7 ori. Daca, dupa un timp, se instaleaza diabetul manifest, atunci acest risc creste de 5 ori.

Societatea Germana de Diabet considera ca, la o persoana sana­toasa, glicemia pe stomacul gol nu trebuie sa depaseasca 90 mg/dl in sangele venos si 100 mg/dl in plasma.

Observatiile recente din China, unde obezitatea devine epidemi­ca, arata ca numai determinarea glicemiei pe nemancate nu depis­teaza decat 60-75% dintre cei cu testul tolerantei la glucoza alterat si 50% dintre diabetici. (Diabetes und Stoffwechsel2005, suppl.l, p.26)

Persoanele care au o glucoza plasmatica intre 100 mg/dl (5,6 mmol/1) si 126 mg/dl (7mmol/l) pe stomacul gol sau prezinta o glicemie in sangele venos intre 120 sil79 mg/dl si intre 126 si 219 mg/dl in plasma, la testul oral de toleranta la glucoza, dar fara simptome clinice de diabet, sunt considerate ca prezentand un prediabet, ceea ce inseam­na ca au un risc crescut de a dezvolta un diabet. Dar, pe langa riscul diabetului, persoanele din aceasta categorie vor prezenta manifestari de ateroscleroza (coronariana, cerebrala si periferica) si sindrom metabolic (obezitate abdominala, dislipidemie cu cresterea trigliceri-delor si scaderea colesterolului HDL, precum si hipertensiune arte­riala), motiv pentru care trebuie sa-si schimbe stilul de viata. Uniunea Germana de Diabet este convinsa ca, prin modificarea stilului de viata, starea de prediabet este reversibila si aparitia diabetului poate fi impiedicata.




intr-o cercetare efectuata timp de 3,2 ani in Finlanda, slabirea cu peste 10% din greutate, scaderea consumului de grasimi saturate sub 10% din aportul total de calorii (ceea ce inseamna evitarea grasi­milor animale!), consumul de fibre de cel putin 15 g/1000 kcal si ac­tivitatea fizica de cel putin 30 minute zilnic, a redus frecventa diabe­tului cu 58%, in comparatie cu grupul de control, care nu si-a schim­bat stilul de viata.

In Statele Unite, numai interventiile in stilul de viata au dus la o scadere identica a frecventei diabetului, de 58% fata de grupul de control.

Hemoglobina glucozilata determina glicemia pe termen lung si nu este influentata de mesele recente. in anul 1968, Rahbar a descris pentru prima data o hemoglobina patologica la diabetici, care a facut o revolutie in intelegerea modului de formare a complicatiilor diabetului. Glucoza reactioneaza neenzimatic cu gruparile amino din proteine. Hemoglobina glucozilata rezulta din combinarea glu­cozei cu aminoacidul valina al lantului B al hemoglobinei de adult. Cu cat concentratia glucozei sanguine este mai mare, cu atat mai mare va fi proportia de hemoglobina glucozilata. Hemoglobina A e alcatuita din mai multe fractiuni, cea mai mare fiind hemoglobina Ale. Deoarece durata de viata a eritrocitelor este de aproximativ 120 de zile, hemoglobina constituie o proteina ideala pentru de­terminarea gradului de glucozilare si poate arata situatia glicemiei in ultimele 6-12 saptamani. Cifrele obtinute reprezinta procentul din hemoglobina totala, care a suferit glucozilarea. La nediabetici, HbA Ic este intre 3,5 si 5,5%.

Cu toate ca nivelul glucozei sanguine are influenta cea mai mare asupra cantitatii de hemoglobina glucozilata, testul poate duce la interpretari eronate, de exemplu cand durata de viata a eritrocitelor este scazuta, ca in anemia hemolitica sau hemoglobinopatii. Pe scurt, nivelul hemoglobinei glucozilate tine de doi factori: concentratia medie a glucozei plasmatice si durata de viata a eritrocitelor. La diabetici, este de dorit ca HbAlc sa fie sub 6,5%. Desi HbAlc ofera cea mai exacta apreciere privind valorile glicemiei in saptamanile precedente testului, ea nu se foloseste nici pentru stabilirea diagnos­ticului de diabet, nici in conducerea tratamentului. Testul se folo­seste pentru aprecierea riscului complicatiilor si a calitatii terapiei. Metoda preferata de determinare a hemoglobinei glucozilate este cromatografia.

Si albumina serica sufera un proces de glucozilare, care se poate determina prin reactia fructozaminei. Deoarece durata de viata a albuminei este mai scurta decat a hemoglobinei, concentratiile de fructozamina reflecta glicemia din ultimele 1-2 saptamani.

Studiile efectuate in Finlanda si China au aratat ca modificarile stilului de viata (reducerea drastica a grasimilor alimentare, exclu­derea fumatului si a alcoolului si cresterea activitatii fizice) pot face ca diabetul propriu-zis sa nu se instaleze. (Diabetes Care 2005;28 supli: S38- S43)

La persoanele de varsta mijlocie sau inaintata, diferentierea intre diabetul de tip 1 si cel de tip 2 poate fi uneori dificila. in timp ce la tineri, de obicei, primele manifestari ale bolii sunt dramatice si acute - cu poliurie, polidipsie si glicemie mult ridicata -, la diabetul auto-imun cu manifestare tardiva, aceste simptome lipsesc adesea.

Deoarece distrugerea celulelor beta la varsta inaintata progreseaza mai putin agresiv, pancreasul mai secreta o anumita cantitate de insulina, timp de luni sau chiar ani, si aceasta este suficienta pentru nevoile obisnuite. Existand, totusi, mai putina insulina care sa favorizeze depunerea de tesut adipos, in aceasta faza pacientii au o greutate normala. Deficitul relativ de insulina se poate evidentia prin testul oral de toleranta la glucoza, dupa care glicemia se norma­lizeaza iarasi. In aceste cazuri, stabilirea adevaratului tip de diabet e posibila prin cautarea autoanticorpilor fata de acidul glutamic decarboxilaza.

Azi se crede ca 10-20% dintre cazurile de diabet, diagnosticate dupa varsta de 35 ani, fac parte din diabetul autoimun, cu debut tardiv la adult, si nu sunt diabet de tip 2. Si, deoarece aceste cazuri reprezinta o forma de diabet de tip 1 (autoimun), tratamentul nu trebuie inceput cu antidiabetice orale, ci cu insulina.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1403
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site