Agricultura	Asigurari	Comert	Confectii	Contabilitate	Contracte	Economie
Transporturi	Turism	Zootehnie

POLITICA DE CONCURENTA IN UE

Comert

+ Font mai mare | - Font mai mic

 

Obstacole in calea concurentei

Private Publice

Comportamente Aparitia de structuri

Neconcurentiale neconcurentiale

Intelegeri Abuz de pozitie Ajutoare Reglementari

Dominanta publice

Art.81 Art.82 Reg. 1989 modif. Art.87 Art.86

(ex.art.85) (ex.art.86) (ex.art.92) (ex.art.90)

Trasaturi ale politicii de concurenta in UE:

Marile principii ale politicii de concurenta sunt fixate prin tratate;

Tratatul de la Roma (art.3) : Comunitatea trebuie sa stabileasca 'un regim care sa asigure ca in Piata comuna concurenta nu este denaturata';

Numeroase reglementari precizeaza punerea in aplicare a acestora;

Comisia Europeana este insarcinata cu aplicarea corecta a dreptului si dispozitiilor comunitare;

Curtea de Justitie arbitreaza litigiile si fixeaza jurisprudenta.

intensitatea concurentei in UE depinde de politica de concurenta dusa, de realitatea pietei interne unice si de efectele politicilor europene T 'cu cat inlaturarea barierelor / obstacolelor pe piata interna este mai avansata, cu atat politica de concurenta este mai putin obligata sa intervina pentru a promova sau restaura concurenta'.

Politica de concurenta joaca un rol fundamental in constructia europeana T o economie de piata efectiva este mijlocul cel mai eficient de realizare a obiectivelor economice ale UE; realizarea unei piete interne pp. nu numai inlaturarea obstacolelor nationale din calea circulatiei marfurilor, ci si eliminarea structurilor si comportamentelor susceptibile de a falsifica jocul pietei

A. Reguli aplicabile intreprinderilor

Acestea vizeaza indeosebi urmatoarele aspecte:

'interzicerea oricaror intelegeri / acorduri intre intreprinderi, decizii de asociere si practici concertate, care sunt susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau falsificarea concurentei in interiorul pietei comune' (art.81, ex. art.85 din Tratatul de la Roma).

Exemple de astfel de intelegeri ce sunt 'nule de drept':

fixarea in mod direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vanzare sau a altor conditii de tranzactionare;

limitarea sau controlarea productiei, a desfacerilor, a dezvoltarii tehnice sau a investitiilor;

impartirea pietelor sau a surselor de aprovizionare;

aplicarea, in ceea ce priveste partenerii comerciali, a unor conditii inegale pentru prestatii echivalente, facandu-i sa suporte astfel un dezavantaj in lupta de concurenta;

subordonarea incheierii de contracte de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul contractelor respective.

Tratatul prevede totusi si o serie de derogari pentru acordurile care: contribuie la 'ameliorarea productiei sau a distributiei produselor' si la 'promovarea progresului tehnic sau economic' si care, in acelasi timp permit 'utilizatorilor sa obtina o parte echitabila din profitul care rezulta'. Astfel de situatii sunt tolerate doar daca producatorii isi mentin capacitatea de a oferi bunuri sau servicii competitive. Exceptarea este de natura individuala si se practica atunci cand Comisia autorizeaza in mod expres o intelegere verificata in prealabil (de exemplu, cf. Hotararii 94/894 din 13.12.1994 se autoriza acordul intre Euro-Tunel, British Railway si SNCF, conventia respectiva prevazand o repartizare egala a capacitatii de utilizare a legaturii prin tunel). Un alt tip de derogari au caracter colectiv si se aplica unei serii intregi de acorduri, fiind necesar un regulament conceput de Consiliu si care sa precizeze anumite cerinte. Este, de exemplu, cazul acordurilor privind: licentierea brevetelor (reglementarea 2389/84 din 23 iulie 1984), specializarea (reglementarea 417/85 din 19 decembrie 1984), de cercetare-dezvoltare (reglementarea 418/85 din 19 decembrie 1984);

abuzurile de pozitie dominanta (interzise prin articolul 82, ex.art.86 din Tratatul de la Roma). Acest articol nu reglementeaza concentrarile, ci se limiteaza la interzicerea faptului de a exploata intr-un mod abuziv o pozitie dominanta, fiind mai mult corectiv decat preventiv. In acest caz, nu locul ocupat intr-un sector de activitate este pus in discutie, ci doar faptul de a obtine un avantaj excesiv din aceasta pozitie este criticat : 'este incompatibil cu piata comuna si interzis, in masura in care comertul intre statele membre este afectat, faptul pentru una sau mai multe intreprinderi de a exploata in mod abuziv o pozitie dominanta pe piata comuna sau pe o partesubstantiala a acesteia'. Pentru a determina daca o intreprindere este sau nu intr-o pozitie dominanta, indiferent daca ea apartine Comunitatii sau unei tari terte, se judeca in primul rand cota de piata detinuta (care trebuie sa fie mai mare de 50%, iar intreprinderea trebuie sa aiba capacitatea de a o mentine). Cand intreprinderea ocupa 70-80%, calificarea este automat facuta, iar daca nu este cazul, atunci intervin alte elemente complementare, cum ar fi: reputatia, marca produsului, eficienta retelei comerciale, avansul tehnologic, puterea economica a concurentilor, existenta unei concurente latente, accesul la resurse si la tehnologie. Etapa urmatoare consta in stabilirea abuzului, daca acesta exista, luandu-se in considerare numai efectele comportamentului firmei si excluzandu-se orice acuzatie de intentie de frauda.

Tratatul prezinta mai multe situatii

impunerea de conditii neechitabile (preturi prea mari sau prea mici pentru eliminarea unor producatori concurenti);

limitarea productiei, a desfacerilor sau a dezvoltarii tehnice in detrimentul consumatorului;

aplicarea unui tratament discriminatoriu pertenerilor comerciali.

Nu este prevazuta nici o derogare ca in cazul intelegerilor, iar sanctiunea este pronuntata de Comisie care, pe calea deciziei, ordona intreprinderii sa puna capat situatiei constatate si-i poate aplica o amenda;

concentrarea - nu a fost prevazuta in Tratatul de la Roma, dar Comisia a considerat intotdeauna ca aceasta poate conduce la o exploatare abuziva a pozitiei dominante. Reglementarile din decembrie 1989 (reglementarea 4064/89 din 21 decembrie 1989) si din septembrie 1990 au acoperit aceasta lacuna, impunand o notificare obligatorie a proiectelor de fuziuni si achizitii la Comisia Europeana; astfel, se instituie un control preventiv al Comisiei, care poate sa interzica operatiunile de concentrare ce prezinta o dimensiune europeana, daca ele risca sa conduca la o pozitie dominanta susceptibila sa obstructioneze in mod semnificativ concurenta. Astfel se permite politicii de concurenta sa intervina, la un stadiu precoce al unui proces de concentrare, aproband sau interzicand aliantele avute in vedere. Controlul preventiv se aplica urmatoarelor tipuri de operatiuni: fuzionare, preluare de control, creare de entitati comune, pornind de la un prag minim. Acest prag minim a fost modificat prin regulamentul Consiliului din 30 iunie 1997. Intreprinderile respective, din care cel putin una apartine unui stat membru al UE, trebuie sa indeplineasca anumite criterii: cifra de afaceri (CA) mondiala cumulata care trebuia la inceput sa fie mai mare de 5 miliarde de ecu a fost adusa la 2,5 miliarde; CA realizata in interiorul spatiului comunitar care anterior trebuia sa fie mai mare de 250 milioane ecu pentru cel putin doua dintre unitati a fost adusa la 100 milioane; fiecare intreprindere nu trebuie sa realizeze mai mult de 2/3 din CA totala din Comunitate in interiorul unuia si aceluiasi stat membru. In acest caz, protocolul de acord trebuie ratificat in mod obligatoriu de Comisie, aceasta avand insa si posibilitatea sa-l suspende. Practic, Comisia apreciaza daca exista sau nu o pozitie dominanta care sa constituie o piedica semnificativa pentru concurenta si hotaraste aprobarea sau interzicerea acordului. Astfel, de exemplu, a fost posibila unirea activitatilor in domeniul armamentului dintre Thomson CST si Deutsche Aerospace in cadrul unei societati comune, Thomson DASA (hotararea din 2 decembrie 1994).

B. Reglementari referitoare la interventia statelor

Comisia Europeana tinde sa inlature discriminarile ce pot rezulta din existenta monopolurilor de stat cu caracter comercial (art.31, ex.art.37), iar 'ajutoarele acordate de catre state sau cu resurse de stat, sub orice forma, care denatureaza sau pericliteaza concurenta' sunt considerate ca incompatibile cu piata comuna. Participarile statului la capitalul intreprinderilor pot fi considerate ca ajutoare de stat, iar ajutoarele (subventiile) la export sunt si ele prohibite.

Cu toate acestea exista derogari pentru ajutoarele regionale si pentru cele sectoriale.

Ajutoarele publice (art.87, ex.art.92) - sunt interzise ajutoarele publice care falsifica sau perturba concurenta favorizand anumite intreprinderi sau anumite productii.

Articolul 87 delimiteaza ajutoarele publice considerate compatibile cu piata comuna:

ajutoarele cu caracter social;

ajutoare destinate remedierii unor evenimente exceptionale (calamitati naturale, perturbari grave ale economiei;

ajutoarele regionale (pentru zone cu intarzieri de dezvoltare) sau pentru dezvoltarea unor activitati;

ajutoare pentru promovarea culturii si pastrarea patrimoniului cultural;

subventiilor ce urmaresc realizarea unui important proiect comun la scara europeana (Airbus, cercetare-dezvoltare, mediu inconjurator).

Art.88 (ex. art.93) impune statelor membre obligativitatea informarii Comisiei cu privire la masurile pe care acestea le au in vedere. Acest articol incredinteaza astfel Comisiei sarcina supravegherii si aprecierii ajutoarelor de stat, pe care guvernele trebuie sa le declare. Impreuna cu acestea, Comisia examineaza compatibilitatea cu piata comuna, insa numai ea singura hotaraste in final. Acest control al subventiilor publice este facut pentru a se asigura ca aceste ajutoare nu servesc finantarii unor 'campioni nationali' sau nu confera anumitor intreprinderi un avantaj nefondat fata de concurentii lor. Comisia a avut, pana la jumatatea anilor '90, un comportament relativ permisiv. Astfel, de exemplu, din cele 527 de cazuri studiate in 1994, ea a acceptat dintr-o data 440 si n-a antamat urmariri decat in 40 de cazuri. Totusi, inca de la inceputul anilor '90, Comisia a incercat sa aplice regula 'one time, last time', adica sa stabileasca cu guvernele respective un acord ce interzice ajutoarele viitoare sau reinnoite. In masura in care cazurile cele mai delicate privesc intreprinderi cu capitaluri publice, ea poate uneori sa ceara privatizarea intreprinderilor implicate (cum a fost cazul Renault si Crdit Lyonnais in Franta).

2. SERVICIILE PUBLICE SI CONCURENTA

Referitor la intreprinderile publice si intreprinderile responsabile de un serviciu public (de natura industriala si comerciala), tratatul comporta 3 reguli:

neutralitatea Comunitatii vis--vis de forma de proprietate (caracterul public al unor intreprinderi nu este de natura a autoriza in mod intrinsec distorsiuni concurentiale);

interzicerea obstacolelor / barierelor in calea concurentei;

exceptie fac serviciile de interes general: articolul 86 (ex. art.90) precizeaza ca 'intreprinderile insarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general [] sunt supuse regulilor acestui tratat in special regulilor de concurenta in limitele in care aplicarea acestor reguli nu conduce la un esec la indeplinirea in drept si in fapt a misiunii lor speciale care le-a fost acordata'.

Principala problema este reprezentata de activitatile de servicii publice de retele (transporturile feroviare si aeriene, gazul si electricitatea, posta si telecomunicatiile), care fac obiectul unei dereglementari . Aceasta nu se datoreaza numai aplicarii regulilor de joc europene puternic inspirate de principiile liberale dar si unor factori tehnici si economici :

a)      aparitia unei noi concurente (intre diferite mijloace pentru acelasi scop) T in transporturi, concurenta intre calea aeriana si cea feroviara s-a accentuat prin dezvoltarea trnurilor de mare viteza; la fel si pt. serviciile de telecomunicatii si cele prin cablu;

b)      produse noi au fost create de o multitudine de mici intreprinderi private (ex. in telecomunicatii prin introducerea sistemelor numerice);

c)      multiplicarea diversificarilor tehnologice (telecomunicatii);

d)      concurenta care impinge intreprinderile sa caute cele mai bune tarife, eventual prin delocalizare (firmele mari consumatoare de electricitate sunt sensibile la diferentele de pret uri intre tari);

e)      consumatorii adopta noi comportamente, mai exigente referitoare la diferentierea produselor si la preturi;

f)       finantarile publice par mai dificile in momentul in care cele private sunt mai accesibile.

Serviciul public[1] poate fi definit din punct de vedere economic ca fiind: 'un serviciu a carui productie se face conform randamentelor crescande (adica situatiile in care costul unitar de productie descreste o data cu cresterea cantitatilor produse), ceea ce ar justifica organizarea sa in monopol, ca si punerea in practica a unor tarife administrate si a unor mecanisme fiscale. Existenta unor puternice externalitati (adica situatii in care deciziile unui agent economic au consecinte in termeni de cost si de buna-stare asupra celorlalti agenti) ar conferi si un anumit caracter public serviciului, deoarece corectarea acestor externalitati poate cere o importanta interventie a statului'.

Interventia autoritatilor europene in serviciile publice de retele s-a accelerat in anii '80 si '90.

n general, dispozitivele puse in practica disting in mod clar ce tine de monopol si ce tine de concurenta, dezvoltand modelul conform caruia se distinge :

infrastructura, care datorita economiilor de scara, trebuie sa ramana obiectul unui monopol,

si

serviciile, care pot fi furnizate de mai multi prestatori in concurenta.

Coexistenta sectorului public cu cel privat este organizata, fiind create autoritati independente de reglementare.

La baza acestui model sta teoria pietelor contestabile.

O piata este contestabila daca intrarea pe piata este libera (crarea de intreprinderi) si daca iesirea de pe piata se efectueaza la un cost scazut. O intrare libera presupune absenta barierelor in patrunderea pe piata si accesul la un pret rezonabil la infrastructurile disponibile care constituie 'facilitati esentiale' pentru a produce. Astfel, amenintarea din partea sosirii de noi concurenti este credibila.

EX.

un nou operator vrea sa utilizeze reteaua de fibra pentru a vinde servicii de comunicatii T a nu deschide accesul la aceasta retea constituie o bariera in intrarea pe aceasta piata si deci un abuz de pozitie dominanta; o iesire la un cost scazut inseamna ca riscul pe care si-l asuma intreprinderea ce penetreaza piata monopolului nu este insurmontabil; de aceea costurile fixe ireversibile consimtite cu ocazia intrarii intr-un sector de activitate nu trebuie sa fie prea importante deoarece ele nu sunt recuperabile la iesire daca intreprinderea decide sa-si inceteze activitatea.

Transportul aerian reprez. prototipul pietei contestabile, cu mult inainte de deschiderea sa catre concurenta in cadrul UE la 1 aprilie 1997 T pe piata europeana intre ian. 1993 si aug. 1996 au existat 83 de tentative de intrare, din care 35 s-au dovedit infructuoase (avioanele care sunt cea mai mare parte a costului de intrare pe piata pot fi cumparate in leasing si sunt vandabile in cazul incetarii activitatii T riscul asumat nu este considerabil pentru companiile ce incearca sa se stabileasca).

Teoria pietelor contestabile conduce la separarea gestiunii echipamentelor fixe ce sunt costuri ireversibile ale activitatilor de retele (infrastructuri)    de expoatarea acestor echipamente (serviciile) T Infrastructurile ce sunt in situatia de randamente crescande justifica controlul acestui segment de piata printr-un monopol pentru a evita duplicarea retelelor, in timp ce mai multe intreprinderi pot fi puse in concurenta pentru serviciile furnizate plecand de la aceste infrastructuri pentru a permite o scadere a costurilor de revenire si a pretului de vanzare catre consumatori, ca si pentru o diversificare a prestatiilor propuse.

CONTESTABILITATEA PIETEI INTREPRINDERILOR DE RETEA

Serviciile de interes general sunt definite in comunicarea Comisiei Europene din 1996 ca fiind 'activitatile de servicii, comercializabile sau nu, considerate de interes general de catre autoritatile publice, si supuse din aceasta cauza unor obligatii specifice se serviciu public'. Acestea includ serviciile de interes economic general definite ca 'activitati de servicii comercializabile ce indeplinesc misiuni de interes general si supuse, datorita acestui fapt de catre statele membre, unor obligatii de serviciu public. [.] Este cazul in special al serviciilor de retele de transport, de energie, de comunicatii'. Se precizeaza ca aceste servicii de interes general 'raspund unor nevoi fundamentale', avand 'o dimensiune simbolica' si constituind 'un element de identitate culturala pentru toate tarile europene'.

Interesul general este definit pornind de la consideratii de securitate a aprovizionarii, de protectie a mediului inconjurator, de solidaritate economica, de amenajare a teritoriului, de promovare a interesului consumatorilor.    Deoarece o serie din aceste activitati necesita investitii foarte mari, pe termen lung, iar efectele indirecte sunt importante, rezulta anumite principii: continuitate, egalitate de acces, universalitate, transparenta.

In campul mai larg al serviciului de interes economic general intra serviciul universal, ce este definit ca 'un serviciu minim oferit, a carui calitate este specificata, pentru orice utilizator, la un pret accesibil'.

Criteriile de serviciu universal se bazeaza pe principii ca:

Universalitate : impune un acces pentru orice persoana, in orice loc, la un pret abordabil;

Egalitate : inseamna ca toti utilizatorii au dreptul la un tratament identic;

Continuitate : insemna furnizarea unui serviciu fara intrerupere

Adaptabilitate : reprezinta siguranta ca serviciul va evolua in functie de progresul tehnic si de cererea consumatorilor

Introducerea concurentei in sectoare unde ea nu exista, mentinerea unui monopol in anumite segmente ale activitatii si punerea in practica a unui serviciu public minim ridica problema autoritatii care sa defineasca si sa faca sa fie respectat 'caietul de sarcini' T au fost create autoritati de reglementare independente de stat si de monopolurile istorice, care sa garanteze o concurenta echitabila si sa asigure o buna functionare a serviciului universal. Sarcini ce revin acestor organisme:

atribuirea resurselor rare pentru a (se) produce (licente, transe orare, frecvente, autorizatii);

controlarea accesului la facilitatile esentiale pentru noii veniti intr-un sector de activitate (tarificare, bariere tehnice, plaje orare);

supravegherea coexistentei activitatilor de monopol cu cele concurentiale in cadrul aceleiasi intreprinderi (subventii incrucisate);

supravegherea tarifelor finale astfel incat ele sa fie conforme cu intereselor consumatorilor;

vegherea pentru respectarea obligatiilor de serviciu universal.

Atunci cand autoritatile publice nationale acorda drepturi speciale, indeosebi de drepturi de monopol, unei intreprinderi insarcinate cu furnizarea de servicii de interes public, Comisia trebuie sa vegheze la faptul ca aceste drepturi speciale sa nu depaseasca ceea ce este necesar prestatiei efective a serviciului. De exemplu, drepturile speciale pot fi justificate daca ele garanteaza tuturor faptul de a beneficia de o calitate a serviciului acceptabila la preturi abordabile. Aceste drepturi nu ar fi fondate daca obiectivul ar fi pur si simplu de a impiedica o concurenta loiala.

---

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Vizualizari: 2000
Importanta:

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved

Distribuie URL
https://www.scrigroup.com/afaceri/comert/POLITICA-DE-CONCURENTA-IN-UE53549.php

Adauga cod HTML in site
<a href="https://www.scrigroup.com/afaceri/comert/POLITICA-DE-CONCURENTA-IN-UE53549.php" target="_blank" title=" - https://www.scrigroup.com/afaceri/comert/POLITICA-DE-CONCURENTA-IN-UE53549.php">POLITICA DE CONCURENTA IN UE</a>