Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


FUNCTIILE CONTABILITATII

Contabilitate



+ Font mai mare | - Font mai mic



FUNCTIILE CONTABILITATII.

Evidenta contabila da o caracterizare de ansamblu laturii economico-financiare a activitatii entitatilor economice si sociale prin gruparea, contabilizarea si sintetizarea datelor primare. Ea evidentiaza caile de procurare a mijloacelor economice in corelatie cu modul de utilizare a lor, in cadrul entitatii. Concomitent, furnizeaza date cu privire la cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute. Rezulta din cele expuse functia de informare a contabilitatii.



Reflectand miscarea valorilor economice, contabilitatea caracterizeaza starea lor, intrarile si iesirile, precum si procesele interne care transforma intrarile in iesiri. Starea la un moment dat, intrarile si iesirile elementelor patrimoniale, aflate in gestiunea unei entitati sunt evidentiate ca raport de echivalenta mijloace = surse de provenienta. Mijloacele economice exprima destinatia sau modul de utilizare a capitalului sau fondurilor (ca active fixe sau circulante), iar sursele de provenienta, modul de dobandire sau procurare a capitalului sau fondurilor de catre entitatea economica in cadrul relatiilor cu alte persoane fizice sau juridice (prin autofinantare, subventii, credite, etc.).

Raportul de echivalenta mijloace-surse confera contabilitatii functia de cunoastere a situatiei economico-financiare a entitatii: capacitatea acesteia de a-si asigura propria finantare, de a restitui creditele, de a contribui la dezvoltarea generala a societatii, etc.

Contabilitatea are si o functie de control asupra integritatii si utilizarii eficiente a patrimoniului. Ea permite urmarirea executiei Bugetului de venituri si cheltuieli si determinarea eficientei activitatii economico-financiare.

In stransa legatura cu functia de control, se ofera calitatea contabilitatii de forta probanta in relatiile juridice. Avand capacitatea de a dovedi producerea efectiva a faptelor care constituie obiectul inregistrarii, contabilitatea da posibilitatea stabilirii raspunderii materiale pentru pagubele aduse averii titularului de patrimoniu. Ea contribuie la mentinerea unui climat de ordine si disciplina in administrarea bunurilor economice.

Se poate vorbi si de o functie economica a contabilitatii. Aceasta se caracterizeaza prin faptul ca servind ca ghid in gestiune si furnizand informatii, contabilitatea poate fi considerata ca o forma traditionala a informatiei de gestiune. Nici o informatie nu rezolva singura problemele gestiunii, dar permite un calcul economic, al carui studiu rational da posibilitatea luarii deciziilor.

Contabilitatea trateaza informatia intr-o maniera completa si continua. Ea descrie datele observate sub toate aspectele si calculeaza imediat consecintele. Este deci, un instrument de gestiune si o baza de previziune remarcabila.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 740
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved