Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

INTRODUCERE SI SCURT ISTORIC – MEDICINA LEGALA

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Analiza unui nebun de schizofrenie paranoica
MEDICATIA PREOPERATORIE
CANCERUL si ALIMENTATIA
CIROZA HEPATICA ATROFICA LAENNEC
ISTORICUL IMUNOLOGIEI
Anatomia descriptiva si topografica a limfaticelor capului si gatului
Teste grila cu raspunsuri corecte medicina
Histologie - POLARITATEA TESUTULUI EPITELIAL
Patologia lichidului amniotic
ICTERUL

TERMENI importanti pentru acest document

: teste psihologice pentru emlp : : diferenta dintre discernamant si responsabilitate : concluzii pentru istoricul medicinei legale :

INTRODUCERE SI SCURT ISTORIC – MEDICINA LEGALA

Medicina legala, ca stiinta de granita intre stiintele social-juridice si cele medico-biologice, s-a nascut dintr-o profunda necesitate sociala: interpretarea faptelor medico-biologice in folosul justitiei (16).

Sfera preocuparilor medicinii legale creste din ce in ce mai mult, ajungand de la constatarea unor leziuni de violenta corporala pana la cele mai fine probleme de genetica in stabilirea filiatiei biologice si implicit juridice, ori de apreciere a discernamantului in raport cu o fapta imputabila precum si a capacitatii de exercitiu in legatura cu o circumstanta civila.

Finalizarea obiectiva a expertizei medico-legale si stabilirea concluziilor acesteia impune atat utilizarea datelor de laborator (explorari functionale adiacente si ajutatoare) cat si apelul la alte specialitati, dar expertului medic-legist, ca specialist coordinator al expertizei, ii revine rolul organizator si intepretativ final fapt ce va duce la o buna interpretare a faptelor medicale complexe in limbajul précis al stiintelor juridice.

Cerinta expertului de a da solutii in cauzele cele mai dificile se refera la pregatirea temeinica, reputatia morala excelenta, activitate stiintifica consacrata si claritate in expunere. Plastic se spune ca expertul medic-legist trebuie sa aiba (Mina Minovici) 'intelepciunea lui Solomon, rabdarea martirilor, logica lui Aristotel, rigurozitatea stiintifica a lui Pasteur si inventivitatea lui Edison' pentru a da maximum de garantii moral stiintifice activitatii sale (89).

Medicina legala isi aduce o contributie importanta in intelegerea contextului in care se produce o fapta penala prin contingenta sa cu psihiatria pe terenul expertizei medico-legale psihiatrice (ELMP). EMLP este un studiu medical complex care isi propune sa analizeze si sa esaloneze toate conditiile si imprejurarile in care s-a produs fapta penala si legat de aceasta (47):

·        mediul si conditiile in care a trait si s-a dezvoltat infractorul,

·        depistarea si evidentierea factorilor cu rol criminogen,

·        felul cum acestia s-au potentat si interconditionat in timp si spatiu

EMLP este obligatorie atunci cand in timpul anchetei penale infractorul prezinta un comportament de natura a pune sub indoiala starea de sanatate psihica a acestuia, cand sunt indicii sau dovezi ca invinuitul a suferit de diferite boli cu repercusiuni asupra starii sale psihice, cand infractiunea se prezinta fara un mobil evident sau de o deosebita cruzime sau cand pe perioada detentiei condamnatul are o comportare anormala (92).

Extinderea EMLP s-a facut si in dreptul civil in cazurile in care se ridica problema precizarii capacitatii psihice a persoanelor ce intocmesc acte juridice sau a capacitatii de munca dupa diverse accidente cu aprecierea daunelor neuropsihice, uneori chiar a capacitatii profesionale, cat si in divort si punerea sub interdictie (50).

La noi in tara, primele contributii privind nasterea si dezvoltarea EMLP au fost aduse de fratii Minovici, care pune bazele stiintifice ale medicinii legale moderne in Romania.

In paralel cu dezvoltarea specialitatii medico-legale isi face aparitia si in Romania si Psihiatria Medico-Legala ca subspecialitate medico-legala importanta care isi aduce contributia stiintifica la elaborarea unei viziuni unitare medico-juridice privind raspunderea juridica individuala.

PARTEA GENERALA SI CADRUL JURIDIC

          Expertiza medico-legala psihiatrica in Romania face parte integranta din cadrul expertizelor medico-legale prevazute de Codul penal, de Codul de procedura penala (articolele 112-126), de prevederi speciale precum Hotararile de guvern (OG 57/2001) si legi organice (“LEGEA Nr 459/2001, LEGEA 271/2004). Printre  legile care guverneaza activitatea psihiatrica in Romania, putem aminti legea 487/2002 (Lege nr. 487 din 11 iulie 2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice). In Dreptul Civil (CPC) EMLP se regaseste in articolele 201-214 (expertiza) la care se aduga diferite legi si decrete (precum Decret 31/1954) care reglementeaza notiunea de capacitate de exercitiu capacitate de folosinta etc. Tot in Codul de procedura civila se face referinta (art 613) la procedura intreruperii casatoriei in cazul in care unul din soti sufera de alineatie mentala afirma Mirontov si colab citat de Dragomirescu (48). In Codul Familiei (art.146–149) sunt mentionate cateva institutii juridice care functioneaza in asocirere cu scaderea capacitatii de exercitiu (curatela si tutela). In plus in cadrul art 115 Cod Familiei se mentioneaza metodologia punerii sub interdictie (9).     

Medicul legist implicat in expertiza medico-legala psihiatrica are obligatia de a investiga o eventuala boala psihica in raport cu o fapta penala bine specificiata si  nu cu un diagnsotic psihiatric. In plus medicul legist nu va improviza pe tema laturii juridice a responsabilitatii. El va investiga intotdeauna discernamantul persoanei aflate in expertiza ca fiind legat mereu de o fapta penala si va incerca reconstituirea discernamantului in timp in asa fel incat sa ofere justitiei posibilitatea unei judecati complete si competente, lasandu-i acesteia dreptul de a se pronunta asupra responsabilitatii.

Incercarile unor specialisti de a reconsidera locul EMLP plecand doar de la consideratii clinico- psihiatrice si mai ales de la “modele” diferite sunt lipsite de realism in conditiile in care activitatea medico-legala psihiatrica este mai mult asociata juridicului (interpretarea faptelor medicale in folosul justitiei) decat psihiatriei clinice (stabilirea unui diagnostic si elaborarea unui plan de tratament) (49).      

          In unele tari, lipsa unui specialist antrenat capabil sa interpreteze faptele medicale in folosul justitiei si cooptarea pentru efectuarea expertizei  mai ales a psihologilor (forensic psychology) face ca de multe ori EMLP sa-si piarda caraterul diagnostic obiectiv si sa incline catre criminologie – sociologie fapt ce duce uneori la o medicalizare a justitiei si totodata la o diminuare a protectiei societatii impotriva unor delincventi mai curand sociopati dar considerati bolnavi – cu toate consecintele care decurg de aici (52).

Sarcina initiala a EMLP a fost de a elabora un diagnostic psihiatric avand caracter retrospectiv care era capabil sa fundamenteze singurul criteriu de raspundere in fata justitiei: criteriul responsabilitatii (50).

Practica judiciara a aratat ca expertul este solicitat, indirect, sa raspunda si la alte probleme care ating domeniul juridic : aprecierea reinsertiei sociale posibile, rolul tratamentului, eventualele masuri de siguranta care pot fi luate pentru protejarea societatii, etc.

Datorita complexitatii problemelor la care EMLP trebuie sa raspunda, in timp s-a realizat transferul responsabilitatii expertizei de la un expert medic legist la o comisie de expertiza medico-legala coordonata de un medic legist dar compusa si din psihiatrii, psihologi, etc. Medicul legist coordoneaza expertiza psihiatrica, face conexiunile necesare cu circumstantele si conditiile existente in momentul producerii faptei elaborand o legatura de cauzalitate care poate mai bine incadra fapta penala. Medicul legist, ca patolog antrenat poate sa inteleaga desfasurarea faptelor medico-judiciare dincolo de cadrul expertizei pshiatrice, poate sa analizeze expertiza victimei si sa inteleaga contextul desfasurarii infractiunii. In acelasi timp medicul legist poate intelege faptele medicale in contextul juridic generat de legislatie (17).

Din acesta combinatie de expertize si responsabilitati s-a ajuns astazi ca solutionarea criteriului medical (discernamantul) al responsabilitatii persoanei care a comis fapte penale, antisociale, sa constituie obiectul psihiatriei medico-legale dar raspunsurile aduse de concluziile expertizei sa fie ample. EMLP are deci contingente stranse cu institutia raspunderii penale (temeiurile ei, circumstantele ce o agraveaza sau atenueaza) cat si cu criminologia, ca disciplina ajutatoare a dreptului penal ce se ocupa cu studiul criminalitatii, ca fenomen social (cauzele, conditiile si mijloacele de combatere a delincventei).

EMLP ajuta deci justitia sa inteleaga geneza procesului criminal, semnificatia comportamentului deviant in dinamica istorica a personalitatii, replasarea lui in situatia psihosociala. In plus stabileste un diagnostic de pericol criminologic in scopul elaborarii tratamentului pentru restabilirea armoniei intre subiect si grupul social (53).

Fara a fi direct implicata in stabilirea unui diagnostic de boala psihica sau a unui tratament specific, EMLP ajuta si la adaptarea unui tratament fiecarui individ expertizat prin intelegerea profunda a bolii psihice in mod individualizat.

Definitia Expertizei Medico-Legale Psihiatrice

Expertiza medico-legala psihiatrica are ca scop stabilirea discernamantului infractorului pe baza unor criterii medicale, sociale sau psihologice obiective, permitand in acest fel justitiei stabilirea responsabilitatii penale sau a capacitatii de exercitiu in domeniul responsabilitatii civile (16).

Conform legislatiei tarii noastre, printre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, alaturi de legitima aparare, starea de necesitate, eroarea de fapt, constrangerea fizica si morala, caz fortuit se numara si iresponsabilitatea, betia si minoritatea.

Prin responsabilitate se intelege 'totalitatea particularitatilor psihice ale individului care-l fac pe acesta capabil sa inteleaga libertatea si necesitatea actiunilor sale in unitate dialectica cu legile obiective de dezvoltare a societatii si sa aprecieze consecintele faptelor sale atunci cand el actioneaza contrar acestei unitati' (89). Deci responsabilitatea juridica este o caracteristica fundamentala a personalitatii mature normale din punct de vedere psihic.

Singurul temei al raspunderii juridice il constituie existenta vinovatiei (60).

In art 19 din Codul Penal (2006) Vinovatia este definita ca existand numai cand fapta care prezinta pericol social a fost savarsita cu intentie sau din culpa.

1. Fapta este savarsita cu intentie cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

2. Fapta este savarsita din culpa cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Fapta constand intr-o actiune savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand in lege se prevede in mod expres aceasta.

Fapta constand intr-o inactiune constituie infractiune fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie.

In art. 31 C.P. (CP 2006 si CP 2008) se prevede ca 'nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul in momentul savarsirii faptei fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea fi stapan pe ele' (Vasiliu Th si colab 1972 pentru art 48 din CP preluat in noul Cod Penal fara modificari (133)).

Articolul 32 CP arata de asemenea ca nu constituie infractiune fapta comisa in timp ce autorul ei se gasea datorita unor imprejurari independente de vointa sa in stare de betie completa produsa de alcool sau alte substante'.

In completare CP defineste in cadrul articolului 87-88 privind diferentierea pedepselor plecand de la potentialul lor infractogen si de la persoana infractorului, discernamantul si conduita acestuia.

In art. 30 CP se arata ca nu constituie infractiune fapta savarsita de un minor care la data comiterii ei nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. In completare, art. 113 precizeaza ca minorul care nu are varsta de 14 ani nu raspunde penal; minorul care are varsta intre 14-16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a comis fapta cu discernamant; minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal (58).

Din punct de vedere procedural, EMLP ca mijloc de proba se desfasoara in conformitate cu prevedrile Codului de procedura penala (articolele 112-125).

Expertiza medico-legala este special prevazuta de Codul de procedura penala, art.178 CP care mentioneaza: 'efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice este obligatorie in cadrul infractiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci cand organele de urmarire penala sau instanta de judecata au indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului'. Se mai solicita in mod obligatoriu in caz de minoritate, si de pruncucidere pentru a obiectiva existenta discernamantului (art 99 CP si  art 180 CP). Masurile de siguranta care pot fi luate inclusiv impotriva unui bolnav psihic sunt prevazute in cadrul art 113-si 114 din CP (87).

In dreptul civil expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza cand se cere precizarea capacitatii psihice a persoanelor ce intocmesc acte juridice sau a capacitatii de munca dupa diverse incidente care pot avea repecusiuni neuro-psihice permanente cu aprecierea daunelor neuropsihice, uneori chiar a capacitatii profesionale, in divort si in punerea sub interdictie.

Efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice ii revine medicinei legale care pentru aceasta apeleaza la: psihiatri, psihologi, uneori neurologi, precum si la date privind invinuitul sau inculpatul.

            In legatura cu expertiza medico-legala psihiatrica, legea cadru privind organizarea serviciilor medico-legale in Romania precum si regulamentul de aplicare a legii prevad in mod special locul si metodologia de efectuare a EMLP (6) (SECTIUNEA 4 Constatarea si expertiza medico-legala referitoare la persoane in viata):

Art. 27 – 1) Comisia de expertiza se constituie in mod obligatoriu in cazurile in care legea prevede expres acest lucru, precum si cand are ca obiect:

a) evaluarea capacitatii psihice a unei persoane, in scopul stabilirii elementelor necesare pentru aprecierea responsabilitatii penale sau a responsabilitatii civile;

b) amanarea sau intreruperea executarii pedepsei privative de libertate, din motive medicale;

c) constatarea starilor morbide care sunt urmarea unor fapte medicale ilicite, a unor deficiente sau a nerespectarii normelor tehnice medicale;

d) investigarea filiatiei;

e) evaluarea capacitatii de munca;

f) stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumita activitate sau profesie, precum conducerea de autovehicule, de aparate de zbor, de portarma in cadrul noilor expertize;

g) efectuarea unei noi expertize medico-legale.

2) In cazul efectuarii unei noi expertize medico-legale comisia este formata din 3 membri, dintre care cel putin 2 au un grad profesional egal sau superior medicului legist care a efectuat prima expertiza, iar la grade profesionale egale se va tine seama de gradul didactic universitar.

3) Pot face parte din comisia de expertiza, la solicitarea acesteia, medici si alti specialisti din diferite domenii biomedicale.

Art. 28 – 1) Expertiza medico-legala psihiatrica se face numai prin examinarea nemijlocita a persoanei, in cadrul unei comisii alcatuite dintr-un medic legist, care este presedintele comisiei, si 2 medici psihiatri. Aceste comisii nu se pot organiza la nivelul cabinetelor medico-legale.

2) Expertizele medico-legale psihiatrice se efectueaza la sediul institutiilor medico-legale, cu urmatoarele exceptii, daca se efectueaza prima expertiza:

a) in cazul bolnavilor psihici cronici, cand transportul si examinarea acestora nu se pot face in siguranta deplina, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica efectueaza examinarea in cadrul spitalelor de psihiatrie sau in cadrul sectiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare;

b) in cazul persoanelor aflate in arest preventiv comisia de expertiza medico-legala psihiatrica poate efectua examinarea si in cadrul sectiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare, putind coopta in comisia de expertiza pe medicul sef de sectie, daca este medic primar;

c) in cazul bolnavilor netransportabili, cu suferinte evolutiv letale sau aflati in stare grava in conditii de spitalizare comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei numai in situatia in care aceasta lucrare este necesara in vederea incheierii unui act de dispozitie. Asigurarea transportului de la si la sediul institutie medico-legale respective se face de catre familia sau apartinatorii persoanei respective.

3) Membrii comisiei sunt desemnati dupa cum urmeaza:

a) la nivelul institutelor de medicina legala directorul institutului desemneaza, prin dispozitie scrisa, un medic legist primar si 2 medici psihiatri specialisti sau primari ce pot fi cooptati si din cadrul spitalelor clinice de psihiatrie, prin propunere nominala si de comun acord cu conducerile unitatilor sanitare respective, sau al unor unitati medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sanatatii, si cu avizul Consiliului superior de medicina legala;

b) la nivelul serviciilor de medicina legala judetene medicul sef desemneaza, prin dispozitie scrisa, un medic legist primar si 2 medici psihiatri din cadrul sectiei de psihiatrie a spitalului judetean respectiv sau al unor unitati medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sanatatii, cu aprobarea nominala a directiei de sanatate publica judetene, cel putin unul dintre cei 2 psihiatri trebuind sa fie medic primar psihiatru.

4) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza numai pentru o anumita fapta sau circumstanta, avand ca obiective principale stabilirea:

·        capacitatii psihice la momentul comiterii unei fapte prevazute de legea penala sau al exercitarii unui drept, a

·        capacitatii psihice la momentul examinarii si

·        aprecierea asupra periculozitatii sociale si

·        necesitatii instituirii masurilor de siguranta cu caracter medical.

Art. 29 – In vederea efectuarii expertizei psihiatrice se pun la dispozitie comisiei toate documentele din dosar, necesare pentru efectuarea expertizei. In cazul in care expertiza priveste persoane minore, dosarul va contine si ancheta sociala, precum si datele privind performanta scolara.

In legatura cu definitiile medico-legale cu continut psihiatric utilizate in cadrul acestei lucrari si care sunt special mentionate intr-un cadrul legal oficial trebuiesc mentionate urmatoarele (din legea nr. 487 din 11 iulie 2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice (57):

CAPITOLUL I - Dispozitii generale

Art. 5. - In sensul prezentei legi:

a) prin persoana cu tulburari psihice se intelege persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum si persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic in vigoare din practica medicala, ca fiind tulburari psihice;

b) prin persoana cu tulburari psihice grave se intelege persoana cu tulburari psihice care nu este in stare sa inteleaga semnificatia si consecintele comportamentului sau, astfel

incat necesita ajutor psihiatric imediat;

h) prin capacitate psihica se intelege atributul starii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitati specifice

k) prin discernamant se intelege componenta capacitatii psihice, care se refera la o fapta anume si din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia continutul si consecintele acestei fapte;

l) prin periculozitate sociala se intelege atributul unei stari psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vatamari fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante

Expertiza medico-legala psihiatrica – metodologie si cadru organizatoric specific

          Expertiza medico-legala psihiatrica reprezinta o sinteza a datelor ce rezulta din examinarea medicala, psihologica, psihiatrica, sociala, criminalistica si medico-legala a unei persoane aflate intr-un conflict cu legea penala sau care trebuieste protejata in conformitate cu legea civila.

          EMLP se efectueaza in institutii sanitare de specialitate din cadrul retelei de emdicina legala, retelei sanitare a penitenciarelor sau chiar in cadrul sistemului medical de diagnostic si tratament cand legea o accepta.

          In vederea efectuarii sale, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanta de judecata dispune internarea invinuitului sau a  inculpatului pe timpul necesar. Aceasta masura este executorie si se aduce la indeplinire in caz de opunere de catre organele de politie (83).

          Cazurile in care expertiza medico-legala psihiatrica este obligatorie sunt penale si civile si sunt bine definite de catre lege (50).

               

                EMLP are ca principal obiectiv stabilirea starii de sanatate psihica a unei persoane aflate intr-un context legal particular.

          Un alt obiectiv este stabilirea si caracterizarea personalitatii individului, legatura dintre personalitate si diagnosticul psiho-sociologic si psihiatric in vederea aprecierii viitorului potential infractogen si al periculozitatii sociale. In legatura cu acest obiectiv Dragomirescu sugereaza analiza integritatii functiilor psihice prin analiza nivelelor de constiinta (afectate frecvent de boli pshice), a (ne)dezvoltarii personalitatii si a starilor reactive.

          In fine al treilea obiectiv major il constituie stabilirea unei legaturi cauzale intre trasaturile personalitatii individului expertizat si elementele constitutive ale actului infractional. 

          Expertiza medico-legala psihiatrica reprezinta expresia concreta a conlucrarii pe un teren comun a mai multor discipline: medicina legala, psihologia, neurologia, sociologia, dreptul s.a (16).

                EMLP inceraca folosind diferite tehnici medicale, psihologice de investigatii de laborator sa reproduca o situatie unica cu caracter retroactiv: cea a momentului producerii unui act antisocial care trebuieste pedepsit de catre legea penala. Uneori atingerea acestui deziderat este greu de realizat (Dragomirescu) deoarece intervin o suita de factori de tip reactiv care pot contamina comportamentul, personalitatea sau constiinta individului dupa producerea faptei. Datorita acetei situatii particulare se poate aprecia ca EMLP reprezinta un mijloc de proba cu particularitati si caracteristici care ii confera o personalitate si individualitate marcata (51)

Executata de o maniera riguros stiintifica, expertiza medico-legala psihaitrica confera un plus de obiectivitate constatarilor, verificand o parte a ipotezelor emise prin studii clinice si de laborator sau completandu-le. Pentru a realiza acest lucru se porneste de la bazele teoretice ale expertizei medico-legale psihiatrice legate de: cercetarea clinica, examinarile paraclinice, investigatiile biogenetice, interpretarea neurofiziopatologica, cercetarea sociologica si metodologia medico-legala in rezolvarea cauzalitatii.

Principalele probleme (derivate direct din obiectivele EMLP) ce trebuie rezolvate de expertiza medico-legala psihiatrica sunt (51):

1. Excluderea simularii

2. Precizarea diagnosticului si a tulburarilor pshice

3. Stabilirea personalitatii individului si daca aceste trasaturi de personalitate pot 

4. Stabilirea obiectiva a starii de discernamant sau nu (la momentul examinarii, in trecut la momentul efectuarii faptei penale si in viitor), pentru ca justitia sa poata preciza responsabilitatea sau iresponsabilitatea individului expertizat

5. Aprecierea discernamantului in raport cu motivatia faptei in desfasurarea ei (legatura si raportul de cauzalitate) (Dragomirescu) 

6. Aprecieri de ordin prognostic si stabilirea atitudinii sociale fata de infractorul cu tulburari psihice (masuri de siguranta).

Examinarile clinice atente si repetate cat si explorarile paraclinice facute in conditii de spitalizare, repetate si ele pentru a fi cat mai concludente, fac parte din metodologia expertizei in scopul stabilirii realitatii de boala psihica sau nu, in scopul intelegerii patologiei psihiatrice si in scopul evaluarii retrospective si prospective a capacitatii psihice si a discernamantului a dleincventului adult sa minor va ce va permite stabilirea unor masuri de reinsertie sociala sau de siguranta ca parte integranta a concluziilor expertizei.

Precizarea diagnosticului se bazeaza pe o cercetare clinica cu caracter de urgenta in scopul de a surprinde simptomatologia cea mai apropiata de momentul savarsirii faptei si necesita o reconstituire a antecedentelor patologice ale examinatului, a elementelor precursoare motivationale in legatura cu continutul faptelor si metodelor pe care le-a folosit in comiterea lor, de asemenea prin analiza atitudinii ulterioare comiterii faptei (48).

Cercetarea clinica are un caracter complet si dinamic necesitand examinari repetate, tratamente 'de proba', investigatii complexe somatologice, uneori examinari speciale (psihanaliza, narcodiagnostic) efectuate in servicii bine utilate si prin asigurarea unui climat neutru in scopul unei observatii optime. Aceasta cercetare in scop diagnostic presupune o activitate mixta: psihiatrica si medico-legala, psihiatria furnizand baza clinica de explorare si observatie iar medicina legala baza metodologica de examinare si interpretare in scopul special al determinarii cauzalitatii, precum si baza organizatorica.

Latura psihiatrica a expertizei necesita individualizarea trasaturilor personalitatii celui examinat, evidentierea eventualelor modificari ale starii de constiinta, in scopul de a indreptati motivat interpretarea finala in concluziile comisiei, a gradarii discernamantului (74).

Expertiza medico-legala psihiatrica trebuie sa exprime situatii clare de integritate sau abolire a constiintei, ca si precizarea factorilor endo si exogeni ce au contribuit la scaderea discernamantului, ramanand ca justitia in functie de aceste elemente medicale coroborate cu cele furnizate de ancheta penala si aspectele sociale, sa aprecierea responsabilitatea invinuitului in raport cu fapta sa (20).

          Valoarea si calitatea expertizei medico-legale psihiatrice decurg dintr-o perfecta colaborare organizatorica si profesionala a celor doua categorii de experti, a caror conlucrare cat si insusirea reciproca a caracteristicilor fiecarei specialitati sunt chemate sa rezolve eficient probleme cu continut juridic deosebit de important.

          Schematic se pot distinge urmatoarele tipuri de EMLP (51):

          - pentru solutionarea problemelor penale:

a. aprecierea posibilitatii de participare la procesul penal

b. pentru aplicarea si ridicarea masurilor de siguranta

c. pentru suspendarea executarii pedepsei

          - pentru solutionarea problemelor civile:

a. pentru stabilirea capacitatii de exerciiu

b. pentru punerea sub interdictie

c. pentru aprecierea infirmitatii si invaliditatii in vederea despagubirii pentru daune

d. pentru aprecierea starii de sanatate psihice in vederea posibilitatii ulterioare de intocmire a unor acte cu valabilitate juridica

e. in vederea anularii casatoriei cand unul din soti este bolnav psihic

f. pentru stabilirea aptitudinilor necesare executarii unor functii sau profesi

          Dragomirescu (49) mentioneaza ca diferenta dintre EMLP si alte tipuri de expertize medico-pshiologice este data de structura complexa a EMLP care se subordoneaza urmatoarelor principii:

          Un prim principiu care se desprinde din legislatia romana cu privire la expertiza medico-legala este cadrul institutionalizat, bine definit legal de desfasurare.

          Un alt principiu de baza care se reflecta asupra metodologiei expertizei medico-legale, este acela al organizarii ierarhice, nerespectarea acestui principiu alaturi de nerespectarea principiului de teritorializare duce la incarcarea excesiva cu expertiza a forului superior metodologic.

          Celelalte principii generale metodologice dupa care se conduc comisiile de expertiza sunt (51):

·        operativitatea, de care se leaga nemijlocit rezolvarea in timp util a lucrarilor solicitate si lipsa interpretari sau a concluzionarilor judiciare

In plus Dragomirescu (50) recomanda si urmatoarele principii asociate

·        principiul interdisciplinaritatii (EMLP evalueaza personalitatea individului aflat intr-un conflict cu societatea si impune o conduita profilactica si terapeutica numai pentru devianta patologica care poate fi asociata sau nu cu o boala psihica sau cu o tulburare majora a personalitatii).

·        Acest principiu se leaga direct de orientarea crimonologica a concluziilor EMLP (43)

·        principiul cauzalitatii ca metoda de investigare si ca modalitate de interpretare a concluziilor expertale.

          Structura Raportului de expertiza EMLP este asemanatoare cu cea a oricarui Raport de Expertiza Medico-Legala (parte introductiva, descroptiva si de concluzii).

          Problema esentiala pe care o are de rezolvat EMLP este precizarea cauzalitatii medico-legale, in contextul reconstituirii biografice a personalitatii delincventului si a circumstantelor biopsihopatologice de afirmare social-negativa a acesteia prin comportament infractional (48).

          In plus, expertiza trebuie sa furnizeze date si elemente medicale, obiectivitate stiintifica, indispensabile probatiunii in justitie, in scopul aplicarii legii individualizat, in functie de particularitatile fiecarui caz.

          Metodologia expertizei exclude concluzionari si interpretari judiciare in sensul aprecierii responsabilitatii, limitindu-se in a furniza date medicale pentru o asemenea concluzionare (constiinta, discernamint). Se diferentiaza trei categorii mari de tulburari psihice care sa duca la alterarea constiintei si a discernamintului (13):

          - tulburari care altereaza constiinta printr-o reflectare patologica a lumii exterioare (tulburari de perceptie si dezintegrare totala a posibilitatilor de sinteza a fenomenelor percepute);

          - tulburari care altereaza posibilitatile psihice de sinteza si personalitatea, subiectul fiind incapabil sa discearna critic actiunile pe care le comite;

          - tulburari ce rezulta din alterarea proceselor de baza ale vietii psihice, aflate in interrelatie.

Discernamantul si implicatiile de ordin penal

          Stabilirea obiectiva a starii de discernamant reprezinta cheia de bolta a intregii EMLP. Se va rezolva in primul rand prin cercetarea raportului de cauzalitate intre diagnosticul precizat, actul delictual si circumstantele in care a fost comis.

          Sensul medical al responsabilitatii (capacitatea psihica de a aprecia valoarea unui act) necesita o modulare corespunzatoare, fara a prejudicia obiectivele sale juridice.

          Stabilirea medico-legala a discernamantului nu este simpla. Recomandarile metodologice impun ca prima expertiza medico-legala sa fie precoce, imediat dupa savirsirea faptei, dupa prinderea faptuitorului etc (constatare). O prima expertiza se executa la nivelul laboratoarelor medico-legale judetene, comisia fiind formata dintr-un medic legist si doi specialisti psihiatri. Cand concluziile acestei primei expertize nu satisfac cerintele de probatiune se solicita  o noua expertiza medico-legala la nivelul comisiilor care functioneaza la nivelul Institutelor Medico-Legale, formate din medici primari legisti si psihiatri, in care pot fi cooptati si alti specialisti (neurologi, endocrinologi, psihologi etc) (49).

          Organele judiciare mai pot solicita avizarea concluziilor noii expertize Comisiei Superioare de avizare a Ministerului Sanatatii ce functioneaza pe linga Institutul Medico-Legal, formata din sefii catedrelor de medicina legala si specialisti de inalta competenta (profesori de psihiatrie etc).

         Baza expertizei medico-legale psihiatrice reprezinta evidentierea discernamantului unei persoane acuzate de o fapta penala ca element medico-legal esential si necesar pentru o buna apreciere juridica a responsabilitatii si vinovatiei penale.

         In Codul Civil, discernamantul sta la baza aprecierii capacitatii de exercitiu fapt ce asigura validitatea actelor si dispozitiilor personale.

         Discernamantul este definit deci ca o functie psihica superioara, ca o facultate esentiala a spiritului, cu radacini adanci in intelect si in constiinta, care permite fiintei umane sa se orienteze in complexul vietii sociale pe raspundere proprie, intr-o conditionare a legilor naturii si a comandamentelor morale si ordinii juridice pozitive, care garanteaza si ocrotesc interesele si aspiratiile personale legitime (49).

         Legea penala nu defineste discernamantul dar foloseste acest termen direct (minoritate) sau indirect (omor, pruncucidere) in stabilirea responsabilitatii penale a delincventilor (93).

         Ca sinteza a functiilor psihice, discernamantul reprezinta o convertire in plan medical (medico-legal si psihiatric) a notiunii juridice de responsabilitate.

         Responsabilitatea penala este conditionata de existenta discernamantului in momentul comiterii faptei. La randul sau, discernamantul este conditionat atat de de starea de constiinta a individului in momentul comiterii unei fapte penale, dar si de structura personalitatii individului
         Starea de discernamant este determinata de (49):
- nivelul structurarii constiintei (se iau in considerare cele trei trepte de structurare ale constiintei: elementara, optional logica si axiologica);
- nivelul structurarii personalitatii (nivelul inteligentei plus treptele de destructurare psihopatogica).
         Discernamantul nu se deduce automat din precizarea entitatii psihiatrice si depinde de stadiul evolutiv al unei eventuale boli psihice.
Discernamantul rezulta din urmatoarele cinci premize medico – legale si juridice:
a) caracterul faptei;
b) structura personalitatii;
c) nivelul constiintei individului;
d) existenta unei boli psihice subiacente;
e) momentul evolutiv al bolii.

          Pentru stabilirea corecta a nivelului de discernamant, Dragomirescu (49) recomanda evaluarea permanenta a motivatiei, mobilului si motivului infractiunii, a circumstantelor particulare psihologice si patologice, de dezvoltarea personalitatii in timp

          Intr-o prima concluzie in dreptul penal nu exista vinovatie fara responsabilitate si nu exista responsabilitate fara discernamant (16,49,60). Exista un principiu admis pretutindeni prin care persoana nu raspunde de actele sale atita timp cit nu se gaseste in deplinatatea functiilor sale mintale (Kernbach).

          In ceea ce priveste expertiza medico-legala psihiatrica a minorului delincvent desi cadrul ei de desfasurare este tot cel al expertizei adultului ca principii generale, totusi exista unele particularitati.

          Astfel, expertiza trebuie sa tina cont ca cele mai multe infractiuni savirsite de minori reprezinta consecinta tulburarilor de fond pubertar, tulburari de comportament, unele dintre ele fiind pasagere si ca de modul cum va incheia expertiza depinde in buna parte dezvoltarea si formarea lor ca cetateni.

          Rolul expertizei este de a arata care este gradul dezvoltarii psihice a minorului, daca ea este corespunzatoare virstei sau se gaseste sub nivelul acesteia, stadiul formarii discernamintului, in ce masura poate aprecia minorul faptele savirsite si consecintele care decurg. In plus in cazul minorului, comisia EMLP este obligata sa mentioneze masurile pe care le crede cele mai utile privind dezvoltarea armonioasa a minorului, reeducarea lui, instructia, elemente necesare instantei in hotarirea pe care o va lua.

          Capacitatea de exercitiu poate fi definita ca fiind legatura dintre capacitatea de folosinta a unui individ si discernamantul acestuia. Capacitatea de folosinta este dobandita prin nastere si se pierde prin deces. Persoana poate dispune in conditiile in care are discernamant de toate bunurile sale (4).

          Capacitatea de exercitiu este definita in cadrul CPC ca fiind de 2 tipuri: capacitate de exercitiu deplina si restransa.
          Dragomirescu (50) recomanda ca si pentru aceste expertize reealizate in civil sa nu se diagnosticheze capacitatea de exercitiu in legatura cu o eventuala boala ci mai curand in legatura cu un anumit moment in timp. Examinarea persoanei este regula. Efectuarea expertizei numai pe acte este de obicei acceptata dar este foarte riscanta.

                In legislatia noastra masurile de siguranta au fost introduse pentru prima data in Codul penal din 1936, fiind prevazute ca sanctiuni de drept penal; distincte de pedepse. Potrivit codului anterior masurile de siguranta se aplicau de instanta judecatoreasca insotind o pedeapsa in afara cazurilor cind legea prevedea ca pot fi pronuntate si singure. Ele nu pot fi pronuntate decit atunci cind judecatorul constata starea de pericol a infractorului.

Bolnavul psihic savarseste o fapta, care conform conditiilor aratate mai sus, nu poate fi socotita ca infractiune. Fapta sa prezinta pericol social, dar ea nu a fost facuta cu discernamant, deci este fara vinovatie.

Aplicarea de sanctiuni penale – pedepse – nu ar putea fi justificata, deoarece “starile de pericol” pe care le creaza bolnavii psihici izvorasc din realitati care nu constituie incalcari ale legii penale. De aceea, in cadrul codului penal, alaturi de mijloacele cu caracter represiv, s-a instituit un cadru complimentar de mijloace de constrangere, cu caracter pur preventiv – cadrul masurilor de siguranta (2).

Masurile de siguranta desi sunt luate fata de persoane care au savarsit fapte prevazute de legea penala, incidenta lor nu este determinata de existenta raspunderii penale pentru fapta savarsita, ci de existenta starii de pericol relevata de acea fapta.

Articolelor 113 Cod Penal si 114 Cod Penal, care prevad masurile de siguranta cu caracter postinfrcational, li s-a adaugat decretul nr. 313/1982 (in prezent abrogat) care venea sa completeze masurile pe care le poate lua societatea fata de o serie de bolnavi psihici cu potential infractogen sau de neadaptare sociala mai ales in conditii preinfractogene – obligandu-i pe bolnavi la tratament s-au izolandu-i in conditiile in care se observa o decompensare a bolii.

Privind in general bolnavul psihic, referindu-ne la pericolul pe care-l prezinta pentru societate si deci la necesitatea unei bune orientari a expertizelor medico-legale psihiatrice asupra acestuia, putem sublinia ca specific infractional urmatoarele aspecte (65):

A/ un mare potential infractogen, ce se explica prin trasaturile de caracter ce se reflecta in multiplele tulburari de comportament si care contureaza personalitatea deosebita a acestor indivizi. Lipsa de corelatie intre orientarea caracterului si pornirile temperamentale, nematurarea afectivitatii si vointei, insuficienta inhibitie interna, stau la baza acestor trasaturi;

B/ comportament antisocial polivalent, ce este legat de instabilitatea, neadaptabilitatea permanenta ce caracterizeaza personalitatea patologica deosebita a acestor indivizi;

C/ spontaneitatea, actele antisociale fiind savarsite in cea mai mare parte a cazurilor, fara o pregatire deosebita, fara o asigurare pentru “reusita” lor;

D/ comiterea unor acte de o deosebita periculozitate, legata de dezinhibarea si pervertirea instructiv-evolutionala, rautatea si mai ales agresivitatea;

E/ imbinarea dintre aceasta dizarmonie a personalitatii cu narcomania sau betia.

          In aprecierea evolutiei bolnavului psihic care necesita instalarea masurilor de siguranta am putea decela o suita de tendinte specifice (92):

1/ tendinta de a face rau, deficitul sentimentelor moral-sociale;

2/ tendinta de bravare in fata unor pericole – pentru a-si scoate in evidenta personalitatea, tendinta ce caracterizeaza perioada postinfractionala;

3/ simularea sau tendinta de simulare in etapa postinfractionala;

4/ indaratnicia, neadaptabilitatea intretinuta de conditii favorabile de mediu in care au aparut actele antisociale uneori consecinte fie ale relaxarii supravegherii, fie ale inaspririi acesteia, in cadrul masurilor represive, explica recidivismul;

5/ malignitatea activitatii infractionale.

Masurile de siguranta cu caracter civil au rolul de a proteja bolnavul psihic de consecintele propriilor fapte. Masurile de siguranta cu caracter civil sunt: interdictia judecatoreasca, curatela si tutela.

         

          Discernamantul (capacitatea psihica) nu trebuie raportat in mod formal la un diagnostic de boala nici in civil si nici in penal, ci si la stadiul de evolutie in care se afla defectul specific, de diferite intensitati, la caracterul concret in care subiectul a actionat deliberat, deci daca a avut in momentul respectiv si pentru actul antisocial respectiv, nu numai capacitatea de a-si exprima liber vointa sau nu, ci mai ales, de a anticipa critic consecintele ce vor decurge din faptele sale.

          Chiar in aceste conditii, majoritatea cazurilor supuse expertizei, nu se incadreaza nici in situatia conservarii integrale, nici in situatia abolirii acestei capacitati de discernamant critic. O apreciere gradata si chiar mai mult 'procentuala' (stabilirea de baremuri de evaluare) nu poate fi realizata in practica curenta. In prezent, exprimarea arbitrara in cele trei mari categorii de discernamant: pastrat, scazut foarte scazut sau absent, desi insuficienta, ramane regula dar necesita o buna coroborare cu responsabilitatea sau iresponsabilitatea, fiind argumentata si interpretata astfel:

- discernamantul fata de fapta pastrat in momentul savarsirii acesteia, echiva-leaza cu responsabilitatea sau conservarea capacitatii psihice de apreciere asupra continutului si consecintelor social-negative ce pot decurge din savarsirea ei;

- discernamantul fata de fapta scazut echivaleaza cu mentinerea responsabilitatii, insa cu diminuarea capacitatii de apreciere critica asupra continutului si uneori numai asupra consecintelor social-negative sau socialmente periculoase ce pot decurge din aceasta fapta.

- discernamant fata de fapta mult diminuat echivaleaza cu alterarea grava atat a fondului de personalitate cat si a starii de constiinta fapt ce va duce la o reducere marcata a capacitatii de apreciere a binelui de rau (prin destramarea sau alterarea nivelului constiintei axiologice, la care, prin componenta etica exprima de fapt constiinta sociala, asa cum se intampla, de exemplu, la personalitatea imatura).

          In aceasta categorie se includ si acele cazuri care traduc alterarea capacitatii psihice de exprimare libera a vointei sau a consim-tamantului, datorita naturii tulburarilor psihice care, chiar daca nu au influentat semnificativ nivelul intelectual (functiile de cunoastere) traduc tulburari grave in sfera afectiv-volitiva, influentand personalitatea prin cresterea sugestibilitatii, influentabilitatii, a gradului de dependenta fata de unele persoane sau situatii, si avand reflectarea negativa asupra personalitatii, in conditiile concrete si favorizante din momentul comiterii faptei (34);

- discernamantul fata de fapta absent sau anulat sau abolit sau neformat, in momentul savarsirii faptei echivaleaza cu starea de iresponsabilitate sau lipsa a capacitatii psihice de apreciere critica atat asupra continutului, cat si asupra urmarilor social-negative ce pot decurge din comiterea acesteia.

          Pentru a fi considerata iresponsabila o persoana trebuieste sa nu fie in stare sa aprecieze consecintele actiunilor sau inactiunilor sale datorita starii sale de incapacitate psihica. Aceasta incapacitate psihica trebuie sa fie relationata alineatiei mentale iar fapta comisa sa fie pedepsita de legea penala.

          In definirea comuna medico-judiciara a iresponsabilitatii trebuiesc decelate urmatoarele circumstante:

- neformarea  discernamantului critic,

- handicapul grav mental sau psiho-senzorial,

- alterarea nivelurilor de constiinta elementara si operational-logica,

- motivatia psihopatologica a momentului savarsirii actului antisocial si in gene-ral a comportamentului deviant,

- existenta unei legaturi directe de cauzalitate intre trasaturile patologice ale personalitatii si elementele constitutive ale actului infractional (antisocial) comis,

- reactivitatea patologica cu implicatii  medico-legale paroxistice,

- debutul medico-legal al psihozelor endogene,

- incapacitatea psihica (intelectiva, afectiv-volitiva etc.).

          O persoana care in momentul; savarsirii unei fapte penale s-a aflat in stare de incapacitate psihica nu va raspunde penal deoarece un a putut sa-si dea seama de efectul actiunile sau inactiunile sale ori nu a putut fi stapana pe ele. O asemenea persoana iresponsabila nu este pedepsita, caci n-ar putea fi indreptata prin aplicarea si executarea pedepsei (134).

          Legislatia penala in vigoare nu prevede 'o raspundere penala limitata' (responsabilitatea atenuata), dar cadrul oferit de art. 72  Codul penal ingaduie sa se aiba in vedere - cu prilejul individualizarii pedepsei - si diferitele aspecte legate de capacitatea psihica a infractorului.

          Ideea gradarii raspunderii penale se bazeaza pe notiunea de atenuare a acesteia, responsabilitatea atenuata - categorie inca neacceptata de legislatia noastra, desi acceptarea ei este solicitata si poate fi justificata de necesitatea interpretarii individualizate a cazurilor penale sau civile si dictata de aplicarea normelor de drept in raport de fapta si faptuitor. Problema responsabilitatii diminuate nu se refera insa doar la aspectele penale ale responsabilitatii. Din ce in ce mai des este dezbatut subiectul in legatura cu acte juridice civile (testamente, acte de dispozitie inclusiv donarea de tesuturi si organe decizii de afaceri, etc) si mai ales cu dreptul bolnavului de a decide asupra conduitei terapeutice in toate situatiile. In numeroase articole (41) se mentioneaza ca in cazurile psihiatrice grave numarul patientilor capabili sa aiba o atitudine repsonsabila privind tratamentul este foarte scazut (sub 20%). In aceste conditii responsabilitatea limitata reprezinta un concept dificil de acceptat in viata de zi cu zi.

          In cadrul partii speciale am folosit datele descoperite in arhiva Institutului de Medicina legala Bucuresti pentru a investiga conceptul medico-legal de discernamant (absent, diminuat si prezent). Directiile de cercetare au fost legate de stadiul expertizei (prima EMLP si noua EMLP psihiatrica), de varsta celor investigati (adulti si minori), de fapta penala pentru care se considera discernamantul diminuat de fapt si pentru care pedeapsa prevazuta de legea penala este mult redusa in raport cu o alta fapta penala similara (pruncucidere in raport cu omor deosebit de grav). In acelasi timp am investigat masurile de siguranta cu caracter postinfractional dar si cele preinfractionale chiar daca decretul; 313 a fost abrogat de legea 487 din 2002.

          Datele descoperite pot fi sintetizate astfel:

          In cadrul cazuisticii de psihiatrie medico-legala, intalnite in cadrul retele de medicina legala din Romania, in perioada anilor 2000- 2006, numarul de EMLP a variat in timp cu valori de sub 10% la minori in timp ce pentru adulti a scazut in mod continuu (Tabel 1)

Tabel 1 Evolutia numarului de EMLP la minori si adulti in timp (2000-2006)

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

M

8726

7477

7061

7919

8466

9078

7942

A

4311

4285

3716

3621

3527

3629

3371

          In legatura cu tipologia EMLP efectuate in cadrul retelelor de medicina legala din Romania trebuie spus ca repatitia in tip civil/penal a generat rezultatele prezentate in tabel 2

 

Tabel 2 Tipuri de EMLP efectuate intre 2000-2006 (%)

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

Civil

8.3

11

15

16

17

20

24

Penal

91.7

89

85

84

83

80

76

          Evolutia starii de discernamant la expertizele efectuate in timp poate fi analizata in tabelul 3 pentru adulti si in tabelul 4 pentru minori.

Tabel 3 Determinarea discernamantului la cazurile studiate – evolutie in timp (2000-2006)

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

DP

2642

2465

2381

2256

2133

2175

2063

DD

765

698

755

600

708

727

637

DA

527

704

580

765

686

727

671

3934

3867

3716

3621

3527

3629

3371

A doua expertiza (noua expertiza medico-legala) a fost solicitata astfel in ultimii trei ani (tabel 4):

Tabel 4 Noua EMLP in functie de varsta si domeniu

ADULTI

2004

2005

2006

DP

98

115

110

DS

30

46

22

DA

17

40

30

145

201

162

MINORI

2004

2005

2006

DP

347

555

360

DS

27

13

13

DA

14

16

16

388

584

389

CAUZE CIVILE

2004

2005

2006

Interdic

19

16

11

Capacit.exer mort

36

47

47

Capacit exer viu

39

33

21

Total

94

96

79

DP=discernamant pastrat, DD = discernamant diminuat, DA= discernamant abolit

      Pentru cazurile analizate, la adulti, statistica diagnosticelor de discernamant pastrat, diminuat si abolit este urmatoarea:

Medie

Deviatie

%

DP

2302.15

205.0759

63

DA

698.98

60.55537

19

DD

665.72

83.77294

18

Total

3666.429

193.4182

100

          Pentru minori, numarul de EMLP a variat in timp in limita unei deviatii standard de +/- 8% pe an iar discernamantul abolit / diminuat au fost cvasi constante – circa 200 de diagnostice pe an.

          Raport adulti minori (aproximativ o expertiza la adulti pentru 2.6 expertize la minori) se mentine  constant intre prima EMLP si noua EMLP (2.4) fapt ce ne  permite sa apreciem faptul ca prima expertiza nu a mai fost solicitata in mod artificial si abuziv cel putin in ultimii cinci ani

2004

2005

2006

Noua EMLP

2.6

2.9

2.4

Prima EMLP

2.4

2.5

2.35

          Analizand procentual toate loturile investigate din punct de vedere al EMLP, am descoperit ca in la prima EMLP predomina sociopatii si discernamantul prezent este in proportie de 28% iar cel diminuat de 57% in timp ce la noua expertiza medico-legala predomina bolile psihice grave (psihoze), discernamantul diminuat fiind de 51% iar cel absent de 28%. Reanalizand datele din punct de vedere al diagnosticului psihiatric (psihoze majore) am constatat ca discernamantul diminuat se mentine la peste 50% din cazuri in timp ce cel abolit creste la 32% din cazuri.

   

Prima expertiza (majoritate sociopati)

Noua expertiza (majoritate psihotici)

Viol

Pruncucidere

Psihoze majore

DP

28

18

80

65

12

DD

47

33

15

11

45

DMD

10

21

5

8

11

DA

15

28

0

16

32

          Pentru minori am observat ca discernamantul a fost prezent in doar 42% din cazuri fapt ce justifica mentinerea obligativitatii EMLP la minori aflati intre 14 si 16 ani.

DP

42%

DD

44%

DA

14%

          In evaluarea medico-legala a circumstantelor de producere a delictelor de catre minori am observat ca urmatoarele perturbari socio-psihiologice pot induce diminuarea discernamantului:

 a) perturbari in sfera afectivitatii (inafectivitate, insensibilitate, egocentrism, imaturitate, raceala afectiva, carenta afectiva);

b) modificari psihopatologice (nevrotice, psihotice, psihomotorii, etc.);

c) factori bio-psihologici legati de pubertate si adolescenta;

d) structura familiei, conditiile socio-culturale si psihoafective existente;

e) climatul social general, influenta mass-media, etc.

Periculozitatea sociala a starilor pihopatoide la personalitati dizarmonice sau marginale (psihopatii de nucleu) este data in special de ponderea crescuta si savarsirea actelor deosebit de grave in situatii de decompensare in conditii de discernamant diminuat (tulburari de personalitate majore dar prezervarea starii de constiinta) 

Periculozitatea antisociala a psihoticilor apare conturata in primul rand cu gravitatea actelor care coincid de multe ori cu debutul clinic sau medico-legal si motivatia predominent patologica sau de ordin complex care antreneaza necesitatea instituirii masurilor de siguranta prin internare in institutii profilate pentru psihici cronici si cu paza. Discernamantul in caeste cazuri este mult diminuat sau absent (tulburari majore de personalitate permanente si de constiinta in timpul puseelor acute).

Din studiul efectuat observam ca schizofrenia se situeaza pe primul loc, reprezentand 34,16% din totalul cazurilor expertizate.

Din analiza actelor antisociale savarsite de bolnavii schizofreni rezulta pe langa un polimorfism antisocial si interesarea varstelor tinere, o gravitate a faptelor savarsite, concretizate in acte heteroagresive (5,83% omucideri; 4,16% tentative omor; 1,50% vatamari corporale si viol) care in ansamblu predomina in raport cu 15,83% pentru furt.

Toate acestea se explica, in primul rand, prin impulsivitatea antisociala nediscriminatorie si disproportionata manifestata frecvent si ca debut medico-legal al  acestei tulburari interesand in special sexul masculin.

In ceeea ce priveste restul actelor antisociale, privind infractiunile contra bunurilor (furtul), acestea apar comise mai ales in situatia starilor de remisiune cu defect din cadrul entitatii psihice mai sus mentionate.

Formele acute in care diagnosticul a fost verificat prin internare si s-a exprimat prin motivatia patologica a actelor au beneficiat de recomandarea instituirii masurilor de siguranta prevazute de art.14 c.p, in raport de 12,50%, restul de 15% beneficiind de art. 113 c.p., iar procentul de 5% in care nu s-au propus masuri de siguranta indicand indirect neconfirmarea diagnoticului.

In ordinea frecventei, urmeaza epilepsia in proportie de 18,33%. Mentionam ca aceste procente se refera la frecventa in ansamblul psihozelor si nu fata de totalul cazurilor expertizate.

Actele antisociale comise de aceasta categorie se caracterizeaza in primul rand prin heteroagresivitate, insa intr-o proportie apreciabil scazuta avand in vedere cifrele absolite obtinute in raport cu schizofrenia pentru infractiuni deosebit de grave cum ar fi omorul si tentativa de omor.

Motivatia patologica pe care o invoca de cele mai multe ori in aparare, avand in vedere severitatea diagnosticului este inlocuita de motivatia cu caracter complex (in care intervin si factorii sociopsihologici) deoarece actele antisociale nu apar comise in timpul si din timpul crizelor, ci mai ales in perioadele intercritice cu scaderea discernamantului si cu instituirea masurilor de siguranta prevazute mai ales de art.- 113 c.p. (10,83%), situatie motivata mai ales de marele potential antisocial care se explica si prin deteriorarea personalitatii epilepticului in timp, in special in asociatie cu factorul toxietilic.

De remarcat ca acele categorii incadrabile in ceea ce se eticheteaza ca psihoza maniaco-depresiva, se situeaza pe al treilea loc in ordinea frecventei cu 14,16% din cazuri, iar actele antisociale se caracterizeaza pe langa mentinerea caracterului crescut de heteroagresivitate, prin impulsivitate, stereotipie, interesarea varstei adulte si mentinerea unei periculozitati crescute atat prin diversitatea situatiilor din manifestare cat si prin cronicitate cu aspect ondulatoriu al tulburarilor care in formele depresiv-reactive se insotesc de nota autoagresiva (tentativa de suicid).

Aparent, in momentul expertizei au fost observate aceste psihoze, in special in forma lor maniacala care de fapt motiveaza patologic si caracterul actelor antisociale comise.

Consecinta, din punct de vedere medico-legal a dus in primul rand la scaderea discernamantului (7,50%) la care se adauga 1,66% etichetat ca mult scazut in raport cu numai 3,33% de cazuri abolit, ceea ce s-a reflectat si in propunerea masurilor de siguranta in proportie de 10% pentru art. 113 c.p. si 0,83% pentru art.114 c.p.

Cazuistica analizata arata ca nu trebuie trecute cu vederea din punct de vedere al implicatiilor medico-legale, psihozele de involutie senile si presenile mai ales de tip maniacal ca si starile dementiale realizand un procent de 13,33%.

Actele antisociale savarsite de aceasta categorie au particularitatea de a fi mai putin motivate patologic in legatura directa de cauzalitate cu caracterul delirant al gandirii modificate si apar in special determinate de conditiile favorizante de ordin socio-psihologic cu caracter engativ care privesc existenta acestor persoane, imediat premergator si la data comiterii infractiunii, caracterul de periculozitate al actelor antisociale comise scazand evident pentru infractiunile de omor si tentativa de omor in raport cu cele mai sus mentionate (desi se mentine o agresivitate potentiala) la fel ca si pentru infractiunile contra proprietatii.

Unicul aspect particular ce apare in cadrul acestor psihoze fiind incidenta delictelor sexuale in proportie de 2,50% indicand pe langa deteriorarea personalitatii si particularitatile strans legate de procesul patologic al involutiei.

Nu se poate  trece cu vederea participarea factorilor favorizanti de ordin socio-cultural, motivatia acestora fiind complexa.

Din punct de vedere medico-legal, psihozele de involutie au dus in 7,50% din cazuri la scaderea discernamantului fata de fapta si numai 3,33% la abolirea discernamantului, ceea ce a antrenat orientarea masurilor de siguranta in 8,33% din cazuri pentru art.113 CP si 0,83% pentru art. 114 CP

Delirurile sistematizate cronice tip paranoia si parafrenia, urmeaza ca frecventa  intr-un procent de 7,50% si se caracterizeaza prin infractiuni, in primul rand de ordinul denunturilor calomnioase (2,50%), talhariilor (1,66%) si mai putin a principalelor tipuri de infractiuni cu heteroagresivitate majora si specifica.

Aceasta se explica printr-o deliberare patologica cronica a actelor antisociale respective, canalizarea actiunii antisociale catre o persoana sau o situatie care capata un statut de victima, motivatia patologica a actului este inlocuita mai ales prin cea socio-psihologica, iar caracterul patologic determinand numai intr-un singur caz anularea discernamantului (0,83%), restul de 5% din cazuri fiind scazut, in acelasi sens fiind orientat si caracterul masurilor de siguranta.

Desi apar in discordanta cu restul cercetarilor ce privesc influenta factorului toxietilic cu rol criminogen, tulburarile psihice de intensitate psihotica ce au determinat acte antisociale apar pe locul sase in clasificarea noastra cu un procent de 5,85%.

De cele mai multe ori, actele antisociale comise de aceasta categorie de bolnavi se leaga de participarea sau incidenta intoxicatiei etilice acute pe fondul personalitatii deteriorate neuropsihic si somatic.

Problema diferentierii infractiunii de pruncucidere de omorul patologic propriu-zis a fost scoasa in evidenta de procentul de 3,33% a psihozelor legate de maternitate, in aceasta situatie motivatia fiind patologica si persoanele respective beneficiind de instituirea masurilor de siguranta cu caracter medical, faptele lor fiind savarsite fara discernamant.

          Psihogeniile, ca reactii acute de soc sau subsoc, sau ca dezvoltari reactive, se situeaza pe ultimul loc in clasificarea noastra in procent de 3,33%, dar actul antisocial (cu care ajung in fata expertizelor) impotriva proprietatii nu apare motivat imediat de caracterul acestor tulburari.

          EMLP in cauzele civile a castigat din ce in ce mai multa importanta in timp. Pentru a preintimpina eventualele contestari ale actelor de dipozitie din ce in ce mai multe expertize sunt efectuate in timpul vietii. In acelasi timp determinarea retroactiva a capacitatii de exercitiu a devenit odin ce in ce mai rara atat pentru persoane aflate in viata dar mai ales pentru cei deja decedati.

          Acest lucru demonstreaza inalta probitate a EMLP si faptul ca atat de controversatele expertize ale capacitatii de exceritiu realizate post mortem sunt inca intens solicitate. Foarte interesanta (si naturala) este punerea sub interdictie mai ales in contextul volatilitatii capitalului imobiliar in Romania. Pentru a preintampina eventualele situatii paralegale in care ar utea fi implicati bolavii psihici dar si persoanele de varsta inaintatta, punerea sub interdictie a devenit o procedura din ce in ce mai folosita in practica cotidiana.

          Masurile de siguranta pre si postinfractionale au fost evaluate pe un lot de peste 300 de pacientisi am constat ca prin abrogarea decertului 313 se creaza un hiatus preinfractional major care nu permite o buna protectie a societatii, in timp ce decretul 487 are potential protectiv pentru bolnavii psihici. In tabelul urmator se poate observa corelatia intre discernamant si masuri de siguranta (pre infractional) si importanta obligativitatii la tratament mai ales la cei care prezentau discernamant diminuat si mult diminuat (75% din cazuri) 

 

DP

12

5.5%

Fara masuri siguranta

DD

110

50%

cu tratament ambulator

DMD

42

19%

cu tratament ambulator

DFMD

14

6.5%

cu tratament ambulator si eventual internare

DA

40

18%

cu internare obligatorie

Total

218

100%

-

(DP=discernamant present, DD = discernamant diminuat, DMD = discernamant mult diminuat, DFMD = discernamant foarte mult diminuat, DA = discernamant absent)

Propunerile rezultate din studiul nostru asupra discernamantului privind modificarea procedurii privind EMLP sunt si care decurg din datele obtinute din teren impreuna cu cele rezultate din studiul literaturii de specialitate sunt:

1.     Mentinerea criterilologiei legale privind responsabilitatea si iresponsabilitatea si corelarea discernamantului cu acestea dar si cu masurile de siguranta prevazute de CP si CPP

2.     Elaborareaunui concept unic de efectuare a EMLP in civil si introducerea acestuia in CPC

3.     Aplicarea masurilor de siguranta pe o perioada de timp bine delimitata si obigativitatea re-evaluarii lor dupa un interval de timp bine precizat de catre o comisie  de EMLP diferita pe prima expertiza

4.     Aplicarea rapida a primelor masuri de siguranta posibile si apoi a celor apropiate structurii psihice determinate de EMLP

5.     Crearea unui registru unic al bolnavilor periculosi care au beneficiat de masuri de siguranta in trecut si in care sa se mentioneze data de re-evaluare a masurilor

6.     Utilizarea unei metodologii unitare de apreciere a sociopatiei, metodologie comuna criminologoca si psihiatrica fapt ce va duce la accepatrea ei de catre toate partile implicate.

7.     Discutarea competentei si capacitatii de exercitiu din toate punctele de vedere – inclusiv cel privind dreptul bolnavilor de a fi tratati si de refuza tratamentul 

In concluzie, EMLP ofera justitiei elemente adecvate de decizie privind responsabilitatea unei persoane in legatura cu o anumita si bine definita fapta avand carater penal si sau civil. EMLP evalueaza de asemenea relatia dintre boala psihica si delincventa, cat si modalitatile de asanare a delincventei patologice prin masuri medico-sociale complexe, inclusiv prin solicitarea si aplicarea masurilor de siguranat prevazute de Codul Penal si de Codul de Procedura Penala, pentru minori si pentru adulti.

In acelasi timp, criteriile stiintifice cu ajutorul carora Medicina Legala investigheaza raspunderea bolnavilor psihici se inscriu printre masurile de eliminare ale delincventei si de protejare a societatii contra infractionalitatii.       Explorarea factorilor de ordin obiectiv dar si subiectiv, factori ce altereaza conduita in raport cu starea de normalitate sociala, contribuie la recuperarea sociala delincventului cand acest lucru este posibil dar si realizarea actului de justitie.

Responsabilitatea devine o notiune juridica complexa care stabilieste  raspunderea penala doar cand individul este constient si stapan pe actele sale si isi asuma in mod liber rezultatele acestor acte.

Criteriul medical al responsabilitatii se raporteaza la capacitatea de a discerne si anticipa continutul determinant al relatiilor cu mediul si ceilalti oameni, in orice imprejurare cat si la facultatea de a intelege natura, calitatea si semnificatia actelor sale. Capacitatea de a intelege actele si urmarile ce le comporta, defineste nivelul de constiinta asupra continutului faptelor savarsite, exprimate convingator prin notiunea de discernamant.

Notiunea de raspundere atenuata ce corespunde unor situatii medico-legale psihiatrice, de constiinta partial perturbata de comiterea actului, nu contravine administrarii justitiei dar nu este parte integranta din CP/CPP. Este posibila corelarea ei in contextul criteriului juridic strict dual al responsabilitatii si iresponsibilitatii daca se tine cont de existenta circumstantelor atenuante si a masurilor de siguranta bine delimitate de CP/CPP atat pentru adult cat si pentru minor.

Raspunderea atenuata ca realitate medico-legala, este impusa de diferite grade de alterare a discernamantului, in situatii net delimitate sub aspect stiintific. Responsabilitatea atenuata insa nu poate figura ca unitate juridica independenta deoarece inclusiv pacientul psihiatric fie intelege consecintele actelor sale si deci are responsabilitate juridica fie nu le intelege si deci nu poate raspunde penal. 

Legislatiile adopta responsabilitatea ca notiune juridica. Definirea contextului psihologic special in care s-a produs fapta penala revine medicinei legale (complexitatea factorilor ce definesc starea de constiinta si legatura cu peresonalitatea victimei in legatura cu fapta savarsita) insa aprecierea finala a responsabilitatii revine instantei care singura poate corobora datele psihologice medicale, sociale si juridice ce o definesc.

Responsabilitatea ca institutie juridica include criterii de apreciere multidisciplinare si nu cade numai in sarcina aprecierii medicale. Este de competenta medicului expert de a se pronunta numai asupra criteriului medical de apreciere a responabilitatii ca notiune juridica, explorand activitatea nervoasa superioara a subiectului si tulburarile de discernamant care exprima gradul de anticipare, nivelul de constiinta realizat de subiect, in conditiile concrete ale faptei imputabile.

Problema principala in studiul bolnavilor psihici cu fapte antisociale este problema alterarii discernamantului ca element al constiintei, adica a functiei de sinteza a sistemului nervos ce integreaza mesajele cele mai variate ale mediului extern si intern si realizeaza reflectarea subiectiva a lumii obiective.

Medicul poate studia manifestarile constiintei sub aspect medical. Punctul de vedere medical nu va fi difeirt de cel juridic, numai ca elementul juridic este mult mai complex, EMLP fiind numai una din mijloacele de proba care sunt la indemana justitiei.

In acelasi timp insa justitia trebuie sa tina cont de concluziile EMLP si daca este nevoie sa ceara suplimete de expertiza care sa stabileasca in mod ne-echivoc existenta bolii psihice si iresponsabilitatea bolnavilor psihici pentru anumite fapte penale.

O mai buna colaborare intre medicul expert si instanta  de judecata va duce la o imbunatatire a calitatii actului juridic si o mai buna protectie sociala a bolnavilor psihici. 

Concluziile expertizei medico-legale psihiatrice trebuie sa stabileasca discernamantul critic asupra interrelatiilor si cerintelor legitatilor sociale, starea ideo-afectiva si modul ei de reflectare in constiinta infractorului in momentul savarsirii faptei imputabile.

Consideram ca elementele medicale ce concura la stabilirea atenuarii discernamantului trebuie afirmata in continutul expertizei ca un punct de vedere obiectiv in atentia organelor judiciare, privind aprecierea responsabilitatii atenuate.

Sarcina expertizei se epuizeaza cu studiul de psihiatrie judiciara a cazului cercetat, cu lamurirea conditiilor de ordin medical care ajuta juristului la aprecierea responsabilitatii, precum si cu recomandarile cu caracter medical prevazute de lege, care determina atitudinea social-juridica fata de bolnavul psihic delincvent.

Frecventa cazurilor analizate incadrate in psihoze rezulta mai ales prin prezentarea la comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica a celor care au antrenat in antecedente a diagnostice psihiatrice majore necesitand mai ales verificarea acestor etichetari si reevaluarea masurilor de siguranta.

                Ca masuri apte de a creste calitatea EMLP atat in cauze civile cat si in cele penale propunem:

          Mentinerea criterilologiei actuale privind legatura dintre discernamant si responsabilitate cu o mai buna educare a corpului de experti in scopul elaborarii unor diagnostice care sa nu lase loc la interpretari; educarea corpului juridic care lucreaza cu rezultatele EMLP in scopul unei sentinte responsabile si corecte in care rezultatul EMLP sa fie folosit corect

Elaborarea unui concept unic de efectuare a EMLP in cauzele civile si introducerea acestuia in CPC este din ce in ce mai necesara. Lipsa unei criteriologii unice de efectuare a EMLP in cauze civile poate genera abuzuri juridice serioase.

Aplicarea masurilor de siguranta pe o perioada de timp bine delimitata si obigativitatea re-evaluarii lor dupa un interval de timp bine precizat de catre o comisie  de EMLP diferita pe prima expertiza. Acasta concluzie deriva din datele obtinute de noi si de alti autori citati si este in concordanta cu normele europene de etica medicala si cu legislatia UE

Aplicarea rapida a primelor masuri de siguranta posibile si apoi a celor apropiate structurii psihice determinate de EMLP. De multe ori am constat existenta unei perioade nepermis de lungi intre momentul stabilirii unui diagnostic de iresponsabilitate si momentul aplicarii masurilor de siguranta. Aplicarea primei masuri de sigranta (obligativitatea la tratament) pe o perioada strict determinata si apoi a celei de a doua (internare) va creste protectia sociala si personala a bolnavului psihic care pe temeiul iresponsabilitatii este scutit de raspunderea penala

Crearea unui registru unic al bolnavilor periculosi care au beneficiat de masuri de siguranta in trecut si in care sa se mentioneze data de re-evaluare a masurilor. Din datele obtinute de noi rezulta ca intr-un numar mare de cazuri (peste 20%) bolnavii psihici periculosi au avut probleme de tip recidism in antecente si in plus au fost aplicate masuri de siguranta. Lipsa unui registru unic al infractiunilor si a masurilor de siguranta a dus la fenomenul de recidivism. Dezvoltarea unui registru unic national in care sa fie inscrisi bolnavii asupra carora au fost propuse masuri de siguranta reprezinta un element de siguranat suplimentar care a fost deja realizat in diferite alte legislatii (legat sau nu de infractiuni sexuale, de lipsa discernamantului, de infractiuni grave etc)

Utilizarea unei metodologii unitare de apreciere a sociopatiei, metodologie comuna criminologoca si psihiatrica fapt ce va duce la accepatrea ei de catre toate partile implicate

Discutarea competentei si capacitatii de exercitiu din toate punctele de vedere – inclusiv cel privind dreptul bolnavilor de a fi tratati si de refuza tratamentul. Asa cum am discutat anterior, interdictia reprezinta o masura civila serioasa (poate mai serioasa decat masurile de siguranta 113 si 114). Din acest motiv consideram ca stabilirea unei metodologii clare, ne-echivoce de stabilire a capacitatii de exercitiu este utila si poate face obiectul unei viitoare lucrari privind EMLP in cauze civile.

Desi nu este subiectul principal al acestei lucrari, trebuie reamintit in final si faptul ca in prezent protejarea societatii in fata bolnavului psihic periculos avand discernamantul diminuat sau absent prezinta fisuri serioase. Abrogarea decretului 313 si inlocuirea sa cu legea 487 reprezinta o scadere a protectiei societatii in ansamblu mai ales din punct de vedere preinfractional. Internarea ne-voluntara este groaie si redundanta din punct de vedere birocratic. Bolnavul psihic avand discernamantul diminuat dar care nu a comis o fapta penala inca, nu poate fi obligat legal la tratament. O revedere a continutului legii si o concetare a acestei legi cu cea medico-legala si cu prevederile Codului Penal, Civil si a celor procedurale ar purtea duce la o protejare sociala mai buna fapt ce este in interesul societatii si a bolnavului psihic avand discernamantul diminuat sau abolit.  

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 672
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved