MANAGEMENTUL STARILOR TENSIONALE IN CLASA DE ELEVI - STRATEGII
SI CONDITII DE EFICIENTA MANAGERIALA
THE TENSION MANAGEMENT OF
STUDENTS’GROUPS
– STRATEGIES AND CONDITIONS OF MANAGEMENT EFFICIENCY
Abstract
Nowadays, besides the positive aspects of the
curricular and institutional reform implementation, one can also witness a
negative educational fenomenon - the depreciation of the psycho-social
environment within students’groups. This is due to several causes which include
an incorrect management of the learning process. Tension, in several and varied forms with
different degrees of manifestation in students’groups, represents a negative
educational reality of the national
education system, intensely stressed out
by the specialized literature, and media. This leads to an increase of efforts
from specialists and several other educational and management factors in order
to limit the incidents redarding discipline within school environment.
Even
if, lately, the problems concerning tension in school started to be the focus
of teaching psychologic and communities as well as other educational
environments or environments concerned with education, 2 major deficiencies
have been identifield to this respect:
-
specialized studies’focus mainly on the description of visible conflicts, on
the attempt of configurating efficient strategies to solve problems instead of
putting forth methodologies of prevention by anticipating their triggering
factors, by identifying and improving ways of students’influencing which are to
generate the best educational environment. This would be stimulating,
cooperative, of mutual help and respect among students, among teacher and
students, among classroom characters and the school’s management staff.
- the usage of incorrect management
strategies at the level of students groups’psycho-social environment
characterized by the inconsistency of a psycho-pedagogic and management training,
relevant to the problem of prevention and interference, in the cases of tension
within students’groups and the minimal competence development to exercise this
training.
Thus,
the elaboration, development, experimenting and validating of strategies and
management efficiency conditions in the field of tension management within
students’groups is an absolute/major necessity for programs of continuous
training or self carrier and management improvement. This stands for the basic
motivational aspect for choosing the theme of the present study and of
increasing the efforts towards the identifying of solutions which could improve
this field. In the suggested study, the part within students’groups, their
ethiology and description, focuses on the issues of school violence and
aggressiveness.
After
summarizing references from the specialized literature, we endorsed the thesis
according to which the concepts must not be treated as synonymous but
differentiated by means of triggering factors; thus, aggressiveness is mainly
related to human instincts while violence is primarily determined by the
socio-cultural and educational environment, by the socio-organized context
where the individual/formal or informal group is included.
Among
the tension preventing strategies in students’groups presented by the current
study as methodological solutions of managerial nature, we mention:
-
educational practice’s focus on the educational actions based on the educated
subject in order to value him/her;
- the
prevalent usage of teaching methods based on a more active students
involvement, on students acquiring new learning experiences;
- a
higler value for the group-work,
team-work as class management forms which insure the consolidation of
inter-human relationship, the synthality of students’groups;
- an
increase in the percentage of educational interaction methods (brainstorming,
synectic, Phillips 6.6. technique, Frisco method, the mosaic method) whit
excellent results in the development of communicating, and cooperation
relations for solving tasks and for students’education in the spirit of
humanistic values;
-
organizing optional subjects/interrelating or transrelating subjects based on
cross-curricular topics established after a close analysis of students’needs;
-
organizing activities of partenership for education, with purposes of
indiscipline prevention, with specialized factors from the local community;
- extending
the ways of cooperating with the family, meaning mutual activities in the
planning, monitoring and evaluation of
school-decided curriculum, in order to establish and put practice forms
of indiscipline prevention;
-
development of strategies for teachers’self
improvement in the field of tension prevention (self-management).
The
present study also mentiones strategies of intervention in the case of tension
occurrence which may decrease the psycho-social environment of the
students’groups:
- the
complex analyses of tension occurances
and the establishing of their ethiology;
- the
usage of correct research methods leadind towards data accumulation concerning
subjective and objective factors involved in the conflict;
- the
involment of the group in putting up solutions and in choosing the best one;
- the
elaboration and usage of intervention programs specific to various types of
tension;
- the
usage of negotiating techniques and procedures between the battling parts;
- the
usage of the rewards and punishment system.
Key-concepts: tension management, the theory and practice of education management,
school aggressiveness, school violence, strategies of prevention and
intervention, self-management strategies.
1. Preliminarii
Problematica
managementului starilor tensionale in
clasa de elevi se inscrie, alaturi de cea a managementului interactiv ori a
celui ce vizeaza raportul autoritate-libertate, in cadrul teoriei si practicii
manageriale a campului educational, concept introdus de sociologul K.Lewin (1932) si dezvoltat in plan pedagogic printr-o
multitudine de cercetari ce au evidentiat clasa de elevi ca fiind nu numai
cadrul organizatoric de baza al procesului de invatamant, ci si campul
educational configurat de relatii, interactiuni, comportamente, situatii
diverse ce presupun ameliorari, corectari, dezvoltari, perfectionari, in care
profesorul-manager trebuie sa-si afirme competentele, capacitatile, abilitatile
sale didactice, educative si manageriale. Cele trei problematici enuntate
anterior, derivate din abordarea manageriala a campului educational se afla
intr-o relatie de complementaritate, situatiile specifice ce presupun
solutionarea din partea profesorului-manager implicand strategii rezolutive ce
le implica pe fiecare, le integreaza in cadrul actiunii manageriale.
In actualitate, contextul problematic educational
este identificat printr-o multiplicare a starilor tensionale, conflictuale in
institutiile de invatamant, o crestere a intensitatii acestora in clasa de elevi,
oglindita in relatarile din mass-media, in lucrarile de specialitate. Aceste
stari tensionale, definite prin forme si grade diferite de manifestare,
reprezinta o realitate educationala negativa din cadrul sistemului de
invatamant , ceea ce a determinat o crestere exponentiala a lucrarilor pe
aceasta problema, o canalizare a eforturilor specialistilor in educatie in
colaborare cu alti factori educogeni, administrativi in limitarea actelor de
indisciplina in mediul scolar.
Aceste constatari, precum si constientizarea
impactului negativ asupra presonalitatii in formare atat asupra celor ce
manifesta acte de comportament deviant, cat si a celor ce fac parte din acelasi
mediu educational, asupra evolutiei dezvoltarii societatii in cele din urma,
incercarea de a explica in mod stiintific cauzalitatea formelor de manifestare
a acestor acte comportamentale negative - de la demotivare, absenteism, pana la
diferitele forme de violenta, agresivitate in scoala, de a contura strategii de
preventie si interventie, reprezinta aspectele motivationale de baza ale
prezentului studiu.
Chiar daca problematica starilor tensionale in
mediul scolar a inceput sa fie abordata intens atat in literatura pedagogica,
psihologica, in mass-media, factorii de decizie si practicienii incercand sa
configureze si sa dezvolte programe educative prin parteneriat, totusi doua
carente majore am identificat in aceasta privinta:
- analiza,
mai ales in literatura de specialitate, a starilor conflictuale manifeste,
vizibile, cu un inalt grad de intensitate, avand consecinte negative evidente,
si nu avansarea unor strategii, metodologii de prevenire a acestora prin
anticiparea factorilor declansatori, a cauzelor posibile, prin prefigurarea si
aplicarea unor modalitati de influentare a elevilor, care sa dea nastere la
anumite interactiuni specifice unui climat educational optim, stimulativ, de
cooperare, de intr-ajutorare reciproca, de respect intre elevi, intre cadrul
didactic si elevi, intre actorii din clasa si stafful managerial al scolii;
-
inconsistenta unei culturi psihopedagogice si manageriale relevante in problema
preventiei si interventiei in cazul starilor tensionale in clasa de elevi,
redusa dezvoltare a competentelor care sa operationalizeze aceasta cultura,
efect al inadecvarii programelor de formare continua la noile realitati ale
campului educational, cu efecte negative in ingustarea cadrului de manifestare
a cauzelor, de implicare prompta si eficace a profesorului in abordarea
situationala a actelor comportamentale negative.
2. Tipuri de stari tensionale in
clasa de elevi – delimitari conceptuale, etiologie si simptomatologie
Traseul
evolutiv al starilor tensionale, de la cele latente, de scurta durata, fara o
cauzalitate complexa, pana la aparitia celor agravante, de tipul conflictului
intens intre elevi, intre acestia si profesor, reprezinta un aspect al
managementului clasei ce trebuie cunoscut, sesizat, analizat, prevenit si
rezolvat oportun de catre profesorul-manager. Acesta va trebui sa anticipe
comportamentele cauzate de orice tip de abatere a elevilor de la norme, reguli
institutionale si pedagogice, care se manifesta progresiv ( Joita, 2000):
- mirarea de la sesizarea abaterilor de la
normativitatea formala si pedagogica in clasa de elevi,
identificarea disconfortului cognitiv si afectiv;
-
cautarea, analiza, explicarea, compararea cauzelor, incercarea unor modalitati
de rezolvare oportuna in cazul abaterilor spontane, nerepetabile;
-
sesizarea in mod repetat a manifestarilor-abatere, exprimarea verbala imediata
a starii de nemultumire, incercarea de rezolvare prompta, cu preponderent rol
preventiv;
- aparitia
manifestarilor de respingere, incordare, frustrare, insatisfactie, demotivare,
neparticipare, refuz, deteriorarea relatiilor, agresivitate in cazul
nerezolvarii oportune; in aceste cazuri, starea tensionala se manifesta
deschis, perturba grav climatul si activitatea educationala;
-
instalarea starii de conflict propriu-zis, ca efect al neglijarii
manifestarilor starilor tensionale latente sau al adoptarii unor proceduri
inadecvate ce le-au aprofundat; atingerea acestui stadiu al starilor tensionale
are consecinte negative greu de compensat pentru activitatea educationala:
insuccesul scolar, absenteismul sau abandonul, manifestarea unor acte grave de
indisciplina ale grupurilor informale etc.
Dintre
tipurile de stari tensionale amintite, vom detalia problemele agresivitatii si
violentei in scoala, acestea reprezentand formele grave ale deprecierii
climatului educational, dar si unele dintre marile aspecte negative ale societatii
contemporane, la nivel national si international. Inmultirea actelor de
violenta in scoala din ultimul timp argumenteaza ideea necesitatii ca
problematica starilor tensionale in clasa de elevi trebuie sa devina o tema de
reflectie pentru toti cei implicati in actul educational. Or, pentru ca
profesorul sa-si dezvolte un sistem de instrumente manageriale eficient in
prevenirea si interventia situationala in cazul actelor de indisciplina la
acest nivel, este necesara conturarea unei culturi psihopedagogice si manageriale
in acest sens, care este totusi deficitara, asa cum am aratat mai inainte.
Referitor
la intelesul social asociat conceptului de violenta, acesta a fost deseori
abordat in relatie cu cele de agresivitate si conflict. In literatura de
specialitate, unii autori teoretizeaza agresivitatea si violenta in relatie de
sinonimie (totala sau partiala), pe cand altii le delimiteaza, aratand si unele
deosebiri de esenta pe langa baza teoretico-metodologica comuna. Majoritatea
analizelor insa deosebesc cele doua categorii prin factorii declansatori;
astfel, agresivitatea este pusa in relatie mai ales cu instinctul uman, pe cand
violenta tine mai ales de cultura, de educatie, de contextul
socio-organizational in care este incadrat individul/ grupul formal sau informal;
ceea ce nu exclude analiza profunda si a altor teorii, cum ar fi analiza
agresivitatii din perspectiva mai multor paradigme – atat cea biologica – Mc. Dougall, Freud, Lorenz,
care accentueaza rolul instinctului agresiv, al structurii cerebrale, al
aberatiilor cromozomiale, cat si paradigma
frustrare-agresivitate, care
explica comportamentul agresiv ca fiind
„o tensiune emotionala aparuta in urma barierei interpuse in fata
desfasurarii scopurilor respective“ (Dollard, 1939, apud Iucu, 2000) ori paradigma
socio-culturala, care avanseaza ca
factori ce pot regla comportamentele agresive-recompensa, pedeapsa si
indiferenta (Bandura si colaboratorii, 1963, apud op. cit.).
Dintre
definitiile date conceptului de agresivitate, redam pe urmatoarele:
- „un comportament distructiv si violent
orientat spre persoane, obiecte sau spre sine” (Popescu-Neveanu, 1975, apud. Salavastru, 2005,);
-
„comportamentul verbal sau actional, ofensiv, orientat spre umilirea,
minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti” (Dictionar de
Sociologie, 1975);
-
„orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate” (Barron,1977);
In
raport cu agresivitatea, violenta este considerata ca fiind :
- „dezorganizarea brutala sau
continua a unui sistem personal, colectiv sau social si care se traduce
printr-o pierdere a integritatii care poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta
dezorganizare poate sa opereze prin agresiune, utilizarea fortei, constient sau
inconstient, insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al
victimei, fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau” (Debarbieux, 1996);
-
comportament manifestat intr-o situatie de interactiune si caracterizat prin
faptul ca „unul sau mai multi actori actioneaza de o maniera directa sau indirecta,
mascata sau distribuita, aducand prejudicii altora in grade variabile, fie in
integralitatea lor fizica, fie in integritatea lor morala, fie in posesiunile
lor, fie in participarile lor simbolice si culturale” (. Michaud, 1978, apud
Salavastru, 2005);
Literatura
sociologica, juridica, etica delimiteaza mai multe tipuri de violenta: violenta fizica (ca fiind nucleul dur al
violentei, incluzand: furturi, talharii, lovituri voluntare, tentative de omor,
omorurile); violenta economica
(distrugerea de bunuri materiale); violenta
morala sau simbolica (cauzata de autoritarism, dominatie); violenta verbala si nonverbala (comportamente verbale sau nonverbale ce aduc lezarea
demnitatii umane, ce incalca bunele maniere).
In
mediul scolar, scala de manifestare a comportamentelor violente este la fel de
extinsa, de la fapte denumite “incivilitati“ (foarte numeroase si care
afecteaza buna organizare, desfasurare a unei activitati educationale, care
afecteaza negativ ambianta scolara) si pana la cea mai grava si intens
mediatizata extrema (violenta fizica).
Rezultatele
cercetarilor in domeniu avanseaza doua planuri de analiza a problemei violentei
scolare:
-
planul national, in care sunt definiti factorii generali inductori ai violentei
scolare si in care sunt conturate cadrele generale de actiune;
- planul
local, in care sunt descrise formele de manifestare a violentei scolare
derivate din mediul socio-cultural si educational, dar in care sunt prefigurate
si implementate si programe, modalitati, mijloace, proceduri specifice de
preventie si interventie.
Literatura
de specialitate indica o serie de categorii etiologice ale agresivitatii si
violentei in mediul scolar (Debarbieux,
1996, Iucu, 2000, Michaud, 1978, Salavastru,
2005) :
-
fenomenul social al saraciei, preponderenta in zonele urbane dificile, in
periferiile oraselor;
-
carente cultural-educative ale mediului familial, social;
- factori
ce tin de individ, de predispozitiile genetice, de personalitatea acestuia; analizele ce evidentiaza aceste
aspecte sunt fundamentate pe cercetarile psihologice care au demonstrat teza
instinctelor agresive, dar si dezvoltarea unor comportamente de tip violent ca
efect al fenomenelor de subapreciere a Eului, al trebuintelor de declansare a
mecanismelor de aparare la asa-zisul fenomen de curiozitate blocata, de
afirmare in plan socio-organizational prin acte declansate de „argumentul agresivitatii“, in lipsa
performantei scolare;
-
cauze de tip didactogen si managerial, specifice modului de organizare si
conducere a procesului de instruire, de monitorizare si evaluare a proceselor
de invatare, de relationare in clasa de elevi, in lipsa unor proceduri adecvate
de preventie si interventie a comportamentelor de acest tip.
Accentuand
ideea ca problema etiologiei starilor tensionale in clasa de elevi este
deosebit de complexa, depasind cadrul teoretic conturat in lucrarile de
specialitate, coreland si cu problematica reusitei scolare, asupra careia se
rasfrang in mod direct starile tensionale nesolutionate in mod prompt, E. Joita
(2000) evidentiaza o multitudine de cauze ce tin de relatiile interpersonale
din clasa care, in opinia autoarei, genereaza cele mai multe comportamente ale
elevilor contrare normelor si regulilor scolare, pedagogice, dintre care redam,
in mod selectiv, urmatoarele:
-
cunoasterea empirica a elevilor, a particularitatilor, a expectantelor
acestora, a experientei sociale anterioare;
-
nesolutionarea unor stari tensionale mai vechi sesizate in climatul psihosocial
al clasei de elevi;
-
aplicarea in mod rutinier, standardizat a unor metode, proceduri de interventie
la toti elevii;
-
evaluarea subiectiva si a performantelor scolare, si a comportamentului
afectiv-atitudinal;
-
accentul preponderent pe caracterul informativ al procesului de invatamant, in
defavoarea aspectelor formator-educative;
-
nevalorificarea potentialului creativ al elevilor, al preocuparilor acestora de
studiu independent;
-
nestimularea intereselor cognitive ale elevilor prin activitati extrascolare;
-
utilizarea in mod reductionist si simplificat a formelor de comunicare si a
retelelor de comunicare cu elevii;
-
nesesizarea cauzelor insucceselor afirmate progresiv la unii elevi;
-
adoptarea unei atitudini autoritariste in rezolvarea problemelor aparute in
clasa;
-
persistenta in didacticism, tutela, control excesiv;
-
nediscutarea cu elevii a rolului sanctiunilor si recompenselor, a regulilor si
consecintelor indisciplinei in activitate;
-
neutilizarea unor strategii de exersare a autocunoasterii, de autoevaluare, de autoeducatie,
de dezvoltare a relatiilor de comunicare in clasa de elevi, a modurilor de
lucru in echipa, de invatare prin cooperare, de intr-ajutorare;
-
stilul permisiv sau autocratic, rigid;
-
neantrenarea elevilor in unele activitati specifice managementului
activitatilor.
3. Metodologia prevenirii
starilor tensionale in clasa de elevi
Traditional,
metodologia preventiva a starilor tensionale era inclusa, in mod preponderent,
in sarcina educatiei morale, care dispune de un arsenal de metode, proceduri de
formare a constiintei si conduitei morale. Contextul problematic actual,
dezvoltarile recente ale teoriei si practicii in domeniul campului educational
impun completarea acestor strategii educative cu cele specifice activitatii
manageriale a profesorului, astfel incat abordarea situationala a starilor
tensionale sa fie caracterizata prin rationalitate, caracter stiintific,
creativitate didactica, educativa si manageriala, obiectivitate, eficienta
coordonare, indrumare si stimulare, in stabilirea unor obiective clare de
preventie si rezolvare, urmarirea explicita a acestora, prin utilizarea unor
metode specific manageriale, prin promovarea cercetarii manageriale a acestor
aspecte, expresie a unui management de succes al profesorului si in ceea ce
priveste climatul educativ, pe langa derularea proceselor de instruire.
Desigur,
aceasta paradigma a „managementului de succes“, in cazul prevenirii si
interventiei in cazul actelor de indisciplina in mediul scolar, reprezinta, in
momentul actual, o aspiratie, o perspectiva in perfectionarea profesorilor,
daca tinem cont de faptul ca multe cadre didactice au ramas tributare
conceptiei modernismului, manifestand practici rutiniere, metodologii
standardizate, inclusiv in planul asigurarii climatului psihosocial ori
mentalitatii dominarii pregatirii de specialitate asupra celei psihopedagogice,
manageriale, efectele fiind manifeste prin consecintele negative ale
managementului defectuos in clasa de elevi, prin depasirea acestora de
situatiile conflictuale izbucnite in mediul educational.
Literatura
de specialitate descrie mai multe modele de prevenire a starilor tensionale,
posibil de operationalizat si adaptat in clasa de elevi (apud. Stan,1999):
- modelul Canter – manifestarea pozitiva a
profesorului in toate situatiile instructionale, educative, acordarea
sprijinului in vederea constientizarii de catre elevi a scopurilor si
cerintelor de rezolvare, a normelor disciplinare ;
- modelul Glasser – analiza comportamentului prin
raportare la specificul mediului, in vederea realizarii unei terapii a
realitatii ;
- modelul Kounin – anticiparea rolului „efectului de unda“ asupra grupului atunci cand este sanctionat un elev;
-
modelul modificarilor de comportament – intarirea unui comportament prin
efectele pozitive sau negative ale acestuia;
-
modelul consecintelor logice – stimularea elevului in autoevaluare, in
prevederea consecintelor abaterilor de la norme, reguli.
Pornind
de la referintele din studiile indicative, de la propriile reflectii
teoretico-metodologice asupra problematicii managementului starilor tensionale,
valorificand si propria experienta didactico-manageriala, avansam urmatoarele
solutii metodologice de prevenire a situatiilor tensionale in clasa de elevi:
-
valorizarea aspectelor formativ-educative ale procesului de invatamant, prin
proiectarea, organizarea, desfasurarea de activitati/situatii de instruire,
orientate spre formarea de competente, capacitati intelectuale, atitudini,
motivatii, care sa satisfaca interesele, curiozitatea epistemica a elevilor, cu
un volum de informatii mai redus decat in activitatile didactice orientate de
paradigma informativului, care conduc spre supraincarcare, oboseala, demotivare
in cele din urma;
-
accentuarea, in planul practicilor educationale, a demersului centrat pe
educat, ca expresie a valorizarii subiectivului, a derularii unor activitati ca
raspuns la interesele manifeste ale elevilor;
-
utilizarea unor metode de instruire bazate pe activizarea elevilor, pe
castigarea de noi experiente de invatare, pe implicarea acestora in procese de
invatare prin actiuni, prin investigatii, care sa le produca satisfactia
performantelor obtinute, sa-i motiveze in noi demersuri de invatare
constructivista;
-
deplasarea accentului de pe munca frontala pe munca in grupuri, pe echipe, ca
forma de organizare ce asigura consolidarea relatiilor interpersonale,
coeziunea grupurilor de lucru, sintalitatea colectivului de elevi in cele din
urma, facilitand procesul de socializare organizationala cerut de integrarea
absolventilor in piata muncii, in asumarea si jucarea rolurilor sociale;
-
stimularea si motivarea muncii independente a elevilor, ale carei rezultate sa
probeze competentele, capacitatile, atitudinile fiecaruia, sa-l stimuleze spre
noi performante scolare, sa evidentieze elementele pozitive din personalitatea
elevilor;
-
cresterea ponderii metodelor de interactiune educationala (brainstorming-ul,
sinectica, tehnica Phillips 6.6., metoda Frisco, metoda mozaicului), de o
deosebita valoare in cadrul strategiilor de preventie a starilor tensionale,
prin valentele deosebite ale acestora in dezvoltarea relatiilor de comunicare,
de cooperare in rezolvarea sarcinilor de lucru, in educarea elevilor in
spiritual valorilor umanismului, bazate pe civism, intr-ajutorare, pozitie
echilibrata in stiinta, cultura, societate;
-
desfasurarea de activitati extrascolare in care elevii sa fie implicati activ
in organizarea acestora, sa fie responsabilizati in buna desfasurare a
acestora, astfel incat buna dispozitie, satisfactia raspunsului prompt al
profesorului la interesele acestora sa fie generatoare de un climat optim,
stimulativ, extins si in alte activitati, la relatiile cotidiene din mediul
scolar;
-
stabilirea unor discipline/module interdisciplinare sau transdisciplinare
optionale in urma unei minutioase analize de nevoi a elevilor, indeosebi pe
teme cross-curriculare, avand ca obiective dezvoltarea competentelor personale
si sociale ale elevilor vizand convietuirea in societate (intelegerea
reciproca, luarea deciziilor colective, prevenirea si rezolvarea starilor
tensionale, respectarea legilor si normelor de convietuire umana),
responsabilizarea elevilor prin incredintarea de sarcini in elaborarea, monitorizarea
respectarii unui regulament al clasei, prin constituirea unui consiliu al
clasei;
-
organizarea unor activitati de parteneriat educational, avand ca scop preventia
actelor de indisciplina, cu factori specializati (psihologi, pedagogi,
consilieri educativi, medici), cu factori ai comunitatii locale (institutii
culturale, administrative, politia), axate pe teme ce vizeaza necesitatea
respectarii legislatiei, consecintele negative asupra sanatatii mentale si
fizice a persoanelor ce savarsesc acte de violenta, nu numai colaborarea cu
acesti factori doar atunci cand profesorul constata agravarea starii de
indisciplina la unii elevi sau neputinta de a face fata deprecierii climatului
educational;
-
implicarea familiei in proiectarea, monitorizarea si evaluarea curriculum-ului
la decizia scolii, in organizarea unor activitati educative, de consiliere a
elevilor, si nu numai limitarea formelor de colaborare cu familia la sedintele
cu parintii sau atunci cand se constata regresul performantelor scolare ori abateri
comportamentale;
-
canalizarea competentelor profesionale, a activitatii de autoperfectionare in
directia realizarii managementului de succes la nivelul clasei de elevi, prin
utilizarea unor strategii specifice de asigurare a conditiilor esentiale –
managementul curriculum-ului, gestiunea resurselor pedagogice, managementul
sistemului informational, promovarea marketingului educational, a unui
management prin motivatie, ceea ce are un efect benefic atat in realizarea la
un inalt nivel de performanta a activitatilor, cat si in asigurarea climatului
psihosocial optim in clasa de elevi, prin dezvoltarea unui repertoriu
metodologic eficient de prevenire a actelor de indisciplina;
-
implicarea si responsabilizarea elevilor in managementul activitatilor
instructiv-educative prin delegarea unor atributii specifice(ori la propria
initiativa) in proiectarea, organizarea, coordonarea, evaluarea si reglarea unor
activitati, situatii instructionale, educative (in special pe tematici actuale
ce tin de necesitatea unui comportament adecvat normelor, regulilor societatii,
institutionale, inca din etapa scolaritatii);
-
probarea unui stil educational si managerial a carui eficienta sa fie multiplu
determinata: de factorii de personalitate, de nivelul dezvoltarii elevilor, de
expectantele acestora, de cultura si climatul organizational, de aspiratia
catre doritul “management de succes”, astfel incat leadership-ul educatorului
sa constituie o conditie esentiala in prevenirea starilor tensionale in clasa
de elevi;
-
dezvoltarea unui sistem metodologic, procedural de adaptare, aplicare adecvata
la conditiile concrete ale clasei sau ale elevilor ce prezinta risc crescut de
abateri comportamentale grave, a strategiilor de evitare a conflictelor,
consemnate in literatura de specialitate: strategia bazata pe socializare, fraternizarea,
strategii de dominare, ignorarea deliberata a comportamentelor nedorite,
rutinizarea normelor, tehnici de negociere (povestiri-avertisment, apelul la o
autoritate superioara, apelul personal, promisiunile si amenintarile,
probabilitatea generalizarii, cererile excesive, amanarea, invocarea traditiei,
convertirea drepturilor in privilegii, impunerea ferma);
-
dezvoltarea unor strategii de autoformare, autoperfectionare a profesorului in
domeniul preventiei starilor tensionale (self-management), pornind de la
definirea expectantelor, motivatiei de autoformare pana la implicarea in
cercetarea pedagogica ameliorativa si contextualizarea, adaptarea, aplicarea
rezultatelor la specificul clasei de elevi, la particularitatile unor subiecti.
4. Strategii de interventie in
cazul starilor tensionale in clasa de elevi
O
data declansate si manifestate, avand consecinte nefaste asupra procesului
instructiv-educativ, asupra coeziunii grupului-clasa, starile tensionale
trebuie atent analizate, rezolvate prin prefigurarea si aplicarea celor mai
adecvate strategii de interventie, dintre care mentionam:
-
analiza complexa a formelor de manifestare a starilor tensionale si
identificarea etiologiei acestora;
-
utilizarea unui aparat metodologic bine conturat pentru acumularea tuturor
datelor privind factorii subiectivi si obiectivi implicati in conflict:
interviuri, chestionare, convorbiri, teste de personalitate;
-
implicarea clasei in conturarea variantelor de solutionare a starilor
tensionale;
-
expunerea variantelor de rezolvare celor implicati si analiza modului de
receptare de catre acestia;
- studierea opiniilor altor cadre didactice,
specialisti in educatie, psihologi, a parintilor elevilor vizand rezolvarea
tensiunilor existente;
-
prefigurarea si aplicarea unor programe de interventie specifice tipurilor de
stari tensionale, a gradului de intensitate a acestora;
-
monitorizarea implementarii programelor de interventie educativa si evaluarea
continua a efectelor educative ale acestora, in colaborare cu alti factori
educativi, cu stafful managerial al scolii, cu reprezentanti ai clasei de
elevi;
-
imbunatatirea periodica a activitatilor programelor in functie de impactul
acestora asupra celor implicati in conflict, de gradul de rezolvare a
situatiilor tensionate;
-
utilizarea tehnicilor si procedeelor de negociere intre partile aflate in
conflict;
-
utilizarea sistemului de recompense si sanctiuni, dezaprobari;
-
alternarea stilurilor manageriale ale profesorului in rezolvarea situatiilor
tensionale in functie de specificul, gravitatea acestora, de nivelul de
dezvoltare, maturitate a grupului-clasa de a lua si aplica decizii de
solutionare: stil directiv, de antrenare, suportiv, al delegarii (apud A.
Prodan, 1999) ori stilul autoritar, participativ autoritarist, individual,
laisser-faire (apud E. Paun,1999) ;
-
valorificarea si a aspectelor pozitive ce se pot degaja din starile tensionale;
-
angajarea partilor aflate in conflict, dupa aplicarea unui set de masuri
preliminare, in rezolvarea unor proiecte comune.
La
toate aceste strategii, metodologii, tehnici si proceduri aplicabile de catre
profesorul-manager in vederea prevenirii si interventiei in cazul starilor
tensionale, adaugam si o serie de modalitati pe care factorii de decizie, la
nivel national, zonal si institutional, le pot aplica in domeniul managementul
starilor tensionale in mediul scolar:
-
descongestionarea programelor scolare incepand cu ciclul secundar de invatamant, in vederea evitarii
consecintelor negative ale supraincarcarii asupra anumitor elevi, care intr-o
prezentare graduala, sunt: oboseala psihica – esecuri scolare – demotivare –
devalorizarea performantei scolare in sistemul de valori al educatului –
dorinta de afirmare prin argumentul agresiunii – savarsirea de acte de
indisciplina in clasa de elevi, de fapte antisociale;
-
restructurarea planurilor-cadru de invatamant prin marirea ponderii
curriculum-ului la decizia scolii, elaborat mai ales in functie de interesele,
aspiratiile, posibilitatile elevilor, prin introducerea de module interdisciplinare/transdisciplinare
axate pe problematica lumii contemporane, prin vehicularea valorilor
democratiei, a relatiilor comunitare si internationale, a interculturalismului,
a tolerantei;
-
organizarea unor cursuri de formare continua a cadrelor didactice in directia
perfectionarii competentelor, capacitatilor, abilitatilor manageriale de
prevenire si rezolvare a starilor tensionale in clasa de elevi;
- includerea in proiectul managerial al scolii
a unei ponderi mai mari activitatilor educative vizand mediatizarea si
dezbaterea actelor de violenta scolara, consilierea elevilor si a parintilor,
structurarea unor parteneriate in acest sens;
-
organizarea de activitati periodice cu elevii din unitatea scolara in vederea
aducerii la cunostinta a regulamentului scolar, constientizarii acestora in respectarea
normelor si regulilor institutionale, a prezentarii consecintelor negative a
incalcarii acestora (cu exemplificari), implicarii elevilor in elaborarea
propriului regulament al clasei, care sa reflecte legislatia institutionala in
spatiul educational de munca instructiv-educativa, precum si in rezolvarea unor
situatii de abateri comportamentale grave la nivelul unitatii scolare;
-
preocuparea conducerii scolii pentru constientizarea si implementarea si in
mediul clasei a valorilor culturii organizationale, prin promovarea unor
proiecte educative in acest sens;
-
elaborarea unei politici de “staff developpement” la nivelul unitatii scolare
in domeniul managementului starilor tensionale, in colaborare cu institutiile
abilitate in prestarea de servicii de formare continua (Departamentul pentru
Pregatirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie si Stiintele
Educatiei, Casa Corpului Didactic).
REFERINTE
1. Barron, R. A. (1977). Human Aggression. New York: Plemm.
2. Debarbieux, E. (1996). La violence en milieu scolaire. Paris :
ESF.
3. Ionel,
V. (2002). Pedagogia situatiilor
educative. Iasi: Editura Polirom.
4. Iosifescu,
S. (2001). Management educational.Ghid
metodologic pentru formarea formatorilor.
Bucuresti: Editura ProGnosis.
5. Iucu, R.B. (2000). Managementul
si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice. Iasi: Editura Polirom,155-173.
6. Iucu, R.B. si
Panisoara I.O. (2000). Formarea personalului didactic. Bucuresti : Editura UMC.
7. Joita, E. (1995). Management
scolar. Elemente de tehnologie manageriala. Craiova:
Editura Gheorghe-Cartu
Alexandru.
8. Joita,
E. (2000). Management educational. Profesorul
manager: roluri si metodologie. Iasi: Editura Polirom, 147-170..
9. Maciuc,
I. (1998). Formarea formatorilor. Modele
alternative si programe modulare.
Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, R.A.
10. Paun, E. (1999). Scoala
– abordare sociopedagogica. Iasi: Editura Polirom, 142-168.
11. Potolea, D. (1982). Stilurile
educationale.Probleme
fundamentale ale pedagogiei .(coord.D.Todoran). Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica.
12. Prodan,
A. (1999). Managementul
de succes. Motivatie si comportament Iasi: Editura
Polirom,110-112.
13. Salavastru,
D. (2005).Raport de cercetare. Revista de Politica Stiintei si Scientometrie,
numar special, 1-12.
14. Stan, E. (1999). Profesorul,
intre autoritate si putere. Bucuresti: Editura Teora, 36-40.
15. Toma, S. (1994). Profesorul
– factor de decizie. Bucuresti: Editura Tehnica.
16.Voiculescu,
F. (2004). Analiza resurse-nevoi si
managementul strategic in invatamant. Bucuresti: Editura Aramis
