Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura


ARHITECTURA RURALA ROMANEASCA

Constructii

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Plate and Shell Reinforcement
FIZICA CONSTRUCTIILOR
COMPORTAREA STRUCTURILOR METALICE MULTIETAJATE CU GRINZI COMPOZITE
Ferestrele si usile
Distantieri pentru armaturi
ASAMBLARI PRIN BOLTURI - Calculul de rezistenta
MONTAREA COLECTOARELOR SOLARE IN SISTEM - DRAIN-BACK
ZIDARIE - Proprietatile mecanice de rezistenta ale zidariei
Invelitori realizate din materiale bituminoase
CERINTE PENTRU CONFECTII TEHNOLOGICE

ARHITECTURA RURALA ROMANEASCA

1 SATUL

Din vremuri indepartate ale existentei lui si pana catre jumatatea veacului al XIX-lea, poporu1 roman a dus o viata mai mult taraneasca. Forma caracteristica de asezare pentru vietuirea laolalta a romanilor a fost satul. Expresie fidela a conditiilor vietii materiale a locuitorilor lui, satul romanesc arata dintr-un inceput una din cele doua ocupatii de baza ale taranului: agricultura si cresterea vite1or.



In mare, putem distinge doua categorii de sate: unele pastorale, altele agricole.

Pe langa factorul economic care joaca rolul principal, mediul geografic influenteaza la randu-i in mod hotarator asupra dezvoltarii si caracterului general a aglomeratiei. Anume forme de teren muntii, dealurile, platformele, poienele, vaile stramte sau largi, raurile, etc. precum si clima, au impus asezarii nu numai o anume oranduire in cea ce priveste forma, dar chiar si anume ocupatii locuitorilor, Astfel, in regiunea de munte s-a dezvoltat satul cu case razlete si cu caracter pronuntat, sau chiar exclusiv pastoral; in regiunea deluroasa si de-a lungul vailor inguste s-a dezvoltat satul cu casele insiruite, cu caracter pe jumatate pastoral, pe jumatate agricol, iar in regiunea de campie si in vaile largi ale raurilor s-a dezvoltat satul cu pronuntat caracter agricol.

Desimea populatiei 1a randul ei a impus asezarii o anume oranduire, o anume ingramadire a gospodariilor si a caselor.

In lumina acestor determinari (factorii economici, geografici si sociali), putem distinge pe teritoriul romanesc trei tipuri esentiale de sate si anume: tipul imprastiat, tipul rasfirat si tipul adunat.

Satul de tip imprastiat este un sat de regiune muntoasa, situat la o altitudine variind intre 400 si 1300 m. Un astfel de sat, care de regula este pastoral, are gospodariile izolate, semanate la departare unele de altele, fiecare gospodarie cu familia ei avand in proprietate o intindere mare de pamant in jur. Satul nu are uliti. Drumuri intamplatoare si poteci particulare leaga casele intre ele si pe acestea cu drumul public cel mai apropiat.

Satul rasfirat este caracteristic regiunilor de deal. Planul unei astfel de asezari infatiseaza o retea de uliti lungi si sinuoase. Casele sunt asezate aproape de uliti si destul de departe unele de altele. Pamantul care apartine fiecarei gospodarii este divizat: o parte in juru1 casei, formand curtea si gradina cu o mica portiune de teren de cu1tura; o alta parte, teren de cultura agrico1a si faneata, in afara satului. Satul rasfirat presupune, la origine, o asezare de tip imprastiat: gospodarii grupate razlet, in chip de mici catune, instalate in mijlocul livezilor sau al campului cultivat. Inmultirea populatiei in cadrul unor astfel, de gospodarii, divizate treptat prin sistemul de mostenire, a dus fatal 1a o indesire a caselor si la

o unire a catunelor intre ele, dand nastere unui sat de tip rasfirat. Fiind adesea 1a origine domeniul unor rnosneni sau razesi, tipul de sat rasfirat este asezarea rurala cea mai caracteristica tarii noastre, atat ca extensiune cat si ca trasaturi originale.

Satul adunat este o forma evoluata a satului rasfirat. Stranse unele langa altele, casele sunt dispuse in lungul unor uliti cu trasee foarte neregulate care se intretaie in toate sensurile Spre deosebire de celelalte tipuri, satul adunat formeaza. o aglomeratie comp1eta de case, bine delimitata Asezare caracteristica de campie, cu pronuntat caracter agricol, satul adunat este adesea rezultatul unor conditii restrictive pe care taranul le-a intampinat cand s-a scoborat din deal la campie: o capacitate limitata a terenului de asezare, fie datorita situatiei geografice (vale ingusta, pamant mlastinos, etc.), fie mai ales datorita interesului marii proprietati, a boierului, care a tins totdeauna sa limiteze intinderea satului. Desi strans intr-o aglomeratie compacta, satul adunat prezinta totusi multe din caracteristicile tipului rasfirat, anume: dispozitia neregulata a gospodariilor, curti si gradini destul de spatioase in jurul casei, uliti strambe.

Alaturi de satul adunat s-au dezvoltat in regiunea de campie, ca asezari caracteristice tot de agricultori, satul asa zis de drum si satul geometric. Satul de drum are casele dispuse cu oarecare regularitate, unele langa altele, in lungul unui singur drum. In satul geometric, casele sunt dispuse regulat in cadrul unei retele de uliti care se intretaie unele cu altele formand unghiuri drepte. Ulitele sunt in general largi si drepte, cu toate casele aliniate. Spre deosebire de celelalte tipuri formate treptat printr-o evolutie naturala, satul geometric este dezvoltat dupa un plan prestabilit, fiind o asezare de colonisti. Astfel de sate se gasesc in numar foarte mare in Banat si Crisana, in Sudul Olteniei si in Dobrogea. Dintre toate aceste feluri de sate, cel mai vechi este tipul cu case izolate, satul imprastiat. La concluzia aceasta ne conduc atat structura sa, care nu prezinta coeziunea caracteristica unei asezari rurale mai evoluate, cat si, mai ales, caracterul oranduirii sociale, sau, mai .precis, sistemul arhaic care reglementeaza proprietatea asupra pamantului si modul primitiv de obtinere a mijloacelor de trai necesare locuitorilor.

Din punct de vedere etnic tipurile de sate prezinta un interes tot atat de mare ca si formele si vechimea lor. Astfel in Transilvania fiecare din minoritatile nationale isi are tipul ei caracteristic. Satele cu case imprastiate, tipul rasfirat, satele de vale si satele adunate din fundurile circulare de vai, a caror totalitate depaseste numarul celorlalte tipuri, sunt locuite, cu neinsemnate exceptii, exclusiv de romani.

2 GOSPODARIA

Totalitatea cladirilor necesare unei exploatari pastorale sau agricole grupate la un loc formeaza ceea ce in termen comun se numeste o gospodarie. In afara de casa, de locuinta propriu zisa a taranului, o gospodarie taraneasca cuprinde un numar mare de cladiri anexe dintre care cele mai importante sunt: Sura, constructie unitara, formata din doua sau trei ; despartituri. Una din acestea, cea din mijloc in cazul cand sunt trei, sura propriu zisa, are latura dinspre curte complet deschisa. Ea serveste ca loc de curatire si vanturare a cerealelor si adesea si ca adapost pentru uneltele agricole. Incaperea, sau incaperile alaturate, sunt grajduri pentru vitele mari. Podul amenajat sub acoperisul intregii constructii, adesea foarte inalt, serveste la pastrarea cerealelor si a fanului. Remiza este o constructie simpla: o parte deschisa catre curte, destinata pastrarii vehiculelor si intregului inventar agricol si o parte inchisa, destinata pastrarii recoltei. Partea deschisa este desemnata de localnici cu numele de sop; sopron sau colna, partea inchisa cu acela de hambar. Patulul este o constructie simpla, prismatica ingusta cu peretii facuti din impletituri de nuiele fara tencuiala. Numita in unele regiuni si cosar sau cotarca, constructia aceasta serveste la pastrarea porumbului in stiuleti. Tarcul sau staoru1 este un loc ingradit cateodata chiar acoperit, servind la adapostirea oilor. Planul unei gospodarii, cladirile care compun aceasta gospodarie, modul de asezare al cladirilor in plan, forma si structura fiecarei cladiri, sunt in legatura cu tipul de sat, cu ocupatia principala a taranului si adesea si cu origine lui etnica.



Gospodaria cea mai dezvoltata se gaseste in satele tinuturilor agricole, in regiunea de campie. Satele de munte si cele de deal au o gospodarie relativ redusa, la cele de munte adesea de forma chiar cu totul rudimentara.

3 CASA DE LOCUIT

In domeniul artei de a construi care s-a dezvoltat pe teritoriul de azi al tarii noastre, operele arhitecturii populare ocupa un loc de frunte.

 Realizate din materiale fragi1e si perisabile-lemn, pamant, stuf-constructiile taranesti-case, biserici, mori, etc.-au avut, prin forta lucrurilor, o durata limitata. Foarte putine din bisericile de lemn si inca si mai putine case vechi de locuit din cele care ni s-au pastrat, au o vechime mare de 200 ani. Cu toate acestea, o serie intreaga de date legate de formele constructive si de decoratie, precum si asemanarea adesea izbitoare dintre cladirile cele mai vechi. si cele noi de aceleasi categorii si tipuri, denota o lunga traditie si o pastrare a caracterelor autohtone, ale caror origini pot fi urmarite pana departe in neolitic.

Forma cea mai veche de locuinta omeneasca cladita pe teritoriul Romaniei de azi este bordeiul. Din exemplarele care se mai pastreaza si se folosesc inca si azi, unele comporta o singura incapere sapata in pamant, captusita cu barne si acoperita cu o invelitoare in doua ape, construita din lemn cu un strat gros de pamant batut deasupra. Fata de modelele stravechi de acelasi gen, locuinta aceasta, rudimentara si mizera, nu prezinta nici un progres vadit. Altele, din care cele mai multe se gasesc in campia Dunarei din sudul Olteniei, ni se infatiseaza ca o locuinta ingrijita, care nu denota numai decat saracie, sau un mod de viata primitiva. De altfel planul multor bordeie de acest fel, pe care localnicii le numesc case de pamant, este chiar foarte dezvoltat, cuprinzand patru pana la cinci incaperi dispuse in forma de T sau de cruce cu bratele egale. Bratul cu intrarea se numeste tinda sau garlici; cel opus acestuia, cand exista, este o camara de pastrat provizii numita chitiboaica; celelalte doua brate cuprind fiecare cate o camera de dormit. Incaperea centrala, care e un fel de camera de zi, are de o parte si de alta catre incaperile de dormit, cate o vatra cu cos de fum deasupra.

Forma evoluata de locuinta, cea folosita in mod aproape exclusiv de taranul roman, este insa casa construita la suprafata solului. Modul de agonisire a mijloacelor de trai ale populatiei si mediul geografic au determinat, in mare, trei forme caracteristice de astfel de locuinta, in directa legatura cu relieful solului tarii; muntele, dealul si campia. Toate aceste trei categorii de case prezinta insa in cadrul fiecarei impartiri geografice naturale, limitata de dealuri, vai si ape, numeroase infatisari si tipuri cu caractere specifice, bine marcate.

Ca dispozitie generala de plan si volume, casele tuturor regiunilor se inscriu intr-o forma unitara, regulata, care este aceea a unei prisme drepte de sectiune dreptunghiulara.

Asezati pe o fundatie de piatra, sau direct pe pamant, prin intermediul unor talpi numite grosi sau bolovani, peretii casei sunt construiti fie din lemn (in regiunile muntoase si deluroase cu paduri), fie din schelet de lemn cu impletitura de nuiele lipita cu lut, sau din paianta (in regiuni le de campie), fie din ciamur sau chirpici (in regiunile din preajma Dunarei si in Dobrogea). Forma cea mai veche de locuinta taraneasca construita la suprafata solului este casa cu o singura incapere, caracteristica satelor pastorale de tip imprastiat, in care toate cladirile gospodariei-locuinta, sura, camara de provizii, bucataria, etc.-sunt izolate. Conceputa si realizata ca o constructie de adapost, casa aceasta depaseste adesea limitele stricte ale utilului reflectand deopotriva si un puternic sentiment artistic popu1ar din imboldul caruia taranul a cautat sa o faca ,frumoasa prin forma, prin culoare, prin decoratie.

In ordinea evolutiva cronologica, casei cu o singura incapere ii urmeaza casa cu doua camere, acestea fiind insa independente, cu intrari separate si servind, una drept locuinta si alta exclusiv pastrarii proviziilor. Camera de locuit a acestui tip de casa prezinta si forma cea mai arhaica de vatra; asa numitul caloiu sau caloniu, care consta dintr-un fel de podium scund, amenajat in coltul format de peretele din fund si peretele dintre cele doua camere si care are deasupra, agatat de tavan, un larg cos piramidal construit din impletitura de nuiele si lut, prin care fumul este condus in pod, de unde iese apoi alene, prin interstitiile materialului folosit ca invelitoare. Casa cu doua incaperi independente si caloniu se mai pastreaza azi, sub forma ei arhaica, numai in Transilvania. Exemplarele cele mai interesante se gasesc in tara Hategu1ui si in tara motilor, regiuni in care traditiile stravechi ale artei populare romanesti in general, sau pastrat mai bine ca oriunde.

Forma cea mai evoluata si cea mai raspandita, de locuinta folosita de taranul roman este azi casa cu tinda. Tipul acesta comporta doua variante, dupa cum planul cuprinde doua sau trei incaperi. Una din incaperi-cea mai mica in varianta cu doua camere, sau cea centrala in varianta cu trei-se numeste cinda sau tinda. Incaperea a 2-a, cea mai mare, se numeste casa mare sau soba mare, cea de a 3-a, cand exista ca locuinta, se numeste casa mica, sau sobita. Intrarea in casa se face din prispa in tinda.. Vatra din camera de locuit a tipului arhaic a fost transportata in tinda. Prin aceasta, tinda a capatat pe langa functia de ante-intrare si pe aceia de bucatarie, lasand camerei in care isi petrece viata familia, numai functia de locuinta.




In varianta cu doua incaperi, vatra, ridicata de regula la 40 – 50 cm deasupra nivelului pardoselii, este lipita de peretele dinspre camera de locuit. O soba oarba, cu un cuptor, este situata in camera mare, in. dreptul vetrei. Focul in aceasta soba, atunci cand camera trebuie incalzita, se face prin tinda.

In Banat, in Muntenia si mai cu seama in Oltenia, unde varianta cu doua camere este dominanta, vatra are deasupra un cos larg de fum, numit corlan, care trece prin tavan si pod deasupra acoperisului.

In regiunile de campie ale tarii domina insa casa cu tinda si doua incaperi. In aceasta varianta, jumatatea din fund a tindei este ocupata in intregime de vatra al carei cos de fum, construit la baza ca o bolta, se sprijina pe cei doi pereti laterali si pe peretele din fund. In fata, deasupra gurii marcand inceputul cosului, o polita de lemn numita corlata serveste ca loc de pastrare, a vaselor si a celorlalte obiecte necesare pregatirii mancarii.

Tencuiala peretilor este in general destul de groasa. Pe peretii a . caror structura este de lemn, de chirpici sau din impletitura de nuiele, tencuiala este lasata de obicei neteda. In regiunea de campie, in deosebi in Muntenia, gustul pentru infrumusetare impinge totusi pe taranul artist sa sape in masa de tencuiala, atat in jurul ferestrelor cat si al usilor, ia colturile cladirii si adesea chiar pe campul zidurilor, ornamente din cele mai variate. Motivele decorative sunt dispuse in benzi late si sunt formate din combinatii de figuri geometrice: linii drepte, patrate, romburi, triunghiuri, linii curbe, cercuri, stele, frunze si adesea figuri de pasari sau chiar de animale. Exemple interesante de acest fel de decor se gasesc in special pe fatadele unor case din regiunile Pitesti, Bucuresti si Ploiesti.

4 BISERICILE DE LEMN. 

Cand, in primele vremi a1e raspandirii crestinismului pe teritoriul Romaniei de azi-in epoca prefeudala, s-a simtit nevoia existentei unor lacasuri special de inchinare, practica constructiva a localnicilor, concretizata in forme variate de cladiri de factura si caracter popular, a condus in mod normal pasii celor ce erau chemati sa ridice astfel de locasuri spre constructia de lemn. Astfel, alaturi de capelele amenajate in pesteri sau sapate in stanci, bisericile de lemn ne infatiseaza cele dintai forme ale cladiri1or romanesti de cult ridicate anume pentru acest scop.

Plecand de la forma simpla a casei taranesti, cu care se inrudeste atat de mut inca si azi in ce priveste tehnica constructiei si decoratia, arhitectura acestor biserici de lemn a evoluat imprumutand unele elemente de plan si structura din arhitectura edificiilor zid, paralel cu care s-a dezvoltat in tot lungul Evului Mediu.

Ca si in cazul caselor taranesti, in infatisarea generala a bisericilor de lemn se pot deosebi trasaturi particulare, caracteristice celor trei mari provincii: Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova. In Transilvania, unde mesterii populari au cultivat cu deosebita arta si pe scara intinsa arhitectura de lemn, numeroasele biserici de sat ce s-au pastrat, unele datand din veacul XVII, sunt de o remarcabila tinuta si reproduc in impunatoarea lor infatisare si frumusete tipuri si forme caracteristice, ale caror origini se pierd in negura veacurilor.

Ca plan bisericile de lemn ale Transilvaniei ne infatiseaza o nava dreptunghiulara, simpla, despartita dupa cerintele cultului in pronaos si naos. In partea dinspre rasarit, aceasta nava se termina intotdeauna cu o absida-dreptunghiulara, poligonala, sau cateodata chiar circulara-rare, de obicei, este mai ingust decat restul bisericii. In unele regiuni Arad, Oradea, se intalneste adesea si tipul de plan cu doua abside: una spre rasarit, alta spre apus.

Nota caracteristica a arhitecturii transilvanene o constituie pridvorul sau porticul deschis, sprijinit pe stalp. Acest pridvor, care aminteste tarnasul casei taranesti, este plasat de obicei pe fatada dinspre apus, formand un fel de ante-vestibul; este cazul celor mai multe biserici din Maramures, unde, acest pitoresc element arhitectural are cateodata si etaj. In alte parti, un portic lung ocupa intreaga latura dinspre sud, pe care se gaseste in acest caz si intrarea. In sfarsit, se intampla adesea ca ambele fatade laterale sa fie precedate de, cate un portic, cum e cazul unor biserici din Bihor.

Peretii sunt construiti din barne asezate orizontal peste o talpa de lemn care se sprijina de obicei pe o temelie de zid. In ce priveste modul de acoperire, incaperile au aspecte deosebite. Pronaosul este in general acoperit cu un t avan drept. Un sistem de grinzi puternice, asezate peste tavan sprijina turnul clopotnitei, care este ridicat intotdeauna deasupra pronaosului. Naosul este acoperit de cele mai multe ori cu o bolta cilindrica construita din barne dispuse in 1ung si intarita, cand e mai lunga, de unul sau mai multe arce dublouri intinse fiecare de cate o grinda-tirant.

In interior peretii sunt decorati adesea cu picturi. Poarte interesante din punct de vedere iconografic, dar si mai pretioase prin caracteru1 lor popular, realist, picturi1e acestea sunt executate fie peste un strat gros de tencuiala indreptata cu un tinci de gips, fie pe panza de in maruflata, fie, cateodata, direct pe lemn.



Pe cand interiorul edificiului, linistit si simplu, prezinta de obicei caracterul distinctiv al constructiilor de lemn, exteriorul, si mai ales partea superioara, interpretand forme caracteristice arhitecturii de piatra, ofera un aspect din cele mai surprinzatoare gratie clopotnitei care rasare din acoperis si se inalta spre cer ca un adevarat turn de catedrala gotica. La bisericile mai importante acest turn este prevazut cu un foisor deschis sprijinit pe stalpi, care constituie camera clopotelor. Deasupra acestuia se inalta un elegant coif piramidal, intovarasit adesea de patru turnu1etea asezate la baza.

Sta1pii pridvorului, nervurile boltilor si mai cu seama chenarele usilor si ale ferestrelor dau o dovada stralucita a varietatilor modelelor, a gustului ales si maiestriei cu care artistii locali se pricep sa lucreze  lemnul. Motive1e decorative sunt toate de origina populara, unele stravechi, cum sunt rozeta, discul solar, sarpele, dintele de lup si diferite alte combinatii de crestaturi; altele mai noi, imprumutate artei populare maghiare, cum sunt de pilda vrejul si frunza de vita, sau laleaua.

In Tara Romaneasca bisericile de lemn, mai ales in partile de nord ale Olteniei, au o infatisare simpla. Planul 1or, de forma dreptunghiulara, cuprinde un pronaos, un naos si, spre rasarit, o absida poligona1a sau, mai rar, dreptunhiu1ara. Pe partea dinspre Apus, intrarea este precedata totdeauna de un pridvor marginit de stalpi impodobiti cu crestaturi Acest pridvor, care cuprinde intreaga latime a fatadei, este de regula dreptunghiular (exemple interesante la Granesti-Costesti si la manastirea Dintr­un Lemn in regiunea Pitesti), dar cateodata si po1igona1 (Zatreni-Va1cea). Cele mai multe din aceste biserici au pe pridvor, ridicata ca un turnu1et deasupra acoperisului, o clopotnita. Constructia este in general bine executata . Peretii de barne groase de brad sau de stejar sunt ridicati pe o temelie de piatra. Incaperile sunt acoperite cu bolti semicilindrice de scanduri, iar invelitoarea, croita :peste aceste bolti in patru ape, este din sindrila.

Aproape toate bisericile moldovenesti au pe latura dinspre Sud. (cateodata, insa rar, pe partea dinspre apus) un pridvor deschis sau inchis. Cand pridvorul este deschis, stalpii care il sustin, legati intre ei prin console si grinzi, sunt impodobiti cu sculpturi si crestaturi. De obicei deasupra acestui pridvor se inalta clopotnita: un turnulet cu balcon rasarit din acoperis si sprijinit, ca si pridvorul, pe stalpi. Cateodata clopotnita, care este un simplu turnulet inchis, strapuns de patru ferestre, se ridica deasupra pronaosului sau, nu rareori, chiar intr-o constructie complet izolata de biserica. Interiorul, croit dupa cerinte1e cultului oriental, este impartit in pronaos, naos si altar. Separatia intre pronaos si naos face printr-un perete de lemn cu deschideri largi, iar intre naos si incaperea altarului prin nelipsitul iconostas, care este asezat inapoia liniei de demarcatie a absidei altarului, asa fel ca intre el si acesta sa lase loc pentru amenajarea celor doua anexe: proscomidia si diaconiconul.

Modu1 de acoperire al celor trei incaperi este diferit de la o biserica la alta. Forma cea mai simpla, cea mai corespunzatoare materialului, dar care nu este totusi si cea mai veche, este tavanul drept. Alte ori, cum se intampla la bisericile din satele nordice ale Mo1dovei, partea superioara a incaperilor este formata din niste planuri inclinate care urmaresc de aproape forma piramidala a acoperisurilor propriu zise. In majoritatea cazurilor insa, bisericile moldovenesti sunt acoperite cu bolti cilindrice sau cu cupole.

Imbinarile dintre piesele principale de lemn, grinzi, stalpi, console, sau prin forma acoperisului, dispus in pante repezi si cu streasina proeminenta arata ca constructia se leaga de traditiile indepartate ale tehnicii lemnului si prezinta particularitatea de a imita procedee constructive

1.                  1. Curte inchisa; 2. Tinda;  Casa mica; 4. Casa mare; 5. Staor;

2.                  6. Grajd; 7. Portic (cinda) ; 8. Grajd; 9. Sura; 10. Magazie.

Casa Grumarescu din satul Rapciuni, reg. Bacau. Fig. 5 Casa cu tinda si doua camere cu prispa in fata. Satul Stanesti, reg. Pitesti Azi in muzeul  Satului din Bucuresti. 








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3067
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site