Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

CURS FOTBAL

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Mijloace fizioterapeutice de refacere
INTRODUCERE IN OLIMPISM
ISTORICUL INOTULUI
Lansarile de joc pentru linia de treisferturi
Modelul de concurs sportiv: Prognoza performantei si graficele competitiei. Componentele modelului si modelarea.
FEDERATIA INTERNATIONALA DE GIMNASTICA SCRISOAREA RITMICII NR. 29
Demersul metodologic privind dezvoltarea vitezei
Planificarea antrenamentului sportiv
Concepte, analiza, terminologie. Criterii ale selectiei
Dezvoltarea mobilitatii, a calitatilor motrice combinate si complexe.

CURS FOTBAL



LOVIREA MINGII CU CAPUL

In jocul de fotbal, lovirea mingii cu capul este aproape tot atat de fireasca ca si lovirea mingii cu piciorul. Regulamentul jocului permite jucarea mingii cu orice parte a corpului (mai putin cu mana), lasand deci posibilitatea jucarii si cu capul. Valoarea practica a acestui procedeu consta, indeosebi, in continutul sau tactic, lovirea mingii cu capul putand deveni, in raport cu cerintele fazei, o pasa la distanta mica sau medie, o degajare la centrarile efectuate de adversar si de cele mai multe ori, o lovitura directa catre poarta.

Elementele comune tuturor procedeelor de lovire a mingii cu capul sunt :

º                        pozitia pentru luarea elanului;

º                        miscarea trunchiului dinainte inapoi si revenirea pentru aplicarea loviturii;

º                        pozitia bratelor;

º                        revenirea la pozitia normala;

º                        privirea.

Clasificarea loviturilor cu capul se poate face din mai multe puncte de vedere :

A. Din punct de vedere al pozitiei pe care o are jucatorul in momentul lovirii, procedeele sunt :

a) Lovirea mingii cu capul de pe loc.

b) Lovirea mingii cu capul din alergare (fara desprindere de la pamant)

c) Lovirea mingii cu capul din saritura cu bataie pe un picior sau bataie pe ambele picioare.

d) Lovirea mingii cu capul din plonjon.

B. Din punct de vedere al directiei :

a) Lovirea mingii cu capul - inainte (jos, razant, cu bolta).

b) Lovirea mingii cu capul - lateral

c) Lovirea mingii cu capul - inapoi.

1. Lovirea mingii cu capul de pe loc, cu picioarele pe aceeasi linie - pozitia initiala este cu picioarele usor departate (la nivelul umerilor). Miscarea de lovire se compune din doua faze : prima coincide cu o usoara flexare a genunchilor insotita de inclinarea trunchiului inapoi, bratele sunt duse inaintea corpului putin flexate din articulatia cotului si relaxate, privirea urmareste traiectoria mingii cu corpul relaxat; a doua faza incepe cu revenirea brusca a trunchiului dinapoi-inainte prin extensia gleznelor si genunchilor, precum si contractarii energice a musculaturii abdominale si a muschilor cefei, bratele executa o miscare inversa cu trunchiul (pendulare energica dinainte-inapoi), capul executa (in acelasi timp cu trunchiul) o miscare inainte lovind mingea cu putere, muschii gatului fiind incordati.

Un aspecte important il constituie momentul aplicarii loviturii - fruntea va lua contact cu mingea in momentul in care trunchiul in pendularea sa dinapoi-inainte, se apropie de verticala (trunchiul este in avand maxim).

Utilizare tactica:        

?                      in transmiterea mingii cu precizie la partener si la finalizare.

Greseli frecvente:      

?                      picioarele nu sunt departate la nivelul umerilor pentru a avea o baza de sustinere mai mare; extensia trunchiului pe bazin nu este suficient de ampla, iar flexia trunchiului pe bazin nu se face cu miscare brusca pentru a se da intensitate (forta) loviturii; bratele nu sunt folosite suficient pentru echilibrare; lovirea nu se face cu fruntea.

2. Lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior inainte - pendularea trunchiului dinainte-inapoi, revenirea brusca dinapoi-inainte, miscarea bratelor, precum si momentul aplicarii loviturii, sunt asemanatoare cu cele executate la procedeul descris anterior. Deosebirea consta in pozitia picioarelor - cu un picior inainte, trunchiul este usor rasucit din articulatia coxo-femurala spre partea piciorului dinapoi. Initial, centrul de greutate se afla pe piciorul dinapoi, dar odata cu revenirea trunchiului inainte centrul de greutate trece pe piciorul dinainte. Lovirea se produce tot in momentul cand trunchiul (in miscarea sa de revenire) se apropie de verticala corpului.

Pozitia cu un picior inainte ofera corpului o stabilitate si un echilibru mai mare in momentul loviturii; forta imprimata mingii se mareste.

Utilizare tactica:        

?                      in transmiterea mingii cu precizie la partener si la finalizare.

Greseli frecvente:      

?                      nu se rasuceste trunchiul din articulatia coxo-femurala spre partea piciorului dinapoi; centrul de greutate nu se muta pe piciorul dinainte.

3. Lovirea mingii cu capul, de pe loc, spre lateral - transmiterea laterala a mingii venita din fata se face, de asemenea, cu mijlocul fruntii sau cu partea suturii temporo-parietale. Deosebirea fata de cele doua procedee descrise mai sus consta in miscarea accentuata de rasucire a trunchiului din articulatia coxo-femurala. Trunchiul si capul sunt inclinate inapoi si rasucite in directia dorita. Concomitent se flexeaza picioarele din genunchi si glezne, ele fiind intoarse in directia respectiva. Daca vrem sa trimitem mingea spre dreapta, se aseaza picioarele in fandare spre dreapta in asa fel incat piciorul drept sa fie inainte.

Utilizare tactica:        

?                      in schimbarea directiei de atac.

Greseli frecvente:      

?                      contactul cu mingea nu se face intotdeauna cu fruntea sau partea suturii temporo-parietale; viteza cu care vine mingea nu este direct proportionala cu viteza de rasucire a trunchiului si capului si de aceea uneori se rateaza lovirea.

4. Lovirea mingii cu capul de pe loc spre inapoi - este un procedeu folosit destul de rar. Jucatorul, stand pe loc, cu picioarele putin departate, flexeaza genunchii si gleznele mai pronuntat. In acelasi timp trunchiul si capul se inclina usor inapoi pe spate, in asa fel incat suprafata fruntii sa fie orientata in plan orizontal. In momentul in care mingea ia contact cu fruntea, se executa o extensie puternica a genunchilor si gleznelor, precum si o impingere rapida din sold. Lovitura poate fi amplificata printr-o miscare suplimentara a capului. Privirea urmareste permanent mingea si traiectoria ei.

Utilizare tactica:        

?                      in schimbarea directiei de atac.

Greseli frecvente :

?                      contactul cu mingea se face prin vertex si nu prin frunte sau partea occipitala; viteza de ducere a capului pe spate conditioneaza directia si traiectoria mingii.

5. Lovirea mingii cu capul, din saritura, cu bataie pe un picior - se compune din miscari complexe si dificile, mai ales atunci cand se executa cu adversar. Un rol foarte important in executarea acestui procedeu il joaca coordonarea miscarilor si echilibrul. Miscarea de lovire incepe cu luarea elanului, adica alergarea efectuata de jucator din punctul de plecare pana in momentul ultimului pas, respectiv piciorul de bataie. Urmeaza flexarea pronuntata a genunchiului, dupa care se efectueaza bataia. Piciorul de bataie, flexat din glezna si genunchi, se extinde cu putere si in acest moment corpul se desprinde de pamant. In aer trunchiul formeaza un arc usor indoit spre spate. In timpul zborului, trunchiul incepe sa se incline spre spate. Ajungand la punctul maxim al sariturii, trunchiul executa brusc o miscare dinapoi-inainte, iar capul loveste mingea cu fruntea. Dupa lovire urmeaza aterizarea care se face pe ambele picioare, la inceput printr-o flexare elastica a genunchilor si gleznelor, urmata de revenirea la pozitia normala. Alegerea momentului potrivit pentru executarea sariturii este foarte importanta pentru efectuarea acestui procedeu.

Utilizare tactica:        

?                      in jocul aerian; in atac - pasa - tras la poarta; in aparare - respingerea atacului advers.

Greseli frecvente:      

?                      lipsa de coordonare intre desprindere si momentul lovirii mingii; lovirea mingii cu ochii inchisi; mingea nu este lovita cu fruntea; ignorarea dificultatilor create de adversar ( dezechilibru, teama) fapt ce ingreuneaza precizia executiei.

6. Lovirea mingii cu capul din saritura cu bataie pe ambele picioare - se executa atunci cand adversarul se afla in imediata apropiere. Din pozitia initiala, se executa o usoara genuflexiune a ambelor picioare, concomitent cu ducerea bratelor inapoi; trunchiul usor inclinat inainte. Printr-o puternica balansare inainte a bratelor si extensia puternica a gleznelor si genunchilor, jucatorul se desprinde de pamant. Lovirea mingii are loc fie in timpul inaltarii corpului, fie la punctul maxim al sariturii.

Utilizare tactica:        

?                      in jocul aerian; in atac si aparare in contextul crizei de spatiu si de timp.

Greseli frecvente:      

?                      aceleasi ca la procedeul de lovire a mingii cu capul din saritura cu bataie pe un picior.

7. Lovirea mingii cu capul, din alergare - este un procedeu mai greu de executat, dificultatea constand in faptul ca mingea trebuie lovita in timpul deplasarii (de multe ori in viteza maxima). Tehnica este identica cu cea a lovirii cu capul de pe loc, cu un picior inainte. Lovirea se executa in momentul cand mingea si jucatorul, aflati in miscare, se intalnesc intr-un punct. Mingea trebuie lovita cu fruntea, iar planul fruntii trebuie sa fie perpendicular pe directia lovirii (mentionam ca mingea este lovita de jucatorul care alearga normal si deci nu executa o desprindere sau o saritura). Lovirea mingii cu capul din alergare va trebui sa preocupe in mai mare masura pe tehnicieni, deoarece miscarea si, in special, viteza vor caracteriza executiile tehnico-tactice ale jocului de fotbal in viitor.

Utilizare tactica:        

?                      la intrarea in posesia mingii; la pastrarea mingii prin demarcari; in finalizare (pasa - tras la poarta); in 'deviere' cu rol deosebit in marirea tempoului de joc.

Greseli frecvente:      

?                      coordonarea alergarii cu momentul lovirii mingii nu se face corespunzator situatiilor; jucatorii nu anticipeaza directia pe care doresc sa o transmita mingii si nu lovesc cu suprafata care este indicata in procedeul respectiv.

8. Lovirea mingii cu capul, din plonjon - este procedeul cel mai dificil de executat in cadrul lovirii cu capul. Se realizeaza, de obicei, din alergare cu bataie pe un picior. In ansamblu, acest procedeu se compune din 6 faze: elanul, ghemuirea, bataia, zborul, lovitura propriu-zisa si aterizarea.

Elanul reprezinta o alergare treptat accelerata pe o distanta de 3-4 m in care ritmul nu trebuie intrerupt.

Ghemuirea rezulta din coborarea centrului de greutate. Corpul, sprijinindu-se pe piciorul de bataie, executa o usoara flexie din trunchi. Faza de ghemuire are rolul de a pune in tensiune lanturile musculare care vor efectua contractia 'balistica' ce va proiecta corpul spre minge.

Bataia consta dintr-o contractie energica a lantului muscular al triplei extensii. In acelasi timp, lanturile musculare antagoniste de la trunchi si membre inferioare indeplinesc o activitate 'de cedare' determinand, prin actiunea lor si cu marele aport al analizatorului vizual care apreciaza traiectoria mingii, directia corecta a capului, in indeplinirea actiunii. Rolul muschilor antagonisti nu se limiteaza numai la aceasta actiune; ei contribuie si la solidarizarea capului, gatului si trunchiului intr-un bloc unic care sa loveasca mingea.

Zborul se efectueaza pe o traiectorie variata in functie de elan si bataie. Corpul este usor aplecat inainte, cu bratele intinse lateral pentru mentinerea echilibrului, capul usor flexat iar privirea orientata catre minge.

Lovirea mingii se face cu fruntea, fiind osul cel mai plat, asigurand in felul acesta o suprafata de lovire mai mare. Forta de soc este asigurata de inertia de miscare a corpului. In timpul zborului, muschii antagonisti ai gatului, pe baza informatiilor furnizate de analizatorul vizual, corecteaza directia capului pentru ca lovirea sa se execute pe directia voita.

Revenirea la sol se poate face prin cadere (umar, trunchi, coapsa, gamba), iar alteori cu amortizare pe brate, piept, coapsa, gambe, in functie de pozitia corpului dupa lovire.

Utilizare tactica:

?                      in aparare - respingerea mingii; in atac - finalizare (tras la poarta).

Greseli frecvente:      

?                      nu se foloseste elanul in efectuarea zborului; jucatorii sunt, de cele mai multe ori, preocupati de zbor si aterizare si nu de lovirea propriu-zisa a mingii; se tin ochii inchisi in lovire.

 

 

ARUNCAREA MINGII DE LA MARGINE

Este un element tehnic specific jocului de fotbal a carui executie trebuie sa tina cont de regulamentul de joc.

Procedeele specifice acestui element tehnic sunt:

Ø                         aruncarea mingii de la margine, de pe loc;

Ø                         aruncarea mingii de la margine, cu elan.

1.      Aruncarea mingii de la margine, de pe loc – se poate realiza:

a)                  Cu picioarele pe aceeasi linie – jucatorul tine mingea cu ambele maini, cu degetele rasfirate. Urmeaza ducerea bratelor flexate prin inainte sus, pe deasupra capului, pana trec de axa verticala a corpului. Concomitent cu miscarea bratelor, trunchiul se inclina pe spate, iar picioarele se flexeaza din genunchi. Aceasta succesiune de miscari se executa relaxat, fara incordare. Executia se continua cu flexarea exegetica a corpului inainte, pornita din glezne si genunchi. Cu ducerea rapida a bratelor dinapoi-inainte. Aruncarea mingii se realizeaza cand ea se gaseste deasupra capului. Greutatea corpului in tot timpul miscarii este repartizat uniform pe ambele picioare.

b)                  Cu un picior inainte – cuprinde aceleasi miscari ca la procedeul descris mai sus. Deosebirea consta in pozitia picioarelor care sunt usor departate, oblic inainte unul fata de celalalt, adica intr-o pozitie de usoara fandare. Greutatea corpului este repartizata pe piciorul dinapoi si numai in momentul inceperii actiunii, greutatea corpului trece pe piciorul dinainte.

Acest procedeu asigura o stabilitate mai mare executantului, precum si posibilitatea de a arunca mingea la distanta datorita impulsiei puternice a piciorului dinapoi.

Utilizare tactica:

E                      la aruncarea de la margine nu exista in prima faza pozitia de ofsaid; mingea fiind aruncata cu mainile, presupune o precizie mai mare si posibilitatea efectuarii unor combinatii tactice la distante mari fata de linia de margine.

Greseli frecvente:

E                      mingea este aruncata cu o singura mana sau nu este dusa pe deasupra peste cap; ambele picioare nu sunt pe pamant in momentul aruncarii; pentru procedeul cu un picior inainte poligonul de sustinere este prea mic sau piciorul din spate se ridica de la sol.

2. Aruncarea mingii de la margine cu elan – se executa dupa o alergare de 4-5 m care se accelereaza treptat timp in care mingea este tinuta in dreptul trunchiului. La 1-2 m de momentul aruncarii mingea se ridica deasupra capului. Datorita elanului se poate intampla ca miscarea sa se termine cu caderea corpului in sprijin pe brate. In rest, acest procedeu nu difera prea mult de tehnica aruncarii de pe loc.

Utilizare tactica:

E                      poate surprinde adversarul, mai ales in apropierea portii acestuia, datorita distantei la care mingea este aruncata.

Greseli frecvente:

E                      mingea este aruncata cu o singura mana; mingea nu este dusa pe deasupra peste cap; ambele picioare nu sunt pe pamant in momentul aruncarii.

     ELEMENTE THNICE DE PASTRARE  



A MINGII

a)       PROTEJAREA MINGII

Protejarea mingii este elementul tehnic prin care jucatorul pastreaza mingea ferind-o de interventia adversarului.

Protejarea este combinata si cu alte elemente tehnice (conducere – preluare – fenta etc.), fapt ce da un caracter mai complex miscarii.

Procedeele tehnice de protejare a mingii sunt:

ð                         protejarea mingii pe loc: compusa dintr-o succesiune de miscari executate de atacant cu corpul si picioarele astfel icat sǎ se afle in permanentǎ intre adversar si minge; un rol important – bratele pentru protejare;

Utilizare tactica:

E                      pǎstrarea mingii cand nu se poate inainta; impotriva presingului.

Greseli frecvente:

E                      se impinge adversarul.

ð                         protejarea mingii in timpul conducerii: folosit de jucatorul care se deplaseaza cu mingea.

Utilizare tactica:

E                      pǎstrarea migii in scopul gǎsirii unor solutii eficiente si schimbarea directiei de atac.

        Greseli frecvente:

E                      corpul nu are pozitie medie pentru stabilitate; bratele sunt prea depǎrtate.

b)      CONDUCEREA MINGII

Reprezinta elementul tehnic indispensabil jocului individual. In fotbalul modern insa, va trebui limitata folosirea conducerii mingii ca fiind un element care contribuie la incetinirea jocului.

Se deosebesc trei procedee tehnice pentru conducerea mingii:

ð                         conducerea mingii cu interiorul labei piciorului: mingea este impinsa de jucator pe partea interioara a labei piciorului ,deci in aceeasi suprafata cu care se executa lovirea mingii cu siretul interior;

ð                         conducerea mingii cu exteriorul labei piciorului: laba piciorului este relaxata si aproape acopera mingea, suprafata de conducere devenind mai mare;

ð                         conducerea mingii cu siretul plin: mingea este impinsa inainte cu mijlocul siretului.

Utilizare tactica:

E                      in scopul schimbǎrii directiei de atac; pentru depǎsirea adversarului.

        Greseli frecvente:

E                      se imprimǎ miscare ’’retro’’; se depǎrteazǎ prea mult mingea de picior; trunchiul este prea rigid; privirea este orientatǎ numai in pǎmant.

c)        MISCAREA INSELATOARE

Este elementul tehnic a carui executie se bazeaza pe numeroase calitati motrice si deprinderi tehnico-tactice de baza.

Procedee tehnice:

ð                         miscare inselatoare cu trunchiul din pozitie statica si din deplasare: se executa prin inclinari dreapta, stanga, picioarele usor departate, cu centrul de greutate trecut alternativ de pe un picior pe celalalt;

ð                         miscare inselatoare cu piciorul din pozitie statica si din deplasare: se executa prin miscari ale piciorului care controleaza mingea lasand impresia de transmitere a acesteia intr-o alta directie decat cea pe care si-a propus-o;

ð                         miscare inselatoare cu capul: exprima pozitia privirii fata de coechipieri si adversar.

Utilizare tactica:

E                      depǎsiri individuale; pentru mentinerea posesiei migii; schimbarea directiei de joc.

        Greseli frecvente:

E                      miscǎrile nu au expresivitate; nu este sesizat momentul surprinderii adversarului; se divulgǎ intentia de miscare inselǎtoare.

           TEHNICA JOCULUI PORTARULUI

Dupa cum am mai definit in capitolul anterior, prin tehnica jocului de fotbal se intelege ansamblul mijloacelor specifice in forma si continut, prin intermediul carora jucatorii realizeaza pe de o parte actiunile cu mingea (controlul, circulatia acesteia si marcarea golurilor), iar pe de alta parte, manevrele (cu si fara minge) necesare actionarii si cooperarii eficiente, rationale, in vedere atingerii scopului urmarit.

Datorita specificului postului, jocul portarului prezinta urmatoarele elemente tehnico-tactice:

Ø            Pozitia fundamentala:

§         inalta

§         medie

§         joasa

Ø            Deplasarile in teren

§         in poarta

§         in suprafata portii

§         in careul de 16,5 m

Ø            Prinderea mingii

§         de pe loc

§         din deplasare

§         cu plonjon

§         fara plonjon

Ø            Blocarea mingii

Ø            Devierea mingii

Ø            Boxarea mingii:

§         perpendicular pe poarta

§         paralel cu poarta

§         devierea mingii

Ø            Repunerea mingii in joc

§         cu mana

§         cu piciorul

Tehnica portarului cuprinde:

1.      POZITIA FUNDAMENTALA

ª           inalta

ª           medie

ª           joasa

2.      DEPLASARILE IN TEREN

ª           porniri – opriri

ª           cu pas adaugat

ª           cu pas incrucisat

ª           alergare inainte – inapoi (cu spatele) pe 10-15 m

ª           schimbari de directie in alergare

ª           intoarceri

ª           sarituri pe unul sau pe ambele picioare cu sau fara elan

ª           caderi – ridicari (plonjon)

3.      PRINDEREA MINGII

ª           venita din fata pe jos, fara plonjon

ª           venita pe jos din lateral, fara plonjon

ª           venita la inaltimea genunchiului, fara plonjon

ª           venita la inaltimea abdomenului, fara plonjon




ª           venita la inaltimea pieptului, fara plonjon

ª           cu traiectorie inalta, fara plonjon

ª           venita pe jos din lateral, cu plonjon

ª           cu traiectorie inalta, cu plonjon

4.      BLOCARA MINGII

ª           la picior

ª           din drop

5.      BOXAREA MINGII

ª           de pe loc

ª           din saritura de pe loc

ª           din saritura cu elan

ª           din plonjon

Acest procedeu se executa atat cu o mana cat si cu doua maini.

6.      DEVIEREA MINGII

ª           de pe loc

ª           din saritura

ª           din plonjon

Acest procedeu se executa atat cu o mana cat si cu doua maini.

7.      REPUNEREA MINGII IN JOC

ª           cu mana prin lansarea de jos (ca la popice)

ª           cu mana prin aruncare pe deasupra umarului

ª           cu mana prin lansare laterala (ca la disc)

ª           cu mana prin rotarea bratului (rotativ)

ª           cu piciorul de pe sol

§         de pe loc

§         din rostogolire

ª           cu piciorul din demi-vole (drop)

ª           cu piciorul din vole (din mana)

DESCRIEREA ELEMENTELOR TEHNICE

POZITIA FUNDAMENTALA

In asteptarea mingii, portarul trebuie sa ia o pozitie cat mai convenabila pentru prindere, boxare, deviere, cat si pentru iesirea din poarta. Trunchiul usor aplecat inainte din solduri, picioarele departate la nivelul umerilor, genunchii flexati si impinsi inainte. Bratele lasate in jos, dar flexate din coate la un unghi de circa 45°; palmele orientate in jos, privirea indreptata in permanenta spre minge.

Utilizare tactica:

º            din aceasta pozitie portarul poate intreprinde cu usurinta orice miscare pentru a interveni cu eficienta asupra mingii.

Greseli frecvente:

º            greutatea corpului nu este repartizata egal pe ambele picioare;

º            corpul nu se afla intr-o pozitie joasa – genunchii nefiind flexati suficient si orientati pe directia mingii.

DEPLASARILE IN TEREN

Deplasarea in teren face parte din tehnica jocului portarului fara minge. Aceasta se compune din : mers (variante de mers), alergare (variante de alergare), pe fondul careia se pot realiza sarituri pe un picior sau pe ambele picioare, caderi, ridicari.

Aceste deplasari sunt conditionate de adversar, pe de o parte, si de distanta la care trebuie sa intervina portarul, pe de alta parte. Ele se fac dintr-o pozitie joasa, cu pasi marunti pentru a putea interveni oricand asupra mingii cu eficienta.

In privinta caderilor si ridicarilor de la pamant, mentionam ca au o tehnica speciala prin care se inlatura miscarile inutile pentru a mari eficienta interventiei asupra mingii.

Utilizarea tactica

º            contribuie la rezolvarea cu eficienta a celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul portarului (prinderea mingii, blocarea – boxarea – devierea si repunerea mingii in joc).

Greseli frecvente

º            nu se apreciaza corect de catre portar distanta pana la minge;

º            nu se apreciaza corect traiectoria mingii in situatiile de deviere si boxare;

º            deplasarea se face cu pasi mari, fapt pentru care portarul nu poate efectua rapid eventualele schimbari de directie.

PRINDEREA MINGII

a) Prinderea mingii venita pe jos, din fata, fara plonjon

La mingiile care vin pe jos si direct din fata, portarul se aseaza pe directia de sosire a mingii in pozitia fundamentala. Este cunoscut faptul ca mingea rostogolita sau venita razant cu solul poate fi prinsa in doua feluri :

-         stand intr-un genunchi

-         cu picioarele paralele si intinse.

Pentru a se realiza acest procedeu de prindere a mingii, portarul trebuie sa-si intrebuinteze, in mare masura, tot corpul. Membrele superioare au rolul cel mai activ, fiind segmentele care realizeaza prinderea mingii. Pana la prinderea mingii, portarul adopta o pozitie statica corespunzatoare prinderii mingiilor joase, caracterizata printr-o aplecare mai mult sau mai putin accentuata a trunchiului inainte, in functie de modul cum vine mingea, cu bratele intinse in fata picioarelor si palmele orientate spre directia mingii.

Utilizare tactica

º            poate repune mingea in joc cu usurinta si rapiditate.

Greseli frecvente

º            indoaie genunchii inainte, fapt ce contribuie la ricosarea mingii;

º            picioarele nu sunt suprafete apropiate, astfel ca mingea poate trece printre ele.

In ceea ce priveste pozitia trunchiului si a bratelor este aproape identica cu cea amintita la procedeul descris mai sus. Greutatea corpului este trecuta aproape in intregime asupra piciorului de sprijin, puternic flexat din genunchi pana aproape de sol, rasucit lateral si asezat in apropierea genunchiului piciorului de sprijin. Bratele sunt intinse spre pamant, intre cele doua picioare, intampina mingea si o conduc de-a lungul palmelor si antebratelor spre torace, respectiv pana la abdomen, mingea fiind prinsa ca intr-un cuib.

Utilizarea tactica

º            se poate repune mingea in joc cu usurinta si rapiditate.

Greseli frecvente

º            genunchiul piciorului rasucit pe sol nu este aproape de piciorul de sprijin si uneori se gaseste mult prea avansat, ingreunand prinderea mingii.

b) Prinderea mingii venita pe jos din lateral, fara plonjon

Portarul executa, in prealabil, o deplasare laterala prin pasi adaugati sau incrucisati. Urmeaza miscarile descrise anterior, care sunt identice.

c) Prinderea mingii venita la inaltimea genunchiului, fara plonjon

Portarul flexeaza genunchii, apleaca trunchiul inainte, bratele sunt intinse la intampinarea mingii, usor indoite din articulatiile cotului. Degetele rasfirate, iar palmele orientate spre minge. Mingea, in momentul contactului cu palmele, este dusa la piept si, concomitent, trunchiul isi revine la pozitia normala.

d) Prinderea mingii venita la inaltimea abdomenului, fara plonjon

In momentul apropierii mingii, genunchii se flexeaza si trunchiul se apleaca inainte. Concomitent cu aceste miscari bratele se flexeaza din articulatia cotului, palmele orientate spre interior, degetele rasfirate. Cand mingea atinge corpul, in regiunea abdominala, se produce o retragere a abdomenului necesara amortizarii fortei mingii. Pieptul vine deasupra mingii si, impreuna cu coatele si palmele, formeaza o cavitate, de unde aceasta nu mai poate ricosa.

e) Prinderea mingii venita la inaltimea pieptului, fara plonjon

Portarul se ridica usor pe varful picioarelor in extensie, o mana folosindu-se dedesubtul mingii, cealalta deasupra ei. Daca mingea vine la inaltimea capului, a fetei, portarul va executa o saritura usoara, blocand astfel mingea tot la piept.

f) Prinderea mingii cu traiectorie inalta, fara plonjon

Picioarele sunt departate, genunchii usor flexati, bratele sunt ridicate oblic deasupra capului si in sus. Degetele, rasfirate, cele mari aproape ca se ating. Contactul cu mingea coincide cu trecerea greutatii pe piciorul din spate, iar privirea este indreptata spre minge.

Utilizare tactica

º            in declansarea mai usoara a contraatacului

Greseli frecvente

º            deplasarea nu se face cu pasi marunti si in pozitie joasa;

º            genunchii nu sunt bine intinsi;

º            nu exista o coordonare perfecta intre momentul prinderii mingii si retragerea abdomenului;

º            portarul sta pe calcaie in momentul prinderii mingii si nu se ridica usor pe varfuri, intampinarea mingii se face cu pieptul scos, ingreunand astfel amortizarea mingii;

º            departarea coatelor de trunchi este prea mare;

º            contactul cu mingea nu se ia cu ambele palme in acelasi timp;

º            mingea nu se aduce la piept dupa prindere.

g) Prinderea mingii venita pe jos din lateral, cu plonjon

Plonjonul este un alt element tehnic specific jocului portarului si consta din aruncarea corpului pentru a prinde sau respinge, care vine cu forta si lateral fata de pozitia portarului. Plonjonul este indicat in toate cazurile in care portarul nu poate sa prinda mingea din pozitie statica sau din deplasare. Portarul se desprinde de la sol, prinde sau respinge mingea in timpul sau dupa un zbor, in aer sau prin alunecare pe sol.



Corpul ruleaza pe: gamba, coapsa, sold, partea laterala a toracelui si bratul din directia plonjonului. O palma se interpune intre minge si poarta, iar cealalta acopera mingea.

h) Prinderea mingii venita cu traiectorie inalta, cu plonjon

Trunchiul si bratele se intind catre directia de venire a mingii. Prinderea se efectueaza ca si la plonjonul descris mai sus. Caderea corpului se face pe partile laterale. Dupa prindere urmeaza ridicarea de la pamant.

Utilizare tactica

º            castigarea de spatiu si timp pentru intrarea in posesia mingii;

º            la actiunile de finalizare ale adversarului terminate cu sut puternic si prin surprinderea spre poarta.

Greseli frecvente

º            contactul cu solul nu se face cu partea laterala a corpului: gamba – coapsa – sold – torace - brat;

º            plonjonul se executa in directia barelor portii; de aici si pericolul de accidentare.

BLOCAREA MINGII

Nu este vorba de un plonjon propriu-zis, intrucat nu exista faza de zbor. Corpul, in caderea laterala, se rostogoleste la pamant. Solul este atins rand pe rand de marginea laterala a labei piciorului aflat in directia blocarii, gamba piciorului, coapsa, soldul, apoi partea laterala a toracelui si, in cele din urma de bratele intinse paralel cu mingea. Mingea este prinsa in partea ei dinapoi de palma mainii aflata jos, iar sus de palma mainii aflata deasupra, impiedicand astfel ricosarea. Blocarea trebuie sa se faca intr-o directie perpendiculara pe directia alergarii.

Utilizare tactica

º            inlatura posibilitatea adversarului de a-si pregati momentul transmiterii mingii spre poarta prin micsorarea unghiului fata de poarta si accelerarea executiei.

Greseli frecvente

º            portarul nu apreciaza bine momentul cand adversarul si-a departat mingea de picior si, de cele mai multe ori se accidenteaza;

º            contactul cu mingea nu se ia cu palmele, favorizand ricosarea mingii sau accidentarea portarului la cap.

BOXAREA MINGII

Se face in cazul unor mingi care se indreapta spre poarta sau trec paralel cu poarta.

Bataia se face pe un picior, concomitent cu intinderea rapida a bratelor (bratului), cu pumnii stransi (pumnul strans). In punctul maxim al sariturii se executa lovirea mingii, privirea urmarind mingea.

Utilizare tactica

º            acest procedeu este folosit frecvent in suprafata portii, unde numarul jucatorilor, care iau parte la actiune este foarte mare. Neexistand pozitie de ofsaid la cornere si aruncarea de la margine, prinderea mingii este mult ingreunata de aglomerarea jucatorilor in fata portii.

Greseli frecvente

º            lipsa de coordonare intre elan, miscarea bratelor si lovirea mingii;

º            lovirea mingii se face cu bratele (bratul) intinse, fapt ce diminueaza forta de lovire.

DEVIEREA MINGII

 

Acest procedeu de schimbare a directiei mingii este unul din cele mai eficiente procedee folosite de portar. Mingea este impinsa cu partea proximala a palmei. De multe ori devierea mingii in acest mod este urmata de un plonjon determinat de inertia miscarii, care cere o rapida interventie rapida. Orice executie de acest fel este insotita de o extensie mai mult sau mai putin accentuata a trunchiului.

Utilizare tactica

º            cand mingea nu poate fi prinsa. Este o interventie de ultim moment pentru a evita intrarea mingii in poarta.

Greseli frecvente

º            nu foloseste deplasarea cea mai adecvata in indepartarea pericolului prin acest procedeu;

º            in momentul contactului cu mingea, segmentul respectiv (mana, picior) nu are forta necesara de a schimba directia mingii, consecinta a aprecierii gresite a vitezei cu care vine mingea.

REPUNEREA MINGII IN JOC

1.      Repunerea mingii in joc cu mana

Aruncarea cu mana asigura promptitudine si precizie in circulatia mingii, incepand chiar de la portar. Desigur ca aceasta nu inseamna renuntarea la degajarea mingii cu piciorul. Repunerea mingii in joc cu piciorul, la distante mici, se efectueaza atunci cand exista certitudinea ca va avea precizia necesara pentru ca mingea sa ajunga la partener.

In general, se deosebesc doua modalitati de aruncare a mingii cu mana:

º                  prin lansare pe jos (ca la popice);

º                  pe deasupra umarului (ca la handbal);

º                  prin lansare laterala (ca la disc);

º                  prin rotarea bratului (rotativ - volei).

a) Repunerea mingii in joc prin lansare de jos

Se executa un pas inainte, cu piciorul opus mainii care realizeaza aruncarea, concomitent cu ducerea mainii cu mingea inapoi, bratul extins din cot. Prin ducerea energica a bratului dinapoi – inainte pe langa umar, mingea este lansata cand ajunge in apropierea verticalei corpului.

Utilizare tactica

º            in situatii de teren foarte bun (neted), cand pe traseul de transmitere nu exista pericol de interceptie a mingii, precum si pentru a preveni tinerea prea mult a mingii.

Greseli frecvente

º            lansarea mingii se face din pozitie inalta.

b) Repunerea mingii in joc prin aruncare pe deasupra umarului

Mingea este tinuta dinapoi, palma cu degetele usor desfacute. In momentul ridicarii mingii la inaltimea capului, greutatea corpului se afla pe piciorul opus, iar piciorul opus este intins inainte. Din aceasta pozitie, bratul este dus dinapoi – inainte si, printr-o zvacnire puternica din palma, se arunca mingea.

In momentul aruncarii, greutatea corpului trece pe piciorul din fata, piciorul din spate, datorita elanului, face un pas inainte (asemanator aruncarii din handbal).

Utilizare tactica

º            cand intre portar si jucatorul de camp se afla un adversar;

º            in situatiile de accelerare a vitezei de joc.

Greseli frecvente:

º            aruncarea se face prin ducerea palmei pe langa umar, neavand in acest fel viteza de transmitere;

º            mingea paraseste mana inainte ca bratul sa fie bine intins si orientat spre directia aruncarii.

c) Repunerea mingii in joc prin lansare laterala

Miscarea este asemanatoare cu cea a aruncarii discului. Bratul care executa aruncarea se duce impreuna cu mingea din inainte-inapoi, cu o usoara fandare si rasucire pe piciorul de aceeasi parte cu bratul care arunca.

Urmeaza o rasucire cu fandare pe piciorul opus bratului de aruncare, care se duce rapid dinapoi – inainte prin lateral, cu blocarea bazinului si usoara aplecare inainte. Celalalt brat ajuta la mentinerea echilibrului.

Utilizare tactica

º            se foloseste in transmiterea mingii la distante mari, cat si in scop de a deruta adversarul in situatii de contraatac.

Greseli frecvente

º            rotarea trunchiului se face incomplet;

º            drumul pe care il parcurge mingea dinapoi-inainte se face cu bratul indoit;

º            bratul opus celui de aruncare este lipit de corp.

d) Repunerea mingii in joc prin rotirea bratului

Procedeu asemanator cu cel descris mai sus, deosebirea consta in faptul ca mingea este dusa pe deasupra capului inapoi. Printr-o miscare de rotare dinapoi – inainte, pe verticala, bratul, impreuna cu mingea, efectueaza transmiterea mingii in directia dorita.

Utilizare tactica

º            cand coechipierii se afla la o distanta mai mare de portar si portarul nu are posibilitatea jucarii mingii cu piciorul.

Greseli frecvente

º            miscarea de rotatie (rotare) a bratului nu se face in plan vertical;

º            mingea nu paraseste palma in momentul cand bratul se afla in punctul cel mai inalt al executiei.

2.      Repunerea mingii in joc cu piciorul

In functie de anumite situatii tactice, repunerea cu piciorul poate fi utila, fiind unul din elementele tehnice de baza in jocul portarului.

Poate fi executata de portar in trei modalitati:

ª           repunerea mingii de pe sol, de pe loc si din rostogolire;

ª           repunerea mingii din drop;

ª           repunerea mingii din vole.

a) Repunerea mingii in joc de pe sol

Se efectueaza in situatiile cand mingea a parasit spatiul de joc in aut de poarta sau in cazul unor degajari.

Mecanismul de baza este acelasi ca la lovirea mingii cu piciorul de pe sol (siretul plin).

Utilizare tactica

º            repunerea mingii in joc;

º            in situatii antijoc (tragere de timp)

Greseli frecvente

º            cele de la lovirea mingii cu piciorul.

b) Repunerea mingii in joc din demi-vole (drop)

Este un procedeu mai greu de executat de catre portarii incepatori, deoarece lovitura se aplica imediat ce mingea sare din pamant. Ricosarea de la pamant se bazeaza pe elasticitatea mingii si calitatea terenului.

Traiectoria spre care se va indrepta mingea va fi determinata de pozitia piciorului de sprijin, precum si de momentul in care se aplica lovitura (traiectorie joasa sau mai inalta).

Utilizare tactica

º            repunerea mingii in joc de la distanta mare.

Greseli frecvente

º            nu se sincronizeaza lovirea cu momentul ricosarii mingii din pamant.

c) Repunerea mingii in joc din vole

Se efectueaza un pas inainte cu piciorul opus celui care executa lovitura. Mingea este aruncata in sus pana la nivelul pieptului. Piciorul care executa lovirea penduleaza dinapoi-inainte, cu laba bine intinsa si glezna bine incordata. Bratul opus este intins catre inainte, privirea urmarind mingea pana la degajarea ei.

Utilizare tactica

º            la repunerea mingii in joc la distante mari si in situatii de contraatac pentru surprinderea adversarului in inferioritate numerica.

Greseli frecvente

º            mingea este aruncata prea inainte si in sus;

º            contactul cu mingea se face cu laba relaxata si glezna neincordata;

º            preocupat de lovire, portarul uita de prezenta adversarului neprotejand mingea corespunzator.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1374
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site