Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Metafore sportive

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Poezia RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL
ROMANTISMUL
IOAN SLAVICI - 'MOARA CU NOROC' (Tema, Subiectul, Compozitia)
ENIGMA OTILIEI - GEORGE CALINESCU
Boul si vitelul - argumentare - de Grigore Alexandrescu
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de George Calinescu
Dinu Paturica - Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon
Schita
Ilustreaza trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata
Lacul de MIHAI EMINESCU - comentariu

TERMENI importanti pentru acest document

analiza metafora in presa sportiva : VALENTELE UNEI COMPETITII SPORTIVE : discursul repetat dumistracel citate :

Metafore sportive

1. Metafore  in comentariul sportiv

In folosirea metaforelor in comentariul sportiv, dificultatea e de a gasi punctul de echilibru intre extravaganta asocierilor si cliseul cel mai plat. Adesea, se trag consecintele unei prime echivalari: folosindu-se procedeul metaforei in lant (dezvoltare prin asociere in interiorul aceluiasi camp semantic), sau cel al derivarii metaforice (dezvoltare prin substitutie de sinonime). Analogiile se multiplica si, de multe ori, devin clisee, ceea ce atrage riscul de a produce asa-numitele metafore mixate, asocieri hibride de imagini incompatibile: Coloana vertebrala a Albastrilor are ca piloni pe (Libertatea 1866, 1996, 15).

In limbajul comentariului sportiv, jocul e interpretat de multe ori prin intermediul modelelor metaforice care evoca alte domenii: in primul rand, desigur, razboiul (lupta, atac, eroi...); destul de des arta (scena, spectacol, protagonisti, regizor), apoi tehnica, mecanica (motoare) etc.In parte, analogiile sunt conservate in clisee si in cuvinte imprumutate domeniului care serveste de model; in rest, sunt produse ad-hoc, in continuarea celor deja existente si cu mai mica sau mai mare investitie de fantezie. Cronicarii sportivi sunt destul de des tentati de metaforele in lant, intersectand domenii diferite si producand adevarate abuzuri alegorice.

In relatarea unuia dintre meciurile de fotbal ale unui campionat mondial sunt combinate, de pilda, metafora militara cu cea de sursa tehnica: ai nostri () s-au mobilizatsi a  fost (..) un general cu mult sange rece care nu a permis locotenentiilor sai sa joace la ofsaid; a condus ariergard;absorbea mingile () si le catapulta etc. (TL 81, 1994, 3). Se observa ca termenii adoptati deja pentru a descrie un joc ( catapulta, ariergarda sau chiar, mai general, o atitudine ofensiva (a se mobilize - permit ca analogia sa fie dusa mai departe prin metafore mai putin uzuale si mai clar militare (general, locotenenti).

Analogiile tehnice sunt si mai specifice: Dan Petrescu si Gica Popescu au fost doua veritabile pistoane, care tasneau in atac Daca cei doi au fost pistoanele motorului, atunci cu siguranta Hagi a fost aprinderea. Explozia a sosit de la Raducioiu (care n-a jucat chiar ca o bujie). Combinatia de generali si bujii atesta, in doar cateva randuri de text, o greu suportabila dorinta de ornare.

E puternic si modelul stilistic care asimileaza sportul unui spectacol artistic (teatru, muzica). Fotbalul este tot mai des descris in termeni artistici, prin serii de metafore preluate mai ales din teatru, coregrafie, muzica. Acestea constituie probabil zona metaforica cea mai puternica, stabila in esenta, improspatata mereu prin echivalari de detaliu. Termeni ca scena, act, stagiune sunt folositi pentru a desemna o divizie, un meci, o etapa etc.: Prima scena a fotbalului vest-german ultimul act al Cupei Campionilor zilele premergatoare startului stagiunii fotbalistice; multe metafore teatrale s-au instalat mai intai in limbajul curent: un fotbalist a iesit la rampa aranjamentele s-au facut un culise. Substantivul uvertura poate constitui o metafora muzicala (pornind de la sensul de compozitie, bucata muzicala-singurul cuprins in dictionarele noastre curente) sau un frantuzism semantic (preluare a sensului fundamental de deschidere din fr. ouverture). Daca in multe cazuri ca de exemplu, in citatul : uvertura etapei a 22-a(Evenimentul Zilei 1117, 1996, 11) pare greu de decis care ar fi interpretarea mai potrivita, in altele metafora muzicala e clara, dezvoltandu-se contextual intr-o alegorie: in uvertura operei EURO'96, Wembley-ul a fredonat o arie trista: Anglia -Elvetia 1-1(Evenimentul Zilei  1203, 1996, 10). Daca meciul e o bucata muzicala, echipa devine o orchestra, jocul fotbalistilor-virtuozi e considerat o interpretare, iar antrenorul sau conducatorul echipei ca un dirijor.

Seria de metafore isi asociaza astfel si o metonimie, repetata pana la satietate: cea a baghetei-sub bagheta lui Jacquet, francezii n-au mai pierdut nicaieri (Adevarul 1883, 1996, 5) Echipa cocosului galic, sub bagheta lui Platini, in mars fortat spre victorie(Cotidianul 111, 1992, 7); destul de des apare si pupitrul osciland intre sensul artistic si cel tehnic: Cu Matthäus la pupitrul de dirijor, Bayern readuce titlul national la München; Balint, avandu-l la pupitru pe Hagi, executa varianta definitiva a golului; Giulestenii avandu-l la pupitrul de comanda pe antrenorul Mircea Radulescu(Romania Libera 1726, 1995, 15).

Pot fi asociate sferei artistice si metaforele coregrafice: Anglia si Elvetia deschid balul (Romania Libera - Sport, 8.06.1996, 1); Triumviratul moldav trage nadejde sa mai danseze un sezon sub cupola Diviziei Nationale (Evenimentul Zilei 1117, 1996, 11). Prin abuzul de metafore artistice, tonul comentariului fotbalistic capata tot mai mult un caracter de pretiozitate, riscand sa alunece in ridicol.

 2Metafore animaliere in presa sportiva actuala

Schimbarea lingvistica – afirma Coseriu (1997, p. 70) – „reprezinta difuzarea sau generalizarea unei inovatii, adica implica, in mod necesar, o serie de adoptari succesive. Asta inseamna ca, in ultima analiza, orice schimbare este la origine o adoptare. Fara a comenta importanta si complexitatea viziunii coseriene asupra acestei chestiuni de maxim interes pentru lingvisti, se poate arata ca, in presa romaneasca actuala, polaritatea inovatie – cliseu reflecta, cel putin in plan semantic, flexibilitatea si „fluiditatea” asocierilor purtatoare de inteles, deschiderile si inchiderile de sens fiind organizate de perpetua miscare valvulara a adoptarilor, miscare ce permite aparitia de inovatii numai in masura in care obtureaza, prin cliseizare, alte posibilitati. Asadar, ca inchidere de sens, orice cliseu isi are originea intr-o inovatie, tot asa cum deschiderea de sens reprezentata de inovatie se dezvolta prin depasirea cliseului.

Ca stereotip lingvistic, cliseul se apropie de „discursul repetat”, in timp ce inovatia apare ca produs al activitatii de comunicare numita „tehnica libera”. Se intelege ca separatia conceptuala este strict metodologica, deoarece, in orice act lingvistic, „vorbirea este ca un fel de pictura cu colaj simultan, adica, in parte este tehnica actuala si in parte sunt bucati de vorbire deja existente si duse, ca sa zicem asa, de traditie, in toate aceste expresii, locutiuni fixe, in proverbe, citate s.a.m.d.” (Coseriu, 1992, p. 55).

Aceasta perspectiva merita valorificata in analiza relatiei inovatie – cliseu. Colaj intre inchideri si deschideri de sens, textul / discursul publicistic este expresia efortului de a transpune viata in enunturi. Succesul sau esecul comunicativ al acestui tip de act lingvistic se intemeiaza pe legatura indisolubila intre emitere si receptare, dat fiind ca la raison d’ être a textului / discursului publicistic este de a transmite unui receptor ceea ce emitatorul stie despre lume. Constiinta existentei receptorului si orientarea mesajului catre receptor il pun pe emitator in fata a cel putin doua mari interogatii: „ce sa spun?” si „cum sa spun?”. In timp ce solutia primei chestiuni se gaseste, cel mai adesea, in evenimentele cotidiene (viata bate filmul, nu-i asa?), raspunsul la cea de-a doua intrebare se afla in stil, adica in valorificarea potentialului expresiv al semnelor limbii pentru a transmite ceea ce emitatorul stie sau vrea sa spuna despre lume. Prin urmare, cliseul si inovatia nu sunt decat produse (expresive) ale procesului de prelucrare a materiei numita limba, proces la care participa, deopotriva, emitatorul si receptorul.

Adoptand o celebra sintagma darwiniana, s-ar putea aprecia ca amploarea si frecventa acestor figuri demonstreaza predilectia gazetarilor sportivi pentru reliefarea unui imaginar al luptei pentru supravietuire. Spectacolul confruntarii dintre „specii” se sprijina pe o scenografie imagistica simpla, dar sugestiva. Afluxul de imagini numite generic metafore animaliere face parte din entropia informationala a gazetelor sportive de zi cu zi. Ca parte a sistemului mai amplu de retele de semnificare, imaginarul animalier este doar una dintre oglinzile in care omul, „animalul metaforizant” (L. Blaga), isi contempla alteritatea. Nu intamplator, intr-o tableta, intitulata Zoologie, veritabil exercitiu alegoric ferecat in haz de necaz, Andrei Plesu (2004, p. 15) noteaza ca animalitatea „se poarta”: „a identifica pe strada, la televizor sau pe scena politica specii diferite de animalitate nu mai este () o operatiune ofensatoare, ci o modesta opera descriptiva. Iei nota, pur si simplu, de ambianta”.

In presa romaneasca actuala, metafora animaliera este valorificata pentru a dezvolta efecte expresive antagonice. Conotatiile dominant ameliorative din gazetele sportive contrasteaza cu semnificatiile peiorativ-pamfletare din textele social-politice. De altfel, politica si sportul sunt aspecte tematice dominante in paginile ziarelor. Acest melanj pestrit de politicieni si oameni „de fotbal” accentueaza stridenta unui univers cultural de bazar populat cu panglicariparaziti si secaturi, pentru a-l cita pe gazetarul Eminescu. In urma cu mai bine de un veac, acesta comenta ca „presa nu-i cu mult mai mult decat o fabrica de fraze cu care fatarnicia omeneasca imbraca interese straine de interesul adevarat al poporului” (Eminescu, 1998, p. 35).

Intr-un alt fel de demers critic, Ruxandra Cesereanu (2004, p. 9) observa ca metaforele animaliere produse in „fabrica de fraze” a presei formeaza unul din registrele de imaginar dominante in publicistica ultimilor o suta cincizeci de ani: „Cel de-al patrulea registru este acela de tip bestiariu,prin animalizarea adversarului; unii analisti folosesc, de altfel, termenul de zoopolitica, pentru a taxa spectacolele electorale din mass-media. () In cazul celui de-al patrulea registru intervine un element in plus, care teatralizeaza: ideea de circ, de menajerie ori gradina zoologica, locuita de o fauna degradata, abjecta. Este o arca a lui Noe maculata, dominata de animale si insecte care starnesc repulsie. De oameni-viermi sau sobolani, de paduchi, plosnite sau capuse. De bovine si porcine care au fost, candva, oameni. Pentru a acorda acestui registru o contextualizare adecvata, injuriatorii propun, de asemenea, o spatializare anume: o ferma, jungla, ograda unde aceste animale misuna, grohaie, se zvarcolesc. Si sunt aratate cu degetul de catre cei ramasi inca oameni, nemetamorfozati, adica.”

Fara a incerca o descriere exhaustiva a metaforizarii in presa sportiva, ne propunem doar o schitare a configuratiilor stilistice dominante, avand convingerea ca un astfel de studiu poate contribui la ilustrarea tendintelor expresive actuale din publicistica romaneasca. Materialul lingvistic selectat prin lectura editiilor pentru internet a unor publicatii romanesti a fost analizat urmarindu-se trei tipuri de creatii lingvistice: 1) numele unor echipe 2) supranumele acestora si 3) poreclele unor sportivi. Ultima sectiune a lucrarii are ca obiect de cercetare eficienta unor mijloace si strategii de dezvoltare a expresivitatii in textul jurnalistic.

1. Arca lui Noe. Se poate observa cu usurinta ca denumirile echipelor sportive sunt, de multe ori, de sorginte metaforica. Denumiri precum Real MadridGlasgow RangersSteaua BucurestiFarul ConstantaGloria Bistrita etc. arata ca elementul metaforizant impune seme ale nobletei, numele fiind considerat emblematic pentru mentalitatea echipei respective: real [+ regalitate], ranger [+ protectie],stea [+ stralucire], far [+ luminozitate], glorie [+ maretie]. Fenomen universal in lumea sportiva, alegerea unui nume metaforic pare sa se intemeieze pe fundamente etice: sportul innobileaza fiinta umana, iar onoarea si spiritul competitiv, ca atribute cavaleresti, pot incununa aspiratia spre glorie. Cu toate acestea, traditia denominativa din lumea sportiva de pe cele doua maluri ale Atlanticului este profund diferita. Daca numele celor mai puternice cluburi de fotbal din Europa nu includ nicio metafora animaliera, viata sportiva din S.U.A. este dominata de o „fauna” foarte diversa. Pe emblemele celor mai cunoscute echipe americane este reprezentata o mare varietate animaliera, ca si cum locuitorii din Lumea Noua ar fi fascinati de puterea ascunsa a vechilor semnificatii totemice, dominante pe continentul nord-american inainte de sosirea lui „self-made man”. In consecinta, in sporturile care necesita viteza, forta si agresivitate (baschet, fotbal american, hochei) campul denominativ dominant este cel al pradatorilor: velociraptori, ursi, pantere, jaguari, coioti. In contrast cu aceasta tendinta, in intrecerile bazate pe indemanare si agerime (baseball-ul, de exemplu), numele echipelor sunt asociate cu denumirile unor zburatoare agile, cu penaj frumos colorat: pasari cardinal, gaite albastre, granguri etc.



De altfel, un editor sportiv american, Patrick Hruby (2001, p. 1), considera ca numele echipelor sportive din S.U.A. pot fi incadrate in cinci categorii denominative: 1) coloritul echipamentului; 2) industria, geografia si folclorul local; 3) triburile de amerindieni; 4) agresorii nautici si 5) animalele. Cu toate acestea, „din cele cinci [categorii – n.tr.], animalele se bucura de cea mai multa atentie. Leii siTigrii au stapanit jungla sportiva. In 1992, douazeci si patru de echipe, din cele patru mari ligi sportive profesioniste, aveau denumiri animaliere, creand o increngatura zoologica stridenta de pesti, zburatoare si fiare. Viespile (din Charlotte) bazaiau. Pinguinii (din Pittsburg) se clatinau. Delfinii (din Miami) inotau cu Rechinii (din Sah Jose). Au aparut «imprumuturi» inter-ligi (Tigrii si Bengalezii), perechi parinte-pui (UrsiUrsuleti) si suficiente pasari pentru a umple un intreg ghid (UliiSoimi,VulturiCotofene si Pitigoi)” (Hruby, 2001, p. 1).

Popularitatea de care se bucura sporturile de echipa printre americani si televizarea, la scara mondiala, a unor competitii sportive internationale au influentat, deocamdata marginal, perspectiva asupra denumirilor date echipelor sportive romanesti. Cei mai receptivi la influente s-au dovedit jucatorii amatori, dupa cum o dovedesc numele unor echipe de baschet din Divizia de Onoare: Vulturii Baia MareFazanii BucurestiRechinii TimisoaraScorpionii TimisoaraUrsuletii Timisoara etc. Astfel de denumiri imita, cel mai probabil, numele echipelor americane de baschet si se „confrunta”, pe terenul limbii romane, cu pompoasele, dar caraghioasele xenisme englezesti: Napoca DolphinsDark WolvesArad, Sharks Arad, Tigers Arad etc.

2.Planeta animalelor. O alta modalitate de accentuare a identitatii, la fel de importanta ca denumirea, este folosirea unei embleme. Semnul iconic devine complementar numelui si determina aparitia unui supranume care, de regula, apare prin transpunerea lingvistica a imaginii de pe blazon. Semne cu motivare cultural-iconica, supranumele s-au impus in constiinta iubitorilor de sport si fac parte din vocabularul oricarui gazetar sportiv. Jucatorii echipei de fotbal FC Liverpool sunt supranumiticormoranii, pentru ca pasarea respectiva figureaza pe blazonul echipei, FC Dinamo Bucuresti este echipa cainilor rosiirechinii sunt sportivii de la clubul Farul Constanta, lupii nu mai umbla prin padure, ci fac parte din echipa Petrolul Ploiesti, iar cei mai cunoscuti lilieci joaca fotbal in Spania, la FC Valencia. In cazul in care mai multe echipe au acelasi supranume, diferentierea se realizeaza dupa nationalitate, dupa locul de provenienta sau dupa culorile echipamentului sportiv. Pentru a fi deosebiti de lupii portughezi din echipa nationala de rugby, fotbalistii romani care joaca la formatia Petrolul Ploiesti sunt supranumiti lupii galbenileii din Banie (fotbalistii de la clubul Universitatea Craiova) nu se confunda cu leii din formatia Sporting Lisabona, iar membrii echipei nationale de rugby, supranumitiursii din Carpati se bucura de o faima mai mare decat a ursilor portocalii din echipa de fotbal Ceahlaul Piatra Neamt. Prin extensie, supranumele atribuit echipei este utilizat si pentru a face referire la suporteri. Intrebuintate, aproape exclusiv, la plural, metaforicele supranume animaliere reflecta valoarea si prestigiul de care se bucura echipele. Necunoasterea acestor clisee semantice sau raportarea accidentala la semnificatia denotativa transforma stirile sportive in surse involuntare de umor: „«Cocosii» si «Pumele» dau startul Cupei Mondiale la Rugby” (www.antenaro/sport/), „Marius Nae si Florin Maxim au semnat cu «rechinii»”, „Forlan este dorit cu insistenta de «lilieci»” etc.

Alteori, ambiguitatea de sens este valorificata stilistic pentru a da nastere unor efecte umoristice, generate prin valentele expresive ale discursului repetat, fie de tip cult, literar („Cainii pacaliti de vulpe” – subtitlu care evoca numele unei cunoscute povesti scrise de Ion Creanga, Ursul pacalit de vulpe)], fie de tip popular, paremiologic („«Cainii» latra, infrangerile trec” – sintagma inspirata, probabil, de proverbul „Apa trece, pietrele raman”).

O a doua categorie de supranume este reprezentata de denumirile unor animale emblematice pentru biodiversitatea unei anumite regiuni. Tigrii  coreeni din Asia, elefantii africani din Coasta de Fildes,leii neimblanziti din Camerun, pumele argentiniene, cangurii australieni etc. sunt doar cateva dintre metaforele animaliere care, in presa sportiva, capata statut de etnonime, dat fiind ca aceste supranume se intrebuinteaza atunci cand natiunile respective participa la marile competitii sportive pe echipe (fotbal, rugby, baschet etc.).

Un tip mai rar de metaforizare se manifesta prin aparitia supranumelor care, in mod obisnuit, sunt nume de animale mitice. Fara a fi simboluri culturale specifice unor popoare, ci, mai degraba, clisee rezultate din conventii jurnalistice, metaforele de acest tip au o circulatie restransa. De pilda, sensul figurat al cuvantului cerber („paznic neinduplecat”) este folosit, prin extindere semantica, pentru a lauda eficienta unui portar sau aparator, intelesul termenului centaur („fiinta imaginara, jumatate om, jumatate cal”) a fost largit metaforic pentru a-i include si pe motociclisti, iar dragonii nu mai sunt monstri, ci fotbalisti la FC Porto.

 Blazoane zoonimice. Rolul emblematic al numelor si supranumelor metaforice demonstreaza ca, in competitiile sportive, identitatea de grup este esentiala pentru promovarea unui ansamblu mai larg de valori impartasite, sau, dimpotriva, respinse – prin violenta lingvistica sau comportamentala – de sustinatorii unor echipe. Dezvoltarea tehnologiilor moderne de informare in masa a condus la raspandirea acestui tip de modele onomasiologice, care, in mod paradoxal, devin reprezentative si sunt larg acceptate tocmai pentru ca reflecta particularul, culoarea locala, individualitatea culturala a unor comunitati. In plan individual, acestui proces de expansiune a supranumelor sportive ii corespunde aparitia poreclelor. Presa sportiva joaca un rol central in impunerea poreclelor date sportivilor, stiut fiind ca, de multe ori, jurnalistii sunt cei care nascocesc poreclele. De exemplu, in lumea boxului, agresivitatea, forta si vitalitatea sunt trasaturi care determina analogia cu ferocitatea unor animale de talie mare sau medie. Din acest punct de vedere, multi boxeri au porecle sugestive:Pitbull-ul, PanteraLeopardul  etc. Aceleasi trasaturi au favorizat raspandirea unor porecle asemanatoare si printre fotbalisti (jucatori si antrenori): FiaraDulaulPantera (neagra) etc. Alteori, agilitatea si viteza de reactie sunt caracteristicile pe care se bazeaza faima si porecla unui sportiv: CobraPisicaVeverita etc. Acestor porecle li se adauga asocierile glumete inspirate de infatisarea sau de personalitatea sportivilor (CorbulCocosulCurcanul etc.), precum si de personajele popularizate prin anumite produse media (filme, benzi desenate si desene animate): Omul PaianjenPantera Roz. Prezenta unor astfel de porecle in textul jurnalistic dovedeste patrunderea oralitatii in limba scrisa si impunerea colocvialitatii ca registru dominant in presa sportiva.

4.Fabule si fabulatii. Una dintre trasaturile stilistice ale publicisticii sportive este „retorica ornarii” (Zafiu, 2001, p. 123). De cele mai multe ori, mijloacele de semnificare sunt orientate de o componenta imagistica dominanta, adica de un nucleu in jurul caruia se organizeaza o retea de nuantari adiacente. De pilda, un titlu precum „Magarul din turma lui Becali” pune in lumina atitudinea ironica a jurnalistului fata de comportamentul unuia dintre conducatorii clubului FC Steaua Bucuresti. Realizata prin filtrul imaginarului animalier, semnificatia conotativa de tip peiorativ isi are originea intr-una din poreclele atribuite lui Gigi Becali (Oierul). In consecinta, intelegerea textului se sprijina pe un esafodaj metaforic de tip analogic: oierul este patronul, turma este echipa, iar magarul este, in viziunea jurnalistului, fostul manager general al clubului, Mihai Stoica, care se face vinovat de violenta comportamentala. In alte texte, analogia determina convergenta intre corelatiile metaforice: „In fotbalul romanesc se pregateste o miscare-surpriza, care nu vine nici dinspre turma lui Becali, nici de lacanisa performanta a lui Borcea.”. Alegerea termenului turma pentru a denumi echipa patronata deoier este relationata cu analogia metaforica canisa – echipa, corelatia semantica implicita [caini (rosii)– canisa] fiind motivata de supranumele jucatorilor din formatia FC Dinamo Bucuresti. Exista insa si texte in care sablonul imagistic apare ca efect al cliseizarii: „Inutili la inceputurile istoriei acestui sport, deveniti «cavalerii in negru» mai tarziu, arbitrii au ajuns niste cameleoni fara de care nu se poate disputa niciun meci”. Uzura la care a fost supus sensul figurat al cuvantului cameleon a generat aparitia cliseului semantic si o mica familie lexicala raspandita, cu precadere, in publicistica – a (se) cameleonizacameleonizarecameleonismcameleonistcameleonic – aspect ce demonstreaza importanta functional expresiva a derivarii, perceputa, probabil, ca procedeu formativ de evitare a cliseelor.

In unele cazuri, comoditatea de a folosi cliseul metaforic animalier reflecta fragilitatea gandirii manifestata prin enunturi de un original umor involuntar: „Intr-o lume a fotbalului plina de sacali sihiene, maestrul Emerich Ienei a fost intotdeauna un exemplu”. Fireste ca intentia laudativa a autorului este onorabila, insa convergentele semantice din enunt il recomanda pe „maestrul Emerich Ienei” ca exponent al sacalilor si hienelor, nicidecum un exemplu opus celui infierat prin cliseele animaliere.

Interferenta intre politica si sport ofera jurnalistilor posibilitatea de a valorifica potentialul conotativ al semnificatiei prin schimbare metaforica (engl. metaphorical shift). Un subtitlu de tipul „Bursucul e in opozitie” atrage interesul tocmai prin trecerea de la jargonul sportiv (Bursucul – porecla antrenorului Dan Petrescu) la vocabularul politic (a fi in opozitie). Un alt titlu, „Guzganul ros-albastru” isi are originea expresiva intr-un pamflet de succes: „Este un guzgan rozaliu, alb in cap de cata branza de furat a-nfulecat. Raspunde la un nume de fiinta umana, Viorel, numele de familie fiind cunoscut ca substantiv comun: hrebenciucul”. Devenita rapid porecla a personajului mentionat, sintagma guzgan rozaliu este prelucrata „cromatic” in titlul mentionat, pentru a evidentia, in mod ironic, preferintele fotbalistice ale politicianului: „Atat PSD-istul Hrebenciuc, cat si PRM-istul Dragomir merg pe mana Stelei”. Un mecanism similar determina expresivitatea titlului „Behaituri vamuite ieftin”. Ludicul iese in evidenta numai daca cititorul face legatura intre verbul a vamui („a lua vama”), termen specializat semantic pentru a denumi un anumit tip de reglementare administrativa, si „Vama”, porecla malitioasa atribuita fostului presedinte al clubului FC Rapid Bucuresti: „Dinu Gheorghe a fost amendat doar cu 700 euro pentru dirijarea corului de „behehe” de la Rapid”. Pasionatii de fotbal vor fi inteles imediat cerazboinic al luminii a fost tinta „behaiturilor”, chiar inainte de a fi terminat lectura articolului.

Ca procedeu generat prin substitutie (Grupul μ, 1974, p. 205), alegoria isi are originea intr-o mutatie semantica, dar este considerata o figura de gandire: „Chiar daca la nivelul inferior alegoria, parabola si fabula se compun din metasememe, la un nivel superior ele sunt metalogisme” . In stransa legatura cu aceasta observatie se poate observa ca alegoria este – intrebuintand termenii propusi de M. Riffaterre (1971) – o unitate stilistica formata dintr-un segment lingvistic mai amplu, adica unmacrocontext in interiorul caruia se realizeaza o unitate de semnificare bazata pe relatii intre componente mai mici, numite microcontexte. Intr-o secventa precum „Primul examen al serii l-a dat publicul si l-a luat cu nota maxima. 50.000 de oameni au parut unul singur, o dihanie sentimentala si iubitoareurland din 50.000 de piepturi, in asteptarea Ligii adevarate, cea de dincolo de preliminarii”, corespondentele semantice confera textului caracter alegoric.         Imaginea rezultata este construita gradat. In timp ce paralelismul sinonimic public – dihanie impune registrul animalier, analogia metonimica oameni – piepturi pune in lumina paroxismul afectiv, introdus, de altfel, prin epitetele adjectivale (sentimentala si iubitoare) care determina substantivul dihanie. Cu ajutorul epitetelor si al metonimiei, imaginara bestie cu 50.000 de piepturi este profund umanizata pentru a se sugera atasamentul neconditionat al suporterilor fata de echipa favorita. O astfel de structurare ilustreaza relevanta expresiva a adiacentelor in raport cu nucleul imagistic.




O alta modalitate dominanta de valorificare a resurselor expresive ale registrului imagistic animalier este interferenta cu alte campuri asociative, bine reprezentate in presa sportiva romaneasca:confruntarea armatavanatoareareprezentatia scenica etc. Co-prezenta, in plan sintagmatic, a termenilor apartinand unor campuri neinrudite, confera scrierilor sportive caracter de mozaic. Ca manifestare textuala a optiunilor gazetarului, interferenta campului animalier cu alte campuri lexicale pune in lumina fantezia jurnalistului animat de dorinta de a relata intamplarile intr-o maniera cat mai sugestiva. Intr-un fragment de tipul „Acelasi Stancu a fost invitat spre poarta adversa, a acceptat pe loc si a predat geometrie cu un trasor la paianjen”48, interferenta intre campuri determina specificul stilistic al textului. Introdus prin intermediul semanticii politetii (a fost invitat spre poarta, a acceptat pe loc), jocul de fotbal devine o simbolica lectie (a predat geometrie) de atac (trasor) asupra portii adverse (paianjen). Imaginea pe care cititorul si-o formeaza despre partida este atent construita: atacantul pare un profesor ce accepta politicos invitatia de a le da adversarilor o lectie fulgeratoare si letala. In contextul amintit, semnificatia figurata, dar specializata, in limbajul sportiv, a termenului paianjen(„coltul de sus al portii de la unele jocuri sportive”, cf. www. dexonline.ro) asigura convergenta metaforica a ansamblului si contureaza imaginea definitorie a textului sportiv: atacantul pare un tintas iscusit care ocheste si nimereste minusculul paianjen. Acest tip de imagine este recurent in presa sportiva actuala, dupa cum o dovedeste relatarea unui alt meci de fotbal: „Predescu «torpileaza» de pe dreapta o minge spre centrul careului, «Zaha» trece ca nevazut pe langa Goian si Baciu, iar bistriteanul catapulteaza mingea la paianjen”.

Intr-un alt text, termenul paianjen devine nucleul stilistico-semantic al caracterizarii unui fost mare jucator: „Balan era tipul jucatorului harnic, tenace, un mic paianjen care se agata de orice minge ca de propria casa”. Sinonimia stilistica jucator – paianjen determina concretizarea unei valori semantice conotative care se deosebeste de sensul specializat al cuvantului in discutie si scoate in evidenta una dintre cele mai facile modalitati prin care jurnalistul incearca sa-i impuna cititorului o viziune fabulatorie asupra realitatii. Cu alte cuvinte, metaforele animaliere sunt manifestari lingvistice ale subiectivitatii jurnalistului si „transforma textul in fabula” (Zafiu, 2001, p. 57). Se intareste, astfel, observatia ca, in interiorul stilului publicistic, presa sportiva are o individualitate bine conturata sub aspect imagistic.

 Transferuri metaforice intre sport si politica

 

Domeniul sportiv accepta, in principiu, mai putine modele metaforice din partea celui politic; mai curand i le ofera acestuia pe ale sale, mai populare si deci mai accesibile. Nu e vorba doar de cuvintele si expresiile intrate deja in limbajul familiar a o da in bara, a fenta, a dribla (driblatul impozitelor EZ 136, 1992, 3) ori in cel standard: concurent (cei 6 concurenti pentru Cotroceni Adevarul 195, 1992, 3), a da startul (Guvernul a dat startul: astazi incepe campania electorala RL 702, 1992, 1) ci si de unele expresii special adaptate politicului: mingea, spune dl consilier este acum in terenul primarilor(RL 1167, 1994, 9); mingea sa fie pasata de la un minister la altul (Adevarul 277, 1992, 3) si chiar de inovatii destul de curioase: in politica, la fel ca si in fotbal, bila de vot este rotunda(Adevarul 295, 1994, 2).

De fapt, istoria transferurilor de interes, de mod de perceptie si de limbaj intre sport si politica e mai lunga si mai complicata. S-a observat deja ca sportul a functionat, in regimul comunist, ca o zona de refugiu in care se mai pastrau unele elemente de normalitate si de libertate. S-a spus, pe drept cuvant, ca in decembrie 1989 experienta stadioanelor a oferit unele modele de comportament si de limbaj: solidaritate, drept de a huidui, producere spontana a sloganului. E interesanta si miscarea inversa, produsa ulterior: sloganurile politice au fost preluate si adaptate in limbajul suporterilor sportivi, modelele si obsesiile politice au influentat comentariile asupra jocului si asupra reactiilor la victorii si la infrangeri ale echipei nationale. Limbajul sportiv a inceput sa absoarba si el modelul politic: de la slogan (Hagi presedinte la desemnarea fotbalistilor;ca ministru de externe; corp diplomaticetc. (EZ 613, 1994, 6). 

Mai mult decat in orice alt domeniu (si aici nu mai e vorba doar de publicistica romaneasca), in comentariile despre fotbal descrierea tehnica e subminata de subiectivitatea expresiva: limbajul precis e substituit de un cod pentru initiati, alcatuit in primul rand din clisee, la origine expresii metaforice si metonimice. In relatarea jocului, jurnalistii sportivi evita adesea termenii tehnici, cu previzibila lor repetitie, recurgand in schimb la numeroase sinonime contextuale care sunt tocmai mijloacele de a sublinia solidaritatea de grup a cititorilor fideli.

Glosarul adus la zi al cliseelor fotbalistice ar trebui sa cuprinda mai intai denumirile metonimice pentru reprezentantii diverselor echipe nationale: acestia sunt desigur, tricolorii: pimul rezultat de egalitate obtinut de tricolori care lupta cu panzerele germane; cu reprezentativa panzerelor mai apar ibericii si lusitanii iar Anglia e mai ales Albionul: gazetarii din Albion(intr-un alt context, jucatorii unei echipe engleze erau insa numiti si protestantii). Cliseizate sunt si denumirile pentru diversele echipe locale formate de la sursele institutionale de finantare ale cluburilor ( feroviari ,militari, tapinari, de la culorile purtate (alb-rosii, echipa alb-visinie, de la numele cartierului in care isi au stadionul si publicul cel mai fidel (giulestenii, de la cliseul care substituie numele orasului (formatia din Banie etc. Jucatorii si antrenorii sunt desemnati adesea prin porecle sau hipocoristice (Cobra, Baciul, Danezul; cei angajati la cluburi din strainatate sunt numiti dupa echipele (orasele, tarile) unde se afla: Milanezul'', Belgianul'', Neamtuletc.

In text se constituie uneori adevarate lanturi de sinonime. In acelasi paragraf, de pilda, mingea e numita in fiecare fraza altfel: urmarea balonul-obiectul a ricosat- a respins mingea-buclucasa a revenit la Moldovan ceva mai departe, registrul familiar-popular isi accentueaza prezenta si mingea devine chiar pardalnica: nemtii plimba pardalnica in jumatatea proprie.

Pe o cunoastere comuna se bazeaza si frecventa elipsei lexicalizate: inceputul Europenelor, doua galbene. Raportul de familiaritate dintre jurnalist si cititorii sai e evident si in folosirea unui stil colocvial-argotic:grangurii din UEFA; fundasul Novotny i-a cosit piciorul lui Adi Ilie; servit ca la Ritz; nemtii baga materia;uneori cu alunecari in vulgar: arbitrul isi scuipa bojocii in fluier. Gama stilistica a genului mai cuprinde unele aluzii (seamana panica in transeele germane), comparatii elaborate (intors pe toate partile ca un salau in tigaie si in special un ton hiperbolic: peluza suduie; difuzoarele urla; e o arma infernala; nemtii sunt prezenti la stadion cata frunza si iarba;impins pana la parodie: o echipa invinsa, cu visurile naruite; sufera trecerea brusca de la extaz la agonie).

 Concluzii



Lucrarea de fata are ca tema expresivitatea metaforica din mass-media romaneasca, studiul fiind limitat la un numar restrains de metafore din presa sportiva actuala.Studiul prezentat demonstreaza existența unui numar important de metafore sportive lexicalizate care apar, mai mult sau mai puțin, in toate disciplinele, dupa cum reiese din esantionul supus analizei.Constatarea este valabila si in cazul sintagmelor si expresiilor sportive figurate, a caror multitudine in manualele de specialitate a determinat operarea unei selecții si alegerea unui esantion pe care ne-am propus sa il compunem dintr-un material suficient de amplu si diversificat, asa incat sa poata fi analizat si in baza caruia sa se poata formula unele constatari. Termenii si expresiile figurate inspirate de vocabularul disciplinelor sportive avute in vedere circula si ele intr-un numar impresionant.

Am incercat sa surprindem o parte dintre ele, dar, la incheierea cercetarii, putem spune ca prezența acestora in limba comuna este cu mult mai vie decat ne imaginam. Facem aceasta afirmație deoarece, pe masura ce avansam in studiul nostru, descopeream alte si alte posibilitați, oferite zilnic de mass-media care, in anumite circumstanțe (de obicei, politice, cand se da o „batalie” cu miza mare intre doi indivizi sau doua grupuri de indivizi), nu numai ca uzeaza, dar chiar abuzeaza de limbajul metaforic sportiv. Asadar, se pare ca este general recunoscut ca acest tip de limbaj are o forța expresiva si o putere persuasiva care depaseste multe limbaje specializate, fapt care contribuie din ce in ce mai mult la popularizarea lui, deci si la familiarizarea unui public tot mai numeros cu construcțiile figurate de origine sportiva.

 Repartizarea termenilor pe discipline demonstreaza ca lexicul metaforic este mai bogat in sporturile „cu vechime”, care au avut timp sa isi dezvolte o terminologie proprie si figurata (ex.: gimnastica), in cele care preiau o mare parte din vocabularul gimnic, deoarece utilizeaza numeroase poziții si miscari imprumutate din aceasta disciplina (ex.: patinajul) si in cele care se bucura de o mare popularitate (ex.: fotbalul). Constatarea este valabila si in cazul sintagmelor si expresiilor sportive figurate, in sensul ca tendințele se mențin, in ciuda unor variații nesemnificative. Se dovedeste, astfel, inca o data, ca sporturile „puternice” si „influente”, bazate pe tradiție si popularitate, se instituie in focare perene de inspiraŃie lexicala, pe orbita carora graviteaza alte sporturi-satelit, diferite de primele, si totusi apropiate, prin concepție, structura si vocabular specific.

 Majoritatea metaforelor lexicalizate si a expresiilor metaforice de proveniența sportiva nu figureaza in dicționarele enciclopedice romanesti studiate, in sensul ca nu se fac trimiteri si la semnificația lor in vocabularele diferitelor sporturi. Este firesc, atata vreme cat am apelat la dicționare generale, insa am dorit sa vedem, in linii mari, in ce proporție isi face simțita prezența limbajul sportiv figurat in sursele care reprezinta tezaurul unei limbi. In acelasi timp, am dorit sa transgresam limitele acestor instrumente de lucru si sa surprindem surplusul de bogație „secreta” a termenilor metaforici, de aceea am si prezentat toate accepțiunile lor, care, uneori, au fost numeroase (de exemplu, termenul „pivot” beneficiaza de 5 definiții).

 Cu privire la  nivelurile limbii, facem precizarea ca, in cazul termenilor si expresiilor metaforice de origine sportiva, nivelul familiar se detaseaza atat de pregnant, incat am renunțat sa-l mai introducem in analiza fiecarei structuri lexicale. Dovada este ca, din  structurile figurate studiate aici, cea mai mare parte au conotații negative, iar 32 pozitive, iar atribuirea acestor „nuanțe” este specifica limbajului familiar, menit sa influențeze percepția interlocutorului si sa-i induca anumite trairi.  Rezultatele obținute, dupa acest studio sunt valabile doar din perspectiva figurativitații termenilor, sintagmelor si expresiilor sportive sau de proveniența sportiva avute in vedere, in alte condiții si sub imperiul altor exigențe putandu-se ajunge la alte ierarhizari, deci si la alte constatari. Totusi, intuitiv, consideram ca nu se pot produce rasturnari de situație majore, atata vreme cat esantionul lexical supus investigației s-a dorit a fi reprezentativ, sub toate aspectele. Suntem, insa, rezervați, in ceea ce priveste „comportamentul” figurat al terminologiei din disciplinele care nu au fost abordate in aceasta cercetare, si a carei analiza ar putea oferi „surprize” placute celor indragostiți de limbajul metaforic. 

Menționez ca am incercat sa gasesc studii care sa ofere date statistice despre prezența „procentuala” a metaforei lexicalizate intr-un alt domeniu stiințific, pentru a face o comparație si a susține afirmația  ca limbajul sportiv conține numeroase structuri figurate lexicalizate, dar si ca este un izvor de inspirație pentru limba comuna, insa eforturile noastre au esuat, deoarece lucrarile cercetate se bazau doar pe exemple, fara a-si propune listarea si evaluarea statistica a metaforelor analizate. Studiul dovedeste ca se impune o cercetare laborioasa, bazata pe documentare individuala, coroborata cu sprijinul specialistilor din diferite discipline sportive, in scopul identificarii si definirii metaforelor sportive aflate in „penumbra”. O astfel de intreprindere, care se constituie intr-un proiect al autoarei, va conduce, speram, in viitorul apropiat, la elaborarea unui „dicŃionar de metafore sportive”. Dupa acest capitol, este prezentata lista alfabetica a metaforelor analizate in cercetare, precizandu-se si paginile unde se regasesc termenii respectivi.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Ruxandra Cesereanu, Imaginarul violent al romanilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 200

2. Eugeniu Coseriu, Prelegeri si conferinte in Anuar de lingvistica si istorie literara, Tomul XXXIII, 1992-1993, Editura Academiei Romane, Iasi, 1992.

 Eugeniu Coseriu, Lectii de lingvistica generala, Editura ARC, Chisinau, 2000.

4. Stelian Dumistracel, Limbajul publicistic, Institutul European, Iasi, 2006.

5. Mihai Eminescu, Opere politice, vol. II, Editura Timpul, Iasi, 1998.

6. G. Gruita, Moda lingvistica 2007. Norma, uzul si abuzul, Editura Paralela 45, Pitesti, 2006.

7. Grupul μ, Retorica generala, Editura Univers, Bucuresti, 1974.

8. Patrick Hruby, Endangered Species, „The Washington Times”, 2 iunie 2001.

9. Andrei Plesu, Obscenitatea publica, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004.

10. Valeria Gutu Romalo, Corectitudine si greseala. Limba romana de azi, Editura Humanitas, Bucuresti, 200

11. Teodor Oanca, Probleme controversate in cercetarea onomastica romaneasca, Editura Scrisul romanesc, Craiova, 1996.

12. Michael Riffaterre, Essais de stylistique structurale, traductions par Daniel Delas, Flammarion, Paris, 1971.

1 Adriana Stoichitoiu-Ichim, Vocabularul limbii romane actuale. Dinamica, influente, creativitate, Editura All, Bucuresti, 2001.

14. Adriana Stoichitoiu-Ichim, Creativitate lexicala in romana actuala, Editura Universitatii din Bucuresti, 2006.

15. Rodica Zafiu, Diversitate stilistica in romana actuala, Editura Universitatii din Bucuresti, 2001.

16. Rodica Zafiu, Limbaj si politica, Editura Universitatii din Bucuresti, 2007.

ARTICOLE PE SUPORT ELECTRONIC

 BIDU-VRANCEANU, A. (coord.), 2002, Lexic comun, lexic  specializat, Universitatea din Bucuresti, http://ebooks.unibuc.ro DE OLIVEIRA, I., 2002, HRISTEA, T., 2003 (1), Introducere in studiul frazeologiei, in: C. Dominte (ed.), Introducere in teoria lingvistica, EUB, Bucuresti, http://ebooks.unibuc.ro

HRISTEA, T., 2003 (b), Introducere in studiul vocabularului, in: C. Dominte (ed.), Introducere in teoria lingvistica, EUB, Bucuresti, http://ebooks.unibuc.ro

ZAFIU, R., 2003, Diversitate stilistica in Romania actuala, http://ebooks.unibuc.ro


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 725
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site