Scoala - componenta a vietii cotidiene a familiei

Scoala - componenta a vietii cotidiene a familiei

Considerand ca scoala "face parte din familie" si reprezinta in viata acesteia o prezenta atat de importanta ca si activitatea profesionala adultilor, Ph. Perrenoud (1987, pg. 89 - 168) propune douasprezece domenii care sunt afectate de relatia cu scoala. Modul in care familiile se raporteaza la scolaritatea copiilor este dependent de numerosi factori dar, dincolo de variatii, nici o familie cu copii de varsta scolara nu "scapa" presiunilor exercitate de scolarizarea acestora. Aceste domenii vizeaza direct raporturile familie - scoala.

Timpul studiilor este o etapa in cursul vietii individuale, dar si o etapa a ciclului vietii familiale in care scoala, ca organizatie care functioneaza conform unui orar riguros, determina ritmurile familiale. In afara acestor constrangeri directe, o gama larga de presiuni indirecte se exercita asupra orarului anual, saptamanal si cotidian al fiecaruia dintre membrii familiei, obligat sa-si coordoneze programul in functie de cantitatea si de dificultatea temelor pentru acasa, de nevoile de odihna si destindere ale copilului, de nevoia de a-l ajuta sa gaseasca solutii unor probleme ivite in relatia cu sarcina scolara, cu cadrele didactice sau cu colegii. Dat fiind ca gestiunea familiala a timpului este realizata astfel incat, de regula, mamele consacra durate mai mari scolarizarii copilului decat tatii si ca mamele care sunt antrenate in activitati extrafamiliale consacra in acest scop durate comparabile cu cele consacrate de mamele care nu lucreaza; ritmurile scolare afecteaza mai mult familiile in care ambii parinti exercita roluri extrafamiliale, generand supraincarcare a rolurilor feminine si conflicte de rol care isi gasesc, de multe ori, solutia in intreruperea activitatii profesionale a femeii. In alta ordine de idei, scoala apare, din punctul de vedere al raportului cu timpul, si ca o prezenta benefica: ea isi asuma, pentru o parte a zilei, sarcina supravegherii copiilor, oferind parintilor posibilitatea de a utiliza in alte scopuri duratele respective; in plus, ea introduce o anumita ritmicitate si stabilitate, o ordine in viata familiei.

Scolarizarea copiilor impune o modificare a raportului familiilor cu spatiul: ele sunt obligate sa opteze pentru o unitate administrativ-teritoriala de rezidenta sau pentru o mobilitate spatiala cotidiana care convin aspiratiilor privind cariera scolara a copiilor, sa-si reorganizeze spatiile domestice. In acelasi timp, ea ofera copiilor un spatiu propriu de invatatura si joaca, de intalnire cu persoane de aceeasi varsta, pe care spatiul limitat al locuintelor si amenajarilor urbane nu il asigura intotdeauna.

Bugetul familial este sensibil afectat de scolarizarea copiilor. Importante sume trebuie cheltuite pentru plata "serviciilor" scolare: taxe (in invatamantul privat), plata unor lectii specializate (limbi straine, sport etc.), plata unor meditatori particulari etc. Chiar daca elevul este la o scoala de stat, gratuita, si chiar si acolo unde rechizitele sunt oferite gratuit, "societatea de consum" exercita presiuni asupra bugetului familial: copilul caruia i se cere o reusita scolara trebuie sa fie bine hranit, bine imbracat asa cum o impun regulile formale si interactionale ale colectivitatii scolare si aspiratia copilului si / sau a familiei de a crea si intretine o imagine publica convenabila; el trebuie sa participe la diferite activitati colective (excursii, serbari, vizite) care contribuie la integrarea lui scolara, la largirea retelei de sociabilitate si chiar la intarirea prestigiului familiei. A. Mingat si J. Perrot (1981, pg. 14 - 37) identifica cinci tipuri de cheltuieli ale familiei pentru educarea copiilor: cheltuieli de scolarizare, cuprinzand sumele de bani avansate institutiei scolare; cheltuieli scolare cuprinzand sumele cheltuite in vederea frecventarii scolii; cheltuieli pentru educatia formala care reprezinta suma primelor doua tipuri de cheltuieli; cheltuieli socio-culturale cuprinzand cheltuielile care nu sunt cerute direct de scoala dar care contribuie la dezvoltarea intelectuala a copilului; cheltuieli curente (transport, imbracaminte, bani de buzunar etc.).

R. Ballion spune ca "in era consumatorismului educativ" nu numai clasele superioare ci si clasele lipsite de resurse se mobilizeaza in vederea unei investitii financiare mari in scolarizarea copiilor; pentru acestea din urma, mai ales, o atari investitie raspunde unei logici a accesului la un capital de mare rentabilitate (cultura interiorizata, pregatire profesionala) dar si unei logici a consumului "securizant" si "gratifiant".

Totusi, scoala contribuie la usurarea sarcinilor financiare ale familiei, preluand supravegherea copiilor, initierea lor in anumite activitati artistice, sportive, tehnice etc., oferind acces gratuit in biblioteci, la consultatii medicale, asigurari subventionate, consultatii psiho-pedagogice si de orientare scolara, acoperind uneori chiar o parte din alimentatia copilului.

Volumul si distributia sarcinilor intre membrii familiei sunt serios influentate de scolarizarea copiilor. De la sarcinile menajere si cele privind intretinerea si ordinea "logisticii" scolare - care se multiplica si in care copii care exercita "meseria de elev" sunt mai putin implicati - la sarcinile legate de supravegherea, sustinerea si asistarea copilului in activitatea scolara, totul contribuie la "incarcarea" rolurilor adultilor, dar si a fratilor mai mari.

Sunt, adesea, remarcate diferentele de implicare a parintilor in sarcinile scolare, in special in asistenta care este oferita copiilor in realizarea temelor pentru acasa; cu cat nivelul studiilor mamei este mai scazut, cu atat asistenta pe care ea o acorda copiilor este mai putin consistenta; de asemenea, cu cat statutul socio-profesional al familiei este mai scazut, cu atat mia putin sunt asistati elevii in realizarea temelor pentru acasa; familiile lipsite de resurse sunt cele care par a se "resemna" cel mai repede in cazul unui esec scolar, renuntand la a solicita consiliere si la a se mobiliza pentru scolarizarea copiilor. Toate acestea reprezinta argumente pe baza carora este sustinuta, la nivelul cunoasterii comune, teza "demisiei" parentale in categoriile defavorizate. O teza contrazisa de multi autori ale caror cercetari indica nu o deresponsabilizare parentala ci un raport puternic disproportionat intre resurse si efecte: pentru aceste categorii, activitatea scolara este lipsita de transparenta; parintii doresc sa-si ajute copiii dar sunt pusi in fata unor continuturi care le sunt inaccesibilie, a unor metode pe care nu le-au experimentat niciodata si, mai mult, in fata neincrederii cadrelor didactice care le sugereaza, adesea, ca este mai bine sa stea deoparte; ei cauta consiliere pedagogica, asista elevul atata timp cat acesta obtine rezultate scolare bune.

Scoala obliga parintii sa exercite asupra copiilor un control accentuat: sunt supuse controlului mai ales conduitele "publice" (scolare) iar aceasta implica un control social la care scoala supune familia in intregul sau.

Functia de control exercitata de familie creste mai ales in familiile care practica o morala "rigorista" a responsabilitatii, a datoriei sau / si in cele care se mobilizeaza pe o traiectorie ascendenta, indiferent de categoria sociala careia ii apartin. Multi parinti, si mai ales cei care nu poseda resurse culturale suficiente pentru a se simti competenti sa intervina in probleme de continut ale invatarii scolare, practica un control sistematic al notelor, al timpului alocat invatarii si, in general, al orarului zilnic, al programelor TV vizionate, al lecturilor, al ordinii si curateniei, al disciplinei scolare.

Prezenta scolii modifica formele si continuturile educatiei familiale. Incercand sa ofere copiilor un capital cultural si intelectual rentabil din punctul de vedere al reusitei scolare si o educatie morala care sa atraga o evaluare pozitiva din partea cadrelor didactice, parintii modeleaza continuu formele, continuturile, mijloacele educatie familiale, creand de multe ori acasa o adevarata scoala, preluand roluri similare celor ale cadrelor didactice. Potrivit studiilor efectuate de R. Establet si de C. Montandon, modificarile cele mai evidente apar in clasele mijlocii scolarizate, unde parintii isi asuma un rol pedagogic propriu-zis, consultand manuale si lucrari de specialitate, ajutand copiii in intelegerea continuturilor scolare, organizand activitati "de fixare" si de completare a acestor continuturi.

Scoala deposedeaza familia de copil, mai intai stabilind o distanta spatiala intre ei iar apoi prin faptul ca deposedeaza familia de puterea de a decide asupra viitorului copilului: in sistemul orientarii si promovarii scolare, ultimul cuvant il au structurile sociale si scolare existente si modul in care performantele copilului sunt evaluate de catre cadrele didactice; orientarea scolara dovedeste, in mare masura, o "afectare sociala" iar decizia pe care o iau parintii si profesorii este "supradeterminata" social. In aceste conditii, familiile defavorizate sunt victimele unei scolarizari care le pune in situatia unui handicap cultural, lingvistic, relational, informational. De multe ori acestea considera scoala doar ca o etapa a cursului vietii, impusa de structurile sociale si limiteaza scolarizarea copiilor lor la nivelul general, obligatoriu.

Cum nu au amabilitatea de a cauta si valorifica informatia (resursele sociale), ele cedeaza mai usor in fata sugestiilor pe care le face scoala, lasandu-si copiii sa frecventeze colegii si licee de cartier, bogate in "factori de risc" si functionand, adesea, ca adevarate "ghetto-uri populare". Pe de alta parte, influentand esential identitatea copilului, scoala deposedeaza familia de puterea de a-l modela (educa) "dupa chipul si asemanarea sa" si creeaza, in aceste familii, o distanta sociala care se adanceste pe masura ce copilul inainteaza in cariera scolara. Raporturile dintre familie si scoala se definesc, astfel, in termenii unui paradox: parintii investesc foarte mult, material si emotional, intr-o cariera scolara la sfarsitul careia se vad separati de copiii lor prin mai multe bariere simbolice. Exista, totusi, si reversul: separarea spatiala poate contribui la intarirea legaturii afective; interventia scolii in orientarea destinului personal poate constitui, pentru multi parinti, o resursa importanta dat fiind ca practic, structurile scolare actuale lasa actorilor un "spatiu de joc" iar decizia este o constructie "la persoana I" in raportul direct scoala - familie.

Scoala afecteaza climatul emotional al familiei, creand stari de satisfactie sau / si de tensiune. Ea pune familia in fata oboselii, a nervozitatii, a insatisfactiei copilului dar ofera, in acelasi timp, prilej si teme de conversatie intre membrii familiei, da viata raporturilor intrafamilale.

Scoala evalueaza activitatea parentala procedand la evaluarea activitatii copilului. Evaluarile scolare contribuie nu numai la clasarea elevului, la cristalizarea imaginii de sine si a reputatiei sale in fata profesorilor si a colegilor, ci si la declansarea unor procese similare care ii privesc pe parinti. Notele scolare si, in general, orice evaluare sunt asumate de acestia, ei se simt culpabilizati sau recompensati in egala masura sau chiar mai mult decat elevul insusi.

Scoala "ameninta intimitatea familiei mult mai mult decat oricare institutie, cel putin intr-o societate pluralista si laica" (Perrenoud). Uneori, ratiuni pedagogice ii determina pe profesori sa caute informatii cu privire la viata familiala a unor elevi. Alteori chiar elevul, atentionat de parinti asupra nevoii de a pastra secretele de familie, nu distinge clar intre un secret si un fapt care poate fi dezvaluit. Dar cea mai importanta sursa de preluare a informatiilor dinspre familie catre scoala (si invers) este comportamentul zilnic al elevului: starea sa fizica si psihica, tinuta, opiniile sale etc.

Multe familii apartinand categoriilor defavorizate traiesc deziluziile si frustrarile generate de "capcana scolara"; acestea sunt cu atat mai puternice cu cat decalajul dintre sperante si realitate sunt mai mari.

Scoala introduce familia intr-o retea de sociabilitate ai carei poli sunt colegi ai copilului, parinti ai acestora, cadre didactice, conferind adultilor un rol si o identitate sociale particulare: acela (aceea) de parinte al (ai) unui (unor) elev(i). In aceasta calitate unii parinti pot trai sentimentul multiplicarii constrangerilor care se exercita asupra lor, dar altii au, dimpotriva, sentimentul ca dispun de o "deschidere spirituala si sociala" mai mare care le permite ridicarea nivelului propriu de cunoastere (instruire) si integrarea mai buna in viata comunitatii, ori chiar de putere mai multa in raport cu sistemul institutional, tinand cont de forta sociala pe care o genereaza numarul in cadrul reuniunilor cu parintii sau al negocierilor Comitetele de parinti si administratia scolara.