Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

EXERCITIUL FIZIC - MIJLOC DE IMBUNATATIRE A CAPACITATII MOTRICE

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Receptorii epinefrinei declanseaza producerea AMPc
TEHNICILE SI METODELE RECUPERARII MEDICALE
INFECTIA INTRASPITALICEASCA
FACTORII DE RISC AI ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL
COARCTATIA DE AORTA
CLASIFICAREA ALCALOIZILOR DUPA STRUCTURA CHIMICA
Cancerul la copil
Bolile cu transmitere sexuala
Tahicardiile
Fecundatia, migratia, nidatia - Organogeneza (formarea si dezvoltarea oului uman)

EXERCITIUL FIZIC - MIJLOC DE IMBUNATATIRE A CAPACITATII MOTRICE

Continutul instructiv-educativ al activitatilor motrice se transpune in practica numai prin crearea, selectarea si combinarea unor mijloace de lucru specifice, capabile sa confere subiectilor diferite abilitati, capacitati, performante, prin care acestia dobandesc (pe termen lung) o calitate superioara a vietii. Influenta de sistem a diferitelor mijloace utilizate in educatie fizica, antrenament sportiv, activitati de timp liber, activitati de expresie corporala, se realizeaza tocmai prin angajarea subiectului intr-un proces de formare si cultivare, in toate etapele ontogenetice, carora le corespund una sau alta dintre activitatile mentionate. Acestora li se poate adauga, in anumite situatii, si influenta terapeutica, reabilitativa a mijloacelor din sfera kinetoterapiei.



Activitatea motrica, oricare ar fi aceasta, reuneste in forme de organizare specifice, copiii, tinerii, adultii si varstnicii, mijloacele de interventie capatand tot atatea nuante specifice, pe fondul unei actiuni educationale unitare si coerente.

1. Aspecte generale[1]

Actiunile motrice ale omului sunt numeroase si variate, prin ansamblul lor, manifestandu-se in ultima instanta atitudinea activa a omului fata de lumea exterioara, trebuintele si starile acestuia.

In activitatile motrice, exercitiul fizic ocupa un loc privilegiat pentru faptul ca determina in mod hotarator orice progres pe linia perfectionarii motricitatii generale si a proceselor de dezvoltare fizica. Pentru acest motiv, exercitiul fizic face parte din grupa mijloacelor specifice, alaturi de masurile de refacere a capacitatii de efort si de aparatura de specialitate.

Nu toate miscarile sau actiunile motrice pot fi considerate exercitii fizice; particularitatea distinctiva a exercitiului amintit este data de concordanta continutului si formei acestuia cu esenta activitatii motrice careia ii serveste si cu legitatile acestora. De exemplu, alergarea este o actiune extrem de comuna, care poate deveni exercitiu cand i se confera reguli precise de practicare, modalitati rationale de executie, o anumita dozare a efortului, etc.

Exercitiul fizic constituie o actiune total diferita de tot ce se utilizeaza ca repetare si exersare in formarea deprinderilor intelectuale. Nici un subiect nu va putea invata o miscare noua sau nu va putea perfectiona una deja invatata prin comunicare verbala sau pur si simplu privind cum altcineva efectueaza miscarea respectiva.

In sens etimologic, exercitiul (din latinescul exercere – exercitare) presupune repetarea unei activitati de mai multe ori, pana la castigarea usurintei sau „indemanarii” in efectuarea unei miscari. Se pot „exersa” si anumite functii, in sensul activarii repetate a acestora, in scopul dezvoltarii. In acest sens, dictonul „functia creeaza organul” devine ilustrativ. Prin aceasta dorim sa scoatem in evidenta, pe de o parte functia didactica a exercitiului si pe de alta parte, functia sa organica. Cu alte cuvinte, exercitiul fizic, fata de exercitiu in general, capata valente deosebit de complexe: adaptative (in sens biologic), de dezvoltare, de invatare intelectuala, etc.

Asa cum evidentiaza si I. Cerghit, exercitiul nu se reduce numai la formarea deprinderilor (motrice, n.n.), a unor moduri de actiune bine consolidate, ci contribuie si la realizarea altor sarcini pe care noi le concepem astfel:

a) intelegerea ratiunii efectuarii intr-o anumita structura, a actelor si actiunilor motrice;

b) intelegerea respectarii regulilor de executie stabilite;

c) dezvoltarea capacitatii (operatiilor mentale) de asociere imaginativa a diferitelor secvente de miscare (favorizarea transferului);

Repetarea se efectueaza astfel incat miscarile sa nu devina stereotipii sterile, iar subiectii sa nu devina „papusi mecanice”, putin constiente de ceea ce efectueaza, desi s-ar putea spune ca in  acest fel se realizeaza obiectivul: „capacitate de reproducere a achizitiilor motrice”. Educatia fizica moderna insa, isi propune  astazi mult mai mult decat acest deziderat. Exercitiul fizic, desi in numeroase cazuri se efectueaza stereotip, acesta nu trebuie inteles ca un mecanism rigid ci, dimpotriva, subiectul are posibilitatea aplicarii lui in variante invatate sau efectuate ca reactii adaptative la anumite situatii externe sau interne. Din cele prezentate este evident ca exercitiul fizic depaseste sfera a ceea ce pedagogia prezinta drept „metoda exercitiului”. El nu presupune numai repetarea sistematica, ci si posibilitatea de a construi, de a asambla pe baza miscarilor invatate, o conduita motrica proprie subiectului care a asimilat un material, pe care apoi il exteriorizeaza sub forma comportamentului motric.

Indiferent de domeniul in care se aplica, exercitiul este un instrument astfel conceput incat sa usureze insusirea rationala a continutului informational.

Siclovan I. (1979) considera ca „exercitiul fizic reprezinta o actiune preponderent corporala, efectuata sistematic si constient, in scopul perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatii motrice a individului. Fara indoiala, indicii superiori ai dezvoltarii morfologice si functionale a organismului, precum si cei ai priceperilor, deprinderilor si calitatilor motrice, nu pot fi obtinuti fara repetarea indelungata a unor exercitii fizice anume orientate in acest scop”.

Pentru a ilustra intreaga complexitate a exercitiului fizic, in sensul de a depasi limita corporalului si a fi in concordanta cu conceptia generala despre miscarea in scop formativ, consideram ca exercitiul fizic reprezinta o actiune motrica cu valoare instrumentala, conceputa si programata in vederea realizarii obiectivelor proprii diferitelor activitati motrice (de exemplu, dezvoltarea tonicitatii si troficitatii musculare, insusirea si perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice, dezvoltarea calitatilor motrice, etc.)

2. Continutul si forma exercitiului fizic

Continutul exercitiului fizic este astfel structural incat sa conduca la realizarea scopului final al activitatii. Continutul cuprinde:

§         miscarile corpului sau ale segmentelor (translatie, rotatie, abductie, rasucire, balansare in diverse planuri, etc.);

§         efortul fizic solicitat, apreciat prin volum, intensitate complexitate, densitate etc;

§         efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice, exercitiul fizic fiind un act voluntar, ce implica intentionalitate si orientare constienta.

Continutul exercitiului este cel care realizeaza efectele (influentele) asupra sferei somatice, functionale, (psiho)motorii, cognitive, afective etc.

Forma exercitiului fizic reprezinta modul in care se succed  miscarile componente, precum si relatiile dintre acestea, de-a lungul efectuarii actiunii respective[2]. In vreme ce continutul reprezinta materia prima, compozitia in stare bruta, forma este legata de aspectul exterior, vizibil, finisat, care da atributul calitativ al miscarii. Daca continutul inseamna coordonari interne neuro - musculare si procese energetice complexe, forma exprima plastica miscarii, ritmul, forta de redare, semnificatia sa.

Gh. Castea (2000) considera ca forma poate fi apreciata prin: pozitia corpului si a segmentelor, directia si amplitudinea miscarii, ritmul, tempoul si sistemul de dispunere a subiectilor in spatiu.

Dupa Martin, citat de Weineck, forma exercitiului fizic are o componenta cinematica si o componenta dinamica.

Componenta cinematica reuneste aspectele de articulare spatio - temporala a miscarii si anume:

§         repartizarea pe faze a miscarii;

§         caracteristicile de viteza;

§         reperele temporale ale fazelor miscarii;

§         lungimile si traiectoriile miscarii etc



Componenta dinamica se refera la fortele interne si externe ale miscarii:

§         relatia dintre puseele de forta si franare;

§         coordonarea impulsuri!or partiale care permit insumarea fortelor.

Un concept foarte apropiat de forma exercitiului fizic il reprezinta tehnica, definita drept cele mai eficiente procedee structurate rational pentru indeplinirea anumitor sarcini motrice.

Evident, intre continut si forma, exista o conditionare reciproca, dar de regula, continutul are rol determinant. Relatia intre acestea doua, devine determinanta in sportul de performanta, in care criteriul energetic (care exprima continutul) se combina deseori cu criteriul estetic, artistic sau expresiv (care exprima forma). Astfel, se pot identifica situatii in care continutul determina forma si exemple in care forma ajusteaza continutul. De exemplu, modificarile codului de punctaj din gimnastica exprima o schimbare de continut care antreneaza o forma mult mai dinamica a exercitiilor din concurs. De asemenea, in schiul alpin, forma aerodinamica a corpului, are efecte si asupra continutului, deoarece, pozitia grupata se traduce intr-o rezistenta mai mica a aerului si, implicit, la un consum energetic scazut.

3. Clasificarea exercitiilor fizice

Exercitiile fizice reprezinta actiuni motrice care angajeaza subiectul intr-un demers programat, pentru atingerea unui anumit scop. Acestea sunt mijloace sau instrumente de actiune ale caror continut, forma si organizare conduc la efecte functionale stabile.

Din punct de vedere metodologic s-au stabilit diferite clasificari conventionale care ajuta specialistul sa faca o alegere facila a mijloacelor utile.

Criteriile utilizate sunt variate si complementare, nici unul dintre acestea, luat separat, neputand cuprinde marea varietate a efectelor diferitelor tipuri de exercitii. Fara a avea pretentia ca epuizam intreaga tipologie a exercitiilor, ne vom opri in continuare, asupra celor mai utilizate criterii.

Ø      Din punct de vedere al structurii si formei:

§         exercitii analitice si global reproduc  fragmentar    sau    in   totalitate   o anumita  structura  tehnica,  o  situatie  tehnico-tactica sau orice alta sarcina motrica;

§         exercitii simple si complexe     au o influenta selectiva sau de ansamblu asupra anumitor calitati, capacitati, componente etc.

§         exercitii standardizate si variabile presupun o invatare de tip algoritmic sau creativ;

§         exercitii speciale reproduc (simuleaza) sarcinile pe care le solicita competitia pentru o anumita ramura sau proba sportiva;

Ø            Dupa gradul de codificare:

§         exercitii cu codificare interna   toti parametrii exercitiului sunt clar definiti (de exemplu, in natatie, se executa 4 x (8 x 50m.), 33/34s /repetare, pauza 1 min. 30s. intre serii);

§         exercitii cu codificare externa exersarea se realizeaza in conditii externe bine definite (de exemplu, dribling printre jaloane, parcurgerea unui traseu cu obstacole etc.);

§         exercitii cu codificare mixta     parametrii exercitiului si conditiile externe sunt bine precizate (volumul de repetari, intensitatea,  pentru  un  parcurs  cu  obstacole).

§         exercitii fara codificare se realizeaza  conform unei orientari generale (de  exemplu, alergare de o ora pe teren variat in tempou uniform sau, la canotaj, variatii de alura si cadenta, in functie de senzatiile si disponibilitatile echipajului. Aceste exercitii conduc la o stapanire tehnica si emotionala, inteligenta tactica, capacitatea de decizie si asumare a responsabilitatilor, autoevaluare etc. Ele rup monotonia exercitiilor standardizate.

§         exercitii cu codificare stricta    au caracter  competitiv si presupun masurarea performantelor realizate, intocmirea  clasamentelor. Ele solicita la maximum capacitatea subiectilor in conditii de concurs, intarind calitatile de competitor.

Ø            Dupa calitatile motrice:




§         exercitii pentru forta, viteza, rezistenta, coordonare si suplete, cu multiplele lor combinatii.

Ø            Dupa tipul de incarcatura aditionala:

§         exercitii cu partener, cu haltera, cu mingi medicinale, saci cu nisip etc.

Ø            Dupa tipul de pregatire:

§         exercitii pentru pregatirea tehnica, tactica, fizica, artistica etc.

Ø            Dupa natura efectelor pe care le induc:

§         Exercitii pregatitoare. Cresc nivelul functional si potentialul subiectilor. Efectele   acestora  sunt  indirecte. Dupa  gradul  lor  de   specificitate  se  disting:

-          exercitii pregatitoare generale – pentru toate probele, varstele si nivelurile de pregatire (conduc la stabilitatea performantei);

-          exercitii pregatitoare orientate - reproduc partial executiile proprii activitatii respective, solicita grupele musculare antrenate in efortul specific in acelasi regim de contractie si utilizeaza resursele energetice specifice (de ex. un circuit de forta dinamica pentru un semifondist care dezvolta simultan potentialul aerob);

-          exercitii pregatitoare specifice - reproduc gesturile tehnice integral, continutul si forma de executie proprii activitatii respective.

§         Exercitii specifice. Transforma potentialul fizic, tehnic, tactic, in capacitate de performanta, utilizand incarcatura, viteza, ritmul de executie, legarile de elemente identice practicii de concurs. Acestea  au  efecte directe asupra rezultatului.

§         Exercitii de concurs. Presupun o stimulare suplimentara ca efect al stress-ului    de   competitie.  Acestea   pot   fi:

-        exercitii de antrenament - de tip competitiv - sunt strict codificate si impun subiectului un angajament maxim;

-        teste de antrenament - masoara, verifica si controleaza efectele procedeelor de antrenament utilizate;

-        competitii pregatitoare si de control; realizeaza optimizarea programelor de antrenament prin cresterea sarcinii de lucru, verifica gradul de pregatire si intaresc valoarea de competitor a subiectului;

-        competitii principale – realizeaza o conditionare specifica care provoaca aparitia formei sportive pentru competenta majora – obiectiv central.

Ø            Dupa sistemele biologice solicitate:

§         exercitii neuromusculare;

§         exercitii cardio-respiratorii;

§         exercitii endocrino-metabolice.

Ø            Dupa natura contractiei musculare:



§         exercitii statice, exercitii dinamice si exercitii mixte.

Ø            Dupa intensitatea efortului fizic:

§         exercitii maximale, exercitii submaximale, supramaximale etc.

           

            Aceste criterii se relationeaza, pentru ca un exercitiu poate fi concomitent neuro-muscular, maximal, anaerob, toate aceste aspecte caracterizandu-l mai precis.

Ø            Cel mai important criteriu de clasificare il reprezinta natura obiectivelor. Astfel, putem obtine urmatoarea clasificare:

§         exercitii pentru dezvoltarea calitatilor motrice;

-          exercitii pentru viteza, forta, rezistenta, coordonare

§         exercitii pentru dezvoltarea fizica armonioasa;

-          analitice (pentru fiecare segment al corpului);

-          sintetice (pentru mai multe grupe musculare si segmente);

§         exercitii pentru invatarea si perfectionarea deprinderilor motrice;

-          deprinderi motrice de baza                     

-          deprinderi motrice specifice unor sporturi

§         exercitii pentru dezvoltarea capacitatii de efort:

-          anaerob alactacida - durata 1-20 sec.;

-          anaerob lactacida - durata 21-120 sec.;

-          aerob-anaerob (mixt) - durata 121-300 sec.;

-          aerob - durata peste 301 sec.

             

● Dupa functiile indeplinite, exercitiile fizice pot fi: introductive (pregatitoare, cum sunt cele de incalzire), repetitive (de fixare a mecanismului de baza) asociative (de favorizare a transferului), aplicative (la situatii tipice sau modificate), creative (sub forma de joc aleator), de intrecere (competitionale sau noncompetitionale), de recuperare (compensatorii), de expresie corporala etc.

● Dupa structura sociala de efectuare a exercitiilor, acestea pot fi individuale si in grup, demixtate (baieti + fete) sau mixte.

● Dupa forma de executie, acestea pot fi tipizate (mereu la fel - nu agreem notiunea de „algoritmizare” deoarece exercitiul fizic nu raspunde in totalitate la regulile impuse de algoritmizare) semitipizate si libere.

            Dupa cum se observa, numeroasele criterii de clasificare ar putea crea imaginea unei structurari dezordonate a miscarilor utilizate ca exercitii fizice. Acest fenomen se datoreaza in primul rand multitudinii si varietatii obiectivelor realizate prin activitatile motrice si pe de alta parte, numarului foarte mare de mijloace existente, dinamica lor fiind in plin proces de desfasurare. In final, apreciem ca diversitatea lor este in consens cu diversitatea actiunilor umane, in general, clasificate la randul lor dupa mai multe criterii.




[1] A. Dragnea, A, Bota, Teoria activitatilor motrice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 199

[2] I, Siclovan, Teoria educatiei fizice si sportului, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 197








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2792
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site