Sisteme, forme, metodologii specifice în cunoasterea si analiza produselr si uniatilor agroalimentare

SISTEME, FORME, METODOLOGII SPECIFICE ÎN CUNOASTEREA SI ANALIZA PRODUSELR SI UNIATILOR AGROALIMENTARE

Sistemul agroalimentar, considerat una din cele mai importante componente ale economiei nationale, este necesar a fi cunoscut si directionat cu o prudenta deosedita. Aceasta presupune existenta pe de o parte a unor metodologii specifice, iar pe de alta parte o structurare corelanta a acestora. Referitor la acesta problema lucrarea de fata si-a propus esalonarea unor sisteme, forme si metodologii specifice in cunoasterea si analiza unitatilor agroalinentare. Interdependentele foarte stranse si complexe au facut necesara extinderea investigatiilor in avalul si amonele sistemului agroalimentar, respectiv in cadrul filierei produsului agroalimentar.

Astfel s-au prezentat formele si sistemele de cercetare incepand de la investitii in sistemul agroalimentar, caliatatea productiei si produsului agroalimentar, cheltuielile si structura acestora, piata produselor agroalimentare, capaciatatea si comportamentul de cumparare al consumatorului.

1. - INVESTITII SI SISTEME DE CUNOASTERE METODOLOGICA

1.1 - Capacitatea de productie si investitia, ca elemente corelante. Cresterea continua a gradului de utilizare a capacitatii de productie in sistemul agroalimenatar este posibila numai in anumite conditii. Ne referim la dimensionarea necesarului, evaluarea rezervelor, depistarea cauzelor care creeaza locuri inguste, precum si conceperea si aplicarea masurilor de eliminare a lor. Pentru aceasta, specialistii care lucreaza in activitatea de proiectare si exploatare a unitatilor de industrie alimentara trebuie sa aiba temeinice cunostinte in legatura cu problemele pe care le ridica folosirea eficienta a capacitatilor de productie.

Capacitatea de productie a unei intreprinderi din industria alimentara reprezinta , conform coneptelor din literatura de specialitate, productia maxima ce poate fi obtinuta intr-o anumita perioada de activitate, respectand o anumita structura, precum si calitatea precisa a productiei, in conditiile folosirii depline extensive si intensive a utilajelor tehnologice si suprafetelor de productie, corespunzator regimului optim de fabricatie, precum si unei organizari rationale a productiei si a muncii.

Cunoasterea capacitatii de productie pentru orice unitate industriala, impune determinarea riguroasa a acelui volum fizic de produse ce poate fi fabricat cu utilajele si suprafetele existente. Conditiile de lucru este trebuie ca intotdeauna sa reflecte rezultatul unui efort minimal in indeplinirea programului de productie.

Conform celor mentionate reiese ca nu trebuie confundata notiunea de capacitate de productie a intreprinderii cu programul ei de productie; acesta reflecta numai gradul de folosire a capacitatii de productie in decursul perioadei programate, in conditiile prevazute in activitatea unitatii. În acest sens ( dupa Constantin, M., s.a., 2004 ) se intelege intotdeauna ca nivelul productiei programate sau efectiv realizate (P) este inferior capacitatii de productie (Q), iar in cazul cel mai bun poate coincide cu acesta, dar nu-l poate depasi (P = Q).

În relatia generala folosita in stabilirea capacitatii unei verigi de productie, marimea capacitatii reiese ca un produs intre factorii prezentati si anume :

unde:

Q - capacitatea de productie calculata;

k - marimea caracteristicii tehnico-productive a unei verigi;

Td - fondul de timp maxim disponibil(zile, ore);

I - indicatorul de utilizare intensiva.

În cadrul analizei eficientei economice, in conditiile amplasarii comune a unor fabrici si unitati de productie, trebuie sa se tina seama intotdeauna ca, insumarea cheltuielilor de investitii cu cele de exploatare - in conditiile amplasarii sub forma de combinat- sa fie mai mica decat cheltuielile de investitii si de exploatare, care ar fi determinate de amplasarea individuala.

Matematic aceasta se poate exprima astfel :

in care :

I - investitia necesara pentru un combinat format din unitatile i;

t - timpul de recuperare a investitiilor;

C -cheltuielile de exploatare a combinatului;

C`- cheltuielile de transport (la aprovizionare si desfacere) ale combinatului;

I_i - investitia necesara pentru fabrica i in conditiile amplasarii individuale;

t_i - timpul de recuperare a investitiilor individuale;

C_i -cheltuielile de exploatare ale fabricii i in amplasare individuala;

C_i`-cheltuielile de transport (la aprovizionare si desfacere) ale fabricii i in conditiile amplasarii individuale;

n - numarul unitatilor ce ar putea intra in combinare (i = 1,2n)

i - fabricile 1, 2, 3, n

Totaodata trebuie cunoscut faptul ca industria agroalimentara este legata direct de sursele de materii prime agricole..Amplasarea unitatilor in cadrul unor zone speciale, destinate industriei alimentare, se ridica problema ca in alegerea unitatilor ce se grupeaza, sa se tina seama de unii factori de incompatibilitate, care fac imposibila gruparea pe aceleasi platforme industriale a unitatilor din diferite subramuri. Acesti factori sunt: poluarea aerului (fum, praf, gaze, microorganisme si mirosuri dezagreabile) si poluarea apei reziduale.

În faza de proiectare, in conditiile gruparii intreprinderilor industriei alimentare, trebuie sa se tina seama de natura si caracterul tuturor factorilor de incompatibilitate si sa se aleaga solutiile optime pentru anularea sau prevenirea efectelor nocive ale acestora.

La amplasarea in grupare a unitatilor de industrie alimentara, se reliefeaza doua mari alternative si anume:

- gruparea numai a acelor unitati care sunt reciproc compatibile din punct de vedere al factorilor cu caracter tehnologic, igienico-sanitar si paza contra incendiilor, care deci nu necesita instalatii de captare a noxelor;

- gruparea mai complexa a unitatilor prin compatibilizarea acestora pe seama unor eforturi suplimentare de investitii necesare pentru montarea de instalatii de anulare a efectelor agentilor de perturbare;

Acestea sunt motivele pentru care este necesara in calculele de eficienta a investitiilor o comparare a indicatorilor proiectati. Pentru acest motiv indicatorii proiectati se compara in urmatoarele cazuri:

a)   in cazul unitatilor dezvoltate si reutilate, indicatorii propusi in proiect se compara cu indicatorii existenti inainte de dezvoltare si reutilare, cu cei ai unor intreprinderi similare precum si cu cei ai diferitelor variante proiectate in vederea alegerii variantei optime;

b)   in cazul unitatilor noi, se compara cu indicatorii realizati in unele intreprinderi cu realizarile deosebite din tara, sau cu intreprinderile similare din strainatate;

c)   dupa punerea in functiune a investitiilor se compara indicatorii proiectati cu cei realizati;

Pentru ca aceasta metoda de analiza sa fie eficienta este obligatoriu sa se asigure intotdeauna comparabilitatea datelor.

Comparabilitatea calculelor de eficienta presupune in mod obligatoriu unitatea metodologica pentru determinarea indicatorilor in toate variantele comparate, cu alte cuvinte modul de construire a indicatorilor, perioadele de timp, sfera de cuprindere, continutul fenomenelor, preturile, etc., trebuie sa fie analizate pe aceiasi baza.

Se poate arata ca pentru aprecierea corecta a eficientei economice in valoarea investitiilor unui obiectiv, trebuie sa se includa toate cheltuielile ocazionate potrivit urmatoarei formule:

	I = Id + Ic + Icn + N + P

unde:

I      - volumul total de investitii;

Id - investitii directe;

Ic - investitii colaterale;

Icn - investitii conexe;

N - volumul mijloacelor circulante la prima dotare;

P - valoarea terenului necesar construirii obiectivului;

În cadrul investitiilor directe se includ: costul lucrarilor de proiectare, costul constructiilor si instalatiilor, costul masinilor si utilajelor, cheltuielile de montaj si de punere in functiune (probe tehnologice), cheltuieli cu pregatirea personalului pentru noul obiectiv.

Construirea unui obiectiv industrial necesita pe langa investitii directe si o serie de cheltuieli sub forma investitiilor colaterale, respectiv a celor pentru asigurarea utilitatilor prin instalatii proprii, care deservesc exclusiv obiectivul proiectat, cat si valoarea racordurilor pana la reteaua publica sau la magistralele respective.

În ceea ce priveste investitiile conexe, acestea sunt cele care se realizeaza pentru a putea asigura functionarea noului obiectiv, cum sunt: asigurarea materiilor prime (de exemplu ferme proprii), combustibil, energie, cai ferate, regularizari de ape, consolidari de maluri, etc. Cand aceste investitii conexe au mai multi beneficiari, se stabileste cota parte pentru fiecare beneficiar, in functie de gradul de deservire a obiectivului respectiv.

Pentru determinarea reala a eficientei economice a investitiilor, in volumul acestora se includ si mijloacele circulante necesare pentru punerea in functiune a noilor unitati, sau mijloace circulante suplimentare in cazul dezvoltarilor de capacitate.

În cadrul volumului total de investitii se includ si valoarea terenurilor pe care se amplaseaza noua investitie.

1.2. Determinarea principalilor indicatori de eficienta ai investitiilor.

.În mod frecvent in calculele de eficienta economica a investitiilor o are indicatorul investitia specifica (Is), care reprezinta volumul de investitii ce revin pe unitatea de capacitate nou creata (Q) sau volumul de investitii ce revin la 1000 lei productie ce se prevede a se realiza in urma efectuarii investitiilor.

Determinarea acestui indicator se face astfel:

-in cazul unitatilor noi     

-in cazul dezvoltarilor de capacitate     

În cazul compararii cu valoarea productiei (P), avem:

-la unitatile noi

-la dezvoltarile de capacitate

În conditiile existentei mai multor variante de proiect pentru aceiasi fabrica (noua sau modernizata), se va prefera varianta cu investitia cea mai mica.

Indicatorul investitia specifica, desi oglindeste marimea cheltuielilor de investitii necesare pentru crearea unei unitati d capacitate, nu este destul de concludent deoarece nu reflecta si economiile de cheltuieli de exploatare. Se intampla adeseori in practica, ca una din variantele de proiect sa prezinte investitia specifica mai redusa, dar sa aiba cheltuieli de productie mai mari in comparatie cu alte variante.

Unul dintre indicatorii valorici de baza ai determinarii eficientei investitiilor il reprezinta durata de recuperare (rambursare) a investitilor. Acest indicator exprima durata de timp in care investitia respectiva se recupereaza din profitul ce rezulta in urma darii in functiune a capacitatii nou create.

Formula de calcul este:

- in cazul unitatilor noi

- in cazul dezvoltarilor de capacitate

unde      D = durata de recuperare;

I = volumul investitilor;

p = profit

În cazul existentei mai multor variante de proiect se alege varianta care reprezinta cea mai mica durata de recuperare.

Expresia inversa a duratei de recuperare in cele doua ipostaze il reprezinta coeficientul eficientei economice (E). El exprima profitul ce se obtine la un leu investit. În cazul mai multor variante se alege cea care prezinta cel mai mare coeficient.

- in cazul unitatilor noi

- in cazul dezvoltarilor de capacitate

unde      E = eficienta economica;

I = volumul investitilor;

p = profit

4. Un alt indicator il reprezinta pretul de cost al produselor, care reflecta cheltuielile pe unitatea de produs intr-o varianta de proiect si se determina prin formula

in care: Pc = pretul de cost pe unitatea de produs

SCc = cheltuieli constante

SCv = cheltuieli variabile

Q =capacitate de productie

Indicatorul pretul de cost al productiei trebuie analizat in stransa corelatie cu volumul investitilor prevazut pentru fiecare varianta in parte si comparat cu nivelul pretului de cost la intreprinderile similare din tara sau strainatate.

5. Eficienta economica a investitilor este un indicator considerat de baza si cuantificat prin cheltuielile echivalente sau recalculate, care se determina prin formula:

(minim) sau (minim)

in care: k = cheltuieli recalculate;

I = volumul de investitii;

C = volumul cheltuielilor anuale de productie ale fiecarei variante;

D = durata de recuperare a investitiilor;

E = coeficientul de eficienta al investitiilor.

Determinand cheltuielile recalculate pentru mai multe variante de proiect se poate alege varianta care prezinta cheltuielile recalculate cele mai mici.

În cazul investitiilor destinate pentru construirea unui obiectiv a caror productie poate face obiectul exportului, se determina indicatorul curs de revenire, care permite compararea cheltuielilor de productie in lei cu preturile internationale.

Cu cat raportul intre valoarea in lei a produselor fabricate in tara si valoarea acelorasi produse in valuta va fi mai mic, cu atat va fi mai economic fabricarea produselor destinate exportului.

Considerat un indicator de baza si cu o sfera larga de cuprindere randamentul economic al investitiilor, este readat printr-un raport intre profitul obtinut pe intreaga durata de functionare a obiectivului si valoarea investitiilor si care se exprima prin formula:

in care:

Re = randamentul economic al investitiilor;

p = profitul anual;

Df = durata de functionare al obiectivului;

I = volumul de investitii;

Desigur ca va fi aleasa varianta de investitii care prezinta randamentul economic cel mai mare.

În afara indicatorilor valorici de baza prezentati in determinarea eficientei economice a investitiilor un rol insemnat il au indicatorii tehnico-economici in expresie naturala (indicatorii naturali).

Acesti indicatori masoara si exprima caracteristicile tehnico-economice cantitative si calitative ale diferitelor elemente ale investitiei proiectate si diferitele laturi ale procesului de constructie si exploatare a obiectivului de investitii.

În analiza eficientei diferitelor variante de proiect, indicatorii naturali sunt auxiliari, subordonati indicatorilor valorici, ei nu pot fi utilizati niciodata singuri pentru determinarea in ansamblu a eficientei investitiilor.

Varietatea mare a indicatorilor naturali face ca ei sa nu poata fi incadrati in formule matematice care sa exprime sintetic eficienta economica a investitiilor. Din aceasta cauza, in calculele de eficienta a investitilor in industria alimentara, ei au fost grupati astfel:

indicatori care caracterizeaza timpul necesar pentru construirea obiectivului;

indicatori care caracterizeaza tipul si modul constructiei;

indicatori care caracterizeaza capacitatea obiectivului construit si caracteristicilor de exploatare (capacitatea masinilor si instalatiilor, volumul productiei pe principalele produse, gradul de folosire al capacitatilor si a suprafetelor de productie, etc.);

indicatori ai consumului productiv al materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei;

indicatori care caracterizeaza necesarul si structura fortei de munca si productivitatea muncii;

indicatori care caracterizeaza procesul de productie (continuu, in serii, in flux);

indicatori care caracterizeaza calitatea productiei;

ponderea materiilor prime importate in volumul total al materiilor prime necesare pentru productia obiectivului proiectat;

Folosirea indicatorilor in expresie naturala, pe langa indicatorii valorici de baza permite o analiza mai complexa si de detaliu a diferitelor variantelor de proiect.

1.Influenta factorului timp asupra calculelor de eficienta economica a investitiilor. Necesitatea unei analize complete a eficientei economice a investitiilor obliga sa se ia in considerare faactorul timp. Aceasta deoarece in afara determinarii concrete a efortului material si banesc ce se face cu ocazia unei investitii, precum si a efectelor ce se obtin in urma darii in functiune, sa se aiba in vedere si marimea duratei de executie si a termenelor de punere in functiune.

Reducerea duratei de executie a investitiilor are ca efect diminuarea volumului de investitii neterminate si creeaza posibilitatea folosirii lor productive, constituind o cale sigura si pentru reducerea costului constructiilor.

Influenta factorului timp in calculele de eficienta economica a investitiilor poate fi luata in considerare in urmatoarele cazuri:

Þ  prevederea in variantele din proiect a unei durate diferite de executie a obiectivului;

Þ  esalonarea diferita pe ani a fondurilor de investitii destinate realizarii obiectivului;

Þ  darea partiala in functiune a capacitatilor de productie pana la punerea in functiune a intregului obiectiv;

Þ  reducerea duratei de executie si darea in functiune a obiectivului inainte de termen;

Þ  influenta prelungirii duratei de executie asupra costurilor investitiilor;

Þ  reducerea termenelor de realizare a indicatorilor proiectati.

În toate aceste cazuri, pentru a reflecta in calculele de eficienta influenta factorului timp, este necesar sa se corecteze (sa se mareasca sau sa se micsoreze) valoarea investitiilor cu efectul economic rezultat din imobilizarea (sau reducerea imobilizarii) fondurilor de investitii in perioadele respective.

Acest efect economic (It) se determina tinand seama de cheltuielile de investitii pentru fiecare an al perioadei de executie, precum si de coeficientul mediu al eficientei economice rezultat din raportul dintre profitul creat anual si valoarea investitiilor necesare pentru punerea in functiune (E=p/I).

Realizarea obiectivelor de investitii necesita alocarea in fiecare an a unor importante mijloace materiale si banesti, care raman imobilizate pe intreaga durata a constructiei pana la darea in functiune a obiectivului respectiv. Suma mijloacelor investite de la inceputul executiei lucrarilor si pana la darea in functiune a fondurilor fixe capata forma investitiilor neterminate.

Imobilizarea mijloacelor materiale si banesti in investitii neterminate reprezinta o dezafectare temporara a mijloacelor respective din sfera productiei materiale.

De aceea limitarea investitiilor neterminate la strictul necesar este strans legata de stabilirea unei durate optime de realizare a constructiilor.

Stabilirea raportului p/I ne permite sa extindem calculele de eficienta, prin determinarea in primul rand a efectului economic provocat de imobilizarea mijloacelor materiale si banesti.

Formula utilizata care permite sa se determine efectul economic (It) rezultat din imobilizarea investitiilor este urmatoarea:

in care:

It = efectul economic;

E = coeficientul eficientei economice a investitiilor;

I₁ , I₂ În = volumul de investitii prevazut a se executa succesiv (anual), pana la terminarea si punerea in functiune a investitiilor;

D = durata constructiei;

o,5 = coeficientul de uniformizare a cheltuielilor de investitii efectuate in cursul fiecarui an;

În calculele de eficienta trebuie sa se tina seama de acest efect economic, care reflecta influenta factorului timp. În acest scop este necesar ca valoarea investitiilor sa fie corectata prin adaugarea factorului It, care reprezinta echivalentul fondurilor imobilizate daca ar fi fost folosite productiv in fabrica respectiva.

Pornind de la aceasta concluzie este elocventa importanta pe care o are pentru unitatea de industrie agroalimentara a reducerii duratei de executie a investitiilor si respectiv diminuarea efectului economic determinat de mobilizarea fondurilor de investitii pe perioada de realizare