Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Criticismul junimist

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE RELATIA DINTRE INCIPIT SI FINAL INTR-UN BASM CULT STUDIAT
Tema si viziunea intr-un text poetic preferat, studiat in liceu: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
TRADITIONALISMUL
COMPONENTE LIRICE IN POEZIA LUI NICHITA STANESCU
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE PARTICULARITATILE NUVELEI, PRIN REFERIRE LA O OPERA LITERARA STUDIATA
SONETUL CLXV1II (14)
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE EVOLUTIA UNUI PERSONAJ, ILUSTRATA INTR-UN ROMAN PSIHOLOGIC DIN PERIOADA INTERBELICA
Pamfletul
Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narati

Criticismul junimist

Climatul social, politic, economic, cultural

Dupa Unirea din 1859, paradigma culturala realizata de pasoptisti este pusa in discutie si supusa unui sever examen critic de o noua generatie de intelectuali, care se impune ca un grup de mare solidaritate ideologica si culturala, si, timp de un sfert de secol, constituie elita culturii romane, orientand evolutia acesteia. Cativa tineri intorsi de la studii din strainatate intemeiaza la Iasi societatea culturala “Junimea”, in iarna anului 1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Astfel, Iasul, care-si pierduse intaietatea prin stabilirea capitalei Principatelor Unite la Bucuresti, dobandeste prestigiu cultural, pentru ca ”Junimea” concentreaza in randurile ei pe cei mai talentati si instruti reprezentanti ai tinerii generatii.



Junimistii au recunoscut meritele predecesorilor. Generatia pasoptista a avut un rol decisiv in procesul de modernizare a societatii romanesti, de construire a identitatii nationale, atat prin participarea activa la viata politica a tarii, cat si prin cultura, mai ales prin literatura originala, cu specific national. Pasoptistii, „oamenii inceputului de drum” (Paul Cornea), au intemeiat literatura romana moderna, au asimilat romantismul, preluand si elementele neoclasice si iluministe, au fondat speciile si genurile in literatura romana, au folosit sursele de inspiratie specifice secolului romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populara, valorificand in literatura culta resursele expresive ale limbii populare.

Epoca de intemeiere (1821-1860) este privita de noua generatie de intelectuali dintr-o perspectiva critica, decurgand din exigenta modernizarii profunde, reale, a culturii romane. Fara sa renunte la idealul unitatii nationale, noua generatie il impune cu alte mijloace, urmarind calitatea modernizarii si sincronizare europeana prin mari creatori. Exigentele junimistilor vizau un climat de seriozitate, de temeinicie si de competenta prefesionala.

”Junimea” a fost o asociatie culturala infiintata la Iasi in anul 1863, dar și o mișcare culturala si literara.

Ea insa nu a luat nastere printr-un act formal (asemenea Academiei Romane, intemeiata cam in aceeasi vreme in Bucuresti) si nu s-a mentinut dupa legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. ”Junimea” n-a fost atat o societate, cat o comunitate de interese culturale dar si socio-politice.

Aparitia ei se datoreaza afinitatii viu resimtite dintre personalitatile intemeietorilor. Ea se mentine apoi o perioada indelungata prin functiunea atractiilor si respingerilor care alcatuiesc caracteristica modului de a trai si a se dezvolta. Vechea deviza franceza potrivit careia 'Intra cine vrea, ramane cine poate' este si aceea pe care asociatia ieseana o adopta pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vietii mentine unitatea “Junimii” in decursul existenței ei. Asociatia doreste sa-si dea o oarecare baza materiala si o anumita ordine sistematica a lucrarilor, caștiga noi membri, se ingrijeste de formarea noilor generatii si poarta polemici colective. Dar peste tot ce constituie in viata “Junimea”, produsul deliberat al vointei de a se organiza, pluteste duhul unei intelegeri comune a societatii, a culturii, a literaturii, iar dintai sarcina a istoricului este sa-l extraga si sa-l arate lucrand in opere si oameni.

In toate domeniile culturii intemeiate de pasoptisti, junimistii provoaca schimbari majore:

▪ in domeniul limbii combat latinismul initiat de corifeii Scolii Ardelene si continuat de urmasii acestora, August Treboniu Laurian si Timotei Cipariu; sustin modernizarea alfabetului latin si ortografie fonetica; pledeaza pentru imprumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;

▪ in domeniul educatiei culturale sustin timp de 17 ani cicluri de conferinte („prelectiuni poporale”) pe teme de istorie, filozofie, literatura, alte arte, prin care familiarizeaza auditoriul cu noile idei din spatiul cultural european, impun un nou tip de discurs public, de tinuta academica, in contrast cu oratoria practicata pana atunci si pregatesc un public avizat;

▪ in domeniul literaturii isi propun sa realizeze o antologie a poeziei romane, proiect esuat, dar ideile esentiale ale discutiilor privind selectia si criteriile poeticitatii textelor se concretizeaza in studiul lui Titu Maiorescu, „O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, reper teoretic fundamental; inlocuiesc criteriul cultural in aprecierea creatiei literare prin criteriul estetic; resping mediocritatea si veleitarismul, promavand valorile certe, judecate dupa originalitatea viziunii si realizarea artistica.

Fondarea ”Junimii”

Societatea ”Junimea” a luat fiinta la Iasi in anul 1863, din initiativa unor tineri reintorsi de la studii din strainatate, in frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi si Teodor Rosetti. Ei isi incep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formula masonica, junimistii cind vorbeau despre asta spuneau: 'Originea ”Junimii” se pierde in negura timpului'.

Cursul public pe care Titu Maiorescu il tinuse cu un an mai inainte, curand dupa instalarea sa la Iasi, dovedise existenta unui auditoriu cultivat, in stare sa se intereseze de problemele stiintei, expuse in formele unei inalte tinute academice. Experienta este reluata in februarie 1864 cu puteri unite. In cursul aceluiasi ciclu, abordand probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de cate doua ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelectiunile populare” devin o lunga traditie a “Junimii” din Iasi. Timp de saptesprezece ani ele urmeaza neincetat, mai intai asupra unor subiecte fara legatura intre ele; apoi, din 1866, grupate in cicluri unitare; in fine, din 1874, prin interventia noilor membri, Lambrior si Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria si cultura nationala. Astfel, de unde mai inainte se vorbise despre ”Elementele de viata ale popoarelor” si despre ”Cartile omenirii”, cicluri din 1874 si 1875, limiteaza preocuparile la elmentele nationale ale culturii noastre si la influentele consecutive exercitate asupra poporului roman.

Curand, prin darul basarabeanului Casu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizatiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecuta mai tarziu in alte maini.

Asociatia infiinteaza si o librarie, pusa sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar disparuta si ea dupa o scurta functionare. Existenta tipografiei permite “Junimii” publicarea, incepand din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare”, pusa de la inceput sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Aceasta publicatie se va bucura de cel mai inalt prestigiu in istoria literaturii romane. Ea a impus, inca de la aparitie, o directie noua, moderna, intregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic si sentimentul valorii estetice.

Inca de la inceputurile ei, miscata de constiinta primelor nevoi ale culturii romanesti in acel moment, “Junimea” abordeaza problema ortografiei romanesti, foarte acuta in epoca trecerii de la intrebuintarea alfabetului chirilic la cel latin. In sedinte insufletite, tinute de obicei in casa lui Vasile Pogor sau acasa la Titu Maiorescu si dominate de personalitatea plina de prestigiu a acestuia din urma, se discuta probleme de ortografie si limba, se recitesc poetii romani in vederea unei antologii si se compun sumarele revistei, uneori in hazul general pentru productiile care trebuiau respinse. ”Convorbirile literare” pastreaza in cea mai mare parte urma activitatii “Junimea” si lectura atenta a revistei permite refacerea vietii renumitei grupari literare si a etapelor pe care le-a strabatut. Programul ”Junimii” si cercetari istorice recente ne indreptatesc sa afirmam ca gruparea avea o importanta dimensiune masonica.

Etapele “Junimii”:

            Junimea are o existenta de mai multe decenii, cu activitati si orientari ce se schimba de la o etapa la alta.

1863 - 1874

Activitatea s-a desfasurat la Iasi si a fost importanta mai ales prin caracterul ei polemic in domeniul limbii, al literaturii si al culturii. Prima etapa, numita si 'etapa ieseana', se intinde de la intemeiere, in anul 1863, pana in 1874, anul in care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instructiunii publice, se muta la Bucuresti. In aceasta etapa predomina caracterul polemic.

            Aceasta etapa ieseana a societatii, cu intruniri saptamanale in casa lui Titu Maiorescu si cea a lui Pogor, constituie faza ideologica, de afirmare si de legitimare prin combaterea vechii directii in cultura romana. Junimistii evita implicarea politica, activitatea lor vizeaza trei directii: limba, literatura si cultura.

            Activitatile cuprind un larg spectru cultural si se manifesta prin:

▪ prelectiunile populare cu public larg, intalnirile in cerc restrans pentru lectura creatiilor originale;

▪ editarea unei reviste a societatii, “Convorbiri literare”, incepand cu 1 martie 1867, cu aparitie lunara;

▪ folosirea unei tipografii si librarii proprii pentru a publica si raspandi opera membrilor societatii;

▪ sustinerea campaniilor pentru limba romana literara vizand alfabetul si ortografia.

Este epoca in care se elaboreaza principiile sociale si estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limba, purtate cu latinistii si ardelenii, apoi a polemicilor cu barnutistii, cu Bogdan Petriceicu Hasdeu si cu revistele din Bucuresti, duse nu numai de Maiorescu, dar si in actiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vargolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burla, Alexandru Cihac.

Este vremea in care “Junimea” provoaca cele mai multe adversitati, dar si aceea in care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului incepe sa se formeze in jurul ei.

                • 1875 – 1885

Intre anii 1874 si 1885 urmeaza a doua faza a “Junimii”, epoca in care sedintele din Iasi se dubleaza cu cele din Bucuresti, in diversele locuinte ale lui Maiorescu si in cele din urma in armonioasa casa din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fantana Blanduziei, Despot-voda; Caragiale a citit O noapte furtunoasa, aparute in aceeasi perioada in Convorbiri literare impreuna cu operele lui Vasile Conta si Ion Creanga.

Este perioada de desavarsire a directiei noi. In paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, precum si ale altor personalitati din primul rang in arta, stiinta si cultura. Este perioada de glorie absoluta a revistei.

A doua etapa, cea a sedintelor duble, este marcata de intrarea junimistilor in viata politica, in partidul conservator. Functia de ministru al Instructiunii Publice il obliga pe Titu Maiorescu sa se stabileasca la Bucuresti. Lui i se alatura Mihai Eminescu si Ioan Slavici, ca redactori la ziarul “Timpul”, oficiosul partidului conservator. ”Junimea” se scindeaza, sedintele se tin atat la Iasi, in casa lui Vasile Pogor, cat si la Bucuresti, in casa lui Titu Maiorescu.

Activitatile “Junimii” se indreapta mai ales spre literatura:

▪ se consolideaza “directia noua” in poezie si in proza prin capodoperele marilor scriitori – Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, publicate in revista “Convorbiri literare”, dar si in volume;

▪ poeziile lui Eminescu si nuvelele lui Slavici sunt traduse in limba germana de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu;

▪ “Junimea” continua sa ofere burse tinerilor pentru studii in strainatate;

▪ criticismul se manifesta acum prin noi campanii, notabila fiind polemica lui Maiorescu privind “arta cu tendinta” si “arta pentru arta”, purtata cu Constantin Dobrogeanu-Gherea.

1885-1944

“Junimea”, impreuna cu revista “Convorbiri literare”, se muta la Bucuresti. Activitatea junimistilor se canalizeaza in aceasta perioada catre preocupari universitare, capatand un caracter academic. In aceasta etapa, junimistii se intereseaza de dezvoltarea altor domenii ale vietii culturale, neabordate pana acum si anume filozofia, istoria, geografia. Ca urmare, se publica primele studii de istorie (A. D. Xenopol – “Istoria romanilor”, in 14 volume) si de filozofie (Vasile Conta).

1886 - 1900

Perioada 1885-1944 este o perioada mai lunga si lipsita de omogenitate. Transferata la Bucuresti, revista isi schimba in mare masura profilul, predominand cercetarile istorice si filozofice

In anul 1885 Iacob Negruzzi se muta la Bucuresti, luand cu sine revista a carei conducere o pastreza singur pana in 1893, pentru ca in 1895 sa fie format un comitet care sa isi asume intreaga conducere a revistei.

Intre anii 1885 si 1900 principiile estetice ale junimismului au parte de o importanta dezvoltare. In aceeasi perioada are loc lupta “Junimii” cu socialistii, actiunea lui Titu Maiorescu fiind sprijinita de aceea a lui Petre Missir si de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinti, Gr. Tausan etc. Desi in acest interval Ion Luca Caragiale isi continua colaborarea la ”Convorbiri literare”, care se deschid si gloriei tinere a lui George Cosbuc perioada dintre 1885 si 1900 da gruparii si revistei un caracter universitar predominant. Drumul prin ”Convorbiri literare” devine drumul spre Universitate.

Este epoca in care se stabileste pentru trei sau patru decenii de aici inainte configuratia Universitatii, mai cu seama a celei bucurestene si in care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente ale stiintei si oratoriei universitare.

1900 - 1907

In 1900 vechiul comitet se completeaza cu nume noi, provenind din domeniul stiintelor naturale. Nume noi se amesteca cu altele noi, mai putine nume din sferele literare, mai multe din cele savante si universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan, care, in 1903, devine directorul revistei pana in 1907, cand revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinti.

Daca pana in 1900 revista isi pastrase in primul rand traditionalul ei caracter literar si filozofic, o data cu intrarea lui Ioan Bogdan in comitetul de redactie si apoi cu trecerea lui la directia revistei, ”Convorbirile” devin o arhiva de cercetari istorice, in paginile careia se disting, alaturi de propriile studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga si altii. Si daca vechile lupte ale ”Convorbirilor literare” fusesera purtate pe teme de cultura generala, acum este vremea polemicilor erudite, ale lui Ioan Bogdan impotriva lui Sion, ale lui Nicolae Iorga impotriva lui A. D. Xenopol si Tocilescu.

1907 - 1944

A cincea epoca a ”Convorbirilor”, cea care a inceput in anul 1907, coincide cu lunga directie a lui Simion Mehedinti, in timpul careia arhiva de cercetari istorice se completeaza cu una de filozofie, unde apar contributiile ganditorilor, la inceputurile lor atunci: Ioan Petrovici, C. si M. Antoniade, Mircea Djuvara, Mircea Florian.

Figura literara cea mai importanta a epocii este Panait Cerna, a carui colaborare incepuse insa de sub directia anterioara. In latura indrumarii critice nimic nu poate fi pus alaturi de marea epoca ieseana si nici de dezvoltarea ei ulterioara prin contributia lui P.P Negulescu si a lui Mihail Dragomirescu. Aparitia lui Eugen Lovinescu este de scurta durata, rostul criticului urmand sa se precizeze mai tarziu. ”Convorbirile literare” au avut totusi controverse si in aceasta perioada cu revistele ”Viata noua” si cu ”Viata romaneasca”.

Lipsite insa de sprijinul unor noi si puternice talente literare, ”Convorbirile literare” incep sa piarda din vechiul prestigiu pana cand, in 1921, Simion Mehedinti preda conducerea lui Al. Tzigara-Samurcaș, care, impreuna cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se remarcase inca din perioada vechii conduceri prin studii de arta romaneasca veche si populara. Nici noua directie nu izbuteste insa sa impuna revista in rolul ei de altadata. O viziune asupra intregii “Junimi” nu va mai fi posibila decat dupa ce va fi cuprinsa intreaga arborescenta a miscarii, dezvoltata prin silintele celei de-a doua generatii de scriitori si ganditori junimisti.



            Obiectivele “Junimii”:

• raspandirea spiritului critic;

• incurajarea literaturii nationale;

• neatarnarea intelectuala a poporului roman;

• originalitatea culturii si a literaturii romane;

• crearea si impunerea valorilor nationale;

• educarea oamenilor prin cultura (culturalizarea maselor), eforturile lor indreptandu-se spre receptarea si intelegerea culturii de catre popor;

• unificarea limbii romane literare.

Manifestarile “Junimii”, organizate cu scopul concretizarii obiectivelor:

educarea publicului prin “prelectiuni populare”, reusind sa impuna o mentalitate junimista in epoca, fara dogme si sa dezvolte spiritul oratoric pe care il considerau o arta. Prelectiunile populare debuteaza in februarie 1864 si sunt organizate timp de aproape doua decenii sub forma unor conferinte duminicale. Aceste prelectiuni contribuie la raspandirea principalelor idei junimiste:

* respingerea rupturii violente intre trecut si prezent;

* respingerea conceptului burghez de libertate si a conceptiei burgheze despre proprietate;

* apararea proprietatii mostenite si legarea ei de onoarea personala a proprietarului;

* pastrarea izvorului de bogatie naturala;

* aderarea la ceea ce este imediat, la concret;

* actiunea statului in directia rezolvarii marilor probleme ale vremii;

* transformarea statului intr-un purtator al culturii;

* respectarea specificului national.

Meritul “Junimii” a fost acela ca a supus la o analiz temeinica si lucida societatea si cultura romaneasca, semnalandu-si slabiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul “Junimii”, ca si aceea dintre junimisti si ceilalti intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea directa a oamenilor de cultura in problemele societatii.

Toate acestea fac din actiunea junimista un moment crucial in evolutia culturii romane, despre care E. Lovinescu va afirma cu deplina indreptatire: ”Cand o miscare culturala, in afara de mortarul catorva generatii de oameni culti, privind unitar si serios problemele vietii romanesti, a dat politicii pe P. P. Carp, criticei teoretice pe T. Maiorescu, poeziei pe M. Eminescu, prozei pe Ion Creanga, teatrului pe I. L. Caragiale, istoriei pe A. D. Xenopol, filozofiei pe Vasile Conta – acea miscare nu poate fi privita decat ca un fenomen de mare insemnatate”.

            Prin Titu Maiorescu se afirma constiinta inchegarii unei directii culturale creatoare, delimitate de un spirit critic neadormit si un sentiment puternic al valorilor. ”Junimea” a realizat si a impus o astfel de directie, aducand in atmosfera produsa de unirea romanilor din 1859 un climat de noua intemeiere, simetrica in planul culturii, cu eforturile de consolidare politica, sociala si economica incepute de Al. Ioan Cuza si de ministrul sau Mihail Kogalniceanu, omul de idei al epocii pasoptiste, dar si al celei urmatoare. ”Junimea” a determinat o directie noua si in literatura: fundamental romantica in perioada pasoptismului, literatura romana evolueaza in a doua jumatate a secolului al XIX-lea spre clasicism, un clasicism de esenta.

Contributia junimistilor la dezvoltarea literaturii si  culturii romane

Daca scriitorii pasoptisti au alcatuit si au pus in practica un program coerent de construire a identitatii nationale prin intermediul literaturii, generatia urmatoare se considera indreptatita sa reaseze fundamentele culturii romane moderne, printr-o actiune critica vizand toate domeniile: cultura, politica, viata sociala si cea morala.

Criticismul junimist analizeaza urmarile adaptarii prea rapide si superficiale a institutiilor si a formelor civilizatiei occidentale. Opera de intemeiere a civilizatiei si a culturii romane moderne, infaptuita de predecesori, este criticata sever, cu scopul unei schimbari de paradigma.

Junimistii sanctioneaza evolutia grabita, “arderea etapelor”, in activitatea pasoptistilor, considerand mai potrivita o evolutie “pas cu pas”, prin asimilari controlate de spiritul critic.

            Tudor Vianu a definit in “Istoria literaturii romane moderne” fenomenul cultural junimist, pe care l-a caracterizat prin identificarea trasaturilor dominante: “spiritul filozofic”, “spiritul oratoric”, “gustul clasic si academic”, “ironia” si “vestita zeflemea junimista”, “spiritul critic”. In concluzie, esenta culturala junimista insumeaza spiritul filozofic si oratoric, spiritul clasic si academic, ironia si spiritul critic.

            Unitatea Junimii provine din aceea a spiritului care a infiintat-o:

a) Spiritul filozofic - este cea dintai caracteristica a structurii junimiste. Membrii sai sunt, in cea mai mare parte, oameni de idei generale si mai putin specialisti in domenii precise ale stiintei. Nu gustul individual, impresia de moment ii calauzesc, ci dorinta de a construi pe o solida baza teoretica in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a rationamentului. Asa procedeaza Titu Maiorescu, asa vor proceda si A. D. Xenopol, P. P. Carp sau, mai tarziu, Mihail Dragomirescu.

b) Spiritul oratoric - este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Se naste si din opozitia impotriva retoricii pasoptiste romantice, mesianice, lipsite de echilibru, dar si din respingerea frazeologiei politice parlamentare si a betiei de cuvinte a timpului; impune un model in care totul, de la vestimentatie la dictie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura. Modalitatea alcatuirii unei expuneri publice, atitudinea oratorului, arta compozitiei discursului dupa modelul maiorescian reprezinta o traditie la ”Junimea”.

c) Gustul clasic si academic – asadar, pentru valorile canonice si nu pentru inovatie. Oamenii cu o solida cultura universitara, junimistii erau prea putin dispusi sa accepte inovatiile momentului, indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism, in literatura, impresionism, in pictura sau muzica. Art Nouveau, in arhitectura. Astfel, clasicismul se bucura de o buna primire la ”Junimea”, care nu se inchide insa fata de romantism. Dar gustul junimist se indreapta catre productia confirmata de timp.

d) Ironia – care venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de pedanterie si morga al actiunii lor culturale. Celebra este zeflemeaua junimista la adresa exceselor de orice natura, la orice argument ridicol, care a coalizat impotriva miscarii pe cei mai multi dintre adversarii ei. Ironia, folosita ca unealta polemica, este folosita si in interiorul cercului. Totul conduce spre acest mod de a intelege activitatea junimista, de la opozitia lui Vasile Pogor pentru orice fel de reguli in functionarea societatii, pana la devize glumete, precum Intra cine vrea, ramane cine poate; de la placerea poreclelor de care nu scapa nimeni (bine hranitul Caragiani, pudicul Naum, carul de minciuni Negruzzi sunt doar cateva si nu dintre cele mai “tari”), la exclamatii deloc academice, de genul faul! faul! cand se spunea o anecdota fara haz.

e) Spiritul critic – completeaza imaginea structurii ”Junimii”, fiind cea mai de seama trasatura a intregului. Criticismul ”Junimii” se bazeaza pe acea atitudine centrala impusa de Titu Maiorescu – respectul adevarului. In numele adevarului, Maiorescu poarta o campanie impotriva poeziei neinspirate, limbii artificiale si falsei eruditii. Nevoia de autenticitate in formele de manifestare a vietii nationale determina si atitudinea politica a lui Eminescu.

Nevoia de adevar implica si modestia, rechemand spiritele la cunostinta limitelor si a conditiilor de fapt, pe principiul ca sarcina modesta, dar bine implicate este superioara marilor nazuinte. De asemenea, se doreste asezarea vietii politice si culturale pe baze autentice, respingandu-se “formele fara fond”. Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi reperele permanente ale junimistilor.

”Junimea” si Titu Maiorescu

Numele lui Titu Maiorescu este legat de societatea ”Junimea”, care a fost intemeiata de Titu Maiorescu, P. P. Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Vasile Pogor. La societatea ”Junimea”, Titu Maiorescu si-a inceput activitatea prin introducerea unei antologii a poeziei romanesti, antologie ce cuprindea poezii ale lui Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu ș. a.

            Criteriile dupa care Titu Maiorescu isi realiza critica literara se voiau exclusiv estetice.

Dintre cei care au tinut prelectiuni Titu Maiorescu s-a remarcat prin claritatea expunerii, printr-o limba romana limpede si frumoasa, prin constiinte variate. Inca de la prelectiunea introductiva intitulata “Ce scop au cursurile populare?”, el a trezit admiratia tuturor, prestigiul lui a crescut odata cu prelectiunile “Despre religiunea in popor”, “Despre sunete si culori” si a culminat cu ultima prelectiune “Despre minte si inima”.

            In cadrul acestor conferinte a fost formulata in 1868 teoria “formelor fara fond” care exprima viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, are un fundament filozofic, fiind construita pe trei principii: autonomia valorilor, unitatea intre cultura si societate, unitatea intre fond si forma, atat in cultura, cat si in dezvoltarea sociala.

            Autonomia valorilor porneste de la un principiu din filozofia lui Immanuel Kant, care delimiteaza domeniul esteticului de celelate valori (etice, stiintifice si utilitare, politice). Titu Maiorescu analizeaza erorile lucrarilor istorice si filozofice considerate fundamentale ca demonstratie de latinitate a limbii romane: “Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia” de Petru Maior (1812), “Lexiconul de la Buda” (1825), “Tentamen criticum in linguam romanicam” (1840), scrisa in latina pentru straini, lucrari care incalca uneori adevarul stiintific, recurgand la exagerari provocate de intentii demonstrative si de motivatii politice.

            Maiorescu exprima necesitatea aprecierii fiecarui domeniu prin criterii specifice, evitand astfel contaminarea ce are ca efect confuzia valorilor.

            Unitatea intre cultura si societate  este prezentata ca raport necesar intre dimensiunea universala a formelor culturale (arta, stiinta etc.) si determinarea concreta a unei societati (istorice, mod de viata etc.) care constituie “fundamentul dinlauntru”.

Unitatea intre fond si forma in cultura si in dezvoltarea sociala este principiul provenit din teoria evolutiei organice. Prin “fond”, Maiorescu intelege sistemul activitatilor materiale si sociale, dar si mentalitatile dominante si formele caracteristice ale psihologiei colective, traditiile si spiritual acestora, asa cum se reflecta in conduita practica. Prin “forma” sunt desemnate structurile institutionale, juridice si politice ale societatii, sistemul de educatie, institutiile culturale (presa, teatrul, conservatorul, filarmonica, Academia etc.), prin care se realizeaza circulatia valorilor in cadrul societatii.

            Teza maioresciana sustine evolutia organica a unei societati, adica dezvoltarea de la fond spre forme, cu pastrarea unei concordante permanente intre ele.

            La inceput, prelectiunile aveau teme diferite, dar apoi s-au stabilit teme comune pentru fiecare an. In 1872, in cadrul temei comune Omul si natura, s-au tinut prelectiuni precum: “Scrierea”, “Arta”, “Morala si stiinta”, “Locuinta”, “Plugul”, “Corabia”, “Arma si unealta”.

Criticismul junimist se manifesta mai intai in domeniul limbii, prin publicarea lucrarii lui Titu Maiorescu, “Despre scrierea limbii romane” (1866). Contextul publicarii este semnificativ, pentru ca precede intemeierea institutiei academice si porneste campania noilor forte culturale impotriva curentului latinist. Scopul major si urgent al unei institutii de tip academic era codificarea limbii: simplificarea alfabetului latin, elaborarea unei gramatici si a altor mijloace de normare a limbii literare.

            Lucrarea lui Titu Maiorescu formuleaza prima teza a concordantei intre forma si fond, referindu-se la raportul necesar intre alfabetul latin si limba romana:

            “In momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor este o limba romana, in acel moment si forma extraordinara sub care avea sa se prezinte aceasta, adeca scrierea sau […] literele trebuiau luate tot de la romani. Si, astfel, alfabetul slavon, care invalea mai mult decat revela limba romana, si pe care il primisem numai dintr-o oarba intamplare externa fu alungat din scrierea noastra cea noua si fu inlocuit prin alfabetul latin.” („Despre scrierea limbii romane”)

            Salutand adoptarea alfabetului latin in locul celui chirilic (slavon), Maiorescu incepe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist, cu reprezentanti de mare autoritate in epoca:

            „Esenta etimologismului in ortografie este alta. El cere ca dupa ce literele s-au stabilit, fie cu semne, fie fara semne, scrierea ortografica insa sa nu se indrepte dupa vorbirea actuala, foarte influentata prin legi eufonice, ci dupa legile derivatiei cuvintelor de la originea lor, intrucat aceasta se poate urmari in intreaga traditie a limbii. De aceea d. Cipariu scrie cuvantul „bine” nu cu „i”, cum il pronuntam noi, ci cu „e”, adica „bene”, „e” fiind vocala originara.”

            In opinia lui Maiorescu, aplicarea etimologismului in scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost „aruncata” cu secole in urma.

Desi numit membru al Societatii Literare (viitoarea Academie), in iulie 1867, Maiorescu demisioneaza in semn de protest fata de respingerea proiectului sau privind scrierea limbii romane si va reveni abia in 1879, cand Academia ii accepta proiectul, semn al victoriei in prima „batalie” culturala.

            In domeniul studiilor lingvistice, Maiorescu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticand tendintele latiniste ale carturarilor transilvaneni care propuneau “curatarea” limbii romane de orice element nelatin. Polemica dintre Maiorescu, pe de o parte, si Timotei Ciparin si George Barițiu, pe de alta parte, a stimulat studiile asupra limbii romane.

            Dupa unire, dar mai ales dupa dobandirea independentei nationale, accentul trebuie sa cada pe calitatea artistica a literaturii, pe idealul perfectionarii ei interioare. Limba oficiala, falsa eruditie si lipsa de gust sunt permanent semnalate si ironizate de membrii ”Junimii”. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimisti, vor colabora la revista “Convorbiri literare”, vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integrati acestei epoci (Vasile Alecsandri, Al. Odobescu). Reprezentantii noii generații literare, in frunte cu Titu Maiorescu, incep insa sa domine scena.

In societate Titu Maiorescu era un mentor, lansand si sustinand nume care s-au inscris in istoria literaturii. El se detaseaza prin publicarea mai multor studii si cercetari, pe baza carora se structureaza principiile filozofice si estetice ale culturii romane. Dintre acestea amintim:

Despre scrierea limbii romane (1866)

O cercetare critica asupra prozei romane de la 1867 (1867)

Directia noua in poezia si proza romana (1872)

Neologismele (1881)




Comediile d-lui I. L. Caragiale (1885)

In prima lucrare, Maiorescu pledeaza pentru scrierea fonetica, sustinand ideea, novatoare pentru vremea aceea, ca scrierea trebuie sa reflecte schimbarile survenite in evolutia sunetelor limbii. Respinge alfabetul chirilic, sustinand folosirea literelor latine. Argumenteaza si probeaza necesitatea imbogatirii limbii, pe cai externe, prin introducerea neologismelor, combatand, in acelasi timp, calcul lingvistic si tendintele de stricare a limbii (Neologismele).

Ideile privind procesul de desavarsire a limbii romane literare emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate, incat, in anii 1880 - 1881, Academia Romana isi insuseste aceste principii, contribuind astfel, in mod efectiv, la unificarea limbii romane moderne.

In celelalte lucrari, Maiorescu fundamenteaza teoretic conceptele estetice si directiile criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel, in lucrarea O cercetare critica asupra poeziei romane (1867), el conchide ca „frumosul este ideea manifestata in materie sensibila“, de unde artele se diferentiaza intre ele, pornind de la materialul prin care se concretizeaza ideea. Muzica, de pilda, se bazeaza pe sunete, in timp ce sculptura se reflecta prin piatra, lemn sau alte materiale.

Realizand, intr-un anume fel, deosebirea dintre forma si fondul operei literare, Maiorescu stabileste, pentru prima oara, conceptele: „conditia materiala“ si „conditia ideala“ a poeziei, demonstrand ca, nu cuvintele, in cazul literaturii, reprezinta materialul ei, ci imaginile ce se nasc in mintea noastra cu ajutorul lor. Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu exista cuvinte poetice si nepoetice. Unele trezesc imagini sensibile,altele nu.

In anul 1872, in lucrarea Directia noua in poezia si proza romana, el il asaza pe Eminescu in fruntea pleadei poetilor, imediat dupa bardul de la Mircesti, pe baza celor patru poezii publicate in Convorbiri literare, intuind geniul acestuia si aratand ca este „un om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, () dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului.“

Problema moralitatii artei este definita in Comediile d-lui I. L. Caragiale. Operand cu elemente specifice analizei estetice si stiintifice, criticul arata ca arta devine morala prin propria sa valoare estetica si nicidecum prin ideile morale pe care le contine.

'Observari polemice' este unul din studile critice cele mai inchegate. Autorul nu este antitraditionalist, dar critica lui Maiorescu este pertinenta acolo unde exagerarea si entuziasmul superficial tind sa strambe adevarul.

'Poeti si critici'este unul dintre cele mai controversate ale lui Ttu Maiorescu. Esenta criticului este de a fi flexibil la impresiile poetilor. Esenta poetului este de a fi inflexibil in propria sa impresie.

O alta problema comentata de Titu Maiorescu este 'Teoria formelor fara fond'. Zoe Dumitrescu-Busulenga considera ca aceasta teorie are un 'dublu tais'. Teoria se referea la ideea ca :institutiile imprumutate din alte parti, din alte culturi, nu pot dainui ca forme, 'nu pot trai decat daca cresc din radacini autohtone'. Criticul junimist vede in folclor temelia pe care se poate inalta o cultura durabila, cu specific national.

Incepand cu Titu Maiorescu critica literara capata rigoare, desi uneori ea era prea aspra ('Intra cine vrea, ramane cine poate'), prea judecatoreasca, dar a fost necesara 'intr-un moment de crestere a literaturii'.

            Titu Maiorescu a fixat terminologia de specialitate in critica si estetica; analizele pe care le-a facut operelor lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Goga vor fi exacte si pertinente, dar in teoriile generale estetice el va ramane intr-un taram depasit, acela al 'artei pentru arta'.

            Eugen Lovinescu, vorbind despre Titu Maiorescu, considera: 'critica lui Maiorescu a fost exclusiv culturala, normativa si s-a exercitat numai in cadrele orientarilor generale. Ea a plecat de la constatarea unei realitati.' Tudor Vianu atrage atentia asupra justetii judecatilor lui Maiorescu si asupra nuantelor pe care criticul stia sa le puna in caracterizarea unor autori atat de diferiti ca valoare.

            Dovedind o conceptie unitara, in intregul proces de dezvoltare si consolidare a civilizatiei romane moderne, respingand fara ezitare imitatia si imprumutul, orice forme care nu se intemeiau pe fondul nostru autohton si nu se puteau integra organic in specificul nostru national, Societatea ”Junimea” si revista ”Convorbiri literare” au constituit avanpostul cel mai inaintat de directionare a culturii noastre moderne.

Sprijinind si aparand valorile autentice, Maiorescu are si darul de a descoperi si a atrage in cercul sau vocile noi. Revista “Convorbiri literare” devine cel mai important periodic literar romanesc. Aici isi publica majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creanga publica primele trei parti din “Amintiri din copilarie” si povesti, I. L. Caragiale isi citeste si publica majoritatea comediilor, Ioan Slavici publica nuvele si povesti.

Alti colaboratori ai revistei sunt George Cosbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, I. Al. Bratescu-Voinesti. Acesti colaboratori ai revistei vor deveni figuri marcante ale epocii cunoscute ca “epoca marilor clasici”.

Concluzii

Astazi se poate afirma ca, atat de controversata, in perioada postbelica, teorie a „formelor fara fond“, elaborata de Maiorescu, a raspuns, in timp, necesitatilor obiective de respingere a mediocritatii si a altor forme de impostura manifestate in arta.

”Junimea” si ”Convorbiri literare” au avut un rol decisiv in cultura si literatura romana. Dupa cum este unanim recunoscut si dupa cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii ”Junimii”, trebuie sa recunoastem ca spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform careia, in evaluarea operei de arta, este imperios necesar sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

Interesante si instructive memorii au lasat doi dintre participantii la lucrarile societatii, George Panu si Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi. Evident, un alt material foarte bogat se gaseste in ”Insemnarile zilnice”, jurnalul intim al lui Titu Maiorescu.

Bibliografie

Zigu Ornea, Junimismul, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1966

Zigu Ornea, Junimea si junimismul, Bucuresti, Editura Minerva, 1998

Tudor Vianu, 'Junimea' in Istoria literaturii romane moderne, de Serban Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Editura Didactica si Pedagogica, 1971

George Calinescu, Junimea. Momentul 1870. Epoca lui Carol I, in Istoria literaturii romane de le origini si pina in prezent, ed. a II-a revazuta si adaugita de Alexandru Piru, Bucuresti, Editura Minerva, 1985

Sorin Alexandrescu, 'Junimea, discurs politic si discurs cultural', in Privind inapoi, modernitatea, Bucuresti, Editura Univers, 1999

Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940),

Eugen Lovinescu, T. Maiorescu si contemporanii lui (I-II, 1943-1944)

Eugen Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, (1943);

Nicolae Manolescu, Contradictia lui Maiorescu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970; ed. a II-a, Editura Cartea Romaneasca, 1993; ed. a III-a, Bucuresti, Editura Humanitas, 2000

Constantin Schifirnet, Formele fara fond, un brand romanesc, Editura Comunicare.ro, 2007

 

                                            

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Titu Maiorescu

 

O cercetare critica asupra poeziei romane (1867)

In contra directiei de astazi in cultura romana (1868)

Directia noua in poezia si proza romana (1872)

Comediile domnului Caragiale (1885)

Eminescu si poeziile sale (1889)

Povestirile lui Sadoveanu (1906)

Poeziile lui Octavian Goga (1906)

Retori, oratori, limbuti

Betia de cuvinte

 

Operele publicate postum:

Jurnal, se intinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din literatura romana

Scrieri de logica, restituite de Alexandru Surdu, Editura stiintifica si enciclopedica, 1988

Istoria politica a Romaniei sub domnia lui Carol I, editie de Stelian Neagoe, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994

Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltarii politice a Romaniei sub domnia lui Carol I, vol. I - V, studiu introductiv, ingrijire de editie, note si comentarii de Constantin Schifirnet, Editura Albatros, 2001-2003

 

Aprecierile lui Titu Maiorescu despre:

 

Vasile Alecsandri:

- 'cap al poeziei noastre literare'. Apreciaza calitatea sa de culegator si de poet ce a scris 'doine si lacrimioare'. Elogiaza volumul 'Pasteluri', pe care il considera 'podoaba a literaturii noastre insufletite de simtire curata si puternica a naturii'. Observa ca acestea 'sunt scrise intr-o limba frumoasa'.'Rapsod al evenimentelor epocii in care a trait'.

 

Andrei Muresanu:

- a scris multe versuri, dar s-a facut cunoscut prin publicarea poeziei ”Un rasunet”.



 

Octavian Goga:

- publicase volumul 'Poezii' in 1905 si il propune pentru premierea de catre Academie.

Elogiaza forma frumoasa a versurilor, emotiile izvorate din viata nationala.

 

Ioan Slavici:

- 'Prin nuvele a dat batranei Europe prilejul unei emotii estetice din chiar izvorul cel curat al vietii poporului nostru'.

 

Ion Creanga:

- era considerat un mare povestitor pe care il putea aseza alaturi de Flaubert, Turgheniev si Dickens.

 

Mihail Sadoveanu:

- este original prin: tipologie, descriere de natura ,umor sobru, fond national, valoare morala.

Referirile sunt facute la 'Dureri inabusite', 'Crasma lui Mos Precu', 'Povestiri', 'Soimii' etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Junimea” și ”Convorbiri literare”

 

”Junimea” a fost o societate culturala constituita la Iasi in 1863-1864, dupa opinia fondatorilor ei, care au fost cinci tineri intelectuali, Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor si Theodor Rosetti, pe care afinitatile dintre personalitatile lor i-au unit intr-un cenaclu in care s-au dezbatut public probleme culturale de seama din epoca de dupa 1860: probleme de ortografie si de limba, proiectarea unei antologii de poezie romaneasca, organizarea unor conferinte prin care sa raspandeasca in public o serie de cunostinte istorice, politice, economice si de cultura.

            ”Junimea” reprezinta cea mai importanta grupare literara din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Tudor Vianu apreciaza ca ”Junimea” reuneste cele mai mari personalitati intelectuale ale vremii.

Istoric:

1. 1864-1874 - caracter polemic, vizand problemele legate de cultura, literatura, limba

2. 1874-1885 - etapa formarilor ”marilor clasici”: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici

            In 1870-1890 literatura atinge apogeul in cele trei compartimente ale sale: proza, poezie

  si dramaturgie = epoca ”marilor clasici”.

3. dupa 1885, 'Junimea' si redactia de la 'Convorbiri literare' se muta la Bucuresti. Revista cerceteaza in special filozofia, istoria, geografia; dobandeste un caracter academic.

 

”Convorbiri literare” - revista cu cea mai mare longevitate din cultura romana; apare intre 1867 si 1944, constituind cel mai important moment al presei culturale romanesti.

 

Perioade:

1. 1867-1886 - reprezinta perioada de glorie.

2. 1886-1944 - apare la Bucuresti, avandu-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, el predand apoi conducerea unui comitet format din fosti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinti, P.P.Negulescu, Radulescu-Motru)

 

Scopul revistei:

- raspandirea spiritului de critica literara autentica

- incurajarea liteaturii nationale

- combaterea imitatiilor operelor straine

 

Colaboratori:

- Mihai Eminescu publica majoritatea poeziilor sale

- Ion Creanga publica primele trei parti ale 'Amintirilor' si povesti

- Ion Luca Caragiale publica majoritatea comediilor sale

- Ioan Slavici publica nuvele si povesti

- Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, I. Al. Bratescu-Voinesti si alti scriitori reprezentativi ai vremii

 

Asemanari cu pasoptistii:

- dorinta de a realiza o cultura si o civilizatie autentic romaneasca, dar cu deschidere spre Europa

- pastrarea elementului autohton national (nu prin imitatie)

 

Deosebiri fata de pasoptisti:

1. atitudine:

      pasoptisti: exaltare, frenezie

      junimisti: spirit critic, analitic, masura, luciditate

2. varsta:

      pasoptisti: aproape adolescenti

      junimisti: tinerete maturizata

3. configurare estetica:

      pasoptisti: romantism

      junimisti: adauga romantismului elemente clasiciste, dar si realism in stadiul incipient

 

 

In contra directiei de astazi in cultura romana

                                                                                                de Titu Maiorescu

 

            Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala, societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiunii franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fantanele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatii straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostrii, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romanii se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si de a reproduce aparentele culturii apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa des s-au repetit aceste iluzii juvenile, incat au produs acum o adevarata atfosfera intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrani, pe cei care se duc spre a invata si pe cei care s-au intors spre a aplica invatatura lor.

            Inainte de a avea partide politice, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnalele politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica.

 

Inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scolilor, am facut atenee romane si asociatii de cultura si am depretiat spiritul de societati literare.

Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea academica romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor naturale, si am falsificat ideea academiei. Inainte de a avea artisti trebuinciosi, am facut conservatorul de muzica; inainte de a avea un singur pictor de valoare, am facut scoala de bele-arte; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundat teatrul national – si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura.

            In aparenta, dupa statistica formelor din afara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scolii si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc. Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este suferinta, sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare. Caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului fictiv, ce-l numim cultura romana, si cu obolul cel din urma il silim sa ne plateasca pictorii si muzicienii nostri, academicienii si atenianii din Bucuresti, premiile literare si stiintifice de pretutindenea, si din recunostinta cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele.

 

 

 

 

 

”Junimea”

de Tudor Vianu

 

 

            Spiritul oratoric este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Desigur, prin indelungata lupta a lui Maiorescu impotriva retoricii pasoptiste si a frazeologiei politice si parlamentare, Junimea inseamna un reviriment in sensul controlului cuvantului, ramanand ea insasi o pepiniera de talente oratorice, reinnoite cu fiecare generatie. Nu trebuie uitat ca prima manifestare a Junimii este aceea a conferintelor publice, stilizate in ce priveste atitudinea oratorului si arta compozitiei lui dupa modelul maiorescian, usor de recunoscut chiar in reeditarile lui mai noi. Oratorul, imbracat in frac sau redingota, aparea ca un deus ex machina in fata publicului care nu trebuia sa-l zareasca pana in acel moment si incepea sa debiteze expunerea lui in formele enei distiuni impecabile, fara sprijinul vreunei note, nu ca un savant care infatiseaza rezultatele cercetarii lui, ci ca un artist care construieste in fata publicului incantat opera sa desavarsita. Numeroase sunt documentele contemporane care descriu arta oratorica a lui Maiorescu, demnitatea tinutei lui, caldura glasului muzical, marile efecte sugestive scoase din jocul mainilor si al barbii. Alti contemporani ne-au descris in vorbirea profesorului sau a oratorului parlamentar, comparata uneori cu aceea a unui general care isi reduce treptat inamicul, ironia lui nimicitoare, conciziunea lapidara a expresiei, egalata si poate intrecuta in aceeasi vreme numai de rasunatoarele formule ale lui Carp. Modalitatea alcatuirii unei expuneri publice devenise traditionala la Junimea. Oratorul, ne spune Panu, trebuia sa inceapa, dar mai cu seama sa sfaseasca, printr-o comparatie care isi avea rostul sa puna termenii problemei, si sa ilustreze concluzia ei. Debitul sau trebuia sa curga neintrerupt, dand impresia unei suverane stapaniri de sine si a subiectului. Folosind prestigiosul model al initiatorilor, se constituie la Junimea o larga traditie care produce, in generatiile urmatoare, oratoria universala a unui Negulescu, Mehedinti, Petrovici. Nu numai de altfel in vorbire, dar si in scris, idealul oratoric domina productia junimistilor.

Ironia este o alta trasatura a tabloului. Vestita zeflemea junimista coalizeaza impotriva miscarii pe cei mai multi din adversarii ei. Pana la motivele ideologice si tendintele sociale, adversarii se ridica impotriva Junimii mai intai din pricina veseliei pe care stiau ca o trezesc in cercul ei. „Dosarul” Junimii creste in fiecare sedinta cu excerpte din discursurile dau articolele vorbitorilor sau scriitorilor din Iasi si de aiurea, producand o reactie usor de inchipuit in sufletele acelora care aflau ca se bucurasera de onoarea acestei atentii. Unele din articolele critice ale lui Maiorescu in epoca lui ieseana sunt ca o prelungire a „dosarului” a carui faima starnise atatea dusmanii. Singur Hasdeu intelege ca trebuie sa raspunda cu aceeasi arma, dand prilej epocii, care rasese adesea impreuna cu Junimea, sa rada de cateva ori impotriva ei. Ironia folosita de atatea ori ca unealta polemica este manipulata si in interiorul cercului. Junimea este departe de a fi o societate de admiratie mutuala. In momentele putin fericite, poetii si prozatorii grupului isi primesc verdictul nimicitor din gura propriilor prieteni. Intr.un colt exista grupul acela care nu luau parte la discutii, in frunte cu matematicianul Culianu: grupul este denumit cu termenul colectiv „caracuda”. O gluma nereusita este primita cu vociferarile intregi asistente: „faul! faul!”. Alaturi de Carp, Pogor este ironistul cel mai acerb al grupului. Nimic nu afla iertare in ochii sai. Discutiile cele mai serioase sunt intrerupte de zeflemeaua lui necrutatoare si din coltul canapelei pe care era tolanit, gestul sprijinind reflectia, adeseori porneste o perna in capul vreunui nefericit preopinent. Pogor este autorul maximei dupa care anecdota primeaza, acea anecdota in care exceleaza Caragiani si care intr-o zi va aduce revelatia lui Creanga.

 

 








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1281
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site