Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

CURS METODIC DE INOT

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
METODICA INVATARII TEHNICII ALERGARII DE GARDURI
Noduri de alpinism - cum se leaga coarda?
ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI
Norme si cerinte metodice privind pregatirea sprinterilor la atletism. Prevederile F.R.A. (linia metodica) cu privire la pregatirea alergatorilor de s
PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV - definitie si componente
OLIMPISMUL IN ANTICHITATE
PASA CU DOUA MAINI DE SUS SI PESTE CAP
REGULAMENT privind statutul si transferul jucatorilor de rugby
Pregatirea jucatorilor si a echipei reprezentative scolare sau universitare
METODICA INVATARII SARITURII IN INALTIME CU FORFECARE

TERMENI importanti pentru acest document

CURS METODIC DE INOT

SELECTIE, INVATARE, PERFECTIONARE



1.1.        BAZELE TEORETICE ALE SELECTIEI

1.1.1.      CRITERII, APRECIERI

a)           Antropometrice:

-  Dezvoltarea fizica; nivelul de dezvoltare fizica generala in functie de sex, grupa de varsta;

- Examenul antropometric va cuprinde urmatoarele masuratori:

- Statura (inaltimea)

- Greutatea

- Inaltimea bustului – se masoara din sezand

- Lungimea membrelor inferioare

- Anvergura

-  In selectia initiala principalele cerinte se refera la o serie de date simple ca inaltimea, greutatea, anvergura si bineinteles starea de sanatate generala.

-  Se cunoaste din literatura si sondajele efectuate de Ministerul Sanatatii, ca procentajul privind cresterea in relatie cu varsta si sexul este urmatorul:

- la baieti 10 ani inaltimea este 78,2%  la fete  84,3%

- la baieti 11 ani       -“-             80,9%  la fete  87,75%

- la baieti 12 ani       -“-             84,8%  la fete  91,8%

- la baieti 13 ani       -“-             87,1%  la fete  95,3%

- la baieti 14 ani       -“-             91,2%  la fete  97,6%

- la baieti 15 ani       -“-             95,2%  la fete  99,05%

- la baieti 16 ani       -“-             98,1%  la fete  99,56%

- la baieti 17 ani       -“-             99,5%  la fete  99,87%

In general, din observatiile noastre reiese ca majoritatea sportivilor se incadreaza in aceste procente. Aceasta relatie intre varsta si procentul de crestere nu este valabila la copii sub 10 ani.

-       Anvergura va reprezenta in general 106% din inaltime, lungimea membrelor superioare si inferioare, reprezinta un indiciu important in selectia sportivilor pentru performanta.

-       In cadrul selectiei primare, criteriile antropometrice ocupa un loc important, in general copiii care sunt longilini, cu greutate medie, cu labele picioarelor si mainile mari, vor fi in mod sigur apti pentru performanta.

-       In perioada 8, 13, 14 ani, antrenorii trebuie sa urmareasca cu mare atentie dinamica dezvoltarii fizice generale si in functie de antecedentele familiei sa modeleze pregatirea in vederea favorizarii organismului in aceasta perioada de crestere foarte importanta.

-       In general se recomanda ca la nivelul copiilor intre 8 si 12 ani si juniorilor mici intre 13-15 ani, planificarea pregatirii anuale sa prevada cel putin cate 10 zile de odihna in decembrie, aprilie si cel putin 40 de zile in august-septembrie.

-       Din observatiile noastre, reiese ca majoritatea copiilor castiga cativa centimetri in inaltime in perioada de vacanta (august-septembrie), cand se recomanda sa nu se efectueze nici un fel de antrenamente.

b)           Motricitatea

Se recomanda ca varsta selectiei pentru inotul de performanta sa fie in jurul varstei de 7-8 ani. Consideram o pierdere de timp si energie inutila inaintea acestei varste. Desigur copii pot fi initiati in inot de la varsta de 4-5 ani, dar aceasta trebuie sa priveasca numai acomodarea cu apa, invatarea unor exercitii si cat mai multor jocuri care sa dezvolte orientarea, echilibrul in apa.

Avand in vedere experienta acumulata in ultimii 40-50 de ani si urmarind literatura de specialitate, in proportie de 90%, copii care au inceput foarte devreme activitatea sportiva (antrenamentul), la varste mici 5-6 ani, au abandonat sportul de performanta la varsta de 14-15 ani.

O serie de calitati motrice, ca de exemplu viteza, sunt putin perfectibile. Aceasta calitate nativa poate fi influentata destul de putin si in general pe baza perfectionarii tehnicii, a cresterii fortei si rezistentei. In general in jurul varstei de 14 ani ajung la 90% din capacitatea de viteza maxima baieti, iar fetele la circa 98%, in jurul acestei varste se poate stabili cu mare precizie natura probelor in care sportivii vor da randamentul maxim.

- Indemanarea, atat generala cat si cea specifica, este o calitate motrica complexa, simtul echilibrului, orientarii in spatiu, coordonarea miscarilor membrelor si multe alte componente de baza a motricitatii se dezvolta foarte devreme, in jurul varstei de 12 ani. Structura ariei motrice are acelasi aspect ca la adulti, iar analizatorul chinestezic la 14 ani este asemanator cu cel al maturilor.         - Forta – Aceasta calitate are ca substrat morfo-functional sistemul neuromuscular la general, atat  fetele cat si baietii nu pot face fata satisfacator cerintelor de forta mai inainte de 16 ani fete, 88 % din forta la maturitate, baieti la varsta de 18 ani, 85-90%. Totusi fetele la 14 ani si baietii la 16 ani dezvolta 4/5 din forta pe care o vor avea la maturitate, acest nivel fiind suficient de ridicat pentru a ingadui inceperea antrenamentelor specializate de la aceste varste.

- Rezistenta organica generala, este conditionata de starea de sanatate si de stadiul de dezvoltare a aparatului cardio-vascular si apreciata din punct de vedere biologic de consumul maxim de oxigen pe minut. Inima, principalul organ al aparatului cardio-vascular, atinge volumul ei maxim de dezvoltare si nivelul cel mai inalt  al consumului maxim de oxigen dupa 19 ani, varsta la care substratul morfofunctional al rezistentei organice generale, poate fi considerat maturizat si capabil volumului inimii copiilor si adolescentilor se poate face cu mult inainte de aceasta varsta dar nu mai jos de 14 ani la fete si 16 ani la baieti, cand, atat volumul inimii cat si consumul maxim de oxigen ajunge la cca.80% din valorile pe care le vor avea la varsta adulta.

- Detenta, o calitate combinata, la care iau parte viteza si forta, fiind expresia puterii musculare  maxime, dezvoltata in minimum de timp. Ca si rezistenta, viteza, forta si aceasta calitate atinge un nivel corespunzator la varsta de 14 ani fetele si 16 ani baietii.

- Mobilitatea articulara, are ca substrat morfo-functional sistemul osteo-articular si musculo-ligamentar. Ea reprezinta capacitatea de a efectua miscari cu amplitudine mare, gradul ei de dezvoltare facand posibila valorificarea celorlalte calitati si deprinderi necesare. Mobilitatea atrage valori maxime la varsta de 15-16 an, dar poate fi obtinuta mult mai usor in copilarie.

c)           Calitati psihice

Nu se poate vorbi de efort fizic, fara a aminti de capacitatea psihomotrica a individului.

Capacitatea de performanta-efort este determinata de 4 factori globali sintetici (dupa M.Epuran):

1.    Aptitudini sportive, care sunt exprimate prin:

- inteligenta motrica, intelegerea sarcinilor, usurinta insusirii sarcinilor, imunitatea la factori stresanti;

- capacitatea mobilizarii energiei;

- capacitatea de refacere.

- Aptitudinile afective, dau echilibru afectiv, refacerea dupa esec, succes, rezistenta la stres.

- Aptitudinile cognitive, care influenteaza capacitatea de performanta si prin extensie capacitatea de efort, sunt atentia (orientarea ei, stabilitate, volum, etc.), perceptiile, memoria. Deosebit de importante pentru capacitatea de efort sunt aptitudinile volitive ca : energia, darzenia, perseverenta, combativitatea, rezistenta la durere. Vointa reprezinta factorul regulator, constient de dirijarea actiunilor pentru atingerea unui scop.

- Aptitudinile temperamentale, sunt in stransa legatura cu motivatia, cu interesele, raspunderea si elanul energetic, echilibru, mobilitate si stabilitate in conduita in si pentru efort.

2.    Ambianta, poate influenta capacitatea de efort prin conditiile materiale si sociale  in care se desfasoara activitatea de pregatire a sportivilor (echipament, baze sportive, cazare, etc.), securitatea scolara si profesionala, relatiile social afective ale sportului in grup sau relatiile cu si din familie.

3.    Antrenamentul, ca proces pedagogic, deliberat conceput, desfasurat sistematic, in cadru organizat, respectand principiile de baza ca specificitatea, progresivitatea si supraincarcarea si care are ca scop dirijarea si organizarea efortului sportivilor pentru realizarea performantelor.

4.    Atitudinile, dau ca orientare spre scop, conceptie si filozofia de viata a persoanei, iar trebuintele, interesele, tendintele reprezinta infrastructura personalitatii. Atitudinile sunt formate din interese, motive, aspiratii, sentimente moral sociale. Atitudinea asigura cunoasterea temei corporale, coordonarea generala si segmentara, echilibru dinamic si static, orientarea spatio-temporala, capacitatea de mobilizare voluntara, perseverenta, toate deosebit de importante pentru pregatire, deci pentru cresterea capacitatii de efort si a capacitatii de pregatire.

1.2.            ETAPELE ACTIVITATII DE SELECTARE, PREGATIRE

IN INOTUL DE PERFORMANTA

1.2.1.      INITIEREA, INVATAREA INOTULUI

1.2.1.1.                        VARSTA OPTIMA

Asa cum am aratat in capitolul anterior din punct de vedere a capacitatii organismului de a incepe activitatea organizat, se pot desprinde urmatoarele concluzii:

-  Initierea in inot poate incepe la varste mici 4 – 6 ani cu conditia ca obiectivul principal sa fie acomodarea cu mediu, invatarea echilibrului, orientarii in apa, coordonarea miscarilor simple si invatarea unor exercitii din tehnica procedeelor.

-  Invatarea Inotului este obligatoriu sa inceapa dupa varsta de 7 ani, varsta scolarizarii, atunci cand copilul capata notiuni de disciplina, se cultiva atentia, se mareste bagajul de cunostinte teoretice si practic. De fapt aici se petrece prima parte a selectiei “SELECTIA PRIMARA” copiii sunt alesi pe baza criteriilor morfofunctionale si psihice.

In aceasta faza se detaseaza urmatoarele criterii de selectie:

-       masuratori antropometrice simple (inaltime, greutate, anvergura);

-       se stabilesc relatiile cu familia;

-       se fac teste simple in mediu acvatic (plutire, coordonare);

-       se testeaza calitati psihice (curaj, perseverenta, atentie).

Cuantificarea acestor criterii ramane la aprecierea coordonatorului fiecarui centru, avand la baza experienta acumulata si observatiile privind media de inaltime, gradul de implicare in efortul de performanta, dorinta de afirmare, interesele parintilor, etc.

1.2.1.2. METODICA INITIERII IN INOT

-              Initierea se efectueaza, in functie de varsta pe unul sau mai multe cicluri de lectii;

-              Un ciclu de lectii are o durata de doua saptamani cu 12 lectii a cate 80’ – 120’

Nr.

crt.

SARCINA LECTIEI

SCOPUL

DOZARE

Pe uscat   In apa

1.

Pregatire fizica pe uscat

-         exercitii coordonare

-         exercitii de front si ordine

Exercitii de acomodare cu apa

-       scufundari

-       invatarea respiratiei in apa

-       notiuni de pluta simpla pe piept cu sprijin

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare simpla.

Acomodarea cu apa, invatarea unor pozitii si miscari simple in apa. Invatarea respiratiei (inspiratie – expiratie in apa).

20’

2x15’

pauza 5’ pe uscat

2.

Pregatire fizica pe uscat

-       exercitii de coordonare

-       exercitii mobilizate (simple)

-       invatarea pozitiei de pluta simpla pe piept

Exercitii de acomodare cu apa

-         scufundari

-         invatarea respiratiei

-         pluta pe piept cu sprijin

Joaca in apa cu colacul

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea unor pozitii in apa.

Acomodarea cu apa, invatarea unor pozitii si miscari simple in apa: respiratia, pluta pe piept, miscare libera in apa.

20’

2x20’

cu 5’ pauza

15’

3.

Pregatire fizica pe uscat

-       exercitii coordonare

-       exercitii mobilizate

-       invatarea unor pozitii (pluta pe piept, pluta pe spate)

Exercitii de acomodare cu apa

-       scufundari

-       invatarea respiratiei

-       pluta pe piept cu sprijin la perete sau instructor

-       pluta pe spate cu sprijinul instructorului

Joaca in apa cu colacul

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea unor pozitii de baza in inot.

Acomodarea cu apa, invatarea unor pozitii si miscari simple in apa.

Miscare libera in apa.

20’

3x15’ cu 5’ pauza

20’

4.

Pregatire fizica pe uscat

-         exercitii coordonare

-         exercitii mobilitate

-         invatarea respiratiei

-         invatarea plutei pe piept

-         invatarea plutei pe spate

Exercitii de acomodare cu apa

-       respiratia

-       pluta pe piept si spate cu sprijin

-       invatarea plutei pe piept cu impingere de la perete

-       cu sprijinul instructorului

Joaca in apa cu colacul.

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea unor pozitii de baza pe uscat.

Acomodarea cu apa, invatarea unor pozitii si miscari simple.

Invatarea plutei pe piept.

Acomodare cu apa.

20’

3x15’ cu 5’ pauza

3x15’ cu 5’pauza

20’

5.

Pregatire fizica pe uscat

-       exercitii coordonare

-       exercitii mobilizate

-       invatare pe uscat a miscarii picioarelor craul

-       invatarea pe uscat a miscarii picioarelor spate

Exercitii acomodare cu apa

-       respiratie la perete

-       scufundari cu respiratie

-       pluta pe piept si pe spate cu sprijin la perete

-       invatarea miscarii picioarelor craul cu sprijin la perete

Joaca in apa cu colacul

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea unor pozitii de baza pe uscat.

Acomodarea cu apa, invatarea unor pozitii si miscari simple.

Acomodare cu apa.

20’

3x20’ cu 5’ pauza

20’

6.

Pregatirea fizica pe uscat

-       exercitii coordonare

-       exercitii mobilitate

-       exersare pe uscat a pozitiei de pluta pe piept si pe spate

-       exersarea miscarii picioarelor pe uscat craul

Exercitii de acomodare cu apa

-       scufundari cu respiratie

-       picioare craul cu sprijin picioare

-       picioare craul la perete

-       picioare craul cu scadere cu asistenta (eventual colac umflat pe jumatate)

-       sarituri de pe marginea bazinului (gradual)

Joaca in apa cu colac

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea si exersarea unor miscari de baza din tehnica inotului craul si spate.

Acomodarea cu apa.

Invatarea si aprofundarea miscarii picioarelor craul.

Metodica invatarii sariturii

-         din sezand

-         din genunchi

-         din picioare

Acomodare cu apa.

20’

3x20’ cu 5’ pauza

15’

10’

7.

Pregatire fizica pe uscat

-       exercitii coordonare

-       exercitii mobilitate

-       exersarea pozitiilor de baza

-       invatarea miscarii bratelor craul

Exercitii de acomodare cu pa

-       scufundari cu respiratie

-       miscarea picioarelor craul la perete

-       miscarea picioarelor craul cu scandura (cu colac)

-       exersarea plutei cu craul de la perete cu asistenta

-       invatarea miscarii bratelor craul din pluta cu picioare craul cu asistenta

-       sarituri in apa de pe marginea bazinului in picioare si pe piept

Joaca in apa cu colacul.

Dezvoltarea fizica generala.

Notiuni de coordonare.

Invatarea si exersarea unor miscari de baza din tehnica inotului craul si spate.

Acomodarea cu apa.

Invatarea si aprofundarea miscarii picioarelor craul.

Metodica invatarii sariturii

-         din sezand

-         din genunchi

-         din picioare

Acomodare, orientare in apa.

20’

3x20’ cu 5’ pauza

15’

10’

8.

9.

10.

11.

SE REPETA LECTIA NR. 7

12.

Pregatirea fizica generala.

-       perfectionarea inotului craul fara respiratie cu asistenta

-       exersarea miscarii picioarelor craul cu scandura fara colac cu asistenta

-       exersarea sariturii in apa pe piept cu 10-15m inot fara respiratie cu asistenta

Joaca in apa cu colacul jumatate umflat sau fara.

20’

3x20’ cu 5’ pauza

10’

10’

CONDITII DE BAZA IN PROCESUL INITIERII SI INVATARII INOTULUI

1.      In functie de varsta copiilor se vor alege executiile si de asemenea metodica invatarii. Ciclul de lectii prezentat este adecvat copiilor de varsta 6-8 ani. Cu cat varsta este mai mare (7, 8, 9 ani) cu atat procesul de invatare este mai rapid si eficient. Nivelul de cunostinte si bagajul de motricitate creste foarte mult intre 6 si 8 ani si mai ales odata cu inceperea scolii.

2.      In permanenta trebuie avute in vedere principiile pedagogice universal valabile ale invatarii, DE LA USOR LA GREU, DE LA SIMPLU LA COMPLEX si DE LA CUNOSCUT LA NECUNOSCUT, instructorii si antrenorii trebuie sa testeze in permanenta nivelul de cunostinte si modul de receptionare a notiunilor de catre elevi.

3.      Pozitia si participarea activa a instructorului este primordiala si determina succesul activitatii.

4.      Este absolut recomandat ca instructorul sa intre in apa cu copiii, sa demonstreze exercitiile si sa-i asiste in permanenta. In situatia unor bazine cu apa adanca unde instructorul nu are posibilitatea de a sta cu picioarele pe fundul bazinului, se pot intrebuinta doi colaci mici umflati in functie de greutatea instructorului, in care se introduc picioarele, astfel efortul de a sta la suprafata se reduce doar la mentinerea echilibrului. In procesul invatarii atat pe uscat cat si in apa, instructorul trebuie sa aseze corpul sau segmentele corpului in pozitie corecta.

5.      Intrebuintarea materialelor ajutatoare (colac, manecute, veste, etc.) este bine sa nu fie folosite atunci cand se invata miscarile procedeelor. Orice schimbare a pozitiei in apa va determina mai tarziu greseli in tehnica miscarilor procedeului. Recomandam intrebuintarea colacului numai in activitati libere (joaca, sarituri, etc.) sau atunci cand se fac exercitii mai lungi de   - m (de exemplu picioare craul cu scandura de antrenament) si atunci trebuie sa fie umflat in asa fel incat sa nu influenteze pozitia corpului pe apa. De retinut ca dimensiunile colacului sa fie adecvate gabaritului copiilor pentru a nu exista pericolul iesirii din colac.

6.      Este cu desavarsire interzisa, bruscarea, fortarea copiilor care au teama de apa. Orice manevra brutala poate influenta pe termen lung atitudinea copilului fata de apa si activitatea de inot. Este recomandat ca acesti copii sa fie treptat introdusi in mijlocul colectivului in concordanta cu progresele pe care acestia le fac.

7.      Limbajul folosit trebuie sa fie adecvat si cunostintelor copiilor si este necesar a se folosi exemple usor de inteles la indemana lor ca de exemplu: pentru indoirea bratului la inotul craul se foloseste cu succes “ridica cotul in sus ca atunci cand scoti mana din buzunar, mana nu poate fi scoasa prin lateral”, sau pentru inaintarea miscarii picioarelor la procedeul spate; din picioare pe uscat “misca piciorul cu laba piciorului moale ca sa arunci papucul din picior fara sa indoi exagerat genunchiul”.

8.      In general, trebuie gradat metodic procesul de invatare, intai se invata scufundarea, se invata inspiratia si expiratia in apa (ochii deschisi) si apoi se trece la exercitii mai complicate. Exercitiile de respiratie (cu scufundare in special) trebuie exersate indelung la fiecare lectie la invatarea inotului, dupa aceea acest exercitiu devenind unul dintre majorele exercitii de relaxare si refacere imediata in timpul antrenamentului.

1.2.3 METODICA INVATARII SI PERFECTIONARII CELOR PATRU PROCEDEE

Vom trece in revista metodica invatarii si perfectionarii fiecarui procedeu in parte, de asemenea, vom insista pe greselile de tehnica cele mai frecvente si vom incerca descrierea unor exercitii care sa ajute la indepartarea acestor greseli.

1.2.3.1. CRAUL (LIBER)

Metodica invatarii, descrierea tehnicii:

a)           Invatarea pozitiei corpului

-       in general trebuie ales aliniamentul orizontal, in care se intampina cea mai putina rezistenta la inaintare;

-       lipsa de flotabilitate influenteaza categoric pozitia corpului, plutirea si viteza de inaintare;

-       adancimea miscarii picioarelor poate influenta pozitia corpului;

-       aliniamentul lateral, adica, mentinerea soldurilor si a picioarelor in interiorul latimii corpului (serpuirea);

-       este foarte important ca la invatarea inotului, pluta pe piept si pozitia capului sa fie invatata fara ajutor (colac sau altele);

-       pozitia capului si momentul inspiratiei este de asemenea, determinat pentru o pozitie a corpului adecvata;

-       rotirea corpului in jurul axei longitudinale, inotatorul petrece mai mult timp in pozitiile laterale decat cea pe piept. Rotirea este indispensabila pentru mentinerea aliniamentului si reducerea rezistentei. In aceasta faza se produc cele mai multe greseli, rotirea insuficienta face ca umerii sa nu iasa suficient din apa pentru a executa revenirea bratelor in mod corect si de asemenea in momentul atacului bratului.


b)           Miscarea picioarelor

-       in general este recomandata bataia picioarelor uniforma care usureaza ritmul de 6 batai de picioare la un ciclu de brate;

-       la invatare se insista pe pozitia picioarelor in timpul miscarii si in special a labei piciorului (usor spre inauntru), miscare eficienta din sold cu articulatia genunchiului relaxata;

-       greselile frecvente sunt calificate in special pe 3 directii;

-       rigiditate prea mare a articulatiei genunchiului;

-       pozitia labei piciorului (contraspit);

-       amplitudinea miscarii.

c)           Miscarea bratelor

-       dupa Maglischo, in miscarea bratelor exista 4 timpi distincti, intrarea in apa, apucarea, intinderea si revenirea;

-       intrarea in apa a bratelor trebuie facuta in fata capului, intre mijlocul capului si extremitatea umarului, aceasta fiind determinata de rotirea corpului si de mobilitatea articulatiei umarului. Locul de intrare trebuie sa fie cu cca.4-8 cm sub lungimea totala a bratului pe deasupra apei. Este important ca incepand de la invatare si in mod special la perfectionarea procedeului, inotatorul sa se straduiasca sa introduca pe rand, articulatia mainilor, a coatelor si umerilor prin aceeasi “gaura” simbolica facuta de degetele lor la intrarea in apa.

Greseli frecvente in aceasta faza:

-         introducerea mainilor intr-o pozitie piezisa;

-         introducerea mainilor in crucis (prea departe de linia mediana);

-         introducerea bratului prea aproape de cap;

-         izbirea apei cu mana.

-         Intinderea mainii (vaslitul); bratul introdus in apa va fi intins (asa zisa alunecare) si aceasta faza dureaza pana ce celalalt brat si-a incheiat vaslirea. Urmeaza apucarea cu palma orientata in jos si spre afara. Mana trebuie sa se miste in jos si spre afara pe o traiectorie curbilinie. Cand mana se apropie de punctul cel mai adanc, miscarea in jos este rotunjita trecand in miscare spre inauntru. Cand mana se apropie de coapsa, se intrerupe presiunea asupra apei, se rasuceste palma spre inauntru si scoate in sus cu degetul mic inainte.

-         Revenirea, scopul acesteia este de a plasa bratul intr-o noua vaslire. Cel mai indicat este ca revenirea sa se faca cu cotul ridicat, pozitie ce asigura un moment de relaxare si ajuta prin rotirea corpului scoaterea umarului din apa.

Greseli frecvente in vaslirea bratului:

-       rasucirea palmei spre inauntru imediat dupa intrarea in apa;

-       cotul coborat, acesta coboara sub mana in timpul miscarii in jos;

-       inclinarea mainii spre inauntru inainte ca aceasta sa fi trecut in interiorul liniei umerilor;

-       impingerea cu mana a apei in sus la sfarsitul vaslirii, aceasta miscare va face sa coboare soldurile si astfel sa se iasa din linia de inaintare normala;

-       la revenirea bratului se pot face greseli ca: repezirea bratului pe deasupra apei, revenirea joasa si laterala nementinerea cotului ridicat.

Coordonarea bratelor cu picioarele

-       in general se recomanda mentinerea unui ciclu de 6 batai de picioare la unul din brate si este recomandata la invatarea si perfectionarea procedeului. Acest ciclu de miscari este foarte important pentru inotatorii de viteza si semifond. Pentru fondisti se intrebuinteaza si ciclu de 2 sau 4 batai pe picioare la unul din brate.

d)           Respiratia

Actul de intoarcere a capului pentru respiratie trebuie coordonat cu rotirea capului. In general se recomanda respiratia la 2 brate normala pentru inotatorii de viteza si semifond si la 3 brate pentru fondisti.

Coordonarea intre intoarcerea capului pentru inspiratie cu momentul rotirii corpului in plan longitudinal este foarte importanta, orice miscare executata cu capul inaintea momentului propice, va duce la dezechilibrarea inotatorului si la modificarea pozitiei pe apa.

Greseli frecvente:

-         intoarcerea capului prea devreme;

-         tragerea capului spre inapoi;

-         ridicarea fetei din apa.

e)                  Exercitii ajutatoare, pentru perfectionarea tehnicii

-   pentru pozitia corpului, miscarea picioarelor:

-         pluta simpla pe piept in apnee,

-         pluta simpla pe piept cu impingere din peretele bazinului in apnee,

-         pluta pe piept cu picioare craul in apnee,

-         pluta pe piept cu picioare craul cu respiratie.

-              pentru miscarea bratelor:

-         alunecare craul cu un singur brat,

-         alunecare craul alternativ cu respiratie pe ambele parti,

-         alunecare craul alternativ, de doua ori vaslire cu un brat de doua ori cu celalalt (variante),

-         alunecare craul cu atingerea axilei cu mana (ridicarea cotului),

-         alunecare craul cu pumnul strans (simtul apei).

-              pentru coordonare – respiratie:

-         inot in apnee craul,

-         inot craul cu respiratie la 2, 3, 5, 7 brate.

f)             Perfectionarea sariturii de Start  la craul

In tehnica moderna a startului se folosesc cu precadere doua tipuri de start:

a.       cu saritura inalta, pozitia bratelor pe bloc start (GRAB START) in traducere startul smuls sau apucat in functie de elementul care se ia in consideratie, miscarea bratelor care se smulg de pe bloc start sau sistemul de intrare in pozitie, apucarea platformei bloc startului. Caracteristica pentru acest start este intrarea in apa, in care se cauta ca tot corpul si segmentele acestuia sa intre in apa prin aceeasi “gaura” formata de intrarea mainilor;

b.      startul cu plonjarea orizontala, in care sportivul executa saritura pe “piept” in care zborul prin aer este mai scurt si are un avantaj prin posibilitatea inceperii mai devreme a miscarilor de inot. Acest tip de start este folosit in principal de inotatorii de viteza 50m si chiar 100m.

In ultima perioada de timp s-a intrebuintat in general grab startul pentru toate procedeele de start de sus, mai ales ca acesta daca este bine executat da o viteza crescuta in momentul inceperii miscarilor de inot.

Avand in vedere modificarile aduse regulamentului competitional si prin introducerea sistemului “cu un singur start”, recomandam invatarea grab startului care da posibilitatea sportivului de a avea un control mai mare privind inceperea sariturii prin apucarea platformei bloc startului.

Greselile frecvente la acest tip de start sunt:

-         atingerea suprafetei apei in pozitie orizontala, unde mai multe parti ale corpului ating simultan apa,

-         intrarea in apa in pozitie franta din mijloc (echer), in ambele cazuri sufera cel mai mult viteza care este redusa de o suprafata mare de contact cu apa,

-         alta problema este adancimea la care se efectueaza saritura, iar miscarea bratelor sub apa va influenta hotarator atat adancimea sariturii daca este facuta prea tarziu, cat si intrarea picioarelor in apa daca este facuta prea devreme.

Odata cu intrarea in vigoare a regulii celor 15 m de la start de inot sub apa si pentru craul, startul grab trebuie folosit in special pentru viteza superioara pe care o da la inceperea miscarilor de inot.

g)           Intoarcerile in procedeul craul

Se intrebuinteaza curent doua tipuri de intoarceri, simple si rasturnate (rostogolite).

-              Intoarcerea simpla, se face prin apropierea in pozitia pe piept de marginea bazinului, ultimul brat se intinde, se aseaza pe perete, urmeaza o ghemuire a corpului si prin rotatie orizontala se executa intoarcere pe directia de mers cu picioarele pe peretele bazinului, ultima faza este scufundarea cu capul intre brate si impingerea puternica a picioarelor din peretele bazinului.

Acest tip de intoarceri se folosesc in antrenamente si este pregatitor pentru intoarcerile in procedeul fluture si bras.

-              Intoarcerea rasturnata sau “flip” in traducere “plesnitura” sau “a pocni” este cea mai utilizata in competitiile de liber (craul) este rapida si prin faptul ca nu trebuie sa se aseze mana pe perete, este in favoarea castigului de timp.

Descrierea simplista a intoarcerii este urmatoarea, cu circa 1m – 1,5m de peretele bazinului, dupa ultima vaslire o mana ramane la sold si cealalta care se afla in fata executa o miscare in jos spre inauntru si in sus apoi pana cand soldurile trec pe deasupra acestei maini, se coboara capul si se incepe rasturnarea.

Cand picioarele trec pe deasupra apei, acestea trebuie sa fie indoite. Recomandam pozitia grupat (ghemuit) ca la rostogolirea pe sol si nu in echer (frant de la mijloc).



Pozitia capului trebuie sa ajunga intre brate in momentul cand labele picioarelor ajung pe perete, in asa fel incat sa fie tot corpul pregatit pentru impingere. Este recomandabil ca in aceasta pozitie tot corpul sa fie aliniat (capul si picioarele sa se afle la acelasi nivel). Labele picioarelor trebuie sa fie la 6-8 cm adancime, in pozitie ghemuit sa va proceda la impingere in pozitia pe spate. Inotatorul va incepe rotirea pe o parte in timpul intinderii picioarelor, iar in final va ajunge in pozitie orizontala pe piept.

Propulsarea aceasta trebuie sa fie facuta simultan, intinderea bratelor cu intinderea picioarelor cu capul intre brate, privirea in jos si mainile una peste alta. Trebuie cautata cea mai hidrodinamica pozitie, labele picioarelor intinse (spit). Cand viteza de alunecare se apropie de cea a cursei, incep miscarile de picioare (unii inotatori executa cateva miscari de picioare delfin) se va incepe prima vaslire care trebuie efectuata cu bratul de dedesubt si nu cu cel de deasupra, aceasta va ajuta la terminarea rotirii corpului si va da o stabilitate mai mare prin bratul ramas intins in apa cu palma in jos.

Greseli frecvente:

-           de retinut ca nu viteza miscarii picioarelor da viteza intoarcerii ci cea a miscarii capului. Pozitia capului regleaza toata intoarcerea si determina viteza de executie (din gimnastica, nu se poate efectua o rostogolire la sol fara a se schimba pozitia capului),

-           repezirea picioarelor pe perete, va aduce in pozitie de impingere inainte ca restul corpului sa se afle in pozitie corecta,

-           alunecarea inaintea intoarcerii este o alta greseala, nu trebuie efectuata intoarcerea mult prea departe de perete, fiecare inotator dirijat de antrenor trebuie sa-si gaseasca distanta propice de efectuare a intoarcerii, in functie de viteza de rostogolire, forta in picioare, viteza de a ajunge in pozitie corecta, etc.,

-           propulsarea de la perete in pozitie care nu este hidrodinamica atunci abdomenul este lasat in jos, mainile sunt indepartate una de cealalta,

-           pozitia capului, prea ridicata, frecvent intalnita la inotatorii incepatori face ca o parte din propulsie sa fie pierduta prin rezistenta de inaintare pe care o opune capul cu fruntea sus,

-           inceperea miscarii picioarelor sau a bratelor, inainte de a se “strange” viteza capatata prin propulsie, in care miscarile sunt facute in gol (plastic vorbind “de patineaza rotile”), de asemenea inceperea miscarilor prea tarzie ce duce la pierderea vitezei normale a cursei.

Exercitii de invatare si perfectionare a intoarcerilor

Pe uscat:

-              sarituri pe ambele picioare pentru marirea detentei

-              rostogoliri pe saltea

In apa:

-              impingeri de la marginea bazinului

-              impingeri cu reluarea miscarilor

-              rostogoliri in apa din pozitia de pluta cu picioare

-              rostogoliri la perete de pe loc

-              rostogoliri la perete din inot.

1.2.3.2. PROCEDEUL SPATE

Descrierea tehnicii, metodica invatarii si perfectionarii, inventarul de exercitii de tehnica, startul si intoarcerile.

a)         Pozitia corpului

In procedeul Spate principala problema este pozitia corpului, aliniamentul orizontal si lateral determina calitatea tehnicii inotatorului si determina calitatea tehnicii inotatorului si determina hotarator viteza de deplasare.

Fata de celelalte procedee pozitia pe spate a corpului determina calitatea tuturor miscarilor efectuate.

Pozitia capului trebuie sa fie normala nici pe spate si nici cu barbia in piept, capul determinand gradul de orizontabilitate si pozitia intregului corp. Partea din spate a capului trebuie sa fie in apa, pieptul putin deasupra apei, soldurile imediat sub suprafata apei, picioarele sub apa, iar bataia de picioare nu trebuie sa fie mai adanca de 15-20 cm.

In ceea ce priveste aliniamentul orizontal, soldurile si picioarele in timpul miscarilor trebuie sa ramana, inauntru latimii umerilor. Rotirea corpului esentiala si la spate determina executia tehnica a miscarii bratelor favorizand scoaterea umarului din apa a bratului care executa revenirea, de asemenea, miscarile picioarelor sunt orientate pe diagonala astfel evitandu-se iesirea din axul umerilor.

Greseli obisnuite in pozitia corpului:

-         pozitia capului care determina ridicarea soldurilor,

-         intinderea excesiva a bratelor la intrare care provoaca serpuirea prin apa prin contrabalans.

b)              Miscarea picioarelor

Miscarea se face in sus si in jos la fel ca la craul cu deosebirea pozitiei in care se face. In general, miscarea incepe in dreptul soldului, se continua cu tot piciorul, genunchiul relaxat, laba piciorului intinsa (spit). Varful degetelor piciorului trebuie sa fie aproape de suprafata apei. Cea mai buna pozitie a labei piciorului o da insasi apa daca miscarea este corecta din solduri si laba piciorului relaxata din glezna. Miscarea picioarelor va fi alternativa, cand un picior se afla la punctul cel mai inalt, celalalt va fi in pozitia cea mai adanca.

Greseli frecvente in miscarea picioarelor:

-         folosirea miscarii ca la bicicleta, materializata prin iesirea din apa a coapselor si genunchilor. De remarcat sfatul dat la invatare (scoaterea papucului din picior),

-         miscarea picioarelor prea adanca, fata de miscarea corecta intre 15-20 cm de la suprafata apei

Coordonarea dintre brate si picioare si rolul picioarelor in inaintare

In general se recomanda inotul spate cu 6 batai de picioare la un ciclu de brate si este similara cu cea a inotului craul, in plus aceasta coordonare in timp intre brate si picioare favorizeaza o pozitie uniforma in apa.

Miscarea picioarelor are un rol in special de sustinere a pozitiei corpului, sustinerea soldurilor in pozitie optima, dar in acelasi timp are si o valoare ridicata in ceea ce priveste propulsia. Majoritatea inotatorilor buni de spate intrebuinteaza foarte mult picioarele. Intrebarea ramane la consumul mare de energie, avand in vedere masa mare musculara, dar prin antrenament aceasta problema se rezolva in mare masura.

In orice caz, miscarea picioarelor este hotaratoare in probele de 50-100 m si foarte importanta pentru partea a doua  a probei de 200 m, cand gradul de oboseala a acestora determina schimbarea pozitiei corpului pe apa si pierderea pozitiei hidrodinamice.

c)          Miscarea bratelor in procedeul spate

Miscarea bratelor la spate este foarte apropiata cu cea a miscarii bratelor la craul, mai ales prin aplicarea teoriei portantei pentru explicarea mecanismului inaintarii prin apa.

Se deosebesc doua faze distinctive, vaslitul propriu-zis si revenirea bratului prin aer.

Vaslitul prin apa se compune din mai multe segmente: intrarea in apa, apucarea apei si miscarea de propulsie.

-       intrarea in apa, trebuie facuta inaintea capului in continuarea umerilor, conform cadranului unui ceas in care capul este la ora 12 si picioarele la ora 6, bratele trebuie sa intre in apa la ora 11 si 1;

-       apucarea se va materializa dupa intrarea bratului in apa, mana se va deplasa inainte in jos si in afara cu palma rotita spre in jos;

-       miscarea propulsiva se compune din trei miscari, prima in jos, a doua  in sus si ultima din nou in jos.

Miscarea initiala in jos se va face pe o traiectorie circulara pana cand ajunge la circa 15-20 cm, adancime, umerii si soldurile trebuie sa fie rotate spre bratul care se misca in jos. Palma trebuie sa fie orientata in jos, in afara spre inapoi. Tranzitia miscarii spre in sus apare cand mana se afla aproape de capatul miscarii spre in jos, mana se misca in sus, spre inapoi si spre suprafata apei cand este la aproximativ 3-4 cm sub oglinda apei cu cotul flexat la 90°.

Cand aceasta faza se incheie varfurile degetelor trebuie sa fie intinse in sus si spre in afara spre suprafata.

Miscarea finala spre in jos incepe cand se termina miscarea spre in sus si se face prin impingerea apei spre inapoi cu palma cand aceasta trece prin punctul cel mai inalt al traiectoriei in forma de S a vaslitului. Mana se va misca in jos si spre inauntru pana cand bratul este extins complet sub coapsa.          Revenirea se face in mod corect prin ridicarea mainii care a terminat miscarea de vaslire, prin rularea in sus a umarului. Este important ca mana dupa terminarea vaslirii sa se intoarca cu palma orientata spre coapsa si sa iasa afara cu degetul mare in sus. Palma va fi rotita spre in afara in timpul trecerii prin dreptul capului in asa fel incat sa intre cu degetul mic intai. Drumul aerian trebuie sa fie cat mai relaxat, miscarea dirijata de umar care trebuie degajat din apa, micsorand astfel rezistenta la inaintare.

Greseli frecvente in miscarea bratelor:

-         intinderea excesiva a bratului, izbirea mainii pe apa si intinderea prea putin a bratului. Toate acestea reduc viteza de inaintare fie prin pierderea aliniamentului lateral, sau prin marirea rezistentei valului in cazul izbirii;

-         coborarea coatelor la oprire este o greseala frecventa, astfel pierzandu-se esenta tractiunii in S si pierzandu-se viteza;

-         impingerea apei inapoi la miscarea initiala in jos, este o greseala in care propulsia este determinata de rezistenta si nu de portanta, astfel o oarecare viteza de inaintare pierzandu-se;

-         revenirea bratelor jos si lateral pe deasupra apei, riscul este de a se scoate soldurile si picioarele din aliniament prin compensatia miscarii;

-         la inceputul revenirii ridicarea mainii inaintea scoaterii umarului din apa, in acest fel ridicandu-se substantial rezistenta la inaintare.

d)         Respiratia

Se recomanda efectuarea inspiratiei pe un brat si expiratia pe celalalt, aceasta in timpul revenirii bratelor. Pentru spate, avand in vedere pozitia corpului si a capului, probleme deosebite se pun doar pe stabilirea unui ritm acceptabil pentru respiratie.

e)         Exercitii ajutatoare pentru invatarea si perfectionarea tehnicii procedeului spate .

1.              Pentru pozitia corpului

-                      pluta simpla pe spate;

-                      pluta simpla pe spate cu impingere de la perete;

-                      pluta pe spate cu picioare, bratele pe langa corp;

-                      pluta pe spate cu picioare, cu bratele intinse deasupra capului.

2.              Pentru miscarea bratelor

-                      pluta pe spate cu picioare cu un brat intins;

-                      alunecare spate cu vaslire cu un singur brat;

-                      alunecare spate alternativ pauza intre brate 6 batai de picioare;

-                      alunecare spate doua vasliri cu un brat doua cu celalalt;

-                      alunecare spate cu un brat intins si unul pe langa corp, schimbarea la fiecare 6 batai de picioare.

f)          Perfectionarea startului la spate

Pozitia de pregatire presupune ca sportivul sa se afle in apa cu mainile tinandu-se de barele speciale, labele picioarelor trebuie sa fie in contact cu peretele. La comanda “luati locurile” se trece intr-o pozitie ghemuita cu coatele indoite la 90°, soldurile in afara apei, capul cu barbia in piept, genunchii stransi la piept.

La semnalul de start, tot corpul se destinde, incepand cu capul care se arunca in sus si pe spate, bratele se intind si se duc prin aer inaintea capului, iar prin intinderea picioarelor, corpul se arcuieste in aer, varful degetelor picioarelor intinse. Intrarea in apa trebuie sa fie intr-o pozitie hidrodinamica cu bratele intinse si apropiate cu capul intre brate, picioarele intinse si apropiate cu varfurile degetelor intinse (spit). Startul ideal ar fi ca si “grabul la craul”, ca tot corpul si picioarele sa intre in apa prin “gaura” facuta de maini. Dupa intrarea in apa urmeaza o perioada de alunecare, se recomanda ca bratele sa fie cu mainile una peste alta, ca in pozitia de picioare spate, corpul bine intins fara a se face vreun unghi din mijloc sau picioare, cu capul intre brate.

Odata cu pierderea din viteza se incepe miscarea de picioare, in ultimul timp se fac miscari delfin cu mare viteza apoi dupa circa 12m incepe iesirea la suprafata si prima vaslire cu bratele. Capul inotatorului trebuie sa fie la suprafata apei inainte de linia de 15 m.

Greseli frecvente de executarea startului:

-         tararea picioarelor prin apa in timpul sariturii;

-         atingerea apei in pozitie orizontala;

-         aruncarea insuficient de repede a capului inapoi;

-         readucerea bratelor in apa destul de repede;

-         nearcuirea corpului in aer;

-         nepropulsarea corpului in sus (impingerea insuficienta).

Exercitii de invatare si perfectionare a startului la spate.

-           Pe uscat

-           sarituri cu ambele picioare de pe loc (detenta)

-           sarituri de pe loc cu arcuirea bratelor si corpului.

-           In apa

-           sarituri de la bloc start sau marginea bazinului prevazut cu sparge val, cu picioarele sprijinite de sparge val pentru usurinta sariturii

-           sarituri de la bloc start cu exagerarea arcuirii corpului in aer

-           sarituri de la bloc start cu exersarea miscarii de picioare delfin (miscare mica cu frecventa foarte mare).

g)           Perfectionarea intoarcerilor la spate

In ultimul timp se folosesc mai multe stiluri de intoarceri. Acestea sunt utilizate de inotatori in special in functie de talia acestora si bineinteles de indemanarea si capacitatea de coordonare. Odata cu permisiunea regulamentara de a se putea pluti pe piept inainte de intoarcere si de a avea dreptul sa se faca o rostogolire fara sa atinga peretele mai intai cu mana, aspectul intoarcerilor sau uniformizat si numai in competitiile de incepatori se mai executa astfel de intoarceri.

Intreaga intoarcere de spate este actualmente similara cu cea de rostogolire la craul, cu deosebirea ca dupa ultima vaslire executata cu un brat inotatorul se intoarce pe piept fara sa mai efectueze vreo miscare de brate sau picioare in aceasta pozitie in afara miscarilor normale in continuarea inotului, urmeaza rostogolirea si impingerea din perete in pozitia pe spate cu bratele intinse, capul intre brate, palmele suprapuse, labele picioarelor intinse (spit). Odata cu stingerea vitezei obtinute prin impingerea in perete urmeaza o suita de miscari de picioare (delfin) sau spate pana la limita de 15 m unde capul trebuie sa se afle la suprafata si vaslirea cu bratele inceputa.

1.2.3.3. PROCEDEUL FLUTURE

Descrierea tehnicii, metodica invatarii si perfectionarii, inventarul exercitiilor de tehnica, startul si intoarcerile.

Intrarea in apa trebuie sa se faca in linia sau usor in afara liniei umerilor. Palmele sunt orientate spre afara la aproximativ 45° fata de suprafata apei, coatele sunt flexate, odata cu extinderea bratelor mainile se deplaseaza spre in afara iar bratele spre inauntru. Aceasta miscare curbilinie se face pana se depaseste latimea umerilor unde urmeaza faza de apucare.

Apucarea apei are loc cand mainile trec de latimea umerilor si coincide cu terminarea in jos a primei batai de picioare. Orientarea mainilor se schimba dinspre in afara si inapoi inspre in afara in jos si inapoi. Aceasta miscare favorizeaza flexia coatelor.

Miscarea in jos este manifestata printr-o traiectorie circulara in care apa este impinsa in sus si inspre inauntru apoi este deviata spre inapoi cand trece pe sub palma. Miscarea in jos determina atunci cand mainile se apropie de cel mai adanc punct al miscarii.

In acest moment se trece la miscarea spre inauntru in care mainile se deplaseaza spre inauntru, in sus si inapoi pe o traiectorie circulara pana ajung sub linia capului langa linia mediana a corpului. In timpul acestor miscari spre in jos si spre inauntru coatele actioneaza ca niste axe in jurul carora mainile se rotesc ca elicele.

In faza in care mainile au ajuns in apropierea liniei mediane a corpului, miscare se schimba treptat dinspre inauntru, in sus si inapoi, inspre inapoi spre in afara si in sus. Cand mainile trec de solduri, miscarea este executata in sus pana se termina. Viteza mainilor trebuie sa fie accelerata cand se misca spre in afara si in sus, de la inceputul si pana la sfarsitul miscarii.

Revenirea se face din momentul in care coatele vor iesi din apa, mainile isi continua miscarea in sus si apoi prin lateral pana depasesc umerii cand miscarea se schimba spre inauntru si inainte pana cand are loc intrarea in apa. La acest procedeu readucerea (revenirea) bratelor se poate face peste apa la un nivel coborat si lateral fara sa deranjeze aliniamentul lateral. Miscarea simultana a bratelor contracareaza forta laterala a fiecaruia asa ca nu se produce nici o miscare laterala.

Bratele trebuie sa fie relaxate in timpul revenirii iar pozitia capului determina relaxarea umerilor si a musculaturii scapulo-umerale si a spatelui. Ducerea bratelor inainte peste apa.

a)              Pozitia corpului

Pozitia corpului este asemanatoare cu cea din craul si bras, trebuie sa fie o pozitie cat se poate de hidrodinamica, soldurile trebuie sa se gaseasca aproape de suprafata apei, picioarele la nivelul corpului apropiate cu labele picioarelor intinse, in total inclinarea de la cap la picioare trebuie sa fie minima. Fata si trunchiul trebuie sa fie in apa si perfect orizontal.

b)             Miscarea picioarelor

Miscarea de picioare fluture sau delfin consta intr-o miscare de picioare in sus si in jos apropiate cu labele picioarelor intinse.

Miscarea picioarelor trebuie initiata de sub axila cu mijlocul relaxat cu coapsele apropiate prin indoirea genunchilor corpul se arcuieste de la mijloc in jos apoi miscarea se transmite picioarelor care cu toata partea plantara apasa apa in jos. Urmeaza miscarea de redresare in care unduirea corpului se propaga in sens invers picioarele se intind iar talpile imping apa in sus. Miscarea picioarelor este dependenta de buna flexibilitate a gleznelor si a labelor picioarelor si bineinteles a partii lombare si abdominale.

Miscarea picioarelor are un rol deosebit in mentinerea pozitiei hidrodinamica a corpului si se transforma intr-un sprijin eficace in miscarea bratelor. In general trebuie sa se evite miscarea exagerata a soldurilor, unduirea trebuie obtinuta prin flexibilitatea mijlocului si mai ales prin miscarea picioarelor in sus si in jos.

In general miscarea picioarelor nu este uniforma, ea se compune din cate doua miscari cu durata diferita, la bunii inotatori aceasta se observa foarte usor si chiar se aude, o bataie puternica urmata de una mai putin ampla. In coordonarea miscarilor de picioare si brate exista explicatie pentru acest lucru, odata cu prima miscare de picioare cea care pare mai puternica se face odata cu intrarea in apa a bratelor si a miscarii de vaslire, cea de a doua  se face odata cu miscarea in sus a bratelor si revenirea lor pe deasupra apei.

c)              Miscarea bratelor

Miscarea bratelor se compune din mai multe faze, intrarea bratelor in apa, apucarea apei, miscarea in jos, spre inauntru si in sus (vaslind) si revenirea pe deasupra apei este usurata in momentul in care capul se afla in apa cu fata in jos si toata musculatura spatelui este relaxata.

d)             Respiratia

Fata trebuie sa iasa din apa la terminarea miscarii bratelor spre inainte si se executa inspiratie in tot timpul miscarii bratelor in sus si a primei jumatati a revenirii acestora. Capul intra in apa cand se executa intinderea inainte pentru intrarea bratelor in apa si se executa expiratia. Unii inotatori de fluture respira lateral, in ideea de a castiga mai multa eficienta ca la procedeul craul, in realitate mecanica miscarii intregului procedeu arata ca de fapt acelasi lucru ca aceia care efectueaza respiratia inainte.

Greseli frecvente la procedeul fluture:

-         la intrarea in apa se impinge cu dosul mainii spre inauntru si inainte;

-         rasucirea palmelor spre inauntru si inceperea tragerii pe sub corp imediat dupa intrarea in apa, neefectuandu-se deplasarea spre afara a mainilor pentru a fi plasate intr-o pozitie buna;

-         orientarea palmelor complet in jos in loc de a fi orientate in afara si in jos, urmata de impingerea direct in jos;

-         impingerea apei direct in sus in faza de miscare in sus astfel se imping in jos soldurile, in special pentru acei inotatori care nu scot palmele din apa pe muchie;

-         la revenirea peste apa greselile frecvente se refera la inaltimea la care se duc bratele inainte, prea sus, sau harsaite pe apa;

-         la picioare greseala frecventa este determinata in mod special de gradul de flexibilitate (mobilitate) a articulatiei gleznei;

-         indoirea excesiva a genunchilor care determina si o rigiditate exagerata a mijlocului;

-         ondulare exagerata executata strict din mijloc ceea ce face ca extremitatile corpului sa intre prea adanc sub apa (capul sau picioarele).

e) Exercitii ajutatoare pentru invatarea si perfectionarea tehnica a procedeului fluture.

-              pluta pe piept cu ondulari;

-              pluta pe piept cu batai de picioare fluture;

-              picioare fluture cu scandura de antrenament;

-              picioare fluture cu brate bras;

-              picioare fluture cu brate craul;

-              brate fluture cu picioare craul;

-              inot fluture cu respiratie.

NOTA – Este recomandabil ca de la bun inceput copiii sa invete sa inoate fluture cu respiratie la doua brate echer daca acestea se vor produce pe distante mici la inceput.

f) Startul la fluture

La acest procedeu se foloseste sistemul de start ca la craul si “grab startul” este indicat pentru toate probele. Regula de inot pe sub apa pe distanta de 15 m dupa start si intoarceri canalizeaza eforturile inotatorilor de a executa un start care favorizeaza intrarea sub apa, urmata de miscarea de picioare fluture pe o distanta de circa 12-13 m, urmand ca iesirea capului din apa si executarea primei miscari de brate sa se faca inainte de linia de 15 m.

g) Intoarcerea la fluture

Conform prevederilor regulamentare, intoarcerea la fluture trebuie sa se faca prin atingerea simultana a peretelui cu ambele brate.

Dupa aceasta atingere a peretelui se executa o rasucire rapida cu spatele si simultan cu scufundare care sa aduca corpul ghemuit cu picioarele cu talpile pe perete, bratele intinse si capul intre brate. Urmeaza o impingere puternica si la atingerea vitezei castigate prin impingere se trece la efectuarea miscarilor de picioare sub apa cu bratele intinse in fata capul intre brate cu privirea in jos.

1.2.3.4.                             PROCEDEUL BRAS

Descrierea tehnica, metodica invatarii si perfectionarii, exercitii de tehnica, startul si intoarcerea.

a)           Pozitia corpului

Stilul traditional de inot bras este caracterizat de o pozitie orizontala a corpului in care umerii se afla in apa in timpul vaslirii iar soldurile se afla foarte aproape de suprafata. In brasul modern momentul inspiratiei este coordonat cu ducerea umerilor inainte afara din apa iar soldurile coboara si intreaga miscare a corpului aduce aminte de stilul fluture (delfin).

Motivele pentru care s-a trecut la acest stil este in principal cresterea fortei de propulsare si reducerea rezistentei la inaintare.

In orice caz corpul trebuie sa aiba o forma hidrodinamica in faza de propulsare a miscarii bratelor, soldurile trebuie sa se gaseasca aproape de suprafata apei, picioarele la nivelul corpului intinse si apropiate cu varful degetelor intinse, inclinarea totala a corpului de la cap la picioare trebuie sa fie minima.

In faza a doua  fata si trunchiul trebuie sa fie in apa si perfect orizontale in timpul propulsiei picioarelor cat mai mult timp posibil, bratele trebuie sa fie aproape intinse cand incepe bataia picioarelor si complet intinse cand acesta este aproape de terminare.

b)           Miscarea picioarelor

Inotatorii de bras isi folosesc labele picioarelor ca pe niste elice (Maglischo), rotindu-le spre inapoi, in jos si inauntru pe o traiectorie circulara.

Miscarea spre in afara incepe cand picioarele se apropie de sfarsitul miscarii de revenire, soldurile si genunchii sunt fixati iar calcaiele trebuie sa se afle deasupra feselor. Labele picioarelor se gasesc inauntru latimii umerilor, iar genunchii sunt cu putin in afara. Nu exista tranzitie intre sfarsitul revenirii si inceputul miscarii spre inafara. Cand labele se apropie de fese, sunt miscate circular spre inafara si inapoi cand are loc apucarea. Miscarea se termina cand picioarele sunt aproape intinse. Talpile labelor trebuie sa se afle orientate spre inapoi, in sus si in afara in tot timpul miscarii spre inafara.

Miscarea in jos. Cand picioarele se apropie de extensie ele incep sa se deplaseze in jos si totodata spre in afara si inapoi, labele trebuie sa fie orientate spre in afara si in jos, pana cand picioarele sunt extinse complet. Miscarea in jos a picioarelor va face ca soldurile sa fie ridicate usor intr-o actiune asemanatoare cu miscarea delfinului.

Miscarea spre inauntru se produce atunci cand picioarele sunt aproape intinse, labele picioarelor isi modifica treptat directia dinspre in jos spre inauntru. Miscarea spre inauntru este terminata cand labele sunt apropiate. Atunci se intrerupe presiunea asupra apei iar labele picioarelor continua sa se miste spre inauntru si in sus pana cand ajung la acelasi nivel cu soldurile. Acesta aduce picioarele in prelungirea trunchiului asa ca rezistenta formei de inaintare va fi minima in timpul vaslitului urmator cu bratele.

Alunecarea picioarelor. In timpul inotului impresia generala este ca miscarea membrelor este continua, dar totusi exista un moment de alunecare a picioarelor dupa ce s-a terminat miscarea spre inauntru. Aceasta apare cand picioarele se vor gasi in aliniamentul orizontal cu trunchiul in timpul vaslirii cu bratele.

Revenirea picioarelor incepe cand bratele termina miscarea spre inauntru. Forta bratelor orientata in sus face ca soldurile sa fie coborate. Picioarele sunt atunci relaxate atat la solduri cat si la genunchi, acestia coborand spre fundul bazinului. Odata ce miscarea bratelor spre inauntru este terminata, calcaiele sunt aduse repede, dar moderat in sus si inainte spre fese prin indoirea genunchilor si prin usoara flexie si rotire spre in afara a articulatiilor coxofemurale.

c)           Miscarea bratelor

Aceasta se compune din 5 faze, o miscare spre in afara, apucarea, miscarea in jos, spre inauntru si revenirea.

Miscarea spre inafara  are ca scop principal de a duce bratele intr-o pozitie favorabila pentru executia vaslirii.

Mainile incep sa se miste spre inafara pana cand depasesc latimea umerilor unde se face apucarea. Bratele trebuie sa ramana intinse in tot timpul miscarii spre inafara. Flexia coatelor incepe la apucare. Mainile trebuie orientate spre inafara si spre inapoi in forma de cupa pentru a avea un profil aerodinamic cat mai bun.

Apucarea are loc cand mainile se deplaseaza inafara latimii umerilor, orientarea lor se schimba dinspre in afara si inapoi, spre inafara, in jos si spre inapoi. Forta de portanta produsa de aceasta orientare face ca, umerii si capul sa se ridice inainte deasupra bratelor.

Miscarea spre in jos. Dupa efectuarea apucarii, mainile se misca in jos si spre in afara pe o traiectorie circulara, pana se apropie de punctul cel mai adanc. Coatele continua sa se flexeze actionand ca un ax in jurul caruia se rotesc mainile. Acestea trebuie sa ramana orientate spre in afara si in jos in tot timpul miscarii.

Miscarea spre inauntru, incepe cand mainile se apropie de punctul cel mai adanc al miscarii spre in jos. Trecerea de la aceasta la cea spre inauntru se face tot pe o traiectorie circulara cu mainile miscandu-se intai spre in jos si inauntru si apoi spre inauntru, in sus si inapoi.

Miscarea spre inauntru se termina cand mainile se apropie de nivelul coatelor in miscarea lor in sus. Schimbarea directiei spre inauntru nu trebuie sa aiba loc pana cand mainile n-au trecut pe sub coate.

Revenirea incepe cand palmele sunt aproape impreunate sub barbie. Mainile interpun presiune asupra apei, iar miscarea coatelor spre inauntru si inainte face ca mainile sa porneasca dinspre in sus inspre in jos cand mainile se misca inainte.

d)           Coordonarea miscarilor bratelor si picioarelor

Cea mai eficace si intrebuintata este coordonarea suprapusa, in sensul ca nu exista nici o pauza intre miscari in care miscarea spre inafara a bratelor incepe inainte ca sa se fi terminat miscarea spre inauntru a picioarelor. Cand se foloseste coordonarea suprapusa, bratele trebuie sa inceapa sa se miste spre inafara cand picioarele se misca spre inauntru. Daca apucarea cu bratele este efectuata simultan cu terminarea fazei propulsive a miscarii picioarelor, va avea loc o folosire continua a fortei propulsive.

Pentru incepatori se recomanda ritmul:

-              brate picioare, in sensul vaslirii cu bratele, aducerea picioarelor in pozitii de vaslire, intinderea bratelor si apoi vaslirea cu picioarele la timp sportivii vor suprapune sfarsitul unor timpi in beneficiul continuitatii miscarii.

e)           Respiratia

Prin regulament brasistii trebuie sa respire la fiecare ciclu de vaslire, iar corpul trebuie sa sparga suprafata apei la fiecare ciclu complet de miscare de brate si picioare.

Respiratia este o parte integrala a coordonarii vaslirii si ajuta propulsia. In tehnica miscarii bratelor ridicarea capului pentru inspiratie va ajuta miscarea de brate in jos si va facilita prin coborarea soldurilor revenirea picioarelor pentru urmatoarea miscare de propulsie. In tehnica moderna pozitia capului si miscarea de respiratie are o influenta foarte mare in cursivitatea miscarilor. Ducerea capului inainte sub sau la suprafata apei inainte odata cu intinderea (revenirea) bratelor favorizeaza miscarea propulsiva a picioarelor.

La respiratie capul trebuie dus in sus si inainte, in afara apei in timpul miscarii in jos a bratelor, ceea ce permite folosirea fortei spre in jos pentru ridicarea capului. In timpul miscarii spre inauntru a bratelor se inspira, dupa care fata intra in apa inainte de a incepe bataia picioarelor.

Greseli frecvente in tehnica brasului.

In pozitia corpului si a respiratiei:

-         Tragerea capului si umerilor spre inapoi in timpul respiratiei;

-         Pozitia corpului prea scufundata in regiunea soldurilor, miscarile picioarelor facandu-se spre in jos.

In miscarea bratelor:

-         Folosirea unei vasliri inguste, cu mainile indreptate spre inapoi si in jos si se sare peste faza de miscare a bratelor spre inafara;

-         Miscarea bratelor spre inauntru si nu spre in jos in faza miscarii spre in jos, astfel ridicandu-se lungimea fazei propulsive;

-         Ducerea bratelor inainte cu prea multa forta in timpul revenirii, aceasta producand o contra forta care reduce viteza si strica forma hidrodinamica a inotatorului.

In miscarea picioarelor:

-         Orientarea incorecta a labelor picioarelor, neintoarcerea acestora in sus si spre in afara;

-         Orientarea si directia gresita prin impingerea direct inapoi a picioarelor;

-         Revenirea picioarelor prin deplasarea coapselor in jos si inainte si nu tragerea deasupra feselor;

-         Revenirea picioarelor in timpul fazei de propulsie a vaslitului cu bratele, picioarele in acest caz actioneaza ca o frana;

-         Revenirea picioarelor avand genunchii prea indepartati, lucru care mareste rezistenta la inaintare.

f)             Exercitii ajutatoare pentru invatarea si perfectionarea tehnicii procedeului bras

-              invatarea miscarii bratelor si picioarelor pe uscat din culcat;

-              invatarea miscarii picioarelor bras la perete;

-              picioare bras cu scandura de antrenament;

-              picioare bras cu bratele inainte fara respiratie;

-              brate bras cu picioare craul;

-              inot bras in coordonare cu respiratia;

-              picioare bras cu mainile inapoi pe langa solduri cu tendinta de a atinge calcaiele cu mainile (exercitiu pentru invatarea coborarii soldurilor si gruparii picioarelor deasupra feselor).

g)           Startul la bras

Pentru pozitia de start si saritura propriu-zisa se poate adopta “grab startul” cu diferenta de desfasurare a fazei petrecuta sub apa. Dupa executarea sariturii corpul va mentine o pozitie hidrodinamica, bratele intinse apropiate, palmele unele peste altele cu capul intre brate, picioarele bine intinse cu laba piciorului intinsa (spit). Cand se pierde din viteza castigata din saritura, inotatorul executa o miscare lunga de brate in care se respecta fazele obisnuite ale tractiunilor bratelor pana la faza miscarii spre inauntru dupa care palmele sunt rotate treptat la o orientare spre in afara. Mainile trebuie sa fie intinse pe langa coapse.

Intrucat vaslitul cu bratele accelereaza viteza de deplasare a corpului peste cea atinsa la suprafata apei, exista o faza de alunecare pana cand se pierde din viteza castigata.

Apoi bratele se misca inainte prin flexia coatelor pana depasesc fata, apoi se intind in sus spre suprafata prin intinderea coatelor.

Picioarele trebuie aduse in pozitia de propulsie atunci cand bratele se intind inainte. Miscarea spre inafara a picioarelor este coordonata cu intinderea finala a bratelor, iar capul iese din apa cand bratele se apropie de intinderea completa si astfel se poate relua primul vaslit la suprafata apei.

h)           Intoarcerea la bras

Intoarcerea la bras este similara cu cea de fluture in prima faza de apropiere si de executarea rasucirii, apoi urmeaza impingerea si executarea unei tractiuni, lunga la fel ca cea executata la start cu bratele, miscarea de picioare si iesirea la suprafata.

Trebuie remarcat faptul ca in general evolutia tehnica mai ales in ultimii ani a facut posibila cresterea vitezei de inaintare, iar metodele moderne de antrenament au facilitat posibilitatea castigarii fortei, rezistentei si flexibilitatii articulare.

Inotul este un sport in care tehnica procedeelor a urmat legile firesti naturale, legile hidrodinamicii.


ANTRENAMENTUL SPORTIV

2.1 NOTIUNEA DE EFORT IN INOT

Deoarece la acest subiect nu exista noutati deosebite si de-a lungul timpului au fost dezbatute si formulate teorii bine documentate, in subcapitolul de fata vom face doar o scurta trecere in revista a notiunii de efort in inot.

Din punct de vedere fiziologic efortul la inot este caracterizat ca un efort predominant aerob, exceptand probele de 50m si 100m unde apare dominanta energogena anaeroba.

In general toti specialistii sunt de acord ca efortul depus de inotatori in antrenamente si competitii este un efort de rezistenta in regim de forta. Ponderea acestor calitati difera in functie de exercitiile efectuate in antrenamente sau de distantele inotate in competitie, dar procentul cel mai mare revine permanent rezistentei.

Rezistenta aerobica organica este rezultatul hipertrofiei cordului care permite un volum sistolic mai mare, a cresterii tonusului cardiac, a cresterii numarului de alveole care absorb O2 a imbunatatirii schimburilor gazoase la nivelul alveolelor si a modificarilor sanguine ce permit un transport mai abundent de O2 spre tesuturi, iar rezistenta anaeroba fiind capacitatea organismului de a prelua produsi de uzura, de a lucra in conditii toxice in datorie de oxigen.

2.2 TIPURILE DE EFORT

Dupa Maglischo 1993, zonele de efort si structura lor este urmatoarea:

-  Rezistenta 1 (R1) exercitii aerobe cu intensitate redusa, necesara pentru dezvoltarea rezistentei de baza;

-  Rezistenta 2 (R2) exercitii aerobe la pragul rezistentei in terminologia mai veche – pragul anaerob;

-  Rezistenta 3 (R3) exercitii prepoderent aerobe de supraincarcare a rezistentei – VO2 maxim;

-  Sprint 1 (Spr.1) exercitii pentru toleranta la lactat, deci pentru a creste capacitatea de tamponare a acidului lactic si de rezistenta la durerea musculara cauzata de acidoza;

-  Sprint 2 (Spr.2) exercitii pentru producere de lactat, deci pentru cresterea vitezei metabolice anaerobe;

-  Sprint 3 (Spr.3) exercitii pentru cresterea fortei musculare sprinturi de 15-20m, inot cu ingreuieri (elastic sau cablu care ridica o greutate) etc..

De foarte mult timp literatura de specialitate s-a ocupat de aceasta problema, in ideea de a pastra in memorie unele rationalizari a efortului pe zone, reamintim si de aceasta data zonarea efectuata de Centrul de Cercetari, dl. Aurel Urmuzescu si colectivul, zonare care va contravine ultimelor noutati in materie.

-              Aerob inferior sau de efort compensator, relaxare, cuprinde exercitiile folosite la incalzire, la corectarea tehnicii, este o zona care se adreseaza cu predilectie copiilor, frecventa cardiaca pana la 120 pe minut, iar lactatul sanguin la Mml. Aceasta se considera ca nu are efecte in dezvoltarea rezistentei. Exercitiile de incheiere de 400-800m favorizeaza neutralizarea acidului lactic acumulat in muschi.

-              Aerob mediu, corespunde lui R2 din schema Maglischo frecventa cardiaca pana la 140-150/ minut, iar lactatul pana la 4 Mml, intensitatea executiei este medie, pana la 75-85 % pentru distantele de 200-400 m, o mare parte din cantitatea totala de inot (cca 35-45 %) este efectuata in aceasta zona in special la varstele mici, mai putin la performanta, avand efecte de natura organica (circulatie, respiratie).

Predominant aerob superior, corespunde lui R3 (Maglischo) in care frecventa cardiaca 160-170 / minut, lactat 6,5-8 Milimoli, are efect organic dar si musculare (alimentarea cu oxigen a celulei, etc.) intensitatea este crescuta pana la 80-90 % (Zona VO2 maxim).

-              Zona de efort mixt – exercitii executate in aerob superior si anaerob, in proportii variabile, reclama un consum mare de energie prin momentele de anaerobioza, dar poate avea o durata apreciabila prin cele de aerobioza, frecventa cardiaca 170-180 / minut, lactat 8-10 Mml, intensitatea efortului 90-95 %.

-              Zona de efort predominant anaerob lactat; corespunde lui Sprint 1 si 2 din schema lui Maglischo, fiindca exercitiile din aceasta zona inseamna si ritm de cursa si toleranta la lactat si producerea de lactat. Vizand antrenarea vitezei metabolismului anaerob; frecventa cardiaca peste 180 / minut iar lactatul de la 10-12 Mml, in sus.

-              Zona de efort predominant anaerob lactat; sprinturi scurte 15-20-25 m, in care efortul nu este alimentat de O2 iar durata lui scurta nu duce la glicoliza anaeroba, deci la producerea de acid lactic.

-              Zona de efort predominant anaerob lactat, sprinturi scurte 15-20-25 m, in care efortul nu este alimentat de O2 iar durata lui scurta nu duce la glicoliza anaeroba, deci la producerea de acid lactic.

In incheierea acestui capitol vom prezenta si zonarea elaborata de laboratorul de biochimie a CCPS respectiv de dl. Dorel Tocitu, schema pusa la punct ca urmare a testarilor efectuate incepand din anul 1982 la inot, schi fond si atletism fond. Avand in vedere distantele mai mari din schi si atletism zonele aerobe si mixte au mai multe trepte.

-              Zona O2; ritm scazut, inot lent, durata fara importanta, intensitate 50 %, frecventa cardiaca 140 /minut, lactatul 0-2 Mml;

-              Zona O2 stabil ritm mai mic decat cel din cursa, durata 45-20 minute, intensitate 55-65 %, efect de imbunatatire a metabolismului aerob si compensator, lactat 2-3,5 Mml;

-              Zona O2 relativ; ritm mai mic decat cel din cursa, durata 30-90 minute, efecte in mentinerea si dezvoltarea capacitatii aerobe, intensitatea 70-80 %, frecventa cardiaca 160 / minut, iar lactatul 3,5 – 5,5 Mml;

-              Zona O2 LA 2; adica mai mult aerob si mai putin anaerob, ritm putin mai mic decat cel din cursa, durata maxima 10-15 minute, intensitate 85-95 %, frecventa cardiaca 170 / minut, lactat 5,5-12 Mml;

-              Zona O2 LA 1; acelasi ca mai sus dar cu o pondere mai mare pe anaerobioza, ritm egal cu cel din cursa, durata de la 1-4,30 minute, intensitate 100 %, frecventa cardiaca 180 / minut, lactat 12-18 Mml;

-              Zona LA O2, pondere anaeroba, putin mai mare ca cel din cursa, durata maxima 1,30-2,30 minute, cu intensitate de 100-1050%, frecventa cardiaca 190 / minut, lactat pentru 18 Mml;

-              Zona lactat anaerob, ritm mai mare decat cel din cursa durata 30-45 secunde, intensitatea 100-110 %, lactat 12-18 Mml;

-              Zona anaeroba alactacida, ritm mai mare ca cel de cursa durata 15 secunde, intensitatea 100-110 % frecventa cardiaca si lactatul nu sunt semnificative.

2.3. CALITATILE MOTRICE SI PSIHICE

Calitatile motrice de baza: viteza, rezistenta, forta si indemanarea la care se adauga obligatoriu pentru inot mobilitatea articulara si musculara si capacitatea de coordonare sunt calitati care stau la baza antrenamentului sportiv si determina in mod hotarator capacitatea de performanta. Aceste calitati motrice categorisite statistic in functie de reactia sau angrenarea biochimica-energetica a organismului uman, nu se manifesta niciodata sau in foarte putine cazuri singulare. Intotdeauna viteza va fi insotita de componenta forta si determinata in sportul nostru de capacitatea de coordonare a miscarilor.

Fara o tehnica de inot buna, nu exista viteza, iar viteza la inot fara o rezistenta necesara va duce la performante deosebite in probe de 15-25 m si va scadea proportional in proba de 50m si 100m.

Din aceasta cauza in ultimii ani in teoria antrenamentului sportiv se vorbeste mai rar despre calitatile motrice de baza si s-a transferat interesul spre capacitatea organica de a suporta un tip de efort sau altul in cadrul caruia organismul sa-si creeze niste capacitati de a rezista un timp mai lung sau mai scurt de efort fara a ajunge in conditii de blocare biochimica a proceselor de dezvoltare a energiei musculare.

Relatia dintre efort, odihna si motivatie a devenit principala tinta a cautarilor atat din punct de vedere biochimic cat si psihic in obtinerea rezultatelor sportive.

Din punct de vedere fiziologic proprietatile fibrelor musculare de a efectua o contractie, clasificate in mare ca fibre cu contractie rapida (30-50 contractii pe secunda) si cele cu contractie lenta (10-15 contractii pe secunda) determina capacitatea de lucru atat anduranta cat si puterea. Fibrele cu constructie lenta au o rezistenta mai mare datorita capacitatii mai mari de metabolism aerob, insa nu au o capacitate mare de metabolism anaerob. Fibrele musculare cu contractie rapida au o capacitate mai mare de a metaboliza energia anaeroba, dar obosesc mai repede din cauza capacitatii lor limitate de metabolism aerob.

Desigur ca aceasta capacitate pentru sprint sau fond a inotatorilor este cauzata in principal de caracteristicile fibrelor musculare cu contractie rapida sau lenta, dar acest fapt este destul de greu de stabilit, chiar si biopsia musculara va determina destul de neconcludent, avand in vedere durata efortului la inot.

Dr. Miron Georgescu a atras atentia de foarte mult timp ca schimbarea procentajului de fibre musculare a unui sportiv este foarte greu de facut sau nu se poate niciodata. In general in functie de constitutia fizica, sportivii cu musculatura globuloasa au o forta – viteza initiala mult mai mare decat cei longilini cu musculatura lunga si nereliefata. Ar fi o greseala sa determini un inotator gen Zeno Opritescu sa se pregateasca pentru probe de 400-1500 m. In general viteza innascuta a unor sportivi este o calitate foarte putin perfectibila, numai o tehnica buna o poate imbunatati.

In ideea gradarii efortului, a posibilitatilor de acumulare si progresului in activitatea sportiva trebuie de tinut seama de fazele de dezvoltare a copiilor cand se pot accentua capacitatile de coordonare, capacitatile fizice si psihice.

Varsta propice pentru dezvoltarea capacitatii de invatare motrica este in general intre 10 si 12 ani, ea are o linie ascendenta incepand cu varsta de 7 ani si mai are un moment propice in jurul varstei de 14-15 ani. Acesta este si unul din motivele recomandarii inceperii invatarii si perfectionarii procedeelor de inot dupa varsta de 7 ani.

Capacitatea de orientare in spatiu isi incepe dezvoltarea dupa varsta de 6 ani, dar perioada de sedimentare este dupa varsta de 12 ani.

Capacitatea de a pastra ritmul se dezvolta dupa varsta de 6 ani dar intre 9-11 ani ea va fi hotaratoare pentru activitatea ulterioara.

Capacitatea de echilibru se dezvolta cel mai bine in perioada 9-13 ani cu accent pe varsta de 10-12 ani.

Capacitatea de rezistenta incepe de la aproximativ 6 ani dar dezvoltarea acesteia este maxima intre 10 si 16 ani, forta incepe la 8 ani si are capacitatea maxima la copii intre 12 si 16 ani, iar viteza se manifesta de la 6 ani si are o curba maxima intre 7 si 12 ani.

Capacitatile cognitive afective isi incep dezvoltarea intre varstele de 7 ani si 16 ani cu un moment maxim intre 7 si 13 ani cu o perioada deosebit de buna intre 8 si 11 ani jumatate.

In acest context procesul de invatare-perfectionare si antrenament trebuie sa tina seama de posibilitatile varstelor si sa se puna accent pe anumite faze ale acestui complex proces in concordanta cu disponibilitatile organismului copiilor.

GROSER in anul 1981 in urma cercetarilor efectuate in concordanta cu posibilitatile organismului scoate in evidenta faptul ca antrenamentul trebuie sa cuprinda cu prudenta intre varstele de 8-10 ani rezistenta aeroba, viteza de reactie intre 10-12 ani forta / viteza, rezistenta aeroba, iar exercitiile cu forta maxima, rezistenta / forta, prudent la 12-14 ani si abia dupa 14-16 ani se poate aborda un sistem de antrenament cu atentia indreptata pentru favorizarea cresterii, iar dupa 16 ani se poate aborda antrenamentul pentru performanta.

Consideram ca cele expuse mai sus dau o explicatie logica a masivei pierderi de inotatori la varstele mici 14-15 ani, care in majoritatea cazurilor au efectuat exercitii si eforturi neadecvate varstei lor.

2.4 METODELE SI MIJLOACELE DE ANTRENAMENT

In acest subcapitol vom incerca reimprospatarea si sistematizarea cunostintelor de teorie a metodicii pregatirii.

In privinta definirii metodelor de antrenament nu se poate trece peste natura (componentele) unui exercitiu care introdus in lectia de antrenament devin mijloc de antrenament si determina caracterul metodei de antrenament.

Componentele unui exercitiu sunt urmatoarele:

-              D = distanta in metri de parcurs sau durata in timp;

-              I = intervalul de odihna, sau pauza intre repetari si sarituri de repetari;

-              R = numarul de repetari al aceluiasi exercitiu;

-              T = intensitatea efortului obiectivizata prin timpul de executie;

-              A = natura miscarii, felul cum se executa actiunea (inot cu palmare, numai cu bratele, fara respiratie, in procedeul II, alte posibilitati).

2.4.1.METODA DE ANTRENAMENT CONTINUU (SUPRADISTANTA)

Caracteristici

-              ritm de parcurgere uniform;

-              intensitate medie sau usor marita;

-              regim de lucru in zona de efort aerob mediu si superior;

-              se creeaza starea de echilibru aerob (Steandy – state);

-              se folosesc distante lungi (800-1500-2000-3000 m) sau inot uniform in unitate de timp (15’-30”-60’).

Efectele acestei metode

-              cordul lucreaza cu o frecventa optima care permite golirea si umplerea ventricolului stang in special si duce la hipertrofia cordului, conditie de baza a efortului la inot;

-              se transporta o cantitate mare de sange, fapt posibil prin antrenarea producerii de hemoglobina;

-              creste numarul de alveole pulmonare angrenate in actul respirator.

2.4.2. METODA DE ANTRENAMENT VARIABIL (ALTERNATIV)

a)                       Alternativ propriu-zis in care intr-o distanta data se fixeaza anumite parti care se inoata usor alternativ cu alte parti egale care se inoata cu intensitate.

b)                       Progresiv – cu subvariante:

-              in crestere uniforma (ex.50m tare, 50 m usor, 100m tare, 100m usor, etc.);

-              in crestere neuniforma (ex.50m tare, 100m usor, 100m tare, 100m usor, 200m tare, 100m usor);

-              in crestere si descrestere, uniforma sau neuniforma.

c)                       Fartlek – in care alternarea distantelor si intensitatilor se lasa la latitudinea sportivului. Metoda este eficienta intrucat se realizeaza un volum mare de inot pe unitate de timp, iar neintreruperea efortului permite depunerea unor intensitati foarte mari.

Caracteristici:

-              alternarea ritmului;

-              alternarea intensitatii;

-              variatia frecventei cardiace intre 140-180 pe minut;

-              trecerea alternativa, mai usoara, din efortul aerob in anaerob si invers.

Efecte:

-              dezvoltarea rezistentei aerobe organice si musculare;

-              dezvoltarea rezistentei anaerobe cu un stres mai diminuat decat in antrenamentul cu intervale;

-              cresterea tonusului cardiac datorita faptului ca efortul intens venele capilare si inchid din cauza contractiei musculare si astfel cerinta de oxigen obliga cordul

-       sa pompeze cu presiune pentru a le deschide.

In sprijinul intrebuintarii metodelor de antrenament care produc modificari privind numarul de alveole pulmonare cu actiune si marirea volumului cardiac regretatul dr. Syögy prin metode radiologice a masurat volumul cardiac la sporturile de rezistenta si a ajuns la concluzia ca cifra optima a volumului cardiac la femei este considerat intre 750-760 ml, iar la barbati 950 ml. Autorul considera ca peste 950 ml, nu mai exista paralelism intre volumul cardiac si VO2 maxim.

Dupa studiile efectuate de dr. Syögy la inotatoarele cu valoare medie a constatat un volum cardiac de 661 fata de 802 ml la altele fondiste si 755 ml la canotoare. La inotatoarele campioane din tara noastra constatam cifre crescute fata de cele mentionate mai sus ca valori medii.

NUMELE

ANUL

1978

1979

1980

1981

Panulescu Irinel

939

871

913

-

Paraschiv Mariana

-

741

891

-




Prass Brigitte

-

-

886

-

Schuster Adina

-

-

697

-

Bunaciu Carmen

-

846

1117

1018

Din datele de mai sus pe langa cifrele relativ mari sau chiar foarte mari ale volumului cardiac (1117) se poate remarca si revenirea dimensiunilor cordului. Astfel la Bunaciu la care reiese o crestere foarte mare a dimensiunilor cordului (271 ml) in perioada anilor 1979-1980, cu o capacitate de efort stationara sau nesemnificativ modificata, perioada ce coincide cu o stare biologica nesatisfacatoare si volum de lucru ridicat. Prin schimbarea metodicii de pregatire (reducerea volumului) si aducand corective starii de sanatate, se constata o revenire de 99 ml a volumului cardiac.

O valoare deosebita medico-biologica si pedagogica are aprecierea perspectivelor cardio-vasculare prin analiza factorului dimensional al cordului (volum cardiac, concentratia hemoglobinei, etc.) cu capacitatea sa functionala (oxigen, puls maxim. EVC- echivalentul volum cardiac). Prin interpretarea acestor date vom putea da indicatii medico-sportive deosebit de pretioase antrenorului privind existenta sau absenta premiselor biologice pentru un sport de rezistenta cum este inotul, daca subiectul si-a atins limitele maxime ale rezervelor cardiace de efort, mai are rezerve, sau daca a depasit limitele considerate optime.

Antrenarea sistemului cardio-vascular se realizeaza cu eforturi submaximale si maximale, cele de intensitate redusa neavand o influenta deosebita (compensator).

Depasirea posibilitatilor individuale prin supunerea sportivului la eforturi “supraliminare” poate produce dereglari metabolice, functionale sau chiar anatomice (depasirea volumului cardiac optim) care daca au durata prea mare pot duce la aparitia fenomenelor patologice.

Am introdus aceste date in acest subcapitol in care ne referim la metodele si mijloacele de antrenament, in ideea de atrage atentia antrenorilor si in special a celor care se ocupa de pregatirea juniorilor mici, la necesitatea de a alege metodele de antrenament si mai ales mijloacele adecvate dezvoltarii biologice a sportivilor in functie de vechimea lor in antrenamentul de performanta si de obiectivele finale ale fiecarui sportiv.


2.4.3. METODA DE ANTRENAMENT CU INTERVALE

Este o metoda cu ponderea cea mai mare in antrenamentul inotatorilor de performanta. Aceasta datorita in primul rand influentei majore care o are asupra organismului iar in al doilea rand prin faptul ca permite efectuarea unui volum mare de inot, cu intensitate mare, intr-o unitate de timp mult redusa fata de celelalte metode.

Caracteristici:

-              repetarea unei distante, de un anumit numar de ori, mentinand o intensitate mare;

-              intervalul de timp pentru odihna este scurt astfel incat revenirea organismului sa nu fie completa, frecventa cardiaca ajungand numai pana la 120-130 /minut, moment in care incepe o noua repetare;

-              factori de progres ii reprezinta cresterea intensitatii si reducerea intervalelor pe masura ce organismul se adapteaza la efort;

-              datorita intervalelor de odihna, rezervele de ATP si CP se refac partial, iar acumularea de acid lactic nu ajunge sa fie factor limitativ, efortul putand dura un timp apreciabil, cu intensitate mare.

Efecte:

-              in primul rand asupra cordului, atat ca hipertrofie, cat si ca crestere a tonusului;

-              daca se folosesc distante de 400-800 m, efortul este preponderent aerob, la limita superioara calitativa deci atat organic cat si muscular;

-              daca se folosesc distante de 50-200 m efortul este preponderent anaerob, organic in cazul baietilor de 100-200 m si muscular pentru 50-100 m, bineinteles in functie de intensitatea cu care se inoata.

In esenta trebuie retinut ca antrenamentul cu intervale insumeaza toate efectele asupra organismului. In functie de distantele folosite, ponderea efectelor poate fi organica sau musculara, aeroba sau anaeroba.

De exemplu in exercitiul 30x50 m, cu pauza foarte scurta efectele au aproape aceeasi adresa ca in 150 m (antrenament continuu), insa la un nivel superior calitativ si cu o pondere mai mare in aerobioza musculara si cu un procent sporit de anaerobioza organica.

Indicatii:

-              efortul este perfect suportat de catre copii intrucat ei dezvolta o intensitate in raport cu capacitatea pe care o au, deci se poate folosi la toate nivelele, din momentul in care s-a depasit perioada de instruire tehnica;

-              la varste mici sa se tina cont de dozarea numarului de repetari si sa se insiste mai putin asupra intensitatii intrucat sarcina majora in aceasta etapa este dezvoltarea rezistentei aerobe organice;

-              cu variatii in functie de lungimea distantei respective, a numarului de exercitii, metoda se foloseste in tot timpul anului;

-              este practic posibil ca fiecare inotator sa-si dozeze intervalul de odihna in functie de frecventa cardiaca. Antrenorul este obligat sa fie in stare sa stabileasca un timp de odihna cat mai aproape de adevar, ceea ce implica alcatuirea de subgrupe “plecari” diferite (baieti – fete, antrenati, mai putin antrenati, pe procedee, etc.). La un nivel foarte mare este indicat ca sportivul sa-si controleze frecventa cardiaca in stabilirea intervalului optim de odihna;

-              trebuie subliniat faptul ca aceasta metoda, poate sa strice tehnica, daca antrenorul nu intervine. Sportivul obsedat de necesitatea incadrarii in intensitatea ceruta si de numarul mare de repetari, este inclinat sa execute miscarile intr-un mod in care aparent i se pare putin obositor (scurtarea tractiunii prin apa si a drumului aerian, evitarea batailor de picioare, intoarceri incorecte si in special fara impingere puternica de la perete, tragere de culoar inainte de intoarcere sau dupa, etc.)


Mijloace:

Varianta de exercitii este inepuizabila, dar ele trebuie sa corespunda unei anumite sarcini si dam in continuare o schema orientativa:

Distanta

Nr. de repetari

Efecte

25 m

4 – 8

16 – 32

Anaerob muscular

Anaerob organic si aerob muscular

50 m

2 – 4

8

16 si mai mult

Anaerob muscular

Anaerob organic si muscular

Mixt si aerob superior

100 m

2 – 4

4 – 8

8 si mai mult

Anaerob organic si muscular

Anaerob si mixt

Mixt si aerob superior

200 m

2 – 3

4 – 6

6 si mai mult

Anaerob organic si muscular

Anaerob mixt si aerob superior

Mixt si aerob superior

400 m

2 – 3

4 si mai mult

Mixt anaerob si aerob superior

Aerob superior si mediu

800 m

2

3 si mai mult

Aerob superior si mixt

Aerob superior si mediu

2.4.4. METODA ANTRENAMENTULUI CU REPETARI

-              consta in impartirea unei distante globale in mai multe bucati egale, care se parcurg cu intensitate maxima.

Caracteristici:

-              numar mic de repetari; totalul de regula corespunde unei distante de concurs (100 m, 200 m, cel mult 400 m);

-              pauza dintre exercitii este mare, pana cand pulsul ajunge aproape de normal;

-              intensitatea maxima.

Efecte – in functie de distanta folosita:

-              respectiv de 4 – 6x25 m dezvolta forta si deci viteza cu efect anaerob alactat;

-              mai multe repetari de 25 m epuizeaza rezervele de ATP si apare acidul lactic, deci anaerob lactat;

-              2 -  4 repetari pe 50 m, inseamna efect anaerob lactat, cu mai multe repetari se ajunge in zona efortului mixt;

-              2x100 m predominant anaerob lactat, mai multe mixt;

-              2x200 m predominant anaerob lactat si mixt, mai multe aerob superior.

Indicatii:

Fiind o metoda cu intensitate foarte mare, efort maxim, nu este recomandabila la varstele mici.

In planul de antrenament isi gaseste o pondere in partea a doua  a etapei de pregatire de baza, deci dupa acumularile de volum.

   2.4.5. METODA ANTRENAMENTULUI PRIN CONCURS

   Are mai multe forme:

a)           antrenamentul cu eforturi apropiate de proba de concurs;

b)           efectuarea unor verificari sau participari la competitii de verificare.

a)           Prima forma are drept scop pregatirea graficului de cursa si exista mai multe variante:

-              fractionarea distantei de concurs in 2 sau mai multe bucati, intercalate cu pauze foarte scurte, parcurse cu intensitate foarte mare, maxima in apropierea competitiei.

Aceasta metoda este de fapt o mixtura intre metoda intervalelor si cea a repetarilor (pauza de la intervale si intensitate de la repetari).

-              fractionarea distantei de cursa in bucati intercalate cu pauze foarte mari (intensitatea  maxima) cu exactitatea unor sarcini:

-              indeplinirea pe fiecare bucata a graficului de proba;

-              prima parte conform graficului, a doua  mai tare;

-              prima parte mai tare decat graficul, a doua  egala graficului.

In situatiile in care se cere pe o portiune un timp egal cu cel din cursa, atunci este necesara determinarea frecventei ciclurilor de miscari. In antrenamentul modern un antrenor trebuie sa cunoasca ritmul optim de concurs. Metodele pentru a cunoaste ritmul optim sau in termeni de specialitate “frecventa de inot” sunt urmatoarele:

-              prima posibilitate si cea mai obiectiva este ca sa inregistram frecventa intr-un concurs, in care sportivul si-a realizat record personal; numaratoarea se face dupa circa 150-20 m dupa start si intoarcere; modelul ne reprezinta acea parte a cursei inotata cu timpul intermediar cel mai bun si cu cea mai mica frecventa de miscari; in functie de aceasta se fixeaza obiectivele pentru viitoarea competitie oficiala;

-              tot in concurs trebuie inregistrata frecventa si timpul facuta. Obtinerea unui intermediar foarte bun cu o frecventa usor marita (1-2 brate), demonstreaza o pregatire bine dirijata si in special o buna adaptare la efortul anaerob.

Obtinerea unui intermediar bun dar cu crestere semnificativa a frecventei, demonstreaza ca inotatorul n-a fost pregatit sa se autocontroleze, n-a facut pregatire de sprint, tehnica miscarilor e defectuoasa, se scurteaza tractiunea sau palma “taie” apa in pozitie oblica. In sfarsit, un timp nesatisfacator pe ultima parte, inseamna insuficienta pregatire anaeroba si de regula gasim si o frecventa crescuta.

-              o alta posibilitate este atunci cand folosim metoda graficului de cursa (de regula la sfarsitul etapei de baza si in etapa precompetitionala), sa inregistram de fiecare data timpul si frecventa pe fiecare bucata. In final se face un tabel cu toate datele si se selectioneaza bucatile corespunzatoare partii din cursa cu cel mai bun timp intermediar si cea mai mica frecventa, pe baza lor se stabileste graficul.

Antrenamentul in tempoul de concurs simuleaza conditiile de intrecere, putand astfel sa incurajeze unele forme de integrare a adaptarilor metabolice care nu sunt produse de alte metode de antrenament.

Acest fel de antrenament imbunatateste interactiunea diferitelor procese metabolice, asa ca energia este furnizata in modul cel mai economic posibil pentru fiecare distanta de concurs. Alte imbunatatiri care trebuie sa rezulte din aceasta forma de antrenament, sunt o ameliorare in capacitatea de mentinere a tempoului si a eficientei vaslitului, la viteza de concurs.

A inota in tempoul de concurs sau aproape de acesta este aspectul cel mai important al acestui tip de antrenament, cu conditia sa nu fie folosit prea des, pentru ca este foarte stresant atat fiziologic cat si psihologic. Se recomanda folosirea acestuia in mod judicios in tot timpul anului, dar nu mai mult de 2-4 ori pe saptamana.

Ernest Maglischo, recomanda ca antrenamente in tempoul de concurs pentru diferite categorii de probe, urmatoarele serii de antrenament:

Distanta

Nr. optim de repetari

Interval de odihna

Viteza

Pentru inotatori de 50m

25m

10-20 in serii de 4

5-10” intre repetari

2-3’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta pentru 50m

50m

4-10

2-3’ intre repetari

90-95 % din viteza de concurs

50m fract.2 x25 m

4-10

10” dupa 25 m

2-3’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta pentru concurs

Pentru inotatori de 100m

25m

15-40 in serii de 8-12

10-15” intre repetari

2-3’ intre serii

Tempoul actual sau cel prevazut

50m

20-30 in serii de 4-6

15-30” intre repetari

3-5’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

75m

10-20 in serii de 3-5

30”-1’ intre repetari

3-5’ intre serii

85-90 % din viteza actuala sau prevazuta

100m

4-6

4-5’ intre repetari

90-95 % din viteza de concurs

100m fract.4x25m

4-10

5” dupa 25m

2-3’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

100m fract.2x50m

3-5

10-20” dupa 50m

3-4’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

Distanta

Nr. optim de repetari

Interval de odihna

Viteza

Pentru inotatori de 200m

25m

30-60 in serii de 8-16

5-10” intre repetari

2-3’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

50m

20-40 in serii de 6-8

10-15” intre repetari

2-7’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

75m

12-20 in serii de 4-8

20-30” intre repetari

2-4’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

100m

10-15 in serii de 3-4

1’ intre repetari

3-5’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

150-200 m

3-5

5-6’ intre repetari

2-4’ dupa distanta

90-95 % din tempoul pe 200 m

200m fract.4x50 m

4-8

10’ dupa 50m

2-4’ dupa serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

200m fract.2x100m

sau (2x75m)+1x50m)

3-5

20-30” intre fractiuni

3-5’ dupa 200m

Viteza actuala sau cea prevazuta

Pentru inotatori de 400 m liber si mixt

50m

30-60 in serii de 10-15

10-15” intre repetari

2-4’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

75m

15-30 in serii de 8-12

20-30” intre repetari

3-5’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

150-200 m

5-10

2-3’ intre repetari

Viteza actuala sau cea prevazuta

300-400 m

3-4

3-5’ intre repetari

90-95 % din tempoul cursei de 400m

400m fractionat

3-5

10” dupa 50m sau 100m

3-5’ dupa serie

Viteza actuala sau cea prevazuta

Pentru inotatori de 1500m

50m

60-80 in serii de 30-40

5-10” intre repetari

3-5’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

100m

30-50 in serii de 15-16

10-20” intre repetari

3-5’ intre serii

Viteza actuala sau cea prevazuta

150-200-300 m

10-20 in serii de 8-10

30-60” intre repetari

3-5’ intre serii

95 % din tempoul pe 1500m

400-500-600 m

6-12 in serii de 3-4

1-3’ intre repetari

4-8’ intre serii

90 % din tempoul pe 1500m

700-800 m

3-4

3-5’ intre repetari

90 % din tempou

1000-1500 m

2-3

5-10’ intre repetari

90-95 % din viteza

1500m fractionat

2-3

10’ dupa 50m sau 100m

4-8’ dupa 1500m

Viteza actuala sau cea prevazuta

2.4.5.1. FOLOSIREA CRONOMETRULUI DE FRECVENTA

Asa cum am afirmat in subcapitolul precedent, graficul de cursa a fiecarui sportiv este calea principala pentru obtinerea unor performante constante, previzibile si deci mai usor de inteles si planificat.

Folosirea cronometrului de frecventa este o practica obisnuita la ora actuala, cronometrele moderne sunt prevazute si cu scala pentru masurarea frecventei.

Din bibliografia existenta am extras cateva reguli si sistemul de lucru cu cronometru de frecventa si atunci cand acesta nu exista.

Trebuie confectionat un tabel in care timpii obtinuti pe cronometru clasic pot fi transformati in cifre care indica tempoul pe minut.

In tehnica calcularii tempoului sunt folosite mai multe sisteme:

-              masurarea timpului de executie a 3 cicluri complete folosit de rusi;

-              masurarea timpului de executie a 4 cicluri complete folosit de germani (RDG) si foarte uzitat in Europa;

-              masurarea timpului de executie a 5 cicluri complete folosit de americani;

Consideram cel mai bun sistem acela in baza 4 care exista incorporat si in unele cronometre care au si sistemul de cronometrare a frecventei.

Indiferent de sistemul adoptat, principalul lucru este, pastrarea aceluiasi sistem un timp indelungat, pentru a avea in permanenta aceleasi repere.

In metodica moderna de antrenament, frecventa, timpul de raspuns al sportivului la start, lungimea intoarcerii, timpul scurs pentru fiecare intoarcere, reprezinta repere importante, care ajuta la formarea graficului de cursa, la definitivarea tacticii adoptate de fiecare sportiv in competitie.

TABEL FRECVENTA

SISTEMUL CU 3 CICLURI

SISTEMUL CU 4 CICLURI

SISTEMUL CU 5 CICLURI

Secunde

Frecventa

Secunde

Frecventa

Secunde

Frecventa

2.0-90

4.1-44

3.5-69

5.6-42

4.0-75

6.1-49

1-86

2-43

6-67

7-42

1-73

2-48

2-82

3-42

7-65

8-41

2-72

3-47

3-78

4-41

8-63

9-40

3-70

4-46

4-75

4.5-40

9-62

6.0-40

4-68

6.5-46

2.5-72

6-39

4.0-60

1-39

4.5-67

6-45

6-69

7-38

1-59

2-38

6-65

7-44

7-67

8-37

2-57

3-38

7-64

8-44

8-64

9-36

3-56

4-37

8-62

9-43

9-62

5.0-36

4-55

6.5-37



9-61

7.0-43

3.0-60

1-35

4.5-53

6-36

5.0-60

1-42

1-58

2-34

6-52

7-36

1-59

2-41

2-56

3-34

7-51

8-35

2-58

3-41

3-54

4-33

8-50

9-35

3-57

4-40

4-52

5.5-32

9-49

7.0-34

4-56

7.5-39

3.5-51

6-32

5.0-48

1-34

5.5-55

6-39

6-50

7-31

1-47

2-33

6-54

7-39

7-49

8-31

2-46

3-33

7-53

8-38

8-47

9-30

3-45

4-32

8-52

9-38

9-46

6.0-30

4-44

7.5-32

9-51

9-38

4.0-45

5.5-43

6.0-50

8.0-37

2.4.6. METODA DE ANTRENAMENT CU SPRINTURI

Aceasta metoda consta in parcurgerea unor distante scurte 10-15-25 m, cu intensitate maxima si cu pauze mari pana la revenire. Practic avem de a face cu metoda antrenamentului cu repetari si cu efort anaerob alactat.

Scopul acestei metode este de a mari nivelul de ATP-CP din muschi, de a antrena activitatea de tura a unitatilor musculare si in final de a prelungi acea prima parte a cursei in care randamentul se obtine pe baza elementelor energizante din rezervorul muscular ATP si CP.

Ca indicatii de utilizare, la inceputul lectiei, dupa incalzire, sau la sfarsitul unui antrenament cu pondere aeroba.

Se recomanda ca efectuarea sprinturilor sa se faca cu plecarea dupa bloc start cu comenzi de concurs.

Timpul de reactie si viteza de executie sunt perfectibile si trebuie antrenati cu aceeasi importanta care se acorda restului cursei. Pentru perfectionarea acestora, este indicat sa se lucreze si pe uscat, pentru dezvoltarea fortei de impingere (detenta) si de asemenea pentru imbunatatirea reactiei la comenzi.

2.4.7. METODA DE ANTRENAMENT HIPOXIC

   Consta in utilizarea unui volum de aer mai redus, prin efectuarea unor inspiratii mai rare. In acest mod se ajunge la furnizarea unei cantitati mai reduse de oxigen la nivelul celular.

   Ratiunea antrenamentului hipoxic a fost dedusa din cercetari efectuate la altitudine si la simulari de altitudine, unde au fost consemnate imbunatatiri ale capacitatii aerobe care au fost superioare cresterilor rezultate din antrenamentul la nivelul marii. Adaptarile majore care se crede ca rezulta din antrenamentul la altitudini mari sunt o marire a capacitatii de difuzare pulmonara si o marire a extractiei de oxigen de catre muschii care lucreaza. S-a considerat de asemenea, ca are loc o imbunatatire a tolerantei la lactat pentru ca productia de lactat este marita cand aprovizionarea cu oxigen este restransa.

Cu toate ca aceste date par sa sprijine practicarea antrenamentului hipoxic, trebuie recunoscut ca antrenamentul care implica respiratia redusa la nivelul marii (antrenamentul hipoxic) si antrenamentul la altitudine care presupune respiratia aerului fara restrictii avand o concentrare de oxigen mai redusa decat normala (antrenamentul in hipoxic) pot sa nu produca aceleasi efecte fiziologice in corpul unui sportiv. Dupa Maglischo, cercetarile efectuate de Craig (1978) si Diker (1980) arata ca antrenamentul hipoxic si antrenamentul in hipoxic nu produc acelasi efect.

Marea reactie a antrenamentului hipoxic este probabil imbunatatirea capacitatii de a inota cu mai putine respiratii. De aceea sprinteurii de 50m doresc sa faca antrenamente hipoxice. Inotatorii din alte probe s-ar supune unui disconfort inutil si este recomandabil sa foloseasca sistemul de respiratie pe care il practica in concurs.

Nu recomandam a se face antrenament hipoxic cu copii si in general cu tineri, mai ales exercitii care se desfasoara sub apa. Exista un pericol iminent de a se produce un accident.

In general aceasta metoda poate fi redusa la exercitii de inot (in special craul si fluture) cu respiratie la 3-5-7 brate maximum pe distante nu mai mari de 50m, sau combinatii 100m in care 50m se inoata la 3 brate si cel dea al doilea la 5 sau 7 brate.

In incheierea acestui subcapitol, trebuie trasa urmatoarea concluzie de o importanta capitala privind antrenamentul sportiv la inot:

FIECARE ANTRENOR TREBUIE SA CUNOASCA METODELE DE ANTRENAMENT, MIJLOACELE SI STRICTA APLICARE IN FUNCTIE DE POSIBILITATILE BIOLOGICE ALE COLECTIVULUI DE SPORTIVI.

Principiile pedagogice de baza “de la cunoscut la necunoscut, de la usor la greu si de la simplu la complex”, trebuie sa calauzeasca conceptia antrenorilor despre pregatire, a copiilor, juniorilor si chiar seniorilor.


 PREGATIREA INOTATORILOR IN

FUNCTIE DE VARSTA SI SEX

3.1 PREGATIREA COPIILOR DE 7-9 ANI

Dupa parerea mea, consultand o larga bibliografie am ajuns la concluzia ca prima etapa a pregatirii sportive la inot, aceasta a varstei de 7-8-9 ani este la fel de importanta ca si aceea a antrenamentului de mare performanta de dupa 14-15 ani.

Criteriile de alcatuire a grupelor de pregatire asa cum sublinia Dennis Purslez, in ideea strategiei pe termen lung sunt acelea care determina stabilitatea lor si se refera in special la compatibilitatea si omogenitatea colectivului. Sportivii trebuie sa fie potriviti ca varsta, capacitatea de antrenare, motivatie, nivel inalt de hotarare si tenacitate.

Multi sportivi si parinti nu realizeaza ca participarea la un program de pregatire superior nivelului de dezvoltare a inotatorului, va duce la o scadere a ratei de progres. Pe de alta parte faptul ca un inotator este capabil din punct de vedere fizic sa faca fata unui anumit nivel de pregatire superior, nu justifica cu nimic participarea la acest nivel.

In cadrul unui program care se vrea de succes, parintii, inotatorii si antrenorii trebuie sa se supuna cu totii cerintelor de baza ale acestuia.

Rolul parintilor este foarte important, nevoia de succes rapid, ceruta direct sau indirect de acestia, are o contributie majora la esecul inotatorului de a obtine performante bune.

Aceasta presiune va duce la crearea unui stari de neliniste de “frica de esec” pe care sportivul o va invinge greu, parintii care isi stimuleaza copiii sa lucreze si sa persevereze, care ii lauda la victorie si sunt alaturi de ei la necaz, vor avea o mare contributie la reusita lor.

Pentru obtinerea de bune rezultate, parintii trebuie sa actioneze in sensul sustinerii antrenorului in toate problemele care privesc strategia programului si antrenamentului.

In general, la aceasta varsta, prioritatea principala este invatarea si perfectionarea procedeelor de inot, invatarea si perfectionarea exercitiilor de tehnica, cresterea treptata a capacitatii de efort.

Nu este necesara programarea a mai mult de 3 antrenamente pe saptamana in apa, dar este absolut necesar programarea a 4-5 antrenamente pe uscat, in vederea insusirii exercitiilor de coordonare, de dezvoltare a simtului echilibrului, invatarea exercitiilor de mobilitate si cat mai multe jocuri de miscare, necesare dezvoltarii simtului de combativitate.

3.2. PREGATIREA COPIILOR DE 10-12 ANI FETE, 10-13 ANI BAIETI

In aceasta etapa ponderea interesului este axata pe introducerea in antrenamentul de performanta a inotatorilor in special in primul si al doilea an pentru fete si primul, al doilea si al treilea an pentru baieti.

Numarul de antrenamente in apa va creste la 4-6 pe saptamana treptat, 4 in primul an si 5-6 in anii urmatori. Nu se va renunta la pregatirea pe uscat inceputa anterior si ar fi foarte bine daca se va mentine cel putin 2 antrenamente pe uscat in primii 2 ani si apoi unul (1) separat de antrenamentul in apa. Ponderea in aceste antrenamente va fi pe dezvoltarea unor calitati fizice si psihice indispensabile inotatorilor de performanta – coordonare, forta, viteza de reactie, detenta, spirit de combativitate, perseverenta, tenacitate, entuziasm pentru invatarea unor lucruri noi, etc.

Rolul antrenorului la aceste varste este determinant. Trezirea interesului pentru o activitate sustinuta si riguros controlata, impletirea antrenamentului in vederea obtinerii unor succese in pregatire, cu entuziasm si joaca, vor determina toata evolutia ulterioara a sportivului. A nu se uita ca la aceasta varsta este declarata COPILARIA si principalul instrument de educatie este JOCUL, asa cum am accentuat, riguros controlat si orientat. Nu uitati ca pregatiti sportivi de performanta care peste putin timp nu vor mai avea timp de joaca si greutatea, duritatea antrenamentelor vor fi mai usor de suportat pentru cei care de multi ani au venit cu placere si nerabdare de a invata lucruri noi la bazin.

3.3. PREGATIREA JUNIORILOR SI SENIORILOR

Juniori de 13-14 ani fete si 14-16 ani baieti, juniori ii fac primii pasi in performanta. Competitiile se apropie din punct de vedere al programului treptat de cel al juniorilor mari si al seniorilor.

Numarul de antrenamente in apa va creste la 8-9 saptamanal, antrenamente insotite de o pregatire pe uscat de 30-50 minute. Este bine si recomandabil ca o data pe saptamana sa se organizeze un antrenament pe uscat fara sa fie legat de cele in apa, in care sa se rezolve in parte nevoia de destindere necesara si la aceasta varsta.

In atentia antrenorilor, trebuie sa stea si necesitatea educarii grupei in spiritul de echipa, trebuie sa incurajeze manifestarile de prietenie si incredere si ajutor colegial. Astfel pierderile de colective care sunt foarte mari la aceste varste se vor atenua.

In general, pentru sportivii care poseda o tehnica buna de inot si prezinta unele indicii incurajatoare in privinta dezvoltarii fizice trebuie mobilizati, tinuti prin intermediul grupei de activitate un timp cat mai indelungat, chiar daca nu au performante notabile.

In acest sens, formarea stafetelor pe grupe, varste, este un debuseu valoros, satisfacand cerintele de performanta manifestate atat de sportivi, cat si de parintii lor.

La nivelul juniorilor mari, este nevoie de o alta serie de stimul pentru cresterea performantelor.

La aceasta varsta numarul antrenamentelor in apa va fi de 9-12 saptamanal, la fel ca la seniori, antrenamentele pe uscat se vor situa la 9-10 de cca.30-40 minute si 1-2 de cate 15-20 minute, axate in mod special pe exercitii de mobilitate articulara, pregatitoare pentru lucrul in apa.

Odata cu introducerea unor aparate speciale de lucru pe uscat, minigym, simulator, caracteristica acestor antrenamente s-a schimbat. Practic de 2-3 ori pe saptamana sunt programate antrenamente speciale, iar zilnic in cazul simulatorului antrenamente de perfectionare a tehnicii tractiunilor in apa.

S-a observat faptul ca in ultimii 5-6 ani, varsta concurentilor in marile competitii (Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale si Europene) a crescut foarte mult, de exemplu la 16-18 ani varsta fetelor si 18-20 de ani varsta baietilor in anii ’80, actualmente, aceste varste se afla in jurul a 18-22 ani la fete si 20-26 ani la baieti, si nu putini sunt sportivi si sportive de 28-30-32 de ani care participa in competitii la nivel de finale.

In acest context sarcina antrenorilor este mult ingreunata, decizia in adoptarea unei strategii in pregatirea pentru a ajunge la o valoare deosebita in performanta la varsta maturitatii. Este foarte dificila si aproape unica performanta Luminitei Dobrescu care a inotat de la 8 la 22 de ani, cu amendamentul ca in perioada 1985-1998 s-a aflat in topul mondial.

Din aceasta cauza recomandam antrenorilor si in special celor angrenati in pregatirea copiilor si juniorilor mici, sa aiba in permanenta in vedere lungul drum al performantei sportive si sa asigure longevitatea sportivilor in special prin gasirea unor metode si mijloace adecvate, posibilitatilor si stadiul dezvoltarii fizico-psihice a sportivilor.


PLANIFICAREA PREGATIRII SPORTIVILOR

4.1. SISTEMUL SI TIPURILE DE PLANURI DE PREGATIRE

Intreaga pregatire sportiva trebuie planificata dupa un sistem foarte bine pus la punct, care sa cuprinda o serie de etape si de asemenea o serie de obiective de indeplinit.

Recomandam ca pentru fiecare categorie de sportivi incepand cu cea mai frageda varsta sa aiba un plan de perspectiva care cu fiecare etapa trecuta sa devina din ce in ce mai important.

-              Planul de perspectiva trebuie sa cuprinda un numar de 2-4 ani, in functie de varstele sportivilor si sa cuprinda o serie de obiective care indeplinte periodic sa rezolve principalul obiectiv al acestui interval de timp.

Planul de perspectiva a sportivilor olimpici trebuie sa obiectivizeze fiecare an din ciclul olimpic, iar toate aceste obiective sa rezolve dezidentul general – participarea la Jocurile Olimpice.

Este recomandabil ca la toate categoriile de varsta sa se alcatuiasca un plan de perspectiva, de exemplu pentru o grupa de 7 ani:

-              plan de perspectiva pe 3 ani;

-              obiective intermediare, pe an; invatarea, perfectionarea a unuia sau a doua procedee;

-              obiectiv final – cunoasterea tehnicii celor 4 procedee de inot sportiv.

Suntem convinsi ca acest plan de perspectiva care reprezinta practic o singura pagina, poate ordona si obiectiviza toata pregatirea pentru o anume etapa, iar planurile anuale de pregatire preluand obiectivele intermediare, faciliteaza obtinerea obiectivului final al etapei.

-              Planul de pregatire contine la randul sau o serie de parametri generali ai pregatirii:

-              numar de zile de pregatire;

-              numar de zile de refacere – odihna;

-              numar antrenamente in apa;

-              numar antrenamente pe uscat;

-              numar ore antrenament apa;

-              numar ore antrenament uscat;

-              numar starturi in competitii;

-              volumul anual de inot;

-              volumul inot / ora;

-              probe de control;

-              vizita medicala / control biochimic;

-              obiective de performanta: - pe fiecare macrociclu

-              finale (competitiile oficiale).

In formularistica ceruta de federatie si de alte foruri tehnice (Directia Generala de Sport, Comisia Tehnica Olimpica, planul anual este structurat pe 2 sau 3 macrocicluri, corespunzatoare obiectivelor finale.

In cazul loturilor olimpice cel putin in ultimii 2 ani ai ciclului olimpic, planificarea trebuie efectuata pe doua macrocicluri, fiecare cu sarcini bine conturate.

Aceste planuri ale fiecarui monociclu, de exemplu pentru copii si juniori II; de primavara, vara si iarna reprezinta de fapt planurile de etapa in care sunt prevazute toate modalitatile tehnice pentru indeplinirea obiectivelor finale ale fiecarui monociclu, in cazul respectiv obtinerea unor performante planificate la campionatele nationale care sunt programate la sfarsitul fiecarui macrociclu.

Ernest Maglischo, considera foarte importanta planificarea pregatirii si in special alcatuirea planului anual de pregatire care trebuie sa aiba la baza o serie de cerinte metodice:

-         analiza rezultatelor obtinute in anul precedent;

-         analiza indeplinirii parametrilor planificati si cauzele care au dus la neindeplinirea acestora;

-         datele personale ale sportivului in cazul planurilor individuale de pregatire, sau stadiul de pregatire al grupei in cazul copiilor si juniorilor mici;

-         formularea obiectivelor de timp si loc pentru fiecare sportiv in cazul grupelor, de timp si loc pentru planurile individuale;

-         analiza prognozei medico-stiintifica in special pentru juniori mari si seniori, date care vor obiectiviza planificarea pregatirii viitoare.

In general aproximativ pentru toate categoriile de varsta, perioada septembrie-octombrie va marca inceputul unui nou an de pregatire. Este remarcabil ca la inceputul sezonului preocuparile antrenorilor trebuie axate cu prioritate pe o serie de cerinte:

-         imbunatatirea tehnicii de inot, startului si intoarcerilor in situatia in care sportivii inca nu au preocuparea de a inota foarte repede;

-         imbunatatirea pragului anaerob si cresterea VO2 maxim;

-         imbunatatirea puterii musculare, a andurantei musculare si a mobilitatii articulare prin exercitii efectuate pe uscat si in apa care sunt concepute special pentru aceste scopuri;

-         imbunatatirea vitezei maxime de inot. Asa cum afirma Maglischo, viteza trebuie exersata in tot timpul sezonului si acest lucru este foarte important avand in vedere necesitatea antrenarii sistemului ATP-CP care este un proces metabolic care are nevoie de un timp indelungat pentru a produce adaptarile necesare;

-         repetarile pentru toleranta la lactat si pentru tempoul de cursa, trebuie efectuate cu economie in prima parte a sezonului.

PLANUL SAPTAMANAL DE PREGATIRE

Dupa parerea mea, ciclul saptamanal de lectii (planul saptamanal) este veriga cea mai importanta in planificarea pregatirii.

Dupa formarea cadrului intregului macrociclu planul saptamanal are ca scop marirea probabilitatii mentinerii proportiilor corecte intre diferitele tipuri de antrenament (viteza, timp de concurs, prag anaerob, VO2 maxim, repetari pentru toleranta la lactat) in tot timpul acestui macrociclu.

In general planificarea antrenamentelor, a metodelor si mijloacelor necesare obtinerii obiectivelor fiecarui ciclu saptamanal trebuie sa se incadreze intr-o serie de cerinte:

-              fiecare ciclu saptamanal trebuie sa fie incadrat in cerintele generale ale macrociclului respectiv;

-              trebuie stabilit foarte clar sarcinile generale de indeplinit (dezvoltarea rezistentei aerobe, vitezei, ingustare, etc.);

-              in functie de sarcinile generale trebuie stabilit numarul antrenamentelor pentru indeplinirea obiectivului ciclului si incadrarea lor in plan;

-              o mare importanta o are alternarea antrenamentelor grele, cu cele de refacere, planificarea in functie de programul zilnic al sportivilor, planificarea antrenamentelor dificile in functie de influentele asupra organismului la inceputul sau sfarsitul saptamanii.

PLANUL ZILNIC DE ANTRENAMENT

Planul lectiei de antrenament reflecta intotdeauna personalitatea fiecarui antrenor. Gandirea logica si cunoasterea bine a colectivului de sportivi, determina calitatea lectiei si sportivii apreciaza foarte mult o lectie de antrenament care urmareste ceva si le da satisfactii atunci cand reusesc sa obtina bune rezultate.

In general antrenorii se preocupa de acest aspect foarte important al planificarii pregatirii.

Fiecare antrenament trebuie sa aiba o caracteristica inconfundabila si sa se incadreze in cerintele generale ale planului saptamanal.

Diversitatea metodelor si mijloacelor folosite este apanajul inteligentei profesionale a antrenorului si pot califica o lectie de antrenament ca buna, interesanta, cu o motivatie foarte buna sau o lectie anosta, plicticoasa, cu intrebuintarea la nesfarsit a unor mijloace care nu mai stimuleaza dorinta de pregatire a sportivilor. In istoria inotului nostru au fost cazuri in care s-a exagerat cu tipizarea antrenamentelor, in asa fel ca sportivii stiau dupa tipul de antrenament si in ce zi a saptamanii se afla. Acest gen de planificare a dat unele rezultate, dar cu niste eforturi foarte mari din partea partenerilor de antrenament (antrenor, sportivi) si cu o stare conflictuala permanenta.

In special pentru copii si juniori mici, planul lectiei este deosebit de important, antrenorul trebuie sa se prezinte in fata sportivilor cu un program bine structurat, interesant, care sa stimuleze interesul si sa le creeze stari de satisfactie.

In general planificarea pregatirii trebuie sa fie obiectiv foarte important pentru fiecare antrenor si sa aloce un timp suficient de gandire in fiecare saptamana.

Sunt cazuri in care antrenorii se prezinta la antrenament fara un plan bine conturat si acest lucru este foarte prost primit de sportivi. Din practica am observat interesul sportivilor, indiferent de varsta, cand luni dimineata antrenorul pune pe masa caietul de antrenament. Toti sportivii citesc cu interes planificarea pentru  saptamana in curs si multi cer explicatii si fundamentari pentru o serie de mijloace. Acest lucru nu poate fi decat benefic pentru pregatire si constientizarea sportivilor ce au de executat nu poate sa aduca un plus in pregatire.

In vederea omogenizarii conceptiei despre planificarea pregatirii in functie de varsta vom exemplifica cu valorile parametrilor principali pentru un an de pregatire cu 365 de zile.

Nr.crt

Indicatorul / Categoria

Seniori + Juniori I

Juniori II

Copii

10 - 13 ani

Copii

7 - 9 ani

1.

Nr. zile pregatitoare

276

273

226

176

2.

Nr. zile

-         odihna

-         refacere

43

46      =89

128

139

189

3.

Nr. antrenamente in apa

419

311

226

176

4.

Nr. antrenamente pe uscat

215

158

62

38

5.

Nr. ore de antrenament in apa

814

566

339

176

6.

Nr. ore de antrenament pe uscat

194

155

62

38

7.

Nr. zile competitie

35-140 ore

14-56 ore

10-30 ore

10-20 ore

8.

Nr. starturi in competitie

35-40

20-24

20

10-12

9.

Volum total inot anual

2502 Km

1270 Km

7-800 Km

3-400 Km

10.

TOTAL ORE

Pregatire + concurs

1148

778

420

220

11.

Probe de control

15

27

20

20

12.

Vizita medicala

Control biochimic

3 x

5 x

3 x

3 x

3 x

-

3 x

-

   Aceste valori reprezinta cuantificarea principalilor parametri pentru grupele de varsta, reprezentand minimul valorilor pentru seniori, juniori I si ii si maximul recomandat pentru copii.

Cresterea varstei sportivilor prezenti in competitiile oficiale trebuie sa dea de gandit antrenorilor care doresc ca sportivii lor sa ajunga la varsta optima pentru marea performanta – 20-22 ani la fete si 24-26 de ani la baieti.

Desigur ca fiecare generatie are si niste sportivi care din punct de vedere biologic sunt peste varsta cronologica, pentru acestia se recomanda planificarea unor exercitii – metode de antrenament adecvate posibilitatilor sportivilor, tinand cont in continuare de obiectivele principale de perspectiva, campionate europene, mondiale – Jocurile Olimpice.


 PREGATIREA SPECIALA PENTRU CONCURS

5.1 SELECTIA FINALA

Asa cum am aratat in acest material Selectia sportivilor pentru inalta performanta trece prin mai multe etape. Aceste etape mai mult sau mai putin distincte esaloneaza pregatirea sportivilor de-a lungul intregii cariere.

Dupa selectia primara la varstele de 7-9 ani, sportivul prin natura sistemului de pregatire in care este antrenat odata cu cresterea in varsta si cu trecerea de la un sistem scolar la altul (primar, gimnazial, liceal) participa la aceste etape ale selectiei care au ca scop final, marea performanta.

Din experienta, s-a stabilit indubitabil ca indiferent de dorintele unora dintre factorii care creeaza performanta (sportivi, antrenori, tehnicieni) sportivii se confrunta cu greutatile pe care le confera o serie de factori:

-              perfectionarea tehnicii;

-              alegerea probelor adecvate pentru concurs;

-              posibilitatile scolare ale sportivilor;

-              esalonarea timpului liber (scoala – antrenament, alte activitati);

-              gradul de antrenament acumulat;

-              valoarea performantelor atinse;

-              interesul, ajutorul familiei;

-              relatiile antrenor – sportiv;

-              valoarea grupei de sportivi din care face parte.

Am enumerat numai o parte din acesti factori limitativi si bineinteles intr-o ordine aleatorie.

Acestia influenteaza direct procesul de pregatire si stabilesc limitele pana la care vor ajunge unii sportivi.

Practic selectia secundara incepe in jurul varstei de 14-15 ani, odata cu antrenamentul sportiv de performanta. La aceasta varsta sportivii se hotarasc ce vor face in continuare si pierderile cele mai mari se gasesc la acest nivel.

Consideram necesar sa atragem atentia antrenorilor ca nu trebuie sa indeparteze sportivii care doresc sa continue pregatirea, pe baza unor criterii rigide.

S-au observat multe cazuri in care sportivii care au avut o activitate insignifianta in copilarie au ajuns inotatori de valoare la maturitate. Cazul Ioan Gherghel este concludent, ca junior nu a demonstrat o valoare deosebita, in schimb dupa 18-19 ani a aratat o constanta crestere valorica care l-a propulsat printre cei mai buni fluturisti din lume.

Selectia finala este etapa cea mai importanta a activitatii sportive de performanta, aceasta este ultima etapa a unui foarte bun proces si care deschide drumul catre inalta performanta.

Suntem nevoiti sa repetam o serie de considerente, in special acelea privind cresterea varstei in performanta mondiala. Acest lucru a dovedit ca la fel ca la alte sporturi, maturitatea organismului este deosebit de importanta ca si talentul, aptitudinile deosebite ale unor sportivi. Insistam pe aceasta tema in ideea de a determina antrenorii sa aiba o viziune de viitor atunci cand hotarasc antrenamentul de urmat pentru sportivi.

5.2. PROBLEME ALE PERIOADEI PRECOMPETITIONALE SI COMPETITIONALE

In acceptiunea moderna, planificarea pregatirii sportivilor trebuie vazuta intr-o lumina noua. Anul competitional incepe in decembrie si continua aproape fara intrerupere pana in luna august. Programul competitional international, prevede competitii oficiale aproape din trei in trei luni:

-        Decembrie – Campionate Europene in bazin de 25 m;

-        Martie – aprilie – Campionatele Mondiale in bazin de 25 m;

-        Iulie – august – Campionatele Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice in bazin de 50 m;

Mai trebuie adaugate Cupele Mondiale – noiembrie, ianuarie, februarie si avem un tablou complet al unui an competitional.

In acest context planificarea pregatirii a devenit un instrument “rezervat”, pentru antrenorii care au o viziune foarte clara a ansamblului pregatirii si care stiu sa rezolve o serie de cerinte ale antrenamentului sportiv de mare performanta, dirijand intregul proces spre obtinerea unor rezultate deosebite.

Problemele acestor doua perioade importante in planificarea pregatirii pot fi:

-         alegerea competitiilor la care se participa;

-         esalonarea lor in planul de pregatire;

-         planificarea metodelor si mijloacelor de antrenament in functie de participarile in competitii;

-         mentinerea organismului sportivilor la nivel functional inalt, in asa fel incat fluctuatiile performantelor sa fie relativ mici;

-         stabilirea unui ritm de lucru inalt (de exemplu 3 saptamani in crestere + 1 saptamana cu un volum si intensitate mai scazuta);

-         abordarea unor competitii “din mers” si pregatirea unuia sau doua varfuri sportive.

Toate aceste probleme se pot rezolva, numai in situatia unei gandiri logice, coerente a antrenamentului, gandire materializata in planurile de pregatire.

5.3. INGUSTAREA

Problema foarte importanta, care a necesitat foarte multe studii, este de fapt cheia performantei sportive. Varful de forma sportiva, nu poate aparea fara o pregatire bine efectuata, dirijata special pentru a obtine rezultate deosebite. Ingustarea dupa parerea noastra, mai ales dupa parcurgerea  multor articole in acest sens, este o problema care defineste intreaga strategie a unui antrenor. Nu se poate face ingustare (pregatire pentru concurs) acolo unde nu se face un antrenament la nivel inalt.

Cerintele ingustarii ar fi:

-              numarul de zile de reducere a lucrului in functie de proba de concurs. Un fondist are nevoie de mai putin timp de ingustare, ele trebuie sa-si pastreze organismul la un inalt nivel de adaptare la efortul de rezistenta – forta. Un sprinteur are nevoie de o perioada mai lunga de odihna in care musculatura si sistemul nervos revine aproape la normal dupa efort;

-              stilul de lucru al antrenorului. Unii antrenori nu au efectuat perioade de ingustare (vezi Gica Demeca) odihna aparand doar in scaderea intensitatii lucrului.

Alti antrenori ca de exemplu Mihai Gothe, Cristina Soptrian, Hanzi Schuster, au reusit sa modeleze foarte bine aceasta perioada importanta in pregatirea pentru concurs.

-              continutul acestei perioade. Antrenamente multe si usoare sau mai putine si cu intensitate ridicata. In general se recomanda a se efectua antrenamente de grafic de cursa, simulari pe distanta de concurs, etc.

Din toata literatura si din experienta traita, reiese ca aceasta perioada importanta INGUSTAREA este necesar sa fie o continuare a stilului de lucru si nu ceva care sa intervina brusc in antrenament. Cunoasterea colectivului sau a sportivului in cele mai mici amanunte, observatia pertinenta a starii fiziologice si psihice a sportivilor, de asemenea, natura efortului in proba de concurs, trebuie sa stea la baza planificarii in ingustarea ideala pentru competitia de varf.

5.4. INCALZIREA

   Incalzirea, o problema controversata, asupra naturii acesteia, a importantei, a continutului. Diversi autori au pareri contrarii si se porneste de la un volum de 4-500 m pana la adevaratele antrenamente.

   Din toate aceste pareri trebuie scoase in evidenta dupa parerea noastra a unor aspecte importante:

-              incalzirea pe uscat;

-              incalzirea in apa;

-              incalzirea combinata.

Pe uscat, incalzirea se refera in special la exercitii de  mobilitate, stretching, efectuate individual pe parcursul a 15-30 minute. La Campionatele RDG in anii 1983-1984, cativa dintre cei mai mari inotatori ai lumii la acea ora nu au intrat deloc in apa (ca un caz nostim – la Campionatele Mondiale de inot de la Roma 1994, prin retragerea din finala B a unui inotator in proba de 200 m spate, am aflat in ultimul moment ca Nicolae Butacu va fi finalist. Butacu nu a facut nici o incalzire, am gasit un slip in ultima clipa, pentru ca nu avea echipamentul la el si imbracat cu treningul Luminitei Dobrescu s-a dus la start. Rezultatul record national a ocupat locul VI in finala B. Explicatia ar fi, agitatia momentului, starea emotionala, stresul, graba de a ajunge la start a tinut locul incalzirii. Nu sustinem o asemenea metoda, dar este o explicatie pentru inotatorii din RDG, care aveau psiholog si maseur la concurs).

In apa, unii inotatori observati nu fac decat incalzire in apa, inoata 800-2000 m sprinturi de 25 m sau 50 m in functie de proba sarituri inot pe 15 m etc.

Incalzirea combinata, folosita de cei mai multi sportivi, debuteaza cu o incalzire analitica pe uscat, bazata in special pe exercitii de mobilitate si intindere. In apa se inoata in general intre 800-2000 m, distanta parcursa intr-o serie de exercitii: picioare, brate, inot de tehnica, repetari (4-8 x 50 m), sprinturi; 1-4 x 50 m, 1-4 x25 m, cu start sau fara, exercitii de sprint cu intoarcere, etc.

Acest gen de incalzire este recomandat de noi tuturor sportivilor, indiferent de varsta. Consideram ca aceasta rezolva o serie de cerinte  ca :

-              necesitatea ridicarii temperaturii musculaturii;

-              exersarea tehnicii procedeului de concurs prin inot normal sau sprinturi, reduce posibilitatea aparitiei unor traumatisme, intinderi musculare si mareste mobilitatea articulara;

-              se pot efectua exersari ale tempoului de cursa;

-              obisnuirea cu caracteristicile bazinului respectiv a culoarelor intrebuintate, exersarea startului si intoarcerilor in conditii de concurs;

-              rolul psihic al incalzirii in apa este si acela de a disimula emotiile si a se pregati pentru cursa.

Un rol foarte mare in incalzire il are masajul. Acesta poate desavarsi incalzirea efectuata de sportivi, aduce linistea necesara si ajuta la eliminarea mai rapida a unor contractari musculare provenite dupa incalzire sau din cauza stresului emotional. Bineinteles rolul masajului dupa concurs este si mai mare, indepartarea oboselii inaintea finalelor este o chestiune capitala in lupta pentru obtinerea unor rezultate inalte. Am observat ca atunci cand exista maseurul sportivii castiga incredere in lupta finala, factorul psihologic fiind determinant in competitie.

Recomandam antrenorilor ca dupa incalzire – masaj sa invete sportivii sa se imbrace cat se poate de bine pentru a pastra temperatura ridicata a musculaturii, obtinuta prin incalzire, pana in momentul startului. Unii sportivi intrebuinteaza manusi, ciorapi si chiar caciulite care le asigura o senzatie sporita de confort si reprezinta si o angajare psihica in pregatirea pentru probe.

Cu acest ultim capitol consideram ca am facut o incercare de a sistematiza o serie de cunostinte si astfel de a veni in ajutorul tinerilor antrenori.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2378
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site