Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


PORTUL SI DANSUL POPULAR - BAZINUL SUPERIOR AL SOMESULUI MARE

Turism

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Potentialul turistic al judetului Cluj
Creta Hotel Mediterraneo 3*superior – all inclusive
Societatea Turistilor din Brasov (B.T.E.)
Sistemele centrale de rezervari - Sistemul de rezervare computerizat
Parcul National Muntii Rodnei
Excursii si activitati deosebite
Hotel Heronissos 3* – demipensiune / all inclusive
Hotel “COVASNA” 2* - COVASNA
Proiect turism - circuit S.U.A.- SUA - FLORIDA - MIAMI
“Fluviul Dunarea – o punte culturala. Planul de dezvoltare a turismului cultural danubian”.

TERMENI importanti pentru acest document

: costumul national moldovenesc femeiesc : : : :


Portul SI DANSUL popular - BAZINUL SUPERIOR AL SOMESULUI MARE

1. Portul popular

Portul popular din zona bazinului superior al Somesului Mare este foarte asemanator, de la un sat la altul, datorita faptului ca localitatile au avut o dezvoltare istorica comuna. Evolutia social-economica determina, insa, o periodizare in pre­zentarea portului, corespunzatoare etapelor parcurse, care au adus modificari structurale mai importante. Cu privire la trecutul mai indepartat, apar in documente mentiuni cu privire la portul local, enumerand piesele principa­le ce se purtau in anul 1863, deosebit de interesante pentru ca­racterul lor documentar.

„Portul barbatilor in sarbatori era: suman negru, cioareci albi, larguti, pana la 1840 cu „creti', dar de atunci in­coace fara ,,creti'; camasa alba de canepa cu bumbac, tesuta fara „impestrituri' si pe cap cu palarie neagra rotunda. In zile de lucru, in loc de suman, poarta „chit' alb, usor pentru lu­cru si umblat; celelalte haine tot asa'.

Femeile sunt mai felurite. „O fata mare se poarta cu capul descoperit, impletita cu o coada inapoi; camasa cu bumbac rosu fel de fel, cusuta de mana lor; unele cu cisme negre, dar cele mai multe incaltate cu opinci. Unele cu pieptar matasit (cusut cu matasa), bani la grumazi si panzaturi de 3 fl.v.a. sau facute de mana lor. In zilele de lucru poarta chit, camasa, panzaturi ori surt de lana dinainte si opinci, vara la lucru, iar pe acasa si des­culte — mai cruta opincile. Femeile maritate imbraca ceva mai putin decat fetele; ele poarta cosite pe cap si naframa alba sau pestrita'.

„Asadar din targ ce sa cumparam? Barbatul: palarie l fl. si curaua (serparul) 3 fl.; Femeia cumpara: naframa l fl. si pieptar infundat, dar din pieile lor, 2 fl.; altceva nimic. Cealalta imbracaminte o fac cu mana lor'.

In perioadele de formare a satului, ca si mai tarziu, noii veniti au adus cu sine portul si datinile localitatilor de origine, care s-a contopit treptat intr-o forma locala, adaptata ocupatiei cu caracter pro­nuntat agricol-pastoral si forestier.

Odata cu militarizarea, au intervenit schimbari structurale esentiale in portul barbatesc, impuse de organele militare, cu scop de uniformizare si de imprimare a unor caracteristici osta­sesti. Piesele de imbracaminte si incaltaminte ale barbatilor au fost adaptate si transformate din port popular in costum militar, croite si colorate  uniform.

                     Costum de taran-granicer

Croitorii satesti, anume instruiti, fa­ceau confectiile din tesaturi produse de industria casnica organi­zata in gospodaria fiecarui granicer, dupa anumite cerinte calitative si de aspect. Materiile prime necesare pregatirii textilelor si blanurilor — canepa si inul, lana si pieile — erau asigurate din productia proprie, ocupatia de baza a locuitorilor fiind agricul­tura, cresterea vitelor si pastoritul.

Taranul somesan, soldat-granicer, in timpul cand se ocupa de trebu­rile gospodariei sale utiliza portul obisnuit pentru zilele de lu­cru iar la sarbatori, pe cel pe care il avea pe langa mondurul militar. Astazi aproape nimic nu se mai pastreaza din piesele de imbra­caminte cazona. In schimb, portul popular local, este o pretioasa zestre transmisa urmasilor.

Structura portului femeiesc. In perioada granitei milita­re femeile au trebuit sa tina locul barbatilor plecati pentru dese si indelungate perioade sa-si indeplineasca apasatoarele obligatii ostasesti: paza granitei, expeditii razboinice, servicii in alte gar­nizoane, diverse corvezi etc., de unde multi nu se mai intorceau sau reveneau istoviti si fara capacitate de munca.

Asa se explica faptul ca portul femeiesc, in perioada cat a tinut militarizarea (90 de ani), era relativ simplu, format aproa­pe din piesele strict necesare si cu mai putine podoabe. Numai dupa anul 1851, ca urmare a desfiintarii organizatiei militare, fe­meile, eliberate de munca si grijile din gospodarie ce reveneau barbatilor, s-au ocupat in mai mare masura de imbogatirea portului, de gateli si de podoabe mai deosebite. Schimbarea conditiilor social economice au avut ca urmare introducerea de materiale noi, a determinat modificari in croiurile pieselor si a dezvoltat elemente de podoaba, dupa modele din zona nasaudeana, din Valea Bargaului si chiar de la vecinii bucovineni si moldoveni.

Port popular  femeiesc de pe Valea Somesului si Ilvei

 

Pentru acoperamantul capului se poarta naframa din tesatu­ra de bumbac, de lana si chiar de matasa. Materialul si calitatea naframii indica imprejurarile in care se poarta ea, in zile de lu­cru sau de sarbatoare, la anumite festivitati familiale, fiind in acelasi timp si un indiciu al starii materiale. Naframile s-au procurat totdeauna din comert tinandu-se seama de varsta purta­toarelor. Cele purtate de fete sunt inflorate, in culori vii; la neveste culorile devin mai sobre, femeile batrane poar­ta naframi de culori inchise sau albe.

Dupa primul razboi mondial, camasa cu poalele prin­se de piept, lunga pana la glezna, se poarta tot mai putin. Cele doua parti componente au fost separate, „cept' si poale, folosindu-se adesea combinate: poale cu bluza de „cept', confec­tionate din alte

tesaturi. Manecile camasii sunt mai variate in croi si ornamentatie extinsa la piept si chiar la poale. Panzaturile — surtul in fata si panzatura la spate se pastrea­za, dar variaza ca marime, culoare si calitatea firelor din care se tes, indeosebi alesaturile si cusaturile.

Opincile incep sa dispara. Putine fete le mai incalta, doar femeile mai in varsta le gasesc mai comode. Ciobotele lasa locul ghetelor, sandalelor  si pantofilor.

Pe langa pieptarele infundate din trecut, se poarta si piep­tare deschise in fata, precum si „sfetare' (flanele) impletite din fire de lana. Cojoacele au inceput sa devina piese rare, cu care se mai imbraca ici-colea cate o batranica in sarbatorile de iarna. Chitul sau sumanul a fost inlocuit cu caputul, o haina confectionata tot din panura, insa adesea captusita cu guler de catifea sau chiar de blana, lucrat de croitor. Ulterior si-a facut aparitia si paltonul procurat din comert.

Structura portului barbatesc. Echipamentul militar al ta­ranului granicer, cu care era obligat sa-si faca serviciul in timp de pace dar si in vreme de razboi, se compunea din: palarie de pasla neagra, rotunda la „capatana', cu boruri late, indoite usor in sus, asemanatoare cu a sasilor bistriteni; iarna se.purta cusma neagra, lunguiata, din blana de miel, indoi­ta putin in partea stanga ; suman din panura neagra cu gulerul ingust, croit in „cli­ne', lung pana la jumatatea fluierelor si tivit cu „petea' neagra; tunica din panura neagra sau sura incheiata la gat; camasa din panza de in sau canepa, cu mansete (pocmeti) la maneci, purtata in  pantaloni de panza sau cioareci albi, stramti, tiviti in lung cu petea albastra (vipusca) ; pieptare simple din blana de miel, purtate iarna sub tu­nica; opinci din piele de vita, tabacite („rusite') si obiele din panura neagra, legate cu curele si ate ce infasurau pulpa picio­rului pana sub genunchi.  

In anul 1830 s-a constituit, in cadrul regimentului grani­ceresc nasaudean „Fondul de mundire' pentru procurarea de uniforme militare din stofa mai fina, cizme cu tureac scurt si „ceacaua' pe cap, asemanatoare trupelor de linie austriece. Ali­mentarea fondului se facea din cote si contributii suportate in­direct de graniceri.

Portul civil sau de casa al taranului granicer, precum si al urmasilor pana in zilele noastre, a cunoscut o dezvoltare diferita fiind adaptat complet cu piese de imbracaminte mai variate si mai practice. Palaria de pasla a devenit mai ingusta la pana, iar dupa al doilea razboi mondial si-au facut loc palariile din co­mert, de forme si culori diferite. Locul sumanului lung a fost luat de chit, care este mai scurt, croit mai pe corp, iar de vreo cinci decenii a ajuns la moda „caputul' confectionat de croitor.

Cioarecii au ramas fara tivitura, iar opincile sunt in buna parte inlocuite cu bocanci, cizme, ghete si pantofi. Importante modifi­cari au suferit camasile ce se poarta peste cioareci sau pantaloni, lungi pana la coapse. Curelele late abia se mai gasesc, la moda devenind cele inguste cu doua catarame. Pieptarul infundat este purtat aproape numai de batrani, tineretul indragind pieptarul deschis in fata. Glugile si cojoacele de tip vechi sunt destul de rare. Barbatii care au devenit muncitori la fabricile de cheres­tea, la carierele de piatra, ceferisti sau cei care se ocupa cu paduraritul, in zilele de lucru, aproape ca au inlocuit portul popu­lar cu piese de imbracaminte cumparate din comert, acestea fi­ind mai practice si mai usor de procurat.

Acoperamantul capului il formeaza naframa, care se poarta indoita in diagonala cu coltul deasupra mai lung si legata sub barbie sau la ceafa. Pentru vara, naframile sunt mai subtiri, din tesatura de bumbac, delin, matase iar cele de iarna sunt mai groase, din lana, cu ciucuri, avand capetele infasurate in jurul gatului. Fata de numarul mic de variante din trecut, in ceea ce priveste materialul, tesatura, calitatea si culorile, in zilele noas­tre modelele sunt mai numeroase si cu maiestrie lucrate.

Pieptanatura parului si acoperamantul capului la barbati. In ultimul timp nu se mai intalnesc batrani cu plete. Putini sunt si cei cari poarta barba si mustati lungi. Batranii se tund cu ,,cica' iar barbatii  si tinerii cu „frizura',  avand cararea pe o
parte sau parul dat pe spate. Majoritatea celor fara mustati o formeaza cei mai tineri. Brici sau masina de barbierit se afla aproape in fiecare casa. Multi si-au procurat foarfeci si masini de tuns pentru uz familial. Meseria de frizer a devenit in aceste sate o ocupatie permanenta.

Clopul (palaria) de pasla neagra a suferit ajustari si com­pletari fata de modelul vechi. Partea dinauntru a fost captusita, iar marginea tivita. Palaria cu pana (borul) lata si usor indoita in sus este preferata de barbatii mai in varsta, iar cea cu pana in­gusta e dorita de tineret. Pacurarii, cand urca oile la munte, ung partea exterioara a palariei cu un preparat din rasina, ceara si seu, spre a o in­tari si a  o face impermeabila, avand legatori sub barbie ca sa nu fie luata de vant. Palariile moderne si-au gasit multi amatori, mai ales in randurile barbatilor care au imbratisat noi meserii sau lucreaza temporar in afara gospodariilor, la munci industriale. Vara se poarta palarii de paie.

 Clop cu gerdan “

Cusma este nelipsita pe timp racoros, mai ales iarna. Pastorii de pe pasunile alpine o tin la indemana si vara. Pieile de miel sunt alese de timpuriu, de preferinta negre, dar si albe si se dau la cojocari cu „semn' pentru prelucrare. Se procura si din targuri, de pe satra, ori din pravalie. In general se poarta cusme lunguiete, cu varful rotund, indoite usor intr-o parte, pe lat, sau rotunde cu varful tras inauntru.

 Imbracamintea din panza. Din aceasta categorie fac parte camasa si poalele femeiesti, camasa, izmenele si pantalonii barbatesti. Panza din care se confectiona varia, in functie de imprejurarile in care erau purtate. Cele de lucru se fac din panza de in si canepa sau amestecata cu fire de bumbac, iar pentru zilele de sarbatoare, din panza de bumbac, giolgi (giulgiu), sifon, cautat fiind si docul alb pentru pantalonii barba­testi.

Camasa femeiasca si poalele. Camasa intreaga, cu poalele prinse de piept, lunga pana la glezne, din patru-sase lati, incre­tita pe solduri, avand manecile fixate de guler si terminate cu ,,fodori', pastreaza structura si croiul traditional. Pentru a se incinge mai ajustat si pentru a avea posibilitatea de a schimba piesele, in ultimul timp, mai ales femeile tinere, au separat „pieptii' de poale. Spre a fi prinse de guler, „pieptii' si mane­cile se incretesc pe ata, in functie de grosimea gatului, peste care se fixeaza un guler ingust. Pieptul camasii are deschiderea in fata, pana la jumatatea bustului si se incheie la gat cu un nas­ture sau cu cetori. De ambele parti ale gurii camasii si para­lel cu ea, se fac doua-trei tivuri ce se termina cu o „punte'. Maneca ajunge pana la varful degetului mare, avand lungimea unui lat si jumatate de panza de casa, iar un sfert din lungime, in partea de jos, e ocupata de fodori in forma de evantai obtinuti prin incretira. La subtiori se pun „paje' pentru a se inlesni miscarile bratelor. impodobirea camasii femeiesti cu cusaturi se face la guler, pe maneca, deasupra cotului si pe fodori. Elementul decorativ consta din cusaturi pe fire (petea pe dos, cruciulite „pe scrisoare' s.a.), cusute cu farbe (fire colorate) si margele de diferite culori bine asortate. Fodorii se termina cu „cipca' (dantela). In ultima vre­me cusaturile se fac si de-a lungul manecilor precum si pe pieptii camasilor.

Poalele au latul din fata si din spate drept, iar cei laterali sunt croiti in cline. Cand sunt separate de piepti, dupa ce s-au in­cretit, se fixeaza cu un guler dupa talie si se leaga de mijloc cu ate impletite.

Un alt tip de camasa femeiasca, de data mai re­centa, este cel cu platea intre umeri si cu maneca larga, ce se poarta mai mult in zilele de lucru si pe timp calduros.

Camasa barbateasca, izmenele si pantalonii. Camasa batraneasca, lunga pana la genunchi, se compune din „stani', „cline', maneci largi si drepte cu „paje' la subtiori. Gu­lerul este simplu si lat de doua degete. Stanul se face dintr-o singura bucata, rascroit la indoitura de peste umeri pentru intro­ducerea gulerului. Partea de sus a stanului se dubleaza cat tin omoplatii si cosul pieptului, pentru a fi mai trainica. Gura ca­masii este in fata. Se ornamenteaza putin prin cusaturi in negru, rosu sau albastru, monocrom sau policrom, la guler si in partea de jos a manecii, de obicei numai la camasile de sarbatoare.

Un alt tip este camasa cu umar sau platea intre umeri. Are stanul din patru foi, incretite in partea de sus, unde se prind de platea. Gulerul e mai lat, dublu si indoit inafara, fiind prins in fata cu doi nasturi uneori colorati. Gura camasii, lunga pana la furca pieptului, se incheie, prin suprapunere, cu nasturi. La­teral, intre guler si punte, se fac trei-patru tivuri. Maneca este prinsa de marginea umarului unde se fac si cativa creti, apoi de latul din fata si cel din spate avand „paja la susuori'. Deschiza­tura gatului se obtine prin rascroirea platcii si a foilor din fata, din a caror alaturare rezulta si gura camasii terminata cu o pun­te.

Acest tip de camasa se poarta mai ales de catre barbatii ti­neri. Cea de sarbatoare se impodobeste destul de bogat. Gulerul poarta o cusatura principala. Acelasi model, insa mai ingust, se face si in partea de jos a manecilor ca si pe puntea camasii. Mo­tive similare mai apar la umeri, imprejurul platcii si chiar la poala camasilor feciorilor. Cusaturile se fac cu satin, margele si chiar cu matase predominand nuante de rosu, albastru si por­tocaliu cu negru, ce redau motive caracteristice zonei.

Izmenele au un croi simplu, fiecare „crac' rezultand dintr-un lat de panza, care se impreuna cu fundul izmenelor dupa ce s-au ajustat pe picior. O tesatura din panza de in sau canepa amestecata eu bumbac rasucit, sau numai din bumbac, tesuta in patru ite denumita „nadragoi', se intrebuinteaza la confectiona­rea izmenelor si a pantalonilor facuti de croitori satesti. Mult ca­utat este si docul din comert.

Piese din tesaturi mixte. Peste poale (de la brau in jos), se poarta in fata „surtul' iar la spate „panzatura', denumirea ambelor piese la un loc fiind panzaturi. Tesutul si alesul panzaturilor se face de catre femei mai indemanatice, cu deosebire cand e vorba de piesele ce se poarta in sarbatori. De obicei, pentru tesut, se intovarasesc doua-trei vecine. Panzaturile de purtat in zilele de lucru au urzeala din fire de in sau canepa, uneori amestecate cu bumbac, iar batatura din par de lana turcana. Surtul, ceva mai lat, se tese in culori inchise, adesea in negru, cu „varste' ce incadreaza alesatura fixata in partea de jos, terminandu-se cu o „cipca' ingusta. Panzatura, putin mai ingusta, este lucrata varstat (cu dungi) in culori deschise, asor­tate, pentru femeile tinere si mai inchise pentru cele in etate, terminandu-se si aceasta cu o cipca. Panzaturile de sarbatori sunt lucrate cu multa grija. Urzeala se face din bumbac rasucit, iar batatura cu fire din scule de par aspru procurat din comert. Cand se gaseste este utilizat si „parul moale' care da o piesa mai de calitate. Surtul are o alesatura principala incadrata de alte doua alesaturi mai inguste. Uneori, fondul, de culoare inchisa, este varstat cu nuante asortate. Dungile panzaturii sunt mai inguste si de culori vii, in care predomina rosul cu nuantele sale, portoca­liul, violetul pal si alte combinatii. Alesaturile sunt destul de bogate si chiar mai multe la aceeasi piesa. Nu lipsesc ciucurii de matase, ceva mai scurti decat la surt. Culorile vii sunt specifice tineretului.

La femeile mai in varsta, panzaturile aproape ca se impreu­na la solduri. Prezinta culori mai inchise si au, de obicei, o sin­gura alesatura. Mamele transmit fiicelor panzaturile lor de sar­batoare din tinerete.

Imbracamintea din panura. Asezarea comunelor de pe Somes si Ilva intr-o zona cu sezon rece timpuriu si multe zile de vara racoroase, facea ca imbracamintea de panura sa fi fost adesea intrebuintata.

Panura se tese in patru ite, avand urzeala din lana, toarsa in fire mai subtiri si rasucite, iar batatura din ,,canura' (lana amestecata cu mi L), toarsa mai gros si deslanat. Tesatura, din lana alba sau neagra naturala, se prelucreaza la piua devenind panura, din care apoi se confectioneaza piesele de imbracaminte.

Sumanele. Chitul, fiind mai practic, a inlocuit „sumanul graniceresc'. Are acelasi croi atat pentru barbati cat si pentru femei. Gulerul, lat cam de trei degete, este simplu, si se incheie numai in partea de sus cu un nasture, ,,calus' sau „cetori'. Cro­irea se face dintr-un singur lat de panura indoit in doua peste umeri, unde se face rascroiala si se prinde gulerul. Latul din spate ramane intreg, iar cel din fata se despica in doua pana jos, adaugandu-se cate un clin mai lat spre poale. Maneca este sim­pla si se prinde de stani cu paja la subsuoara. In lungime, chitul ajunge pana la genunchi. Se confectioneaza din panura neagra, necaptusit si fara ornamente, inainte de primul razboi mondial se purtau si chituri din panura alba sau sura de catre cei mai saraci. Latul din spate are in partea de jos, la mijloc, o despicatura de vreo 8 cm.

 Maierence cu caput si opinci

De vreo cinci decenii a fost introdus caputul confectionat din panura neagra, lung de trei sferturi si croit dupa corp de croitori satesti. Unele piese au gulerul rotund, din blana de miel la barbati si cu „prima', plus sau catifea la femei. Altele au gu­lerul in forma de sal cu aceleasi adausuri sau decoruri. Caputul se incheie in fala cu nasturi pe doua randuri, iar la spate are o gaica. Buzunarele, oblice, asezate in fata, sau drepte, fixate la­teral, sunt la nivelul taliei. Mai nou aceste piese se captusesc iar femeile aplica prima in partea de jos a manecilor, pe marginea clinilor din fata si chiar imprejurul poalei. La copii, ciuturile si caputurile au aceeasi croiala.

Din panura se mai faceau in trecut asa zisele „recale', ase­manatoare cu ciuturile a caror lungime depasea cu putin braul, purtate la lucru in zilele mai racoroase, fiind mai comode. Sunt pe cale de disparitie, inlocuirea lor facandu-se cu paltoane din comert si flanele tricotate in gospodarie.

Cioarecii. Pentru confectionarea lor se intrebuinteaza panura alba, indeosebi pentru cei de sarbatori, precum si panura neagra pentru cei purtati in zile de lucru. Barbatii tineri au ci­oareci stramti, trasi pe picior, la unii putin incretiti sub ge­nunchi. Cei purtati de batrani sunt relativ mai largi. Fiecare cioarec se croieste dintr-un lat de panura, pe lungimea dintre brau si glezna, ajustandu-se pe picior.

Mai nou se poarta cioareci de tipul pantalonilor fus combi­nati cu bufanti, avand buzunare, confectionarea facandu-se de croitor. Cioarecii femeiesti sunt pana la genunchi, din panura al­ba si incretiti pe fluiere deasupra atelor si obielelor. In zilele noastre sunt inlocuiti cu ciorapi de lana.

Piese de protectie. Gluga a fost folosita in trecut ca haina de protectie pe timp nefavorabil, mai ales in sezonul rece, de catre pastori si in calatorie mai ales de cei ce mergeau calare, imbracata peste celelalte haine. Era de forma unei pelerine, larga si lunga pana la glezne, confectionata dintr-o panura mai subtire dar tesuta des, precum si din panza groasa in patru ite. Astfel de piese sunt greu de gasit in zona.         

Imbracamintea impletita din lana. De vreo cinci decenii se poarta flanele (sfetare) impletite din fire de lana. Astazi este o haina obisnuita atat la barbati cat si la femei. Se imbraca in locul pieptarelor, dar si impreuna cu acestea, dupa anotimp, de obicei flanela sub pieptar. Sfetarele se confectioneaza de aproape toate femeile din aceste sate, care se intrec in mode­le de impletituri.

Salul este nelipsit de la gatul barbatilor in timpul raco­ros. Se impleteste cu ,,indreaua', cu carligul si, mai nou, cu doua ace, din fire albe sau colorate din lana, precum si din par aspru sau din lana buclata procurata din comert,

,,Manecarile' au fost in trecut la moda, purtate atat in zile de lucru cat si la sarbatori, mai cu seama de barbati. Se imple­tesc cu indemanare manusi de!variate forme si modele, mai ales cele destinate a fi purtate in sarbatori, prilej de intrecere intre fete. Ciorapii de lana erau obisnuiti, indeosebi la tineri, fiind confectionati in fiecare gospodarie.

Imbracamintea din blana. Oieritul a oferit sursa principala de materii prime pentru imbracamintea de iarna a somesenilor si ilvenilor. plaiuri. Pieile lucrate de cojocarii satesti erau transformate de acestia in pieptare de tot felul si cojoa­ce, mestesug vechi pe aceste  

Dupa felul croiului, pieptarele sunt ,,infundate' sau „deschi­se'. Cele care se poarta in zile de lucru sunt mai putin impodobite sau chiar de loc. Piep­tarele de sarbatoare, de obicei infundate la femei si deschise la barbati se prezinta cu o mare bogatie decorativa ce se obtine prin tivituri si impletituri de mesina colorata si cusaturi cu mo­tive ornamentale florale.

             

          Pieptar cu canaci                                 …cu model barsanesc

In trecut pieptarele se impodobeau cu canaci si cusaturi in maro, negru sau rosu. Pe la inceputul acestui secol si-au facut loc pieptarele deschise “birsanesti', raspandite de pastorii din Marginimea Sibiului, iar in ultima vreme se observa tot mai des bundite moldovenesti, indeosebi la barbati. La femei s-au intro­dus cam in aceeasi vreme pieptarele infundate de culoare maro, bogat ornamentate si mai scurte, cu marginile in catifea sau pri­ma.

                               

                Port barbatesc din Lesu                                      Cojoc

Cojoacele au avut la primul razboi mondial o lar­ga utilizare ca piese de imbracat pe deasupra in zilele frigu­roase. Cele folosite de pastori si drumeti erau mai lungi, cu blana la guler si cu multe „cetori si calusi' pentru imbumbare.

Canacii de la cojoacele de sarbatoare au disparut cam in acelasi timp cu cei de la pieptare, noile decoratiuni constand din cusa­turi in care predomina motivele ornamentale cu o tematica flo­rala. Aceste cojoace sunt mai scurte, pana sub genunchi, cu bu­zunare laterale unele avand chiar blani la gulere, de miel, vulpe si chiar jder.

Incaltamintea. In zilele noastre piesele de incaltaminte de alta data au fost inlocuite de incaltaminte procurata din comert. In trecut piesele de baza erau opincile, ciobotele, bocancii, ghetele si coltunii. Aproape fiecare locuitor foloseste in cursul anului doua-trei feluri de in­caltaminte, corespunzatoare sezonului si ocaziei, la munca sau in sarbatori.

Incaltaminte de piele. Opincile se confectioneaza din pie­le de porc pentru copii si femei si de vita pentru barbati. Nu lipseau mai tarziu nici opincile din camere si anvelope de cauciuc. Se poarta mai mult de tarani la muncile agricole, de pastorii de vite, vara pe munti si de cei aflati la gospodariile sezoniere din zona fanatelor. Batranii le gasesc mai comode mai ales in sezonul friguros.

Ciobotele cu tureac scurt folosite de graniceri au fost inlo­cuite cu cizme negre din piele de „cordovan' inalte pana la ge­nunchi si cu tureacul tare; apoi de ciobotele negre zise ,,mol­dovenesti' care au trecere si in zilele noastre. Se incalta, de obicei, in zilele de sarbatoare, la festivitati familiale ori in timpul calatoriilor si pe timp de ploaie.

Acum un secol, femeile au inceput sa poarte, in sarbatori, ciobote rosii care au fost inlocuite cu cele negre de box, care in prezent isi pierd intiietatea in favorul ghetelor, pantofilor si san­dalelor, purtate in functie de anotimp. In afara de bocanci si ghete, denumite local ,,papuci', bar­batii tineri poarta pantofi si sandale procurate din comert.

Incaltamintea din panza, lana si panura. Opincile se incalta cu obiele de panura, mai ales iarna, legate cu ate negre la femei si curele la barbati. In bocanci si ciobote se utilizeaza tot mai mult ciorapi. Generatia tanara abia mai cunoaste coltunii de panura, odinioara mult intrebuintati. Putini ii mai stiu confec­tiona si se poarta doar de unii mosnegi.

Podoabe si anexe. Portul popular este completat in zile de sarbatoare si la festivitati familiale cu piese de podoaba care intregesc imbra­camintea sau subliniaza caracterul manifestarii. Ele fac parte din .traditia si specificul local.

Podoabe de margele, salbe si cercei. Sirurile de margele purtate la gat sunt obisnuite la fete si neveste mai tinere insa cel mult doua-trei sireaguri. Se procura din comert si sunt prefera­te cele de piatra, in culori care sa nu fie tipatoare, mai deschi­se la femeile tinere si mai inchise la cele in varsta.

Banii de la gat formeaza salbe de monede vechi de argint, prevazute cu torti mici pentru a putea fi insira­te la anumite intervale si atarnate succesiv. Cand salbele sunt mai numeroase, dupa gat se aseaza o pernita de protectie. Se purtau in zile de sarbatori mai insemnate si la nunti. Ne­lipsiti sunt cerceii de argint si chiar de aur inca din copilarie.

Dupa impletirea parului, mieresele isi pun pe cap strut (cununita) din flori artificiale procurat de la targ, ce se fixeaza cu bumbusti, iar deasupra urechilor spre fata se atarna „spilcile'. Drustile, in numar de patru sau sase, care insotesc mireasa, poar­ta pe cap o cununita similara, ale carei capete sunt lasate neim­preunate.

Feciorii infasoara capatana palariei, peste petea, cu „gerdane' de margele sau cu panglica tricolora.. In zilele de sarba­toare si mai cu seama la nunti isi pun in partea dreapta strut de visdoage sau muscata, buchete de flori primite, de obicei, de la dragutele lor. In localitatile de pe Valea Somesului apare un element caracteristic de decor si anume paunul la barbati si paunita la femei. Sangeorz-Bai, Mocod si Salva erau singurele localitati din tara in care se purta „paun cu ochi” la palarie.       

Port popular din zona Sangeorz-Bai cu paun si paunite

In Maieru era specifica palaria cu calota larga dar cu “paunita“, o singura pana de paun peste palarie.

Piese de piele si de metal. Cureaua este purtata aproape de toti barbatii din cele doua comune. Cea cu patru catarame, la­ta de 20—25 cm. abia se mai observa la unii batrani. Astazi este preferata cureaua ingusta cu doua-trei catarame. Se ornamentea­za cu motive stantate si cusaturi de fasii colorate. Meseriasii bistriteni inca de la inceputul acestui secol nu mai sunt singurii pro­ducatori de curele, mestesugul fiind insusit si de cei din Nasaud.

La curea se tineau in trecut banii si actele, precum si bri­ceagul legat cu „reteze' infasurate pe la spate. Nu lipseau unel­tele pentru producerea focului: amnarul, cremenea si iasca, „sulhacul' pentru gaurit si de scobit in pipa. Pe suprafata ex­pusa privirii, tinerii impodobesc curelele cu bumbi lucitori, pla­cute si diferite reteze.

Alte accesorii. Naframuta (batista) confectionata din panza de casa si impodobita cu motive cusute, femeile o poarta la brau ori in san, iar barbatii dupa curea sau in buzunarul de piep­tar. Naframutele,  pregatite cu semnificatie de catre fete, fac obiectul unor rapiri din partea celor dragi, drept amintire.

Sunt nelipsite din portul ilvenilor si somesenilor traistile cu dungi colorate specifice locului, folosite pentru merinde sau cumparaturi. Barba­tii le poarta peste umar, iar femeile mai mult in mana, legate la gura.

Consideratii estetice. Portul popular de pe Ilva si Somes prezinta nume­roase note estetice reliefate prin suplete si ornamentatii artisti­ce, cu nuante si croiuri deosebite fata de localitatile vecine cu care alcatuiesc aceeasi zona etnografica (Tara Nasaudului). Unul dintre semnele distinctive, mai ales ale ilvenilor, sunt cusma sau palaria, dupa felul cum sunt purtate pe cap, iar la femei naframa. Palaria are trasaturi comune pe toata Valea Ilvei, fiind ase­manatoare celei de pe Valea Somesului si a Bargaului si chiar cu a taranilor sasi. La fel pieptarele vechi de sarbatoare, deco­rate cu ciucuri, aveau cam aceiasi arie zonala. Chitul sau su­manul este comun, cu mici nuante de croi, in toate satele Vaii Ilvei, numai ca Iesenii si iluanii mici il tivesc pe margine cu petea neagra si este ceva mai larg. In ultima vreme au patruns in Ilva Mare panzaturile bargaonesti de sarbatori, iar la camasile femeiesti influente din partea Sibiului (barsanesti) . Intr-o vreme, curelele late ale barbatilor ca si ciobotele fe­meiesti erau procurate de la mesterii bistriteni, similare cu cele confectionate pentru taranii sasi. De asemenea pieptarele si co­joacele purtate in sarbatori sunt asemanatoare.

Linia croiului la piesele de imbracaminte este determinata de conformatia corpului, de tendinta ca hainele sa nu fie mai lungi sau mai largi decat este necesar in mod practic, ci „nu­mai cat sa-i sada omului bine'. Culoarea motivelor ornamenta­le si a cusaturilor este exprimata prin nuante de rosu, portoca­liu si albastru la tineret, carora li se adauga din ce in ce mai mult negru la cei varstnici in locul culorilor vii. Aceasta croma­tica pune in relief vitalitatea, caracterul deschis si generos al tinerilor, ca si seriozitatea si cumpatarea celor albiti de vreme.

Legaturile permanente dintre romanii de pe cele doua ver­sante ale Carpatilor Orientali, n-au putut fi intrerupte de gra­nitele statelor vremelnice si nici de masurile de paza luate. Din comunele somesene si ilvene au plecat in „ bejenie” numeroase familii care s-au stabilit  in satele bucoviene si moldovene invecinate. „Mergem la ai nostrii' sau „venim de la ai nostrii' erau raspunsurile frecvente ale calatori­lor  care treceau aproape zilnic peste granita, pe plaiuri, poteci sau carari directe, dar mai ales tainuite. Este vorba de membrii acelorasi familii asezate de o parte si de alta a cumpe­nei apelor, peste deal sau peste munte, cale de cel mult o zi pe jos. Numeroase sunt familiile care raspund la acelasi nume. De aici au rezultat numeroasele legaturi, obiceiuri comune si influente reciproce de ordin economic, cultural si etnografic intre populatia din Transilvania si Moldova. Astfel, retinem si faptul ca multe ilvence mai poarta in zilele de lucru din anotimpul rece, fote, confectionate de ele, camasi cu altite etc., dupa mo­delul moldovenesc. Tot astfel, cioarecii si izmenele barbatilor prezinta asemanari cu aceleasi piese similare din Bucovina si Moldova, adica sunt croite stramt, dupa picior si cusute pe partea interioara. Multe naframi si caciuli, ciobote si chiar chimire, ca si alte piese de port popular si de imbracaminte, s-au procu­rat si se procura inca din Bucovina. Portul popular a suferit si influente de la populatia din localitatile de pe Valea Bargaului si chiar de la sasii districtului Bistritei

Pe langa fondul comun, portul popular din comunele luate in studiu prezinta si unele particularitati. Astfel, camasile ilvencelor au fodorii mai scurti, cu motive in culori specifice, iar camasile barbatilor au poala nu prea mult iesita de sub curea. Naframile se deosebesc dupa culoare si motive ornamentale, dupa modul de a le purta. Chiar si croiul opincilor si felul de a se incalta prezinta note particulare.

                    .

Costum batranesc din Sangeorz-Bai si Maieru

Specifice sunt si sumanele, camasile, iz­menele si cioarecii la barbati, panzaturile si camasile femeilor. Deosebite sunt si pieptarele, opincile si felul cum le incalta, trais­ta pe care o poarta legata la gura sau pe umar. Toate prezinta o anumita nuanta locala. De altfel, aproape fiecare sat din zona pune in evidenta deosebiri marunte la im­bracaminte, nuante dupa care somesenii se recunosc din care lo­calitate sunt. Acestora li se adauga fizionomia si ti­nuta, graiul domol si ospitalitatea ce-i caracterizeaza pe locuitorii acestor localitati.

In zilele noastre apar modificari semnificative in ceea ce priveste portul din zona. In primul rand materialele din care sunt confectionate hainele nu mai au nimic de-a face cu productia casnica. Nimeni din zona nu se mai straduieste sa tese panza acasa. Panza obtinuta printr-un proces mult prea laborios a fost substituita de materialele aflate la indemana oricui, in magazine. In ceea ce priveste modelele si cromatica se evidentiaza o influenta crescanda a stilului maramuresan si sibian mai ales la costumul fetelor. Cusaturile manuale au fost, de asemenea, inlocuite cu broderii bogate, intr-o cromatica diversa. Moderne, elegante, noile costume nu vor atinge insa imensa incarcatura de talent nativ si maiestrie de care au dat dovada priceputele femei de alta data din aceasta zona.  Aceate comori uitate prin cine stie ce prafuite lazi de zestre asteapta ca cineva de buna credinta sa le caute, sa le gaseasca si sa le puna la locul pe care-l merita.

2. Dansul popular

Locuitorii bazinului superior al Somesului Mare si-au exprimat intotdeauna bucuria de viata, prin cantec si joc. Asa cum rezulta din lucrarile de specialitate, in vechime si pana in 1940, se jucau dansuri ce se asemanau atat ca ritm cat si melodia in intreaga zona. Cu ani in urma, hora se desfasura in pavilionul din centrul satului, care parea o gradina de flori, frumusetea costumelor, camasilor si a panzaturilor constituind o adevarata expozitie de arta.

Cu ani in urma, hora se desfasura in pavilionul din centrul satului, care parea devenea o feerie de culori si armonie prin frumusetea costumelor, camasilor si a panzaturilor, constituindu-se intr-o adevarata expozitie de arta. Hora era organizata de unul din feciorii isteti, care angajau ceterasi si aveau grija de buna desfasurare a jocului. Alaturi de tineri, la hora satului participau, ca spectatori, si cei varstnici, pentru a-si admira odraslele, pentru a observa legaturile de prietenie, care vor duce la inchegarea unor noi familii, la extinderea neamului. Astazi jocul duminical se desfasoara in Caminul cultural si nu se tine cu regularitate; mai mult se organizeaza cu prilejul marilor sarbatori de peste an, in restul duminicilor tineretul participa la discoteci.

            Jocul se desfasoara intr-o atmosfera sarbatoreasca. Cand intra prima data o fata in joc, toate privirile flacailor sunt indreptate inspre aceasta. Fata vine la joc insotita de prietene sau vecine mai mari, care au menirea de a o initia pe tanara fata, ce trece, de fapt, intr-o alta stare: din randul copilelor, in randul fetelor de joc. Daca in vremuri mai indepartate fetele intrau in joc pe la 14-15 ani, astazi intra la o varsta mai mica - 11-12 ani. De cele mai multe ori jocul este insotit de strigaturi. Jocul se caracterizeaza prin diversitate si ritmicitate: incepe, de obicei, cu „de-a mana' cel mai elegant si mai gratios dintre dansurile din zona. Intra in joc feciorii mai in varsta, mai initiati, indrazneti si talentati in ale jocului. Tinerelor fete feciorii le striga: „Roata, roata, rotilita / Draga badii, copilita , / Asta-vara sugeai tata / S-amu dai badii gurita; / Asta-vara-mblai la scoala / Cu cartile susuoara / S-amu stai la badea-n poala.'

 Folosirea diminutivelor si a apelativului 'bade' exprima varsta frageda la care fetele intra-n joc, gingasia si delicatetea tinerelor fete. Se spune ca la inceput, acest dans il jucau numai cei instariti din sat, nu intra in dans fiecine. Acest dans are un farmec aparte poate si prin simplitatea lui si a miscarilor elegante, gratioase. Prin frumusetea lui poate fi asemanat cu elegantul dans de societate, valsul vienez. Cand joaca invartita, feciorul striga in ritmul melodiei strigaturi in care este exteriorizata dragostea acestuia pentru fata iubita: „Foaie verde si una / Dragu-mi-i mie-a juca / Cu mandruta tinerea, / Ca sa-nvartie p'inga mine, / Ganesti ca-i vita-de vie.' sau:„Fa-ma, doamne, ce mi-i face  / Ori veriga, ori inel / La mandruta-n degetal.'

In pauzele de joc, tinerii stau de vorba, fetele mai merg la mamele lor, care asista de pe margine, privindu-si odraslele si urmarind cu priviri atente cu cine intra in vorba si „pretuind' feciorii care le-ar place sa le devina gineri. Hora satului inlesneste astfel stabilirea legaturilor dintre baieti si fete, contribuind la inrudirea intre neamuri diferite, neamul fiind considerat nucleul de baza al comunitatii folclorice satesti.

Frumusetea feminina, gratia si delicatetea fiintei iubite nu lipsesc din strigaturile feciorilor. Portretul iubitei este conturat in linii precise in textul strigaturii: „Mandrulita cu naframa / Mandra, esti mandru te ceama. / Nu stiu ce maica-ai avut, /Ca frumoasa te-o facut. /  Te-o leganat cu picioru, / De ti-i fata ca bujorul. / Te-o tanu tpe bratasoare,/ De ti-i fata ca o floare.'

In alte strigaturi sunt satirizate fetele mandre, dar lenese: „Lelea care-i jucausa,  / Da gunoiu dupa usa /  Pune matura pe el, / Sa sa vada putantel. / De-ai sti tesa si urzi /Cum ma stii la joc suci / Panzatura n-ar fi rupta, / Nici camesa descusuta.' sau: „Vai saraca, lelea me, / Numa-o data-am fost la ie, / N-am avut une sade. / Ca pe vatra-i zahait, / Tot o lingura s-un blid. / Si nici laita nu-i goala, / Tot o lingura s-o oala.'

Sarba se joaca atat de catre fete cat si de catre baieti. Feciorii si fetele se prind in perechi, cuprinsi cu o mana dupa cap, iar cu cealalta tinandu-se unul de altul pe la spate. Melodia dupa care se joaca este de provenienta moldoveneasca, pare-se, iar fiecare figura care urmeaza este ordonata prin strigaturi: „Foaie verde toporas / Hai la sarba ficiorasi! / Care stiti, care puteti, / Care nu mai ramaneti. / Sunt feciori din multe sate / Nu stiu toti la sarba bate / Cu dreptu si cu stangu / Sa rasune pamantu. / Cu dreapta si cu stanga / Sa rasune podeaua. / Foaie verde de trifoi / Sa-ntoarcem sarba-napoi! Foaie verde bob de linte / Sa-ntoarcem sarba-nainte! / Foie verde si una / Cei de-a dreapta, la stanga! / C-asa se joaca sarba.      

Sunt si dansuri care au fost preluate din alte zone folclorice, unele dintre ele se mai pastraeaza si in zilele noastre, altele din pacate mai traiesc doar in amintirile celor mai in varsta. Dintre aceste dansuri, care au inceput treptat sa dispara, amintim:

Corabeanca dans practicat numai de barbati. Dansul consta dintr-un cerc in care barbatii se prindeau de mana si avea un vataf, care ordona toate miscarile intregii echipe prin comenzi verbale: Chiparus degetu-n sus / Chiparus caciula-n dreapta! Chiparus…

Archeneaua ce era tot un dans cu puternice influente bucovinesti, jucat de asemenea numai de  barbati. Ei se prindeau de mana, formand un sir care executa miscari in ritmul unei hore moldovenesti, intr-un tempo mai accelerat. Cel din fata (vataful) tinea in mana o nuia cu care trebuia sa loveasca pe ultimul dansator. Acesta trebuia sa fie un flacau istet si ager, sa se miste pe sub ceilalti, sa mearga in alta directie decat vataful, sa faca orice exhibitii ca sa nu poata fi lovit cu nuiaua de catre vataf. In momentul in care era atins trebuiasa faca schimb cu vataful.

       Moldoveanca, un dans mixt, in care dansatorii se adunau, in cerc, cu pasi rapizi, ca in batuta modoveanca. Aceste trei dansuri nu se mai joaca astazi ele fiind cunoscute doar de cei mai vastnici oameni din sat.

 Calusarii este cum se stie un dans barbatesc Acest dans se aseamana foarte mult cu Calusarii din Campia Transilvaniei in ce priveste desfasurarea si coregrafia lui. In aceasta zona, calusarii s-au jucat prima data in jurul anilor 1910, cand flacaii din satul Lesu au fost invatati de un roman venit de prin partile Sibiului.

Hora duminicala care este cel mai placut prilej pentru intalnirea tinerilor. Aici se incheaga prieteniile, se fac in soapta marturisirile de dragoste. Rgretabil este faptul ca acum nu se mai organizeaza cu regularitate.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2292
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved