Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

Planificarea pe termen lung a antrenamentului sportiv

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Patologia specifica patinajului viteza
Voleyul
SIMBOLURI SI CEREMONII OLIMPICE
DOCIMOLOGIA ACTIVITATILOR MOTRICE
DEFINITIA PERFORMANTEI SPORTIVE
INVATAREA ELEMENTELOR TEHNICE DE BAZA iN JOCUL DE VOLEI - FETE
TEHNICA DE INOT A PROCEDEULUI SPATE
Manual de merchandising pentru adidas sport performance
PARTICIPAREA ROMANIEI LA JOCURILE OLIMPICE
ARBITRUL DE HANDBAL

TERMENI importanti pentru acest document

: competiti in forta bratelor : bazele planificarii antrenamentului sportiv : Planificarea pe termen lung si identificarea talentelor : atleti sprint imbunatatire performanta :

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV  BUZAU

’’IOLANDA BALAS SOTER’’

   LUCRARE DE ATESTAT

Tema:

Planificarea
 pe termen lung
a antrenamentului sportiv


                                                                                  

                                                         

PLANUL LUCRARII

CAPITOLUL I  -  INTRODUCERE

1.1.         Bazele antrenamentul sportiv modern

1.2.         Planificarea antrenamentului sportiv

CAPITOLUL II   FUNDAMENTAREA LUCRARII

2.1.           Planificarea pe termen lung

2.2.           Etapele dezvoltarii sportive

2.3.           Pregatirea generala

2.4.           Pregatirea specializata

2.5.           Ciclul olimpic

2.6.           Performanta si identificarea talentelor

CAPITOLUL III   INCHEIERE

3.1.           Concluzii

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I 
  INTRODUCERE

1.1.        Bazele antrenamentul sportiv modern

     Performanta sportiva a progresat impresionant de mult in ultimii ani. Niveluri de performanta inimaginabile inainte vreme au devenit evenimente obisnuite, iar numarul sportivilor capabili de performante remarcabile a crescut. Raspunsul nu este simplu. Un factor este acela ca sportul este un domeniu al competitiei, iar motivatia a incurajat sa i se dedice multe ore de efort intens. De asemenea, antrenamentul a devenit mai sofisticat, partial datorita ajutorului acordat de specialistii si oamenii de stiinta din sport. Exista acum o baza mai larga de date despre sportivi, care se reflecta in metodologia de antrenament. Stiintele sportului au progresat de la descriptiv ia stiintific.

Antrenamentul sportiv nu este o descoperire recenta. in antichitate, oamenii se antrenau sistematic in scopuri militare sau sportive.

Si astazi sportivii se antreneaza pentru a realiza un anumit scop prin intermediul antrenamentului. Fiziologic, scopul este de a imbunatati functiile organismului si de a optimiza performanta sportiva. Scopul principal al pregatirii sportive este de a mari efortul si capacitatea de performanta a sportivilor si de a dezvolta puternice trasaturi psihologice. Antrenorul conduce, organizeaza si planifica pregatirea sportiva si educa sportivii. In joc intra numeroase variabile fiziologice, psihologice si sociologice. Antrenamentul este in primul rand o activitate sportiva sistematica de lunga durata, gradualizata in mod progresiv si individual. Functiile fiziologice si psihologice sunt modelate pentru a face fata unor sarcini solicitante.

Aspiratia spre rezultate inalte in competitii trebuie strans legata de excelenta fizica. Indivizii ar trebui sa aspire la combinarea armonioasa dintre rafinamentul spiritual, puritatea morala si  perfectiunea fizica. Perfectiune fizica inseamna o dezvoltare armonioasa, multilaterala. Sportivul dobandeste deprinderi variate si de finete, isi cultiva calitati psihologice inalte si isi mentine o sanatate extrem de buna.

Sportivul invata sa faca fata unor stimuli foarte stresanti la antrenamente si in competitii. Excelenta fizica se obtine printr-un program de pregatire bine planificat si organizat, bazat pe un volum mare de experienta practica.

De prima importanta pentru eforturile de pregatire ale sportivilor, fie ei incepatori sau profesionisti, este existenta unui scop realizabil, planificat conform cu nivelul calitatilor individuale, trasaturile psihologice si mediul social. Unii sportivi aspira sa castige o competitie sau sa-si imbunatateasca o performanta anterioara; altii considera ca a castiga este o abilitate tehnica sau ca scopul este dezvoltarea pe mai departe a unei calitati biomotrice. Oricare ar fi scopul, el trebuie sa fie, pe cat posibil, precis si masurabil. in orice plan, fie el pe termen scurt sau lung, sportivii trebuie sa-si fixeze scopuri si, inainte de a incepe pregatirea, sa determine cum sa procedeze pentru a le indeplini. Termenul de indeplinire a scopului final este data competitiei celei mai importante.

1.2.        Planificarea antrenamentului sportiv

    

      Un program de pregatire planificat si organizat elimina hazardul, abordarea lipsita de obiective care inca mai persista in unele sporturi. Un plan bine structurat constituie un indreptar, imprima o directie si confera un scop oricarui lucru intreprins. O planificare corespunzatoare elimina orice raportare la cei care sustin ca 'cine nu se straduieste, nu izbuteste' sau ca e nevoie de 'stradanie prin toate mijloacele'.  

Procesul de planificare este un mod de a proceda metodic, stiintific si este utilizat pentru a ajuta sportivii sa atinga niveluri inalte de antrenament si performanta. Este instrumentul cel mai important pe care antrenorul il are la dispozitie pentru dirijarea unui program de antrenament bine organizat. Un antrenor este eficient in masura in care organizarea si planificarea lui sunt eficiente.

      Antrenorul trebuie sa posede un inalt nivel de competenta profesionala si experienta pentru ca planificarea eforturilor sa fie eficienta. Un plan reflecta cunostinte si implicatii metodice in toate sectoarele educatiei fizice. El trebuie sa tina cont de potentialul sportivului si de nivelul sau de dezvoltare, precum si de accesibilitatea instalatiilor si echipamentelor sportive. Planul de pregatire trebuie sa se bazeze in mod obiectiv pe performanta sportivului la testari sau in competitii, pe progresul tuturor factorilor pregatirii si sa tina seama de calendarul competitional.

Planul de pregatire trebuie sa fie simplu, sugestiv si flexibil, ca sa poata fi modificat in functie de progresul sportivului si de perfectionarea cunostintelor metodice ale antrenorului Cand un antrenor face o planificare a pregatirii, el trebuie sa respecte o serie de cerinte care fundamenteaza procesul de planificare.

In timpul pregatirii, se va consolida, in egala masura sau in functie de necesitatile sportivului, fiecare factor al pregatirii, subliniindu-se importanta fundamentala a volumului sau a intensitatii. Totusi, dezvoltarea lor este rareori proportionala. Adesea, un sportiv va obtine mai rapid anumite imbunatatiri in stapanirea deprinderilor sau la nivelul anumitor calitati biomotrice. La competitii si testari, se va evalua progresul inregistrat de sportiv, comparandu-se nivelurile realizate cu obiectivele planificate pentru faza respectiva. Acest proces permite unele concluzii privind dezvoltarea factorului respectiv de pregatire si, mai important, zonele in care sportivul nu a progresat sau, din contra, a regresat. Factorii pregatirii care raman in urma fata de nivelul mediu de dezvoltare reprezinta verigile (elementele) cele mai slabe ale antrenamentului. Dupa gasirea acestora, se va reajusta programul de antrenament, punand un accent mai mare pe aspectele deficitare in cadrul urmatoarelor faze de pregatire. Deseori, progresele tehnice (de exemplu, in gimnastica) depind de gradul inalt de dezvoltare a fortei. Daca antrenorul isi da seama ca un gimnast nu poate realiza un element tehnic din cauza lipsei sale de forta, atunci el va trebui sa puna accentul pe forta (veriga cea mai slaba), in cadrul urmatoarei faze de pregatire.

La inceputul oricarei faze de pregatire, se vor consemna obiectivele de performanta sau normele / baremurile ce trebuie realizate in timpul sau la sfarsitul ciclului respectiv. Obiectivele fiecarei faze trebuie realizate periodic, ceea ce indica o crestere progresiva a nivelului pregatirii si a capacitatii de performanta, asigurand continuitatea unui program de antrenament judicios si de calitate.

Prin stabilirea obiectivelor de performanta, a factorilor pregatirii si a normelor de control pentru fiecare faza a pregatirii este eliminata abordarea la intamplare utilizata inca in prezent. Nu sunt rare cazurile de antrenori care ignora aceasta componenta importanta a unui program de pregatire organizat, procedand la o crestere dramatica a volumului sau a intensitatii in antrenament. Acest gen de actiuni duce la scaderea capacitatii de performanta si a starii bune a sportivului. in consecinta, antrenorii trebuie sa foloseasca conceptul de realizare periodica si sa se straduiasca sa stabileasca niveluri sau obiective de performanta care sa maximizeze potentialul de reusita.

De obicei, antrenorul incepe prin a stabili parametrii pe termen lung, care trebuie realizati pana la sfarsitul unui ciclu lung, cum este planul cvadrienal. Intr-un plan cvadrienal, antrenorul fixeaza obiectivele factorilor pregatirii si de performanta pentru fiecare an din plan, dupa care pregateste planul anual pentru anul in curs.

CAPITOLUL II 

 FUNDAMENTAREA LUCRARII

2.1.    Planificarea pe termen lung

     Planificarea pe termen lung este o caracteristica si o cerinta a antrenamentului modern.

 Un program bine organizat de pregatire pe termen lung mareste in mare masura eficienta acesteia pentru competitiile viitoare. In plus, este incurajata folosirea rationala a mijloacelor si metodelor de antrenament si este facilitata evaluarea concreta, specifica a progresului sportivilor.

Planificarea pe termen lung trebuie sa se bazeze pe cunostinte stiintifice si practice. Constientizarea progresului in stiinta antrenamentului sportiv si experienta antrenorilor consacrati si a specialistilor in pregatire sportiva vor determina perfectionarea pregatirii dumneavoastra.

O planificare pe termen lung nu poate avea succes daca antrenorul nu are sportivi dintre cei mai talentati. De aceea, o componenta importanta a oricarei planificari pe termen lung este identificarea talentelor; procesul de descoperire a celor mai talentati tineri sportivi.

Pentru un antrenor ar trebui sa fie o practica obisnuita sa alcatuiasca un plan pe termen lung, intre varstele de 8 si 16 ani pentru un sportiv tanar, de perspectiva. De fapt, fara acest plan, antrenorul s-ar putea sa aplice la intamplare un program de pregatire, care s-ar putea sa nu duca la asteptarile dorite. Performanta inalta poate fi facilitata pe baza unei abordari secventiale a pregatirii.


                                   4            Inalta performanta


                                               Pregatirea stiintifica

                                    3               si metodica


                                    2             planificarea

                                               pe termen lung


1                   identificarea talentului

                                  Fig. 1   Treptele esentiale catre inalta performanta

   

 Etapele propuse in figura 1 se bazeaza pe faptul ca este mult mai probabil ca un tanar selectionat in mod stiintific pentru un sport, strict pe baza calitatilor sale deosebite si care urmeaza un program precis de pregatire pe termen lung, sa ajunga la performante de varf, comparativ cu alti tineri, implicati in programe obisnuite.

    Un plan de pregatire pe termen lung trebuie sa stabileasca o directie si obiective generale si specifice, care trebuie sa fie organizate pe mai multi ani.

Alcatuirea unui astfel de plan trebuie sa ia in considerare urmatorii patru factori:

1. Numarul anilor de antrenament sistematic necesari unui sportiv de perspectiva pentru a atinge marea performanta.

2. Varsta medie la care sportivul va ajunge la performanta de varf.

3. Nivelul natural al aptitudinilor de la care porneste viitorul sportiv.

4. Varsta la care atletul incepe antrenamentul special.

  

Numarul mediu de ani necesari pentru a atinge performante inalte este intre 6 si 8.

Totusi, varsta viitorului sportiv, cand incepe programul sistematic si numarul de ani pana cand ajunge la maturizarea atletica in sportul ales pot afecta durata acestei perioade de timp.

Programul de antrenament pe termen lung al unui astfel de sportiv ar trebui deci sa fie drastic modificat pentru a corespunde nevoilor sale.

Desi nu este imposibil, chiar beneficiind de aceste modificari, este mai putin probabil ca un astfel de sportiv sa ajunga la un nivel inalt al performantei, comparativ cu un altul cu aceleasi aptitudini, dar care a inceput un pregatirea sistematica mai de timpuriu.

in timpul unei cariere sportive, dinamica dezvoltarii fizice si psihologice se modifica frecvent.

Functiile motrice si fiziologice ajung la un nivel optim intre 25 si 30 de ani la barbati si cu 3 pana la 5 ani mai devreme la femei. Totusi, nu putem pretinde ca aceasta este varsta optima pentru cele mai bune performante in toate sporturile.

Sportivii ajung la performante optime in sporturile care necesita viteza maxima in jurul varstei de 20 - 24 ani. in mod similar, sportivii executa optim activitati care necesita forta si rezistenta mare cand se apropie de varsta de 30 de ani si, deseori, chiar putin mai tarziu. Pe de alta parte, in sporturile in care succesul depinde de maiestria miscarilor pe care sportivii o pot dobandi de timpuriu, varsta optima este drastic mai mica (pentru patinaj artistic 16-20 ani, iar pentru gimnastica 14-18 ani la fete si 18-24 ani la baieti). Desi au cucerit medalii olimpice si sportivi mai in varsta decat acestia, este corect sa spunem ca reusita sportivilor mai varstnici este o exceptie si nu ceva obisnuit.

Un plan pe termen lung trebuie sa reflecte faptul ca rata de dezvoltare a unui sportiv nu este lineara .

            100

procentajul

potentialului


                0      

                                 1                          2                          3

                             initiere           formarea si                marea

                                          specializarea sportiva         performanta

      

fig. 2  Curba imbunatatirii performantei sportivului de la faza de initiere pana la cea a marii performante

     Dinamica dezvoltarii sportivului este mult mai mare la inceput si in timpul etapei de specializare si usor coboratoare pe parcursul etapei de performanta inalta. Evident, forma acestei curbe este mai mult ondulatorie si este produsul corelarii calitatilor fiziologice si psihologice cu tipul de efort, volumul si intensitatea prestate la antrenament.

Antrenorul ar trebui sa ia in considerare aceasta realitate cand isi stabileste obiectivele pe termen lung, in special obiectivele de performanta si standardele pentru teste.

Cand se alcatuieste si se dezvolta un plan pe termen lung, trebuie luata in considerare varsta sportivului. Pentru un junior, un astfel de plan ar putea avea o durata de 6 pana la 8 ani; pentru un tanar sportiv (peste 16 ani) sau unul de elita, eu recomand un plan de 4 ani. Se va corela planul pe termen lung, in special pentru un tanar sportiv, cu aptitudinile ce i-au fost descoperite cand acesta a fost selectionat pentru sport.

    Inainte de a elabora oricare dintre planuri, totusi, se va stabili programul competitional pentru intreaga perioada de pregatire. Evident, este vorba doar de competitiile majore (de exemplu, campionatele nationale care, de obicei, au o data bine stabilita).

Planul global trebuie sa contina date referitoare la intreg grupul si obiectivele comune pentru toti sportivii. Pe de alta parte, planurile individuale trebuie sa se concentreze strict pe nevoile, obiectivele si datele specifice fiecarui sportiv.

Alcatuirea unui plan pe termen lung trebuie sa porneasca de la urmatoarele premise metodologice:

*       Obiectivele de performanta ale sportivului trebuie corelate cu factorii specifici ai sportului si dinamica lor trebuie sa reflecte tendinta ascendenta valabila pentru fiecare sport.

*         Mai mult, antrenorul trebuie sa cunoasca dinamica performantei din tara lui si din lume. Pe masura ce sportivul progreseaza, antrenorul trebuie sa mareasca numarul lectiilor si orelor de antrenament per an, ca si numarul si frecventa competitiilor. Numarul competitiilor, in special al celor majore, se poate stabiliza pentru sportivii foarte avansati. Un plan pe termen lung trebuie sa prevada cresterea anuala a volumului si intensitatii antrenamentelor, in functie de componenta dominanta a sportului si de nevoile sportivului. in sporturile artistice, in cele predominant de viteza-putere, precum si in sporturile de echipa, creste intensitatea antrenamentelor spre sfarsitul planului. in celelalte sporturi, pe langa cresterea intensitatii, se mareste continuu volumul, ca o componenta dominanta a pregatirii.

*         Anual, in special pentru cei mai buni sportivi, antrenorul trebuie sa modifice accentul pus pe diferite exercitii de antrenament. La inceputul programului, as propune o mare diversitate de exercitii, dar catre sfarsit trebuie sa predomine exercitii cu o actiune directa, un scop limitat si specific. O astfel de abordare va mari adaptarea sportivului la caracteristicile specifice ale sportului.

*           Planul trebuie sa indice teste si, daca este posibil, baremuri pe care sportivii trebuie sa le treaca in fiecare an. Acest lucru ii va servi antrenorului pentru o permanenta evaluare si astfel el va putea descoperi veriga cea mai puternica sau cea mai slaba din antrenamentul sportivului.

*           Testele si baremurile, daca sunt corect alese, reprezinta un stimul important pentru  sportivi. Se va opta pentru un numar mic de teste specifice, care sa reflecte caracteristicile sportului. Trebuie sa existe o continuitate in folosirea acelorasi teste, pe o durata mai mare de timp, in decursul acelorasi etape de pregatire. Cerintele baremurilor vor creste in fiecare an, pentru a reflecta solicitarea si imbunatatirea tuturor factorilor de antrenament.

*           Controalele medicale trebuie sa constituie o parte integranta din evaluarea pregatirii si a sanatatii sportivului.

Un plan de lunga durata trebuie sa incorporeze toate particularitatile unui sport. De exemplu, in sporturile aciclice, elementele tehnice si tactice vor fi exprimate prin indici specifici, cum ar fi: numarul, nivelul si varietatea elementelor tehnice; numarul, nivelul de dificultate si varietatea manevrelor tactice; gradul de pregatire fizica generala si specifica; baremurile testului care reflecta cerintele fizice ale unei tehnici bune; si prognozele de performanta. In sfarsit, se va nota cresterea numarului de lectii si al orelor de antrenament per an in cadrul planului. La lectiile de antrenament, se poate incepe cu cea 200 - 250 pe an in primii cativa ani, crescand pana in jur de 400 pe an spre sfarsitul planului. Pentru sportivii de elita, se poate ajunge la 500 - 650 lectii de antrenament, in special pentru cei din sporturi individuale. Numarul orelor de antrenament va urma un grafic asemanator, de la 400 pentru incepatori si pana la 1.000 -1.200 pentru sportivii de talie mondiala.

2.2.    Etapele dezvoltarii sportive

Este esential ca antrenorii sa includa principiile periodizarii in antrenamentul copiilor si tinerilor.

Asa cum se observa in figura de mai jos, toti sportivii, indiferent de potentialul lor de mare performanta, trebuie sa participe la o faza de pregatire generala si la una de specializare. in cadrul fazei generale, sportivii se familiarizeaza treptat cu antrenamentul specific sportului respectiv (initiere) si li se modeleaza progresiv talentul sportiv (formarea sportiva). Scopul primar al fazei generale este de a pune baza pe care se vor dezvolta efectiv calitatile motrice complexe, ceea ce are ca rezultat o trecere lina la faza specializarii.


                                           Periodizarea pregatirii


                      Generala                                                Specializare

                       6-14 ani                                                 peste 15 ani


initiere                          formare                      specializare             marea

6-10ani                        11-14ani                      15-18ani               performanta

                                                                                                          19ani


prepubertate                pubertate                     postpubertate            maturitate

                                                                       si adolescenta


                 fig. 3  Periodizarea pregatirii pe termen lung

   Sunt doua stadii in cadrul fazei specializarii: specializarea si inalta performanta. in timpul stadiului specializarii, sportivii isi aleg sportul sau proba si ce rol doresc sa joace in sportul sau proba aleasa. Dupa ce sportivii s-au specializat, ei pot sa suporte cresterea progresiva a intensitatii si volumului de antrenament, care duce la performante inalte.

Desi figura 9.4 desemneaza varstele asociate cu fiecare stadiu, este important sa se inteleaga ca acest model se schimba considerabil in functie de sport. De exemplu, in sporturi cum ar fi gimnastica feminina si sarituri in apa (femei), varsta la fiecare stadiu se poate reduce cu 2-4 ani. De asemenea, este important sa se inteleaga faptul ca ratele de dezvoltare la copii si tineri sunt diferite. De aceea, trebuie sa se tina seama de procesul de maturizare individual al fiecarui sportiv si sa se modifice programul de antrenament si competitional in mod corespunzator.

    Cunoasterea caracteristicilor fizice, mentale si sociale ale sportivilor in stadiile de initiere, formare sportiva si specializare va permite stabilirea mai buna a liniilor directoare in pregatire, care contribuie la cresterea dezvoltarii lor si care vor conduce la performante de varf.

2.3.  Pregatirea generala

     Pregatirea generala,  se refera la stadiile timpurii ale dezvoltarii si include atat initierea cat si formarea sportiva.

Initierea - de la 6 pana Ia10 ani

Copiii, in stadiul de initiere a dezvoltarii lor, trebuie sa participe la programe de antrenament de mica intensitate.

Cei mai multi copii nu sunt in stare sa faca fata la solicitarile fizice si psihologice ale antrenamentelor sau competitiilor de mare intensitate. Programele de pregatire pentru tinerii sportivi trebuie sa se concentreze pe o dezvoltare sportiva generala, fara performante sportive specifice. Urmatoarele linii directoare va vor ajuta sa concepeti programe de pregatire adecvate pentru tinerii sportivi.

*  Puneti accentul pe dezvoltarea multilaterala prin participarea copiilor la exercitii si probe care ii invata deprinderi sportive de baza.

Abilitatile multilaterale trebuie sa includa alergare, sprint, sarituri, prinderi, aruncari, lovituri, echilibru si rostogoliri.

De asemenea, incurajati copiii sa invete deprinderi decurgand din activitati cum ar fi ciclismul, inotul, patinajul si schiul.

*Acordati fiecarui copil destul timp pentru a-si dezvolta corespunzator abilitatile si pentru a avea timp sa joace jocuri si sa participe la alte activitati.

*Apreciati pozitiv copiii care sunt motivati si se autodisciplineaza.

 *Apreciati progresul in imbunatatirea deprinderilor.

*Incurajati copiii sa-si dezvolte mobilitatea, coordonarea si echilibrul.

*Incurajati copiii sa dezvolte diferite calitati motrice in medii de mica intensitate. De exemplu, inotul este un mediu extraordinar pentru dezvoltarea sistemului cardiorespirator, in acelasi timp minimizand stresul asupra articulatiilor, ligamentelor si tesuturilor de legatura.

*Selectati un numar adecvat de repetari pentru fiecare calitate / deprindere si incurajati copiii sa execute corect fiecare procedeu tehnic.

*Modificati echipamentul si locul de joc in functie de nivelul respectiv. De exemplu, copiii nu au forta sa arunce la un cos de baschet pentru adulti, cu o tehnica corecta. Mingea ar trebui sa fie mai mica si mai usoara, iar cosul ar trebui fixat mai jos.

*Proiectati scheme, jocuri si activitati in care copiii sa aiba ocazii de participare activa maxima.

*Promovati invatarea experimentala, oferindu-le copiilor ocazii de a-si proiecta propriile lor scheme, jocuri si activitati. incurajati copiii sa fie creativi si sa-si foloseasca propria imaginatie.

*Simplificati regulile astfel incat copiii sa inteleaga jocul. Daca nu inteleg regulile jocului, ei nu-si pot dezvolta autocontrolul, ceea ce probabil va avea un efect negativ asupra autoevaluarii si a dorintei de a continua participarea la activitate.

*Indrumati copiii spre jocurile care ii familiarizeaza cu bazele tacticii si strategiei. De exemplu, daca ei au dezvoltat deprinderi individuale de baza, cum ar fi alergarea, driblingul cu picioarele si lovirea mingii, probabil ca vor fi gata sa joace cu succes un joc de fotbal modificat. in timpul jocului, ati putea demonstra micilor sportivi diferite situatii care sa evidentieze importanta jocului de echipa si jocul in formatie.

*Incurajati copiii sa participe la exercitii care sa le dezvolte concentrarea si controlul atentiei. Acest lucru ii va ajuta sa se pregateasca pentru cerintele mai mari din antrenamentele si competitiile ce vor avea loc in stadiul de formare sportiva a dezvoltarii lor.

*Evidentiati importanta eticii si fairplay-ului.

*Oferiti baietilor si fetelor ocazii de a participa la activitati impreuna.

*Aveti grija ca sporturile sa fie distractive pentru toti copiii.

Formarea sportiva - de la 11 la 14 ani

   Este indicat sa mariti treptat intensitatea antrenamentelor pe durata stadiului de formare sportiva a dezvoltarii juniorilor.

 Desi cei mai multi sportivi sunt inca vulnerabili la accidentari si situatii emotionale, organismul si capacitatile lor cresc si se dezvolta rapid. Totusi, de retinut ca variatiile de performanta pot fi rezultatul diferentelor de crestere si dezvoltare. Unii sportivi pot traversa perioade de crestere brusca, rapida, care explica lipsa lor de coordonare in anumite exercitii. Accentul trebuie sa cada pe dezvoltarea deprinderilor si calitatilor motrice, nu pe performanta sau victorie.

Urmatoarele linii directoare vor fi utile in elaborarea programelor de pregatire pentru stadiul de formare sportiva, in dezvoltarea tinerilor sportivi.

*  Indrumati sportivii printr-o diversitate de exercitii dintr-un anumit sport si din alte sporturi, care le vor imbunatatii formatia multilaterala si ii vor pregati pentru competitiile din sportul pe care si l-au ales. Progresiv cresteti volumul si intensitatea antrenamentelor.

*Elaborati exercitii care ii invata pe sportivi procedee tactice si strategice fundamentale. Exercitiile trebuie sa consolideze dezvoltarea deprinderilor.

*Ajutati sportivii sa perfectioneze si sa automatizeze deprinderile de baza invatate in stadiul de initiere a dezvoltarii lor si sa invete si deprinderi care sunt ceva mai complexe.

* Puneti accentul pe imbunatatirea mobilitatii, coordonarii si echilibrului.

*Puneti accentul pe etica si fairplay la antrenamente si competitii.

*Oferiti tuturor copiilor ocazia de a participa la un nivel competitiv.

*Evitati ca tinerii sportivi sa fie pusi in situatii potential umilitoare.

*Introduceti exercitii care dezvolta forta generala. Baza fortei si puterii viitoare trebuie sa se aseze in acest stadiu de dezvoltare. Puneti accentul pe dezvoltarea partilor esentiale ale corpului, in special soldurile, regiunea lombara si abdomenul. Sportivii trebuie sa-si dezvolte musculatura extremitatilor: articulatiile umerilor, bratelor si picioarelor. Nevoile de echipament sunt minime, deoarece cele mai multe exercitii trebuie sa antreneze greutatea corpului si de aceea se foloseste un echipament usor: mingi medicinale, tuburi de cauciuc (chirurgicale), scripeti / extensoare de perete si haltere. Antrenamentele cu greutati mici si multe repetari vor contribui la dezvoltarea fortei generale.

*Dezvoltarea continua cu ameliorarea capacitatii aerobe. Sportivii care au o rezistenta de baza solida vor face fata mai bine la solicitarile din antrenamente si competitii pe durata stadiului de specializare.

*Se va incepe cu antrenament anaerob moderat, care va ajuta sportivii sa se adapteze la antrenamentul anaerob de mare intensitate - de mai mare importanta in cele mai multe sporturi in cursul stadiului de specializare in dezvoltarea sportivilor. Sportivii nu trebuie sa participe la competitii care pun excesiv accentul pe sistemul energetic anaerob lactacid, cum ar fi probele de alergari de 200 m sau 400 m din atletism. De obicei, li se potrivesc mai bine sprinturi scurte, care implica sistemul energetic anaerob alactacid (sub 80 m, 85 iarzi) sau probe de rezistenta care le testeaza capacitatile aerobe (800 m, 880 iarzi, distante mai lungi la viteze mai mici).

*Se vor evita competitiile care pun prea mult accentul pe caracteristicile anatomice ale corpului. De exemplu, cei mai multi atleti nu si-au dezvoltat suficient masa musculara pentru a executa un triplu salt cu o tehnica corecta. in consecinta, unii atleti pot suferi leziuni de compresiune, din cauza socului pe care corpul trebuie sa-l absoarba undeva in momentul pasului sau a pasului sarit.

*Introduceti exercitii mai complexe pentru imbunatatirea concentrarii si a controlului atentiei.

*Incurajati sportivii sa dezvolte strategii proprii de autoreglare si vizualizare. Introduceti antrenamentul mental formalizat.

*Introduceti o diversitate de situatii competitive distractive. Acest lucru le va permite sportivilor sa aplice diferite tehnici si tactici. Tinerilor le place sa concureze; totusi, nu trebuie sa se puna accentul pe castig (/victorie). *Structurati competitiile astfel incat sa consolidati dezvoltarea deprinderilor. De exemplu, baza competitiei de aruncare a sulitei sa fie acuratetea si tehnica, nu cat de departe pot atletii sa arunce sulita.


2.4.        Pregatirea specializata

   In cursul stadiului de specializare a dezvoltarii sportive, accentul cade pe exercitiile si structurile din sportul ales. Baza pusa in timpul specializarii va facilita performantele bune in etapa marii performante.

Specializarea - de la 15 la 18 ani

Majoritatea sportivilor, in stadiul de specializare a dezvoltarii lor, pot tolera un antrenament mai complex si cerintele unei competitii. Cele mai semnificative schimbari in antrenament au loc in timpul acestui stadiu. Sportivii care au participat la un program complex, cu accent pe o dezvoltare multilaterala, vor aborda acum exercitii si structuri vizand in special performantele de varf. Monitorizati strict volumul si intensitatea antrenamentelor, pentru a va asigura ca sportivii isi imbunatatesc vizibil rezultatele, fara sau cu foarte putine accidentari. Catre sfarsitul acestui stadiu al dezvoltarii sportive, nu ar trebui sa mai existe probleme majore de tehnica. Antrenorul poate sa treaca de la 'a preda' la 'a antrena' Urmatoarele linii directoare sunt utile in proiectarea programelor de pregatire adecvate pentru sportivii care se specializeaza intr-un anumit sport.

*Monitorizati indeaproape dezvoltarea sportivilor in cursul acestui stadiu. Ei vor dezvolta strategii pentru a face fata cerintelor crescute fizice si psihologice ale antrenamentelor si competitiilor. Sportivii sunt vulnerabili cand trec prin dificultati fizice si psihologice determinate de supraantrenament.

*Verificati ameliorarile progresive ale calitatilor motrice dominante in sportul respectiv, cum ar fi puterea, capacitatea anaeroba, coordonarea specifica si mobilitatea dinamica.

*Creste volumul pregatirii la exercitii si structuri specifice pentru a facilita imbunatatirea performantelor.

Corpul trebuie sa se adapteze la cresterea sarcinii de antrenament specific pentru a se pregati corespunzator pentru competitii.

*Ulterior, intensitatea antrenamentelor creste mai rapid decat volumul, dar treptat. Pregatiti sportivii pentru executia unei anumite deprinderi, exercitiu sau structura motrica, intr-un ritm si cu o viteza corespunzatoare. *Antrenamentul trebuie sa simuleze indeaproape actiunile din competitii. Oboseala este un rezultat normal al antrenamentului foarte intens; totusi, sportivii nu trebuie sa atinga starea de epuizare.

*Implicati sportivii in procesul decizional, oricand este posibil.

*Continuati sa dati atentie pregatirii multilaterale, in special in decursul pregatirii generale pentru un sezon. Totusi, este mai important sa se evidentieze specificitatea si sa se foloseasca metodele si tehnicile de pregatire care vor duce la un nivel inalt al eficientei specifice in sportul respectiv, mai ales in faza pregatirii specifice pentru sezonul si faza competitionala.

*Incurajati sportivii sa invete aspectele teoretice ale antrenamentului.

*Puneti accentul mai ales pe solicitarea muschilor efectori in executia deprinderilor tehnice. Dezvoltarea fortei trebuie sa inceapa sa reflecte nevoile specifice ale sportului respectiv. Sportivii care fac pregatire de forta cu greutati, pot sa inceapa efectuarea exercitiilor cu mai putine repetari si greutati mai mari. Se vor evita antrenamentele de forta maxima, in care sportivii efectueaza sub patru repetari per exercitiu, in special in cazul celor care sunt inca in crestere.

*Continuati dezvoltarea capacitatii aerobe ca o prioritate pentru toti sportivii, mai ales pentru cei din sporturile de rezistenta sau care au o componenta de rezistenta.

*Cresteti treptat volumul si intensitatea antrenamentului anaerob. Sportivii sunt capabili sa faca fata acumularii de acid lactic.

*Imbunatatiti si perfectionati procedeele tehnice in sportul respectiv. Alegeti exercitii specifice, care vor asigura sportivilor executia deprinderilor in conditii de corectitudine biomecanica si eficienta fiziologica. Sportivii trebuie sa execute exercitiile tehnice dificile frecvent in timpul antrenamentelor, incluzandu-le in exercitiile tactice specifice si aplicandu-le in competitii.

*Imbunatatiti tactica individuala si de echipa. Integrati exercitii specifice jocurilor in antrenamentul tactic. Alegeti structuri interesante, captivante, stimulatoare si care impun decizii rapide, actiuni in viteza, o concentrare prelungita si un nivel inalt al motivatiei sportivilor. Ei trebuie sa demonstreze initiativa, autocontrol, vigoare competitiva, etica si fairplay in situatii competitionale.

*Mariti treptat numarul competitiilor astfel incat, pana la sfarsitul acestui stadiu, sportivii sa participe la competitii la fel de frecvent ca seniorii. Este la fel de important sa stabiliti obiective competitionale care sa vizeze dezvoltarea calitatilor specifice, tactica si calitatile motrice. Desi victoria devine din ce in ce mai importanta, nu trebuie supralicitata.

*Ghidati sportivii spre antrenamentul mental. Elaborati exercitii si structuri care dezvolta concentrarea, controlul atentiei, gandirea pozitiva, autoreglarea, vizualizarea si motivatia pentru a ridica nivelul performantelor specifice sportului respectiv.

Inalta performanta - de la 19 ani in sus

Un plan de pregatire bine conceput, bazat pe principiile solide ale dezvoltarii pe termen lung va conduce la marea performanta. Rezultatele performantelor exceptionale realizate in cursul stadiilor de initiere, formare sportiva si specializare nu se coreleaza cu rezultatele de varf ale competitorilor seniori. Majoritatea sportivilor au cel mai mare succes dupa ce au ajuns la maturitatea sportiva.

Mariti treptat volumul si intensitatea pentru dezvoltarea calitatilor si capacitatilor motrice specifice, in functie de conditia fizica si psihologica individuala a sportivilor.

Antrenamentul trebuie sa constea, in principal, din exercitii care conduc ia adaptare in sportul respectiv.

Sportivii trebuie sa mentina dezvoltarea multilaterala, in special in timpul fazei pregatitoare.

Stimulati ritmul si viteza necesara in competitie, prin exercitii si structuri specifice in lectiile de antrenament.

Ajutati sportivii sa-si perfectioneze si sa stapaneasca deprinderi tehnice si tactice specifice si strategii de antrenament mental specifice sportului respectiv.

Fundamentati programele de antrenament pe principii stiintifice solide

2.5.        Ciclul olimpic

Considerati ciclul olimpic sau planul cvadrienal (care cuprinde 4 ani) ca un segment al planificarii pe termen lung. Repetarea Jocurilor Olimpice la 4 ani necesita o planificare speciala a sporturilor si sportivilor implicati in programul olimpic. Desi pentru acesti sportivi Olimpiadele reprezinta apogeul planului ciclic olimpic, cei ce nu participa la Jocurile Olimpice pot folosi si ei un plan cvadrienal drept mijloc pentru o mai buna organizare a programelor de pregatire pe termen lung.

Clasificarea planurilor ciclurilor olimpice

Exista doua abordari metodologice pentru organizarea si planificarea ciclului olimpic.

Prima este o abordare monociclica, in care toti factorii si componentele pregatirii cresc progresiv in fiecare an, in trepte, culminand cu Jocurile Olimpice. Desi aceasta abordare pare a avea o progresie incorporata, prezinta dezavantajul supunerii sportivilor la un stres continuu, fara nici un an in care sa se poata planifica o faza lunga de descarcare. Nu asa stau lucrurile in cea de-a doua abordare sau conceptul bi-ciclic.

O astfel de abordare permite antrenorului sa mareasca sarcina in antrenamente in mod ondulatoriu.

Deseori, in cursul anului postolimpic, cand incepe un nou ciclu, intensitatea si stresul antrenamentelor sunt mici, astfel incat sportivul poate sa realizeze o refacere relativa.

In decursul acestui an, antrenorul accentueaza volumul pregatirii pentru a pune bazele celui de-al doilea an, cand intensitatea va creste. in cel de-a! doilea an, antrenorul poate planifica competitii solicitante, cand sportivul trebuie sa realizeze performante de varf, dupa care antrenorul face o evaluare minutioasa (analiza la mijlocul celor patru ani) a calitatilor sportivului. O astfel de analiza este valabila mai ales pentru sporturile olimpice, desi conceptul poate fi aplicat la orice sport. Antrenorul trebuie sa analizeze daca sportivul a realizat performanta si obiectivele pentru fiecare factor al antrenamentului si tot el opereaza corectiile necesare in cadrul planului (obiective, baremuri pentru fiecare test etc). in cel de-al treilea an, nivelul efortului este mai inalt decat in primul, ca an de descarcare, in pregatirea urmatorului an, cand se vor tine Jocurile Olimpice. Desi volumul pregatirii poate fi mare, intensitatea si numarul competitiilor solicitante pot fi mai reduse. in acest fel creste faza de refacere, pe care se poate construi apoi un program de pregatire extrem de solicitant, in vederea Olimpiadei. in cel de-al patrulea an, antrenorul incearca sa maximizeze performanta sportivului printr-o folosire inteleapta a talentului si cunostintelor acestuia.

Abordarea bi-ciclica intra in calcule doar pentru sportivii care au ajuns la varsta optima pentru un sport anumit si care, sprijinindu-se pe o baza puternica, planuiesc sa participe la Jocurile Olimpice.

Pentru sportivii mai tineri, care nu au ajuns inca la acest nivel, se va folosi abordarea monociclica, pentru ca obiectivul lor este o perpetua imbunatatire pana la varsta maturitatii in sportul practicat.

 Pentru sportivii de elita, care pot avea si scopuri intermediare, cum ar fi o performanta reusita la campionatele mondiale, abordarea folosita in planul ciclic olimpic poate fi monociclica (in mai multe sporturi se organizeaza anual campionate mondiale). in aceste cazuri, atentie la perioadele de refacere completa, planificate de obicei in faza de tranzitie.

Pe de alta parte, se poate modifica usor procentajul efortului total in etapa pregatitoare, pentru a permite o abordare ondulatorie.

Astfel, pentru anul de dupa olimpiada (primul an din plan), se poate incepe cu o incarcatura de pana la 30% din cea corespunzatoare celui mai inalt nivel al anului anterior. in al doilea an, sarcina totala poate incepe la cea 40%, iar in al treilea an va fi din nou de 30%, pentru a permite refacerea. in sfarsit, planul pentru Olimpiada poate incepe cu o sarcina de lucru egala cu 50% din nivelul cel mai solicitant al anului anterior.

Alcatuirea unui plan al ciclului olimpic

Un plan ciclic olimpic sau cvadrienal poate urma caracteristicile similare ale unui plan anual, ca o retrospectiva in care antrenorul analizeaza dinamica dezvoltarii fizice a sportivului, rezultatele la competitii, testele si baremurile pentru fiecare factor al pregatirii.

O astfel de analiza implica un studiu al dinamicii dezvoltarii sportului la nivel national si nivel international.

Bazandu-se pe aceasta analiza, antrenorul poate trage concluziile potrivite si poate stabili obiective realiste.

·        Prognoza performantelor pentru fiecare an, sfarsind cu anul olimpic.

·        Obiectivele pentru fiecare factor al pregatirii, stabilite in conformitate cu dinamica si tendintele de dezvoltare din lume.

·        Calendarul    competitiilor    majore    (campionate    nationale    si    principalele    competitii internationale).

·        Teste si norme care sa reflecte concluzia analizei retrospective. Corelati toate acestea cu prognoza performantei si obiectivele pentru fiecare factor al pregatirii.

·        Graficul planului ciclic olimpic.

·        Modelul de baza al periodizarii pe fiecare an de pregatire.

·        Un model de pregatire (o schita generala).

2.6.        Performanta si identificarea talentelor

     Antrenorul rareori face un plan pe patru ani si chiar mai rar foloseste datele normative pentru a prescrie baremuri pe care sportivii sa le realizeze in viitor. Este usor sa anticipezi tendintele performantelor in sporturile individuale (atletism, inot s.a.m.d), in care performanta este masurata obiectiv.

In alte sporturi, cum sunt cele de echipa, este imposibil sa se masoare performanta in mod obiectiv. Pentru acest grup, se pot planifica cu succes rezultate superioare folosind baremurile din testele care monitorizeaza pregatirea.

Indiferent daca se prognozeaza performante masurate obiectiv sau baremuri ale testelor, este recomandabil sa se foloseasca datele normative. Daca aceste informatii nu exista, antrenorul trebuie sa si le creeze pe ale sale. Trebuie sa renuntam la obiceiul de a ne baza pe subiectivitate in pregatire. Metodele stiintifice care monitorizeaza pregatirea sunt disponibile in cele mai multe laboratoare din universitati si colegii. Desi sunt scumpe, testele reprezinta un element critic in monitorizarea progresului sportivilor.

Nici un antrenor nu ar trebui sa pretinda sa i se dea crezare daca nu foloseste teste si baremuri sau date normative.

Identificarea talentelor

    Procesul de identificare a celor mai multi sportivi talentati, care sa se implice intr-un program organizat de pregatire este una dintre preocuparile cele mai importante in sportul contemporan.

Oricine poate invata sa cante, sa danseze sau sa picteze, dar putini indivizi pot atinge un nivel ridicat de maiestrie. in sport, ca si in arta, este important sa fie descoperiti indivizii cei mai talentati, care sa fie selectionati ia o varsta timpurie, apoi monitorizati continuu si asistati pentru a atinge cel mai inalt nivel al maiestriei.

In trecut si chiar si astazi in tarile occidentale, implicarea unui tanar intr-un sport s-a bazat in general pe traditie, idealuri, dorinta proprie de a face un sport datorita popularitatii acestuia, a insistentelor parintilor, a specializarii unui profesor de liceu, a aproprierii de unele instalatii sportive s.a.m.d. Pentru antrenorii si specialisti din Europa de Est, asemenea metode nu mai satisfac. Ei au constatat ca indivizii care, de exemplu, au avut un talent natural pentru alergarile de fond au ajuns adesea sprinten mediocri. Evident, rezultatul rareori a dus la marea performanta.

Un antrenor trebuie sa investeasca munca si timp in indivizii care poseda calitati naturale superioare, altfel el isi risipeste talentul, timpul si energia sau, in cele mai bune cazuri, produce mediocritati. Obiectivul principal al identificarii talentelor este sa fie descoperiti si selectionati acei sportivi cu cele mai mari calitati pentru un sport.

Identificarea talentelor nu este un concept nou in sport, desi nu s-au facut prea multe in acest domeniu, mai ales in lumea apuseana. La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor 70, cele mai multe tari est-europene au stabilit metode specifice de identificare a potentialilor sportivi de inalta clasa. Unele dintre criteriile de selectie folosite au fost descoperite si aplicate de oameni de stiinta, care au sfatuit apoi antrenorii asupra acelor calitati necesare tinerilor pentru un anumit sport.

Procesul de identificare a talentelor trebuie sa continue sa fie o preocupare a specialistilor in pregatirea sportiva si a antrenorilor, pentru a impulsiona si imbunatati criteriile psiho-biologice folosite in descoperirea mai multor indivizi talentati, in vederea performantelor sportive de varf.

Folosirea criteriilor stiintifice in procesul de identificare a talentelor are mai multe avantaje:

*  Reduce in mod substantial timpul necesar pentru a ajunge la performante inalte prin selectionarea indivizilor talentati intr-un anumit sport.

*Antrenorul nu mai iroseste munca, energie si talent. Eficacitatea antrenamentelor este marita prin pregatirea in special a acelor sportivi cu abilitati superioare.

*Mareste competivitatea si numarul sportivilor care aspira si ajung la performante de nivel inalt. in consecinta, se obtine o echipa nationala mai puternica si mai omogena, capabila de performante internationale mai bune.

*Creste increderea in sine a sportivului, pentru ca el stie ca dinamica performantelor sale este mai dramatica decat a altor sportivi de aceeasi varsta, care nu au trecut printr-un proces de selectie.

*In mod indirect, se faciliteaza aplicarea pregatirii stiintifice, pentru ca oamenii de stiinta din sport, care ajuta la identificarea talentelor, pot fi motivati sa continue sa monitorizeze antrenamentul sportivilor.

Metode de identificare a talentelor

Sunt doua metode de baza pentru selectie:

*  naturala

*  stiintifica.

v    Selectia naturala este abordarea normala, felul normal de dezvoltare a unui sportiv intr-un sport. Se presupune ca sportivul se inscrie sa faca un sport ca rezultat al unei influente locale (traditia scolii, dorintele parintilor sau ale colegilor / prietenilor). Evolutia performantelor sportivilor determinata printr-o selectie naturala depinde, printre alti factori, de o coincidenta: daca ei au talent pentru sportul pe care il fac. S-ar putea intampla insa ca evolutia performantelor unui individ sa fie inceata, mai ales pentru ca alegerea sportului respectiv a fost incorecta.

v    Selectia stiintifica este o metoda prin care un antrenor selecteaza tineri de viitor, care au dovedit calitati naturale pentru un sport. Astfel, in comparatie cu indivizii identificati prin metoda naturala, timpul necesar pentru cei selectionati in mod stiintific pentru a ajunge la performante de varf este mult mai scurt. La sporturile in care inaltimea sau greutatea este necesara, de exemplu baschet, volei, fotbal American, canotaj si probe de aruncare a greutatii, trebuie luata in considerare selectia stiintifica. Acelasi lucru este valabil si pentru alte sporturi: sprint, judo, hochei si probele de sarituri din atletism, unde viteza, timpul de reactie, coordonarea si puterea sunt dominante. Aceste calitati pot fi detectate cu ajutorul specialistilor in pregatirea sportiva. in urma unei testari stiintifice, indivizii cei mai talentati sunt selectionati in mod stiintific sau indrumati spre un sport care sa li se potriveasca.

Criterii pentru identificare talentelor

Sportivii de mare performanta trebuie sa prezinte profiluri biologice specifice, calitati biomotrice remarcabile si trasaturi psiholologice puternice.

Stiinta antrenamentului sportiv a facut pasi impresionanti inainte fata de deceniile trecute, ceea ce constituie unul dintre principalele motive pentru imbunatatirea constanta a performantelor sportive. Cresteri impresionante s-au inregistrat si in privinta cantitatii si calitatii antrenamentelor.

Daca totusi un individ implicat intr-un sport are un handicap biologic sau ii lipsesc calitatile necesare acelui sport, atunci nici antrenamentul excesiv nu poate invinge initiala lipsa de calitati naturale.

Identificarea stiintifica a talentelor este, deci, vitala pentru sportul de mare performanta.

Indivizii care nu au fost selectionati pentru sportul de mare performanta nu sunt exclusi din sport.

Ei pot participa la programe recreative in care ei pot sa-si satisfaca nevoile fizice si sociale si chiar sa participe la competitii.

Antrenamentul optim necesita criterii optime pentru identificarea talentelor. Unele dintre criteriile principale sunt urmatoarele, nu neaparat in ordinea importantei lor:

*       Sanatatea este o necesitate absoluta pentru oricine participa la antrenamente. Fiecare tanar trebuie, deci, sa faca un examen medical minutios inainte de a fi acceptat intr-un club. Medicul trebuie sa recomande si antrenorul trebuie sa selecteze pentru pregatirea sportiva doar indivizi  sanatosi. in timpul examinarilor, medicii si personalul de testare trebuie sa observe daca individul are o disfunctie fizica sau organica si trebuie sa faca recomandari corespunzatoare. Un individ cu o malformatie n-ar trebui selectionat pentru sporturile dinamice, de exemplu, hochei, baschet, alergari, inot sau box. Pe de alta parte, aceste discriminari ar trebui sa fie mai putin severe pentru sporturile cu caracteristici statice, cum ar fi tirul, tragerile cu arcul si bowling. Similar, conditia fiziologica a unui individ, adica abilitatea de a-si misca mainile, picioarele si asa mai departe, ar trebui sa joace un rol in identificarea talentelor, pentru ca deosebirile fiziologice pot juca un rol restrictiv. inca o data, eventualele discriminari intre candidati trebuie sa se coreleze cu nevoile fiziologice si specificitatea sportului respectiv.

*Calitatile biomotrice sau masurile antropometrice ale unui individ sunt atuuri importante in mai multe sporturi si, de aceea, trebuie luate in considerare printre criteriile principale de identificare a talentelor. inaltimea, greutatea sau lungimea membrelor joaca un rol dominant in
anumite sporturi. Este, totusi, dificil sa anticipezi dinamica cresterii si  dezvoltarii unui individ in stadiul de inceput al identificarii talentelor, care se face la varsta de 4 - 6 ani in sporturi ca gimnastica, patinajul artistic si inotul. in faza primara de identificare a talentelor, deci, se cauta mai
ales o dezvoltare fizica armonioasa prin examinarea articulatiei piciorului si a latimii soldurilor si a umerilor, precum si a raportului dintre ele.

La o varsta ulterioara (adolescenta), se pot folosi tipare ale mainii (tipare de crestere in regiunea incheieturii mainii) si tehnici de radiografiere a mainii (cu raze X), pentru a testa daca cresterea este terminata. Daca testul indica o terminare a cresterii, antrenorul poate decide daca inaltimea unui sportiv este optima pentru un anumit sport.

*       Ereditatea, un fenomen biologic complex, joaca adesea un rol important in pregatirea sportiva. Copiii tind sa mosteneasca trasaturile biologice si psihologice ale parintilor, desi prin educatie, antrenamente si conditionare sociala se pot modifica putin calitatile mostenite.

Opiniile despre rolul ereditatii in pregatirea sportiva nu sunt nici uniforme, nici unanime; potentialul genetic al sportivului va limita pana la urma imbunatatiri suportate de calitatile fiziologice. Klissouras si colab. (1973) au tras concluzia ca sistemele si functiile sunt determinate genetic: sistemul lactacid pana la 81,4%; ritmul inimii 85,9% si V02max 93,4%.

Distributia fibrelor musculare

   Proportia de fibre musculare rosii si albe la om pare sa fie determinata genetic. Similar, functia metabolica a acestor fibre difera, de asemenea. Fibrele rosii sau lente au un continut mai mare de mioglobina (care actioneaza ca un depozit pentru oxigenul transportat de sange la celule) si sunt, din punct de vedere biochimic, mai bine echipate pentru lucrul (rezistenta) aeroba.

Pe de alta parte, fibrele albe sau repezi au un mare continut de glicogen (carbohidrati) si sunt mai bune in tipurile de eforturi anaerobe sau de scurta durata si intense (Fox, Bowes and Foss 1989; Willmore and Costill 1980). Procentajul de fibre musculare nu poate fi modificat, dar antrenamentele specifice intense pot mari randamentul fibrelor musculare si pot modifica structura lor biochimica.

Pe aceasta baza, un sportiv care mosteneste o proportie mare de fibre rosii prezinta o probabilitate mai mare de a avea succes in sporturile in care se cere o rezistenta mai mare. Similar, cand fibrele albe predomina, sportivul este dotat natural pentru sporturile in care predomina intensitatea (viteza sau puterea).

Biopsia, tehnica extragerii de tesut muscular si apoi stabilirea proportiei din cele doua categorii de fibre poate determina grupurile de sporturi in care un individ va avea, probabil, mai mult succes. Antrenorul poate cupla aceste cunostinte cu trasaturile fiziologice si biomotrice pentru a indruma candidatul spre sporturile pentru care este inzestrat.

Amenajarile sportive si clima joaca amandoua roluri restrictive in sporturile pentru care se pot selectiona sportivi. Indiferent de calitatile individului pentru un sport dat, daca nu sunt conditii naturale sau amenajari corespunzatoare - de exemplu, barci si apa pentru canoe -, atunci ar fi mai bine pentru un sportiv sa practice un alt sport, chiar daca nu este asa de talentat pentru el.

Existenta specialistilor sau cunostintele antrenorului in domeniul identificarii si al testarii talentelor restrange selectia candidatilor. Cu cat sunt mai numeroase si mai sofisticate metodele pe care le aplicati pentru identificarea talentelor, cu atat mai mare este probabilitatea de a  descoperi talente deosebite pentru anumite sporturi.

Universitatile care sunt bine dotate cu instalatii de testare si specialistii in stiintele sportului nu prea sunt solicitati in selectia si monitorizarea programelor de pregatire pentru sportivi.

Un antrenor nu poate face fata singur cerintelor inalte ale sportului. Cooperarea dintre personalul calificat, oamenii de stiinta din sport si antrenori este vitala pentru a face progrese semnificative in pregatirea sportiva.

Fazele identificarii talentelor

Identificarea talentelor nu se rezolva dintr-o incercare; se face de-a lungul catorva ani in trei faze principale:

Faza primara

Faza primara in identificarea talentelor, in cele mai multe cazuri, are loc in timpul prepubertatii (3-10 ani).

Consta mai ales din examinarea de catre medic a sanatatii candidatului si a dezvoltarii lui fizice generale si este menita sa detecteze orice disfunctie a organismului sau eventuale boli.

Partea biomotrica a acestei examinari se centreaza pe trei concepte principale:

q               Descoperirea deficientelor fizice care pot juca un rol restrictiv in stradaniile candidatului pentru un sport.

q               Determinarea nivelului de dezvoltare fizica a candidatului prin mijloace simple, cum ar fi raportul dintre inaltime si greutate.

q               Detectarea posibilelor dominante genetice (de exemplu, inaltimea) pentru a indruma copiii spre acele grupe de sporturi, in care s-ar putea specializa mai tarziu.

Data fiind varsta timpurie cand se incheie faza primara, examinatorul dispune doar de informatii generale despre un copil. Deciziile hotaratoare sunt premature pentru ca dinamica de crestere viitoare a candidatului si dezvoltarea sunt inca imprevizibile. Pentru sporturi cum ar fi inotul, gimnastica si patinajul artistic, unde antrenamentul incepe deja de la o varsta mica, faza de identificare primara trebuie sa fie foarte minutioasa.

Faza secundara

Faza secundara a identificarii talentelor se efectueaza in timpul si dupa pubertate, intre varstele de 9 si 10 ani la gimnastica, patinaj artistic si inot, 10-15 ani la fete si 10-17 ani la baieti pentru alte sporturi (Dragan 1978). Ea reprezinta cea mai importanta faza a selectiei. Aceasta faza se foloseste la adolescenti care au facut deja antrenamente organizate.

Tehnicile folosite in selectia secundara trebuie sa evalueze dinamica parametrilor biomotrici si fiziologici, pentru ca organismul trebuie sa fi ajuns la un anumit nivel de adaptare la specificul si cerintele unui anumit sport. in consecinta, examinarea sanatatii trebuie sa fie detaliata si trebuie sa detecteze obstacolele in cresterea performantelor (de exemplu, reumatism, hepatita, afectiune renala acuta).

Momentul critic la un copil la pubertate este cand au loc modificarile dramatice de crestere (de exemplu, cand membrele inferioare cresc vizibil). impreuna cu examinarea dezvoltarii fizice generale, luati in considerare impactul antrenamentului specializat asupra cresterii si dezvoltarii sportivului. Popovici (1979) arata ca antrenamentul intensiv de rezistenta cu sarcina mare la o varsta timpurie limiteaza cresterea (inaltimea) prin grabirea intaririi cartilagiilor fibroase ale oaselor (osificarea prematura a oaselor lungi).

in probele de aruncari, canotaj, lupte si haltere, este semnificativa latimea umerilor (diametrul biacromial). Umerii puternici sunt strans legati de puterea individului sau reprezinta cel putin un suport bun pe care se dezvolta puterea.

Ca un criteriu, Popovici (1979) sugereaza ca la 15 ani, fetele ar trebui sa aiba un diametru biacromial de 38 cm si baietii, la 18 ani, ar trebui sa aiba unul de 46 cm. Popovici sustine, de asemenea, ca lungimea si bolta labei piciorului sunt importante in unele sporturi.

De exemplu, un individ cu platfus va avea o evolutie limitata la sarituri, gimnastica acrobatica sau alergari.

Similar, articulatiile slabe pot afecta performantele in sporturile in care puterea este importanta, cum ar fi luptele si halterele. in consecinta, luati in considerare malformatiile anatomice si fiziologice sau insuficientele genetice, care sunt elemente importante pentru identificarea talentelor.

Toate aceste aspecte afecteaza evolutia performantei individului si, in cazul sportivilor al caror program de pregatire se bazeaza pe selectia naturala, antrenorul trebuie sa le acorde in permanenta atentie.

In timpul fazei secundare a identificarii talentelor, psihologii sportivi incep sa joace un rol tot mai important prin aplicarea unor teste psihologice extensive.

Folositi profilul psihologic al fiecarui sportiv pentru a vedea daca poseda trasaturile psihologice necesare unui anumit sport.

Acestea va ajuta, de asemenea, in luarea deciziilor legate de aplicarea unui posibil sau necesar accent de ordin psihologic, in viitor.

Faza finala

Faza finala a identificarii talentelor are in vedere in principal pe componentii echipelor nationale. Trebuie sa fie minutioasa, fiabila si bine corelata cu specificitatea si cerintele unui sport.

Factorii principali care trebuie examinati includ sanatatea sportivului;  

q       adaptarea fiziologica la antrenamente si competitii;

q       capacitatea de a face fata la stres;

q        potentialul de imbunatatire a performantelor in viitor.

Puteti sa facilitati o evaluare obiectiva a acestor elemente prin teste medicale, psihologice si de antrenament. inregistrati si comparati datele din aceste teste pentru a ilustra dinamica lor de la faza primara si de-a lungul intregii cariere sportive.

Stabiliti un model optim pentru fiecare test si fiecare individ comparat cu acel model. Luati in considerare doar candidatii remarcabili pentru o echipa nationala.

Recomandari pentru criteriile de identificare a talentelor

Criteriile pentru identificarea talentelor, inclusiv testele, normele / baremurile si modelul optim trebuie sa fie corespunzatoare sportului respectiv.

 In multe sporturi, in special in cele in care rezistenta sau volumul ridicat de lucru este crucial, bazati-va selectia finala pe capacitatea de efort a sportivului si pe capacitatea de refacere a organismului intre lectiile de antrenament. Dragan (1978) identifica urmatoarele criterii de testare:

Atletism

Sprint

Timp de reactie (si capacitatea de a repeta reactii in mod continuu)

Excitabilitate neuromusculara

Coordonare si capacitate buna de relaxare musculara

Capacitatea de a face fata stresului

Raportul inaltime / trunchi, picioare lungi

Probe de semifond

Putere anaeroba si V02max per kg corp

Concentratie de acid lactic (acid lactic sanguin in exces dupa efort greu) si deficit de 02

Capacitatea de a face fata la stres

Putere de concentrare mare si abilitatea de a o mentine timp indelungat

Alergari de distanta si mars

V02max pe kg corp

Volum cardiac

Rezistenta mare la oboseala, perseverenta, motivatie

Probele de sarituri

Timp de reactie si forta exploziva

inalt, cu picioare lungi

Putere anaeroba mare

Capacitatea de a face fata stresului

Putere de concentrare mare si abilitatea de a o mentine timp indelungat

CAPITOLUL III   INCHEIERE

Concluzii

     Din momentul in care un copil talentat incepe un program sportiv cu intentia de a ajunge la cele mai mari performante, el trebuie sa participe la un plan pe termen lung. indrumarea programelor de pregatire pentru tinerii sportivi,  in etapele incipiente de crestere si dezvoltare sportiva constituie o necesitate.

Se pot elabora planuri pe termen lung, ca si planuri pe cicluri olimpice pentru a dirija dezvoltarea fizica si deprinderile tinerilor sportivi in conformitate cu normele internationale.

Ca antrenor este bine de a concepe programe proprii, indiferent cat de simple.

Un plan este intotdeauna mai bun decat nici un plan. Vom fi surprinsi cat de repede vom invata aceste deprinderi de planificare. Mai mult, vom vedea cum planificarea noastra va avea un impact pozitiv asupra dezvoltarii specifice a sportivilor.

Este important sa alocati timp in activitatea dumneavoastra de antrenor pentru identificarea celor mai talentati copii. Folositi informatiile din aceasta carte sau alte carti pentru a determina care sunt cele mai adecvate teste pentru identificarea calitatilor antropometrice sau fizice.

Rezultatul acestei munci se va traduce rapid intr-un antrenament mai bun pentru cei mai multi indivizi talentati.

Atentie totusi la diferentele importante intre cei care se maturizeaza mai devreme si cei care se maturizeaza mai tarziu.

Un individ cu o maturizare precoce va inregistra cele mai multe imbunatatiri, dar adesea un individ cu maturizare intarziata ar putea fi un sportiv mai bun pe termen lung. De aceea, nu va grabiti sa luati decizii. Lasati copiii sa creasca in ritmul lor si in acest timp oferiti-le cele mai bune programe de pregatire pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE

1.     Alexe ,Nicu  - Antrenamentul sportiv modern , Bucuresti

2.     Ardelean, Tiberiu; Alexandrescu, Dumitru  - Atletism, Bucuresti, Ed.Sport – Turism

3.     Alexandrescu,Dumitru  - Atletism – specializare, Ed.ANEFS

4.     Bompa Tudor – Teoria si metodologia antrenamentului – Ed. Exponto 2002

5.     Carstea, Gheorghe  - Teoria si metodica educatiei fizice si sportive

6.     Dragnea, Adrian  - Teoria antrenamentului sportiv . Ed. Didactica si Pedagogica R.A.Bucuresti , 1996

7.     Demeter, Andrei  - Fiziologia educatiei fizice scolare, Ed. Sport-Turism, Bucuresti,1981

8.     Demeter, Andrei  - Bazele fiziologice sui biochimice ale calitatilor motrice, Ed.Sport-Turism, Bucuresti , 1983

9.     Fiedler, Paul  - Metodica educatiei fizice si sportive, Ed.Univ.”a.i.Cuza” Iasi,1994

10. Garleanu, Dumitru  - Monografia probelor atletice, Ed. Sport-Turism Bucuresti 1977

11. Homencov  - Atletism, Ed.Sport-Turism, Bucuresti,1977

12. Merica, Alexandru  - Atletism.Calitati motrice si metodica dezvoltarii lor, Ed.Univ.”A.I.Cuza” Iasi, 1995

13. Ungureanu , Octavian  - Teoria  si  metodica  antrenamentului  sportiv, Ed. 

     Univ.” A.I.Cuza “, Iasi,1995  

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 892
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved