Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Consideratii asupra amenajarii turistice a ariilor protejate. Studiu de caz: parcurile nationale din Europa

Turism

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Complexul hotelier “Napoca” - Cluj – Napoca
Hotel “FERDINAND” 4* - HERCULANE
Hotel “UNIREA” 2* - BAILE FELIX
OFERTA DE SERVICII IN STRUCTURILE DE ALIMENTATIE PENTRU TURISTI
CONCEPTUL DE SERVICIU - Teorii economice despre servicii
Turism si Internet - Internetul si WWW
TURISMUL RURAL SI AGROTURISMUL IN UNIUNEA EUROPEANA
Tehnician in turism - COMERCIALIZAREA PRODUSELOR TURISTICE MONTANE PE VALEA PRAHOVEI
IASI
Hotel “LEBADA” 2* - AMARA

Consideratii asupra amenajarii turistice a ariilor protejate. Studiu de caz: parcurile nationale din Europa

CONTINUTUL TEMEI

1.Capacitatea turistica portanta (de incarcare turistica) a peisajului




2. Modelul amenajarii turistice a parcurilor nationale europene

OBIECTIVE

1. Evaluarea capacitatii de suport a ariilor protejate pentru desfasurarea activitatilor si amenajarilor turistice

2. Evidentierea favorabilitatilor si a restrictivitatilor pentru utilizarea turistica a zonelor functionale sau de amenajare delimitate in cadrul parcurilor nationale

3. Analiza mijloacelor de actiune prin care managerii parcurilor nationale faciliteaza agrementul in aer liber in perimetrul si proximitatile acestora

Amenajarile destinate practicarii turismului in ariile protejate si ,in mod deosebit, in parcurile nationale trebuie precedate de studii riguroase referitoare la capacitatea turistica portanta sau de incarcare turistica a peisajului.

1.Capacitatea turistica portanta (de incarcare turistica) a peisajului

In general, prin capacitate turistica portanta se intelege numarul maxim de vizitatori pe care un anumit ecosistem poate sa ii primeasca, fara ca acesta sa suporte degradari de anvergura. Aceasta notiune a aparut in Europa la inceputul anilor 60, odata cu dezvoltarea turismului si a agrementului de masa, care au generat necesitatea planificarii acestor activitati.

Pentru a evalua capacitatea turistica portanta a teritoriilor protejate, trebuie sa avem in vedere patru dimensiuni care o definesc:

a)      capacitatea de suport ecologic

b)      capacitatea de incarcare sociala si psihologica

c)      resursele proprii de tehnici de amenajare, care modifica considerabil pragurile limita

d)      notiunea de compatibilitate intre utilizarile multiple ale peisajului natural

a)Capacitatea de suport ecologic se refera la pragul limita de toleranta biologica si fizica a ecosistemelor supuse activitatilor recreative; acest prag limita vizeaza unul, doua sau toate componentele care alcatuiesc ecosistemul; din perspectiva amenajarii turistice, intr-un parc national pragul de toleranta este net inferior, comparativ cu cel al spatiilor neprotejate destinate agrementului; toate elementele care constituie un ecosistem trebuie luate in considerare, atat in ceea ce priveste specificitatea fiecaruia, cat si interrelatiile dintre acestea; nivelul pragului de toleranta va fi stabilit astfel incat, insertiile antropice sa nu afecteze componentele inedite sau deosebit de fragile ale ecosistemelor. Este indicat ca studiile destinate analizei potentialului ecologic al ariilor protejate sa aiba in vedere atat diagnoza cat si prognoza evolutiei ecosistemelor, cu atat mai mult cu cat dinamica acestora este dependenta de intensitatea interventiei umane; de asemenea, se recomanda ca aceste studii sa se extinda si asupra proximitatilor ariilor protejate, intrucat o serie de activitati desfasurate in aceste spatii isi pot proiecta impactul asupra componentelor ecosistemice din perimetrele protejate.

b) capacitatea de suport psihologic si social a unui sit recreativ trebuie sa tina cont imperativ de utilizatorii sai. In acest context, Richard R. Forster (1973) defineste capacitatea de suport social ca nivelul impactului uman, dincolo de care se produce deteriorarea calitatii experientei de destindere in aer liber.

Practicile, atentiile si perceptiile asupra aceluiasi ecosistem sunt diferite, functie de nivelul cultural si social, de motivatiile constiente sau subconstiente ale vizitatorilor, de numarul de persoane si de densitatea acestora. Pe de alta parte, dimensiunea sociala a capacitatii de suport este strans legata de caracteristicile geografice si peisagistice ale teritoriului utilizat; astfel, spre exemplu, un spatiu impadurit, va limita considerabil pragul de suprapopulare; dimpotriva, o suprafata deschisa, prin facilitatile pe care le ofera,     (de exemplu, indepartarea mai lejera de masina, datorita posibilitatii sporite de supraveghere a acesteia, utilizarea ca teren de joaca, spatiu de picnic etc.), va atrage fluxuri turistice importante. In abordarea unui spatiu recreativ, factorii distanta si durata sunt strans corelati. Pornind de la acest considerent, administratorii Parcului National Dunes de Kennemer (Tarile de Jos) au tinut cont in amenajarea teritoriului de corelatia distanta – durata: in locurile permise bailor marine, au fost amenajate parcari si cai de acces in interiorul plajelor, care sa atraga masele importante de turisti indiferenti fata de spectacolul naturii, atrasi in mod special de agrement. In acest mod, s-a urmarit diminuarea presiunii antropice asupra siturilor care adapostesc obiective aflate in regim de protectie si conservare. Studiile efectuate asupra capacitatii de suport social a parcurilor nationale au confirmat necesitatea unei gestionari diferentiate a zonelor functionale ale acestora si a utilizarii unor tehnici care sa permita orientarea fluxurilor turistice catre itinerarii menite sa diminueze interesul fata de perimetrele strict protejate.

c) capacitatea de suport (portanta) pentru amenajari

In numeroase cazuri, exista probleme de incompatibilitate intre utilizarile multiple pe care le poate suporta teritoriul unei arii protejate, astfel incat pragurile critice ale echilibrului ecologic sunt net depasite (de exemplu, in cazul Parcurilor Nationale Circeo – Italia si TANAP – Slovacia, unde amenajarile realizate au favorizat practicarea pe scara larga a activitatilor turistice, netinand cont de impactul acestora in peisaj). In aceste conditii, punerea in practica a planurilor de amenajare a ariilor protejate trebuie precedata de studii de impact, care vor clasifica amenajarile propuse pentru teritoriul analizat, in: indezirabile, permise, cu conditia asigurarii unei permanente monitorizari si intretineri si dezirabile, prin vocatia de punere in valoare a resurselor perimetrului protejat.



2. Modelul amenajarii turistice a parcurilor nationale europene

Pentru parcurile nationale europene, sunt propuse in general trei zone principale de amenajare:

a) zona de acces pentru turisti, desfasurata la periferia parcului si pe vaile care favorizeaza accesul in interiorul ariei protejate; aceasta zona include puncte de stationare a autovehiculelor, arii de campare si pentru picnic, centre de informare; accesul in siturile cele mai spectaculoase va fi favorizat de trasee bine marcate, menite sa protejeze punctele cele mai fragile din perimetrele protejate; in acest scop, se pot utiliza garduri vii, preferabil din specii de conifere, de o parte si de alta a cailor de acces si chiar bariere, acolo unde este cazul. O parte din amenajarile destinate informarii turistilor, infrastructurilor usoare de cazare etc. poate fi realizata la exteriorul ariei protejate, contribuind la insertia parcului in cadrul sistemului economic si social local.

b) zona intermediara sau tampon se caracterizeaza printr-o infrastructura foarte redusa: caile de comunicatie, hotelurile, restaurantele si asezarile permanente sunt interzise; singurele amenajari dezirabile sunt reprezentate de refugii si spatii de amplasare a corturilor, de drumuri si poteci trasate in mod stiintific si in concordanta cu principiile conservarii; densitatea frecventarii turistice este mult mai redusa (se poate face chiar o selectie, functie de nivelul cultural si social al turistilor).

c)zona strict protejata sau de protectie integrala, destinata activitatilor de cercetare stiintifica; activitatile turistice nu sunt permise decat cel mult in scop instructiv-educativ

Acest model de amenajare este dependent de dimensiunea parcului, putand fi aplicat cu deosebire pe teritorii intinse, cu peisaje relativ omogene. In Parcul National Plitvice de exemplu, a putut fi usor realizata protectia unei suprafete intinse, acoperita cu vegetatie forestiera densa, greu accesibila; activitatile turistice au fost orientate catre lacurile spectaculoase care de altfel, reprezinta principalul pol de atractie al parcului; de asemenea, instalarea de panouri cu „sens interzis” pe toate drumurile de acces in paduri sau catre unele exploatatii agricole izolate au rolul de a descuraja conducatorii auto, in special pe cei straini.

In afara de zonarea spatiala, pentru a face fata agrementului in aer liber, gestionarii parcurilor dispun de patru tipuri principale de mijloace de actiune pe care le pot utiliza separat sau combinat:

a)      sporirea spatiului disponibil deschis vizitatorilor

b)      controlul si limitarea numarului de turisti

c)      diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor

d)      sporirea durabilitatii resurselor

a)Sporirea spatiului disponibil deschis vizitatorilor se poate realiza prin:

crearea de noi locuri destinate anumitor tipuri de amenajari turistice

organizarea mai judicioasa a amenajarilor in siturile recreative deja existente

o mai buna utilizare temporala a spatiului ariei protejate, avand in vedere faptul ca in majoritatea parcurilor nationale se manifesta un dezechilibru al frecventarii turistice: indeosebi la sfarsit de saptamana si in sezonul estival; in aceste conditii, este necesara sporirea spatiului teoretic disponibil pentru agrementul in aer liber, prin prelungirea duratei de utilizare, bineinteles cu anumite precautii (evitarea perioadelor de reproducere a pasarilor sau a mamiferelor mari, de exemplu)

cautarea de situri capabile sa absoarba o parte din vizitatori, in proximitatea parcurilor (de fapt, adesea singura solutie admisa de conservationisti)

In realitate, sporirea capacitatii globale de primire a turistilor poate conduce la o intensificare deseori riscanta a problemelor de natura ecologica, determinate de fluxul turistic crescut pe perioada vacantelor    sau a sarbatorilor de peste an.




b) Controlul si limitarea numarului de vizitatori se impun in cazul unor parcuri nationale integral sau partial suprasolicitate din punct de vedere turistic. Posibilitatile de diminuare a fluxului turistic pe care administratorii parcului le au la dispozitie rezida in:

interzicerea uneia sau a mai multor activitati recreative, cu deosebire a acelora care altereaza cel mai mult calitatea mediului natural;

limitarea accesului catre spatiile fragile;

stoparea amenajarii si intretinerii cailor de acces, potecilor, drumurilor;

introducerea de taxe pentru parcare;

limitarea duratei sejururilor (spre exemplu, in Parcul National Plitvice se elibereaza bilete de intrare, cu o valabilitate de trei zile);

Spre deosebire de parcurile nationale americane, practica limitarii stricte a numarului de vizitatori in parcurile Europei este inca destul de timida, cu deosebire in cazul celor recent declarate ca atare. Eficacitatea aplicarii masurilor de limitare a fluxului turistic depinde de mai multi factori, dintre care amintim: importanta proprietatii private, mijloacele financiare, echipamentele si personalul necesar (adesea insuficiente), dimensiunea parcurilor, caracteristicile ecologice ale acestora. Este evident ca un parc national de talie mare, situat la o distanta considerabila de concentrarile umane si cu accesibilitate redusa va facilita controlul si limitarea numarului de vizitatori. O masura eficienta pentru limitarea fluxului turistic ar putea fi practicarea activitatilor sportive numai de catre persoanele atestate prin diplome (in echitatie, scufundari submarine) si licente sportive sau de apartenenta la anumite cluburi (carta Clubului Alpin Francez, licenta de caiac-canoe etc.); de asemenea, campingul ar putea fi rezervat celor care sunt titulari ai licentei unei Federatii nationale de camping, iar refugiile, beneficiarilor unei carte de adeziune la un anumit club montan.

c) Diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor

Caile prin care gestionarii pot raspunde acestui deziderat ar putea fi:

concentrarea anumitor activitati, pe masura compatibilitatii acestora, intr-un spatiu redus, bine delimitat, care va putea fi monitorizat si intretinut pentru limitarea degradarilor ireversibile;

dispersarea activitatilor in cadrul perimetrului parcului trebuie realizata cu precautie si adaptata particularitatilor suportului ecologic;

limitarea anumitor activitati recreative in perioadele in care impactul acestora este major (spre exemplu, aprinderea focului pentru gratar numai in timpul iernii);

ameliorarea intretinerii si a performantei materialelor si echipamentelor puse la dispozitie, ceea ce presupune suplimentarea resurselor financiare si de personal;

substituirea anumitor activitati recreative cu altele, mai putin agresive: descurajarea practicarii schiului de pista in favoarea celui de fond, diminuarea si chiar suprimarea accesului autoturismelor individuale si incurajarea utilizarii transportului in comun; incurajarea inlocuirii transportului cu mijloace motorizate de catre mersul calare, mijloacele cu tractiune animala sau cu trenul, dupa caz; pot fi utilizate de asemenea cu succes echipamente care, initial, au avut alta destinatie (telefericele si telescaunele pot fi utilizate vara, pentru a evita tasarea sau degradarea anumitor suprafete sensibile);

dezvoltarea educatiei si sensibilizarea fata de problemele naturii si in acest mod, ameliorarea comportamentului vizitatorilor; in acest demers, un rol important revine muzeelor, centrelor de informare, conferintelor de specialitate, scolii, care are sarcina de a dezvolta simtul civic si respectul pentru natura in randul tinerilor.

e)      sporirea durabilitatii resurselor naturale se poate asigura prin:

protejare si gestionare superioara;

plantarea de specii vegetale cu rezistenta superioara;



amenajarile artificiale, bazate pe utilizarea unor materiale exterioare (beton, nisip, zgura etc.) pentru protejarea spatiilor intens frecventate;

activitati de renaturare, restructurare sau reconstructie ecologica

Aceste masuri trebuie realizate cat mai discret, utilizand la maximum resursele locale si speciile vegetale indigene si permitand amenajari cu un caracter cat mai rustic.

Problemele cu care se confrunta parcurile nationale, in special in ceea ce priveste valorificarea turistica, pot fi mai usor surmontate in conditiile unei bune cunoasteri stiintifice a spatiilor- parcuri, atat in domeniul geoecologiei, cat si in cel al stiintelor sociale, in recrealogie, etologie (stiinta comportamentului), comunicare, domenii uneori neglijate in cazul ariilor protejate. In acest sens, este foarte indicata prezenta unui Consiliu stiintific consultativ cu reprezentare pluridisciplinara in cadrul structurilor de administrare ale parcurilor nationale. Acest consiliu poate oferi sprijinul metodologic necesar in elaborarea unui model teoretic si general, materializat printr-o organigrama (fig.3) care sa indice algoritmul operatiilor si evaluarile necesare amenajarii si gestionarii unui parc national (evaluarea impactului amenajarilor, evidentierea disfunctionalitatilor, asigurarea monitorizarii stiintifice a gestionarii parcului).

Teme de autoevaluare

Dimensiunile care definesc capacitatea turistica portanta a parcurilor nationale

Mentionati zonele functionale sau de amenajare ale parcurilor nationale

Precizati care sunt principalele mijloace de actiune destinate facilitarii petrecerii timpului liber (agrementului) in parcurile nationale

Rezumat

Capacitatea turistica portanta a peisajului teritoriilor protejate este definita de: capacitatea de suport ecologic; capacitatea de incarcare sociala si psihologica; resursele proprii de tehnici de amenajare, care modifica considerabil pragurile limita; compatibilitatea intre utilizarile multiple ale peisajului natural

Pentru parcurile nationale europene, sunt propuse in general trei zone principale de amenajare:

a) zona de acces pentru turisti, desfasurata la periferia parcului si pe vaile care favorizeaza accesul in interiorul ariei protejate

b) zona intermediara sau tampon se caracterizeaza printr-o infrastructura foarte redusa:

c)zona strict protejata sau de protectie integrala, destinata activitatilor de cercetare stiintifica; activitatile turistice nu sunt permise decat cel mult in scop instructiv-educativ

In afara de zonarea spatiala, pentru a face fata agrementului in aer liber, gestionarii parcurilor dispun de patru tipuri principale de mijloace de actiune pe care le pot utiliza separat sau combinat:

f)       sporirea spatiului disponibil deschis vizitatorilor

g)      controlul si limitarea numarului de turisti

h)      diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor

i)        sporirea durabilitatii resurselor

Teme de control

1. Analizati zonele de amenajare sau functionale intr-un parc national sau rezervatie a biosferei dintr-o tara cu flux turistic ridicat, indicand mijloacele de actiune destinate facilitarii agrementului in aer liber.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 579
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site