Sistemul Monetar European, Uniunea Economica si
Monetara si introducerea Euro
Bazele constructiei monetare europene au fost puse la summit-ul de la La
Haye (dec. 1969), in cursul caruia Consiliul European a adoptat o directiva
de relansare a constructiei comunitare. Ca urmare a planului Werner (dupa
numele ministrului de finante al Luxembourgului), sefii de stat si de guvern au
propus o uniune economica si monetara si armonizarea politicilor economice
conjuncturale. Acest plan a fost repus in cauza de criza SMI.
Totusi, ca urmare a acordurilor de la Washington din decembrie 1971, care
largeau masele de fluctuatie in interiorul SMI in raport cu dolarul, tarile
europene au decis sa stabileasca intre ele un sistem de schimb bazat pe
limitarea mai strinsa a marjelor de fluctuatie. Ele au depus eforturi de a
stabiliza cursurile de schimb cu scopul de a conserva experienta Politicii
Agricole Comune.
1. Sarpele monetar
in 1972 acordurile de la Bale au dat nastere Sarpelui Monetar European.
Cele sase tari ale Europei comunitare
(Franta, Germania, Belgia, Olanda, Italia si Luxemburg) si Marea
Britanie au decis sa franeze fluctuatiile cursului de schimb al monedelor lor.
'Tunelul' a fost constituit din marjele superioara si inferioara de
fluctuatie autorizate, in raport cu
dolarul: +2,25% si -2,25%. Sarpele este constituit din evolutia fiecarui cuplu
de monede europene, ale caror cursuri de schimb nu pot sa se departeze
unul de altul mai mult de 2,25% cu totul (latimea sarpelui este de doua ori mai
mica decat a tunelului, care
are ca punct de referinta dolarul)14. Fata de dolar flotau
concertat, miscarile ondulatorii ale acestei flotari fiind asemanatoare
miscarilor unui sarpe intr-uh tunel, de unde si denumirea sistemului.
Mentinerea raporturilor valorice stabilite intre monede se facea prin
interventii frecvente ale bancilor centrale pe piata valutara.
Sistemul 'sarpelui monetar'15 a functionat cu
mari dificultati fiind necesare reajustari de paritati prin devalorizare si
revalorizare. Chiar dupa punerea in aplicare a sistemului, Regatul Unit (cu Irlanda) parasesc sarpele in iunie 1972 si
Italia in februarie anul urmator. in 1972 Statele Unite coboara cursul
dolarului, dar la inceputul anului 1973 dolarul se depreciaza din nou foarte
tare. Dolarii continuau sa paraseasca teritoriul
american, Germania si celelalte tari europene lasand monedele lor sa varieze in
raport cu dolarul. in sfarsit, Statele Unite si tarile europene au luat decizia
unei fluctuatii generalizate in martie 1973, ceea ce marcheaza abandonul
definitiv al sistemului Bretton Woods si al tunelului.
Dolarul a continuat sa se deprecieze in raport cu marca germana, ceea ce a
creat tensiuni. Se iveau astfel, doua grupe de tari: una a carei moneda tindea
sa creasca, ca Germania, cealalta a carei moneda scadea, ca Franta. Primul soc
petrolier a accentuat aceste divergente, si Franta a parasit sarpele in
ianuarie 1974, intrand in el din nou in iulie 1975. Inflatia si scurgerile de
capital ale tarilor cu moneda slaba le imping la depreciere. Germania adopta
focalizarea agregatelor monetare pentru a stapani inflatia, iar Franta
urmarind, in schimb, o politica bugetara expansionista, paraseste din nou
sistemul in martie 1976. incepand cu aceasta data, realinierile au devenit mai
frecvente, intre aprilie 1972 si martie 1977avand loc 31 ajustari de paritati.
Ca urmare, se impuneau schimbari de natura a asigura mai multa stabilitate
cursurilor, in absenta careia erau compromise sansele integrarii economice si
politice.
Sistemul incepe sa
se consolideze numai ca urmare a deciziei luate la Bremen in iulie
1978deacreaSME.
Sistemul
Monetar European
La 13 martie 1979 a fost instituita intre membrii importanti ai Comunitatii
Europene o structura mult mai bine asezata decat fostul 'sarpe
monetar', Sistemul Monetar European. Acesta era mult mai clar elaborat si
se baza pe trei elemente:
Moneda ECU, care reprezenta un cos compus din monedele statelor membre. ECU
era moneda care servea ca baza pentru stabilirea indicatorilor de divergenta,
era folosita in mecanismele de interventie si de credit, fiind un mijloc de
armonizare intre autoritatile monetare ale statelor;
Mecanismele de schimb: fiecare moneda avea un curs pivot atasat unitatii de
cont europene. Marjele de fluctuatie autorizate erau de 2,25%, iar daca o
moneda depasea aceste marje, autoritatile monetare erau obligate sa intervina;
Mecanismele de credit: statele transferau FECOM-ului 20% din rezervele lor
in aur si devize.
ECU
E.C.U era unitatea monetara europeana definita prin legislatia comunitara
promulgata in cadrul Sistemului Monetar European. Moneda Uniunii Europene era o
moneda scripturala, un cos de monede europene, fiecare avand o anumita pondere,
in functie de marimea PNB al tarii respective si de ponderea fiecarei tari in comertul
intercomunitar.
Fiecare moneda europeana avea atunci un curs definit in raport cu E.C.U si calculat zi de zi. E.C.U nu era decat o unitate de
cont comuna ansamblului monedelor din cosul comunitar.
in mecanismul de
schimb european, E.C.U indeplinea patru functii16:
Punct
de referinta pentru fixarea cursurilor pivot, in raport de care sunt definite
marjele de fluctuatie autorizate.
Punct
de referinta al unui sistem de avertizare care conducea autoritatile monetare
nationale la luarea de masuri inainte ca marjele de fluctuatie autorizate sa
fie depasite.
Unitate
de cont pentru
tranzactiile dintre bancile
centrale si pentru decontarea achizitiilor si vanzarilor
de monede pentru sustinerea cursurilor. •
Unitate de cont pentru asistenta acordata de Uniunea Europeana, in ceea
ce priveste cosul monetar al E.C.U acesta a fost alcatuit din monedele
nationale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Compozitia cantitativa a
cosului a fost revazuta de fiecare data cand o noua tara intra in Uniunea
Europeana. Deoarece francii belgieni si luxemburghezi aveau aceeasi paritate,
in practica se utiliza unitatea franc-belgo-luxemburgheza. Monedele care faceau
parte din cosul monetar si paritatile acestora la 1 mai 1997 sunt prezentate in
tabelul de mai jos:
|
Tabelul 1.
Monedele din cosul monetar al ECT 1 la 1 mai 1997
|
|
1 ianuarie 1979
|
Marca germana
|
1.95723
|
|
|
Franc
belgi -luxemburghez
|
40.3978
|
|
|
Coroana daneza
|
7.4537
|
|
|
Franc francez
|
6.60037
|
|
|
Lira sterlina
|
0.703563
|
|
|
Lira irlandeza
|
0.759171
|
|
|
Lira italiana
|
1934.56
|
|
|
Florin olandez
|
20127
|
|
17 septembrie 1984
|
Drahma greceasca
|
31134
|
|
21 septembrie 1989
|
Peseta spaniola
|
165.229
|
|
|
Escudo portughez
|
197.210
|
|
1 ianuarie 1995
|
Silingul austriac
|
13.776
|
|
|
Marca finlandeza
|
5.90352
|
|
|
Coroana suedeza
|
8.81908
|
Sursa: Uniunea Europeana
Fiecare moneda
participanta la sistem avea un curs pivot.
Cursul pivot era cursul unei monede europene, determinat de banca sa
centrala si pe care autoritatile monetare nationale se angajau sa-1 mentina in
limitele marjelor de fluctuatie autorizate.
Cursul pivot
putea fi:
- Curs pivot in ECU care arata cat valora o unitate
monetara in ECU;
- Curs pivot in moneda nationala care arata cate unitati monetare nationale
alcatuiau un ECU.
Mecanismul de schimb
Sistemul monetar european permitea asigurarea organizarii pietei valutare
operand pe aceasta piata si intervenind asupra cererii si ofertei unei monede a
unei tari membre a mecanismului de schimb european, in functie de care se
stopau tensiunile in urcare sau in scadere ale monedei.
Principiul simplificat al mecanismului pus in practica pentru a reglementa
interventiile bancilor centrale, se baza pe tunelul monetar, care permitea
cursurilor monedelor sa varieze in limitele marjelor de fluctuatie autorizate.
Pentru a face astfel incat monedele sa nu paraseasca tunelul17,
bancile centrale interveneau pornind de la un punct fix pentru fiecare moneda,
numit punct de interventie.
Mentinerea cursurilor in limitele marjelor respective de fluctuatie
presupunea, evident, interventii ale bancilor centrale, urmand metoda clasica,
prin vanzari si cumparari ale monedelor comunitare participante la sistem, fata
de care o anumita moneda s-a apreciat sau s-a depreciat.
Interventia avea
doua aspecte18:
in primul rand era obligatorie atunci cand o moneda
atingea limitele grilei de paritati, adica atingea punctul maxim admis de
scumpire sau ieftinire fata de una sau mai multe, sau fata de toate monedele
comunitare. Sursele acestor interventii erau, mai ales, disponibilitatile aflate la F.E.C.O.M., dar si rezervele bancilor
centrale.
Evolutia cursurilor si supravegherea lor, precum si bunul mers al
sistemului, au fost facilitate de actiunea Fondului European de Cooperare
Monetara. Creat la 3 aprilie 1973, a fost
destinat sa devina embrionul viitoarei Banci Central Europene.
intr-o prima etapa acesta administra regulile mecanismului de schimb si
mecanismele de credit europene. Apoi a devenit institutia care asigura
rezervele (statutul Sistemului Monetar
European prevedea ca Bancile Central Europene sa puna la dispozitia
F.E.C.O.M. 20% din rezervele lor in aur sau dolari) si realiza operatiuni de
reglementare intre Bancile Centrale. Se poate spune ca intr-o oarecare masura,
F.E.C.O.M. era Banca Bancilor Centrale.
F.E.C.O.M. avea rolul de a ajuta Bancile Centrale
in interventiile lor, cu titlu de reglementare a
schimburilor. Prin intermediul sau acestea puteau beneficia de credite speciale sub forma de finantari contabilizate in
E.C.U dupa cum urmeaza:
- Pe termen scurt, intr-un volum limitat rambursabil in 45 de zile.
- Pe termen scurt rambursabil in 3 luni.
- Pe termen mediu.
