Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


TULBURARILE DE VOCE

Logopedie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Clasificarea logopedica a tulburarilor de limbaj
Dislalia: Motorie, Senzoriala, Mecanica, Functionala - Sigmatismul si parasigmatismul
Tratamentul tulburarilor fonologice
Tratamentul tulburarilor de voce: Exercitiile logopedice generale
Teorii despre fonatie
Proceduri de analiza a tulburarilor fonologice
Importanta aplicarii principiilor didactice in procesul de imbogatire a vocabularului
MODALITATI DE DIAGNOSTICARE SI PLANIFICARE A TERAPIEI TULBURARILOR DE LIMBAJ
Clasic si modern in abordarea tulburarilor de pronuntie
Elemente de fonetica articulatorie - Vocalele limbii

TULBURARILE DE VOCE

Obiective:



Ř     Definirea calitatii vocii si surprinderea disfunctiilor acesteia;

Ř     Surprinderea unor modalitati diferite de analiza (evaluare) a vocii;

Ř     Prezentarea taxonomiei tulburarilor de voce;

Ř     Schitarea demersurilor terapeutice in cazul tulburarilor de voce

Cuvinte cheie:

timbrul, intensitatea, modul sau registrul, concentratia verticala, corzi vocale, laringotomie, fonastenie, disfonemie, afonie.

1. Precizari terminologice

In definirea conceptului de “calitate a vocii” este intampinata o dificultate majora. Vocea este judecata in mod diferit de catre profan, profesorul de muzica, actor, otorinolaringolog si specialistul in terapia limbajului. Vocea este analizata cel mai adesea pornind de la criterii auditive subiective. Se folosesc termeni diferiti ca descriptori ai calitatii vocii:

a)   Harshness (engl.) care are echivalent in franceza termenul de voce “aspra” sau “grea”. In general se considera vocea aspra, aceea care contine zgomote vocale intermitente acompaniate de un timbru foarte jos. Ca si caracteristica acustica, se remarca la persoanele care manifesta acest tip de voce unele tendinte de a-si incepe propozitiile brusc si cu efort;

b)   Breathiness (engl.): este opusa vocii aspre. Ea este acompaniata de o mare pierdere de aer (nemodulata prin vibratiile corzilor vocale in momentul fonatiei);

c)    Hoarseness (engl.): aici este vorba de vocea ragusita in care sunt prezente elementele de asprime si aer excesiv, unul din ele fiind mai usor perceptibil.

In prezent majoritatea clinicienilor anglofoni si francofoni reusesc, fara prea mari dificultati, sa clasifice calitatile vocii cu ajutorul celor trei termeni amintiti mai sus. Unii specialisti utilizeaza in caracterizarea vocii si conceptele de:

Ř       hiperfunctie–care desemneaza o prea mare tensiune musculara a regiunii laringiene;




Ř       hipofunctie – care desemneaza un efort muscular inferior celui cerut pentru producerea adecvata a vocii.

Exista sase parametri independenti care permit descrierea tuturor variatiilor vocii normale si anormale. Aceste dimensiuni sunt: timbrul (ridicat-jos), intensitatea (puternica‑slaba), modul sau registrul (pulsatil sau fractionat) si in sfarsit, concentratia verticala (focus vertical) a vocii, adica inalta spre cap si joasa spre gat. Evaluarea vocii poate fi realizata in functie de aceste sase dimensiuni independente. Interactiunea acestor dimensiuni constituie un continuum care merge de la vocea normala la cea deviata.

Exista aparate sau softuri capabile sa evalueze anumiti parametri ai vocii si deci schimbarile care intervin in acesti parametri. Utilizarea judicioasa a acestor aparate permite adesea luarea unei decizii rapide si eficace in ceea ce priveste momentul oportun pentru terminarea tratamentului. Din pacate exista inca o mare reticenta in utilizarea acestor modalitati tehnice.

2. Principiile generale ale terapiei vocii

Perkins (1971, citat de Herbert, 1990) estimeaza ca cea mai buna voce este cea produsa cu minimum de efort. El afirma mai precis ca producerea optima a vocii este bazata pe abilitatea de a varia efortul vocal proportional cu nevoile timbrului (inaltime), intensitatii si registrului vocal, mentinand nivelul constrictiei la valoarea sa minimala. Datoria terapeutului este deci, sa invete subiectii sa vorbeasca fara efort si toate exercitiile pe care le va propune, vor trebuie sa fie invatate si executate pastrand in memorie acest principiu fundamental. Perkins mai afirma ca pentru reeducare, distinctia intre cauzele organice si cauzele functionale este inutila.

Boone (1971, citat de Herbert, 1990) insista mai ales asupra identificarii si eliminarii obiceiurilor proaste respiratorii si fonatorii. Acest autor, ca si precedentul, respinge dihotomia probleme organice vs probleme functionale. Importanta este analiza factorilor masei corzilor vocale si gradul lor de apropiere. Majoritatea problemelor de voce vor fi legate de unele modificari ale masei corzilor vocale si la sub- sau supra-aducerea lor. Autorul propune in lucrarea sa o serie de 20 de tehnici care ii permit clinicianului sa atace problemele vocii analizate in functie de cele doua dimensiuni mai sus mentionate.

Brodnitz (1965, citat de Herbert, 1990) vede problematica vocii ca o perturbare a intregii functii vocale. Considera ca a insista asupra unor exercitii care privesc doar unul sau mai multi muschi izolati nu este recomandabil. Dupa parerea lui, tensiunea si vibratia corzilor vocale sunt automate si nu pot fi manipulate constient. Tehnica aleasa pentru hiperfunctiune este cea de 'chewing' (vorbire asemanatoare cu cea a persoanelor care mesteca guma).

Conceptul de functie globala a fonatiei este de asemenea reflectat de importanta pe care Brodnitz o acorda aspectului psihologic (psihosomatic) al aparitiei problemelor de voce. Autorul face afirmatia ca eficacitatea si calitatea functionala a vocii se bazeaza in mare parte pe obiceiuri bune de viata, adica pe capacitatea unui individ de a actiona cu un minimum de efort muscular. Tocmai aceasta tensiune ce se manifesta la nivelul corzilor vocale si la nivelul muschilor extralaringali determina aparitia posibila a nodulilor sau a polipilor. El insista asupra reeducarii intregii personalitati si nu numai cea a vorbirii.

In sfarsit, Moore (1976, citat de Herbert, 1990) se apropie simtitor de Perkins si recomanda fiecarui terapeut o cat mai buna cunoastere a psihologiei si fonatiei pentru a realiza la clientii sai o producere a vorbirii cu minimum de efort. Tehnicile care le sugereaza sunt totusi mai putin numeroase si mai putin precise decat cele care le regasim la Boone.

Evolutia terapiei vocii

Pana in prezent postulatele terapiei vocii, atat in Europa, cat si in America, nu au fost riguros analizate. Noua dimensiune de explorat este cea care determina persoana care se prezinta pentru terapie sa considere ca pe un fapt aparitia tulburarilor de voce. In acest context trebuie evaluate consecintele acestei dificultati asupra persoanei si asupra anturajului. Din pacate, aceasta abordare fenomenologica nu a fost cercetata si nu exista studii sistematice.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1227
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site