Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


LEGUMINOASE PENTRU BOABE - GENERALITATI

Agricultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
MICOZELE PORUMBULUI
Absorbtia si translocarea erbicidelor in plante
Factori care influenteaza producerea micotoxinelor - Formarea micotoxinelor
Cultura plantelor industriale
CULTURA ALUNULUI - Particularitati tehnologice
Puterea tampon a solului
Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura
REZISTENTA PLANTELOR LA BOLI
CE TREBUIE SA STIM DESPRE COMBINELE DE RECOLTAT CEREALE PAIOASE
Compostul

TERMENI importanti pentru acest document

: : : : :

LEGUMINOASE PENTRU BOABE - GENERALITATI

1. Importanta. Raspandire

Importanta. Plantele cuprinse in aceasta grupa fitotehnica au ca produs principal semintele (boabele) bogate in proteina. Aici sunt incluse: mazarea, fasolea, soia, lintea, nautul, bobul, lupinul, latirul, arahidele si fasolita. Toate fac parte din ordinul Leguminosales (Fabales), familia Leguminosae (fam. Fabaceae sau Papilionaceae). Fiind din aceeasi familie botanica, aceste plante au anumite insusiri morfologice,, biologice, chimice, ecologice si tehnologice comune.

Din familia Leguminosae (Fabaceae) sunt cultivate si alte plante cu intrebuintari variate (furajere, legumicole, medicinale etc.), necuprinse in acest capitol.

Leguminoasele pentru boabe au fost luate in cultura o data cu inceputurile agriculturii, dupa cum atesta diverse marturii. Cu peste 5.000 de ani i.e.n. locuitorii asezarilor lacustre de pe teritoriul actual al Elvetiei cultivau mazare, mazariche si alte leguminoase pentru boabe, in China, cu mai bine de 3.000 de ani i.e.n. se cultiva soia. Grecii si romanii antici apreciau valoarea alimentara a legu­minoaselor si efectul lor favorabil asupra solului (N. ZAMFIRESCU, 1965).

Pe teritoriul tarii noastre, in diverse asezari neolitice (epoca pietrei lustru­ite, mileniul V - II i.e.n.) s-au descoperit seminte de leguminoase carbonizate (E. COMSA, 1973).

In decursul anilor, treptat, numarul speciilor si biotipurilor cultivate a crescut, datorita importantei lor mari in alimentatia omului si animalelor.

Importanta leguminoaselor pentru boabe consta, in primul rand, in continutul ridicat in proteina al semintelor, conferindu-le o valoare alimentara ridicata (tab. 4.1). Unele dintre ele (soia si arahidele) au si un continut ridicat in ulei, facand posibila extractia prin procedee tehnice obisnuite, fiind valoroase plante oleaginoase. Soia este planta cea mai mare producatoare de ulei vegetal pe glob, iar arahidele ocupa locul trei (dupa soia si floarea-soarelui).

Continutul proteic din boabele leguminoaselor depaseste de 2 - 4 ori pe cel al cerealelor. La unele dintre ele (soia, lupin) continutul proteic depaseste pe cel glucidic. Raportul dintre proteina bruta si componentele neproteice este: la soia si lupin de 1/1,7; la, mazare 1/2,8; la bob. 1/2,4 etc. Deci boabele leguminoaselor reprezinta alimente si furaje concentrate in proteina. Este de remarcat si valoarea proteica ridicata a boabelor, echivalenta la unele specii cu proteinele de origine animala,- continand aminoacizi esentiali. Proteina din boabele leguminoaselor are o digestibilitate ridicata (circa 90%) si nu formeaza acizi urici (ca unele proteine animale) a caror acumulare in organism este daunatoare.

Tabelul

Continutul in proteine, grasimi si substante extractive neazotate al legumelor

pentru boabe (valori medii)

Planta

Continutul mediu in seminte (%)

Proteina

Grasimi

Substante extractive neazotale

Mazare

26

2,5

53

Fasole

24

1,8

52

Soia

38 (29 - 45)

20,0 (16-25)

30

Linte

26

1,9

52

Naut

24

5,5

53

Bob

26

1,6

48

Lupin alb*

35

9,2

26

Latir

25

2,1

54

Arahide

25(19-29)

50 (45 - 56)

14

Fasolita

26

1,6

52

* Lupinul galben are circa 40% proteina, 4,7% grasimi si 26% substante extractive neazotate, iar lupinul albastru 31% proteina, 4,7% grasimi si 45% substante extractive neazotate.

Pentru a realiza, cantitativ, 1 kg de proteina animala, se consuma 5 - 7 kg proteine vegetale. Folosirea in proportii mai mari in alimentatia umana a proteinei vegetale (prelucrate) ar ridica mult ratia proteica a oamenilor si inclusiv randamentul productiei agricole.

Productia de proteina care se obtine la hectar de la principalele leguminoase pentru boabe (mazare, soia etc.) depaseste pe cea realizata de grau, porumb, cartof si alte plante.

Problema proteinelor ocupa un loc central in preocuparile privind prezentul si viitorul alimentatiei umane. Ele sunt componente de baza, esentiale, ale ratiilor alimentare. Dupa cum arata I. MINCU (1978), desi pare curios, numai pe la mijlocul secolului nostru nutritionistii au stabilit ca „nici un sindrom de deficienta nutritiva umana nu este atat de daunator ca denutritia proteica, desi inca din 1838 MULDER - bazandu-se pe constatarea ca aceste substante complexe care contin carbon, oxigen, hidrogen, azot si sulf, se gasesc in toate formele de viata - a conchis ca ele trebuie sa ocupe primul loc in desfasurarea fenomenelor vitale si le-a numit proteine” (de la grecescul „proteias” care inseamna primar, primul), in anul I938, ROSE (citat de I. MINCU, 1978), in raport de nevoile organismului, imparte aminoacizii in esentiali (indispensabili pentru organism) si neesentiali (care pot fi sintetizati in organism). Ulterior s-a stabilit ca (pe langa prezenta lor) si raportul intre aminoacizii esentiali determina valoarea biologica a proteinei alimentare.

Cantitatea de proteine intr-o ratie echilibrata a unui adult trebuie sa repre­zinte circa 11 - 13% din valoarea energetica, adica l - 1,2 g/kgc/zi (I. MINCU, 1978). Omul, pentru o alimentatie rationala, are nevoie de toti cei 10 aminoacizi esentiali (lizina, metionina, treonina, histidina, valina, izoleucina, leucina. fenilalanina, triptofanul si arginina) aflati in proteina de origine animala, insa si produsele vegetale (in special leguminoasele pentru boabe) pot asigura o buna parte din acest necesar.

Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent tot mai mult de contributia plantelor bogate in aceste substante. „Grupul consultativ pentru pro­teine” din cadrul F.A.O. mentioneaza „o noua revolutie verde - acea a leguminoaselor”, iar ca „principala speranta” pentru rezolvarea deficitului de proteina in lume sunt considerate leguminoasele pentru boabe.

Pe langa proteine, semintele leguminoaselor contin hidrati de carbon, grasimi, vitamine, saruri minerale etc., care le intregesc valoarea alimentara.

In alimentatia oamenilor, de la aceste plante se folosesc semintele (boabele) uscate, dar si pastaile si boabele verzi, la prepararea diverselor mancaruri sau conserve. Boabele uscate se pot utiliza in alimentatia omului direct sau dupa o prealabila industrializare. Din boabele de soia se obtin produse asemanatoare cu: lapte, branza, carne etc. Din naut si soia se obtine surogatul de cafea, iar faina unor leguminoase (soia) se poate amesteca, intr-o anumita proportie, cu cea de grau, la fabricarea painii si a pastelor fainoase.

In furajarea animalelor, uruiala din boabele leguminoaselor se foloseste in amestec, in anumite proportii, cu cereale, carora le imbunatateste valoarea alimentara. Turtele de soia reprezinta, de asemenea, un nutret concentrat. Leguminoasele pentru boabe se folosesc in furajarea animalelor in stare verde sau insilozate, singure sau in amestec

Produsele secundare ale leguminoaselor (tulpini, frunze, teci) rezultate dupa treierat, au un continut proteic ridicat (8 - 14%), depasind de 10 ori continutul paielor de cereale (0,7 - 1,3%). in scop furajer se folosesc in special paiele de mazare, linte, latir, fasole si fasolita. La unele leguminoase tulpinile se lignifica, fiind consumate de animale numai dupa o eventuala prelucrare (tocare. insilozare).

In asolament, efectul favorabil al leguminoaselor pentru plantele succesoare se cunoaste din antichitate. Acest efect deriva din simbioza plantelor leguminoase cu bacterii din genul Rhizobium, care fixeaza azotul atmosferic, imbogatind solul cu 100 - 300 kg azot la ha si realizand o importanta economie de energie conventionala. Azotul ramas dupa leguminoase in sol este sub forma organica, usor accesibil, avand o actiune lenta, prelungita. Fiind raspandit la diferite adancimi in sol, favorizeaza dezvoltarea sistemului radicular al plantei succesoare. Leguminoasele cu mare putere de solubilizare pentru fosfati (lupinul, mazarea etc.) pun la dispozitia plantelor succesoare acest element intr-o forma mai accesibila. Lupinul reuseste sa foloseasca fosforul din minerale foarte greu solubile, cum este apatita, imbogatind solul nu numai in azot, ci si in fosfor usor asimilabil.

Deoarece toate partile plantelor leguminoase sunt mai bogate in azot decat alte plante de cultura, se pot folosi ca ingrasamant verde pentru fertilizarea solurilor. Rezultate bune s-au obtinut cu lupin pe soluri nisipoase si pe soluri acide, in acest scop se pot folosi si alte leguminoase, pe diverse tipuri de sol.

Boabele leguminoaselor, folosite in alimentatia omului, prezinta si unele neajunsuri, intre care se mentioneaza (S. FOTI, 1981, GH. BLTEANU, 1998 etc.): invelisul gros a! bobului, cu continut ridicat in celuloza, care ingreuneaza simtitor digestibilitatea; durata indelungata la fierbere; carente in compozitia proteica a aminoacizilor nesulfurati (cistina si metionina) si a triptofanului (acestia fiind sub cerintele indicate de O.M.S.); prezenta unor antimetaboliti neproteici, care reduc gradul de digestibilitate, cauzand unele stari de indigestie etc.

Raspandire. Cu toate dificultatile prezentate, avand in vedere cerintele de proteina pe plan mondial, suprafetele cultivate cu leguminoase pentru boabe sunt mult prea reduse.

Pe glob, leguminoasele pentru boabe (inclusiv soia si arahidele) se cultiva pe circa 145 milioane ha, ceea ce reprezinta circa 10% din suprafata arabila. In 2001 suprafetele cultivate cu principalele leguminoase pentru boabe pe glob au fost: 75,53 milioane ha soia; 23,24 milioane ha fasole; 25,5 milioane ha arahide; 6,2 milioane ha mazare; 8,58 milioane ha naut: 3,7 milioane ha linte etc. („Produclion yearbook”, 2001).

La noi in tara suprafata cultivata cu leguminoase pentru boabe a fost de 596,8 mii ha in 1985 si de 98,8 mii ha in 2001

Principalele leguminoase pentru boabe: mazarea, fasolea, soia, plante la care sunt create soiuri productive si care intalnesc conditii favorabile de cultura la noi in tara, trebuie inca extinse in cultura, contribuind astfel mai substantial la asigurarea necesarului de proteina, iar in cazul soiei si de ulei.

2. Particularitati biologice

Germinatie - rasarire. Cerintele fata de temperatura si umiditate in procesul germinatie - rasarire difera in functie de specie. Temperatura minima de germinatie este de l - 2°C la mazare, 3 - 4°C la lupin si bob, 6 -7°C la soia, 10°C la fasole, 12°C la arahide etc. Sub temperatura minima, durata germinatiei si rasaririi se prelungeste mult, o parte din seminte mucegaiesc, rasarirea este anevoioasa, neuniforma si cu goluri. Cantitatea de apa absorbita de seminte pentru a germina, raportata la masa lor, este de circa 75% la naut, 92 - 100% la bob, mazare si linte, 106-110% ia soia si fasole, 116 - 120% la speciile de lupin etc. Aceasta cantitate de apa este absorbita in 24 - 48 ore, in functie de temperatura.

Din determinarile efectuate la lupinul alb (L. MUNTEAN, 1973), s-a constatat ca leguminoasele absorb mai intens apa in zona hilului decat in restul suprafetei semintei, influentand si ritmul germinatiei.

Rasarirea leguminoaselor pentru boabe poate fi epigeica, atunci cand hipocotilul se alungeste mult, ridicand cotiledoanele la suprafata solului (fasolea, soia, fasolita, lupinul, arahide) sau hipogeica, la care hipocotilul creste putin, cotiledoanele ramanand in sol (mazare, bob, linte, latir) (fig. 4.1). in general, leguminoasele cu frunze trifoliolate si palmate au rasarire epigeica (exceptie facand Phaseolus multiflorus), iar cele cu frunze penate au rasarire hipogeica (exceptie Arachis hypogaea).

La rasarire, dupa epuizarea rezervelor din cotiledoane, plantele intra intr-o „perioada critica” (7-12 zile de la rasarire), pana cand patrund bacteriile simbiotice in radacina si incepe sa functioneze sistemul simbiotic, dupa care planta creste normal. In solurile sarace in azot, cantitati mici de azot aplicate la insamantare evita aceste stagnari in cresterea si dezvoltarea leguminoaselor. Nu se recomanda doze mai mari de azot, deoarece inhiba sistemul simbiotic.

Fig. - Rasarirea epigeica si hipogeica la leguminoase 

Radacina leguminoaselor este pivotanta. in prima faza de vegetatie, o crestere mai viguroasa are pivotul principal, care-si continua dezvoltarea pana aproape la maturitate. Ramificatiile laterale se dezvolta mai lent la inceput, apoi la unele specii depasesc in crestere pivotul principal. Dupa raportul intre pivotul principal si ramificatiile secundare, C. FRUWIRTH. (1931) distinge trei tipuri de radacini la leguminoase (fig. 4.2, dupa; N. ZAMFIRESCU, 1965).

Tipul I cu pivotul principal gros, puternic, care patrunde adanc in sol. Radacinile laterale sunt putine la numar, scurte si se dezvolta mai tarziu (in a doua luna de vegetatie). Acestui tip ii apartin speciile de lupin.

Tipul II cu pivotul principal mai subtire, avand puterea de patrundere mai redusa ca tipul precedent; in schimb, ramificatiile secundare sunt mai numeroase si se dezvolta ceva mai devreme, iar ramificatiile de ordinul intai se apropie de lungimea pivotului principal.

Fig. 4.2. - Rǎdǎcini de leguminoase cu nodozitǎti


Dintre plantele care au acest tip de radacina, bobul si nautul au pivotul mai bine dezvoltat decat ramificatiile, pe cand la mazare, linte si arahide ramificatiile de ordinul intai se apropie de grosimea pivotului principal.

Tipul III are radacina principala asemanatoare cu tipul II, dar ramificatiile de ordinul I si 2 sunt foarte numeroase. Uneori ramificatiile laterale ce pornesc din apropierea bazei tulpinii depasesc in lungime axul principal, in ansamblu, radacina apare ca fasciculata, fiind raspandita mai mult lateral decat in adancime. Acest tip de radacina il au speciile de fasole si soia.

Nodozitatile si fixarea simbiotica a azotului. Pe radacinile leguminoaselor se formeaza niste noduli (nodozitati), ca urmare a simbiozei cu bacterii din genul Rhizobium. Aceste bacterii fixeaza azotul atmosferic, oferindu-1, plantei-gazda, care la randul ei pune Ia dispozitia bacteriei hidratii de carbon de care aceasta are nevoie. Valoarea leguminoaselor ca amelioratoare a solului se cunoaste din antichitate, dar abia HELLRIEGEL si WILFARTH (1886) scot in evidenta rolul microorganismelor in acest fenomen. BEIJERINK (1888) izoleaza bacteriile din nodozitati, denumindu-le Rhizobium. KLAPP (1941, citat de N. SAULESCU, 1947) arata ca se cunosc 15 rase de Rhizobium, care nu se pot suplini si ca pentru fiecare trebuie folosite culturi pentru inoculare. Ulterior acestea au fost considerate ca specii diferite, dupa cum urmeaza (I. STAICU, 1969 etc.).

Rhizobium leguminosarum - pentru mazare, linte, latir, naut etc.
Rhizobium lupini - pentru lupin

Rhizobium  phaseoli    - pentru fasole

Rhizobium japonicum - pentru soia, fasolita, arahide etc.

Dupa unii autori, pentru naut ar fi specific Rh. cicerii, iar pentru arahide Rh. arahidi (V. VELICAN, 1972).

Se mai cunosc Rh. meliloti pentru lucerna, sulfina si ghizdei; Rh. trifolii pentru trifoi; Rh. ornithopi pentru seradela etc.

Bacteriile sunt de forma unor bastonase de l - 7 microni lungime si              0,2 - l microni grosime, insa forma si marimea lor variaza mult in cadrul ciclului vital.

In sol formele ciliate ale bacteriilor se misca, iar cand intalnesc radacinile leguminoaselor se fixeaza de ele (chimiotactism specific). Bacteriile patrund prin perii absorbanti, formand un cordon ce traverseaza scoarta radacinii (prin secretia unor enzime, dizolva peretii celulelor). Pana cand incepe sa fixeze azot atmosferic, bacteria traieste ca parazit pe planta-gazda, care intra intr-o „criza” (la 7-12 zile de la rasarire) de dezvoltare peste care trece dupa ce se stabilesc relatiile simbiotice.

Procesul de fixare biologica a azotului este determinat de existenta unui sistem enzimatic complex numit nitrogeneza, care mediaza reactia centrala de rupere a triplei legaturi dintre atomii moleculari de azot si cuplarea lor cu atomi de hidrogen (ANA POPESCU, 1980).

Intregul sistem fixator de azot este conditionat de o serie de factori endogeni.

Amoniul produs in nitrogeneza este folosit in sinteza proteica, prin. fixarea de catre acizii organici si in urma ciclului lui Krebs, luand nastere aminoacizii (CR. HERA si colab., 1980).

Speciile de Rhizobium sunt aerobe, adaptate la diferite pH-uri si sunt sensibile la uscaciunea solului. Ele folosesc ca surse energetice glucidele (glucoza, zaharoza, maltoza etc.).

In vecinatatea cordonului (filamentului) de infectie, celulele incep sa se divida, formand nodozitatile. Forma, marimea si asezarea pe radacina a nodozitatilor este diferita, dupa planta. La mazare, linte, latir, nodozitatile sunt alungite, la bob si fasole aproape sferice, iar la lupin iau diferite forme. Nodozitatile sunt dispuse in special pe pivotul principal la lupin, iar la fasole si soia pe ramificatii.

Numarul nodozitatilor, marimea si adancimea de formare ajung la un maxim in faza de inflorire a plantelor (cand are loc si acumularea maxima a substantei uscate in radacini), in aceasta faza este maxima si activitatea bacteriilor simbiotice.

S-a constatat ca, in momentul cand bacteriile devin active, apare un pigment rosu de natura hemoproteica in nodozitatii (G. BOND, 1967, citat de I. STAICU, 1969). H. KUBO (1939) a descoperit aceasta porfirina cu fier in nodozitatile leguminoaselor, dandu-i denumirea de leghemoglobina. Ea este asemanatoare cu hemoglobina sangelui nevertebratelor, apartinand grupului eritrocruorinelor (D. KELIN si Y. L. WANG, citati de C. BODEA, 1966), gasindu-se in nodozitati in cantitate de 0,25 - 1,0 mg/1 g, substanta proaspata (E. G. SMITH si colab., 1949, citati de C. BODEA, 1966); prin oxidare leghemoglobina se transforma in methemoglobina. Fixarea azotului este in stransa corelatie cu concentratia in leghemoglobina.

Mentinerea echilibrului biologic si al fertilitatii solului are o mare importanta in intensitatea fixarii azotului de catre bacterii. Folosirea nerationala a produselor fitofarmaceutice, erbicidelor si a altor tratamente fizico-chimice deregleaza activitatea microflorei fixatoare de azot. Cand se respecta conditiile de aplicare a acestora, pericolul este minim.

Inocularea (infectia) cu bacterii specifice se poate face si artificial. Pentru aceasta se foloseste preparatul „Nitragin” (produs in tara noastra), care contine culturi de bacterii. Se distribuie in flacoane colorate, pentru a feri bacteriile de lumina, pe eticheta mentionandu-se specia pentru care se poate folosi si tehnica de tratament. Pentru inoculare, cultura de bacterii din 3-4 flacoane se amesteca cu 0,5 - 2 litri apa, formandu-se o suspensie de bacterii cu care se stropeste samanta folosita pentru un ha. Tratamentul se face la umbra si in preajma semanatului.

Inocularea artificiala este necesara in special la plantele leguminoase nou introduse in cultura in anumite zone, unde nu se gasesc in sol bacterii specifice, cum este cazul soiei, pe unele soluri. Rezultate bune s-au obtinut, insa, si cu alte plante leguminoase tratate cu Nitragin.

Simbioza, atat cu bacterii din sol sau inoculate artificial, da rezultate in conditii favorabile de fertilizare cu N.P.K., Ca si microelemente (borul, molibdenul etc.). in soluri cu azot asimilabil in cantitate mare, este franata patrunderea in radacini a bacteriilor, formarea nodozitatilor si procesul de fixarea azotului.

La I.C.C.P.T. Fundulea s-a realizat un dispozitiv special, prevazut cu duze atasate la brazdarele semanatorii (S.P.C., S.U., S.U.P) cu care se poate aplica suspensia bacteriana prin pulverizare (presiune 0,5 atmosfere) direct in brazda (G. STEFANIC, 1979). Astfel, se reduce consumul de forta de munca folosit pentru tratarea semintelor, nu trebuie repetat tratamentul in cazul intreruperii semanatului, semintele se pot trata cu fungicide (care sunt toxice pentru bacteriile cu care se inoculeaza semintele). La l ha se folosesc 18 - 20 l lichid, atunci cand se seamana cu S.P.C, si 60 - 80 l la semanatul in randuri dese cu S.U. sau S.U.P.

Se intampla uneori ca tulpinile bacteriene cu care s-a facut inocularea sa nu poata patrunde in radacini, datorita invaziei unor suse ineficace, mai viguroase, existente in sol (antagonism intre suse). Se semnaleaza, de asemenea, existenta unor virusuri bacteriofage, care distrug bacteriile din genul Rhizobium, ceea ce explica in parte nereusita unor leguminoase pe anumite soluri.

Tulpina difera in functie de gen (specie), fiind: erecta la fasolea oloaga, soia, naut, lupin, bob; volubila Ia fasolea urcatoare sau culcata la mazare si latir. Cat priveste ramificarea, este mai accentuata la soia, fasole, naut, lupin, latir, alune de pamant si mai putin ramificata la mazare si bob, in sectiunea transversala tulpina poate fi rotunda (lupin si mazare), prismatica (latir si bob), sau de tranzitie (fasole, soia si linte).

Posibilitatea de mecanizare a recoltatului este conditionata de pozitia erecta a tulpinii si locul de insertie a ramificatiilor pe tulpina.

Frunzele leguminoaselor sunt compuse, avand o pereche de stipele mai mult sau mai putin dezvoltate. Frunzele sunt diferite ca tip (conformatie) si dimensiune, forma, culoare, pilozitatea foliolelor si stipelelor. Au frunze paripenate: mazarea, bobul, latinii, alunele de pamant, lintea, iar frunze imparipenate: nautul. Frunze trifoliate sunt la fasole, soia si fasolita, iar la lupin sunt palmate (fig. 4.3, dupa N. ZAMFIRESCU, 1965).

Fig. 4.3. - Frunze de leguminoase: 1- mazare; 2 - naut; 3,4 - lupin; 5 - arahide;

6 -fasole; 7 - soia; 8 - bob; 9 - latir;

Stipelele la unele specii sunt mai mari decat foliolele (mazare), mai mici (naut, bob, linte) sau lipsesc (fasole).

Unele leguminoase (lupin, fasole, soia si naut) prezinta miscari heliotrope; foliolele la lumina puternica se dispun oblic, pentru a o evita, iar la lumina slaba se orienteaza perpendicular, pentru a o retine.

Florile sunt grupate in inflorescente (raceme) axilare, cu exceptia speciilor de lupin care au racem terminal. Caliciul este format din 5 sepale concrescute (gamosepal); corola din 5 petale libere (stindard, aripioare si luntrita), colorate diferit; androceul este compus din 10 stamine, diadelf (9 unite + l libera) sau monadelf (toate unite); gineceul cu ovarul superior, monocarpelar, cu numar de ovule diferit dupa gen, iar stigmatul maciucat.

Florile sunt hermafrodite, avand polenizarea autogama (mazare, soia, linte, lupinul alb si lupinul albastru), cu diferite grade de alogamie (mazare, soia, fasole etc.) sau puternic alogame (lupin galben si peren, bobul, fasolita), polenizarea fǎcandu-se prin insecte.

Un caracter comun al leguminoaselor este infloritul esalonat (de la baza spre varful inflorescentei) si un procent redus de legare (uneori ajunge la 15 -20%). Printr-o irigatie prin aspersiune in timpul infloritului, se favorizeaza fecundarea. Una din cauzele slabei fructificari a leguminoaselor este umiditatea relativa scazuta a aerului in timpul legarii.

Fructul este o pastaie de forme, marimi si culori diferite, dehiscenta pe linia de sudura a valvelor (tecilor) pericarpului (fasole, mazare, fasolita) sau indehiscenta (naut, linte, bob) (fig. 4.4 si 4.5, dupa N. ZAMFIRESCU, 1965).

Semintele (boabele) sunt prinse in fruct pe partea ventrala, avand forma, culori si marimi diferite, dupa specie. Hilul - locul de fixare al ovulului de ovar, respectiv a semintei de pericarp - este un caracter de specie, varietate sau chiar de soi, fiind diferit ca asezare, forma, marime, culoare. In zona hilului cele doua cotiledoane sunt unite prin tigela. Semintele leguminoaselor n-au endosperm, acesta fiind consumat de embrion in cursul cresterii; un 'rest' de endosperm se afla doar la naut.

Fig. 4.4. - Fructe de leguminoase: l - fasole; 2 - lupin alb; 3 - mazare; 4 - soia;

5 - arahide; 6 - latir; 7 - naut; 8 - linte

Caracteristic pentru legumi­noase sunt asa-zisele „seminte tari”, care germineaza greu, deoarece au in invelis un strat celular palisadic, dens, greu permeabil pentru apa si aer (fig. 4.6, dupa N. ZAMFI-RESCLU965).

In cotiledoane se afla graunciori mari de amidon si graunciori foarte fini de aleurona. Formarea fructului si a semintei incepe dupa fecundare, iar dupa un timp intra in cele trei faze de coacere:

-  coacerea in verde (lapte), cand  planta,   pastaile  si   semintele sunt verzi, continuand sa creasca, iar continutul   semintelor   este   moale, laptos;

-           coacerea   galbena   (sau parga),   cand   lanul   in   intregime devine      galben, pastaile sunt ingalbenite, semintele devin consistente ca ceara, culoarea lor fiind caracteristica speciei, varietatii si soiului la care apartin;

- coacerea deplina, cand lanul este complet uscat, fructele si semintele sunt   tari,   la   cele   dehiscente   fructele   plesnesc,   scuturandu-se   semintele si producand pierderi.

Fig.4.5. - Sectiune transversala prin pericarpul fructului de mazare:

A - vedere la microscop; ep - epiderma; se - sclerenchim; f - fascicule libero-lemnoase; sp - strat pergamentos; p – parenchim;

B - vedere de ansamblu; cs – cordon sclerenchirnatic; tp - tesut pergamentos;

f- fascicule libero-lemnoase

Fig. 4.6. Sectiune transversala prin tegumentul semintei de leguminoase:

A - lupin; t - testa formata din strat palisadic si strat de celule mosor; tgm - tegmen

B - fasole; t - testa formata din strat palisadic si strat de celule mosor;

tgm - tegmen; p - tesut format din celule cu pereti subtiri.

C - naut; t si s - testa formata din strat palisadic si strat de celule mosor;

tgm - tegmen


Organogeneza Diferentierile la nivelul conului de crestere sunt putin vizibile si se succed foarte rapid. La aparitia primelor frunze, varful de crestere ia forma semisferica, iar mai tarziu la baza lui apar conuri secundare care, treptat, dau nastere organelor de fructificare, primordiile bobocilor florali, apoi a organelor florii. Detalii privind organogeneza se vor prezenta la fiecare planta in parte.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1646
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved