Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

EPIDEMIOLOGIA DIABETULUI ZAHARAT

sanatate



+ Font mai mare | - Font mai mic



EPIDEMIOLOGIA DIABETULUI ZAHARAT

Prevalenta diabetului a crescut in intreaga lume, cresterea fiind mai evidenta dupa 1990, fiind in principal, urmarea maririi prevalentei diabetului zaharat de tip 2. Mai mult, este asteptata o crestere rapida a prevalentei diabetului: de la 171 de milioane de pacienti in 2000, la 366 de milioane in 2030, ceea ce reprezinta o crestere de 46% in 30 de ani[i].



In tarile in curs de dezvoltare, se estimeaza o crestere a prevalentei diabetului zaharat in toate grupele de varsta (Figura 1)11.

Figura 1 - Prevalenta estimata a adultilor cu diabet

din tarile in curs de dezvoltare pentru anul 2030

La aceasta crestere a prevalentei contribuie mai multi factori: cresterea duratei de viata a pacientilor cu diabet, diagnosticarea mai precoce a bolii si, in special, modificarea stilului de viata. Probabil ca factorul cel mai important este reprezentat de modul de viata actual, componentele sale "vinovate" fiind: aportul caloric crescut (mare parte din alimentele consumate sunt "dense" caloric, contin lipide in proportii crescute, dar si glucide rafinate) si sedentarismul. Acest fapt este sustinut si de concluziile studiilor de preventie a diabetului zaharat tip 2.

Conform acestora modificarea stilului de viata este cea mai eficienta masura pentru a intarzia/preveni aparitia diabetului zaharat tip 2. Tintele modificarii stilului de viata sunt scaderea moderata in greutate la cei supraponderali (5-10% din greutate) si activitatea fizica zilnica ~30min./zi. In vederea scaderii in greutate, masura initiala va fi limitarea aportului de lipide la <25% din aportul caloric total; daca reducerea aportului de lipide nu determina scaderea in greutate, se recomanda scaderea aportului caloric.

La nivel mondial, numarul de decese atribuite anual diabetului se estimeaza la aproximativ 800.000. In ciuda progreselor terapeutice inregistrate, atat pentru tipul 1, cat si pentru tipul 2 de diabet, durata de supravietuire a pacientilor diabetici continua sa fie de 10 ori mai mica decat a persoanelor nediabetice. Complicatiile cardiovasculare, insuficienta renala cronica si bolile infectioase sunt principalele cauze de mortalitate. Complicatiile acute sunt grevate si ele de o mortalitate importanta, care in centrele nespecializate ajunge pana la 10-15%. Complicatiile diabetului zaharat fac anual 4 milioane de victime.



La nivel mondial, sumele alocate ingrijirii bolnavilor de diabet reprezinta intre 2,5 si 15% din bugetele anuale de sanatate, in functie de prevalenta diabetului din tara respectiva si de complexitatea tratamentului.

Din cauza caracterului sau cronic si a severitatii complicatiilor, diabetul zaharat este o boala costisitoare nu doar pentru individ, ci si pentru familia acestuia, dar, mai ales pentru autoritati.



[i] World Health Organization. Prevalence of diabetes worldwide. https://www.who.int/diabetes/facts/world_figures/en/




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2192
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved