Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Demonstratie ca “Luceafarul” e poem romantic

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
HANUL CA MOTIV LITERAR
SONET („Afara-i toamna ')
“Lostrita” de Vasile Voiculescu - Povestire
Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor)
TIGANIADA de Ion Budai-Deleanu
Scrisoarea de felicitare
Anton Holban - AUTORUL- INTRE VIATA SI CARTI
Relatia incipit-final in „Morometii”
AMINTIRI DIN COPILARIE
OLIMPIADA DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA - clasa a VII-a- etapa pe localitate

TERMENI importanti pentru acest document

: luceafarul demonstratie ca e poem romantic : demonstratie ca luceafarul este poem romantic : luceafarul poem romantic : luceafarul poem romantic demonstratie :


Demonstratie ca “Luceafarul” e poem romantic

          Mihai Eminescu este reprezentantul cel mai de seama al romantismului in Romania.

Romantismul este un curent literar si artistic care a aparut in ultimele decenii ale sec. 18 si a dominat cultura si arta europeana pana in 1830.

Poemul “Luceafarul” reprezinta capodopera poetica a lui Eminescu.

Subiectul poemului a fost preluat de poet dintr-un basm popular, “Fata im gradina de aur”, cules si publicat de un calator germn, Richard Kunish.

Eminecu l-a versificat intr-o prima versiune, chiar sub acest titlu, apoi trecandu-l prin mai multe variante, a devenit “Luceafarul”.

Poetul pastreaza doar cadrul de basm, pe care il umple insa cu imagini poetice si cu sensuri noi, ce conduc la una dintre temele romanticilor: problematica geniului.

Dintr-o marturisire gasita in manuscrisele lui Eminescu, rezulta ca poetul a intentionat sa construiasca in “Luceafarul” o alegorie despre conditia geniului, care asa cum afirma poetul nu poate fi fericit, dar nici sa  fericeasca pe altii, geniul nu are moarte, dar nici noroc.

Din acest punct de vedere, poemul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun.

Comentatorii evidentiaza insa faptul ca poetul si-a depasit insa intentiile, personajele intruchipand simbolic diferitele fatade ale persoanlitatii complexe ale lui Eminescu: Luceafarul- geniul, Catalina – fascinatia pt astral, Catalin – aspectul teluric al barbatului, Demiurgul – ganditorul sceptic care constata nimicia tuturor destinelor omenesti.

Prima parte a poemului incepe cu formula traditionala a basmului “a fost odata” care face trecerea din real in fantastic, timpul fiind anistoric, mitic.  

Eminescu se preocupa si de aspectele exceptionale ale umanuluifiin totodata interesat si de folclor. Astfel portretul fetei de imparat e realizat cu ajutorul unui epitet cu valoare de superlativ absolut popular “preafrumoasa” ce scoate in evidenta o autentica unicitatea terestra si a dublei comparatii “cum e fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele”, ce exprima puritatea si predispozitia pentru inaltimile astrale. Relatia dintre cei 2 protagonisti e privita inca de la inceput ca un raport antitetic intemeiat pe opozitiile: lumina- umbra, activ – pasiv, semidivin – uman, superioar – inferior, miscare – staza.

Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de prezenta Luceafarului, planul concret alternand cu cel cosmic.

Desi apartine unui plan de existenta inferior, fata de imparat incearca sa-si depaseasca conditia. Ea resimte nostalgia lumii superiare careia ii apartin dupa ganditorii neoplatonici sufletele omenesti, iar trairea departelui se concretizeaza in privirea ridicata spre cer. Aici insa, trairea departelui se erotizeaza, iar fascinatia pentru astral i-a forma iubirii Catalinei pt Luceafar. Aceasta iubire exprima tendinta fiecarei fiinte omenesti de a-si depasi conditia.

La randul sau “Luceafarul e atras de fata de imparat, a carei prezenta se leaga de experienta iubirii si a mortii, care-l fascineaza pe Hyperion, deoarece datorita statutului sau de fiinta semidivina, acestea ii sunt inaccesibile.

Apare astfel tema iubirii imposibile, care asa cum arata Denis de Rougement ascunde intotdeauna o anumita cursiune autodistructiva: dorinta de moarte.

Dragostea ce reprezinta tema poemului determina hotarari, modifica atitudini si schimba directia evolutiei afective a eroilor.

Prezenta metaforelor in cadrul dialogului dintre Luceafar si fata de imparat, accentueaza idea iubirii absolute, ce se eternizeaza intr-un cadru pe masura: “palate de margean”, “cununi de stele”.

Apare totodata gustul pt fantastic deoarece fata isi intalneste iubitul in vis, idila desfasurandu-se in lumea oglinzii, obiect cu numeroase conotatii simbolice, aparand motivul somnului si al visului.

Ordinea din oglinda constituie o imagine rasturnata a imaginii cosmice, ea constituie o lume doar ca virtualitate care nu se actualizeaza niciodata, iar apropierea dintre fata de impart si Luceafar nu se poate realiza decat intr-o asemenea lume virtuala lipsita de realitatea in adevaratul sens al cuvatului.

            Fata il cheama de 2 ori pe Luceafar, chemare care are puterea magica a unui descantec.

            Astfel, Luceafarul se intrupeaza prima oara din cer si din mare, asemenea lui Neptun ca un “tanar voievod”, dar totodata un “tanar mort cu ochii vii:, avand o ipostaza angelica. El are o frumusete construita dupa canoanele romantice: “par moale de aur”, “umerele goale”, umbra fetei stravezii”. Ochii lui ilustreaza prin scanteiere viata interioara, stralucirea lor fiind inteleasa de fata ca semn al mortii, ea intelege incandescenta din ochii Luceafarului ca semn al glaciatiunii si refuza sa-l urmeze.

In antiteza cu imaginea angelica a prime intrupari, Luceafarul apare a 2-a oara intr-o ipostaza demonica, imaginea sa fiind construita tot dupa canoanele romantice: parul negru, “marmoreele brate”, “ochii mari si minunati”. Dar si de aceasta data paloarea fetei si lucirea ochiolor sunt intelese de fata ca atribute ale mortii si trfuza pt a 2-a oara sa-l urmeze.

            In momentul in care fata de imparat refuza sa treaca alaturi de Luceafar intr-un plan superior de existenta, cerandu-i in schimb lui sa devina muritor, ea se face vinovata de hibris deoarece contesta ordinea cosmica constituita de D-zeu, purtand astfel germenii revoltei metafizice ce caracterizeaza romantismul.

            Partea a 2-a e consacrata dialogului dintre Catalin si Catalina, care e tentata de mirajul iubirii pamantene, idila desfasurandu-se sub forma unui joc.

Sustinerea oralitatii stilului, al vorbirii populare specifice oamenilor obisnuiti se realizeaza cu ajutorul vb la perfect simplu si la conjunctiv: “se facu”, “sa razi”, “sa-mi dai”.

Partea a 3-a contine zborul Luceafarului prin spatial astral si dialogul acestuia cu Demiurgul.

In acest sens, Demiurgul, in momentul cand ii explica Luceafarului absurditatea dorintei lui de a-l transforma in pamantean, e pusa in antiteza lumea muritorilor si cea a nemuritorilor. Din perspectiva lui oamenii sunt niste fiinte demne de dispret, lipsite de individualitate, spuse norocului, timpului si spatiului fizic si mortii.

Fiintele superioare in schimb au individualitate, un destin creator, nu sunt marginite de spatiu si timp si sunt nemuritoare.

In consecinta, el ii cere Luceafarului, dupa ce il incredinteaza de tradarea Catalinei sa-si asume destinul de fiinta superioara.

Partea a 4-a prezinta implinirea idilei dintre Catalin si Catalina si asumarea de catre Hyperion a conditiei sale de fiinta superioara.

Idila are loc intr-un cadru romantic, creat prin prezenta simbolurilor specifice. Peisajul e umanizat, specific eminescian, scenele de iubire se petec departe de lume, sub crengile inflorite de tei, in singuratate si liniste, in pacea codrului, sub lumina blanda a lunii, aparand astfel sentimentul naturii si preferinta pt peisajul nocturn.

Dupa ce e invocat pt a 3-a oara , Luceafarul subliniaza transant distanta dintre lumea lui si cea a fetei de imparat, constata ca relatia om-geniu e incompatibila si isi asuma in totalitatea conditia sa superioara, iar odata cu aceasta raceala si singuratatea.

            Cele trei genuri literare liric, epic si dramatic se impletesc, accentuand lirismul poemului.

            Viziunea romantica e data de strucrura, de tema, de relatia geniu-societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu cel cosmic, de motivul luceafarului, de amestecul speciilor, si de metamorfozele lui Hyperion.

            Avand in vedere toate aceste lucruri putem spune ca “Luceafarul” este un poem romantic.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5059
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved