CONSTANTIN ABALUTA - Un cutremur multumitor

CONSTANTIN ABALUTA

Un cutremur multumitor

E dimineata trec prin camerele luminate de soare

pijamaua imi flutura ma conduce

in baia cu faianta alba unde ramin un timp nedefinit

melancolic si inconstient ca la un oculist

ce exerseaza vederea pacientilor

pe firisoarele de praf din vazduh

Nu mai am

rabdarea de a nu spune nimic

e induiosator cum privesc pe geamul podului

melcul ce traseaza un sotron argintiu

pe norii intunecati

si ma gindesc la vacanta la tara

cind trenul intirzie si pulberea schioapata

pe mutrele calatorilor

sunt acelasi ins ce priveste garoafele galbene

in odaia din care abia au plecat rudele

ce participasera la parastas

si casa intreaga cu numarul ei de tabla emailata

si cu olanele cazute isi aminteste de mine

ca de un cutremur multumitor

ce n-a tras chiulul dar nici n-a facut mare zurba

inventind in schimb atitea moduri

de a opri tacerea pe hirtie

de-a imparti mici picaturi de apa

dintr-un ocean viitor