Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tema naturii-pastelurile

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Demonstratia apartenentei unui text literar la genul liric/epic
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE PARTICULARITATILE DE CONSTRUCTIE A UNUI PERSONAJ DINTR-O OPERA DRAMATICA STUDIATA
Frunza verde magheran - demonstratie ca e doina
LITERATURA CULTA - Sec. XVI-XVIIII - LITERATURA VECHE - LITERATURA RELIGIOASA
SPECII LIRICE EROTICE
BALTAGUL - DEMONSTRATIE
SPECII LITERARE
SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, IN CARE SA PREZINTI VIZIUNEA DESPRE LUME INTR-UN ROMAN AL EXPERIENTEI
Forme de prezentare a realitatii
Reduplicarea

Tema naturii-pastelurile

Pretuirea frumusetilor patriei si ale folclorului constituie, poate, cel mai important rezultat al activitatii tuturor scriitorilor vremii influentati de curentul national de la „Dacia literara”, care indica, in spirit romantic, cultivarea originalitatii nationale si valorificarea frumusetii naturii patriei.




Geneza pastelurilor

Alecsandri, din 1880 isi creeaza un climat linistitor la Mircesti, eliberandu-se de corvezile politice si oferindu-si indelungate ore de meditatie critica asupra propiei creatii. Intuind si exigentele timpului sau, ii scrie lui Hurmuzachi in 1865: “Am scris bucati mai mult sau mai putin usoare, a venit timpul ca sa scriu ceva mai serios, mai literar.” Peste trei ani, ii marturiseste aceluiasi: “Am inceput o galerie de pasteluri ce va cuprinde diferite tablouri de frumuseti ale naturii si de munca campului.”

“Pastelurile” au aparut in “Convorbiri literare” intre 1868-1869, iar in 1875, au aparut in “Opere complete”, intr-o selectie unitara, propusa chiar de poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese, nelegate organic de acestea. In fruntea ciclului de “poeme sublime”(Hasdeu), autorul a asezat “Serile de la Mircesti”, o idila de interior, si pastel ce exprima personalitatea creatorului sau, fiind si intaia poezie ce introduce la noi motivul meditatiei la masa de scris, cu somnolarea in fata sobei.

Mircesti devine astfel “resedinta poeziei”, un spatiu unic, cu “un bogat si tare aer spiritual, cu o atmosfera de o puritate aproape metafizica, fara povara.”(V. Voiculescu)

Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau clasic, inclinat spre soare. Ele constituie “ intr-o lirica a linistii si a fericirii rurale”, “un calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti”(G. Calinescu). Poeziile, compuse numai din catrene, au puncte de plecare hesiodice, horatiene si vergiliene, carora le adauga puternice valente de sensibilitate moderna.

In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de poetii romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:”Sfarsit de toamna”. Imaginile ei contrasteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura lui Andreescu ”Padurea desfrunzita”. Anotimpul ramane bogat reprezentat in lirica romaneasca, prin Eminescu, Pillat ”In vie”, Goga “Coboara toamna”, Voiculescu ”Faurirea toamnei”,Bacovia ”In gradina”, Blaga ”Bunatatea toamnei”, demonstrand tot atatea valente ale anotimpului si reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in creatiile celor trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un catarsis.

Iarna,desi neiubita de fiinta meridionala a lui Alecsandri, populeaza universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant,presarat uneori cu amintirea unor intamplari parca uitate, cu zboruri fantastice, cu vise. “Iarna”, “Viscolul”, “Sania”, “Mezul iernii”, “Sfarsitul iernii”, infatiseaza acest anotimp cu notele lui caracteristice ; zapada , crivatul , gerul , ce inunda vazduhul, campul, dealurile, apele, casele, padurea si vietuitoarele, ce fug inspaimantate.

Vara e la Alecsandri anotimp ce aminteste de iarna, prin acea liniste deplina, dar diferit de aceasta prin miscare, flora si fauna, ca si prin verdele, ce apare atat de rar in cromatica pastelului.”Lunca din Mircesti”, “Concertul in lunca”, “Rodica”, “Balta”, “Secerisul”, “Cositul” si “Baraganul” compun un scenariu original al anotimpului, simtit ca o simbioza a omului cu natura.Vara lui Alecsandri o anticipeaza pe cea a lui Cosbuc din “Vara” si “Noapte de vara”, pe Blaga din “Vara”, St.O.Iosif din “Pasteluri”, V.Eftimiu “Seceta”, ori pe O.Cazimir”Iulie”. De asemenea “Cosasi odihnindu-se” si “Tarancuta”,cunoscutele picturi ale lui Grigorescu se pot asocia celebrarii acestui anotimp nuntit cu soarele. Doua serii de tablouri constante sunt definite in pastelurile verii: pe de o parte seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de alta, rodnicia (la Blaga, G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect, asociat cu prezenta campului.

In cartea anotimpurilor, Primavara ocupa in pastelul romanesc o suprafata redusa, fiind infatisata in doua registre; unul de suprafata, ca anotimp al copilariei, al izbucnirii la viata, ca revansa la amorteala iernii, si celalalt, de adancime, de meditatie lirica. La mircesteanul Alecsandri se gasesc ambele aspecte. Strigatul triumfator al victoriei vietii izbucneste din cele mai mici glasuri: paraie, muguri, fluturi, firul de iarba si gandacul, copilasii veseli, ca in “Oaspetii primaverii”, “Cucoarele”, “Dimineata”, “Tunetul”, “Pastele”,.Alte versuri sugereaza un vadit potential emotiv si meditativ al poetului care observa: “ lumina e mai calda si-n inima patrunde”. Unele poezii ale lui Pillat, Voiculescu si Blaga vor adanci aceste aspecte in viziuni proprii.

In pastelurile romanesti, ca reper intermediar intre cosmic si uman, se concretizeaza diferite elemente caracteristice cum ar fi: marea, muntele, sesul, balta. Din acestea Minulescu, Baconski, Maniu au facut semnificatii mai adanci, simboliste. Alecsandri le-a transformat in efigii ale naturii, devenite la el insusi obiect al admiratiei. De exemplu, Baraganul lui Alecsandri, aflat in vecinatatea lui Odobescu din “Pseudokinegeticos”, ocupa un loc important,impresionand prin lipsa semnelor de viata, prin tristetea sesului. Balta ce a debutat in literatura prin Alecsandri: in”Malul Siretului”, si”Balta”, creeaza un univers activ colcaind de viata incipienta, o expresie originala a fertilitatii spontane. In acelasi timp, in pastelurile lui Alecsandri lipsesc elementele extremitatii naturii, cum ar fi: marea si muntele.

Ca aspect general, in pastel, umanizarea naturii este privita ca o infrangere, pierzand raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin intrarea sub imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile infinite, mai ales in poezia moderna, prin ingradirea ei de perceptii limitate ale unui spatiu ca: targul, gradina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic sau malefic).

“Pastelurile” lui Alecsandri contribuie la cunoasterea culturii romanesti cu inefabilul ei, cu farmecul vietii rurale.”Pastelurile” au reprezentat “una din insulele cele mai izolate de furtuni din arhipelagul poeziei noastre descriptive. Sunt Georgicele noastre ajustate la meridianul nostrul moldav”(Perpessicius).

Nu numai clasic sau numai romantic, Alecsandri este mai curand “un tip autohton de simtire gratioasa, de un lirism senin, de o anume contemplativitate etnica” ( P. Constantinescu). Valorificand exprisivitatea limbii noastre, poetul “Legendelor”, al”Doinelor” dar mai ales al “Pastelurilor” a facut sa sune intr-un mod nou “graiul cel mai dulce din tarile romane”, parcurgand un drum de cautari fericite si impliniri. Pentru Alecsandri, limba “e cartea de noblete, testimoniul de nationalitate al unui neam, altarul imprejurului caruia toti se aduna, cu inima iubitoare si cu simtire de devotament unii catre altii”.



Limba si stilul este o culme a artei sale poetice in “Pasteluri”, ca o expresie a asimilarii superioare a folclorului, a limbii vechi, careia i-a adaugat elemente carturaresti si romantice.Astfel, poetul a depasit perioada copilariei estetismului, “pastelurile” fiind “cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane ”, dupa cum observa marele critic literar Titu Maiorescu.

Stilul sau se caracterizeaza prin: claritate, simplitate, expresivitate, naturalete, conciziune, in mare masura datorate influentei folclorului. In destule pasteluri, poetul porneste de la contemplarea unui fapt real, de la care ajunge la un element fantastic sau invers: luna ploaia, zapada, focul il introduc in lumea mirifica a tineretii, a iubirii.

Pastelul e construit pe o structura binara: debuteaza cu o imagine a naturii in generalitatea ei sau in detaliu (vazduhul in “IARNA”, cerul albastru in “Oaspetii primaverii”, zorile in “Dimineata”) si se incheie cu un element concret, foarte apropiat poetului(“O soparla de smarald,/ cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald” in “Malul Siretului” sau “Iat-o gingasa mladita cu sirag de martisor…/Tu o rupi?…Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori”).

Poate fi aceasta optica si o expresie a cerintei lui Maiorescu de a avea un sfarsit brusc in poezie. Se observa in aceasta poezie ca poetul se foloseste de fraze alcatuite mai ales din propozitii principale, ca in creatiile folclorice (ex. Oaspetii primaverii etc.) sau si cu o subordonata, de regula, atributiva( ex.: “Iarna”, “Dimineata” etc.). Propozitiile pe care se sprijina aceste tablouri descriptive, sunt intotdeauna dezvoltate, cu parti multiple de propozitie. Infuzia folclorului confera oralitatea stilului, confirmata de versuri ce contin interjectii (“iata”, in “Serile la Mircesti”, “Iarna”, in “Sania”, “Plugurile”) ori expresii populare (“dar ce vad”, in “ Mezul iernei”), exclamatii ce dau o nota de subiectivitate tabloului (“Ah! iata primavara cu sinu-i de verdeata”/In lume-i veselie, amor sperare, viata, /Si cerul si pamantul preschimba sarutari/Prin raze aurite si vesele cantari/”-”Oaspetii Primaverii”).

Cromatica pastelurilor (comentata de Calinescu, Piru, Cazacu) este monocroma. Paleta e saraca: alb, negru, rar: galben, verde, culori intunecate sau sumbre. Notatiile auditive sunt mai rare decat cele vizuale; “Alecsandri nu ne ofera un tablou de natura in care sa se simta farmecul ei muzical” (Vianu).

In privinta figurilor de stil, de asemenea, se poate observa optiunea poetului, inraurita de modelele epocii. Alecsandri valorifica resursele lexicale (cu masura foloseste arhaismele si neologismele, avand aria lexicala cea mai intinsa si mai variata din literatura romana de pana la Eminescu). Lexicul, morfologia si sintaxa sunt folosite, creator, cu diferite valente stilistice. Mai frecvente sunt epitetele, indeosebi cele fizice, in structuri nominale dar si verbale. “Alecsandri este un pictor impresionist, mai inainte ca impresionismul sa fie reprezentat in tanara scoala romaneasca” (Vianu). Se remarca si epitetele morale, personificatoare (“Toamna, mandra harnica”, “Tacutul miez de noapte”), epitete cu caracter enumerativ (“Vesela campie acu-i trista, vestejita”). Analiza epitetelor evidentiaza tehnica picturala a poetului. Un rol deosebit il joaca si comparatiile mono si polisemantice, statice ori dinamice, simple sau complexe, obiective si subiective (“Fulgii zbor plutesc in aer ca un roi de fluturi albi”). Personificarile folosite in poezii, ofera dinamism (“Siretul se-nconvoaie, adoarme la bulboace” balta care “ se ascunde sub un val misterios”). Metafora este la Alecsandri o sinteza a influentei populare, culte, pe de o parte, pe de alta, o influenta a clasicismului si romantismului (“Saniuta, cuib de iarna e cam stramta pentru doi”). Se intalneste si alegoria (“Concertul in lunca” are la baza o alegorie, natura cu privighetori este sala de concerte).

Versificatia contribuie alaturi de celelalte elemente, la dezvaluirea sufletului poetului. Poezii ca “Sfarsit de toamna”, “Iarna”, “Sania”, “Dimineata”, “Plugurile”, “Noapte” au in primele doua versuri rima feminina, iar in ultimile doua, rima masculina. Predomina rimele luminoase: ca de ex. “calare”/”infiorare”, “randunele”/”pasarele”, “Zbor/”dor” etc. Cele mentionate au relevat cateva contributii ale poetului Vasile Alecsandri la dezvoltarea patrimoniului nostru national, creatia sa confirmand caracterul apolinic al culturii romane, ca o izbanda asupra dionisiacului uman.

Personalitatea lui a acoperit o epoca de raspantii in istoria noastra. Usa pantheonului ramane deschisa de acel “rege al poeziei”.

Miezul Iernei

Desi trecusera 28 de ani de la celebra “Introductie” la “Dacia literara”, ecourile acesteia sunt percutante in epoca. Alecsandri a preluat stralucit impulsul de innoire tematica, natura sa scriitoriceasca fiind sustinuta de formatia culturala si politica a luptatorului pasoptist. Poetul a cladit, pornind de la aceste idei generoase ale acestui program al romantismului romanesc, pe un teren esentialmente clasic, o opera bogata.

Daca intre 1848 si 1859 si mereu dupa aceea, pana in 1890 chiar, a fost in Franta, fie “ infasurata in haina serioasa a diplomatiei”, fie pentru motive de sanatate, ori din dorinta de a face calatorii de primenire si delectare sufleteasca, fericitul detinator al premiului de la Montpellier pentru “Cantecul gintei latine” a ramas intotdeauna o stralucita demonstratie de europenism romanesc, legat ca un Anteu de pamantul natal.

“In mintea lui intreaga – nota Hasdeu in 1897 – n-ar fi fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific romanesc si in talentul lui nici o pornire care sa nu fie specific romaneasca. Alecsandri e gloria nediscutabila a literaturii romane din secolul acesta”.

Calatorul perpetuu care s-a simtit inmormantat in pantecele unui portofoliu ministerial ca Iona in acel al balenei sau culcat in patul lui Procust ori de cate ori trebuia sa faca politica, a fost intotdeauna dominat de propensiunea spre natura. Marea Calatorie a lui Alecsandri a fost din toate, “voiajul in jalt” sau “ lunga admirare a privelistei” prin fereastra de la Mircesti. “Pestele in apa si pasarea in aer nu pot fi mai fericiti de cumu-s eu la Mircesti – scria si in 1885 poetul – Poti sa cutreieri mult si bine si sa te minunezi de progresele civilizatiei, nimic nu pretuieste cat farmecul coltului de pamant unde te-ai nascut”.




Totul ii creeaza o atmosfera prielnica, in care plutesc strofe poetice “Pastelurile” nascute intre 1868-1869 imbucheteaza privelistile dintotdeauna ,adunate in sufletul sau, demonstrand acea “vis discriptiva” nascuta din contractul poetic cu realitatea.Vorbind despre o clasificare a pastelului romanesc din perspectiva raportului om-natura, Mircea Tomus remarca doua tipuri: traditionalism si modern. Primul exprima o armonie sau regretul dupa o armonie distrusa intre cele doua elemente: om – natura, cel de-al II-lea exprima tensiunea nascuta din dezacordul acestora. Criticul propune ca punctele de referinta ale primului tip intre altii pe Alecsandri, de factura clasica si pe Blaga, prin viziunea magica.

Poezia “Mezul iernei” apartine ciclului “Pasteluri” si infatiseaza un aspect al acestui anotimp ce produce poetului un sentiment de admiratie. In cele patru catrene, se desfatoara un univers hibernal, alcatuit din tablouri dominant vizuale, impletite cu elemente auditive, pe care el le contempla cu uimire. Salbaticia iernii e amplificata de oroarea lui Alecsandri de orizonturile boreale.   

Strofa intai debuteaza cu doua propozitii principale, exclamative:

“In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar cumplit!”, care contureaza cadrul -padurea-insotindu-se cu unul din motivele iernii: gerul. Privirea se roteste si imbratiseaza un spatiu larg, de la pamant la stele, pe care il contempla subiectiv, asa cum sugereaza si verbul “a parea” la indicativ prezent, folosit in cateva comparatii gratioase: “Stelele par inghetate, cerul pare otelit/In zapada cristalina pe campii stralucitoare/ Pare-un lan de diamanturi ce scartie sub picioare”.

Solitar, poetul filtreaza spectacolul printr-o viziune poetica interesanta, de unde apare ca un “templu maiestos” ale carui coloane de sustinere sunt fumurile albe ce sprijina bolta cerului.

Compararea cu un templu maiestuos aminteste de celebrul sonet al lui Baudelaire, “Correspondances”:

“ La nature este un temple ou de vivants piliers

Laisent parfois sorti de confuse paroles”.

La Alecsandri, observa L.Galdi, insa, nu constituie alteceva decat o variatie asupra temei din “Miorita”. Grandoarea data de spectacolul lunii, care ca un strajer al unui vechi castel “ aprinde farul tainic de lumina”, dand omenirii farmecul si linistea de care are nevoie. Solitudinea poetului, ce consemneaza aceste detalii nu este expresia mizantropiei unui romantic, ci viziunea unui clasic cu dor de tihna necesara rememorarilor in fantezie a unor imagini fericit traite.

“Este la Alecsandri un frumos accent de sociabilitate … caracteristic pentru felul in care el percepe spectacolul naturii” – sublinia Vianu. De aici poate si explozia marturisita in strofa a treia, printr-o propozitie exclamativa, brodata cu doua epitete: “O! Tablou maret, fantastic!”. Pasim cu aceeasi emotie poetica in interiorul templului, in nemarginitul templu, cu atat mai mult, cu cat timpul verbelor e invariabil (prezentul), implicandu-ne deci ca spectatori, avand privilegiul simultaneitatii. “Mii de stele argintii” vor arde ca-n mirificul plai mioritic. In fata noastra se construieste o catedrala cu altare, catapeteasma cu faclii vesnice si o orga ce rasuna:

“Muntii sunt ai lui altare, codrii organe sonore,

Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare”.

Singurul element discordant ameninta parca, aceasta liniste e crivatul. El este privit cu o oarecare ostilitate de “poetul tacerii absolute” si “al neclintirii totale”. Inzestrat cu intuitia caracterului grandios al anotimpului”, cum observa Stefan Cioculescu . Poetul reface echilibru amenintat o clipa, in strofa a patra:

“Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,

Nici un zbor in atmosfera, pe zapada – nici un pas”



Astfel, staticul e confirmat acustic si vizual, pe verticala si orizontala necuprinsului, printr-o serie de sinonime semantice, ca “neclintire”, “fara glas”, “fara viata”, “nici un zbor”, “ nici un pas”. Iarna este proclamata un anotimp al impietririi.

Friguros din fire, Alecsandri gusta iarna estetic, simtind in necontenita zapada o teama de disparitie, sentiment acutizat de Bacovia, mai tarziu, in iernile sale.

Poate de aceea, poetul simte in final nevoia unei fiinte, “In raza lunei o fantasma se arata …”.Aceasta nu este receptata ca un simbol al vreunei posibile ameliorari a comunicarii, pentru ca “ E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata”.

De fapt” iarna”lui Alecsandri e un alter-ego al asteptarii, al nazuintei spre un alt anotimp, al iubirii:

“O! tu gerule naprasnic, viu indeamna calul meu

Sa ma poarte ca sageata, unde el stie si eu”

(“Gerul”)

“Pana-n ziua stau pe ganduri si la ea privesc uimit

Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce - am iubit”.

(“La gura sobei”)

Tablourile de iarna au aici scene de eroi, eroine pe care insusi Alecsandri le gaseste comparabile cu cele din fantastica epopee “Orlando” a lui Ariosto, de exemplu: semn comun al infuziei revelatorii a poeziei popoarelor, concentrata in opera culta.

Intr-un alt pastel, “Sania”, izbucneste chiar in plina iarna o euforie vitala.Voluptatea lui Aalecsandri a atins pragul de sus, cand, dupa ce a impietrit iarna pe tronul ei regesc, el o contempla viu si nevatamat, ca-n versurile:

“In zadar ingheti pamantul,

Ucizi florile si stupii

Si trimiti moartea ca vantul

Si trimiti foamea ca lupii.

Fie iarna, fie vara,

Eu pazesc a mea verdeata”.

Aici, Iorga, judecator aspru al lui Alecsandri gaseste “o intrupare sprintena a iernii, pe care frunza vesnic innoita cuteaza a o infrunta”, iar pastelul o izbanda intre creatiile “Bardul de la Mircesti”. Daca vara si-a gasit in Cosbuc inegalabilul cantaret, iarna urca pe piedestal prin pana lui Alecsandri. G Calinescu remarca: “Teroarea fenomenului boreal a prilejuit lui Alecsandri cateva strofe ce sunt mici capodopere”. Aprecierea este demonstrata si prin “Mezul iernei”, unde, de fapt, poetul cu un arsenal simplu de mijloace – lexicale, morfologice, sintactice, stilistice – realizeaza o capodopera. Citindu-i “pastelurile” auzim acordurile “anotimpurilor”lui Vivaldi, vibrand ca in fata picturilor lui Grigorescu.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1366
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site