Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MIHAI EMINESCU - Poezia naturii si a iubirii

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ISTORIA SCRISULUI SI A CARTII - INCEPUTURILE CARTII IN LIMBA ROMANA
Elemente de compozitie si de limbaj dintr-un text de Lucian Blaga: Paradis in destramare
Despre personajele dintr-un basm cult studiat: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Comenteaza particularitatile de limbaj si expresivitate (“procedee artistice”, “elementele de versificatie”) ale unui text poetic studiat, apartinand
Prezinta particularitatile de structura si de expresivitate caracteristice simbolismului, intr-o poezie studiata
Eseu despre modernismul unui text studiat din opera lui Tudor Arghezi: Testament
Mihail Sadoveanu - Hanul Ancutei - Iapa lui voda
Candu au pribegit Patru voda de multe nevoi in Tara Ungureasca
Exemplifica, apeland la o povestire studiata, doua dintre particularitatile limbajului prozei narative
NOTIUNI DE TEORIE LITERARA I - Specii literare epice

TERMENI importanti pentru acest document

mihai eminescu poezii despre natura : : poezii despre natura de mihai eminescu : poezii de natura mihai eminescu : mihai eminescu poetu a dragostei eterne :

                                                  

                                                  

                                               MIHAI EMINESCU

 

      

          Se naste la 15 ianuarie 1850 la Botosani si moare la Bucuresti pe 15 iunie  1889. Numele sau dat la nastere fiind Mihai Eminovici. Este al saptelea din  cei unsprezece copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, descendent al unei  familii de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai, din familia  micilor boieri Iurascu din Joldesti. Copilaria,invaluita intr-o aura de basm si  poezie, ca si a lui Ion Creanga, si-o petrece la Ipotesti.

          In 1858 este inscris la „National-Hauptschule” din Cernauti, mai tarziu  urmeaza „K. K. Ober-Gimmnasium”  din acelasi oras timp de doi ani, dupa care, in 1864, incearca sa-si continue scoala la gimnaziul din Botosani, dar, fascinat de trupa de teatru Vladicescu-Tardini, pleaca cu aceasta prin tara: mai intai la Cernauti, apoi la Brasov. Revine la Botosani, dupa care ajunge din nou la Cernauti, cu intentia de a-si continua studiile.  

          In 25 februarie-9 martie 1866 debuteaza la revista „Familia” cu poezia „De-as avea”, salutata de Iosif Vulcan care ii si schimba numele din Eminovici in Eminescu.

          Titu Maiorescu este primul care il descopera pe acesta si care il ajuta la formarea lui intelectuala, obtinand o bursa de studii la Viena si la Berlin, unde Eminescu va studia filosofia.

          De la Eminescu se poate vorbi de o limba romana literara, limbajul poetic fiind incarcat de „floricele stilistice”; acesta operand in ultima perioda cu simboluri si metafore.

          Dragostea la Eminescu se implineste de cele mai multe ori intr-un cadru natural, tipic romantic, intr-o natura originala in care nimic nu este prefabricat.

          Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu a aparut in revista „Convorbiri literare”la 1 septembrie 1876, opera in care poetul dezvolta motivul asteptarii iubitei in preajma lacului.

          Poezia face parte dintr-un ciclu de poezii veroniene in care poetul traverseaza sentimente de bucurie, de fericire pana la dezamagire. Impresioneaza indeosebi prima strofa, unde in numai patru versuri poetul realizeaza un tablou plin de culoare, de miscare si romantism: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni il incarca/Tresarind in cercuri albe/El cutremura o barca”. Poetul nazuie catre o iubire ideala careia sa-i asocieze frumusetea si granduarea naturii intre iubirea pura, sincera si elementele naturii intre care trebuie sa existe o legatura indisolubila. In tinerete, poetul crede in implinirea unei asemenea iubiri, cu timpul insa poetul devine dominat de zdruncinari si involburari profunde. Limbajul poetic este unul simplu, pur chiar colocvial.

          Natura care trebuia sa adaposteasca o asemenea iubire trebuie sa fie alcatuita din arbori seculari, verdeata curata, din lacul din mijlocul codrului, murmuri de izvoare, din soapte, inganari, cantec de greieri, cadru tipic romantic. Natura trebuie sa ocroteasca iubirea tinerilor sa o adaposteasca si sa o fereasca de priviri indiscrete. Aceasta preia starea de veselie si de obtimism a eului liric, dar ea este eterna pe langa viata omului efemera.

         „Lacul” ca toate poeziile de dragoste din acea perioada, traduce aspiratiile poetului in culori vii, in lumina fara pata.

          Poezia desi simpla in aparenta emana o vraja aparte, care provine din: muzicalitatea interioara a versurilor (masura egala, rima partial incrucisata, ritm iambic). Aceasi vraja provine din imbinarea imaginilor vizuale sustinute de (-epitete cromatice: „lacul albastru”, „nuferi galbeni”, „cercuri albe”;-epitete personificatoare: „blanda luna”, „unduioasa apa”;

-personificari: „glas de ape”, „lacul tresarind”, „cutremura o barca”, „apa sune”;-inversiuni: „din trestii sa rasara”, „vantul fosneasca lin in trestii”, „lopetile sa-mi scape”) si din impletirea imaginilor vizuale cu cele sonore.    Armonia care exista intre cei doi indragostiti este evidentiata prin prezenta verbelor de miscare („sa sara”, „sa cada”, „sa sarim”) care imprima dinamica. Atmosfera generala de frumusete a cadrului natural este exprimata prin figurile de stil si prin limbajul plastic folosit frecvent de Eminescu. Poezia incepe si se termina cu aceeasi imagine a lacului

 ( sugerata de epitete cromatice care surprind o natura feerica), care este nu numai un cadru natural care trebuie sa implineasca iubirea celor doi indragostiti, dar devine un „personaj” important care ia parte la actiune.

                             Poezia naturii si a iubirii

   

          Devine, prin lirica lui Eminescu, o tema autonoma, eliberandu-se de meditatia confesiva practicata de romantici. In poezia erotica, Eminescu asociaza, plasand in acelasi plan, iubirea si natura, prin proiectarea afectului propriu eului, microcosmului, pe coordonatele macrocosmului, naturii. Spre deosebire de romanticii anteriori, aceasta proiectare este rezultatul corespondentelor de esenta dintre micro si macro cosm si a unor noi functii pe care Eminescu le confera in poezia naturii.

          Natura devine treptat o cutie de rezonanta a sentimentelor umane, ajungand in poeziile de maturitate sa fie o reprezentare larg integratoare a afectelor. Calinescu numea acest tip de natura interiorizata spre care evolueaza poezia eminesciana „natura psihica, orfeica”

          Viziunea asupra iubirii in lirica eminesciana se modifica substantial fata de predecesori. Iubirea nu mai e vazuta din perspectiva biografului, a anecdoticului, a experientei concrete, ci dobandeste semnificatii filozofice generalizante, continand scenariul romantic initiat de Alexandrescu.

          Lirica eminesciana realizeaza o abordare reflexiva a relatiei partenerilor in cuplu, a semnificatiilor filozofice a feminitatii in dialogul dintre cei doi, deschizandu-se spre abordarea temei in creatia poetiilor interbelici.

         Imaginea feminitatii in poezia emnesciana pierde atributele complete legate de identitatea fizica a unei persoane, abstractizandu-se. Eminescu contureaza imaginea unei feminitati conceptualizate, cu semnificatii distincte, in functie de perspectiva asupra iubirii din fiecare perioada de activitate.

        In prima etapa de activitate, lirica erotica ilustreaza imaginea iubirii impartasite, vitalitatea sentimentului, elanul tineresc, chiar dimensiunea ludica, de joc, a iubirii, in poeme ca: „Noaptea”,  viziune care revine sporadic pe parcursul intregii creatii eminesciene. Acum incepe sa se contureze imaginea naturii ca spatiu exterior, in deplina concordanta cu trairile poetului, cu viziunea vitalista asupra iubirii si cu perspectiva asupra feminitatii luminoase, a femeii. Natura este acum cadrul asupra caruia  se proiecteaza dinamica sufleteasca. Este o natura bogata,luxurianta, evocata printr-o abundenta de imagini vizuale si auditive, surprinsa in spirit romantic, sub semnul nocturnului si selenarului care o valorizeaza.

         In a doua etapa, lirica erotica este marcata de aparitia primelor note melancolice a primelor semne ale nostalgiei si uneori ale protestului fata de contrastul dintre parteneri in cuplu. Iubirea isi pierde seninatatea, devenind expresia trairilor intense, tumultoase dintre doi parteneri plasati la nivele spirituale distincte: masculinul apartine spiritului, reflexivitatii, revoltei,razvratirii, pus de obicei, sub semnul demonicului.; femininul, indeobste angelic, se deschide spre teluric, senzual, pasionalitate.

         In „Venere si Madona”, se structureaza o prima imagine a dualitatii feminine, sfasiata intre sacru si profan.

        „Inger si demon”, opune idealitatii feminine ( frica de rege, inger ) titanismul, razvratirea demonului romantic ( a revoltatului).

          In intreaga etapa, feminitatea este sactificata prin urmare femeia aparand ca un resort spiritual, ca suportul moral masculin.

         In „Floare albastra”, poemul care deschide etapa, apare prima exprimare a raporturilor partenerilor in cuplu,sintetizata in „Luceafarul”. Partenerii reprezinta doua forme distincte si propun doua tipuri de experienta si de cunoastere: reflectia filozofica orientata spre absolut a masculinului si implinirea prin senzual a femininului. Iubirea este aici conceputa ca un joc spiritual care propune o miscare nuantata, de distantare si apropiere intre cele doua euri, masculinul ramanand in final in planul departelui, al nostalgiei pierderii iubitei sau a iubirii. Pentru poemul filozofic „Floare albastra”,relatia  feminitate-natura este concentrata in surprinderea echivalentei perfecte intre feminitate si vegetal, floarea albastra simbolizand ca si la „Novalis si Leopardi” zorile, sentimentul incipient al iubirii ca vesnica renastere a sufletului, iubirea senina, infinitatea celesta si inaltimea reflectiei si trairii.

          In a treia etapa a treia de activitate, iubirea devine expresia trairii intense a acesteia, marcata de aspiratia spre implinirea ei ca forma de evaziune din real, contingent. Natura devine spatiul marei evaziuni afective, spatiul ideal reprezentat prin elemente simbolice; prin frecventa in poeme, sunt reprezentative pentru repertoriul eminescian elemente ale naturii, ca: elemente vegetale ( teiul=stabilitate, permanenta in timp, aspiratia spre absolut ). Caderea florilor subliniaza feericul, aduce sugestii sinestezice. Cadrul este locul propice iubirii, ca spatiu pur, ocrotitor.

         Motivele acvatice sunt: lacul, izvorul, marea („Mai am un singur dor”) si au semnificatii contextuale distincte: lacul=cadrul specific romantic,  sugereaza cufundarea in sine; izvoarele=dinamica exterioara in raport cu cea cosmica; marea=neliniste sau infinitate, proiectarii in absolut a idealurilor, idealitatea. Natura exterioara, natura-peisaj se estompeaza in favoarea a ceea ce George Calinescu numea „o natura psihica”, proprie poeziei moderne, ca reper al unui spatiu afectiv si nu al unui decor. Acesta mutatie se realizeaza prin deplasarea accentului de la elementele dominuant vizuale la auditiv si senzorial. Nocturnul si selenarul isi pierd luminozitatea, detaliile se reduc la contururi, natura capatand nuantele unor idealizari, metalizari. Poeme ca „Scrisoarea V”, „Luceafarul” propun o noua imagine a feminitatii, puternic marcata de perspectiva shopenhauriana, conform careia femeia se subiectivizeaza prin afect, in timp ce masculinul aspira dramatic spre obiectivarea prin cunoastere. Cele doua universuri paralele intra practic intr-o imposibilitate de comunicare, abordata satiric in „Scrisoarea V”( cu subtitlul „Dalila”), in care sunt prezentate concret limitele feminitatii, ca fiinta frivola, mondena, supusa conventiilor, relatiilor de familie, superficiala.

         Legea uitarii e, in erotica eminesciana, cea sub care se inscrie prezenta efemera si fragila (ca „floarea alba de cires”)a fiintei feminine. In poeziile erotice ale ultimei perioade, femeia nu mai e, ca-n inceputuri, „inger” sau idee platoniciana (desi mai e visata astfel, impotriva realitatii, in

„Scrisoarea V”).

        In „Luceafarul”, incomunicarea este prentata intr-o formula alegoric-filozofica.

       In lirica erotica eminesciana, prin evolutia imaginii asupra iubirii, naturii si feminitatii creeaza deschiderile spre abordarea temei in intreaga poezie post-romantica, prelungirile ei fiind evidente si-n poezia contemporana, mai ales prin primele doua volume ale lui Nichita Stanescu.     

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 713
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved