Dezvoltarea umana (DU)

Dezvoltarea umana (DU)

Daca in urma cu cateva decenii, conceptul de dezvoltare umana era utilizat doar pentru a explica investitiile in capitalul uman, astazi acest concept desemneaza sensul dezvoltarii umane.

1.Conceptul de dezvoltare umana

Conceptul de DU a castigat in continut si in sfera lui de cuprindere, tratarea acestuia devenind mult mai profunda si aplicativa in ultimii ani.

In acceptiunea teoriei socio-economice, conceptul de DU exprima capacitatea oamenilor de a-si alege si urma propriile optiuni in toate componentele calitatii vietii, in legatura cu statutul material si social-politic al persoanei, inclusiv securitatea acesteia.

Modelul multidimensional al DU include:

viata de la conceptie pana la moarte explicata pe faze si caracteristici ale proceselor evolutive;

modificarile biologice, somatice si psihosociale din ciclul de viata;

investigarea si dezvoltarea teoriilor si metodologiilor de descriere, explicare si previzionare a DU;

identificarea de noi mijloace care contribuie la optimizarea DU;

Prin esenta sa sociala, conceptul de DU acopera schimbarile ce intervin in structura, gandirea si comportamentul unei persoane ca urmare a influentei proceselor biologice, social-economice si politice.

Din aceste ratiuni, invatarea si socializarea sunt procesele de baza ale DU pe parcursul carora are loc formarea atitudinilor, dezvoltarea sentimentelor, definirea valorilor si structurilor gandirii, modelarea comportamentelor individuale si colective.

In dimensiunea ei globala, DU integreaza ca determinanti semnificativi: ingrijirea sanatatii, educatia, religia, participarea democratica la activitatea economica si social-politica.

Pe fondul acestor variabile de influenta, dezvoltarea umana poate fi abordata dintr-o tripla perspectiva:

filosofica. Ea vizeaza tratarea individului prin prisma dezvoltarii personalitatii sale;

sociologica, bazata pe libertatea consumatorului de a alege pe piata bunurile si serviciile corespunzator dorintelor sale;

psihologica are in vedere mobilul, motivatia intrinseca ce declanseaza si sustine actiunea individuala.

Abordarea DU presupune cunoasterea cerintelor ei fundamentale cum sunt:

o viata lunga si sanatoasa;

dobandirea de cunostinte si informatii;

accesul neingradit la resursele necesare pentru un nivel de trai decent, acceptiune internationala convenita si nu determinata exclusiv in functie de potentialul economic al unei tari.

Pe baza acestor exigente definitorii, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) defineste DU ca fiind "un proces de largire si diversificare a optiunilor oamenilor".

Conceptul de DU depaseste astfel sfera satisfacerii nevoilor fundamentale, sfera ce poate fi restrictionata de resursele limitat-disponibile ale societatii.

Din aceasta cauza, DU presupune o abordare complexa si unitara a nevoilor ca integralitati materiale si spirituale, individuale si sociale, prezente si viitoare.

In gandirea socio-economica din ultimii ani s-a conturat o largire a sferei logice a conceptului de DU.

Astazi se utilizeaza tot mai mult notiunea de dezvoltare umana durabila (DUD).

Acest concept reflecta exprimarea larga a optiunilor si utilizarea capacitatii oamenilor ca urmare a modelarii capitalului uman, astfel incat ei sa fie capabili sa contribuie la satisfacerea necesitatilor generatiilor prezente, fara sa compromita satisfacerea necesitatilor generatiilor viitoare.

Alternativele conceptual-axiologice ale DU se structureaza in functie de schimbarile sociale raportate la cerintele actuale ale progresului uman.

Este cunoscut ca astazi comunitatea internationala se confrunta cu fenomenul cresterii saraciei si marginalizarii sociale a unor categorii ale populatiei.

In acest context s-a impus conceptul de dezvoltare umana sustinuta (DUS), care impune cu prioritate problemele populatiei aflate in saracie.

Criza de identitate a individului in cadrul ordinii societatii moderne afecteaza viata privata a oamenilor, fapt ce blocheaza canalele de comunicare a acestora cu institutiile publice.

Ca reflectare a acestei disfunctii sociale, literatura de specialitate opereaza cu un concept agregat de tipul dezvoltarea umana durabila si sustinuta (DUDS).

Acest concept fundamentat pe efectul de identitate presupune o transparenta accentuata a deciziei institutionale necesara restaurarii increderii in actiunile sociale si politice, in valorile economiei de piata. Aceasta incredere trebuie sa se bazeze pe interactiunile si relatiile dintre individ si grupurile sociale, pe dialogul social si pe comunicarea democratica a societatii civile cu institutiile statului de drept.

2. Indicele dezvoltarii umane (IDU)

Complexitatea aspectelor dezvoltarii umane a impus cuantificarea acesteia printr-o masura adecvata de natura sa reflecte progresul economic si social.

In acest context referential este edificator primul Raport al dezvoltarii umane publicat de catre PNUD in anul 1990.

Pe baza acestui raport s-a adoptat indicele agregat al dezvoltarii umane, care sintetizeaza trei componente esentiale ale dezvoltarii umane:

longevitatea;

nivelul de educatie;

standardul de viata.

Pentru o buna cuantificare a acestor componente definitorii ale dezvoltarii umane, in calcularea IDU se utilizeaza urmatorii indicatori:

speranta de viata la nastere exprimata prin numarul mediu de ani de viata pe care ii are de trait o persoana de la nastere pana la varsta limita;

gradul de alfabetizare (scolarizare) a populatiei adulte;

durata medie de scolarizare;

venitul pe locuitor.

Primii trei indicatori exprima variabile de stoc ce reflecta acumularile obtinute in timp in domeniul sanatatii si educatiei.

Venitul pe locuitor este o variabila de tip flux. El reflecta gradul de acces al indivizilor la resursele necesare pentru asigurarea unei vieti decente.

La nivelul unei tari, IDU este o masura cuantificabila, sintetica si relativa. El este utilizat atat pentru analiza comparata a tarilor si /sau regiunilor, cat si pentru a oferi informatii globale si specifice necesare fundamentarii politicilor social-economice.

Calculul IDU are la baza agregarea a trei indicatori variabili: speranta de viata, nivelul scolarizarii si al scolaritatii (cumulate) si venitul pe persoana.

Aceste variabile se raporteaza la normele internationale prin care se stabilesc valorile minime si maxime pentru fiecare indicator:

speranta de viata: 25-85 ani;

gradul de scolarizare sau alfabetizare: 0-100%;

durata medie de scolarizare: 0-100%.

PIB pe locuitor: 100-40000 USD.

Nivelul maxim al IDU este de 1,000.

Care este de fapt metodologia de calcul a IDU?

In primul rand, fiecare indicator se calculeaza sub forma unui raport a doua diferente

valoarea indicatorului tarii respective - valoarea minima

valoarea maxima - valoarea minima

Dupa aceea se determina nivelul agregat al gradului de instruire sau educatie prin ponderarea cu 2 a gradului de scolarizare si cu 1 durata scolarizarii, dupa care suma celor doi indicatori ponderati se imparte la

In final, IDU se calculeaza ca o medie aritmetica simpla, insumand valorile celor trei indicatori: durata medie de viata, nivelul de instruire si PIB pe locuitor, iar suma rezultata se imparte la

Pentru exemplificare, pe baza datelor folosite de PNUD, vom utiliza indicatorii anului 2005 pentru Romania, dupa cum urmeaza:

- speranta de viata (sv)    71,8 ani

- gradul de scolarizare (sc)    97,5%

- rata duratei scolarizarii    72,9%

- PIB/locuitor    9045 $

Modul de calcul:

71,8 - 25

Isv = =

85 - 25

97,5 - 0,0

Isc = =

100 - 0,0

72,9- 0,0

Id = =

100 - 0,0

Combinarea celor doi indicatori privind educatia

2 . 0,975 + 1 . 0,729

IE =

3

log 9045 - log 100

IPIB/l =

log 40000 - log 100

In final se calculeaza IDU

0,780 + 0,893 + 0,752

IDU >    IDU

3

Prin acest nivel al IDU de 0,808, tara noastra se situeaza in partea superioara a tarilor cu dezvoltare umana medie.

Calitatea vietii si structura ei

In literatura de specialitate problematica referitoare la calitatea vietii ocupa un loc central, fiind abordata dintr-o perspectiva integratoare si umanist existentiala.

Cresterea interesului pentru studierea si analiza calitatii vietii isi are explicatia in nevoia evaluarii existentei umane in raport de progresul social.

In consecinta, calitatea vietii este atat o rezultanta a progresului social, cat si un criteriu fundamental de evaluare a acestuia.

Asadar, intre progresul social si calitatea vietii exista o relatie de interconditionare reciproca: ameliorarea calitatii vietii este determinata de o dezvoltare economica durabila, in timp ce o calitate superioara a vietii accelereaza progresul social.

Conceptul de calitate a vietii are o determinare si un anumit continut istoric, o geneza specifica influentata de evolutia conditiilor sociale, economice, politice si ale mediului natural.

Daca initial sintagma calitatea vietii era doar o figura de stil, treptat    s-a dovedit a fi un concept societal cu multiple conotatii epistemice si de o mare profunzime stiintifica.

In sprijinul argumentarii acestei afirmatii, conceptul de calitatea vietii reflecta in mod integrator si sintetizator problematica existentei umane sub aspect demografic, economic, social-politic, juridic, ecologic, sanitar, cultural si psihosocial.

Coordonatele de referinta ale problematicii calitatii vietii vizeaza in principal:

constituirea unui sistem de indicatori cu relevanta evaluativa:

indicatori social-economici de calitate perceputa;

indicatori subiectivi sau de satisfactie cu viata: optimism, pesimism, alienare etc.

identificarea efectelor negative ale unor fenomene sociale asupra calitatii vietii;

promovarea si dezvoltarea unor politici sociale destinate contracararii proceselor sociale disfunctionale, induse de mecanismele pietei.

Iata de ce, politica sociala subordonata ameliorarii si ridicarii calitatii vietii are o dubla orientare:

a)      orientarea curativa indreptata impotriva saraciei, poluarii sociale, marginalizarii si enclavizarii sociale, prejudecatilor si intolerantelor politice, etnice, religioase etc;

b)      orientarea constructiv-profilactica se refera la crearea unui mediu socio-uman durabil si de calitate.

Adoptarea unor politici sociale cu eficacitate practica isi are motivatia in faptul ca progresul economic nu duce automat la eradicarea saraciei cronice si a subdezvoltarii.

In lume, segmente importante ale populatiei continua sa traiasca in conditii precare, inumane, in contrast cu cresterea volumului de utilitati pe piata, cu bogatia si opulenta sfidatoare a unora.

Saracia a devenit o forma generalizata de patologie sociala, iar bogatia nu este antidotul pauperizarii oamenilor.

In spiritul orientarilor socio-analitice de factura umanista, calitatea vietii este prin excelenta un concept evaluativ, deoarece el este o rezultanta teoretica a raportarii conditiilor de viata si a activitatilor care compun viata umana, la necesitatile, valorile si aspiratiile oamenilor.

Ca atare, in logica socialului, calitatea vietii se refera atat la evaluarea globala a vietii - cat de satisfacatoare este viata oamenilor -, cat si la evaluarea diferitelor sfere ale vietii.

Sub aspect notional, calitatea vietii reprezinta o reluare a conceptului de fericire.

Daca fericirea se refera la starea subiectiva rezultata din trairea propriei vieti, calitatea vietii se refera atat la conditiile obiective in care viata umana se constituie, cat la modul subiectiv in care fiecare individ isi evalueaza propria viata: starea de satisfactie, fericire, implinire materiala si spirituala.

Conceptul de calitatea vietii sintetizeaza totalitatea conditiilor care asigura integritatea si dezvoltarea armonioasa a vietii biologice, spirituale si sociale a fiintei umane, satisfacerea la un nivel calitativ ridicat a cerintelor si aspiratiilor sale de ordin material si spiritual, identificarea cu aspiratiile societatii, echilibrul si desavarsirea personalitatii umane.

Pentru cuantificarea si evaluarea calitatii vietii se utilizeaza o multitudine de indicatori economici si sociali.

In acest sens, Oficiul Statistic al Natiunilor Unite propunea inca din anul 1971 un sistem de indicatori, structurat pe trei domenii:

dimensiunile bunastarii populatiei;

performanta si eficienta serviciilor sociale;

distribuirea bunastarii si utilizarea serviciilor sociale pentru satisfacerea nevoilor populatiei.

Pe structura acestor domenii, organisme ale O.N.U. recomanda utilizarea urmatoarelor grupe de indicatori privind calitatea vietii:

specifici sanatatii populatiei: demografici, de dezvoltare fizica si de incidenta a bolilor;

de caracterizare a nevoilor privind invatamantul, specializarea si dezvoltarea profesionala;

de apreciere a conditiilor de munca;

de caracterizare a necesitatilor privind conditiile de viata si de habitat;

referitori la posibilitatile de ocupare a populatiei apte de munca in activitati salarizate;

cu privire la necesitatile de imbracaminte si incaltaminte;

referitori la odihna si sport;

cu privire la conditiile asigurarii sociale;

referitori la libertatea umana.

Definitorie pentru acesti indicatori este axarea lor pe evaluari in functie de rezultatele reale si nu in raport cu procedurile de a le obtine.

Fara a minimaliza importanta indicatorilor economici in evaluarea dinamicii si structurii calitatii vietii este necesara, chiar si o succinta prezentare a limitelor si dezavantajelor acestora.

In primul rand, indicatorii economici surprind doar aspecte cantitative globale sau medii, fara sa furnizeze informatii de ordin cantitativ si calitativ privind calitatea vietii. De exemplu, indicatorii globali ai venitului pe locuitor nu ne evidentiaza structura repartitiei venitului, iar validitatea acestui indicator este mai redusa, deoarece nu tine seama de avere, necesitati economice speciale si nici de venitul scontat in viitor. De asemenea, cheltuielile publice pe locuitor nu ne ofera indicii asupra calitatii educatiei. Un alt exemplu il reprezinta numarul de elevi ce revin unui cadru didactic. Acest indicator nu ofera informatii despre functia educatorului si caracterul formativ al predarii-invatarii.

Pentru intelegerea continutului conceptului de calitate a vietii trebuie analizate componentele acesteia si anume:

calitatea mediului ambiant cuprinde la randul ei calitatea mediului natural, calitatea mediului amenajat de om, calitatea urbanismului, gradul de poluare (chimica, fizica, fonica etc.). In primul rand, protectia mediului natural presupune protejarea si conservarea resurselor naturale fundamentale (apa, solul, aerul);

starea demografica reflecta evolutia demografica si a vietii de familie, echilibrul dintre cresterea populatiei si dezvoltarea economica;

calitatea conditiilor de munca desemneaza modul de utilizare a resurselor de munca, gradul de asigurare cu locuri de munca, nivelul de calificare, siguranta locului de munca, protectia muncii, durata zilei si a saptamanii de lucru, a concediilor de odihna, absenta accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

nivelul si dinamica veniturilor nominale ale populatiei se refera la: nivelul minim, mediu, maxim al salariilor raportat la bugetul minim de trai, indicele preturilor bunurilor de consum si la puterea de cumparare a populatiei. Dupa cum se cunoaste, un grad mai mare de relevanta in aprecierea calitatii vietii il are nivelul veniturilor reale ale populatiei (puterea de cumparare). Ea reprezinta cantitatea de bunuri economice ce poate fi achizitionata cu veniturile nominale, in functie de nivelul preturilor si puterea de cumparare a banilor.

Pentru cunoasterea puterii de cumparare a populatiei se utilizeaza bugetul de familie. El reprezinta un sistem de evidenta cu ajutorul caruia se inregistreza cronologic si sistematic, pe durata unui an, veniturile menajului si cheltuielile ocazionate de procurarea bunurilor economice (hrana, imbracaminte, confort, transport, educatie, cultura etc.);

nivelul si structura consumului. Prin consum se realizeaza stingerea trebuintelor umane si se asigura existenta umana sub diferitele ei ipostaze;

calitatea conditiilor de locuit, inclusiv gradul de dotare si intretinere. Nevoia de locuinta este o trebuinta fundamentala a existentei umane.

Locuinta indeplineste o serie de functii fiziologice si psihosociale: ofera conditiile necesare odihnei si refacerii capacitatii de munca, asigura organizarea si functionarea familiei, cresterea si educarea copiilor, efectuarea unor activitati casnice, satisfacerea unor nevoi spirituale si de petrecere a timpului liber.

Satisfacerea nevoii reale de locuinta este conditionata in primul rand la nivelul de dezvoltare economica a tarii respective. Astfel, asigurarea conditiilor de viata prin locuintele standard (apa rece si calda curenta, electricitate, 15 m locuibili/persoana, functionalitate si confort) difera de la o tara la alta, de la o zona la alta.

In tarile dezvoltate, ponderea locuintelor standard in cadrul fondului locativ este de 90-95%, in timp ce in tarile slab si in curs de dezvoltare aceasta pondere variaza intre 5% si 30%;

calitatea instruirii, educatiei si culturii populatiei are o importanta majora pentru personalitatea fiecarui individ.

O calitate superioara a vietii este conditionata de durata scolarizarii obligatorii, de structura si calitatea procesului instructiv-educativ, de finalitatea formativ-educativa a acestuia, de nivelul de cultura si socializare a individului.

Dupa cum releva unele studii si cercetari efectuate pe plan national sau la nivel mondial, sub aspectul instruirii populatiei, se constata existenta unor serioase decalaje umane intre tarile lumii, concretizate in nivelul unor indicatori specifici: ponderea cheltuielilor pentru invatamant si cultura in bugetele publice, pierderile scolare la nivelul invatamantului, gradul de alfabetizare si profesionalizare a populatiei active, accesul tuturor categoriilor sociale la diferitele forme ale invatamantului;

starea de sanatate a populatiei este definita prin absenta bolilor si infirmitatii, prin capacitatea oamenilor de adaptare rapida la mutatiile profunde generate de actuala revolutie industriala;

calitatea mediului social-politic. Influenta acestuia asupra calitatii vietii se reflecta in conditiile asigurate de statul de drept pentru infaptuirea si exercitarea drepturilor omului (civile, economice, sociale, politice si culturale), a libertatilor cetatenesti: dreptul la viata, securitate personala; dreptul la invatatura, de a intemeia o familie, de a gandi si de a te exprima liber, de cetatenie si alegere libera a religiei.