Locuintele

Locuintele

Inca din cele mai vechi timpuri , nevoia unei locuinte s-a numarat printre instinctele primare ale omului . Nevoia gasirii unui adapost , care sa fie mai mult decat o simpla grota , se manifesta in egala masura atat la populatiile sedentare , cat si la cele nomade , care foloseau - asa cum fac si astazi - corturi specifice , transportabile , sau structuri simple , temporare , precum adaposturi rudimentare , realizate adesea din rogojini .

Primele locuinte dateaza din perioada Neoliticului , cand s-a produs trecerea de la economia bazata pe cules la cea agrara . Sapaturile arheologice din Polonia , Germania si Cipru au permis reconstituirea planurilor unor locuinte neolitice . Era vorba de edificii compuse dintr-o singura incapere , cu forma variabila - trunghiulara , rectangulara , circulara .

1 Plan

2 Perspectiva exterioara

3 Perspectiva interioara - ipoteza de reconstruire (dupa N Chidiosan, I Ordentlich, 1975

Locuintele cipriote , cu plan circular , amintesc de structura tipica a constructiilor conice ( trulli ) din Puglia .

     

In Egiptul Antic , exista deja o distinctie intre locuintele aristrocratiei si cele ale clasei mijlocii sau inferioare . Primele , delimitate de un zid care imprejmuia gradina si casele servitorilor , aveau doua etaje cu sali hipostile si incaperi variate . Dimensiunile acestora erau de 50 de ori decat cele ale clasei mijlocii care , la randul lor , erau diferite de casele oamenilor de rand , cele din urma fiind - de cele mai multe ori - colibe din caramida nearsa .

Pentru paturile sarace , romanii au construit chiar complexe plurifamiliale ( insulae ) - respectiv edificii din caramida , cu mai multe etaje .

     

Apartamentele aveau un vestibule la intrare , o camera principala si incaperi de serviciu ( latrine ,puturi si rezervoare pentru apa de ploaie ) , comune mai multor familii .

Casa aristocratica tipica Romei Antice - domus , avea , in schimb , un singur etaj . Intrarea dinspre strada era flancata de doua incaperi destinate adesea atelierelor sau magazinelor .

In Evul Mediu occidental . varietatea solutiilor arhitectonice o reflecta pe aceea a contextelor sociale si politice . La Roma , vestigiile edificiilor antice au fost retilizate pentru noi constructii care le-au inglobat sau transformat pe cele din trecut .

In alte orese , precum Venetia , stilul local a fost influentat de gustul bizantin caracterizat de folosirea materialelor pretioase pentru decoratiuni .

In nordul Europei , s-au raspandit mai ales locuintele din lemn , cu acoperisuri ascutite si structura de lemn la vedere .

In Franta si Anglia se folosea destul de frecvent si caramida .

Toate aceste materiale au fost utilizate de numeroase alte culturi , din America precolumbiana pana in China , la realizarea celor mai variate tipologii de locuinte .

Palatul renascentist

Tipologia palatului renascentist se configureaza treptat , printr-un process de agregare naturala a "caselor cu curte' medievale . Era vorba de locuinte organizate in jurul unei curti , care sfarsea prin a ingloba turnuri si alte structuri , alcatuind un complex unitary , compus adesea din ateliere sau magazine la parter si camere de locuit la etaj .

Cumpararea acestor imobile de catre acelasi proprietar declansa un process de reconstructie care putea conduce la restructurarea imobilului , a zonei si - in aceast fel - la nasterea palatului urban .

Casa burgheza

Primele locuinte burgheze au aparut in cultura olandeza a secolului al XVII-lea pe fundalul unei considerabile prosperitati a clasei muncitorilor .

Formele clasice , preluate din arhitectura italiana , s-au contopit cu structura de tip gotic a locuintelor traditionale olandeze ( dezvoltate in lungime , cu fatada stramta si inalta ) dand nastere unor opera de mare originalitate .

Printre acestea se numara celebra casa de la numarul 168 , din Herengracht , "Canalul nobililor " din Amsterdam .

Pastrand eleganta caselor aristrocratice , locuinta burgheza este sobra si practica , in concordanta cu stilul de viata al noii clase medii .

Blocul de apartamente

Obiectivul imbinarii elegantei cu costurile reduse se face puternic remarcat in secolul al XVIII-lea . Daca locuinta burgheza de secol XVII era inca unifamiliala , in secolul al XVIII-lea s-a impus idea utilizarii unui imobil elegant de catre mai multe familii . In acest fel ,locuitorii beneficiau de spatii comune - curte , gradina , terase - de cea mai buna calitate . A luat nastere astfel blocul de apartamente care avea sa conditioneze atat de mult arhitectura rezidentiala din secolele urmatoare .

Epoca moderna

De foarte multa vreme , cel mai raspandit tip de locuinta in orasele din intreaga lume este blocul de apartamente . Aceasta solutie a suferit modificari semnificative , incepand cu experimentele lui Le Corbusier . Nevoia tot mai presanta de comprimare a spatiului , mai ales in marile metropole , a condos la transformarea mansardelor , podurilor , demisolurilor in spatii de locuit .

Este de netagaduit preferinta pentru incaperi luminoase in vederea asigurarii unei mai bune calitati a vietii . O posibila solutie , rezervata de altfel claselor mai instarite , tinde spre " marirea " spatiului , reducand mai multe incaperi la una singura ( monocameral sau "loft" , obtinut prin readaptarea depozitelor sau fabricilor dezafectate )

Pentru a evita poluarea acustica si ambientala , s-a raspandit tot mai mult obiceiul de a construe complexele rezidentiale la periferia orasului : desi destinate mai multor familii , blocurile de apartamente confortabile au balcoane , terase sau - cel putin - un spatiu verde comun .