Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


SUNETELE VORBITE - NOTIUNI DE FIZIOLOGIE A SUNETELOR VORBITE

Logopedie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Importanta aplicarii principiilor didactice in procesul de imbogatire a vocabularului
FRECVENTA TULBURARILOR DE LIMBAJ - SONDAJ LOGOPEDIC
Elemente de fonetica acustica: Inaltimea sunetelor
Aparatul vorbirii
Tratamentul tulburarilor fonologice
Elemente de psihofiziologia limbajului: Teorii ale achizitiei limbajului
SINONIMIA - Sinonimia lexicala si gramaticala
Metode si exercitii folosite in scopul nuantarii vocabularului elevilor
MODALITATI DE DIAGNOSTICARE SI PLANIFICARE A TERAPIEI TULBURARILOR DE LIMBAJ
Familiarizarea cu sunetul „z”

1.      SUNETELE VORBITE

 Litere, litere, sunete, sunete,

Locuitori ai cuvantului”

Nichita Stanescu

NOTIUNI DE FIZIOLOGIE A SUNETELOR VORBITE



Buna intelegere a naturii tulburarilor de limbaj necesita o trecere in revista – fie ea si sumara - a catorva notiuni referitoare la fiziologia si clasificarea sunetelor vorbite. Sumara prezentare care urmeaza se bazeaza, in principal, pe cateva lucrari din domeniile logopediei (M. Gutu, 1975, C. Paunescu, 1976), foneticii (E. Vasiliu, 1965, Al. Rosetti si A. Lazaroiu, 1982) si artei vorbirii scenice (Sandina Stan, 1972) .

Text Box:  Sunetul vorbit are in limba rolul functional de a diferentia cuvintele unele de altele. De pilda, in cuvintele vama, lama, mama, etc. un sunet (v de exemplu) este opus altui sunet (l, m) . El – sunetul vorbit – se deosebeste atat de zgomote cat si de sunetele nevorbite, intalnite in asa – zisa “vorbire” a animalelor, care le serveste acestora pentru a-si manifesta starile emotionale sau a actiona asupra altor animale. Acest lucru rezulta si din figura I. , care lamureste raportul dintre fonem (5), sunet vorbit (4), sunet interjectional sau imitativ (3) si zgomot articulat (2) sau nearticulat (1) .

Sunetele vorbirii, cele mai mici unitati sonore ale limbii, din care se alcatuiesc silabele, cuvintele, propozitiile si frazele, se numesc foneme. Fonemele exista in si prin sunetele concrete (emise) . In scriere, fonemele sunt redate pe cat se poate prin litere. Alfabetul romanesc are 27 de litere, dar sunetele vorbirii in limba romana sunt mai numeroase; totusi, cu ajutorul acestor litere ele pot fi notate.

Aparatul fonator se aseamana cu un claxon de automobil de tip vechi (vezi fig.  2. si  2. a. );

 plamanii corespund pompei;

2. laringele corespunde lamelelor;

3. cavitatea bucala si cavitatea nazala corespund palniei de rezonanta.

Plamanii. Cei doi plamani – cuprinsi in cavitatea toracica – pot fi comparati cu un sac de cauciuc plin cu aer. Ei sunt actionati de muschii expiratori ai cavitatii toracice, muschi care fac ca aerul sa intre si sa iasa din plamani. In timpul inspiratiei, cutia toracica se umfla si coastele – care limiteaza la stanga si la dreapta cavitatea toracica – se indeparteaza, dupa care urmeaza revenirea organelor la starea initiala, in timpul expiratiei. Fonatiunea si accentuarea sunt dependente de coloana de aer expirat.

Plamanii continua cu traheea – un canal rigid, un corp membranos, cu fibre musculare -, la capatul caruia este situat laringele. Aici se produce sunetul laringian.

Text Box:  Text Box:  Laringele (caruia in limbajul comun i se spune beregata) este compus din mai multe bucati cartilaginoase, reunite prin muschi; cartilajul cricoid, cartilajul tiroid, cartilajele aritenoide si cartilajele coniculate. Epiglota inchide laringele, ca un capac.

Coardele vocale (doua coarde superioare si doua coarde inferioare) se afla situate intre cartilajul tiroid si cartilajele aritenoide. Ele sunt formate dintr-o cuta a mucoasei, o lama elastica si un fascicul de muschi. Coardele vocale inferioare – singurele de luat in seama pentru fonatie – sunt puse in vibratie de influxurile cerebrale transmise prin nervul recurent, care este nervul motor al laringelui. Laringele lucreaza insa ca un fluier cu membrane, in care membranele ar fi coardele vocale. Activitatea coardelor vocale este comandata si dirijata de sistemul nervos central. Stimularea lor porneste de la celulele nervoase encefale fonogene (subcorticale), care intra in actiune in mod succesiv. Prin intrarea in actiune succesiva a celulelor nervoase fonogene, care pun in miscare coardele vocale, se explica faptul ca frecventa vocalei, la inceputul si la sfarsitul emisiunii vocale, este joasa.

Sediul motor al vorbirii articulate este situat in aria corticala, a lui Bordmann. Miscarile gurii sunt localizate in aria 6aa si 6ba In cazuri de hemiplegie (adica de paralizie a unei jumatati a corpului datorita lezarii unei parti a caii nervoase motorii), bolnavul nu mai poate articula nici un sunet.

Intre fonatie si auditie exista o stransa legatura; un copil nascut surd este si mut; daca surditatea intervine in timpul copilariei, achizitia vorbirii este intarziata. Experienta a dovedit ca existenta unei imagini auditive sta la baza emisiunii fonice.

Dupa cum am vazut mai sus, laringele nu lucreaza ca un fluier cu membrane, in care aerul expirat ar pune in miscare coardele vocale. Laringele uman poate emite sunete, dar pentru vorbire este necesara colaborarea creierului uman, fapt ilustrat in figurile  3. a-e.

 
Cum functioneaza coardele vocale? Impulsurile pornite din creier sunt transmise de nervul recurent coardelor vocale. Ajuns la fibrilii musculari thiro-ariteno-izi, influxul nervos ii contracteaza si, drept urmare, coardele vocale se indeparteaza una de alta. In felul acesta, glota (portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale) se intredeschide, iar aerul subglotic, iesind din deschizatura practicata, contribuie la deschiderea mai apreciabila a glotei.

 


 

Atunci intervine reactia muschilor thiro-aritenoizi, care apropie coardele si inchid glota. Un nou influx va deschide din nou glota, in felul aratat mai sus, si asa mai departe.      

Faringele - canalul membranos si musculos de forma unei palnii cu varful in jos, care porneste de la cavitatea bucala si sfarseste la esofag si care constituie locul de incrucisare a cailor respiratorii cu calea digestiva – alcatuieste o raspantie si sub alt aspect; de aici aerul expirat este indreptat inspre cavitatea bucala sau inspre cavitatea nazala, ori prin amandoua in acelasi timp, dupa cum valul palatului inchide sau nu una din deschizaturi, ori le lasa pe amandoua deschise.

Cavitatea bucala (gura) se compune din bolta palatului – partea osoasa a boltii – si partea posterioara, moale, numita si palatul moale in opozitie cu palatul tare sau valul palatului. Palatul moale este prelungit cu uvula (omusorul) .

Text Box:  Text Box:  In stare de repaus valul palatului este lasat pe muschiul lingual (pe limba); aerul iese pe nas. Inchiderea cailor nazale se face prin ridicarea valului, cu o miscare de dare inapoi, pe cand peretii faringelui se apropie de val. Bolta si valul palatului joaca un rol important in timpul fonatiunii; articularea unei categorii de consoane (oclusivele) se face pe bolta, pe val sau prin miscarea uvulei (de exemplu r uvular) .

Text Box:  










Text Box:

Bolta este impartita in regiunea anterioara (dentala si alveolara), mediana (palatala) si posterioara (velara) . Marginile boltii sunt atinse de limba in timpul articularii vocalelor.

Se cunosc trei feluri de articulari:

·      alveolare: articularile cu varful limbii lipit de alveole si de dintii incisivi (superiori si inferiori);

·      linguale: articularile executate cu participarea muschiului lingual;

·      labiale: articularile realizate cu participarea buzelor (o si u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p si v sunt consoane labiale)

Maxilarul inferior se indeparteaza si se apropie in timpul fonatiunii de maxilarul superior, dupa cum sunetele emise sunt deschise, semideschise (semiinchise) sau inchise.



Un rol important in fonatie il indeplinesc fosele nazale – culuare osoase pe unde trece aerul respirator. Sunetele emise cu trecerea aerului prin fosele nazale sunt numite nazale.

Fonatiunea se petrece in laringe, prin intrarea in vibratie a aerului expirat. In cavitatea bucala, coloana de aer capata o serie de modificari; acest act poarta numele de articulare.

Articularea se produce deci in cavitatea bucala. Organele ei sunt:

- buzele

- palatul moale (valul palatului)

- maxilarul superior si maxilarul inferior

- limba

- palatul tare (bolta palatului)

- uvula

Punctul de articulare este regiunea        din canalul vocal unde se produce o restrangere sau inchidere (ocluziune).

Sincronismul miscarilor articulatorii permite articularea corecta a sunetelor; orice perturbare a sincronismului produce tulburari in pronuntarea sunetelor vorbite, ca urmare a lipsei de coordonare intre organele articularii (mai sus enumerate) .

Rolurile organelor articularii sunt urmatoarele:

Buzele produc, prin inchidere, oclusivele asa-zis labiale: b, p, m, si, impreuna cu dintii, fricativele (semioclusive) labiodentale: f, v. Consoanele f si v sunt numite labiodentale pentru ca si buzele si dintii iau parte la constrictie.

La articularea vocalelor o, u, ö, ü buzele sunt rotunjite; buzele nerotunjite formeaza vocalele e, i etc.

Maxilarul superior si maxilarul inferior. Dupa cum maxilarele sunt mai mult sau mai putin indepartate unul de altul, vocalele sunt deschise, semideschise (semiinchise) sau inchise. Cand deschizatura este mijlocie, vocala este numita medie. Pentru gradul de deschidere este esentiala pozitia limbii pe palat.

Bolta palatului sau palatul tare. Distingem articulari palatale (pre – medio - si post-palatale) si articularile velare (pre - si post - velare) .

Palatul moale sau valul palatului. Cand valul este lasat in jos, atunci o parte din aer trece in cavitatea nazala si sunetul este intovarasit de vibratii nazale (nazalizat) . Emisiunea consoanelor n si m este intovarasita in mod normal de vibratii nazale; orice vocala poate fi nazalizata odata cu scurgerea aerului prin fosele nazale, in timpul emisiunii vocalice.

Cand valul palatului este ridicat, aerul nu poate trece in cavitatea nazala si articularea este bucala (orala sau pura) . In unele cazuri, din cauza lipsei de coordonare intre miscarile limbii si ale valului palatului se produce o nazalizare anormala.

Limba (sau muschiul lingual) are roluri diferite; ea formeaza un canal stramt pentru articularea fricativelor labiodentale (f si v); pentru laterale (l), limba produce un baraj in partea mediana a boltii palatului si lasa aerul sa treaca pe margini; pentru articularile apicale (latinescul apex “varf”), varful limbii vibreaza ( r ) .

Vocalele sunt deschise, semideschise sau inchise, dupa gradul de deschidere sau de stramtare a canalului dintre muschiul lingual si palat. In timpul articularii vocalelor anterioare sau prepalatale (e, i), varful limbii este dus inainte, iar in articularea vocalelor posterioare sau postpalatale (a, o, u, i) radacina limbii este trasa inapoi.

Ocluziunea produsa de limba poarta doua categorii de numiri, dupa cum luam in considerare organul activ (limba) ori organul pasiv, adica cel atins de limba (bolta palatului, alveolele sau dintii) .

In prima categorie distingem articularile apicale (ocluziunea produsa cu varful limbii) . Articularile apicale sunt de doua feluri:

a) cand varful limbii este indreptat inspre partea anterioara a gurii: d, t, n;

b) cand varful limbii este aplicat intr-un punct al boltii palatului, dar varful este tras inapoi: articularea este denumita cerebrala (sau retroflexa) : n.

In loc de varful limbii, partea posterioara a limbii poate intra in contact cu palatul (articulatii dorsale sau radicale) : k, g, n.

In a doua categorie, distingem articulatiile dentale (limba atinge dintii), alveolare, palatale, velare, uvulare (in aceasta categorie din urma, ocluziunea este facuta cu partea posterioara a limbii) .

Uvula - care are un rol secundar in articulatie – vibreaza in timpul emisiunii sunetelor formate in partea posterioara a gurii.

Text Box:  Sa rezumam cele de mai sus. Expiratia conduce coloana de aer (din plamani) spre laringe (prin trahee), unde, cu ajutorul miscarilor de inchidere si deschidere ale coardelor vocale (de indepartare si apropiere a uneia de alta), aerul vibreaza, dand nastere sunetului. Curentul sonor trecand prin cavitatea bucala (vezi fig.  5) sau prin cavitatile nazale ori prin amandoua deodata, capata un timbru nazal sau nenazal.

Spatiul cuprins intre coardele vocale si buze – numit canal vorbitor – este alcatuit din: coardele vocale, faringele, palatul moale, uvula (omusorul), palatul tare, limba, maxilare, dinti si buze. Unele din aceste organe sunt mobile: coardele vocale, faringele, palatul moale, uvula, limba, buzele si maxilarul inferior. Datorita miscarilor si pozitiilor diferite pe care le iau organele mobile in timpul fonatiunii, canalul vorbitor isi schimba forma si dimensiunile, alcatuind cutii de rezonanta variate, adevarate tipare in care se vor modela sunetele vorbirii. Curentul sonor, strabatand, in expiratie, aceste “tipare”, va capata, dupa forma fiecaruia, alta rezonanta, alt timbru, si va da nastere sunetelor vorbirii: vocale si consoane.

2.VOCALELE

In limba romana sunt sapte vocale: a, e, i, o, u, a, i. Ele se clasifica in functie de urmatoarele trei criterii:

   dupa locul de articulare (sau dupa pozitia limbii) : anterioare (sau prepalatale), mediale si posterioare (sau postpalatale);

   dupa gradul de deschidere a maxilarelor (sau a gurii) : deschise, medii (sau semideschise, ori semiinchise) si inchise;

   dupa participarea buzelor la articulare: labiale (sau rotunjite) si nelabiale (sau nerotunjite) .

Tabelul nr.  

Clasificarea vocalelor limbii romane

  Dupa pozitia limbii




   si a buzelor

Dupa gradul

de deschidere

 a maxilarelor

anterioare  (sau prepa-latale)

mediale  (sau palatale)

posterioare  (sau post-palatale)

neutrale

nelabiale

nelabiale

labiale

nelabiale

deschise

a

medii (semideschise sau semiinchise)

e

a

o

inchise

i

i

u

Pentru a avea o imagine clara a fiziologiei sunetelor vorbite, adica a miscarilor pe care le executa organele vorbirii in timpul emiterii sunetelor, prezentam modul cum variaza canalul vorbitor la formarea fiecarui fonem (vezi figurile care urmeaza) .

La vocalele anterioare sau prepalatale (fig.  6.); rezonatorul se formeaza intre partea anterioara a limbii si partea anterioara a palatului; dosul limbii, ridicandu-se spre partea mijlocie a palatului, lasa un spatiu liber, mai mare, in partea anterioara a cavitatii bucale, spatiu unde se formeaza rezonatorul vocalelor anterioare e, i.

La vocalele mediale (fig.  7), dosul limbii se retrage putin spre partea posterioara a palatului, prelungind astfel rezonatorul in care va intra si partea mediala a limbii si a palatului. Astfel se formeaza vocalele i, a.

Text Box:  Text Box:  La vocalele posterioare sau postpalatale sau velare (fig.  8), dosul limbii se retrage si mai mult spre partea posterioara a palatului, prelungind cu mult rezonatorul, care cuprinde astfel si partea posterioara a dosului limbii si a palatului.

Text Box:  Text Box:



La vocalele posterioare o, u, care se formeaza astfel, rezonatorul se mai lungeste inca si in partea din fata a canalului vorbitor, prin rotunjirea si inaintarea buzelor. De aceea timbrul acestor vocale este tubat, ca si cum ar fi produse de un instrument de suflat.

O sinteza a celor aratate mai sus ne ofera fig.  9., care este de fapt o schema cu indicarea locului de articulare a vocalelor in cavitatea bucala.

Atat din tabelul nr.  , cat si din fig.  9. rezulta ca a este o vocala neutra, din punctul de vedere al locului de articulare (adica nu-i nici anterioara, nici mediala, nici posterioara), iar dupa criteriul de deschidere sau de inchidere a maxilarelor (a gurii), a este singura vocala deschisa.

2.3. CONSOANELE

Consoana propriu-zisa nu este un sunet independent, ci se articuleaza impreuna cu o vocala. Daca pentru vocale rolul important il joaca, dupa cum am vazut, cavitatile supraglotice (rezonatoarele), pentru consoane, dimpotriva, hotaratoare sunt miscarile muschiului lingual.

O clasificare a consoanelor limbii romane este redata in tabelul 2.

Dintre sunetele limbii romane, numai m si n (vezi fig.  10 si  11) sunt nazale; toate celelalte sunt orale (sau bucale), lipsite de timbru nazal. Sunetele nazale capata acest timbru datorita faptului ca la rostirea lor valul palatului coboara, lasand cale libera coloanei sonore sa treaca prin cavitatile nazale. La rostirea tuturor celorlalte sunete – numite orale sau bucale – valul palatului se ridica si, lipindu-se de peretele posterior al faringelui, inchide drumul coloanei sonore spre cavitatile nazale.

Dupa cum se vede si din tabelul nr.  2, consoanele nesonante – cu exceptia surdelor t si h – se prezinta in perechi, adica surde si sonore. Figurile  12 si  13 ilustreaza faptul ca ele se formeaza in acelasi loc si in acelasi mod, numindu-se din acest motiv consoane omorganice.

Tabelul 2

NOTA: In fonetica k - g, corespund sunetelor ce se scriu chi - ghi; č - ğ corespund sunetelor ts - dj, care, combinandu-se cu vocalele este si i, se scriu ce, ci, ge, gi. Litera este din alfabet se noteaza cu k. „In mod obisnuit se spune ca sunetele sunt sonore sau nesonore (cu voce sau fara voce), desi cel mai corect ar fi sa se spuna ca exista sunete cu voce tare si sunete pronuntate cu voce soptita. Nici denumirea de sunete surde nu ni se pare potrivita, pentru ca surditatea se refera la receptie (auditie), nu la emisie (pronuntare) „ (C. Paunescu, 1976, p. 227) . Desi suntem de acord cu autorul aici citat, pastram totusi in acest tabel denumirile traditionale, cele pe care le utilizeaza Gramatica limbii romane.

Un rezumat al celor spuse mai sus cu privire la sunetele vorbite – ale caror expresii grafice sunt literele cuprinse in cele doua tabele care sintetizeaza criteriile lor de clasificare – l-ar putea constitui descrierea fenomenelor romanesti in limbajul foneticii descriptive. (E. Vasiliu, 1965) :

Text Box:  Text Box:

a este vocala deschisa, nelabializata, centrala (In legatura cu aceasta din urma caracteristica Al. Rosseti si A. Lazaroiu – 1982. p. 72 – sunt de parere ca ”a este o vocala neutra, nu centrala, cum o clasifica Gramatica limbii romane si, conducandu-se dupa ea, si alti autori);

Text Box:

a este vocala neutra, nelabializata, deschisa

a este vocala medie, nelabializata, centrala;

b este consoana oclusiva, labiala orala sonora;

c este consoana oclusiva, velara orala surda;

d este consoana oclusiva, dentala orala sonora;

e este vocala medie nelabializata anterioara;

f este consoana fricativa labiodentala orala surda;

g este consoana oclusiva velara orala sonora;

h este consoana fricativa velara orala surda;

i este vocala inchisa, nelabiala centrala;

j este consoana fricativa, anteropalatala orala sonora;

l este consoana lichida laterala dentala orala sonora;

m este consoana oclusiva labiala nazala sonora;

n este consoana oclusiva dentala nazala sonora;

Text Box:

o este vocala medie labializata posterioara;    

p este consoana oclusiva labiala orala surda;

r este consoana lichida vibranta dentala orala sonora;

s este consoana fricativa dentala orala surda;

s este consoana fricativa anteropalatala orala surda;

t este consoana oclusiva dentala orala surda;

t este consoana semioclusiva dentala surda;

u este vocala inchisa, labializata posterioara;

v este consoana fricativa labio-dentala orala sonora;

z este consoana fricativa dentala orala sonora;

i este vocala inchisa, nelabializata centrala;

č este consoana semioclusiva, anteropalatala orala surda;

ğ este consoana semioclusiva, orala sonora;








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2784
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site