Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

LUCRARE DE ATESTAT - REZISTENTA forme de manifestare, factori determinanti, metode de dezvoltare

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Simularea si informatica in antrenament si concurs
Dezoltarea calitatilor motrice: forta si rezistenta
PARTICIPAREA ROMANIEI LA JOCURILE OLIMPICE
Analiza SWOT a sistemului national de educatie fizica si sport
Concepte, analiza, terminologie. Criterii ale selectiei
CERINTE DE REGULAMENT ARBITRAJ
INOT SINCRON
Finalitatile si obiectivele sportului de performanta: integrarea acestora in tara noastra. Actiunea sistemica a factorilor si indicatorilor care deter
MICROCICLU SAPTAMANAL DE ANTRENAMENT LA O ECHIPA DE FOTBAL - CICLUL SAPTAMANAL - PERIOADA COMPETITIONALA
Manual de merchandising pentru adidas sport performance

TERMENI importanti pentru acest document

:

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV  BUZAU

’’IOLANDA BALAS SOTER’’



   LUCRARE DE ATESTAT

Tema:

REZISTENTA
 forme de manifestare,
 factori determinanti,
 metode de dezvoltare


                                                         

                                                CUPRINS

CAP. I .    INTRODUCERE

          I.1.  Atletismul romanesc de-a lungul timpului .

          I.2.  Motivarea alegerii temei .

CAP. II .   PARTEA  FUNDAMENTALA

          II.1. Caracteristicile efortului de rezistenta. Forme de manifestare

          II.2. Factorii determinanti ai rezistentei.

          II.3. Periodizarea rezistentei

          II.4. Metodica dezvoltarii rezistentei in atletism.

              4.1.Particularitatile dezvoltarii rezistentei in atletism .

              4.2.Metode  de antrenament pentru dezvoltarea  rezistentei     

                     in  atletism .

              4.3 Mijloace   de antrenament   pentru     dezvoltarea  rezistentei 

                     in  atletism.

CAP. III .   INCHEIERE

          III.1.  Concluzii

   BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL  I .

                               I.1. Atletismul romanesc de-a lungul timpului

     ‘’Atletismul s-a nascut o data cu omul .Caci,  a alerga, a sari, a arunca, a insemnat dintotdeauna miscare – viata noastra ce a de toate zilele si din toate timpurile . Dar ele a evoluat istoric si estetic in cele douasprezece  secole ale Jocurilor Olimpice antice si cei peste o suta de ani de atletism modern .

Nu numai performantele au crescut, nu numai baza materiala a devenit alta ci s-a nascut si renascut spiritul atletic . Astazi, atletismul apartine popoarelor, intregului pamant . Prin el, rasele si continentele participa egal la intrecerile virtutilor omenesti.’’

La noi in tara, valorificarea exercitiilor fizice in spatiul public , indeosebi in scoala , a fost un proces indelungat , incepand din secolul al XVIII-lea  .

Atletismul isi face aparitia pe teritoriul romanesc abia spre sfarsitul secolului al XIX –lea , o influenta pozitiva avand-o tinerii care studiau in strainatate si se intorceau apoi acasa si unii profesori ce erau chemati sa predea in scoli romanesti.

Primele intreceri atletice au fost organizate in Bucuresti , in anul 1882,  pentru elevii scolilor Sf. Sava si Matei Basarab , la probele de alergari – plat, garduri si obstacole.

Tot in acest an se infiinteaza  ’’Societatea romana de alergari pe jos „ care timp de trei ani a organizat concursuri pe un stadion improvizat in gradinile Dimitrie Ghica.

In anul 1893 se infiinteaza Societatea Olimpica Romana  , Romania devine a 16 –a natiune din lume membra a C.I.O., avandu-l ca reprezentant  pe George Bibescu  apoi pe George Plagino care a activat in acest organism timp de 41 de ani .

In anul 1912 ia fiinta’’ Comisia de Alergari pe jos si Concursuri’’, transformata in ’’Comisia de atletism ’’, reprezentand de fapt Federatia Ramana de Atletism de astazi , plasata pe lista mondiala pe locul 19 .

Anul 1912 reprezinta anul de debut al Campionatelor Scolare de atletism .

In anul 1914 se desfasoara primul Campionat National al Romaniei, cuprinzand  in program 15 probe – exclusiv masculine .

In perioada interbelica competitiile de atletism nu s-au mai organizat decat in anul 1920, an in care organizarea a fost superioara , cu regulament de desfasurare  si inmultirea probelor – la 18 .In continuare, campionatele de atletism se vor desfasura fara intrerupere, in fiecare an .

Patrunderea femeilor in competitiile atletice este legata de orasele ardelene Cluj si Brasov unde in 1922 se organizeaza primele concursuri feminine iar in 1924 se desfasoara primele campionate feminine avand in program 6 probe .

In 1924 au loc primele Campionate Nationale ale Juniorilor .

In 1928 pentru prima oara o delegatie romana participa la Jocurile Olimpice de la Amsterdam  (delegatia era formata din zece atleti si doua atlete ).

1930 – Atena – are loc prima editie a Jocurilor Balcanice .

Dupa cel de al II –lea razboi mondial activitatea de educatie fizica si sport ia amploare, au fost construite stadioane, sali de sport si unitati pentru practicarea sportului de performanta .

Din 1952 prin participarea la Jocurile Olimpice rezultatele atletilor romani au inceput sa creasca si pana in prezent, acumuland numeroase medalii, titluri si recorduri mondiale si olimpice

                                    I.2.  Motivarea alegerii temei

      Am ales sa tratez aceasta tema deoarece am practicat atletismul, respectiv am alergat in probele de 3000 m si 5000 m, probe care cer un efort deosebit din partea celui ce le practica .

In aceste probe este nevoie de indici de pregatire fizica la cel mai inalt nivel din care rezistenta are un factor hotarator in obtinerea performantelor .

Alergarile pe distante medii si lungi, de semifond si fond cuprind o mare varietate de distante in care efortul de la cateva minute pana la zeci de minute.

Acum realizez ca in atletismul de performanta, pentru desavarsirea maiestriei sportive sunt necesare si inteligenta, temperamentul, motivatia, precum si numeroase alte procese caracteristice personalitatii sportivului .

Prin efectuarea unui antrenament sistematic, respectand principiile de baza ale antrenamentului sportiv  se produc imbunatatiri clare ale parametrilor fundamentali ce caracterizeaza rezistenta .

                                     CAPITOLUL   II.

              II.1.Caracteristicile efortului de rezistenta 

     Definitia rezistentei fizice umane cunoaste o serie de variante de la un autor la altul dar esenta ramane aceeasi  - capacitatea sau aptitudinea  unui individ de a efectua un timp cat mai indelungat un anumit gest motric sau diferite structuri motrice ciclice sau aciclice .

Masurarea  rezistentei o constituie timpul in care omul este capabil sa efectueze o actiune fara instalarea semnificativa a oboselii.

Orice activitate motrica efectuata un timp mai scurt sau mai indelungat, cu angrenarea unui numar mai mic sau mai mare de grupe musculare, poate duce la oboseala , solicitand astfel rezistenta sau diferitele ei aspecte .

Gradul de dezvoltare a rezistentei se reflecta in capacitatea functionala a aparatului cardio-vascular si respirator, in metabolism, in rezistenta sistemului nervos , precum si in coordonarea dintre celelalte organe si sisteme .

Calitatea rezistentei este influentata de :

v          coordonarea miscarilor,

v          capacitatea psihica a sportivului ,

v          de solicitarea rationala a functiilor tuturor organelor

Prin antrenament sistematic se poate mari capacitatea de rezistenta la oboseala, ca urmare a capacitatii organismului de a-si imbunatati posibilitatile de folosire rationala a rezervelor energetice si a posibilitatilor de refacere, ajungand sa-si ridice indicii functionali la un nivel superior, adica sa lucreze economic .

Pentru ca excitantii care actioneaza asupra organismului sa aiba urmari favorabile asupra dezvoltarii rezistentei este necesar ca ei sa fie modificati , marindu-se , pe masura ce organismul se adapteaza la diferite trepte de efort.

Forme de manifestare

Rezistenta este caracterizata prin doua forme  principale de manifestare si anume ;

Ø - Rezistenta generala   -  care este capacitatea organismului de a mentine un timp cat mai indelungat un efort de intensitate mica relativ generalizat, intr-un tempo care sa permita prelungirea efortului in conditii de aerobioza .

Rezistenta generala depinde de anumiti factori de baza :

v    capacitatea plamanilor de a inhala oxigen intr-o cantitate cat mai mare in timpul efortului

v    capacitatea de a transporta cea mai mare cantitate de oxigen in unitatea de timp pana la grupele musculare interesate ,

v    capacitatea de a utiliza la maximum oxigenul la nivelul tesuturilor   (schimbul cel mai eficace la nivel celular )

Rezistenta aeroba are o insemnatate de prim ordin in probele de   3000m, 5000m, 10000 m , 2000 obstacole , maraton, 3000 obstacole, mars .

Rezistenta generala poate fi privita si din alte unghiuri si anume :

Ø     capacitatea de a face fata tuturor exercitiilor cuprinse in pregatire, numarul mare de lectii de pregatire, durata acestora,

Ø     o parte a gradului de pregatire fizica generala .



Ø - Rezistenta speciala sau specifica  -  este acea calitate care permite efectuarea pe o durata de timp determinata a unui efort de intensitate mare, intr-un tempo cat mai ridicat, in asa fel incat sa duca la rezultatul maxim  (nevoia de oxigen a organismului depaseste capacitatea sa maxima de consum, creand datoria de oxigen)

Rezistenta speciala are insemnatate  prioritara in probele de alergare pe distante scurte pana la 1500m .

Ea poate fi privita prin :

- capacitatea de a executa un numar mare de sarituri sau aruncari la anumite distante.

In sporturile cu caracter ciclic, ca si in atletism, intalnim mai multe forme de manifestare a rezistentei  speciale :

 *- Rezistenta de lunga durata  - este necesara pentru parcurgerea unei distante in care sportivul depaseste 8 minute de efort maximal. Efortul se desfasoara in conditii aerobe, in care sistemul cardio-vascular si cel respirator lucreaza intens .

 *- Rezistenta de durata medie – este impusa de parcurgerea unei distante in care sportivul depune un efort intre 3-8 minute . Aici incep sa apara , pe langa procesele aerobe din prima parte a efortului si procese anaerobe deoarece efortul se desfasoara in conditiile unui deficit de O2 .

Nivelul acestui tip de rezistenta depinde de forta si viteza in regim de rezistenta .

 *- Rezistenta de durata scurta – este necesara pentru parcurgerea unei distante cuprinse intre 45 secunde si 2 minute de efort

In atletism aceste forme de manifestare a rezistentei pot fi grupate in functie de durata efortului , insa rezistenta generala si cea speciala formeaza o unitate indisolubila .

             II.2 .   Factorii determinanti ai  rezistentei

Rezistenta este de diferite tipuri, iar dezvoltarea ei efectiva depinde de numeroase metode de antrenament. Daca se urmareste ameliorarea performantei sportive, este important sa se cunoasca numerosii factori care pot influenta negativ dezvoltarea rezistentei.

Sistemul nervos central (SNC)

In antrenamentul de rezistenta, sistemul nervos central (SNC) se adapteaza la specificul cerintei de antrenament. Ca rezultat al antrenamentului, SNC isi mareste capacitatea de lucru, ameliorand conexiunile nervoase necesare pentru functionarea bine coordonata a organelor si sistemelor. Oboseala, care adesea afecteaza pregatirea, se manifesta la nivelul SNC; in consecinta, scaderea capacitatii de lucru a SNC reprezinta o cauza majora a oboselii. Lupta impotriva acesteia este, de fapt, o batalie a centrilor nervosi pentru mentinerea capacitatii lor de lucru.

Cresterea rezistentei SNC si a starii sale optime trebuie sa constituie una din preocuparile principale in cadrul antrenamentului. Antrenorul poate facilita acest lucru prin selectarea unor mijloace de antrenament corespunzatoare. Un lucru uniform de intensitate moderata amelioreaza si consolideaza intreaga activitate a SNC, indeosebi coordonarea neuromusculara specifica activitatilor de rezistenta. in mod similar, antrenamentul de rezistenta de lunga durata, executat in conditii de oboseala crescuta mareste rezistenta celulei nervoase la efortul solicitant.

Vointa in sport

Puterea de vointa reprezinta o componenta de maxima importanta in antrenamentul de rezistenta, fiind necesara sportivului in special atunci cand are de executat un efort in conditii de oboseala sau cand nivelul de oboseala creste ca rezultat al activitatii prelungite. Lucru cu atat mai evident cand intensitatea constituie o componenta importanta a antrenamentului. Sportivul nu mai poate mentine nivelul de intensitate a executiei decat ajutat de propria vointa, comandand centrilor nervosi sa continue sau chiar sa intensifice efortul, mai ales spre final. Oamenii au rezerve considerabile de rezistenta, cu posibilitatea maximalizarii acestora numai cu un efort de vointa in masura sa invinga slabiciunea indusa adesea de oboseala. De aceea, un obiectiv important al antrenamentului este de a creste toleranta la durere, astfel incat sportivii sa poata suporta psihologic durerea, suferinta si 'chinurile' antrenamentului si competitiilor.

Capacitatea aeroba

Potentialul aerob, sau capacitatea organismului de a produce energie in prezenta O2, este cel care determina capacitatea de rezistenta a sportivului. Puterea aeroba este limitata de capacitatea de a transporta oxigenul in organism. in consecinta, dezvoltarea sistemului de transport al O2 trebuie sa faca parte din orice program de antrenament vizand ameliorarea capacitatii de rezistenta. in plus, o capacitate aeroba crescuta, esentiala pentru antrenament, faciliteaza o refacere mai rapida intre si dupa antrenamente. Refacerea rapida permite sportivului sa reduca intervalul de repaus si sa execute un efort cu o intensitate mai mare. Ca urmare a intervalelor de repaus mai scurte, numarul de repetari poate creste determinand o crestere a volumului de antrenament. Viteza de refacere, intensificata de capacitatea aeroba inalta, este importanta si in sporturile care necesita repetari numeroase ale unei deprinderi (arte martiale, box etc.) sau un numar crescut de scheme de joc (exercitii) in sporturile de echipa (hochei, fotbal).

Organele, in special sistemul respirator, care furnizeaza oxigenul, sunt bine dezvoltate in timpul antrenamentului de rezistenta. De fapt, unele organe sunt dezvoltate in functie de metoda de antrenament utilizata. Astfel, antrenamentul pe intervale fortifica inima, iar cel la altitudine sau de lunga durata mareste potentialul de utilizare a O2. in orice caz, capacitatea aeroba se bazeaza pe dezvoltarea sistemului respirator si pe o respiratie corecta.

Respiratia joaca un roi important in antrenamentul de rezistenta. Sportivul trebuie sa respire adanc si ritmic, deoarece o expiratie activa este critica pentru o performanta adecvata. Majoritatea sportivilor trebuie sa invete cum sa expire pentru a elimina cat mai mult aer (incarcat cu CO2) din plamani, deoarece O2 tocmai a fost eliminat. in cazul unei expiratii necorespunzatoare, concentratia de O2 din aerul proaspat inhalat se reduce, influentand in mod advers performanta. O expiratie energica este chiar mai importanta in timpul fazei critice a unei curse sau a unui meci, cand un aport corespunzator de O2 poate permite sportivului sa depaseasca dificultatea.

O capacitate aeroba mare este transferata pozitiv spre capacitatea anaeroba. Daca un sportiv isi amelioreaza capacitatea aeroba, inseamna ca si capacitatea sa anaeroba se amelioreaza, el putand sa-si prelungeasca efortul inainte sa ajunga in datorie de O2| iar, dupa dezvoltarea unei datorii de O2, sa se refaca mai rapid. Aceasta constatare este semnificativa pentru majoritatea sporturilor in care capacitatea anaeroba reprezinta o componenta importanta. Prin dezvoltarea capacitatii aerobe, cei mai multi sportivi din sporturile de echipa isi vor consolida cunostintele tehnice si tactice. Ameliorarea rezistentei aerobe trebuie sa constituie un obiectiv permanent pentru majoritatea sportivilor.

O capacitate aeroba bine dezvoltata stabilizeaza, de asemenea, viteza. in multe sporturi, faza competitionala pune accentul pe capacitatea anaeroba, dar deseori constanta performantei anaerobe este afectata de efortul intens, excesiv, solicitant. in situatia in care capacitatea anaeroba reprezinta o componenta importanta a antrenamentului, pentru prelungirea unei performante reusite, trebuie introduse si o serie de activitati aerobe. in astfel de cazuri, lectiile de antrenament care pun accentul pe rezistenta de lunga durata in regim aerob alterneaza cu activitati de diferite intensitati. in aceste conditii, organismul se poate reface si, in consecinta, creste durabilitatea puterii anaerobe. Aceeasi conceptie este valabila si pentru faza de descarcare. Atunci cand, inaintea competitiilor importante, sunt reduse sarcinile de antrenament, se vor introduce lectii de antrenament in regim aerob pentru a le inlocui pe cele intense, solicitante. Consecinta va fi o refacere a organismului ca urmare a reducerii incarcaturii, nivelul de antrenament nefiind afectat. Exista o tendinta care arata ca sportivii care se supun antrenamentelor de lunga durata submaximale au un prag anaerob mult mai ridicat decat cei supusi antrenamentelor pe intervale si de rezistenta de mare intensitate. in consecinta, bazandu-se pe aceste evidente, antrenorii trebuie sa-si revizuiasca conceptia de antrenament, marind procentajul de activitati aerobe introduse in programele de antrenament.

Capacitatea anaeroba

In absenta O2, energia este produsa de sistemul anaerob in sporturile care, in fazele initiale, necesita eforturi maximale si submaximale. Energia furnizata de sistemul anaerob este in raport direct cu intensitatea performantei. De exemplu, daca un sportiv alearga cursa de 400 m cu o viteza de 7,41 m /sec, ergogeneza (productia de energie) este 14% aeroba si 86% anaeroba. Daca alearga aceeasi distanta cu o viteza de 8,89m /sec, procentajul este de 7,7% aerob si 92,3% anaerob. in consecinta, se evidentiaza faptul ca utilizarea sistemelor energetice depinde de distanta cursei si de clasificarea sau de nivelul de performanta atins de sportiv. Din acest exemplu, este evident ca cele doua sisteme pot asigura energie in proportii diferite. Proportia componentei aerobe creste o data cu cresterea distantei si reducerea intensitatii.

Capacitatea anaeroba a organismului este influentata de procesele SNC, care faciliteaza continuarea efortului intensiv sau pana la epuizare. Cercetarile sugereaza, de asemenea, ca aceasta capacitate este influentata de hiperventilatie sau de inspirarea unei cantitati suplimentare de O2, care intensifica frecventa respiratorie inaintea startului.

Antrenamentul specific  reprezinta cea mai buna metoda de dezvoltare a capacitatii anaerobe. Asa cum s-a explicat, antrenamentul anaerob trebuie totusi sa alterneze cu cel aerob. Acesta din urma trebuie sa predomine in cazul probelor cu o durata depasind 60 de secunde.

              II.3.  Periodizarea rezistentei

In planul anual, rezistenta este dezvoltata in mai multe faze. Folosind ca referinta un plan anual cu un singur varf, un sportiv realizeaza un antrenament de rezistenta in trei etape principale: rezistenta aeroba, rezistenta aeroba + rezistenta specifica (ergoneneza), apoi rezistenta specifica.

Faza

pregatirii

Perioada   pregatitoare

Perioada  competitionala

Perioada  de

tranzitie

Sub-faza

pregatirii

generala

specifica

precompetitionala

principala

tranzitie

Periodiza­rea

rezistentei

Rezist.

aeroba

Rezist. aeroba

Rezist, specifica

Rezist.

Aeroba 

Rezist.

specifica

Rezist. specifica

anduranta

aeroba

Figura 1 - Ilustratie grafica a periodizarii rezistentei in cadrul planului anual

Rezistenta aeroba




Rezistenta aeroba se dezvolta, timp de 2-3 luni, in decursul perioadei de tranzitie si in faza initiala de pregatire. Desi fiecare proba necesita usoare modificari, rezistenta aeroba poate fi dezvoltata prin metoda conditiei uniforme si stabile, cu o intensitate de la moderata la medie. Ca o consecinta a acestui program, sistemul cardio-respirator al sportivului se amelioreaza progresiv. in paralel cu adaptarea la antrenament, incarcatura de lucru trebuie sa creasca, in special volumul de antrenament

Rezistenta aeroba si rezistenta specifica

Rezistenta aeroba si cea specifica sunt extrem de importante in realizarea obiectivelor antrenamentului de rezistenta. Prin aceasta tranzitie de la rezistenta aeroba la cea specifica probei, se va continua sa se puna accentul pe rezistenta aeroba. Se vor introduce elemente din activitatea anaeroba, in functie de specificul probei si de ergogeneza fiecarei activitati. Ritmul activitatii si cadenta exercitiilor specifice devin treptat specifice probei respective.

Antrenamentul intensiv specific fazei competitionale poate esua daca nu sunt dezvoltate niste baze solide ale rezistentei in faza a doua. Metodele predominante sunt antrena­mentul uniform, alternativ si cel pe intervale lungi si medii (spre sfarsitul acestei faze). Volumul de antrenament atinge nivelurile cele mai inalte in faza aeroba si in aceasta etapa din planul anual.

Rezistenta specifica

Rezistenta specifica coincide cu perioadele pre-competitionala si competitionala. Metoda corespunzatoare de antrenament depinde de ergogeneza sportului si de necesitatile sportivului. in multe sporturi, antrenorul trebuie sa puna accentul pe intensitatea antrenamentului, care ajunge adesea sa depaseasca intensitatea cursei. Prin alternarea diferitelor intensitati se faciliteaza refacerea intre lectiile de antrenament, conducand la un varf bun de forma pentru competitia finala.

 

                II.4.    Metodica dezvoltarii rezistentei in atletism

 

            II. 4.1. Particularitatile dezvoltarii rezistentei in atletism

Dezvoltarea rezistentei in atletism are loc intr-o stransa corelare cu o motivatie puternica si cu efort de vointa sustinut  si se realizeaza respectandu-se cu strictete particularitatile de varsta si sex , astfel :

Ø - pana la 11 ani – dezvoltarea rezistentei generale, prin alergari de durata in tempo uniform ,

Ø - 11-14 ani  - rezistenta generala se dezvolta foarte mult, evitandu-se distantele de 200 – 600 sub forma de concurs  .

Ø - 15 – 17 ani  - dezvoltarea rezistentei specifice

Ø - peste 17 ani -  isi schimba continutul, aparand si solicitari maximale .

Dezvoltarea rezistentei trebuie realizata intr-o deplina armonie  cu celelalte calitati motrice si in mod constant .

             II.4.2.   Metode de antrenament pentru dezvoltarea rezistentei

Rezistenta poate fi dezvoltata prin mai multe metode de antrenament dintre care cele mai eficiente sunt :

 - ALERGAREA  DE  DURATA  - prin aceasta metoda se dezvolta rezistenta generala  - piatra de incercare a pregatirii tinerilor semifondisti . Aceasta se efectueaza prin alergare de durata in tempo uniform sau variat .

Este o metoda care prezinta actionarea sistemelor functionale ale organismului ce actioneaza asupra stabilitatii afective si a autocontrolului comportamental , premize favorabile ale unei alergari relaxate .

Durata efortului se recomanda a fi de 20-60 minute iar distantele de alergare ar fi (dupa Frasinelli ) :

-                           pentru un alergator de 800 m – 10 km.

-                           pentru un alergator de 1500 m – 15 km.

Aceste distante nu trebuie interpretate rigid , in functie de gradul de pregatire si de varsta, ele putand fi micsorate sau marite .

Intensitatea efortului se recomanda a fi peste 60% din posibilitatile aerobe ale sportivului, astfel incat valoarea pulsului sa fie 130-150pulsatii / minut.

Cercetarile de pulsmetrie au stabilit pentru nivelul de puls 130/minut, un tempo de alergare de 5 min./km iar in alergarile pe sosea un tempo mai scazut .Pentru nivelul de puls de 150 / minut s-a stabilit un tempo de 4.30 /km la juniori, in alergarile de pista acest tempo putand ajunge pana la 4 minute /km. la juniorii cu performante foarte bune .

Aceasta metoda se caracterizeaza printr-un volum mare de lucru, intregul antrenament desfasurandu-se sub forma de alergare, care are ca efect modificari fiziologice care duc la dezvoltarea rezistentei si la educarea calitatilor de vointa . 

Desi foloseste ca mijloc de pregatire numai alergarea, datorita folosirii unei game variate de intensitati, precum si forme diferite  : - pe plat , pe sosea, pe teren variat  - este o metoda complexa , folosita cu precadere in perioada pregatitoare .

 - FARTLEKUL – este o metoda de antrenament caracterizata prin alergare libera, in teren variat, in care sportivul isi regleaza tempoul dupa bunul plac .

Schimbarile de ritm, alternarea accelerarilor cu alergare usoara, apeleaza la contributia alergatorului in reglarea alergarii .

Este o metoda de antrenament cu caracter predominant aerob dar poate avea si un caracter usor anaerob, considerata o metoda eficienta in largirea posibilitatilor functionale prin numeroasele accelerari care obliga organismul sa lucreze in regim aerob –anaerob in alergarea continua .

Ruperile de ritm din cadrul fartlekului pot da rezultate bune numai daca sportivul este constient si depune tot interesul in pregatire . Acest lucru da un efect important atat in perfectionarea gradului de pregatire functionala cat si psihica inainte de concurs .

 - ALERGAREA PE INTERVALE  - alaturi de alergarea de durata,  aceasta metoda are un rol mare in cresterea capacitatii de efort aerob si anaerob  in functie de lungimea distantelor, intensitatea si durata pauzelor .

In cresterea capacitatii de efort aerob, se folosesc distantele scurte – 50 m – 100 m  cu o intensitate de 70 –80 % din valoarea vitezei maxime si pauze relativ scurte . In acest caz consumul de oxigen creste foarte mult in timp ce lactacemia scade dupa a treia repetare .

In cazul pauzelor scurte, cantitatea de oxigen fixata de hemoglobina poate inlocui 50%  din nevoile organismului , iar perioadele mai lungi numai 8 % .

Antrenamentul cu intervale scurte, cu un numar mare de repetari, in tempo mai scazut si cu un timp de recuperare adecvat, realizat prin alergare usoara, este deosebit de eficient ajutand la o buna utilizare a oxigenului , in aceeasi masura ca si la alergarea de durata . In acest caz, viteza de alergare nu trebuie sa depaseasca, la juniori, 15 secunde /100m ; 30secunde /200m , deoarece altfel tind sa devina mai mult anaerobe .

Daca se urmareste dezvoltarea capacitatii anaerobe atunci intensitatea efortului trebuie sa fie aproape maxima  ( 80-90% ) , distantele scurte iar pauzele sa se faca prin alergare usoara . Se recomanda un regim de lucru de 170-180 pulsatii / minut la sfarsitul efortului, iar pauza sa permita refacerea optima fara a scadea sub 90 pulsatii / minut .

Efortul optim este considerat a fi 45 sec. ca durata, cu o intensitate de 80 % din posibilitatile maxime, la un regim de 160 –180 pulsatii / minut . Efortul, numarul de repetari, pauza de odihna, trebuie precis stabilite de la o etapa la alta in functie de reactiile organismului in momentul respectiv, de gradul de pregatire, valoarea lor fiind stabilita prin controlul frecventei cardiace . Numarul repetarilor nu trebuie sa depaseasca 3-4 la juniori iar cel al seriilor sa fie de 2-3 .

Elementul de progresie pentru dezvoltarea rezistentei este numarul de repetari . In antrenamentul pe intervale se tine seama de urmatorii factori :

-         impartirea efortului pe portiuni si serii ,

-         stabilirea alurii de lucru si durata pauzelor ,

-         stabilirea numarului de repetari si a continutului pauzei dintre repetari .

Deosebit de complexa , metoda antrenamentului pe intervale este mereu in atentia specialistilor care considera ca este foarte eficienta pentru dezvoltarea calitatilor motrice bazate pe rezistenta si viteza .

- METODA REPETARILOR – este o metoda principala pentru dezvoltarea capacitatii de efort anaerob si se caracterizeaza prin invingerea treptata a datoriei de oxigen, determinand o pregatire de calitate cu profil de viteza . Se pare ca cea mai mare eficienta pe plan biochimic o are repetarea unei distante de 400 m. cu viteza mare  si cu pauze din ce in ce mai scurte .

 In acest tip de antrenament, calea aeroba de obtinere a energiei este destul de redusa, fiind solicitate procesele glicolitice anaerobe .

In general, se lucreaza pe distante mai lungi decat intervalul optim, circa 3 / 4  din distanta de concurs, cu pauza pana la revenirea completa .

 Aceasta varianta este utilizata la juniori deoarece intensitatea moderata si pauza lunga evita suprasolicitarea .

Viteza de deplasare, in acest caz trebuie sa fie cel putin egala cu viteza medie competitionala pe intreaga distanta . Intensitatile se aleg in functie de scopul antrenamentului si de performanta sportivului . In cazul in care nu se realizeaza tempoul dorit, se scurteaza distantele sau se intrerupe antrenamentul .

Reiese ca, intensitatea este parametrul care trebuie urmarit cu prioritate , distantele trebuie sa fie suficient de lungi pentru a crea o acumulare substantiala de acid lactic .

 Pauza completa asigura ca viteza de executie sa fie mare .

 Acest tip de antrenament se poate executa tot timpul anului dar la juniori este recomandat sa se foloseasca in ultimele trei luni dinaintea competitiei .

Cand nu se poate lucra pe pista, efecte asemanatoare creeaza alergarile in panta , pe distante scurte, in tempo sustinut, cu acelasi tip de pauze .

  

 

                II.4.3  Mijloace de antrenament pentru dezvoltarea rezistentei in atletism

DENUMIREA  EXERCITIULUI

DISTANTA /

DURATA

TEMPO

METODA DE LUCRU

Alternari  de mers

cu alergare usoara.

10-30 min. / 10-40 min

2/4 ,3/4

Alergare pe teren

variat

30-80 min.

2/4

Alergare de durata

100 – 200 – 400 m.

2/4 –4/4

Repetare,pauza 5-7min.

Alergare pe

 intervale



60-150m

2/4 - 4/4

Repetare,pauza 5-10 min.

Alergare accelerata

150-600m

2/4-4/4

Repetare –pauza 5-15 min.

Alergare in tempo

uniform

150-600 m,  80-350m

2/4 – 4/4

Eforturi uniforme

Alergare in tempo

variat

Pentru alergatori

de 100m.garduri

35m.g. / 55m.g. /110m.g.

35m.g.+55m.g.

3/4,4/4

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

Pentru alergatoarele de 100m.garduri si 200m.garduri

50m.g. / 100m.g.

50m.g.+50m.g.

3-5-7 garduri

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-10 min.

Pentru alergatorii

de 400 m.garduri

1-3-5-7 garduri

100m+200m.g

200m.g.+100m.

200m.g.+200m.

300m.g.+100m

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

3/4 / 4/4

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

Repetare , pauza 5-15 min.

CAPITOLUL   III

                               CONCLUZII

      Pentru realizarea de performante deosebite este nevoie de indici de pregatire fizica, deprinderi motrice perfectionate la cel mai inalt nivel , precum si de calitati morale si de viata deosebite .

Consider ca daca nu ar exista o planificare judicioasa a antrenamentului si folosirea indicilor de pregatire la un nivel cat mai ridicat, nu ar exista rezultatele dorite in atletism .

De asemeni, in proba pe care am practicat-o, rezistenta este o calitate motrica dominanta fara de care nu se poate vorbi in practicarea performantei .

Dezvoltarea rezistentei in atletism trebuie facuta esalonat, tinand cont de particularitatile de varsta si sex ale atletului, de nivelul de pregatire .

Asigurarea unei pregatiri fizice de baza inainte de inceperea lucrului specializat trebuie sa fie in atentia celor ce lucreaza in atletism, pregatirea prealabila, in vederea specializarii ulterioare, trebuie sa inceapa la varsta de 13-14 ani pentru a asigura o baza solida de pregatire pe care sa se grefeze apoi antrenamentul de specialitate .

O atentie deosebita trebuie acordata alternarii efortului cu odihna, astfel incat pauzele sa asigure refacerea completa a organismului pentru efortul urmator .

 De asemeni, transformarea lucrului cantitativ in calitate trebuie sa fie facut intr-o perioada prestabilita . Cercetarile arata ca in eforturile de rezistenta acumularile substantelor caracteristice acestui gen de efort se fac intr-o perioada de aproximativ 10-12 zile . In aceasta perioada se lucreaza in continuare pentru mentinerea nivelului atins , scazand volumul si marind intensitatea  treptat .

                                    BIBLIOGRAFIE 

1.     Alexe ,Nicu  - Antrenamentul sportiv modern , Bucuresti

2.     Ardelean, Tiberiu; Alexandrescu, Dumitru  - Atletism , Bucuresti, Ed.Sport – Turism

3.     Alexandrescu,Dumitru  - Atletism – specializare, Ed.ANEFS

4.     Buiac,Dumitru  - Rezistenta in sport , Ed.Sport-Turism 1983

5.     Dragnea, Adrian  - Teoria antrenamentului sportiv . Ed. Didactica si Pedagogica R.A.Bucuresti , 1996

6.     Demeter, Andrei  - Bazele fiziologice sui biochimice ale calitatilor motrice , Ed.Sport-Turism, Bucuresti , 1983

7.     Garleanu , Dumitru  - Atletism la copii si juniori , Ed Sport-Turism,








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4212
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site