Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Imunologie - Imunologia si imunopatologia SIDA

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SPECIFICUL ACTIVITATII VOLUNTARE LA DEFICIENTII MINTALI
SINDROAMELE DEFICIENTELOR MENTALE
UZINA DE SANATATE DIN PIATRA NEAMT - PLANTAVOREL
Examenul de bilant dupa varsta de 7 ani pana in adolescenta
Compartimente lichidiene
PARTICULARITATI ALE MANAGEMENTULUI INSTITUTIILOR DE SANATATE PUBLICA LA SPITALUL FILANTROPIA CRAIOVA
MISCARILE CUTIEI TORACICE
Victimizarea sexuala si reglementari legislative
CLAMIDOZA - TRATAMENT
AFECTIUNILE INFLAMATORII ALE PLOAPELOR

Imunologie - Imunologia si imunopatologia SIDA

Eficienta apararii organismului impotriva agentilor patogeni si a produsilor toxici ai acestora depinde de functionarea normala a sistemului imun. De aceea, lipsa sau functionarea anormala a componentelor lui duce la o serie intreaga de afectiuni denumite generice imunodeficiente.



Imunodeficientele apar atunci cand sistemul imun este mai putin activ ca in mod normal ducand la infectii recurente ce pot ameninta viata pacientului. Imunodeficientele pot fi cauzate de:

-         defecte genetice intrinseci ale celulelor limfoide care se manifesta prin erori ale diferitelor trepte de maturare; consecinta este data de absenta limfocitelor din circulatie si organelle limfoide

-         deletii ale genelor care codifica unele izotipuri de lant greu

-         slaba dezvoltare a mediului necesara diferentierii si maturarii celulor limfoide

-         perturbarea mecanismelor reglatoare ale celulelor Th si Ts

-         catabolizaea imunoglobulinelor cu o rata excesiva

-         pierderea imunoglobulinelor din sange si secretii

Dintre imunodeficiente:

- 50% sunt cauzate de sinteza deficitara de anticorpi

- 10% sunt cauzate de imunodeficienta celulara (a celulelor limfoide B sau T)

- 20% sunt cauzate de imunodeficienta combinata

- 18% sunt cauzate de imunodeficienta fagocitelor

- 2% sunt cauzate de proteinele complementului

Imunodeficientele sunt de doua feluri:

-         imunodeficiente innascute

-         imunodeficiente dobandite

Imunodeficienta innascuta

A fost descoperita de O.Bruton o data cu descierea A-gama-globulinemia si hipo-gama-globulinemia infantile. Pacientii sunt lipsitit de reactivitate imunitara mediata umoral sau cellular. Sunt sensibili la infectii tegumentare cu bacterii piogene si infectii ale tractului respirator cu streptococci, meningogi, haemophilus influenzae. Imunodeficienta mediate cellular cupinde sindromul Di George si Agenezia timica. Exista si imunodeficiente innascute sever combinate ce se caracterizeaza pin deficit de limfocite B, limfocite T, granulocyte si imunuglobuline serice.

Imunodeficienta dobandita

Poate fi cauzata de:

      Hipercatabolizarea imunoglobulinelor ce duce la hipoproteinemie

      Pierdere excesiva de imunoglobuline pe cale gastrointestinala sau urinara

      Deficit de micronutrienti

      Deficit de medicamente

      Procese patologice ce intefera cu efectorii sistemului imun

      Dezechilibre endocrine

      Procese neoplazice

      Virusul HIV

Sindromul imunodeficientei umane (SIDA)

In prezent una dintre cele mai cunoscute afectiuni, virusul imunodeficientei umane (HIV) este caracterizat de cedarea progresiva a sistemului imun cu cresterea susceptibilitatii organismului la infectii oportuniste si tumori ducand la sindromul imunodeficientei umane (SIDA).

HIV a fost descris pentru prima oara de Centers for Disease Control and Prevention in 1981. Initial boala misterioasa, referata ca GRID (gay related imunnodeficiency), SIDA s-a dovedit a nu fi limitatata numai la homosexuali si nici asocitata efectului imunosupresor al spermei sau al unor droguri. In 1985 au fost livrate commercial primele truse de diagnostic imunoenzimatic iar in 1986 a inceput testarea primului medicament anti-SIDA.

Numele folosite inainte pentru virusul HIV au fost: Human T-lymphotrophic virus III (HTLV III), Lymphadenopathy-associates virus (LAV) si AIDS-associated retrovirus (ARV).

Este un virus pandemic. In 2007 au fost estimati 33,2 milioane de oameni care au acest virus in toata lumea si aproximativ 2,1 milioane de adulti (din care 330.000 de copii) care au murit din aceasta cauza.

Retrovirusurile sunt virusuri ARN care se replica in celula gazda prin intermediul enzimei reverstranscriptaza pentru a produce ADN. Apoi AND-ul este incorporat in genomul celulei gazda de o enzima.

Virionii retrovirusurilor sunt formati din particule anvelopate de aproximativ 100 nm diametru. De asemenea, contin doua molecule subtiri si identice de ARN cu o lungime de 7-10 kilobaze.

Principalele componente ale virionului sunt:

-         anvelopa: formata din strat bilipidic obtinut din membrane plasmatica a celulei gazdei

-         ARN: constituit din dimmer, regiuni terminale non-codate importante pentru replicare si regiuni interne care codeaza proteine necesare pentru expresia genelor

-         Proteine: constituite din proteine gag, pol si env si protease

Virusul apartine familiei Retrovirusuri, subfamiliei Lentivirusuri care grupeaza agenti remarcabili prin complexitatea genomului. Celulele tinta pentru infectia ini vivo sunt limfocitele CD 4 pozitive, monocitele, macrofagele si celulele foliculare dendritice.

Clasificarea virusului

Exista 2 tipuri antigenic distincte: HIV1 si HIV2, ambele grupate in subfamilia Lentivirusurilor. HIV2, izolat mai taziu (1986) si raspandit in Africa de Vest, in fostele colonii portugheze, s-a dovedit a fi mai putin pathogen. Genomic este o inrudire mai mare intre virusul imunodeficientei simiene SIV2 si HIV 2 decat intre HIV1 si HIV2.

HIV1 este cel mai raspandit si virulent retrovirus uman. Este pobabil originar din Africa centrala de unde a diseminat. Variatia genetica este caracteristica majora. Doua isolate de HIV 1 nu sunt niciodata identice chiar daca ele provin de la acelasi pacient. Analiza filogenetica a izolatelor de HIV1 a permis identificarea a cel putin 10 subtipuri aggregate in 2 grupuri: grupul M (major) ce cuprinde subtipurile de la A la I si grupul O (outler).

In Europa de Vest si in SUA subtipul B este cel mai raspandit, in Romania tipul F iar in Asia tipul E. In ultimul timp a devenit frapanta diseminarea unor noi subtipuri in Europa. Intre arealele de raspandire Africana a HIV 1 si HIV 2 exista o zona de suprapunere unde infectia dubla este comuna.

Structura virionului

Genomul contine in afara genelor structurale (prezente in toate clasele de virusuri) si 2 grupe de gene proprii: gene reglatorii si gene de maturare.

Proteinele virale sunt codificate initial ca precursori care sunt apoi clivati in procesul de maturare a particulei virale in proteine finite capabile de a fi asamblate in particular virala eliberata in afaa celulei infectate.

Genele virale sunt enumerate in ordinea procesului de traducere:

A. Genele structurale

- gag codifica:

      p17

      p24

      p7

- pol codifica:

      p11

      p66

      p32

- env codifica:

      Gp160

      Gp120

      Gp 41

B. Gene reglatorii

      Rev activatoarea a productiei de virus

      Nef reglatoare negative a productiei de virus

      Tat - transactivatoare

C. Gene de maturare

      Vif: promoveaza infectivitatea virionilor

      Vpu: creste proportia particulelor virale extracelulare

      Vprlvpx: gena accesorie cu activitate neprecizata

Simptomele infectarii cu HIV

Simptomele din SIDA sunt in primul rand rezultatul conditiilor care in mod normal nu se dezvolta la indivizi cu sistemul imun integreu. Cea mai mare parte sunt infectii cauzate de bacterii, virusuri, ciuperci si paraziti oportunisti.

Caracteristica principala este data de perioada lunga de incubatie ce duce la stadializarea bolii in 4 etape clinice:

  1. Infectia primara, sindrom asemanator mononucleozei infectioase
  2. Infectia asimptomatica
  3. ARC (AIDS related complex)
  4. SIDA

Simptomele minore sunt reprezentate de:

    • Limfadenopatie generalizata
    • Candidoza oro-faringiana
    • Dermatita generalizata
    • Infectii commune repetate
    • Herpes zoster recurrent
    • Herpes simplex diseminat
    • Parotidita cronica

Simptomele majore sunt reprezentate de:



  • Pierdere ponderala
  • Transpiratii nocturne
  • Feba prelungita (continuu sau intermittent)
  • Diaree cronica, peste o luna
  • Infectii repetate ale tractului respirator

File:Symptoms of AIDS.png

Pacientii cu SIDA au de asemenea un risc crescut de a dezvolta diferite tipuri de cancere precum Sarcomul lui Kaposi, cancer cervical uterin si cancere ale sistemului imun limfoame.

Infectiile oportuniste pe care le dezvolta pacientii depend de prevalenta acestora in zona geografica in care se afla:

1. Afectiuni pulmonare

Cele mai intalnite sunt reprezentate de pneumonia cu Pneumocystis carini si tuberculoza.

a) Pneumocystis pneumonia

Este relativ rar intalnita la indivizii sanatosi dar des intalnita la cei infectati cu HIV. Este cauzata de Pneumocystis jirovecii. In tarile dezvoltate este inca considerat unul din primele indicii de SIDA la pacientii netestati, chiar daca uneori nu apare inainte de scaderea numarului de limfocite CD+ mai jos de 200 de cellule/μl de sange.

b) Tuberculoza

Este unica printre infectiile associate cu HIV pentru ca este transmisibila la indivizii imunocompetenti pe cale respiratory, este usor de tratat o data identificata, poate aparea in stadiile precoce si poate fi prevenita prin terapie.

In stadiile pecoce se prezinta ca o afectiune pulmonara in timp ce in stadiile tardive se prezinta mai mult ca o boala extrapulmonara cu simptome constitutionale ce nu sunt localizate la un singur organ: oase, maduva osoasa, tractul gastrointestinal, ficat, ganglionii limfatici regionali si sistemul nervos central.

2. Afectiuni gastrointestinale

a) Esofagita

Apare la indivizii infestati cu ciuperci (Candida) sau virusuri (Herpes simplex sau Cytomegalus). In cazuri rare poate fi datorata unei mycobacterii.

b) Diaree

Diareea cronica in infectia cu HIV poate avea mai multe cause:

      Salmonella

      Shigella

      Listeria

      Campylobacteria

      Cryptosporidium

      Microsporidium

      Mycobacterium

      Astrovirus

      Adenovirus

      Rotavirus

      Cytomegalovirus

3. Afectiuni neurologice

Infectia cu HIV poate conduce la o varietate de sechele neuropsihiatrice, date de infectia sistemului nervos susceptibil sau ca o consecinta directa a bolii in sine. Cele mai intalnite sunt:

a) Toxoplasmoza

Este o afectiune cauzata de parazitul Toxoplasma gondi. De obicei ajunge in creier determinand encefalopatie toxoplasmotica dar poate sa ajunga si in ochi si in plamani.

b) Meningita

Este o infectie a meningelui produsa de ciuperca Cryptococcus neoformans. Ea cauzeaza febra, cefalee, ameteala, greata si varsaturi. De asemenea poate sa produca epilepsie si halucinatii. Daca este netratata, poate fi letala.

c) Leucoencefalopatia multifocala progresiva

Este o afectiune demielinizata in care gradul de distructie al tecii de mielina ce acopera axonul celulelor nervoase deterioreaza transmiterea impulsului nervos. Este cauzata de un virus denumit JC care apare la 70% din populatie in forma latenta si devenind active doar in cazurile de imunodeficienta. Are o evolutie rapida ducand la moarte in decursul a cateva luni de la diagnosticare.

d) ADC (AIDA dementia complex)

Este o encefalopatie metabolica indusa de infectia cu HIV si alimentata de activarea imuna a macrofagelor si microgliilor din creier infectate cu HIV. Aceste celule secreta neurotoxine. Deteriorarile neurologice specifice sunt manifestari neobisnuite de tip cognitive, comportamental si motor.

e) Tumori

Pacientii cu HIV au o incidenta crescuta a diferitelor cancere. Aceasta se datoreaza in principal co-infectarii cu virus ADN oncogenic, in special Epstein-Barr, Kaposi si Papillomavirus.

Sarcomul lui Kaposi

Este cea mai intalnita tumoare. Aparitia acestei tumori la barbati tineri homosexuali in 1981 a fost unul din primele semnale ale unei epidemii de SIDA. Este cauzat de un virus herpetic de tip gamma denumit Kaposis-associated virus. De obicei apare sub forma unor noduli violacei pe piele dar poate afecta si alte organe, in special gura, tractul gastrointestinal si plamanii.

Limfomul Burkitt si Limfomul primar al sistemului nervos central

Sunt limfoame ale limfocitelor B. Aceste tipuri particulare de cancere frecvent prefigureaza un prognostic rau. In anumite cazuri aceste limfoame sunt definitorii pentu infectia cu HIV.

Cancerul cervical

Este definitoriu pentru infectia cu HIV la femei. Este cauzat de virusul papilloma.

Alte tumori

Pot fi intalnite si:

      boala Hodgkin

     cancerele anal si rectal

Virusul, o data intrat in celula gazda, actioneaza asupra urmatoarelor celule:

I. Sistemul reticulolimfatc

      Celulele limfatice CD4+ 

      Macrofagele CD4+ 

      Monocitele CD4+

      Limfocite B

II. Celule endoteliale specifice

III. Sistemul nervos central

      Microglie

      Astrocite

      Oligodendrocite

      Neuroni  indirect, sub actiunea citokinelor si a gp120

HIV-1, colorat verde, ce invadeaza o cultura de limfocite

Ciclul virusului HIV in organism

HIV patrunde in macrophage si limfocitele T CD4+ prin absorbtia de catre glicoproteinele aflate pe suprafata lor si ajung la nivelul receptorilor de pe suprafetele celulelor tinta unde are loc fuziunea anvelopei virale cu memebrana celulara si eliberarea capsidei virusului in celula.

O data cu intrarea in celula are loc interactiunea dintre gp 160 si CD4 si un receptor pentru chemokine (CCR5 sau CXCR4). Gp 120 se leaga la integrinele α4 si β7 activand LFA-1, integina principala implicate in stabilirea sinapselor virologice, care faciliteaza eficienta imprastierii celula cu celula a virusului HIV.

Gp 160 contine domenii de legarea pentru CD4 si pentru receptorii pentru chemokine Primul pas in fuziune implica afinitatea pentru atasarea cu CD4 a gp 120. O data ce gp 120 este legata cu proteina VD4 complexul anvelopei sufera o modificare structurala expunand domeniile de legare a chemokinelor a gp 120 si permitandu-le sa interactioneze.

Apoi, are loc fuziunea la capatul N-terminal a peptidului gp 41 care penetreaza membrana celulara. Toate aceste fenomene se repeat pana cand are loc colapsul portiunii extracelulare a portiunii gp 41. Structura finala adduce virusul si membrane celulara a celulei gazda in apropiere permitand fuziunea membranelor si patrunderea in interior.

Dupa ce HIV s-a legat de celula, ARN-ul HIV si variate enzime, incluzand reverstranscriptaza, integraza, ribonucleaza si proteaza sunt eliberate in celula.

In timpul transportului catre nucleu, genomul singular al virusului este transcris transformandu-se in 2 parti de ADN care va fi apoi integrat in cromozumul gazdei.

HIV poate infecta si celulele dendritice, prin intermediul CD4 CCR5 sau utilizand o lectina de tip C specifica pentru manoza. Celulele dendritice sunt unele din primele celule care sunt descoperite de virus prin transmiterea sexuala. Se considera ca joaca un rol important prin transmiterea HIV la celulele T atunci cand virusul este captat.

Replicarea si transcrierea virusului

La putin timp dupa ce capsida virala a patruns in celule, reverstranscriptaza elibereaza ARN din proteinele virale si le copiaza pe un ADN complementar. Procesul de transcriere este extrem de predispus la erori si de aceea pot aparea o varietate de mutatii. Aceste tipuri de mutatii sunt cele care vor induce rezistenta la medicamente.

Reverstranscriptaza va transforma apoi unicul fir de ADN intr-unul dublu intermiar (ADNv). Acest ADNv va fi transportat la nucleul celulei. Integrarea DN-ului viral in genomul celulei gazda este realizata de integraza.

File:HIV gross cycle only.png




ADN-ul integrat poate sa ramana apoi dormant intrant in faza tardiva a infectiei cu HIV. Pentru producerea SIDA sunt necesari factori celulari de transcriptie specifici, dintre care cel mai important este NF-κ B care este reglementat atunci cand celulele T devin active. Asta inseamna ca acele celule care pot fi omorate de HIV sunt cele care lupta cu infectia.

In procesul de replicare, provirusul integrat este copiat la ARNm care este apoi impartit in bucati mai mici. Aceste bucati produc proteinele Tat (care induc productia de virus) si proteinele Rev. Pe masura ce proteinele Rev se acumuleaza incep sa inhibe impartirea ARN-m. In acel moment, incep sa fie produse proteinele Gag si Env. ARN-m va constitui in final genomul viral.

HIV 1 si HIV se pare ca nu au acelasi ARN. HIV 1 se va lega cu cel mai apropiat ARN in timp ce HIV 2 se va lega preferential de ARNb care a fost folosit pentru a crea proteina Gag. Asta poate insemna ca HIV 1 este posibil sa fie apt de mai multe mutatii.

Organizarea si eliberarea virusului in circulatie

Ultimul pas al ciclului viral este reprezentat de organizarea virionilor de HIV si care incepe la nivelul membranei plasmatice a celulei gazda. Poliproteina Env (gp 160) trece prin reticulul endoplasmic si ajunge la complexul Golgi unde este despicat de protease si procesat in cele doua glicoproteine (gp 41 si gp 120) ale anvelopei HIV. Aceastea sunt transportate la membrane plasmatica a celulei gazda undei gp 41 ancoeaza gp 120 la membrane celulei infectate. P55 (Gag) si P160 (Gag-pol) de asemenea se asociaza la nivelul suprafetei interne a membranei plasmatice de-a lungul genomului ARN pe masura ce virionul ce se formeaza incepe sa se dezvolte.

De-a lungul maturarii proteazele cliveaza poliproteinele in proteine individuale si enzyme. Componentele structurale variate se asambleaza apoi pentu a produce virioni HIV. Acest pas de clivaj poate fi inhibat cu ajutorul inhibitorilor de proteaze. Virusul matur este apoi capabil sa infecteze alta celula.

O data ce virusul a omorat atatea celule T CD4+ incat sunt mai putine de 200/μl de sange, imunitatea celulara este nula.

Faza acuta progreaza de-a lungul timpului pana la faza clinica latenta si apoi catre faza simptomatica si faza propriu-zisa de a bolii.

Patogenia virusului HIV

In absenta unei terapii antiretrovirale, timpul mediu de progresie a bolii este de 9-10 ani iar media de supravietuire de la dezvoltarea bolii este de 9 luni si jumatate. Totusi, rata de progresie a bolii poate varia de la 2 saptamani pana la 20 ani.

Exista o serie de factori ce pot influenta rata de progresie. Acestia includ factori care influenteaza capacitatea organismului de a se apara impotriva HIV. Indivizii in varsta au un sistem imun mai slab si de aceea vor avea un risc mai mare pentru ca progresia bolii sa fie mai rapida.

De asemenea, inaccesibilitatea la serviciile medicale si co-existenta unor alto infectii pot sa predispuna persoana la o evolutie mai rapida a bolii.

Mostenirea genetica a persoanei joaca un rol important si exista pacienti care sunt rezistenti la distrugerile produse de boala. Un exemplu de astfel de oameni sunt cei care au CCR5-σ32 homozigot.

Calea de transmitere

Principalele cai de transmitere sunt:

a)      Sexuala

b)      Parenterala

c)      Verticala

a) Transmiterea sexuala

Este mai eficienta de la barbat la femeie, contactul anal fiind cel mai riscant. De asemenea, afectiuni venerice determinand eroziuni ale mucoaselor genitale (sifilis, herpes genital) cresc riscul transmiterii.

Grupele de risc care pot evalua ponderea transmiterii sexuale intr-o populatie sunt:

      Homosexualii

      Prostituatele

      Partenerii sexuali ai celor cu alte infectii sexual transmise

      Parterii sexuali ai celor infectati

Transmiterea heterosexuala a determinat extinderea necontrolata a infectiei in multe tari in lipsa unei educatii pertinenete si a neaplicarii unor metode profilactice. Aceasta cale este dominanta in mediul urban.

b) Transmiterea parenterala

Este posibila prin:

      Injectii cu seringi contaminate, in special la cei care se drogheaza

      Transfuzii cu sange netriat pentru prezenta infectiei

      Administrarea unor produse din sange contaminat

      Alte manevre care implica leziuni minore cu instrumente care pot fi contaminate

Grupe de risc caracteristice sunt:

      Drogatii intravenous

      Hemofilicii

      Politransfuzatii

      Persoanele cu spitalizari multiple

d) Transmiterea verticala

Poate surveni intra sau postpartum. Riscul transmiterii este influentat de stadiul bolii la mama, fiind mai mare in perioada initiala si finala. Alaptarea poate conduce la infectia postnatal, virusul fiind present in laptele mamelor infectate. Transmiterea verticala survine mai frecvent in tarile in curs de dezvoltare unde este intre 25-50%. Anumiti anticorpi prezenti la mama par a avea un rol protector pentru fat. De asemenea, utilizarea terapiei antiretrovirale la gravidele seropozitive a scazut semnificativ procentul copiilor infectati vertical.

Testele de diagnosticare a SIDA

Testele sunt folosite pentru a evidentia prezenta virusului HIV in ser, saliva sau urina. Aceste teste pot detecta anticorpii, antigenele sau ARN-ul virusului.

Testele utilizate pentru diagnosticarea infectiei necesita un grad inalt de sensibilitate si specificitate. In SUA, acestea sunt realizate cu ajutorul unui algoritm ce combina doua teste pentru anticorpii HIV. Daca anticorpii sunt detectati de un test initial bazat pe metoda ELISA atunci al doilea test, ce utilizeaza procedura Western Blot, determina marimea antigenelor corelandu-le cu anticorpiii.

In infectia cu virusuri exista asa-numita perioada-fereastra care reprezinta timpul ce trece de la momentul infectarii si pana in momentul in care testele pot evidentia o schimbare. Testele pentru anticorpii HIV-1 au o perioada-fereastra de 22 zile.

Toate testele au limitele lor si de aceea uneori folosirea lor poate produce erori sau dubii. De exemplu:

-         rezultatul fals pozitiv - apare atunci cand un test evidentieaza prezenta virusului HIV si persoana nu este infectata

-         rezultatul fals negativ - apare atunci cand un test nu evidentiaza prezenta virusului si persoana este infectata

De asemenea, reactiile non-specifice sau prezenta unor anticorpi corelati cu alti agenti patogeni infectiosi, similari antigenic cu HIV, pot produce rezultate fals positive: lupusul eritematos sistemic.

Terapia antiretrovirala

Medicamentele antiretrovirale reprezinta medicatia pentru tratamentul infectiilor cu retrovirusuri, in special al infectiilor cu HIV. Atunci cand aceste medicamente sunt combinate, abordarea este cunoscuta sub numele de terapie antiretrovirala inalt active (HAART).

Exista mai multe clase de medicamente antiretrovirale care actioneaza in diferite stagii ale ciclului virusului. Astfel, ele sunt impartite in:

      inhibitori de nucleozide si nucleotide ale reverstranscriptazei (NRTI)

      inhibitori ai non-nucleozidelor reverstranscriptazei (NNRTI)

      inhibitori ai proteazelor

      inhibitori ai proteazelor

      inhibitori ai fuziunii

      inhibitori ai maturarii

Medicamentele antiretrovirale dau o serie de efecte adverse:

        Durere abdominala

        Alopecia

        Anemie

        Astenie

        Diaree

        Ameteli

        Sindrom Fanconi

        Flatulente

        Cefalee

        Hepatita

        Hiperbilirubinemie

        Hipercholesterolemie

        Hiperpigmentare (unghii, palme)

        Insomnie

        Icter

        Lipodistrofie

        Afectiuni hepatice



        Discomfort psihic

        Confuzii mentale

        Toxicitate mitocondriala

        Mialgie

        Encefalomielita mialgica

        Miopatie

        Greata

        Neutropenie

        Cosmaruri

        Ulcere orale

        Pancreatita

        Parestezie 

        Neuropatie periferica

        Eczeme

        Insuficienta renala

        Somnolenta

        Sindromul Steven-Johnson

        Modifcarea perceptiei gustului

        Varsaturi

        Xerodermie (piele uscata)

        Xerostomie (gura uscata)

Terapia antiretrovirala include si medicina alternativa. Diferite forme au fost deja utilizate pentu a trata simptome sau pentru a ameliora evolutia bolii. Studii recente arata ca terapiile alternative au efect mic asupra mortalitatii sau morbiditatii bolii, dar pot imbunatati calitatea indivizilor cu SIDA. Beneficiile psihologice ale acestor terapii sunt cele mai importante.

Epidemiologia virusului HIV

SIDA a dus deja la moartea a peste 25 de milioane de oameni de cand a fost prima oara descoperita in 1981, devenind una din cele mai distructive epidemii din istorie. In ciuda imbunatatirii accesului la tratamentul antiretroviral, in 2007 au murit 2,1 milioane de oameni iar 33,2 milioane de oameni traiau cu aceasta afectiune in toata lumea.

Acest numar mare a fost atribuit deficitului de acces la tratament al oamenilor ce traiesc in Africa unde mai putin de 10% din cei infectati au raportat imposibilitatea de a beneficia de el.

Pandemia nu este omogena in toate regiunile, existand regiuni mai afectate decat altele.

 

Estimated prevalence of HIV among young adults (15-49) per country at the end of 2005

Regiune

Prevalenta infectiei cu HIV la adulti
(ages 1549)

Numarul estimativ de decedati in 2007

Universal

30.6 milioane - 36.1 milioane

1.9 2.4 milioane

Africa Sub-Sahara

20.9 milioane - 24.3 milioane

1.6 milioane

Asia de Sud si Sud-Est

3.3 milioane - 5.1 milioane

270,000

Europa de Est si Asia centrala

1.2 milioane 2.1 milioane

55,000

America latina

1.4 milioane - 1.9 milioane

58,000

America de Nod

480,000 - 1.9 milioane

21,000

Europa centrala si de est

600,000 - 1.1 milioane

12,000

Source: UNAIDS 2007 estimates.

Bibliografie:

-         Wikipedia The Free Encyclopedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page)

-         Virusologie medicala Prof. Dr. Costin Cernescu

-         Imunologie si imunochimie Grigore Mihaescu

-         Color atlas of Immunology Thieme, 2003








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2740
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site