Nichita Stanescu - creionul plin de sange

Nichita Stanescu - creionul plin de sange

In memoria Iui Nicolae Stefanescu

Placenta materna
nedezlipita inca de cuvantul pe care-l strig,
seductie a mirosului greoi
din care nedezlipit, sunt.

Nascut pentru jumatatea de viat
cea a barbarilor, cei pe jumatate nascuti,
la adapostul acestui urlet continuu
incerc sa am curajul sa ma nasc pentru moarte.

Eu sa fi fost acela care as fi putut gandi
faptul omului ca este egal cu intimplarea sa ?
Eu sa fi fost acela care sa fi vazand
maria pietrei ca e totuna cu maretia muntelui ?

Aah ! om de om, nascut de nascut
n-am spus ca sunt aidoma,
Piatra, cine-ar zice ca as fi zis insumi
ca dansa este aidoma ei.

Omul este egal cu omul.
Bolovanul nu este egal cu sira muntilor.
Da, insa da
omul este tot una cu piatra.

Placenta sangeroasa,
strigat de mama, urlet nascator
de durere fiintanda, de
ombilic neretezat !

Eu nu am vroit sa ma nasc, -
nu, nu, eu am vroit sa ma nasc,
de pustia mortii
n-am vrut sa ma incoronez

si nici de aceasta incorporare

Placenta care-mi tine loc de aripa, -
sangele care-mi tine loc de vaz, -
acest miros care-mi tine loc de muzica,
nedesavarsitul cantec

Intronand singura a mea existenta, -
pe care merg cu doua picioare
drag de soldat al patriei
lasat in frigul de dintre doua razboaie

Si deodata, explodeaza punctul ganditor.
Vai cata credinta si cata
intelegere a celor pieritoare
Atata lumina intr-o parte, intr-o parte
cum sa nu o ajunga intunericul ei.
Ce ecou sa fii
Dansa, piatra se lumineaza odata cu intunericul ei
noi, mai grabiti, ne intarziem intunericul
Punct ganditor explodat
o graba numai, si atat

Noi doi nu vom mai fi macar nici unul.

Vad acel ceva numit cer
Vad ce vad si dupa aceea nu mai vad.
De frig ma trag in mirosul de sange
de acolo nu scot in afara
decat rosul inghetat.

Ooo placenta si cuvertura, -
cap atarnand ca o lacrima osoasa, -
cu taietura gurii de foame de raza

Ooo tipat jalnic,
urlet schimonosit
al neputintei decat de cuvinte, -
al cladirii cu oase pe dinlauntru -
iar nu cu oase dalbe pe dinafara dalba

De ce sa fie marea moale ?
muntii cu pesti si cu balene
de ce nu sunt inlauntrul lor ?
Ce pasari migratoare zboara inlauntrul meu ?

Ce racnet pentru o biata piatra nascuta prelung.
Ce nefericire de a fi.
Cutuma mortii egala
pentru tot ceea ce este.

Placenta luminii, arzatoarea placenta a luminii
nascandu-o pe jumatate
Infigand-o ca pe-o sulita in pieptul primitor al mortii

Ia-mi ochii inapoi, mama,
auzul ia-mi-l inapoi, mama
Dragoste este ce sunt.
Aceasta este predestinata mortii

Nu ma imbogati,
insigureaza-ma numai cu a iubi, iubire

Lasa-ma mama
sa-mi moara numai felul
indragostirii
placenta sangereaza
ia-ti-o cu nenascutul de mine, cu tot,
inapoi !

Nichita Stanescu - Nichita Stanescu - Nichita Stanescu -
Lapte rosu, de sabie, as bea

cind la inceputul iernii, crivatul intinde
gatul lui nesfarsit cu cap de stea
si cu trupul dincolo de munti, in morminte

Presimt cum trece pr in el o respirare
de raza insingurata, polara
Cu colti de gheata imping, in disperare,
din sanul Ursei, pruncul, in afara.