Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA

Psihologie psihiatrie


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Luarea deciziilor
CONCEPTUL DE MOTIVATIE
Clinica identificarii proiective
PROPAGANDA CA FORMA DE COMUNICARE DE MASA;CARACTERISTICI PSIHOSOCIALE,FORME SI FUNCTII SPECIFICE (EXEMPLE)
INTELIGENTA - CA LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVA A PERSONALITATIl
TEORIILE SI MODELELE MOTIVATIEI
ATENTIA
Nosologie descriptiva si nosologie etiologica
TESTAREA INTELIGENTEI
Validitate - psihodiagnoza

TERMENI importanti pentru acest document

: chirica-nemes s (1992) conformity and social influence : chirica nemes s (1992) conformity and social influence : : conformitate si influenta sociala :

CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA

Obiective de studiu:

Ø      Enuntarea si explicarea simptomelor de groupthink;

Ø      Cunoasterea cadrului teoretic de abordare a conformitatii si a modului de realizare a diagnozei cauzelor acestora.

Keywords: influenta sociala, conformitate, groupthink, stil cognitiv, autoritate

Functia cognitiva a conformitatii

Evidentele care se impun cunoasterii noastre sunt, mai curand, rare. Majoritatea proceselor cognitive implica o marja de interpretare. Aceasta marja este cu atat mai mare cu cat mai ambigua si mai nestructurata este realitatea asupra careia ne pronuntam. Cand, aflati in grup, oamenii fac aprecieri asupra unui stimul ambiguu, judecatile lor converg spre o norma colectiva. Intr‑un studiu clasic, Sherif (1935) a demonstrat acest lucru folosindu‑se de o iluzie optica. Daca un punct stationar de lumina se afla pe un fond intunecat, deci fara nici un cadru de referinta, el pare oscilant. In experimentul sau, Sherif a cerut subiectilor sa faca estimari asupra amplitudinii acestor oscilatii. Autorul a comparat doua situatii. Intr‑o situatie subiectii isi exprimau aprecierile, mai intai, individual si, apoi, in grup, iar in a doua situatie ordinea se inversa. In prima situatie, subiectii si‑au modificat judecatile individuale, pentru a reduce discrepanta dintre ei si membrii grupului. In a doua situatie, norma stabilita in grup a afectat judecatile subiectilor si atunci cand acestia se aflau in afara grupului. Influenta normei colective s‑a facut simtita si la o retestare a subiectilor, dupa un an.

O problema ridicata de aceste rezultate a fost daca emergenta normei colective este inevitabila in situatiile ambigue. Sperling, 1946, (citat de Eiser, 1986) a gasit, experimental, ca in 60% din cazuri nu apare nici o convergenta spre judecatile celorlalti din grup, cand subiectilor li se spune: 'Aceasta este doar o iluzie optica, singurul adevar este ceea ce vede fiecare'. Ceea ce cred subiectii in legatura cu miscarea punctului de lumina, anume, daca este reala sau iluzorie, afecteaza influenta reciproca a raspunsurilor. Cand sursa nesigurantei poate fi atribuita stimulului ('miscarea e numai o iluzie') diferenta propriului raspuns in raport cu grupul nu ingrijoreaza. Dezacordul asupra marimii unei iluzii este tolerabil. Dezacordul privind realitatea obiectiva este departe de a fi astfel. Intr‑o sarcina dificila adoptarea unei 'norme colective' poate apare ca o cale destul de eficienta de estimare a raspunsului corect.

Alte rezultate experimentale arata ca influenta raspunsurilor celorlalti, din grup, nu apare nici in experimentele in care un complice al experimentatorului da raspunsuri din ce in ce mai divergente si variabile, in raport cu ceilalti din grup. Cand, insa, complicele experimentatorului da, in mod consecvent, raspunsuri din ce in ce mai apropiate de cele ale grupului influenta apare. Cand complicele este o persoana placuta, prietenoasa sau are un status ridicat este mai probabil ca aprecierile sale sa influenteze judecata celorlalti (Sherif si Sherif, 1969, Sampson si Insko, 1964).

In experimentele facute de Asch (1951, 1956) sarcina nu era deloc dificila. Grupuri de la patru pana la zece subiecti trebuiau sa aprecieze lungimile unor linii. O linie standard trebuia comparata cu altele trei, dintre care una era egala cu linia standard. Fiecare subiect trebuia sa spuna care din cele trei linii era egala cu standardul. Stabilirea diferentei era atat de usoara, incat greselile erau imposibile. Cu exceptia unei singure persoane, restul grupului erau complicii experimentatorului. Subiectul naiv auzea raspunsurile evident gresite ale celorlalti. In medie, unul din trei raspunsuri ale subiectului naiv erau gresite, numai pentru a nu se deosebi de ceilalti.

Introducerea printre complici a unui 'aliat' al subiectului naiv reduce semnificativ raspunsurile incorecte conforme grupului. Tot experi-mental, s‑a demonstrat (Allen si Levine, 1968) ca factorul care reduce conformarea la raspunsul incorect este lipsa de consens din interiorul majoritatii, mai curand decat prezenta unui sprijin pentru subiectul naiv.

Teama ca deviantii sunt respinsi de ceilalti membrii ai grupului preseaza pe fiecare dintre ei la raspunsuri asemanatoare cu ale celorlalti (Schachter, 1951). Daca increderea in sine este subminata, subiectul raspunde, chiar in afara prezentei altora, in acord cu ceea ce crede ca trebuia sa vada (Raven, 1959).

Cand, asistand la raspunsurile unanime, individul nu‑si pune, de la inceput, intrebarea 'Ce‑i cu mine?', traind neincrederea in capacitatea sa de a raspunde corect, el poate ajunge sa se intrebe 'Ce se va intampla cu mine daca raspund altfel decat toti ceilalti?', traind teama de a fi ridicol sau respins.

Conformarea la 'adevarul' puterii

In experimentele la care ne‑am referit, subiectul naiv, care se conformeaza raspunsului, evident gresit, al celorlalti nu are nici o indicatie asupra sinceritatii acestora. Credinta ca acestia sunt sinceri, cand afirma ca vad altceva decat el, il face sa se indoiasca de ceea ce vede el insusi. In grupurile sociale structurate de cultura puterii influenta sociala norma-tiva este, in majoritatea situatiilor, dublata de cerinte explicite de a adopta pozitia grupului, cel putin public. In situatiile experimentale prezentate, conformitatea creste cand subiectii au convingerea ca o singura descriere a situatiei (reale) este corecta (spre deosebire de iluzie). Intr‑o cultura a puterii factorul care conduce la conformitate este convingerea ca o singura descriere a situatiei este acceptata de grup, de putere. In sistemele politice totalitare, persoanele se confrunta cu presiuni puternice de a se conforma 'adevarului' unic. Oamenii adopta, consecvent, pozitia sau decizia grupului, alegind alternative uneori evident eronate. Ei stiu, din experienta, ca deviantii trezesc mania celorlalti membri, ei insisi panicati de gandul ca ar putea fi socotiti devianti. Cu cat mai mare este frica de a fi discriminat, cu atat mai mare este mania impotriva deviantilor. Frica de a fi respins este dublata de frica de a nu discrimina suficient deviantii.

Initial, o persoana poate manifesta doar public acordul cu grupul sau, printr‑un comportament ce contravine atitudinilor sale. O data exprimat, comportamentul sau il va conduce fie la o convertire veritabila (o schimbare a atitudinii initiale), fie la trairea anxietatii rezultate din disonanta existenta intre comportamentul public si convingerile personale, reprimate.

In comportamentele pentru ea importante, puterea totalitara inlocuieste demersul cognitiv autonom al persoanelor, cu seturi de convingeri (ideologii) colective. In locul concluziilor logice bazate pe gandirea autonoma a individului o serie de scheme prestabilite de interpretare trebuie conectate fiecarei situatii. Realitatea este pas cu pas reinventata. Dar cliseele si formulele fixe, care indeparteaza realitatea si 'limbajul de lemn' nu sunt instrumente ale gandirii. A gandi, spune L. L. Thurstone, inseamna a adauga noi atribute lucrului la care ne gandim. Inseamna a face acest lucru din ce in ce mai putin abstract. Gandirea nu este numai o cale de cunoastere, de a ajunge la o descriere corecta a obiectului, a situatiei, dar si o cale de a reduce anxietatea. O cale pe care, in acord cu Thurstone, o identificam cu introducerea atributelor diferentiatoare in procesul categorizarii. O cale opusa mecanismelor de negare a atributelor care nu cad exact pe scheme interpretative stereotipe. Cu cat mai mare este ponderea acestor scheme stereotipe sau convingeri colective in procesele cognitive individuale, cu atat mai mare este anxietatea (chiar inconstienta) si cu atat mai frecvent recursul la conformitate, ca unic mecanism de reducere a anxietatii si de stabilire a adevarului intr‑o situatie sau alta.

Internalizate in seturi de convingeri, stereotipiile colective nu pot indeplini functia de scheme mentale deschise realitatii; ele nu pot fi decat reiterate. Dar, paradoxal, tocmai repetarea lor neschimbata, care duce la facilitatea activarii (reamintirii) lor poate fi traita, subiectiv, de individ, ca valoare mai mare de adevar, ca ceva fara indoiala corect sau sigur. Vechile slogane opereaza ca forme de influenta sociala automata. Automat nu inseamna ca eficienta sloganelor familiare este inevitabila, dar mai curand ca ele activeaza rutine suprainvatate care functioneaza ca mijloace de stereotipare a evenimentelor si situatiilor ambigue, ca prejudecati. Rezultatul cognitiv al prejudecatilor constituie categorii contrastante, necoordonate printr‑un proces de particularizare. Orice este fie 'alb' fie 'negru'. Neaplicarea, intocmai, a unei judecati are drept consecinta renuntarea la ea, inlocuirea cu alta, fara legatura cu prima, sau cel mult, opusa. In domeniul actiunii stereotipiilor si prejudecatilor sale, comportamentul cognitiv al adultului apare la fel de inconsecvent ('Nu este A este B') iar aprecierile sale la fel de rigide, de inflexibile, ca ale copilului care nu a atins inca stadiul dimensiunilor conceptuale.

Pana unde merge conformitatea?

In 1965 Milgram a organizat, la Universitatea din Yale, un set de experimente pentru a testa cata durere este o persoana in stare sa provoace alteia, pentru simplul motiv ca i s‑a ordonat sa faca acest lucru, de catre cineva aflat intr‑o pozitie de autoritate. In fiecare experiment participau doi subiecti, carora experimentul le era descris ca un studiu al efectelor pedepsei asupra invatarii. Unul din cei doi subiecti, 'elevul' era asezat pe un scaun si i se fixau niste electrozi la incheieturi. I se cerea sa citeasca o lista cu perechi de cuvinte si sa le memoreze, astfel incat la testarea ulterioara sa poata spune al doilea cuvant cand il aude pe primul. Celalalt subiect era 'profesorul'. Lui i se cerea sa administreze elevului un soc electric de intensitate din ce in ce mai mare cu fiecare raspuns gresit. Socul era etichetat ca slab, moderat, puternic, foarte puternic, periculos, extrem de sever. Elevul era insa un complice al experimentatorului. El nu primea, in realitate, nici un fel de soc, dar era platit sa raspunda la socurile din ce in ce mai puternice prin proteste mai usoare, proteste vehemente, crize emotionale, gemete agonizante si, la cel mai ridicat soc, cu liniste. Centrarea experimentului era deci asupra 'profesorului': 'Cata durere ii va pricinui victimei care protesteaza'.

Inaintea experimentului, Milgram a solicitat unor psihiatrii sa faca predictii asupra rezultatelor studiului. Acestia au prevazut ca numai 4% din subiecti vor administra socuri foarte puternice si numai 1 la 1000 vor administra socul periculos. Majoritatea subiectilor nu vor trece de socul moderat. Rezultatele au fost foarte diferite de aceste predictii. Aproape 2/3 din subiecti si‑au pedepsit victima cu cel mai puternic soc.

In 1973, Haney si Zimbardo au obtinut, la inchisoarea din Stanford, rezultate la fel de neasteptate. Autorii au studiat consecintele comportamentale si psihologice ale situatiei de inchisoare, atat asupra detinutilor cat si asupra gardienilor. In experiment au fost folositi 20 de studenti de la Stanford, testati anterior, foarte serios si diagnosticati ca sanatosi psihologic. Unii studenti jucau rolul de gardieni, altii de detinuti. In foarte scurt timp, gardienii au inceput sa manifeste o placere sadica in chinuirea si injosirea detinutilor, intrecandu‑se in a‑i umili. Detinutii, de asemenea, au devenit total controlati. Au devenit supusi, au acceptat atitudinea negativa a gardienilor si au raspuns la ea. Experimentul a fost intrerupt dupa sase zile, desi era planificat pentru doua saptamani.

Cele doua experimente releva (dupa parerea autorilor Feldman si Arnold, 1983) trei aspecte importante ale presiunii spre conformitate.

Renuntarea la responsabilitate. Avem inclinatia de a pune in grija organizatiei sau liderilor desemnati indoiala ca ceea ce ni se cere sa facem este fie neclar, fie insuficient, pentru a ne justifica comportamentul. Ne gandim ca, daca este brutalitate in inchisoare, atunci detinutii trebuie sa fi facut ceva ca s‑o merite, sau ei n‑ar trebui sa fie in inchisoare. Daca experimentatorul cere subiectilor sa administreze socuri elevului, aceasta nu ne ridica indoieli, caci experimentatorul este profesor la Yale si stie el ce face.

Confundarea cu rolul. 'Rolul' pe care‑l detinem poate inabusi complet alte aspecte ale identitatii noastre. El poate fi atat de puternic incat pierdem din vedere unde se sfarseste si unde incepe eul nostru.

Generalitatea conformitatii. Mai nelinistitor inca, aceste studii sugereaza cum comportamentul rau sau imoral nu este apanajul personalitatilor patologice. Subiectii care au adminsitrat socuri sau umilit 'detinuti' erau oameni obisnuiti, nu aveau tendinte agresive si se gaseau in afara oricarei obligatii.

Totusi, nu oricine se conformeaza. O treime din subiectii lui Milgram au refuzat sa administreze socul, justificand simplu si rational nesupunerea lor: 'Regret, cred ca socurile devin periculoase. L‑am intrebat daca vrea sa intrerupa. Vointa sa aceasta este. Nu vreau sa fiu responsabil, daca i se intampla ceva'.

Exista, totusi, diferente individuale in felul in care oamenii reactioneaza la presiunile grupului. Unii oameni se conformeaza celei mai neinsemnate presiuni, altii raman total independenti. Unii adopta pozitia grupului numai in public. Ei se supun doar. Altii adopta pozitia grupului chiar in absenta celorlalti. Ei se identifica cu grupul sau interiorizeaza normele si valorile acestuia. Unii oameni pot considera punctul de vedere al altora ca singura cale de estimare a raspunsului corect sau, cel putin, calea preferabila. Astfel, motivul conformarii poate fi constient, dar adesea individul poate fi inconstient privind influenta sociala. El crede ca are optiuni similare altora nu din cauza conformismului sau cronic sau pentru ca in acel moment conformarea este raspunsul potrivit, ci pentru ca 'acela' este adevarul, evidenta. Analiza functiei cognitive a conformitatii ne permite sa o definim ca un comportament congruent cu o convingere a individului privind adevarul, relativ la un stimul sau tinta. Iar calea prin care el ajunge la acest adevar este semnificativa pentru mecanismele conformitatii.

Groupthink sau pericolul conformitatii

In pofida functiei ei cognitive, conformitatea este mai ales un pericol pentru individ si pentru societate. In 'Victims of Groupthink: A Psychological Study of Foreign-Policy Decisions and Fiascos', Irving Janis (1972) numeste groupthink fenomenul care, o data dezvoltat in grup, altereaza desfasurarea procesului de decizie, impiedicand grupul sa beneficieze de contributiile gandirii autonome a membrilor sai. Janis identifica simptomele groupthink in evenimenete istorice recunoscute ca decizii politice eronate: acordul lui Chamberlain cu Hitter 1937-1938, esecul marinei SUA de a anticipa atacul japonez la Pearl Harbour, diferite erori ale unor cabinete prezidentiale ale SUA. Cand grupurile devin prea coezive si cer prea multa conformitate, ele dezvolta paternuri de comportament care submineaza luarea unei decizii corecte. Mentinerea unei atmosfere placute in grup ajunge mai importanta decat calitatea deciziei. Janis enumera urmatoarele simptome ale groupthink (v. si capitolul 6).

1. Iluzia de invulnerabilitate, cu consecinta asumarii unor riscuri extreme.

2. Eforturile colective de rationalizare cu scopul de a minimaliza avertismentele care ar putea conduce membrii grupului la reconsiderarea prezumptiilor care au fundamentat o decizie.

3. O convingere lipsita de orice indoiala privind moralitatea grupului, care‑i determina pe membrii grupului sa ignore consecintele deciziilor lor.

4. Perceptia stereotipa a rivalilor si inamicilor, considerati prea rai, pentru a justifica incercari de negociere si prea slabi si stupizi, ca sa poata constitui un pericol.

5. Presiune directa impotriva oricarui membru care exprima argumente contrarii stereotipiilor, iluziilor sau angajamentelor grupului, care considera acest comportament ca neloialitate.

6. Autocenzurarea oricaror devieri de la consensul grupului, minimalizarea oricarei indoieli si contraargumente personale.

7. Iluzia impartasita a unanimitatii judecatilor conforme punctului de vedere majoritar, provenita, partial, din autocenzurarea deviantelor si, partial, din interpretarea tacerii drept consimtamant.

8. Emergenta cenzorilor autonumiti - persoane care protejeaza grupul de informatia adversa, care ar putea zdruncina convingerea membrilor privind eficienta si moralitatea deciziilor lor.

O prima problema care se ridica (Eiser, 1986) este daca fenomenul groupthink este produs prin presiunile unei crize imediate sau daca factori institutionali selecteaza pentru functii de responsabilitate indivizi mai inclinati spre conformitate. Eiser citeaza, in context, o cercetare facuta de Dixon (1976) care arata ca, cel putin in institutiile militare, comandantul militar creativ, chiar daca nu este o exceptie, este, in schimb, o persoana care a reusit in ciuda sistemului.

O a doua problema se refera la generalitatea fenomenului pentru grupurile decizionale. Tot mai multe exemple de groupthink apar in industrie (Feldman si Arnold, 1983). Grupurile care cer prea multa conformitate au mai putine sanse sa examineze sistematic riscurile cursurilor de actiune propuse. Au la fel de putine sanse sa prelucreze cu grija datele negative, contraargumentele. Chiar in fata esecului, este putin probabil sa acorde atentie altor alternative, preferand rationalizarea esecului si persistenta in vechile optiuni.

Diagnoza conformitatii

Grupurile si macrosistemele sociale care cer prea mare confor-mitate - sistemele politice totalitare reprezinta o culme inspaimantatoare in aceasta directie - ajung sa o institutionalizeze. Cu toate ca nu va apare intre valorile declarate ale grupului, conformitatea poate constitui valoarea fundamentala pe care mediul organizational o cultiva printr‑un proces de selectie naturala (v. modelul lui Weick in capitolul 'Memoria si invatarea organizationala'). Intrucat, conformitatea se refuza mijloacelor specifice investigarii valorilor (inventarierea declaratiilor subiectilor), din cauza mecanismelor de 'camuflaj' la care recurg membrii grupurilor, diagnoza conformitatii se va orienta spre cauzele si efectele conformitatii, atat la nivel de grup cat si individual.

Diagnoza cauzelor individuale ale conformitatii

Functia cognitiva pe care o serveste conformitatea sugereaza ca o diagnoza a stilului / tipului cognitiv al persoanelor (v. capitolul 5) ofera o masura a inclinatiei lor spre conformitate. Stilurile cognitive caracterizate prin simplitate cognitiva (dimensiune opusa integrarii complexe sau coordonarii schemelor cognitive) sunt mai inclinate spre conformitate decat stilul caracterizat prin complexitate cognitiva. Schemele neintegrate in structuri cognitive complexe, cum sunt stereotipiile, prejudecatile, convingerile inguste, limiteaza receptivitatea individului la informatie; incongruenta cognitiva este greu tolerata. Atitudinea radicala, seductia primelor impresii, supunerea sau dominarea sunt rezultate ale 'procesarii cognitive' prin intermediul unor scheme neintegrate reciproc si, prin aceasta, inflexibile. Integrarea si mobilitatea schemelor cognitive si nivelul de ambiguitate informationala sau de incertitudine, tolerat de individ, constituie dimensiunile semnificative pentru definirea stilului cognitiv. Operationalizarea acestor dimensiuni permite alcatuirea unor instrumente de psihodiagnostic. Tehnica de evaluare a congruentei raspunsurilor si scala FIRS (Forta integratoare relativa a schemelor) identifica sase stiluri cognitive: 'obiectiv', 'complex', 'cooperant', 'ascendent', 'prompt' si 'mobil'. Cu exceptia ultimului, toate celelalte sunt inclinate, din cauze diferite, spre conformitate. (Nemes-Chirica,1992).

Indivizii sunt mai inclinati sa se conformeze cand sunt nesiguri de ei insisi si au nevoie de grup pentru a se afirma. Diagnoza nevoii de grup ofera indicii asupra inclinatiei individuale spre conformitate. Exista doua cai prin care individul cauta informatie despre sine ca membru al grupului. El poate face 'aprecieri comparative', stabilind pozitia relativa prin observarea altor membri ai grupului. Poate face, de asemenea, o 'apreciere reflectata' obtinand informatie despre el insusi prin observarea si interpretarea comportamentului altora fata de el (Jones si Gerard, 1967). In timp ce cautarea informatiei privind propriile abilitati si performante, prin compararea cu altii sau prin interpretarea reactiilor altora la aceste performante este destul de obisnuita la noii veniti intr‑o organizatie sau intr‑un grup, acest comportament diferentiaza membrii mai vechi ai grupului din punct de vedere al nesigurantei personale cronice si nevoii de grup, pentru afirmarea proprie. Individul nesigur se compara cu altii si cauta aprecierea lor pentru oricare din comportamentele sale, pe care le considera a avea vreo legatura cu reusita personala, de la performanta in rolul organizational, la modalitatile de expresie si comunicare. O persoana cu inclinatie spre conformitate alimentata de nesiguranta si nevoia de grup, poate descrie mai precis decat altii cum trebuie sa reactioneze grupul in anumite situatii si care trebuie sa fie reactia fata de devianti. De asemenea, ea considera consensul drept criteriul indiscutabil al adevarului, in orice privinta.

Indivizii nesiguri, dar cu aspiratii puternice de reusita personala isi asuma roluri informale prin care castiga bunavointa si aprecierea favorabila a grupului si se angajeaza cu usurinta, nu in competitie, ci tacticile conflictului (v. capitolul 'Lupta pentru putere in organizatii').

Identificarea normelor si strategiilor
de interactiune autoritarista

Normele si strategiile care definesc interactiunea interpersonala autoritarista, pot fi grupate in urmatoarele patru categorii.

1. Definirea privata a scopurilor; designul si managementul unilateral al mediului. Membrii grupului nu incearca sa ajunga impreuna cu altii la o definire mutuala a scopurilor; nici nu se lasa influentati de altii in felul cum percep sarcinile. Planifica actiuni si conving sau lingusesc pe altii pentru a fi de acord cu viziunea lor asupra lucrurilor. Ponderea strategiilor de dominanta sau supunere se schimba in functie de tinta influentei si de estimarea subiectiva a sanselor de reusita.

2. Maximizarea victoriilor si minimizarea pierderilor. Fiecare dintre membrii grupului crede ca de indata ce a decis asupra unui scop (l‑au definit sau au aderat automat la el) a reunta la el este un semn de slabiciune.

3. Manifestarea publica rationala. Norma prevede ca interacti-unile sa se bazeze pe discutarea obiectiva a problemelor, oricare ar fi senti-mentele incercate personal. Generarea si exprimarea emotiilor ar trebui suprimata. A le exprima ar inseamna nu doar lipsa de diplomatie dar si incompetenta.

4. Autoprotectie si protectie unilaterala asupra altora. Conform acestei norme persoanele ar trebui sa evite sa devina vulnerabile. In acest scop ele vor vorbi cat mai abstract, vor evita orice referire la evenimentele observate si isi vor ascunde gandurile care le‑au determinat sa actioneze in felul in care o fac. Ceea ce gandesc si simt trebuie sa ramana un mister.

Ceilalti ar trebui protejati la fel de unilateral. Nu ar trebui sa le fie comunicata informatia evaluativa si importanta pentru ei. Minciunile inofensive vor inlocui feadback‑ul real. In loc sa le comunici ceea ce simti fata de ei, le arati o simpatie falsa. Ceilalti trebuie protejati, feriti de ofense.

Persoana cu acest comportament incearca sa ii controleze pe altii si sa nu se lase influentat de ei. Dar ea insasi este perceputa ca defensiva. Relatiile interpersonale iau si ele un caracter defensiv, devenind din ce in ce mai mult o problema de victorie-infrangere, iar nu de colaborare.

Normele si comportamentele se intaresc reciproc. Comporta-mentele conforme normelor de interactiune autoritarista impiedica testarea publica a vreunei norme. Testarea publica ar presupune confruntarea atitudinii defensive a unuia cu atitudinea defensiva a altuia. Persoanele trebuie, totusi, sa actioneze cumva si o fac fara a verifica teoriile si normele in baza carora actioneaza. O parte a membrilor grupului presupune ca cealalta parte nu isi va comunica opiniile. Fara a verifica, macar o data, acest lucru, ei decid privat sau unilateral ce este de facut. Astfel, de fiecare data, ceilalti membrii isi confirma presupunerea ca nu va fi luata in considerare nici o alta opinie. Ei vor persista in comportamentul la care primii se asteapta din partea lor, fara a afla motivele acestei persistente sau suprimandu‑le constient exprimarea publica.

Adaptarea individului sanatos psihologic

Oamenii adaptati cel mai bine, spunea Maslow (1968), sunt oamenii sanatosi din punct de vedere psihologic 'psychologically healthy people'. Ei sunt motivati sa ofere iubire si sa isi realizeze potentialul individual. Sunt mai putin constransi de normele si deprinderile sociale, se simt mai liberi sa isi exprime dorintele pentru ca nu se ingrijoreaza si nu se simt excesiv de vinovati pentru greselile lor. Isi accepta slabiciunile, ca parti ale personalitatii lor, care mai trebuie imbunatatite. In loc sa se conformeze automat regulilor si standardelor sociale, oamenii psihologic sanatosi se intreaba daca aceste reguli sunt congruente cu conceptia lor de sine.

Conceptul prin care Rogers (1961) descrie oamenii adaptati cel mai bine este 'functionarea deplina', 'fully functioning'. A funtiona deplin inseamna a fi deschis fluxului constant al existentei noastre. Acesti oameni sunt deschisi la experineta, la ceea ce se intampla 'aici' si 'acum'. Se incred in propriile trairi. Cand simt ca e bine sa faca ceva, fac intr‑adevar. Pot gresi, dar comportamentul lor este sustinut de motive constructive si de afectiune. Sunt mai putin tentati sa se conformeze cerintelor sociale si sunt mai sensibili la propriile lor interese, valori si trebuinte. Oamenii nu reusesc sa 'functioneze deplin' cand recurg la mecanisme defensive pentru a‑si reduce anxietatea. Anxietatea se dezvolta cand imaginea de sine sau alte convingeri sunt contrazise de informatie incongruenta (v. Festinger, 1957).

Un al treilea concept cu care au fost descrisi oamenii adaptati cel mai bine este 'dezvaluirea eului', 'self-discolsure', abilitatea de a ne face, cunoscuti altora. Jourard (1971) sugereaza ca abilitatea de a ne revela altora este semnul unei personalitati sanatoase dar si un instrument de adaptare personala. Eul nostru se dezvolta ca o consecinta a fiintarii, spune Jourard. Eurile inceteaza sa se dezvolte cand sunt reprimate. Dezvaluind altora informatie personala, ne intelegem, noi insine, mai bine si progresam spre auto-realizare. Dar sunt oare oamenii cei mai indiscreti, cel mai bine adaptati? Procesul de dezvaluire a informatiei personale nu poate fi decat unul selectiv. Dezvaluitorul trebuie sa selecteze atat pe primitorul dezvaluirii cat si situatia in care autodezvaluirea este potrivita. Oamenii adaptati cel mai bine sunt cei care au o flexibilitate a dezvaluirii' (Chelune, 1977) care stiu cand este potrivita dezvaluirea si pot sa‑si adapteze corespunzator gradul de dezvaluire (Burger, 1986).

Asadar, deschiderea fata de fluxul experientei, fata de sine si fata de altii este caracteristica esentiala a oamenilor sanatosi psihologic si autorealizati. Ei sunt receptivi la presiunile externe. Dar receptivitatea lor este insotita de o prelucrare a informatiei care nu duce la anxietate. Propriile slabiciuni si eventualele erori nu‑i inspaimanta. Normele, deprinderile si regulile sociale nu ii conduc la supunere automata sau fortata, sunt confruntate cu propriile scopuri si dorinte, iar rezultatul este o selectie personala. Auto-dezvaluirea nu le creeaza probleme, pentru ca flexibilitatea le permite sa aprecieze cand este potrivita dezvaluirea informatiei cu caracter personal. Exprimandu‑ne in termeni cognitivi, putem spune ca in primul caz, o schema particulara care descrie fiintele umane ii permite individului sa‑si aprecieze propriile scaderi ca relative, perfectibile. In al doilea, o schema particulara privind autonomia individuala face ca nevoia de conformitate fata de normele sociale sa fie chestionabila, relativa. Si, in al treilea caz, o cale - schema procedurala - particulara de a percepe relatiile sociale face auto-dezvaluirea relativa la context. Trasatura comuna celor trei cazuri este natura schemelor / cate-goriilor utilizate de individ in procesul cunoasterii: categorii non-rigide, flexibile.

Bibliografie

Allen, F.L., Levine, J.M. (1968). 'Social apport, dissent, and  conformity'. Sociometry, 31, 138-149.

Argyris, C., Schön, D.A. (1978). Organizational learning: a theory of action perspective, Addison-Wesley, Reading, Massachusetts.

Asch, S.E. (1951). 'Effects of group pressure upon the modification and distorsion of judjement'. In H.Guetzkow (Ed.) Groups, leadership and men, Pittsburg: Carnegie Press.   

Asch, S.E. (1956). 'Studies of independence and conformity: A minority of one against a unanimous majority'. Psychological Monographs, 70, 9. (Whole 416).

Baban, A., Derevenco, P., Eysenck, S.B.G. (1990) 'Un studiu intercultural cu ajutorul chestionarului de personalitate Eysenck', Revista de Psihologie, 36, 1, 37-45.

Burger, J.M. (1986). Personality. Theory and research. Belmont, California: Wadsworth.

Chelune, G.Y. (1977). 'Disclosure flexibility and social-situational perceptions'.  Journal of Cunsulting and Clinical Psychology, 45, 1139-1143.

Chirica-Nemes, S. (1992). 'Conformity and social influence', Studia Univ. Babes-Bolyai, Psychologia-Pardagogia, XXXVII, 1.

Dixon, N.F. (1976). On the psychology of military incompetence. London: Jonathan Cape.

Eiser, J.R. (1986). Cognitive social psychology, London: McGraw-Hill.

Feldman, D.C., Arnold, H.G., (1983). Managing individual and group behavior in organizations, McGraw-Hill.

Festinger, L. (1957). A theory of cognitive dissonance. Evanston, Ill.: Peterson.

Haney, C., Zimbardo, P.G. (1973). 'Social roles and  role-playing: Observations from the Stanford Prison Study'. Behavioral and social sciece teacher, 1, 25-45.

Janis, I. (1972). Victims of groupthink. Boston, Mass: Houghton Mifflin.  

Jones, E.E., Gerard, H.B. (1967). Fondations of social psychology, New York: Wiley.

Jourard, S.M. (1971). The transparent self (second edition). New York: Fun Nostrand.

Maslow, A.H. (1968). Toward a psychology of being (second edition) New York: Fan Nostrand.

Milgram, S. (1965). 'Some conditions of obedience and disobedience to authority', Human Relations, 18, 57-66.

Raven, B.H., (1959) Social Infuence on opinions and the communications of related content'. Journal of Abnormal and Social Psychology, 58, 119-128. 

Rogers, C.R. (1961). On becoming a person: A therapist's view of psychoterapy. Boston: Houghton-Mifflin.

Sampson, E.E., Insko, C.A. (1964). 'Cognitive consistency and performance in the autokinetik situation'. Journal of Abnormal and social psychology, 68, 184-192.

Schachter, S. (1951). 'Deviation , rejections and communication'. Journal of Abnormal and Social Psychology, 46, 190-207.

Sherif, M., Sherif, C.W. (1969). Social psychology. New York: Harper & Row

Sherif, N. (1935). A study of some social factors in perception. Archives of psychology 22, nr. 187.

Sperling, H.G. (1946). An experimental study of psychological factors in judjement. Unpublished Master's thesis. N.S.S.R.

Intrebari:

- Explicati relatia stil cognitiv – conformitate.

- Care sunt premisele pentru aparitia fenomenului de groupthink?

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 262
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved