Din experienta afirmarii asistentei
sociale a familiei in tarile
dezvoltate
Asistenta sociala a familiei
este o importanta forma de redresare medico-sociala a acestei
unitati de baza a oricarei colectivitati.
Redresarea se poate infaptui, daca exista o stransa
colaborare in actiunea pe teren intre organismele publice si cele private,
in folosul familiei dependente. Cele doua forme de organisme in domeniul
asistentei familiei, adica cea de stat si cea particulara,
colaboreaza si se completeaza reciproc in realizarea
actiunilor intreprinse.
Principalele
organizatii pentru asistenta familiei s-au infiintat in Anglia,
in anul 1869, sub grija Societatii “London Charity Organization
Society”. Zece ani mai tarziu, respectiv in 1879, organizatii similare se
intemeiaza in SUA si Canada.
In Germania,
primele forme de asistenta sociala apar intre anii 1900-1910 sub
denumirea asociatiei”Familienunterstiintzung”. Conform legislatiei
germane, sunt indreptatiti la asistenta sociala
atat membrii familiei in inteles mai restrans, adica sotul,
sotia legitima, copiii legitimi, cat si cei legitimati de
catre capul familiei inainte de a fi survenit imprejurarea care a creat
starea de dependenta a membrilor familiei. De asemenea, au dreptul la
asistenta: copiii vitregi adusi in casnicie de catre
unul din soti, precum si membrii familiei in inteles mai larg,
adica sotia divortata din motive care nu i se pot imputa ei
si careia capul familiei – devenit dependent–este obligat sa-i
asigure intretinerea, copiii vitregi care n-au fost adusi in familie,
copiii nelegitimi, ascendentii, parintii adoptivi si
parintii vitregi.
In
tarile occidentale asistenta familiei consta in sprijin
pentru obtinerea unei locuinte, alimentelor, imbracamintei,
a asistentei in caz de boala, a asistentei femeilor dependente
gravide sau in leuzie, a indemnizatiei de alaptare, a asistentei
educationale (cheltuieli
scolare), sprijin in pregatirea profesionala si
plasarea in munca.
Asistenta
familiei s-a manifestat si sub alte forme. Astfel, la Paris
functioneaza “Permanentele de intrajutorare sociala” –
organizatii ce asigura o buna colaborare intre initiativa
publica si cea particulara, in vederea ajutorarii familiei,
in special cand starea de dependenta impune un aport mai consistent
pe linia asistentei. Tot la Paris, dar si pe teritoriul Frantei,
functioneaza “Casele ajutoarelor de urgenta” – organisme de
asistenta sociala a familiei. Fiind amplasate in municipii, ele
acorda celor in drept ajutoare urgente, ca: completarea platii
chiriei, plata integrala a chiriei intarziate, procurarea
imbracamintei, a medicamentelor etc.
Tot in
Franta functioneaza “Centre sociale”, care isi
organizeaza in teritoriu institutii de asistenta
sociala spre a usura, pentru o anumita perioada, viata
persoanelor defavorizate (cantine, cooperative de consum, camine pentru
copii, aziluri pentru batrani, bai publice etc.).
O
masura prealabila pentru succesul actiunii de asistenta
sociala a familiei este cunoasterea amanuntita – pe
baza de investigatie stiintifica – a grupului de
populatie din zona respectiva si elaborarea unui diagnostic
social pentru grupul respectiv in scopul de a cunoaste gradul de
cultura, situatia
sanitara, sociala si
economica si reactia colectiva a grupului la
masurile de asistenta sociala intreprinse.
Asistenta
sociala a familiei, pe langa rolul de ajutorare si educatie
a mediului familial, are si o menire foarte importanta in plan
biologic si social–de a preintampina dezorganizarea familiei. In anul
1927, la Bufalo, statul New York, a avut loc un Congres international de
asistenta sociala a familiei, la care s-a subliniat ca
familia constituie singurul cadru care asigura o evolutie
biologica normala a generatiilor, mentinerea patrimoniului
ereditar, conservarea caracterelor de rasa si, in plus, perpetuarea
nealterata a elementelor de continuitate a colectivitatii
(traditii, obiceiuri, atitudini sociale etc.).
