Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Performantele unor barbati - alpinism

Turism

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
OFERTA DE SERVICII TURISTICE: TIPOLOGIE SI MODALITATI DE EXPRIMARE
Sistemele centrale de rezervari - Sistemul de rezervare computerizat
Definirea conceptelor de turism si turist
Hotel “PRESIDENT” 4* - BAILE FELIX
SIBIUL VECHI
Hotel “PETROLUL” 2* - EFORIE NORD
CALITATEA SERVICIILOR IN TURISMUL INTERN - Raport de politica publica -
BALNEO 2011
Hotel “MAESTRO” 3* - VATRA DORNEI
Hotel “COVASNA” 2* - COVASNA

TERMENI importanti pentru acest document

: : : romania zarnesti Gheorghe Comsa fost alpinist la Dinamo : :

Performantele unor barbati - alpinism

CARL LEHMANN. Una dintre figurile deosebite ale alpinismului brasovean este Carl Lehmann. El s-a nascut la Bran in 1894, fiind nepotul lui Karl Lehmann, padurar, fost ghid al S.K.V. pentru ascensiunile in Bucegi cu plecarea din Bran. A mers pe munte inca de copil, de pe la 1900 si cunoaste perfect muntii Bucegi, Piatra Craiului si Muntii Fagarasului. Ascensiunile sale, cele mai deosebite de care isi aminteste, sint urmatoarele: 4 august 1912 — Piatra Craiului Mica; 18—19 august 1913 — Bucsoiul—Omul;—Tiganesti; 31 decembrie 1921 — 1 ianuarie 1922 — Sinaia—Virful cu Dor—Pestera Ialomitei, drum de noapte (Carl Lehmann, H. Gebauer, F. Tontsch si Goldschmit); 25—27 decembrie 1924 — Risnov—Malaesti—Virful Omul—Sinaia (Carl Lehmann si Zach); in hornurile Malaesti au trebuit sa sape un tunel in corniste; 20 februarie 1927 — Piatra Craiului Mare (Carl Lehmann si Erwin Csallner); 27 februarie 1935 — Bucsoiul (Carl Lehmann si Erwin Csallner); 6 ianuarie 1936 — Creasta Pietrii Craiului (Carl Lehmann si Ion Udriste—Olt); la 12 ianuarie a repetat tura (Carl Lehmann si Otto Wilck); 20 martie 1938 — Virful Ciucasului (Carl Lehmann, Niculae Macavei, Niculae Biris, Szabo Lajos, Otto Wilck si S. Kohn); martie 1942, Paltina.

Carl Lehmann a incercat cu Otto Wilck sa parcurga creasta masivului Fagarasului, plecind de la Simbata, dar ajunsi pe Catavei i-a blocat o ninsoare continua si dupa trei nopti petrecute in cort au renuntat la ascensiune.

In perioada 8—13 martie 1937, Carl Lehmann a facut o scoala de schi, la Simbata, in Muntii Fagarasului, ca instructor. Din 1936 a fost angajat de O.N.T. Brasov, ca ghid. In aceasta calitate a condus pe munti mai ales turisti straini. In afara de ocupatia de ghid, Carl Lehmann a lucrat la realizari de drumuri montane (a construit, intre altele, drumul de legatura intre Prepeleag si noua cabana Malaesti), la constructia cabanelor Grind, Bunloc, Malaesti, Curmatura, Poiana Teslei, Pasul Predelus, Valea Rece, a refugiilor Grind, Pestera de gheata, 7 Noiembrie si la Scari — in Piatra Mare. Frumusetile alpine i-au deschis lui Carl Lehmann gustul pentru arta fotografica, asa ca a imprimat pe pelicula mii de imagini cu peisaje din muntii cutreierati de el. Carl Lehmann cunoaste atit de bine muntii Bucegi, Piatra Mare, Cristianul Mare, Piatra Craiului, Muntii Fagarasului si Ciucasul, incit si azi, la 90 de ani, cind ii vorbesti de un colt, de o vale, o poteca, un piriu oarecare, imediat te completeaza cu o multime de amanunte. De aceea, el este consultat atunci cind este vorba de construirea vreunei cabane sau a unui drum si sfaturile sale intelepte sint ascultate. In afara de biblioteca, de fotografii si documentele pe care le poseda, Lehmann insusi apare ca o adevarata enciclopedie alpina. Referindu-se la calitatile lui de ghid, doctorul Alexandru Rudeanu l-a caracterizat astfel: „Pentru versantul nordic (al Muntilor Fagarasului, n.n.) trebuie sa vorbim in primul rind de Lehmann de la Oficiul de turism Brasov. Trebuie sa spunem numaidecit ca nu este vorba de o calauza obisnuita, ci de un excelent camarad de munte. Cunoaste regiunea foarte bine, stie nomenclatura exacta a locurilor si este un gentleman perfect' [1].

EMILIAN CRISTEA[2]. S-a nascut la 15 februarie 1915. La virsta de 20 de ani, adica in anul 1935, a participat la o excursie colectiva organizata de Clubul Alpin Roman, excursie condusa de Alexandru Beldie. Pina in preajma celui de-al doilea razboi mondial urca la munte insotit adesea de prietenul sau Nicolae Stefan si a facut parte din asociatiile A.D.M.I.R. si Hai la Drum. In anii razboiului, cum era mobilizat la Flotila de aviatie din Brasov, mergea in timpul liber cu prietenii in Piatra Craiului. Astfel a escaladat doua trasee in premiera, din acest masiv: 19 august 1942 — traseul Central din peretele Piscului Rece, grad IV A (Emilian Cristea, Mircea Gheorghiu); 10 iulie 1945 — Muchea Rosie, grad III B (Emilian Cristea, Mircea Sterescu). Tot in 1945 a incercat, fara succes, escaladarea a doua trasee din Bucegi: Trei Surplombe si Fisura Albastra, cu Toma Boerescu si Gheorghe Rosculet. In 1946 ca membru al Clubului Alpin Roman, a urcat alte doua trasee dificile: 20 iulie — traseul Trei Surplombe, grad V A, cu un punct de gradul VI (Niculae Baticu, Sorin Tulea, Gicu Nicolescu si Emilian Cristea) si la 4 august — traseul Fisura din Pintenul Vaii Albe, grad VA (Niculae Baticu si Emilian Cristea).

In 1948, dupa infiintarea asociatiei Turismul Popular, Emilian Cristea a indeplinit functia de secretar al filialei Bucuresti, pentru scurt timp, pentru ca, impreuna cu alti alpinisti, a trecut la clubul C.C.A. unde s-a creat o sectie de alpinism. De acum incolo va renunta la profesia de vulcanizator, dedicindu-se alpinismului, devenind antrenorul sectiei nou infiintate in cadrul C.C.A.

Dornic sa se remarce, Emilian Cristea a incercat, mai multi ani la rind, ascensiunea Fisurii Albastre din masivul Bucegi, pe care a reusit sa o pitoneze definitiv in 1953, in echipa cu Aurel Irimia si Constantin Radu.

In calitate de antrenor la C.C.A. tot timpul si l-a petrecut pe munte, avind astfel posibilitatea sa cutreiere intreg lantul carpatic. Fire intreprinzatoare, iscoditoare, a vazut si a pus in valoare noi zone de cataratura din muntii nostri. De-a lungul anilor, a realizat, in cap de coarda sau secund, o serie de trasee in premiera, atit vara cit si iarna, dintre care amintim: 26 iunie 1951 — Fisura din Santinela Vaii Verzi, grad IV B (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Constantin Radu); martie 1952parcurgerea crestei masivului Fagaras. De la Porcesti la Rudarita (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Constantin Radu) 1 iulie 1952 — traseul soldat Eftimie Croitoru, grad V B (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Constantin Radu); martie 1953 parcurgerea crestei Rodnei (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Margarit Blagescu); septembrie 1953 — a terminat de pitonat varianta Fisurii Albastre (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Constantin Radu); 28 iunie 1954 — Pietrele Doamnei, peretele de nord-vest al pietrei intiia, grad IV A (Emilian Cristea, Victor Maciuca); 20 februarie — 26 martie 1955— parcurgerea crestei Carpatilor Meridionali (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Emilian Cristea)[3]; iarna 1957 — traseul Santinela Vaii Cerbului (Aurel Irimia, Matei Schenn, Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); 1959 — Muchea din Santinela Blidului Uriasilor, grad IV B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia, Matei Schenn, Emilian Cristea); 16 iunie 1960 — traseul Turnuletul din peretele Padina Popii, grad IV A (Matei Schenn, Emilian Cristea); 17 iunie 1960 — traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei, grad IV A (Aurel Irimia, Emilian Cristea); 18 iunie — Umarul Padinii Popii din Turnul Mare al Dianei, grad VA (Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); 1963 — traseul Comorilor din Cheile Nerei, grad V A (Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); Fisura Artei, o varianta de iesire, numita Fisura Surducului Mare, grad V A (Petre Cristina, Emilian Cristea); 1971 — fata nordica din Turnul Mare al Dianei, grad V A (Nicolae Nagy, Emilian Cristea); 1972 — traseele Hornul Suspinelor, Surplomba cu Garoafe si Sindileriei, toate grad IV B (Nicolae Nagy, Emilian Cristea). In afara premierelor enumerate s-ar putea sa mai fie si altele.

Emilian Cristea a facut parte din Comisia Centrala de Alpinism in diferite perioade si din primul comitet al F.R.T.A. Ca antrenor al sectiilor de alpinism ale cluburilor C.C.A., C.O.B., A.S.A. — Brasov, a fost preocupat, in principal, sa cistige concursuri. Pentru activitatea lui, i s-a conferit titlul de maestru al sportului in 1955, de maestrii emeriti in 1969 cind clubul Steaua a implinit 20 de ani de activitate.

Emilian Cristea a desfasurat si o activitate publicistica, scriind articole prin reviste si ziare, iar in colaborare cu altii a elaborat lucrarile: Bucegii, turism-alpinism, Bucuresti, 1962 (Nicolae Dimitriu, Emilian Cristea); Piatra Craiului (Em. Cristea, E. Nedelcu), Bucuresti, 1971; Muntii Fagarasului (V. Balaceanu, M. Cicotti, E. Cristea), Bucuresti 1975, carte care a avut la baza lucrarea lui A. B. Szalay, Der Kamm des Fogarascher Gebirges. In 1965 a aparut Haghimasul si Lacul Rosu, de Emilian Cristea, carte cu mai multe erori.

Dupa pensionare, Emilian Cristea a desfasurat o activitate de popularizare a alpinismului, mai intii la Casa de Cultura „Friedrich Schiller', apoi la Universitatea Cultural-Stiintifica Bucuresti.

Din cele aratate mai sus reiese ca activitatea destul de bogata a lui Emilian Cristea in alpinism il situeaza pe o treapta fruntasa. Din pacate, el a avut un anumit rol, alaturi de alti factori, in plafonarea miscarii alpine romanesti din ultimele decenii, domeniu care a ramas mult in urma dezvoltarii altor discipline sportive ai caror reprezentanti au dus gloria tarii, in repetate rinduri, dincolo de hotarele ei.

La 12 noiembrie 1982, Emilian Cristea a incetat din viata, in urma unui accident de bicicleta, in apropiere de Curtea de Arges.

PAUN BUSUIOC. S-a nascut in comuna Reviga, judetul Ialomita, la 17 septembrie 1919. A sosit in Bucuresti in 1933, unde a lucrat ca tipograf la ziarele Adevarul si Dimineata. Dorind sa-si schimbe munca, s-a indreptat, doi ani mai tirziu, intr-un tren de marfa, spre Brasov. Prins fara bilet, controlorul s-a purtat frumos cu el si, ascultindu-i pasul, l-a trimis la un prieten, cioban in Piatra Mare, dindu-i si citeva ziare sa le duca acestuia. A stat la baci doua saptamini invatind muncile de la stina si cunoscind imprejurimile. La indemnul ciobanului, s-a intors in Bucuresti, dar sederea pe muntele Piatra Mare, ca si trimiterea lui in 1935 intr-o tabara de muncitori poligrafi in Muntii Apuseni, la Vidra de Sus, l-a legat de munte, incit, de acum incolo, a inceput sa mearga in fiecare duminica in Bucegi sau pe Clabucet. In 1955, sindicatul Uzinei Tractorul l-a trimis la o scoala de ghizi, alpinism si arbitrii, unde i-a avut conducatori pe Ion Vladareanu, Ion Drasoveanu, Alexandru Floricioiu si Norbert Hiemesch. Din 1961 a devenit instructor de alpinism si a lucrat in cadrul asociatiei Creatia— Brasov pina in 1978. Ca alpinist si catarator, Paun Busuioc a efectuat nenumarate escalade, realizind mai multe premiere, din care mentionam pe cele mai importante

Masivul Piatra Mare: 1961 — traseul Soimilor, grad IV A (Paun Busuioc, I. Domsescu si Ladislau Kacuks), traseul nord-estic din Scaune, grad IV A (Paun Busuioc si Gheorghe Papp); 1962 — traseul estic din Scaune, grad IV A (Paun Busuioc si Gheorghe Crisan), traseul Creatia, grad IV A (Paun Busuioc, Gheorghe Crisan si L Dragomir), Creasta Doinelor, grad IV A (Paun Busuioc, Gheorghe Crisan si A. Kope), traseul Santinela, grad IV A (Paun Busuioc, Z. Hilgers si C. Constantinescu); 1975 — traseul Tineretii, grad IV B (Paun Busuioc, Alexandru Sipeteanu si Blasiu Orban).

Masivul Postavarul — Pietrele lui Solomon: 1961 — traseul Central, grad IV A (Paun Busuioc si Simion Schmidt), traseul Alveolelor, grad IV A (Paun Busuioc si Gheorghe Papp), traseul Streasina Crestei, grad IV A si traseul Creasta cu tavan, grad IV A, ambele escaladate de aceeasi echipa.

Paun Busuioc are o mare dragoste pentru munte, pentru adevaratul alpinism. Timp de cincisprezece ani, cit puterile l-au ajutat, s-a dedicat cu pasiune indrumarii tinerilor din asociatia Creatia—Brasov, dintre care mentionam pe Eugen Bindu, Viorica Gheoarca, Gheorghe Crisan, I. Dragomir, fratii Kope, C. Constantinescu, Mircea Opris, Adrian Tanase si altii. Participind la alpiniade si campionate republicane de cataratura, iarna si vara, i s-au conferit mai multe diplome si medalii. A colaborat la Buletinul alpin (Brasov) si este autorul mai multor poezii cu subiect de munte.

ION COMAN. Nascut la 6 decembrie 1920 in orasul Braila, a locuit in Bucuresti in perioada 1927—1945, dupa aceea s-a stabilit definitiv in orasul Brasov, „mai aproape de munte'. La 16 ani a urcat pe muntele Postavarul. La 19 ani, avind ca „indrumator' Buletinul Clubului Alpin Roman, a facut primul rapel pe zidul casei, dupa o fotografie din buletin, apoi a suit, „folosind un capat de sfoara si doua cirlige', mergind singur, Tancul Uriasului din Valea Seaca a Caraimanului, Virful si Creasta Picatura, Coltul Galbenelelor, Hornul Ascuns si altele. Atunci s-a asigurat in primele pitoane. In 1939 a urmat scoala de tehnica moderna de cataratura la refugiul Costila, organizata de Clubul alpin roman. In 1940 a realizat primele premiere, iar de atunci incoace, inca vreo treizeci. Pe linga „leaganul cataraturii romanesti', abruptul Costilei, pe care-l cunoaste foarte bine, a mai indragit si alte zone: Valea Malaesti, peretii din Gutanul, Padina lui Calinet, Ciucasul. In paralel cu practicarea alpinismului, Ion Coman s-a ocupat de cercetarea unor pesteri, a facut vinatoare subacvatica, a schiat. A fost insotit pretutindeni de sotia lui, Anca, tovaras in traversarile de iarna, pe schiuri, a masivelor Iezer, Papusa— Piatra Craiuiui, Muntii Fagarasului, Muntii Rodnei etc. Tot impreuna s-au catarat in coarda la premiera Hornului Adinc, in Muchea Rosie. Ea l-a insotit in Turcia, urcind pe Erciyes (pina la 3 700 metri).

Tabelul cu o parte din premierele realizate de Ion Coman, tabel ce ar putea, eventual, constitui un model de intocmire, pe masive si grupe de munti, a unui nomenclator cu toate premierele, de vara si de iarna, de la inceput si pina in zilele noastre, este anexat la sfirsitul cartii.

Dincolo de multitudinea premierelor efectuate, Ion Coman s-a manifestat ca un mare si statornic propagandist al ideii si al practicii alpinismului. Inca din 1946, indata ce s-a stabilit la Brasov, a inceput propaganda prin conferinte, a organizat o scoala de alpinism la Cabana Ascunsa si una pe stincile din curtea liceului de muzica din Brasov, a condus numeroase ascensiuni colective, iar in 1968—1975 s-a ocupat de Cercul de turism al scolii generale nr. 15 din localitate. A fost membru in comitetul F.R.T.A. si al Comisiei de alpinism a judetului Brasov, arbitru si conducator al alpin iadelor de iarna in Retezat. A scris carti prin intermediul carora si-a exprimat dragostea pentru munte, invit incl, totodata, si pe cititori sa-i urmeze exemplu: Am indragit muntii — 1963; Alpinism, Odinioara si azi — 1969; Excursie pe acoperisul lumii — 1974; Spre inaltimile inzapezite ale Orientului — 1975; Aventura H '75—1977.

Aceasta ultima carte a fost retiparita in 1980 in limba maghiara, sub titlul Hindukus 75 expedicio. In afara acestor carti, el este autorul unui manual de alpinism, intitulat chiar: Mic manual de alpinism (1950).

Dintre ascensiunile peste hotare ale lui Ion Coman mentionam: in 1969, la 49 de ani, ca reprezentant al R.S.R. la o expeditie sovietica jubiliara in Pamir, cu Mircea Mihailescu — secretarul general al F.R.T.A. — a urcat Virful Lenin (7 134 metri); 1970 — a organizat prima expeditie brasoveana, cu scop alpin si cultural, strabatind un mare circuit in Turcia, unde a suit virful cel mai inalt din centrul Anatoliei (impreuna cu Valentin Garner), si anume Erciyes (3 910 metri) cu peretele sau de gheata; 1972 — a strabatut, cu doua masini Dacia 1100, un alt mare circuit in Turcia si Iran, a trecut peste Muntii Alborz, la Marea Caspica, peste Muntii Bathiariei la Golful Persic, a urcat (cu Anton Demeter) cel mai inalt virf din Iran, Demavand (5 671 metri); in 1975 a organizat alta expeditie brasoveana pina in nordul Afganistanului. Acolo a escaladat Kohe Bandaka (6 843 metri) (Ion Coman, Valentin Garner, Z. Kovacs si Anton Demeter). Dupa fiecare expeditie a tinut conferinte cu proiectii de diapozitive in diverse orase din tara. A mers pe munti si in Triglav, Pirin, Tatra si a efectuat trasee de cataratura ca: peretele nordic din Maliovita—Bulgaria, Zabikon si Bostrendi—Tatra ceha, Stanislavka Droga din Mnich—Tatra poloneza etc. Pentru meritele lui in propagarea alpinismului si pentru cele infaptuite i s-a acordat in februarie 1982 titlul de maestru al sportului la alpinism.

WALTER KARGEL. S-a nascut in Bucuresti la 27 iunie 1923. A fost pe munte prima oara cu tatal sau, membru al Turing-Clubului Romaniei, pe drumul Schiel platou—Virful cu Dor—Sinaia; tot in acel an a mers la Pestera Ialomitei, de acolo la Virful Omul, a coborit Valea Cerbului si a ajuns in Busteni. In 1935 a mers pe Muchea Lunga din Clabucetul Baiului. Valea Alba a suit-o in 1936, creasta Muntilor Fagarasului in 1938, Penteleul in 1940. La 17 ani avea, asadar, o destul de bogata experienta montana. In 1941 a coborit cu schiurile Valea Cerbului. In 1943 a condus un grup de studenti pe creasta Morarului. Tot in 1943 a suit singur pe Valea Seaca a Caraimanului si a schiat la lacul Bilea. Primul contact cu alpinistii l-a avut in 1949, cind a participat, in cadrul asociatiei Turismului popular, la o ascensiune pe Valea Malinului, ascensiune condusa de Simon Culica. Tot cu A.T.P. a urcat in 1949 vaile Galbenele, Costila, Tapului, Valea lui Zangur, Vilcelul Mortului si Hornul Ascuns. In 1950 Walter Kargel a urmat o scoala de tehnica alpina la refugiul Costila, sub indrumarea lui Mircea Gheorghiu. Cel dintii traseu escaladat cu ajutorul unei fringhii a avut loc in 1950 pe traseul Coman, din Umarul Galbenelelor, apoi Virful Picatura, Hornul Comanescu (Central) din Coltul Malinului, Hornul din Valea Costilei si Creasta Costila—Galbenele. Prima tura condusa in cap de coarda a fost Virful Picatura, in 1950, apoi Furcile in 1951. In traseul Trei Surplombe (1952), cap de coarda era Emil Fomino. Afara de acestea, Walter Kargel a mai escaladat urmatoarele trasee, unele chiar de mai multe ori: Lespezile, Fisura Suspendata, Eftimie Croitoru, Muchea Brinelor, Fisura Albastra, Fisura Mult Dorita, varianta Fisurii Albastre, Fisura Mare, Lespezile Lirei, Santinela de la Gitul Iadului etc. A traversat masivul Retezatului — solo — in 1955, iar in 1957 a facut ascensiuni pe muntii Rarau, Giumalau, Rodnei, Bistritei, Ceahlau si Godeanu (1977). A participat la alpiniada de vara si de iarna din 1958 si 1959. Din 1951, Walter Kargel a inceput sa efectueze citeva premiere: Piatra Craiului, 21 august 1951 — un traseu in Degetul lui Calinet (Emil Fomino si Walter Kargel); Bucegi, 15 noiembrie 1953 — Fisura Galbena, din Valea Seaca a Caraimanului grad IV A (Dan Lubenescu si Walter Kargel); 22—23 august 1954 — Fisura Verde din peretele Vaii Albe grad V B (Walter Kargel si Andrei Ghitescu, o singura intrare, cu bivuac in perete); 12 septembrie 1955, traseul Andrei Ghitescu, peretele sudic al Vaii Costila grad V B (Dan Lubenescu si Walter Kargel) si traversarea peretelui Vaii Costila (aceeasi echipa); 1956, premiera traversarii de iarna a peretelui Vaii Costila (aceeasi echipa); 16 iunie 1968, marele tavan din peretele Galbenelelor grad V A (Walter Kargel si Radu Slavoaca); Postavarul, 1976, traseul Aniversarii (Radu Slavoaca si Walter Kargel). Ascensiuni de iarna: 1955, Briul Mare al Costilei (Walter Kargel si Andrei Ghitescu) si Creasta Pietrii Craiului; 1976, creasta masivului Fagarasului.

Activitatea de peste hotare: 1964, in Alpi — profesor de alpinism la scoala „Prietenii naturii' de la Mooser-boden. (Hohe Tauern), condusa de Fritz Moravec, cuceritorul Virfului Gascherbrun II (8 035 metri); ca ascensiuni, aici, a realizat, in cap de coarda, peretele de gheata Barenkopf — nordwand (3 400 metri); 1967, in Tatra — traseul Jastrabia Veza, grad IV, si traseul Zlta Stena, grad VI; 1974, in Caucaz — Virful Elbrus (5 633 metri), Ceghet Kara Sasi, creasta de vest (3 770 metri) si Pik Sciurovski (4 259 metri).

Walter Kargel a fost membru al Siebenburgischer Karpaten Verein (S.K.V.) si este membru al Osterrei-chischer Alpen Klub (O.A.K.) din 1970. E autor de schite de trasee si harti in seria „Calauza turistului' pentru titluri ca Bucegi, 1958 (N. Mujicicov), Piatra Craiului, 1959 (A. Mitroi), Ciucasul, 1960 (Ionescu Cringuri), Delta Dunarii, 1960 (Eugen Panighiant). Autor de desene la indrumator de alpinism, 1959 (Mircea Bogdan), de schite si harti la Unde sa schiem, 1962 (Gh. Mitrea), de fotografii la ghidul Bucegii, 1962 (Emilian Cristea, Nicolae Dimitriu). Autor de articole, schite, caricaturi, comics[4] in: Komm mit 1970—1977, Almanahul turistic O.N.T. 1961—1974, Neuer Weg Kalender 1966, Roumania Today 1962, Sportul 1963—1970, Neuer Weg 1964—1974, Sport si Tehnica 1963—1971, Romania pitoreasca 1972—1974. Corespondent la revista Alpinismus, Munchen, 1964— 1981, la Osterreichische Alpenzeitung, Viena, 1966— 1983, la Wandern und Bergsteigen, Dresda, 1976—1983. A scris urmatoarele carti: Trasee alpine in Carpati, Bucuresti, 1976; Alpinism, Bucuresti, 1981; Bergwelt Ruma-niens (Muntii din Romania), R.F.G., 1972 si Alpine Anstiege der Karpaten (Trasee alpine in Carpati), Dresda, 1979. Walter Kargel este un pasionat al muntelui, al alpinismului si al cataraturii, atit vara cit si iarna, ca si al schiului.

EMIL FOMINO. A vazut lumina zilei in Bucuresti, la 8 iulie 1928. Puiu, cum ii spun prietenii, a inceput sa mearga pe munte la virsta de zece ani, adica din 1938. Ca orice incepator, a umblat mai intii pe poteci, cunoscind astfel farmecul muntelui si simtind atractia lui. Mai tirziu a ajuns prin vaile masivului Bucegi, fie singur, fie cu Giovani Crosse, cu Pincu Weintraub sau cu altii. A mers si prin Piatra Craiuiui, prin Muntii Fagarasului, dar, mai ales, prin Retezat. In 1943—1944 a cunoscut pe tinerii din Grupul alpin universitar — G.A.U., sectie a Clubului alpin roman: Dima Cocireanu, Dan Fintescu, Petre Strat, Puiu Petriu si altii, cu care a urcat si alte trasee. Asa a devenit membru al C.A.R., dar a fost membru si al Turing—Clubului Romaniei si al Clubului carpatin roman. In 1949, odata cu infiintarea cluburilor sportive, Emil Fomino s-a inscris in sectia alpina a clubului Dinamo. Conducerea clubului i-a incredintat, in 1951, postul de instructor si sef al sectiei alpine, ca succesor al lui Mircea Bogdan, functie pastrata pina in 1953, cind sectia alpina a clubului Dinamo s-a mutat la Brasov. Din 1953 a devenit membru al sectiei alpine a clubului Vointa, unde a activat, ca antrenor, intre 1954—1955. In anii 1956—1957 a antrenat sectia de alpinism a Institutului de proiectari rafinarii Ploiesti si intre 1957—1958 sectia alpina a clubului Energia, al intreprinderii 6 Martie — Tohan, care apoi a primit denumirea de asociatia Torpedo. In tot acest timp, Emil Fomino a ramas membru al clubului Vointa. Emil Fomino nu revendica nici un traseu de gradul VI, cu toate ca traseul Fisura Rosie din peretele Vaii Albe (Bucegi) indeplineste, prin dificultate, conditiile acestui grad. El a parcurs in premiera, cap de coarda, trasee de gradul V B. A urcat pentru frumusetea muntelui si a cataratului, ajungind la o astfel de perfectiune incit era cunoscut ca un alpinist de „escalada libera', intre alte performante, a suit de unul singur, fara asigurare, traseul Furcile, din peretele Galbenelelor (Bucegi), iar iarna, tot singur, peretele de gheata dinspre poarta Bucurei, din Retezat. In cadrul cluburilor si asociatiilor unde a activat ca antrenor, a realizat urmatoarele premiere, in cap de coarda: Dinamo, 21 august 1951 — Degetul lui Calinet din Piatra Craiului, traseul nr. 2 (Emil Fomino si Walter Kargel, cu o singura intrare); 9 decembrie 1951 — premiera de iarna a traseului Furcile din peretele Galbenelelor (Emil Fomino si Gheorghe Atanasiu, o intrare); Vointa, 7 iunie 1952 — creasta din Cheile Postavarului (Emil Fomino, Mariela Piatkowsky si Josefina Petroff, o intrare); 15 mai 1952 — peretele sudic al Caraimanului (Emil Fomino si Andrei Ghitescu, o intrare); 5 iulie 1952 — traseul Surplombelor din peretele Vaii Tapului (Bucegi) grad V A (Emil Fomino si Andrei Ghitescu, o intrare); 3 mai 1953 — traseul Puiu Petriu din Piatra Altarului—Cheile Bicazului grad IV B (Emil Fomino, Josefina Petroff si Marcian Bleahu, o intrare); 23—24 iulie 1953 — traseul Policandrului—Bucegi grad V B (Emil Fomino, Andrei Ghitescu si Dorin Grigorescu, doua intrari); 1953 — fisura Directa din Cheile Tatarului—Bucegi grad IV A (Emil Fomino si altii, o intrare); 13 octombrie 1955 — Fisura Rosie, din peretele Vaii Albe grad V B (Emil Fomino si Ion Ionescu, din sase intrari; au mai colaborat la premiera Dorin Grigorescu si Andrei Ghitescu); Energia — 6 Martie, Tohan, 18—20 iulie 1957 — traseul Izvorului, din Padina inchisa in Piatra Craiului grad V B (Valentin Garner, Mircea Popescu si Emil Fomino, mai multe intrari); traseul Santinela Padinei inchise, Piatra Craiului grad IV A (Emil Fomino, Gabi Stoenescu si Chirita, o intrare). Pentru campionatul din 1956 tinut in peretele Suhardului din Cheile Bicazului, echipa Emil Fomino, Erwin Csallner si Andrei Simon a realizat patru trasee in premiera: Gentiana grad. IV B, Fisura Directa, grad IV A, Muchea Frumoasa si Fisura Frumoasa.



Emil Fomino s-a retras din functia de antrenor si din sistemul competitional al alpinismului, in 1958. Acum, rasfoind notitele, fotografii si decupari din ziare isi aminteste cu drag de tovarasii de coarda, de cei carora le-a impartasit din cunostintele sale in ale muntelui, fie ca antrenor sau simplu catarator, fie prin cele citeva articole de ziar ce purtau titluri ca: Asigurarea in alpinism, Cataratura libera in alpinism, Pioletul si tehnica intrebuintarii lui in alpinism.

AUREL IRIMIA. Nascut in Azuga (1929), intr-o familie de oameni nevoiasi. De mic copil a invatat sa schieze, sa indrageasca si sa iubeasca muntele. Dupa absolvirea scolii s-a angajat tehnician la Societatea de Telefoane. In 1950, sindicatul din care facea parte l-a selectionat si l-a trimis la scoala de alpinism de la cabana Curmatura din Piatra Craiului, pentru a urma cursurile organizate de Sectia de turism-alpinism a C.G.M. In cadrul acestei scoli, dar mai ales la cursurile celei din aprilie-mai 1951 de la lacul Bilea, Aurel Irimia s-a remarcat prin curajul si talentul de catarator. In 1951, in timp ce-si satisfacea stagiul militar, a fost legitimat la sectia de alpinism a Casei Centrale a Armatei. A activat apoi in cadrele armatei, ca ofiter, dar inca de pe cind era soldat antrenorul sectiei, Emilian Cristea, l-a luat in traseul Fisura Albastra, intre timp, a participat la sau a condus si alte ascensiuni in premiera.

Cronologic, activitatea de alpinist a lui Aurel Irimia s-a desfasurat astfel: 24—27 iunie 1951 — fisura din Santinela Vaii Cerbului, grad IV B (Emilian Cristea,. Aurel Irimia, Constantin Radu); martie 1952 — parcurgerea crestei Muntilor Fagarasului de la Porcesti la Plaiul Foii (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Constantin Radu); 1 iulie 1952 — traseul soldat Eftimie Croitoru,, grad V B (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Constantin Radu); 1952 — traseul Fisura Suspendata din peretele Policandrului, grad V A (Aurel Irimia s.a.); 1953 — varianta Fisurii Albastre, grad VI A (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Constantin Radu); 7 octombrie 1954 — traseul Lespezilor din peretele Vaii Albe, grad V A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Victor Maciuca); 1954 — traseul Muchea vestica a Turnuletului, grad IV A (Aurel Irimia, Mircea Enache); februarie-martie 1955 — parcurgerea crestei Carpatilor Meridionali (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Ladislau Karacsony); 7 octombrie 1955 — traseul Muchea Pintenului din peretele Vaii Albe, grad IV A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); 11—15 octombrie 1955 — traversarea peretelui Vaii Albe, grad V B (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Victor Maciuca, Matei Schenn s.a.); ianuarie 1956 — traversarea muntilor Rodnei, Suhardului, Calimanului (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony s.a.); ianuarie 1957 — traseul Santinela Vaii Cerbului, premiera de iarna (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Matei Schenn, Emilian Cristea); 1959 — traseul Muchea din Santinela Blidului Uriasilor, grad IV B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia, Matei Schenn, Emilian Cristea); 1959 — traseul 23 August din Claia Mare, grad VI B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia, Matei Schenn); 17 iunie 1960 — traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei, Piatra Craiului, grad IV A (Aurel Irimia, Emilian Cristea); 1 august 1960 — Hornul peretelui central din Padina inchisa, grad IV B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia); 1964 — traseul Hornul Mare de la Izvor, peretele sudic al Claii Mari, grad IV B (Dumitru Chivu, Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); 1968 — traseul Armata, Cheile Bicazului, grad VI B (Dumitru Chivu, Aurel Irimia, Matei Schenn).

Aurel Irimia a facut parte din comitetul F.R.T.A., din Biroul Federal si din Comisia Centrala de Alpinism. A fost monitor si instructor la mai multe scoli de alpinism. Pentru frumoasa si rodnica sa activitate i s-a conferit titlul de maestru al sportului la alpinism in 1955 si titlul de maestru Emerit in 1969. A murit in ziua de 14 martie 1970, in mijlocul nametilor, la cabana Pietrile din Muntii Retezatului.

PAUL FOZOCOS. S-a nascut la Tirgoviste la 8 iulie 1930. In 1938, cind avea opt ani, a venit cu parintii la Bucuresti. Fiu al unui fost ostas din vinatorii de munte, a inceput sa colinde la 16 ani, mai intii prin muntii Brasovului (Timpa si Postavarul), apoi prin Bucegi. In 1949, ajungind la refugiul Costila, a intilnit pe Alexandru Floricioiu, Ion Drasoveanu, Ilie Vladareanu, Ion Coman, Walter Gutt, Willi Dowitz si pe altii. Cu Alexandru Floricioiu a incercat sa urce Hornul din peretele Vaii Costila, ascensiune ce nu le-a reusit. In 1950, activind in sectia de alpinism a asociatiei Flamura Rosie, a fost selectionat si trimis la scoala de alpinism a C.G.M. de la cabana Curmatura din Piatra Craiului, seria a III-a. Aici a avut printre colegi si pe Ion Boitorii si Ileana Goilav. In 1952 a trecut la sectia alpina a clubului Dinamo—Bucuresti, unde a avut ca antrenori intii pe Mircea Bogdan si apoi pe Emil Fomino. Din 1953 sectia de alpinism a acestui club s-a mutat la Brasov, devenind Dinamo Brasov si avind ca antrenor pe Gheorghe Rosculet. Din 1954 si pina in 1962, Paul Fozocos a facut parte din sectia alpina a clubului Vointa-Bucu-resti, reintorcindu-se, dupa aceea, din nou la Dinamo Brasov. Atit la Dinamo cit si la Vointa Paul Fozocos a realizat mai multe premiere, cap de coarda, secund sau cap schimbat, din care mentionam: ianuarie 1952, in cadrul taberei Dinamo din Piatra Craiului — traseul Moara Dracului (Gheorghe Atanasiu si Paul Fozocos); 1957 — fisura Lastunilor—Bicaz, grad IV A (Paul Fozocos si Liviu Munthiu); octombrie 1955 — traseul Diana din peretele Dianei, Piatra Craiului, grad V A (Emil Fomino si Paul Fozocos); 1957 — traseul Lespezile Lirei, Piatra Craiului, grad V B (Alexandru Floricioiu, Ion Oancea si Paul Fozocos); 1954 — traseul Surplombele din Policandru—Bucegi, grad IV B (Paul Fozocos, Ion Oancea s.a.). Iarna, Paul Fozocos a realizat in 1952 premiera traseului Surplomba Mare din Bucegi (Paul Fozocos, Gheorghe Atanasiu si David Popa). A traversat Carpatii Meridionali in doua rinduri, in 1955 (Alexandru Floricioiu si Paul Fozocos) si in 1956 (Alexandru Floricioiu, Paul Fozocos si Norbert Hiemesch). Ascensiuni peste hotare. 1963, in Bulgaria, traseele: Al doilea Congres al P.C.B., grad VI: Winclu, grad VI; Ripa centrala, grad V, (Paul Fozocos si altii); 1967, in Bulgaria (Maliovita), traseele: Studentilor, grad IV (Paul Fozocos si Ion Coman); Vejdite, grad V si Al doilea Congres, grad VI (Paul Fozocos si Nicolae Jitaru, cap schimbat); 1970, in Tatra ceha, traseul Zabikon, grad VI (Nagy Nicolae si Paul Fozocos), cum si alte doua trasee de gradul IV. In 1972 a fost in Pamir cu Alexandru Floricioiu, Adrian Tanase, Mircea Opris si Nicolae Bul-mez, unde, a urcat pe Virful Panoramik (5 800 metri). Paul Fozocos a infiintat sectiile alpine Viscoza—Lupeni si C.F.R.—Petrosani. Avind insusiri pedagogice, a fost monitor la alpinism din 1959, antrenor din 3 aprilie 1972 si instructor la scolile alpine ale F.R.T.A., din 1971. A functionat si ca arbitru din 1968, iar din 1975 a indeplinit functia de sef al comisiei de arbitri din Comisia centrala de alpinism a F.R.T.A. La 5 mai 1967 i s-a conferit titlul de maestru al sportului la alpinism.

ALEXANDRU FLORICIOIU. S-a nascut in Cluj-Napoca in ziua de 28 aprilie 1932. Cind avea trei ani, familia s-a mutat la Brasov, asa ca aproape toata copilaria si-a petrecut-o pe Timpa sau pe Cristian. Inainte de 1950 l-a cunoscut pe Carl Lehmann, in tovarasia caruia a facut mai multe excursii. A inceput sa se ca-tarc prin 1948 in Piatra Mare si in Piatra Craiului. El s-a incadrat in sistemul competitional al alpinismului la inceputul anului 1955, cind s-a legitimat la sectia de alpinism Brasov a clubului Vointa. A activat in aceasta sectie pina in 1958 cind a trecut la clubul Dinamo Brasov. Din 1960, Alexandru Floricioiu a urmat cursurile Institutului de educatie fizica, devenind profesor de sport. La terminarea studiilor superioare a ocupat functia de antrenor al sectiei de alpinism a clubului Dinamo Brasov. Avind un stil propriu de cataratura, curat, cu pitoane putine, a reusit, in cap de coarda, secund sau cap schimbat, numeroase premiere de trasee alpine.

Piatra Mare: 1954 — traseul Central din Piatra Scrisa, grad V B (Alexandru Floricioiu si Norbert Hiemesch.

Bucegi: septembrie 1956 — Fisura Albastra, grad VI B. (Alexandru Floricioiu si Norbert Hiemesch); 9 septembrie 1957 — Fisura din peretele Gavanului (Central), grad V A (Alexandru Floricioiu si Ion Mihai); august 1958 — Fisura Mare, grad V B (Alexandru Floricioiu si Tudor Hurbeari, cap schimbat)

Piatra Craiului: 1957 — peretele vestic din Padina lui Calinet, grad IV B (Norbert Hiemesch si Alexandru Floricioiu); 8—9 iunie 1957 — Lespezile Lirei, grad V B (Alexandru Floricioiu, Paul Fozocos si Ion Oancea); iulie 1958 — Fisura de Cristal (Alexandru Floricioiu si Norbert Hiemesch; iulie 1958 — Muchea nord estica din Briul Rachitii (Alexandru Floricioiu, Paul Fozocos si Ion Oancea) ;

Cheile Bicazului: septembrie 1958 —Fisura Artei, grad VI B (Alexandru Floricioiu, Nicolae Jitaru si Tudor Hurbean, cap schimbat) ;

Ascensiuni de iarna: martie 1955 — Carpatii Meridionali (Alexandru Floricioiu si Paul Fozocos); martie 1956 — Carpatii Meridionali (Alexandru Floricioiu, Paul Fozocos si Norbert Hiemesch); martie 1957 — Creasta Piticului si Creasta Cornul Caprei—Piatra Craiuiui (Alexandru Floricioiu si Norbert Hiemesch); 27 aprilie 1959 —Creasta Arpaselului — Muntii Fagarasului (Alexandru Floricioiu, Tudor Hurbean) ;

Ascensiuni peste hotare: 1964, in Bulgaria; august 1972— Virful Comunismului (7.495 metri), in Pamir— U.R.S.S. (Alexandru Floricioiu si Adrian Tanase, cea mai mare altitudine atinsa de romani). Alexandru Floricioiu este autorul unui ghid al masivelor Postavarul si Piatra Mare. El a fost instructor si instructor principal la mai multe scoli de alpinism si director al scolilor de alpinism organizate de F.R.T.A. Pentru meritele lui sportive a primit in 1957 odata cu Viorica Canarache, titlul de maestru al sportului la alpinism, iar in 1969. Alexandru Floricioiu si Aurel Irimia au primit titlul de maestru emerit la alpinism.

VALENTIN GARNER. S-a nascut in Sibiu la 27 noiembrie 1932. A copilarit si a crescut pe Valea Sadului. In compania tatalui sau, un pasionat om de munte, a cunoscut frumusetile naturii, Colindind mai intii in muntii Cibin—Lotrioara. In 1948, fiind elev la Oradea, a activat in cadrul asociatiei Turismul popular — A.T.P., al carui sef local era Alexandru Somogy. Timp de cinci ani, in acest grup de turisti-speologi, a umblat in Muntii Apuseni. A participat, in 1951, la cercetarea avenului de la Bodfia in tovarasia cunoscutului cercetator speolog Tibor Jurisak. Terminind studiile, in 1953 a fost repartizat la Uzina 6 Martie din Zarnesti. S-a inscris in sectia de alpinism a asociatiei Metalul—Zarnesti, proaspat infiintata, unde a activat un an, dupa care s-a legitimat pentru asociatia Celuloza—Zarnesti, al carui antrenor era Traian Flucus. Cu aceasta asociatie a participat la campionatul republican de alpinism din 1956, ocupind locul 3 (Traian Flucus, Valentin Garner si Gheorghe Pop). In 1957 a revenit la asociatia Metalul— Zarnesti, transformata in asociatia Energia si apoi Torpedo. Sub indrumarea noului antrenor, Emil Fomino, Valentin Garner a ajuns la adevarata maturitate de alpinist. Dupa plecarea lui Fomino, a ramas el ca instructor al sectiei, iar din 1962 ca antrenor. In afara activitatii de instructor si antrenor, a participat la concursuri, alpiniade si cupe. Valentin Garner a realizat 29 de premiere alpine, in cap de coarda, secund sau cap schimbat.

Piatra Craiului: 18—20 iulie 1957 — traseul Izvorului din peretele Padinei inchise, grad V B (Emil Fomino si Valentin Garner, cap schimbat); 14 august 1957 — Fisura nordica din Turnul Mare al Dianei, grad V A  (Valentin Garner s.a., doua intrari); 20 iulie 1958 — traseul Floarea de colt din Turnul Mare al Dianei, grad V B (Valentin Garner si David Toacse, doua intrari); 28 octombrie 1958 — traseul Fisurile Centrale din Padina lui Calinet, grad V A (Valentin Garner si Karol Schepp, doua intrari); 20 august 1960 — traseul 23 August din peretele Padina Popii, grad V A (Valentin Garner si Gustav Geherbe, doua intrari); 20 august 1960 — traseul Alveolelor din peretele Padina Popii, grad V A (Valentin Garner si Bety Gheorghe, doua intrari); 29 septembrie 1960 — traseul Gentiana — din peretele Padina Popii, grad V A (Valentin Garner si Bety Gheorghe, doua intrari); 28 octombrie 1961 — traseul Singele Voinicului din peretele Padina Popii, grad V A (Valentin Garner si Mihai Gabor, doua intrari); 28 octombrie 1961 — traseul Lespezile din peretele Padina Popii, grad V A (Valentin Garner si Karol Schepp, doua intrari); 1965 — traseul Celor trei Surplombe din Padina inchisa, grad VI A (Valentin Garner si Stefan Ciortan, doua intrari si doua nopti bivuac in perete).

Cheile Butii: 1962 — au fost efectuate trei trasee de gradul IV B (Valentin Garner si Gheorghe Craciun, cap schimbat).

Cheile Bicazului: 1964 — traseul Finala '64 (Emil Coliban, Gheorghe Craciun si Valentin Garner, traseu de campionat).

Premiere de iarna: februarie 1957 — Creasta Vulturilor—Bucegi (Valentin Garner si Putz Werner); februarie 1957 — Briul ele mijloc din Piatra Craiului, de la Valea Crapaturii si pina in Saua Funduri (Valentin Garner si Mircea Popescu; s-a mers patru zile, cu innoptari in grote); ianuarie 1960 — Muntii Fagarasului, Muchea Tarita pina in Virful Tarita (Valentin Garner, Gheorghe Craciun si Lazar Vilmos); Creasta Podragelului (aceeasi echipa); februarie 1961 — Piatra Craiului, Creasta Piticului (Valentin Garner, Gheorghe Craciun si Stefan Ciortan); 1957 Creasta Carpatilor Meridionali (Valentin Garner, Florin Mihailescu, Ion si Nicolae Cojanu, in saisprezece zile si jumatate, record nedepasit de nimeni pina in prezent).

Activitatea de peste hotare. Cehoslovacia: 1965 — traseul Puscas, in Risy, grad V (Valentin Garner cu un ceh); Creasta Dracia, grad IV (Valentin Garner si Stefan Ciortan, cap schimbat); 1969 — Tatra, peretele nordic al Ganeg, gradul VI (Wolfgang Ginzel si Valentin Garner, cap de coarda); traseul Oschelpanzer, grad VI (Valentin Garner si un ceh, cap schimbat); 1974 — Ceski ray—Muntii Elbei (Valentin Garner cu alpinisti cehi si din R.D.G.); 1979, in Ceski ray (Valentin Garner a urcat, cu cehii, 17 trasee, din care in zona SKA-LAK, 1. Draci Vez (Draci sporo), grad VII—Fisura; 2. Kapelnic (Sesghke weg), gradul VII; 3. Majak (Merl-eke), gradul VII, muche; in Muntii Elbei: 1. Talwachter—Ost-kante, grad VI; 2. Ekerweg, gradul VII, Karl Heinz Syptetz; 3. Hoher Torstein—Siidwand, gradul VII B; si 4. Falkenstein—Sudriss, gradul VII A; 1970, Turcia: Ghetarul nordic Erciyes (Ion Coman si Valentin Garner); 1975, Hinducus, Afganistan (Ion Coman, Anton Demeter, Valentin Garner si Zoltan Kovacs); 1977, Austria — Wilder Kaiser, traseul diretissima din Christaturm, gradul VI + (Valentin Garner, Leo Schlechter si Anton Demeter); Fleischbank—Ostwand, gradul V (Valentin Garner si Richard Mitterer); Grossglockner—Pal-lavicinirinne (Valentin Garner, Richard Mitterer, Leo Schlechter si Anton Demeter); Strahlhorn, Adlerhorn, Rinpfischhorn—Elvetia (Valentin Garner, Anton Demeter si Thomas Trubswetter); 1977, Franta: Mont Blanc, dinspre Dorne du Gouter, Mer de Glace (Valentin Garner si Anton Demeter). Pentru activitatea depusa ca alpinist, Valentin Garner a primit titlul de maestru al sportului la alpinism.

LADISLAU KARACSONY. S-a nascut in Brasov ia ziua de 21 ianuarie 1933. Ca multi alti copii brasoveni, a inceput de mic sa colinde dealurile si apoi muntii din jurul Brasovului. Dupa 1948, cind conditiile de practicare a turismului si alpinismului s-au schimbat, s-a inscris in asociatia Spartac si a facut astfel numeroase excursii si escalade. In 1953, a participat la primul campionat de cataratura. In 1954, satisfacindu-si serviciul militar, a fost legitimat pentru sectia de alpinism a asociatiei C.C.A. (transformata in C.O.B. si A.S.A. Brasov), unde a stat pina in anul 1965, cind, pentru o scurta perioada, s-a legitimat la sectia de alpinism a clubului Dinamo Brasov.

Ladislau Karacsony a intreprins numeroase ascensiuni de antrenament si perfectionare a maestriei sportive. Asa, il gasim in septembrie 1953 conducind un grup pe traseul Furcile din peretele Galbenelelor. A participat la toate concursurile, campionate si alpiniade ce s-au tinut in perioada respectiva, cistigind numeroase titluri de campion si a efectuat alaturi de alti colegi de club numeroase premiere alpine in cap de coarda, cap schimbat sau secund, din care enumeram mai jos pe cele mai importante. Bucegi: 1 octombrie 1954 — traseul Lespezile din peretele Vaii Albe, grad V A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Victor Maciuca); 7 octombrie 1955 — muchea Pintenului Vaii Albe, grad IV A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); 15 octombrie 1955 — traseul Victor Maciuca din muntele Tataru Mare, grad V A (Victor Maciuca, Ladislau Karacsony); 11—15 octombrie traversarea Lespezilor in peretele Vaii Albe, grad V A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Matei Schenn); 16 iulie 1957 — muchea estica a Turnuletului, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); 1959 — muchea din Santinela Blidului Uriasilor, grad IV B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia, Matei Schenn, Emilian Cristea); 1959 — traseul 23 August din Claia Mare, grad VI B (Ladislau Karacsony, Matei Schenn, Aurel Irimia); 1964 — traseul Hornul Mare de la Izvor, peretele sudic al Claii Mari, grad IV B (Dumitru Chivu, Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); traseul Gentiana, din acelasi perete, grad V B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia); traseul 25 Octombrie, din acelasi perete, grad V B (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); muchea sudica din acelasi perete, grad V A (Dumitru Chivu, Ladislau Karacsony); traseul Floarea de Colt, din acelasi perete, grad V B (Matei Sohenn, Ladislau Karacsony); traseul Hornul Agatat, din peretele Urlatorii Mari, grad V B (Emilian Cristea, Matei Schenn, Ladislau Karacsony, Petre Cristina); Fata sud-vestica a aceluiasi perete, grad V B (Ladislau Karacsony, Matei Schenn); traseul nr. 1 din peretele cu Florile, Briul lui Raducu, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); traseul nr. 2 din acelasi perete, grad IV B (Ladislau Karacsony, Matei Schenn); traseul nr. 4 din acelasi perete, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony), traseul nr. 5 din acelasi perete, grad V A (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); muchea inalta din peretele cu Florile, grad V A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); traseul Coltul Mosului din muntele Moraru, grad IV A (Emilian Cristea, Ladislau Karacsony); traseul Fata cu Ferestre din Turnul Malaesti, grad IV A (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia); Piatra Craiului: 18 iunie 1960 — traseul Umarul Padinii Popii din Turnul Mare al Dianei, grad V A (Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); 1 august 1960 — Hornul peretelui central din Padina inchisa, grad IV B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia); Cheile Bicazului: 1962 — traseul Pintenul lui Catalin, grad V B (Dumitru Chivu, Lad'islau Karacsony); 1962 — traseul Pintenilor, grad VI A (Dumitru Chivu, Ladislau Karacsony); Fisura Strungii cu Mesteceni, grad V B (Aurel Irimia, Matei Schenn, Ladislau Karacsony); 1965 — traseul Vinatorilor de munte din Turnul Bardosului, grad IV B (Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); Cheile Nerei: 1963 — traseul Comorilor, grad V A (Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); Muntii Retezatului: traseul nr. 1 din creasta Gemenele, grad IV B si traseul nr. 2, grad IV B (Emilian Cristea, Ladislau Karacsony); Cheile Turzii: peretele Scorusului, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony). Ascensiuni de iarna: 20 februarie — 26 martie 1955 — parcurgerea crestei Carpatilor Meridionali (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony, Emilian Cristea); 1956 — traversarea Muntilor Rodnei (Aurel Irimia, Ladislau Karacsony); 1957 — traseul Santinela Vaii Cerbului (Aurel Irimia, Matei Schenn, Ladislau Karacsony, Emilian Cristea). Alpinism peste hotare Bulgaria: 1963 — traseul peretele Negru, grad VI B (Dumitru Chivu, Ladislau Karacsony).

Pentru bogata lui activitate, Ladislau Karacsony a primit in 1964 titlul de maestru al sportului la alpinism.

TUDOR HURBEAN. Nascut la 10 mai 1933 in comuna Drasov, judetul Sibiu, azi Alba, a venit in Bucuresti in 1945. Mai tirziu s-a angajat lucrator la Atelierele “Grivita Rosie'. A mers intiia oara pe munte intr-o excursie colectiva organizata de asociatia Locomotiva, prin 1950, pe Valea Galbenelelor (Bucegi), sub conducerea vechiului alpinist Virgil Georgescu. Tinarul de 17 ani s-a entuziasmat si a continuat sa mearga de fiecare data cind se organiza vreo excursie. Asa a parcurs vaile din masivul Bucegi. In toamna anului 1951 a inceput cataratura, primul traseu urcat fiind Creasta Costila—Galbenele, in compania lui Walter Kargel. In vara anului 1952 a participat, ca elev, la scoala de alpinism de la Pestera Ialomitei, seria a doua, avind ca instructor pe Mircea Craciunescu, iar in aprilie 1953 a urmat cursurile scolii de alpinism de iarna la lacul Bilea din Muntii Fagarasului, avindu-l ca instructor pe Aurel Irimia. In 1953, facindu-si serviciul militar, s-a legitimat la sectia de alpinism a clubului sportiv Dinamo Brasov, unde a activat pina in 1961. Aici, pe linga o rodnica activitate, a fost antrenor in anii 1955—1956, fiind, in acelasi timp, remarcat ca un element de valoare, un catarator de inalta clasa[5]. Din 1961 pina in 1965 s-a legitimat la clubul Vointa, iar din 1965 la clubul Steaua, respectiv A.S.A. Brasov, pina in 1968, cind a parasit sistemul competitional. Tudor Hurbean a participat la primul campionat de cataratura din 1953, cu asociatia Locomotiva, echipa clasindu-se pe locul 5. Succesele si performantele cele mai frumoase le-a realizat in cadrul clubului Dinamo Brasov. A cistigat campionatul de cataratura din 1954, „fiind cel mai bun cap de coarda'. La campionatul republican individual din 1955, de pe Rarau, pe primul loc a iesit Tudor Herbean. A participat in iarna 1955 la parcurgerea crestei masivului Fagarasului, de la Porcesti la Plaiul Foii, cu echipa Dinamo (Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru, Dumitru Enoiu). In anul 1954 a facut parte din lotul reprezentativ al Romaniei in intilnirea amicala cu alpinistii cehoslovaci, iar in 1955 a mers in R. S. Cehoslovacia si in 1959 in Bulgaria.

Tudor Hurbean a inscris in „inventarul' traseelor alpine din Romania citeva, urcate in premiera, dintr-un singur efort, fie in cap de coarda, fie cap schimbat. Bucegi: 1954 — traseul Fata inalta din Valea Seaca a Caraimanului, grad IV B (Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru, Gheorghe Andreica, o intrare); 10 iulie 1956 — Fisura din Santinela Blidului Uriasilor, grad V A (Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru, Ion Baltes, 2 intrari); august 1958 — Fisura Mare din peretele Vaii Costila, grad V B (Alexandru Floricioiu, Tudor Hurbean, cap schimbat); Piatra Mare: 1957 — traseul Victor Maciuca, grad V A (Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru, cap schimbat, o intrare); Cheile Bicazului: septembrie 1958 — Fisura Artei, grad VI B (Alexandru Floricioiu, Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru, cap schimbat, cu trei nopti petrecute in traseu); Masivul Fagarasului: 27 aprilie 1959 — Creasta Arpaselului (Alexandru Floricioiu, Tudor Hurbean, cap schimbat). Pentru frumoasele realizari aduse alpinismului romanesc, comportarii sportive, corectitudinii si calitatilor exceptionale, a fost declarat, in 1964, maestru al sportului la alpinism. Tudor Hurbean a activat si ca instructor, arbitru sau monitor la scolile de alpinism.




MATEI SCHENN. Nascut in Sibiu la 19 octombrie 1933, Matei Schenn, ca tinar muncitor in cooperatie, a inceput activitatea sportiva in anul 1950 la clubul Vointa-Sibiu, unde a practicat atletismul, inotul si turismul. Din 1951 s-a dedicat alpinismului, alegindu-l ca sport preferat. Sub indrumarea antrenorului Toma Boerescu a facut progrese remarcabile. S-a mutat la Bucuresti unde si-a desfasurat activitatea sportiva in cadrul aceluiasi club, completindu-si pregatirea sub indrumarea antrenorului Mircea Bogdan si a celorlalti colegi. A fost selectionat in echipa Vointa, participanta in 1953 la primul campionat de cataratura al R.P.R., campionat desfasurat in Turnul Seciului-Bucegi (echipa s-a clasat pe locul 1). In acelasi an, Matei Schenn a realizat si o premiera in Cheile Bicazului. In 1955, dupa satisfacerea serviciului militar, s-a transferat la sectia de alpinism a clubului C.C.A., transformat in 1960 in Casa ofiterilor Brasov si apoi in asociatia sportiva Armata-Brasov. Aici l-a avut antrenor pe Emilian Cristea. Participind la alpiniade si campionate cu aceasta asociatie, el si colegii lui au cistigat mai multe titluri de campioni R.S.R. la alpinism sau cataratura. Ca urmare a activitatii competitionale si a rezultatelor obtinute a fost selectionat de mai multe ori in lotul R.S.R. Din 1973 a activat ca antrenor al echipei de tineret A.S.A.-Brasov, iar intre 1965 si 1968, a lucrat ca antrenor voluntar la clubul sportiv universitar-Bucuresti. A organizat si condus, in cadrul selectionatei M.A.N., expeditia in Pamir — U.R.S.S. In 1974, cind s-a realizat si o premiera. A activat ca instructor la toate scolile organizate in cadrul M.A.N. si ca monitor la scolile nationale organizate de F.R.T.A. Ca metodist, a adus contributii la elaborarea regulamentelor de competitii si clasificari la alpinism. In perioada 1970—1974 a fost secretar al Colegiului de antrenori si competitii. Din 1974 este secretar al Comisiei Centrale Tehnice de Alpinism si membru in Biroul Federal.

Colaborind cu ceilalti alpinisti, colegi de asociatie, a participat la efectuarea unor premiere alpine, din care mentionam citeva: Bucegi: 16 iulie 1957 — Muchea estica a Turnuletului (Horoaba), grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); 1958 — Muchea din Santinela Blidului Uriasilor, grad IV B (Matei Schenn, Aurel Irimia, Emilian Cristea); 1959— traseul 23 August din Claia Mare, grad VI B (Ladislau Karacsony, Aurel Irimia, Matei Schenn); traseul Hornul Agatat din peretele Urlatorii Mari, grad V B (Emilian Cristea, Matei Schenn, Ladislau Karacsony, Petre Cristina); Creasta Centrala din acelasi perete, grad V A (Aurel Irimia, Emilian Cristea, Matei Schenn); Fata sud-vestica din acelasi perete, grad V B (Ladislau Karacsony, Matei Schenn); traseul 25 Octombrie din Claia Mare, grad V B (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); Muchea Strungii din Claia Mare, grad V B (Dumitru Chivu, Matei Schenn); traseul Floarea de Colt din Claia Mare, grad V B (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); traseul O peretele cu Florile, grad IV A (L. Paun, Emilian Cristea, Matei Schenn); traseul 1 acelasi perete, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); traseul 4 din acelasi perete, grad IV A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); Muchea inalta, acelasi perete, grad V A (Matei Schenn, Ladislau Karacsony); 1970 — traseul Aurel Irimia, grad VI A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, Matei Schenn); 1972 — Hornul din Valea Lupului, grad V B (Dumitru Chivu, Nicolae Nagy, Matei Sohenn); Cheile Bicazului: 1963 — Fata Mare din Politele Bardosului, grad V A (Matei Schenn s.a.); — 1963 — Hornul Mare, acelasi perete, grad V B (Matei Schenn s.a.); 1967 — traseul Intersectat, grad VI A (Dumitru Chivu, Matei Schenn); 1968 — traseul Armata, grad VI B (Dumitru Chivu, Aurel Irimia, Matei Schenn); Piatra Craiului: 16 iunie 1960 — traseul Turnuletul din Padina Popii, grad IV A (Matei Schenn, Emilian Cristea); 1963 — traseele Fisura Galbena, grad V A, traseul cu Narcise, grad IV B, traseul Viesparului, grad V A si traseul Surplomba Hornului, grad V B (Dumitru Chivu, Matei Schenn); Cheile Virghisului: 12 august 1971 — Santinela Pesterii, grad IV B (Matei Schenn, Alexandru Bru-marescu); 14 august 1971 — traseul Turnul Porumbeilor; grad IV B (Dumitru Chivu, Matei Schenn); 16 august 1971 — traseul Marius, grad IV B (Dumitru Chivu, Matei Schenn). Matei Schenn a obtinut in anul 1969 titlul de maestru al sportului la alpinism.

NICOLAE JITARU. A vazut lumina zilei la 8 decembrie 1933 in comuna Azuga, judetul Prahova. La scurt timp dupa acest eveniment, parintii s-au mutat in Busteni. Aici, copilul se scula dimineata cu ochii pe muntele Caraiman, munte care-l fascina. Asa s-a facut ca, pe la sase ani, nu a mai putut rezista tentantiei si, intr-o zi frumoasa de vara, a pornit de unul singur pe Valea Jepilor[6] (Valea Caraimanului, cum ii mai spun bustenenii). Incet, incet, cu pasi marunti, a lasat padurea in urma si a ajuns la cabana „Brav' din saua Caraimanului. Cabanier acolo era atunci un cetatean mut, caruia i se spunea „Mutul'. Baiatul a dormit fara grija, ocrotit de cabanier care, a doua zi, l-a indrumat catre casa pe drumul pe unde venise. De acum, calea muntelui se deschisese pentru Nicolae Jitaru. A mers, mai cu osebire, pe Valea Seaca a Caraimanului, foarte draga lui, dar si pe celelalte, ca Valea Bujorilor sau Valea Priponului. A urcat mult singur, fiindca asa simtea el mai mult farmecul padurii, al golurilor alpine si al stincilor. A invatat si sa schieze. Alunecarea pe fulgii albi de nea l-a dus in cele din urma la sportul de performanta, unde, la diferite concursuri de coborire, a ocupat locuri fruntase. Prin 1948 a facut ascensiuni in compania bucurestenilor Pincu Weintraub, Pompiliu Moise, Emil Fo-mino si altii, iar din 1949 cu bustenenii Constantin Nemes, Ion Zainescu, Rica Enache, Gheorghe Contes etc. A urmat, in septembrie 1951, scoala de alpinism-cataratura de vara, de la Pestera Ialomitei, organizata de sectia de turism a C.G.M., avind ca director pe Dumitru Gheorghe, instructor principal pe George Petrescu-Bebe. Scoala de iarna a facut-o in 1953 la lacul Bilea, in Muntii Fagarasului. In cadrul clubului Dinamo Brasov din care a facut parte, a participat la campionate, cupe si alpiniade, cistigind cu echipa lui locul I la campionatul republican pe 1954 si la „Cupa 23 August'. La „Cupa Dinamo 1955' a cistigat locul I pe echipe si locul III la individual. Tot locul III l-a obtinut si la campionatul individual din Rarau. In 1956, la cupa de iarna din Piatra Craiului, etapa I-a, a ocupat locul I; cupa Dinamo, din Cheile Turzii, pe echipe, locul I; individual — locul III; la lacul Rosu, locul II; in 1957, pe peretele Piatra Scrisa din Piatra Mare — locul II; in iarna 1959, in Retezat, locul I.

Nicolae Jitaru a realizat, in cap de coarda sau secund, numeroase trasee in premiera, din care mentionam citeva cu grad de dificultate mai mare de IV. Bucegi: 1953 — Fisura sudica din Turnul Seciului (Ion Puscas— Spartac Sinaia, Victor Maciuca—Metalul Bucuresti, Nicolae si Gheorghe Jitaru—Avintul Busteni); 1954 — Fisura din Fata inalta din Valea Seaca a Caraimanului, grad IV B (Tudor Hurbean si Nicolae Jitaru, o intrare); 10 iulie 1956 — Fisura din Santinela Blidului Uriasilor, grad V A (Nicolae Jitaru, Tudor Hurbean si Ion Baltes, 2 intrari); 1957 — traseul Dinamo din Briul Mare al Costilei (Nicolae Jitaru, Ion Baltes si Gheorghe An-clreica, 4 zile); 1958 — traseul Tavanelor din peretele Briului Mare al Costilei, grad IV B (Nicolae Jitaru si altii, o zi); Fisura lui Caldare—Bucsoiu, grad IV B (Nicolae Jitaru si Gheorghe Rosculet); traseul Sperantei, grad VI B (Mircea Opris, Nicolae Jitaru s.a.); Piatra Craiului: 15 mai 1960 — traseul Central din Padina inchisa, grad V A (Nicolae Jitaru si Mircea Opris); 1960 — Muchea Scarii din Padina lui Calinet, grad IV A (Nicolae Jitaru si Mircea Opris); 1960 — Fisura in S, din Briul de mijloc (Nicolae Jitaru si Stefan Csiki); Hornul Mic din Coltii Gemeni, grad IV A (Nicolae Jitaru si Gheorghe Rosculet); 1960 — Surplomba Neagra, grad V A (Nicolae Jitaru si Gheorghe Rosculet); 1960 — traseul Marian Nicolae, grad IV B (Nicolae Jitaru si Nicolae Marian); 1960 — Fisura intrerupta din Prapastiile Zarnestilor, grad IV B (Nicolae Jitaru s.a.); 1963 — Hornul Negru din Marele Grohotis, grad IV B (Nicolae Jitaru s.a.); 1963 — Fisura Oblica din Padina inchisa (Mircea Opris, Gheorghe Negustoru, Nicolae Jitaru si Ion Colesiu); traseul Singele Voinicului din Cioringuta, pe fata de vest a Turnului Mare, grad IV B (Nicolae Jitaru s.a.); 1967 — traseul Turnul de Fildes (Mircea Opris, Nicolae Jitaru si Ion Colesiu); Muntii Mehcdintului: 1957 — Fisura Marinarilor (Nicolae Jitaru si Ion Puscas); Piatra Mare: 1957 — traseul Victor Maciuca, grad IV B (Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru s.a. — cap schimbat, 2 intrari); Cheile Bicazului: 1958 — Fisura Artei, grad VI B (Alexandru Floricioiu, Tudor Hurbean, Nicolae Jitaru si altii).

Premiere de iarna: 1961 — traseele Eftimie Croitoru, Turnul Seciului si Trei Surplombe (in timpul concursului din martie) au fost urcate de Nicolae Jitaru, Ion Colesiu si Nicolae Marian; 1962 — Santinela Vaii Cerbului si Balcoanele (Nicolae Jitaru si Mircea Opris); 1962 — Peretele Urlatorilor (Nicolae Jitaru s.a.); 1963 — Turnul de Fildes (Nicolae Jitaru, Mircea Opris si Ion Colesiu).

Nicolae Jitaru a fost instructor la scolile de alpinism din 1953 si 1959, antrenor al clubului Dinamo Brasov in 1963. Pentru frumoasa si bogata lui activitate a primit titlul de maestru al sportului la alpinism in 1967, iar in 1971—1975, diploma de onoare pentru merite deosebite.

FRANCISC WILD. S-a nascut in Arad la 2 aprilie 1939. A inceput sa mearga pe munte din 1950, la indemnul profesorilor de la liceul mixt din localitate. Totodata, a inceput si practicarea concursurilor de orientare, avind ca indrumator pretios pe Kalman Davidhazy, pe atunci seful Biroului local de turism—Arad, organizatorul primului concurs de orientare din tara, in Muntii Zarandului (1947). In perioada 1950—1960 a mai practicat, ca sport de performanta, inotul si caiac-canoe si s-a pasionat de speologie. Urmind scoala tehnica sanitara din Cluj-Napoca, in 1960 s-a inscris la sectia de alpinism a asociatiei Metalul din localitate, avind ca indrumatori pe Andrei Moldovan si pe Miklos Gyongyosi. Cu aceasta sectie a obtinut, in 1961, categoria intiia de clasificare sportiva la alpinism, pe care a men-tinut-o pina in 1971. Dupa absolvirea scolii, intorcindu-se acasa, a organizat o sectie de alpinism la asociatia Sanatatea—Arad. Cu aceasta a participat la toate campionatele republicane obtinind locuri intre III (1966) si VI. Din 1965 a devenit antrenor la alpinism, urmind, totodata, si cursurile fara frecventa de la I.C.E.F.—Timisoara. Pentru perfectionarea sa, Francisc Wild a participat la doua scoli de ghizi (septembrie 1968 si aprilie 1969) in Tatra inalta, organizate de I.C.E.F.—Bratislava, Fiecare curs a durat doua saptamini. In acest timp, a avut ocazia sa se catare cu alpinisti slovaci, cu renume international, membrii in expeditiile slovace pe Nanga Parbat: Iosef Psotko, Gejza Hak si Ladislav Andrassy, In 1969, Francisc Wild a fost angajat ca antrenor la sectia de alpinism a clubului sportiv Politehnica Timisoara. In 1970, suferind un grav accident in traseul Comorilor din Cheile Nerei (a iesit un piton, dupa care au urmat inca 4—5, fiind superficial batute de autorii premierei), a trebuit sa renunte la sistemul competitional. Dupa zece ani, intre 1979 si 1982, a activat la sectia alpina a asociatiei Metalul—Gheorghieni. Separat de aceasta activitate bogata, Francisc Wild a mai efectuat si o seama de premiere alpine, din care mentionam pe cele mai importante: iulie 1966 — Fisura Bobot din Valea Cernei, grad V B (Francisc Wild, Istvan Kocsik, 4 intrari); mai i 968 — Fisura Pintenului din Cheile Nerei, grad IV B (Francisc Wild, Wilmos Ilies, Walter Eisele, 3 intrari); mai 1969 — creasta nordica din Cheile Nerei, grad IV A (Francisc Wild, Titus Stefanov),; iunie 1969 — Surplomba Neagra, din Vadul Crisului, grad V A (Gabor Rady, Gabor Endreffy, Walter Eisele, Francisc Wild, cap schimbat, 4 intrari); septembrie 1969 — traseul direct din Turnul Begului, Cheile Nerei, grad V A (Walter Eisele, Francisc Wild, cap schimbat, 4 intrari). Trasee de iarna: 27—31 decembrie 1964 — cabana Gura Apei—Saua Iepii—Virful Tarcu—Muntele Mic (traversare cu schiurile, 35 kilometri) (Istvan Kocsik, Laszlo Kocsik, Francisc Wild); 1 martie 1970 — Creasta Meteorologiei (Virful Tarcu), traseu de coltari (Eugen Seracin, Sorin Suciu, Francisc Wild, cap schimbat): Traversari de masive, „solo': martie 1973 — creasta Muntilor Fagarasului de la Virful Scarisoara pina la cabana Podragu; ianuarie 1974 — creasta masivului Fagarasului de la cabana Simbata la cabana Plaiul Foii; februarie 1974 - creasta Pietrei Craiului de la Curmatura la Saua Funduri; decembrie 1981 — Muntii Gurghiului de sud, traversare cu schiurile. Francisc Wild, spre deosebire de multi alpinisti cataratori, a avut si continua sa aiba si preocupari publicistice (Wild Perene, Szaniszlo Jozsef, Hegymaszok Konyve (Manual de tehnica alpina), Editura Kriterion, 1978; Nan Aurel, Pali Tibor, Wild Ferenc, Gylkosto Bekasszoros (Lacul Ghilcos—Cheile Bicazului) lucrare in curs de elaborare. Ambele lucrari sint scrise in limba maghiara.

DUMITRU CHIVU. S-a nascut in Busteni la 17 martie 1941. De mic copil, locul lui de joaca, ca si al altora de seama lui, era padurea. Mai tirziu, vazind pe alpinisti urcind spre creste, s-a luat dupa ei. Asa a debutat dragostea de munte si pasiunea pentru cataratura. La 16 ani, in 1957, la asociatia Tinarul dinamovist, a inceput cataratura cu Tudor Hurbean, adevaratul lui instructor de la care a invatat aceasta arta folosind ca teren de antrenament placa de la intrarea in traseul Fisura intrerupta de linga refugiul Costila. In septembrie 1959 a urmat scoala de cataratura organizata de Federatia romana de schi, bob si alpinism la Pestera Ialomitei (instructori — Alexandru Floricioiu si Aurel Irimia). Printre colegii de serie, cu mult talent se afa si Petre Cristina, tot din Busteni. Dumitru Chivu a activat la clubul Dinamo Brasov, unde s-a catarat foarte mult cu Nicolae Jitaru, urcind impreuna, printre altele, in 1960, Fisura Albastra. La 1 octombrie 1961 a mers sa-si faca serviciul militar, in timpul caruia s-a legitimat pentru clubul Casa ofiterilor Brasov. In 1964 a iesit campion „la viteza', in Cheile Bicazului, la concursul finala '64. In 1969 i s-a conferit titlul de maestru al sportului la alpinism. Dumitru Chivu a cistigat multe intreceri, multe au fost si traseele pe care s-a catarat, in tara sau peste hotare, dar cele mai importante ramin premierele :

Cheile Bicazului: 1963 — traseul Pintenul lui Catalin, grad V B (Dumitru Chivu si Ladislau Karacsony, cap schimbat; dupa o zi de escalada au coborit; au urmat doua zile de ascensiune cu un bivuac in perete); 1962 — traseul Pintenilor grad VI A (Dumitru Chivu si Ladislau Karacsony, o zi si jumatate, cu bivuac in perete; prima ascensiune de gradul VI ce s-a circumscris principiilor alpinismului modern, dintr-o singura intrare); 1967 — traseul Intersectat din Turnul de Fildes, grad VI A (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 3 intrari); 1968 — traseul Armata, grad VI A (Dumitru Chivu, Aurel Irimia, Matei Schenn, 19 intrari; s-au folosit pitoane cu expansiune); traseul fara nume, grad VI A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu si Nicolae Cojanu, cap schimbat); BucegiClaia Jepilor Mici; 1964 — Hornul Mare de la Izvor, grad IV A (Dumitru Chivu, Aurel Irimia si Ladislau Karacsony, 1 intrare); Muchea sud estica, grad V A (Dumitru Chivu si Ladislau Karacsony, 2 intrari); 1970 — traseul Aurel Irimia, grad V A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, cap schimbat); Piatra Craiului: peretele Cioringa Mare: 7 iulie 1971 — traseul Surplomba Hornului grad V B (Dumitru Chivu si Matei Schenn); iulie 1971— traseul Fisura Galbena, grad V A (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 1 intrare); 1971 — traseul cu Narcise, grad IV B (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 1 intrare); 1971 — traseul Viesparul din peretele de la Ceardac, grad V A (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 1 intrare); Muntii Persani Cheile Virghisului: 10 august 1971 — traseul Vinatorului de munte, grad IV A (Dumitru Chivu si Emilian Cristea, 2 l.c.); 13 august — Surplombele Pesterii Mari (Nicolae Nagy si Dumitru Chivu, 2 l.c.[7]; 14 august — traseul Turnul Porumbeilor, grad IV B (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 2 l.c.); 16 august — traseul Marius, grad IV B (Dumitru Chivu si Matei Schenn, 3 l.c.); traseul Citadela Darimata, grad IV B, (Nicolae Nagy si Dumitru Chivu); premiere de iarna: 1971 — traseul Trei Surplombe din peretele Galbenelelor[8] (Dumitru Chivu si Nicolae Nagy, in sapte ore de la baza la creasta); traseul Surplomba Hornului din Cioringa Mare (Dumitru Chivu si Nicolae Nagy).

Ascensiuni peste hotare. Datorita calitatilor sale exceptionale, Dumitru Chivu a fost invitat adeseori peste hotare. In Bulgaria a fost de mai multe ori incepind cu anul 1963, cind, impreuna cu Ladislau Karacsony, au urcat Cernata Stena, grad VI B. A mai mers in Polonia, Cehoslovacia, Italia, Franta (aici a stat 20 de zile la scoala nationala de schi si alpinism), in Pamir, Iugoslavia si Grecia.

EMIL COLIBAN. S-a nascut la Cetatea Alba la 13 ianuarie 1943. Parintii lui s-au stabilit in Bucuresti in 1949. Prin 1958—1959 a inceput sa mearga pe munte cu colegii de scoala, bineinteles, pe poteca. Pina in 1961 urcase in Bucegi si Piatra Craiului, cu mai multi prieteni, cam tot ce se putea face fara coarda. In august 1961 a inceput sa se catare cu un prieten. In 1962 a intrat in sistemul competitional, legitimindu-se la clubul I.T.B., unde l-a avut ca antrenor pe Mircea Gheorghiu. In 1964, desfiintindu-se sectia de alpinism, Emil Coliban a trecut la clubul Progresul, apoi la Sanatatea, Grivita Rosie si iar la I.T.B. Din 1962 si pina azi, Emil Coliban, in afara escaladelor de antrenament si competitionale, a efectuat o serie de premiere de vara sau de iarna, in cap de coarda sau secund. Ceea ce-l scoate in evidenta sint traseele de mare dificultate escaladate in Alpi, unde a inscris cu litere de aur numele ROMANIA printre natiunile cu vechi traditii in alpinism. Iata, mai intii, citeva premiere din tara. Piatra Craiului:

1963 — traseul Scara de Fier din Padina lui Calinet, grad IV B (Petrica Teaca si Emil Coliban); 1963 — traseul Muchea Suspendata din Padina lui Calinet, grad IV B (Emil Coliban si Petrica Teaca); Cheile Bicazului :

1964 — traseul Finala '64 (Emil Coliban, Gheorghe Craciun si Valentin Garner); Muntii Bucegi: 1965 — traseul Fisura Alba din peretele Vaii Albe, grad V A (Emil Coliban s.a.); 1977 — traseul Central din peretele Vaii Albe, grad V B (Emil Coliban, Olimpiu lordache si Petrica Stestarof); 1977 — traseul Fisura Uitata din peretele Vaii Albe, grad V B (Emil Coliban, Gavrila Cornel); 1978 — traseul Bebe, in Costila, grad V B (Emil Coliban si Lucian Alexandrescu). Premiere de iarnaj_ 1965 — traseul Balcoane (Emil Coliban s.a.); 10—13 ianuarie 1971 — traseul Sperantei (Emil Coliban si'Taina^ Hutescu; 1972 — traseul Eftimie Croitoru, Emil Coliban s.a.); 1972 — traseul Ghitescu (Emil Coliban s.a.). A parcurs Carpatii Meridionali in iarna 1971.

Ascensiuni peste hotare: 1968, in Bulgaria, a suit doua trasee de gradul VI A si unul de VI B (Emil Coliban, Avel Ritisan si Mircea Opris); 1973 — Usba de nord, Caucaz (Emil si Taina Coliban, Ion Zincenco si altii); 1974 — Pic Sciurovski, Caucazul central peretele de nord, grad V B (Emil Coliban, Avel Ritisan, Nicolae Moldoveanu si Ion Zincenco); 1979, in Alpi: Piz Badille, peretele de nord-est, via Casin, cotat „tres difficile superieur'[9] (Emil Coliban s.a.); traseul Bonatti, in Grand Capucin, cotat E.D. (Emil Coliban s.a., cap schimbat); traseul Le Marteau, in lantul Fiz (Emil Coliban s.a.); traseul Directa americana, din Petit Dru, perete vestic, cotat E.D. (Emil Coliban s.a., cap schimbat); 1981 — traseul Brown Whillans, in peretele vestic din Aiguille de Blaitiere, cotat E.D. (Emil si Taina Coliban); traseul Pilier Walker, din Grandes Jorrasses, via Casino, notat E.D. (Emil si Taina Coliban) traseul Pilier Freney, in Mont Blanc de Courmayeur, cotat E.D. (Emil si Taina Coliban).

ADRIAN TANASE. A vazut lumina zilei in Scheiul Brasovului, la 16 februarie 1944. Tatal sau fiind sinaean, iar mama brasoveanca. Copilaria si-a petrecut-o in Schei. A inceput cataratura prin 1961 la clubul Vointa Brasov, al carui antrenor era Norbert Hiemesch. Intre 1964 si 1966, facindu-si studiile la Bucuresti, s-a transferat la clubul sportiv universitar Bucuresti, iar din 1967 si pina in 1974 a activat in sectia alpina a clubului Dinamo Brasov. Din 1974 si pina in prezent este antrenor Ia asociatia Creatia Brasov. Adrian Tanase este un foarte activ alpinist si catarator, care a efectuat numeroase ascensiuni dificile in tara si peste hotare si a realizat numeroase premiere alpine in regiunile Vanga Mare— Postavar, Cheile Ciubotea—Bucegi, Cheile Crovului— Leaota, Cheile Bicazului, Piatra Mare, Piatra Craiului, Vulcan—Muntii Metaliferi, Muntii Cernei, dintre care mentionam o parte. Vanga Mare: 1971 — traseul nr. l, grad V A (Adrian Tanase si Liviu Ciucasel); 1973 — Fisura Centrala, grad V A (C. Condrea si Adrian Tanase); 1973 — traseul Hoinarilor, grad IV B (Adrian Tanase, Liviu Ciucasel si Florin Bancila); 1976 — traseul Prieteniei, grad IV A (Adrian Tanase si Nicolae Le-usca); 1976 — traseul Hornul Agatat, grad IV A (Adrian Tanase si Liviu Ciucasel); 1977 — traseul Surplomba Mare, grad IV B (Florin Vasluianu si Adrian Tanase); Cheile Crovului — traseul Hoinarilor, grad IV A (Liviu Ciucasel si Adrian Tanase); traseul Uriasului, grad V B (Liviu Ciucasel, L. Harthazi, Nicolae Leusca, Gheorghe Borcea si Adrian Tanase); traseul Brasovenilor, grad V B (Florin Ularu, Gheorghe Spataru, D. Simbo-tin si Adrian Tanase). In 1971 a parcurs Carpatii Meridionali, iarna, cu echipa (Adrian Tanase, Mircea Opris, Mircea Noaghiu si Gheorghe Comsa). In 1972, Adrian Tanase si Alexandru Floricioiu au escaladat Virful Comunismului — Pamir (7 495 metri), reprezentind cea mai inalta altitudine atinsa de romani. Adrian Tanase a fost membru al echipei Salvamont Brasov de la infiintare, monitor la scolile de alpinism judetene si F.R.T.A., redactor la Buletinul alpin Brasov, unde a scris o serie de articole cu descrieri de zone si trasee. Pentru activitatea sa i s-a acordat in 1973 titlul de maestru al sportului la alpinism.

MIRCEA OPRIS. S-a nascut in Brasov la 6 martie 1944. Tatal lui fiind instructor de schi, Mircea si-a petrecut copilaria in Poiana Brasovului, la cabana lui Vasile Capatina, zis Turcu. De pe la zece ani a mers mult cu tatal sau prin Muntii Fagarasului, in special la cabana Simbata. Ca scolar apoi, si-a facut un cerc de colegi urcind impreuna in Bucegi, cu deosebire pe Valea Jepilor, dar si in Piatra Mare. In 1958 a facut primele catarari cu alpinistii de la asociatiile Creatia si Vointa Brasov (Boeru si altii), nelegitimat. In 1959 a format echipa mai mult cu Mircea Noaghiu de la Vointa Brasov. Primul traseu mai dificil, traseul Victor Maciuca din Piatra Mare, l-a suit in compania unui alpinist al carui nume nu-l mai stie, apoi Fisura de Cristal din Piatra Craiului cu S. Boeru. Paralel cu activitatea de cataratura a practicat si fotbalul, jucind ca portar, in 1959—1960, la Viitorul, Rulmentul si Tractorul, toate echipe din Brasov. Ca schior, a participat un sezon de schi la concursurile de sarituri de pe tran-bulina. In 1960 s-a legitimat la sectia de alpinism a clubului Dinamo Brasov, in cadrul caruia a efectuat o serie de escalade in premiera. Piatra Craiului: 1963 — Fisura Centrala din Valea Podurilor (Mircea Opris si Dan Negustoru); 1965 — Muchea Bondarului, in Cioringa, grad IV B (Mircea Opris, Alexandru Floricioiu si Otto Urbanschi): cu aceeasi echipa si in acelasi an au mai facut Fisura din Blidul de Piatra si Fisura Gitului de sticla; 1965 — traseul Dinamo '65 (Mircea Opris si Nicolae Bulmez); 1968 — Turnul Spirlei, traseul nr. 1 si nr. 2 (Mircea Opris, Florin Bancila, Nicolae Bulmez si Florin Vasluianu); 20—22 iunie 1975 — traseul Vulturilor din Turnul Spirlei (Mircea Opris s.a.); Cheile Bicazului: 1967 — traseul Turnul de Fildes (Mircea Opris, Nicolae Jitaru si Ion Colesiu); Muntii Bucegi: 1967 — traseul Sperantei, grad VI B (Mircea Opris, Nicolae Jitaru); Muntii Fagarasului: februarie 1974 Coltul Balaceni, premiera de iarna (Mircea Opris, Liviu Ciucasel, cu bivuac in perete). In 1971 a parcurs, iarna, creasta Carpatilor Meridionali cu Adrian Tanase, Mircea Noaghiu si Gheorghe Comsa.



Ascensiuni peste hotare. In 1968, cu ocazia Festivalului tineretului, care a avut loc in Bulgaria, a urcat doua trasee de gradul VI A si unul de VI B (Mircea Opris, Emil Coliban si Avel Ritisan); 1971 — traseul Lionesa, din Grand Paradis (Mircea Opris si Dumitru Chivu, cap schimbat).

Pentru calitatile lui de catarator a fost monitor la toate scolile organizate de F.R.T.A., atit vara, cit si iarna. I s-a decernat titlul de maestru al sportului la alpinism.

MIRCEA SANDULESCU. Nascut In Bucuresti la 25 noiembrie 1943, a urmat cursurile Liceului Nicolae Balcescu. In anii liceului a practicat tenisul si rugbiul. A mers la munte pe cind era copil, insotit de bunicul sau, care-si petrecea verile la Sinaia sau la Cheia. Astfel, a urcat la Virful cu Dor si pe platoul Bucegilor, ori pe potecile muntelui Ciucas. In 1962 s-a inscris la Institutul de Constructii si a optat pentru sectia de alpinism a Clubului Stiinta, unde a avut conducator pe Alexandru Filip, iar instructori pe Gheorghe Peteu, Igor Popovici, Petre Suciu, Bebe Condor. Ca incepator, a parcurs vaile din masivul Bucegi, atit vara cit si iarna, reusind in felul acesta o cunoastere a masivului si un antrenament temeinic. A participat la Alpiniadele organizate de forurile conducatoare si mai tirziu la Campionatele republicane de alpinism. Pe parcursul anilor, Mircea Sandulescu a realizat si o serie de premiere alpine, atit vara cit si iarna, din care mentionam pe cele principale. Premiere de vara, in Buila Vinturarita: 11 septembrie 1970 — traseul Surplombele Livezii cu Mesteceni, din Claia Strimba, grad V B (Nicolae Tatulescu, Gheorghe Peteu, Mircea Sandulescu); 11 septembrie 1970 — traseul Hornul Surpat, zona Cheia, grad IV A (Gheorghe Peteu, Mircea Sandulescu); 14 august 1970 — traseul Turnul Mirajului, in Turnul Stogosoare III, grad V A (Nicolae Tatulescu, Mircea Sandulescu). Cheile Oltetului: 1979 — traseul Doi Brazi, grad IV B (Mihai Voinescu, Mircea Sandulescu); 1980 — traseul Diedrul Salamandrelor, grad IV A (Mircea Sandulescu, Adrian Bianu); 1981 — traseul Hornul lui Alexandru, grad IV A (Mircea Sandulescu, L. Balea). Premiere de iarna, in Bucegi: 1966 — traseul Lespezile (Nicolae Tatulescu, Mircea Sandulescu); 30 decembrie 1973 — varianta Fisurii Albastre (Petre Santo, Mircea Sandulescu). Ascensiuni peste hotare, Polonia: 1971 — 3 septembrie, traseul Uznansky, din peretele sudic-zabi-Mnich, grad V si traseul Uchmansky, in Kopanad-Vrotami, grad V (Mircea Sandulescu, Nicolae Tatulescu); 4 septembrie — traseul Uztupsky, din peretele vestic Zabi-Mnich, grad V (Mircea Sandulescu, Kostek (alpinist polonez), cap schimbat); 5 septembrie — traseul Orlovsky, din peretele nord-vestic Mnich, grad V (Mircea Sandulescu, Kostek, cap schimbat). Caucaz: 1979 — Elbrus, Pic Vuleia, Pic Sciurovski (Mircea Sandulescu, Liliana Becea, Teodor Tomov, Victor Sofronie, George Ionescu).

Mircea Sandulescu a avut si o activitate organizatorica in cadrul subcomisiei de alpinism a municipiului Bucuresti, ocupindu-se cu propaganda si participind la intocmirea Buletinului informativ editat de aceasta comisie.

NICOLAE TATULESCU. S-a nascut in Bucuresti in ziua de 24 aprilie 1944. Dupa terminarea liceului, a urmat cursurile Institutului Politehnic Bucuresti-tehnologia constructiilor de masini. Ca student, s-a legitimat la sectia de alpinism a Clubului Stiinta. Cu colegii din sectie, a parcurs vaile din masivul Bucegi si a participat la Alpiniadele sau Campionatele republicane de alpinism.

Dintre traseele alpine realizate in premiera de Nicolae Tatulescu, in cap de coarda sau secund, mentionam :

Masivul Buila-Vinturarita: 4 iunie 1970 — traseul Creasta cu Pini din peretele Stogosoarele, grad IV A (Nicolae Tatulescu s.a.); 10 iulie 1970 — traseul Lunii, din Turnul din Chei, grad V A (Nicolae Tatulescu s.a.); 10 iulie 1970 — traseul Pasarea Phoenix, din Poiana „Livada', grad VI A (Nicolae Tatulescu, Alexandru Bulgar s.a.); 11 septembrie 1970 — traseul Surplombele Livezii cu Mesteceni, din Claia Strimba, grad V B (Nicolae Tatulescu, Gheorghe Peteu, Mircea Sandulescu); 14 august 1970 — traseul Turnul Mirajului, din Turnul Stogosoare III, grad V A (Nicolae Tatulescu, Mircea Sandulescu); 1973 — traseul Hornul Surprizelor, grad IV A (Nicolae Tatulescu, Constantin Georgescu). Ascensiuni peste hotare, Polonia — 1971: 3 septembrie — traseul Uznansky din peretele sudic Zadni-Mnich, grad V si traseul Uchmansky din Kopanad-Vrotami, grad V (Mircea Sandulescu, Nicolae Tatulescu); Caucaz: 1974 si 1979 — Pic Sciurovski, Elbrus etc.

Nicolae Tatulescu a facut parte din subcomisia de alpinism a municipiului Bucuresti a colaborat la Buletinul informativ editat de aceasta comisie.

DAN VASILESCU. S-a nascut in Bucuresti la 10 august 1944. Pe la 10 ani a mers pentru prima oara pe munte, in Ceahlau, cu verii lui, geologi, si cu alti prieteni. Ca elev a fost, cu scoala, in mai multe? tabere. Pe la 16—17 ani s-a apucat sa practice orientarea in cadrul clubului Titanii — 23 August. La 19 ani a inceput cataratura cu fratele sau, Doru Vasilescu, in cadrul aceluiasi club. In 1967, fiind student, s-a transferat la clubul sportiv universitar I.P.G.G. Tot timpul, Dan Vasilescu a desfasurat o activitate intensa in cadrul compe-titional si in afara lui, devenind un foarte bun catarator. Traseele urcate de el in douazeci de ani sint asa de multe, incit li s-ar putea consacra o carte separata.

Pentru activitatea desfasurata a fost numit antrenor in 1969, membru in Comisia centrala de alpinism in 1973 si maestru al sportului la alpinism in 1976.

Dan Vasilescu a realizat numeroase premiere din care mentionam pe cele principale. Bucegi: 1966 — traseul Hermann Buhl, grad V A (Dan si Doru Vasilescu); 1969 — traseul Tavanele de Argint, grad IV B (Dan si Doru Vasilescu); 1977 — Surplomba cu Pendul, grad IV B (Dan Vasilescu s.a.); Buila—Vinturarita; 1970 — traseul Frontal, grad IV A (Dan si Doru Vasilescu, Alexandru Bulgar); 1970 — traseul Brindusa de toamna, grad V A (Dan si Doru Vasilescu); 1972 — traseul 23 August, grad IV B (Dan Vasilescu s.a.); 1973 — Diedru cu Brazi, grad IV B (Dan Vasilescu si Crina Nitescu); Cheile Bicazului: 1972 — traseul Fecioarei, grad V A (Dan Vasilescu, Alexandru Bulgar si Dumitru Dunca); 1976 — traseul Ruxandra, grad IV A (Dan Vasilescu si Marin Gherasim); 1977 — traseul Centenarul Independentei, grad IV B (Dan Vasilescu, Andrei Gita si Marian Petcu); 1977 — traseul Central din Lapos, grad V B (Dan Vasilescu si Marian Petcu); Muntii Capatinii —Arnota: 1975 — traseul Muchea Cucuveelor, grad V A (Dan Vasilescu, Gabriel Vlad si Dan Tescoveanu); Cheile Bistritei: 1974 — traseul Corlate, grad IV B (Marin Gherasim si Dan Vasilescu); 1975 — traseul Arnota, grad IV B (Dan Vasilescu si Marian Petcu); Cheile Costestilor: 1975 — traseul Universitatea '75, grad IV B (Dan Vasilescu, Marin Gherasim si Marian Petcu, cap schimbat); Cheile Oltetului: 1977 — traseul Pestera Ursului, grad V A (Dan Vasilescu, Andrei Gita si Daniel Bujenita); 1979 — traseul Pintenul Oltetului, grad V A (Dan Vasilescu, Daniel Bujenita si Vasile Hotaru); 1979 — traseul a XXXV-a aniversare, grad V A (Dan Vasilescu, Vasile Rotaru si Daniel Bujenita, cap schimbat); 1980 — traseul Olimpiada '80, grad V B (Dan Vasilescu, Adrian Bianu si Andrei Gita, cap schimbat); 1980 — traseul Surplomba rindunelelor, grad IV B (Dan Vasilescu si Andrei Gita, cap schimbat); 1980 — Fisura Pintenilor, grad IV A (Dan Vasilescu si Viorel Bortes); 1981 — traseul Universiada '81, grad V A (Dan Vasilescu si Andrei Gita, cap schimbat); 1981 — traseul Pintenul Radului, grad IV A (Dan Vasilescu si Nicolae Jianu); Muntii Retezatului: 1969 — Creasta Vulturilor, grad IV A (Dan Vasilescu si Petre Bordea). In 1973 Dan Vasilescu, Cezar Manea si Petre Santo au parcurs, iarna, creasta Carpatilor Meridionali.

Ascensiuni peste hotare: 10—15 martie 1970 — Muchea sud-vestica din Mnich (Calugarul) si o portiune de creasta dintre Virful Spiglasowska si Virful Zadnii Mnich (Dan Vasilescu si Iosif Ghetie), care au participat la o tabara de alpinism, de iarna, in Tatra poloneza din regiunea Morskie Okg); august 1971 — Virful Mnich, traseul clasic din peretele nord-vestic, grad IV (Dan Vasilescu si Alexandru Bulgar, cap schimbat), creasta Zabia Lalea (Papusa), in Zabi-Mnich, grad V (Dan Vasilescu si Alexandru Bulgar, cap schimbat); traseul clasic, Mnich, din peretele nordic, grad VI (Dan Vasilescu, Alexandru Bulgar, cap schimbat). Muntele Rila, zona Maliovita in Bulgaria: 5—12 august 1970 — traseul Sprincenelor, grad VI A (Iosif Ghetie, Alexandru Bulgar si Dan Vasilescu); traseul al VIII-lea Congres, grad VI B (Dan Vasilescu, Iosif Ghetie si Alexandru Bulgar); traseul Sliven, grad VI A (Alexandru Bulgar, Dan Vasilescu si Iosif Ghetie); traseul Armata populara, grad VI A (Dan Vasilescu, Iosif Ghetie si Alexandru Bulgar[10].

NICOLAE NAGY. Cunoscut si sub numele de „doctorul', porecla data de prietenii de cataratura, Nicolae Nagy s-a nascut la Odorhei in ziua de 27 noiembrie 1944. A inceput sa mearga pe munte la virsta de zece ani. In 1963 s-a legitimat pentru alpinismul competitional la clubul Metalul din Hunedoara, unde a realizat si trei premiere: 1963 — traseul Metalul din Cheile Bicajelului, grad V A (Nicolae Nagy, Avel Ritisan, 2 zile); 1964 — traseul a XX-a aniversare din Cheile Bicazului, grad VI A (Avel Ritisan, Nicolae Nagy, Ladislau Halmaghi, 2 saptamini); 1965 — traseul Siderurgistul din peretele Surducului, grad V B (Avel Ritisan, Nicolae Nagy, Ladislau Halmaghi, 2 saptamini. In 1966 s-a transferat la A.S.A. Brasov. La noua asociatie a efectuat numeroase ascensiuni in cadrul alpiniadelor, cupelor sau campionatelor. In afara acestora a mai facut alte premiere, in cap de coarda sau secund, de vara sau de iarna. Bucegi: 1970 — traseul Aurel Irimia, peretele sudic din Claia Mare, grad V A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, cap schimbat, mai multe intrari); ianuarie 1971 — traseul Trei Surplombe din peretele Galbenelele, premiera de iarna (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu); 1971 — traseul celor Patru Surplombe din muntele Batrina, grad IV B (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, Emilian Cristea[11]; 1972 — fisura de la Grota Lupului, creasta cu Zimbrii, grad V B (Nicolae Nagy, I. Petrie); 1972 — hornul de la Valea Lupului, grad V B (Dumitru Chivu, Nicolae Nagy, Matei Schenn); Cheile Bicazului: 1966 — traseul Hornul Crinului de munte, peretele Pintenilor, grad VI A (Nicolae Nagy, Gheorghe Vrajitoru); 1977 — traseul Nenumit, grad VI A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, participant Nicolae Cojanu, 4—5 intrari); Cheile Virghisului: 11 august 1971 — traseul Citadela Darimata, grad IV B (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, o intrare); 13 august 1971 — traseul Surplombele Pesterii Mari, grad V A (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, cap schimbat, o intrare); 16 august 1971 — traseul Meresti, grad IV B (Nicolae Nagy, Alexandru .Brumarescu, 1 intrare); Piatra Craiului: 1971 — traseul Turnul Mare al Dianei, fata nordica, grad V A (Nicolae Nagy, Emilian Cristea, o intrare); 1972 — Surplomba Hornului din canionul Cioringa Mare, premiera de iarna (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu), traseele Hornul Suspinelor, grad IV B, Surplomba cu Garoafe si traseul Sindileriei, toate din Padina Sindileriei (Nicolae Nagy, Emilian Cristea, o intrare); Cheile Risnovului: 1971 — traseul Surplomba de aur, grad VA (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, cap schimbat, 2 intrari); Ceahlau: 21 iulie 1973 — traseul Claia lui Miron, grad IV B (Nicolae Nagy, Cezar Manea, Emilian Cristea, o intrare). Nicolae Nagy a fost selectionat si trimis de cinci ori in Bulgaria, apoi in Iugoslavia si Cehoslovacia. In Pamir a realizat o premiera de grad IV B (Nicolae Nagy, Dumitru Chivu, cap schimbat) si peretele sudic din Urancloc (Nicolae Nagy, Avel Ritiisan, Mircea Noaghiu). De asemenea, a activat ca instructor la sase scoli de cataratura de vara si la opt scoli de iarna, organizate de F.R.T.A. Pentru munca si calitatile sale deosebite de catarator a obtinut 13 titluri de campion, stabilind astfel un record si a primit titlul de maestru al sportului la alpinism in 1970.

MIHAI PUPEZA. Din generatia tinara s-a remarcat ca un talentat catarator Mihai Pupeza, care s-a nascut la Cluj in ziua de 17 noiembrie 1949. Parintii lui, pasionati colindatori ai muntelui, l-au luat pe la sase ani intr-o excursie in Muntii Rodnei. Mihai Pupeza nu are decit o premiera de gradul V, nu este maestru al sportului si nu credem sa fi fost cindva inclus in „lotul' republican, dar el impreuna cu altii ne-au demonstrat ce inseamna antrenamentul, prin escaladarea intr-o singura zi a trei trasee de gradul VI (unul A si doua B). Pe cind era student, s-a legitimat la sectia de alpinism a clubului sportiv universitar — I.P.G.G. Bucuresti, unde a luat parte la mai multe alpiniade si concursuri, atit vara cit si iarna, avind ca instructori pe Dan Vasilescu si Iosif Ghetie. Ca mai toti alpinistii ce au practicat acest sport din placere, nu are o evidenta a ascensiunilor efectuate, dar isi aminteste ca in 1972, cind avea numai categoria a II-a de clasificare, a inceput suirea traseelor de gradul VI. In iulie 1973 a urcat pentru prima data fisura Albastra, repetata apoi inca de 12 ori, cind cap de coarda, cind cap schimbat, realizind timpi intre 3 si 8 ore. Varianta Fisurii Albastre, de asemenea, a urcat-o de 3—4 ori, cap schimbat. In octombrie 1973 a reusit escaladarea Traseului Sperantei in mai putin de sapte ore. A repetat acest drum inca de opt ori. Lunile august si septembrie 1974 le-a petrecut in Tatra si a parcurs, cu alpinistii cehi, opt trasee de gradul VI. Dar cea mai mare isprava s-a petrecut in august 1975, cind a realizat in mai putin de saxpte ore traseul Sperantei, Fisura Albastra si Fisura Mult Dorita; Tot asa, el a escaladat majoritatea traseelor de dificultate maxima din Bucegi, Piatra Craiului, Bicaz, Buila.

Ascensiuni de iarna. La 2 ianuarie 1974 a reusit prima escalada de iarna a variantei Fisurii Albastre, cu Ella Turculet, iar in ianuarie 1975 a parcurs traseul Furcile din Bucegi, cu Marius Stoenescu. Creasta masivul Fagarasului a parcurs-o iarna de opt ori cu diversi insotitori; de trei ori traseul Floarea de colt si de doua ori Lespezile Lirei, cu Marin Gherasim, ambele in Piatra Craiului, in cadrul campionatelor. Ca premiere, are un singur traseu de gradul V A (Diedrul Pupezei), in Bucegi.



[1] Cf. Buletinul Clubului Alpin Roman, anul VI, nr. 2—1938.

[2] Autorii tin sa precizeze ca in dorinta de a prezenta in cartea lor biografiile cit mai multor alpinisti contemporani, cu o activitate mai deosebita, au incercat sa poarte convorbiri cu acestia. Unii dintre ei au acceptat, contribuind astfel la intocmirea unor „fise' exacte, altii — din diverse motive — nu au raspuns rugamintii noastre. Cu Emilian Cristea, pina la accidentul care i-a cauzat moartea, n-am reusit sa stam de vorba. Paginile consacrate aici activitatii sale de alpinist sint intocmite pe baza datelor culese de autori din diferite publicatii.

[3] Cf. ziarului Apararea patriei — 1955, articolul Parcurgind creasta Carpatilor Meridionali.

[4] Comics, cuvint ce vine din limba engleza si inseamna „benzi desenate' sau „caricaturi povestite'.

[5] Cf. Sportul popular, din 10 iulie 1956.

[6] In publicatiile vechi aceasta vale apare cu numele de Valea Iepii.

[7] L.c. — lungimi de coarda.

[8] Vezi Premiere de iarna, anul 1971, nota l, p. 329.

[9] Foarte greu, cu plus, insemnat si CU initialele T. D. sup.

[10] Buletinul informativ — I.P.G.G., nr. 5, 6/1970 si 8—9/1971.

[11] In Sportul popular, nr. 3308 din 18 noiembrie 1958, se indica echipa clubului Metalul (Gheorghe Udrea, Stefan Focse) ca realizatoare a acestui traseu, numit „Victor Maciuca'. Dumitru Chivu afirma ca in partea superioara traseul era nepitonat si pentru a putea urca a trebuit sa foloseasca pitoane de expansiune.


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2328
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site